Folosim cookies de navigare (ce nu pot fi dezactivate) și de analiza a traficului (inactive, ce pot fi activate prin click pe Accept) | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
RUGĂCIUNI. Icoane. MoaşteNr. vizualizari: 6634

Rugăciuni la vreme de secetă

Tags: rugăciune; secetă;
Rugăciune la vreme de secetă şi foamete
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primeşte rugăciunea ne­vred­nicului robului Tău. Întoarce-Ţi mânia cea cu dreptate pornită asupra noastră. Nu ne omorî cu foame şi cu sete pe noi, oamenii, şi dobitoacele. Ci cu milostivire porunceşte norilor din cer să slobozească pământului ploaie la vreme, ca să-l răcorească şi să crească iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor şi să aducă roadele cele de trebuinţă vieţii noastre; ca să preaslăvim sfânt numele Tău, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
 
1. Rugăciuni către sfinţi  la vreme de secetă
(Sf. Proroc Ilie,Sf. Grigorie Decapolitul)
 
Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie la vreme de secetă
Preamărite şi preaminunate proorocule al lui Dumnezeu, Ilie, care ai luminat pe pământ cu viaţa ta îngerească, cu râvna ta fierbinte către Dumnezeu Atotţiitorul, cu semnele şi cu minunile tale, şi cu marea lui Dumnezeu bunăvoinţă faţă de tine, fiind ridicat la cer cu trupul într-un car de foc; învrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe Muntele Taborului, în timpul schimbării Lui la faţă, acum sălăşluind în locaşurile Raiului şi stând în faţa tronului Împăratului ceresc, auzi-ne pe noi, păcătoşii şi nevrednicii, care în ceasul acesta stăm în faţa Sfintei tale icoane, şi cu umilinţă alergăm către mijlocirea ta.
Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, să ne dea nouă duhul pocăinţei, al izbăvirii de păcate şi cu atotputernica Sa bunăvoinţă să ne ajute să ne depărtăm din calea păcatului, îndrumându-ne spre tot lucrul bun; ca să ne întărească în lupta împotriva poftelor şi a patimilor noastre, sădind în inimile noastre duhul smereniei, al blândeţii, duhul iubirii de aproapele nostru, al bunătăţii, al răbdarii, al înţelepciunii, al râvnei pentru cuvântul lui Dumnezeu şi al izbăvirii aproapelui. Nimiceşte prin rugăciunile tale, proorocule, năravurile cele rele ale lumii, ce întinează neamul creştinesc prin necinstirea credinţei dreptslăvitoare, faţă de rânduielile Sfintei Biserici, a poruncilor Domnului, prin necinstirea părinţilor şi a stăpânitorilor ce ne stăpânesc, aruncând astfel lumea în bezna necinstei, a desfrâului şi a pierzaniei.
Depărtează de la noi, preamărite proorocule, prin mijlocirea ta către Domnul, dreapta mânie a lui Dumnezeu; apără oraşele, satele şi ţara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năpraznice, de cutremur, de boli şi răni aducătoare de moarte, de neînţelegeri între fraţi, de năvălirea asupra noastră a altor neamuri şi de războiul cel dintre noi. Prin rugăciunile tale, preamărite, întăreşte poporul nostru binecredincios şi ajută-l în toate faptele lui bune. Mijloceşte, proorocule al lui Dumnezeu, păstorilor noştri râvnă fierbinte către Dumnezeu, purtare de grijă pentru mântuirea sufletească a păstoriţilor, înţelepciune în purtare şi învăţătură, cucernicie şi tărie în ispite; judecătorilor dăruieşte-le nepărtinire şi lepădare de pofta câştigurilor, dreptate şi milă faţă de cei obijduiţi; tuturor cârmuitorilor purtare de grijă faţă de supuşi, milă şi dreaptă judecată, iar dreptcredincioşilor supunere şi ascultare faţă de cârmuitori, cum şi îndeplinirea cu sârguinţă a tuturor îndatoririlor lor; ca astfel, în pace şi cucernicie, să petrecem veacul acesta. Să ne învrednicim de împărtăşirea bunătăţilor celor veşnice în Împărăţia lui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinstea şi închinăciunea, împreună cu Tatăl cel fără de început şi cu Preasfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

A doua rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul la vreme de secetă
Te cinstim pe tine proorocule al lui Dumnezeu, Ilie, căci pentru râvna ta întru mărirea Domnului Atotţiitorului, neputând răbda să vezi închinarea la idoli şi nelegiuirea fiilor lui Israel, l-ai înfruntat pe regele Ahab, călcătorul de lege şi pentru pedepsirea acestora prin rugăciune ai cerut de la Dumnezeu foamete de trei ani pe pământul lui Israel, spre a-l îndepărta de idolii netrebnici, pentru ca să se lase de fărădelegi şi de nedreptăţi, să se întoarcă spre unul adevăratul Dumnezeu şi spre împlinirea sfintelor Sale porunci. În timp de foamete, preaminunate, ai hrănit pe văduva din Sarepta, iar pe fiul ei cel mort, prin rugăciune l-ai înviat. După trecerea timpului de foamete proorocit, ai adunat pe Muntele Carmelului poporul israelit învechit în păcătoşenie şi lepădare de Dumnezeu şi, prin rugăciune, foc din cer ai dobândit peste jertfa ta, cu aceasta minune întorcând pe Israel către Domnul. Pe proorocii cei mincinoşi ai lui Baal i-ai ruşinat, iar după aceea, prin rugăciune, cerul iarăşi l-ai deschis şi ploaie multă pe pământ ai dobândit, iar pe credincioşii din Israel i-ai umplut de bucurie.
Către tine, preafericitul Domnului Ilie, cu umilinţă alergăm, noi păcătoşii şi smeriţii, chinuiţi de arşiţă şi secetă: Mărturisim că nu suntem vrednici de mila şi de harul lui Dumnezeu; mai curând suntem vrednici pe dreptate de ameninţarea aspră a mâniei Lui cu tot felul de rele, boli, necazuri şi jale. Căci n-am umblat în frică de Dumnezeu, pe calea poruncilor Lui, ci în poftele desfrânării inimilor noastre, şi tot felul de greşeli fără de număr am săvârşit. Fărădelegile noastre ne-au întunecat mintea şi nu suntem vrednici a ne arăta în faţa Domnului şi a privi la cer. Mărturisim că şi noi ca şi vechiul Israel, ne-am îndepărtat de Domnul Dumnezeul nostru prin fărădelegile noastre, şi de nu ne închinăm lui Baal şi altor idoli netrebnici, atunci prin robia patimilor şi prin poftele noastre slujim idolului; prin patima îmbuibării şi a poftelor slujim idolului lăcomiei şi al trufiei, idolului mândriei şi al îngâmfării şi mergem pe urmele împotrivirii faţă de Dumnezeu prin năravuri rele şi slujim duhului pierzător al veacului. Mărturisim că pentru aceea s-a închis cerul şi s-a făcut ca arama, fiindcă s-au închis inimile noastre în faţa milei şi iubirii adevărate faţă de aproapele nostru. Pentru aceea pământul s-a uscat şi s-a făcut neroditor, fiindcă nu aducem Domnului nostru roadele faptelor bune. De aceea nu ne dă ploaie şi rouă, fiindcă nu avem lacrimi de umilinţă şi roua dătătoare de viaţă a cugetului către Dumnezeu. De aceea s-au vestejit toate bucatele şi toată iarba câmpului fiindcă s-a uscat în noi tot gândul cel bun. De aceea s-a întunecat văzduhul pentru că mintea noastră s-a întunecat de gânduri rele, iar inima noastră s-a întinat de poftele fărădelegii.
Mărturisim că şi ţie, proorocul Domnului, suntem nevrednici a ne ruga. Căci tu, om fiind, asemănându-te nouă prin patimi, cu viaţa ta asemenea îngerilor te-ai făcut şi ca unul fără trup ai fost înălţat la cer; iar noi prin faptele şi gândurile noastre ruşinoase, sufletul nostru deopotrivă trupului l-am făcut. Tu prin post şi priveghere i-ai minunat pe îngeri şi pe oameni, iar noi ne-am făcut robi necumpătării şi poftelor. Tu râvneai la slava lui Dumnezeu, noi însă, ne depărtăm de slăvirea Domnului şi Creatorului nostru şi ne ruşinăm a mărturisi preamărit numele Lui. Tu ai stârpit necinstea şi deprinderile rele, iar noi ne robim năravurilor lumii potrivnice Domnului mai vârtos decât poruncilor Lui şi a rânduielilor Bisericii. Şi câte păcate şi nedreptăţi n-am săvârşit noi, păcătoşii! Prin păcatele noastre am istovit îndelunga răbdare a Domnului.
Pentru toate acestea dreptul Judecător s-a mâniat pe noi şi în mânia Lui ne-a pedepsit. Deci, cu îndrăzneala mare faţă de Dumnezeu şi nădăjduind în iubirea ta faţă de neamul omenesc, cutezăm a te ruga, mărite proorocule. Milostiv fii faţă de noi, nemernicii şi nevrednicii, roagă pe Atotbunul Dumnezeu să nu se mânie pe noi până în sfârşit, ca să ne piardă pentru fărădelegile noastre, ci să ne trimită pământului însetat ploaie îmbelşugată şi curată şi să ne dăruiască roadă bogată şi bunaîntocmire a văzduhului; mijloceşte mila Împăratului ceresc, dar nu pentru noi, păcătoşii şi nevrednicii, ci pentru aleşii robii Lui care nu şi-au plecat genunchii în faţa lui Baal al lumii acesteia, pentru blândeţea şi curăţia copiilor, pentru dobitoacele cele necuvântătoare şi pentru păsările cerului, care îndură din pricina fărădelegilor noastre şi pier de foame, de arşiţă şi de sete. Dobândeşte pentru noi prin rugăciunile tale bine-plăcute lui Dumnezeu: duhul pocăinţei şi al smereniei, duhul blândeţii şi al înfrânării, al iubirii, al răbdării, al temerii de Dumnezeu şi al bunei cinstiri, ca astfel, întorcându-ne de la căile necinstei la calea cea dreaptă a faptelor bune, să umblăm în lumina poruncilor Domnului şi să ajungem la bunurile făgăduite nouă, binecuvântând pe Cel fără de început Dumnezeu-Tatăl, pe iubitorul de oameni Unul-Născut Fiul Său şi pe sfinţitorul Duh Preasfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune către Sf. Grigorie Decapolitul la vreme de secetă
Doamne, Dumnezeule Atotţiitorule, Care ridici norii de la marginea pământului, Cel ce ai făcut fulgerele spre ploaie, Care scoţi vânturile din visteriile Tale, Cel ce chemi apa mării şi o verşi peste faţa a tot pământul, Ţie ne rugăm şi cu umilinţă cădem înaintea Ta, mărturisind păcatele noastre şi cerând de la Tine mila cea bogată: Deschide stăvilarele cerului; porunceşte norilor să dea ploaie; îndură-Te de toate cele de pe pământul Tău; îndură-Te de bătrâni, de tineri, de pruncii de la sân, de robii şi roabele Tale, de fii şi de fiice şi de toate dobitoacele pământului, şi fă să crească pâine de mâncare pentru noi şi iarbă pentru dobitoace.
Pentru mijlocirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Grigorie, primeşte rugăciunile poporului Tău şi să nu lepezi suspinurile săracilor; să nu ne mustri pe noi cu mânia Ta; să nu ne cerţi cu iuţimea Ta; să nu pierzi pe poporul Tău cu foamea şi cu setea, căci ochii tuturor spre Tine nădăjduiesc, ca să ia de la Tine hrană la vreme potrivită; în Tine nădăjduim şi afară de Tine pe altul nu ştim; de la Tine aşteptăm milă bogată. Că bun şi iubitor de oameni eşti, şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


2. Rugăciunea Părintelui Arhimandrit Mina Dobzeu
la vreme de secetă

Arhim. Mina Dobzeu: Despre această rugăciune, Domnul a zis că este „un boţ de aur”. Eu am întrebat dacă „nu putem face o cheie să descuiem cerul la vreme de secetă” şi mi-a spus să facem o cheie: rugăciunea să o rostească un duhovnic. Duhovnicul mănăstirii să anunţe preoţii dimprejur. Dacă va găsi de cuviinţă să programeze post două-trei zile, la voinţa fiecăruia, şi să facă un grup de rugăciune cu încredere că va ploua. Să se adune după tradiţia locului. Va citi duhovnicul, mai întâi, Rugăciunile pentru ploaie, din Molitvelnic, apoi aceste rugăciuni, după cum urmează:

„Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Doamne, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, şi ne curăţeşte pe noi, cu îndurarea Ta, pentru numele Tău cel Sfânt”.
1. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, întipăreşte în mintea mea chipul Tău cel răstignit pe cruce, în inima mea simţămintele Tale, în viaţa mea, viaţa Ta.
      Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, întipăreşte în mintea mea chipul Tău cel răstignit pe cruce, în inima mea simţămintele Tale, în viaţa mea, viaţa Ta.
      Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, întipăreşte în mintea mea chipul Tău cel răstignit pe cruce, în inima mea simţămintele Tale, în viaţa mea, viaţa Ta.

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Doamne, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, şi ne curăţeşte pe noi, cu îndurarea Ta, pentru numele Tău cel Sfânt.

2. Doamne, Doamne, nu ne lepăda pe noi de la faţa Ta, ci binevoieşte a ne milui pe noi prin înviere.
      Doamne, Doamne, nu ne lepăda pe noi de la faţa Ta, ci binevoieşte a ne milui pe noi prin înviere.
      Doamne, Doamne, nu ne lepăda pe noi de la faţa Ta, ci binevoieşte a ne milui pe noi prin înviere.

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Doamne, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, şi ne curăţeşte pe noi, cu îndurarea Ta, pentru numele Tău cel Sfânt.

3. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, sfinţeşte viaţa acestui popor, care poartă numele Tău, cu pecetea Sfântului Duh.
      Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, sfinţeşte viaţa acestui popor, care poartă numele Tău, cu pecetea Sfântului Duh.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, sfinţeşte viaţa acestui popor, care poartă numele Tău, cu pecetea Sfântului Duh.

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Doamne, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, şi ne curăţeşte pe noi, cu îndurarea Ta, pentru numele Tău cel Sfânt.

4. Întăreşte, Dumnezeule, viaţa dreptmăritorilor creştini şi sfântă Biserica Ta o păzeşte în veacul veacului.
            Întăreşte, Dumnezeule, viaţa dreptmăritorilor creştini şi sfântă Biserica Ta o păzeşte în veacul veacului.
      Întăreşte, Dumnezeule, viaţa dreptmăritorilor creştini şi sfântă Biserica Ta o păzeşte în veacul veacului.

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Doamne, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, şi ne curăţeşte pe noi, cu îndurarea Ta, pentru numele Tău cel Sfânt.

5. Doamne, deoarece Tu ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu ne întăreşte întru dragostea Ta, căci Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule Iubitorule de oameni.
Doamne, deoarece Tu ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu ne întăreşte întru dragostea Ta, căci Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule Iubitorule de oameni.
Doamne, deoarece Tu ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu ne întăreşte întru dragostea Ta, căci Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule Iubitorule de oameni.

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Doamne, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, şi ne curăţeşte pe noi, cu îndurarea Ta, pentru numele Tău cel Sfânt.

6. Doamne, Dumnezeul meu, bucuria mea, dăruieşte-mi să mă bucur de milostivirea Ta.
      Doamne, Dumnezeul meu, bucuria mea, dăruieşte-mi să mă bucur de milostivirea Ta.
      Doamne, Dumnezeul meu, bucuria mea, dăruieşte-mi să mă bucur de milostivirea Ta.

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Doamne, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, şi ne curăţeşte pe noi, cu îndurarea Ta, pentru numele Tău cel Sfânt.

7. Bucură-te, bucuria noastră, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucuria tuturor scârbiţilor, acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău omofor.
Bucură-te, bucuria noastră, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucuria tuturor scârbiţilor, acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău omofor.
Bucură-te, bucuria noastră, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucuria tuturor scârbiţilor, acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău omofor.

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Doamne, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, şi ne curăţeşte pe noi, cu îndurarea Ta, pentru numele Tău cel Sfânt.

8. Toţi Sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
      Toţi Sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
      Toţi Sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

    Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui. Şi să fugă de la faţa lui Dumnezeu cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul. Cum se topeşte ceara de la faţa focului, aşa să piară dracii de la faţa celor ce iubesc pe Dumnezeu şi se însemnează cu semnul crucii şi zic cu veselie: Bucură-te, Preacinstită şi de viaţă făcătoare Cruce a Domnului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a răstignit pe Tine, a Domnului Iisus Hristos, şi S-a pogorât la iad şi a călcat puterea diavolului, şi te-a dăruit pe tine, cinstită Cruce a Sa, spre alungarea atotpizmaşului.

    O, Preacinstită Cruce a Domnului şi de viaţă făcătoare, ajută-mi cu Sfânta Doamnă de Dumnezeu Născătoare şi cu toţi Sfinţii, în veci. Amin. (O dată).

    Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. (O dată)

    Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu născută între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre.
    Preasfântă Fecioară, Maica lui Dumnezeu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre. Amin. (O dată)

    Apoi, zece minute, Rugăciunea isihastă, tot poporul:
    „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, dăruieşte ploaie liniştită, curată şi la bună vreme pământului nostru celui însetat”.

    „Rugăciunea la vreme de secetă” se spune cu credinţă, de trei ori.

    Tot cu credinţă, rugăciune către Sfinţi:
·   Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, roagă pe Dumnezeu pentru ploaie liniştită, curată şi la bună vreme ,pământului nostru celui însetat.
·   Sfinte Mare Prorocule Ilie Tezviteanul, roagă-te lui Dumnezeu pentru ploaie liniştită, curată şi la bună vreme, pământului nostru celui însetat.
·   Sfinte Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru ploaie liniştită, curată şi la bună vreme, pământului nostru celui însetat.
·   Sfinte Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru ploaie liniştită, curată şi la bună vreme, pământului nostru celui însetat.
·   Sfinte Ioan cel Nou de la Suceava, roagă-te lui Dumnezeu pentru ploaie liniştită, curată şi la bună vreme, pământului nostru celui însetat.
·   Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru ploaie liniştită, curată şi la bună vreme, pământului nostru celui însetat.
·   Sfântă Teodora de la Sihla, roagă-te lui Dumnezeu pentru ploaie liniştită, curată şi la bună vreme, pământului nostru celui însetat.
·   Dăruieşte, Mântuitorule, ploaie liniştită, curată şi la bună vreme, pământului nostru celui însetat.

    Să avem credinţă că va ploua. „Putem rosti aceste rugăciuni şi individual, fiecare după cum are evlavie, dar şi împreună cu poporul credincios. Credincioşii să aibă în mijlocul lor un duhovnic.     Aşa putem face din acest „boţ de aur” cheia pentru a descuia cerul la vreme de secetă.
Solicităm lui Dumnezeu ploaie timpurie, bună, fără furtună, la vreme de secetă, alăturându-le rugăciunilor noastre bisericeşti, tradiţiei bisericeşti, fiind acceptate de către Domnul.
    Amin. Şi lui Dumnezeu slavă.

         Huşi, 14.03.2012
                                  Cel mai mic între isihaşti,

                            Chilie

                                                       arhimandrit Mina Dobzeu

 

3. Acatiste care se pot citi la vreme de secetă

 

- Acatistul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul;

- Acatistul Cuviosului Eftimie cel Mare;

- Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon;

- Acatistul Sfântului Ierarh Iosif de la Partoş;

- Acatistul Sfântului Mucenic Fanurie;

- Acatistul Sfântului Dimitrie cel Nou din Basarabi.

19-08-2012
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu