Tema luniiACTUALITATEA religioasăORTODOXIA (dreapta credinţă)Sfânta ScripturăSfânta Tradiţie şi ereziilePredici. Cateheze. PastoraţieORTOPRAXIA (dreapta trăire)Viaţa duhovnicească. MilosteniaMisiune. Mărturii. Vieţile SfinţilorRUGĂCIUNI. Icoane. MoaşteBISERICA si lumeaFamilia. Copiii. Educaţia. VocaţiaBiserica. Neamul. Politica. LumeaRenasterea satului, a scolii si a comunitatii crestineStiinţă. Medicină. Cultură. ArtăCĂLĂTOR prin ţara meaEvenimente. Apeluri. PetitiiCĂRŢI NOI / Produse noi. PROMOTIIArhiva REVISTE (articole) 1998-2011Calendar
CĂRŢI NOI / Produse noi. PROMOTIINr. vizualizari: 1358
26-06-2018
Adaugati un comentariu:
Everghetinosul - Volumul III - *** (CARTE)
Prezentare Everghetinosul - Volumul III:
Editia a treia.
Coperti cartonate.
Transliterare, diortosire, revizuire după ediţia grecească şi note de ŞTEFAN VORONCA.
Să nu socoți că îți e de ajuns numai citirea Evangheliei, fără citirea Sfinților Părinți! Acesta este un gând trufaș, primejdios. Mai bine să te aducă în Evanghelie Sfinții Părinți ca pe un fiu iubit, care a fost pregătit pentru aceasta prin scrierile lor.
Sfântul Ignatie Brianceaninov
Everghetinosul este o mare binefacere, pentru că putem cunoaște pe deplin duhul Sfinților Părinți împotriva tuturor patimilor, pe rând: sufletul cunoaște cum au lucrat aceia și se folosește.
Cuviosul Paisie Aghioritul
Părinții din pustia Patericului vin la noi, îndemnându-ne să primim mărturia lor în inimile noastre și în viața noastră. Deși au trăit cu mult timp înaintea noastră, povețele lor sunt foarte actuale. Dacă va fi citit cu luare aminte, marele Everghetinos va fi una dintre cărțile cele mai importante pentru viața fiecărui monah și mirean.
Editorii
CUPRINS
Pricina întâi
Că nu se cuvine a osândi pe cineva în urma unor bănuieli sau, îndeobşte, a crede în bănuieli
Pricina a doua
Că nu trebuie a osândi nici a defăima pe cel ce păcătuieşte la arătare, ci a lua aminte de sine şi a nu iscodi cele străine; că cel ce ia aminte la răutăiile sale, nu [mai] poate osândi pe aproapele
Pricina a treia
Că nu trebuie a sminti pe cineva întru cele ce nu sunt după poruncă; şi despre ce înseamnă numele smintelii; şi cum că nu se cuvine să ne smintim, iar pe cei ce smintesc să-i iămăduim
Pricina a patra
Se cade ca creştinul să-şi robească toată înţelegerea întru Hristos; şi că cei duhovniceşti şi din cugetările cele mireneşti
sau şi din lucruri rele întru cugetări bune se povăţuiesc
Pricina a cincea
Despre vicleşug şi răutate, simplitate şi nerăuiaie, de unde se nasc şi ce folos şi vătămare este dintr-însele; şi despre pizmă
Pricina a şasea
Că cei ce defaimă şi iau în batjocură pe bărbaţii cei neprefăcuţi şi simpli, care pe sine se smeresc, prea mult păcătuiesc
Pricina a şaptea
Că se cade ca credinciosul, pe cele ce le face, cu bună-conştiinţă să le facă şi nu cu rea; că Dumnezeu judecă fapta fiecăruia nu precum se vede, ci după scopul celui ce o face
Pricina a opta
Mare bunătate este constiinta. ce ni s-a dăruit nouă de la Dumnezeu, şi mult ajută celui ce o ascultă pe aceasta
Pricina a noua
Că trebuie de-a pururea a lua aminte şi de pretutindenea a ne păzi pe înşine, că vrăjmaşul de pretutindenea şi prin toate năvăleşte
Pricina a zecea
Că se cade a ne cerceta pe înşine şi greşalele a le îndrepta, iar pe cele bune a le spori
Pricina a unsprezecea
Că nu fără de primejdie este credinciosului călcarea unei singure porunci, ca unul ce a luat putere a le lucra pe toate, mai vârtos că aceasta i se cere cu deosebire [de Domnul]; şi că o mică răutate prea mult vatămă
Pricina a douăsprezecea
Că monahilor celor cucernici şi, îndeobşte, celor ce au primit dumnezeiasca cunoştinţă, şi păcatele cele mici cu mari munci li se cercetează
Pricina a treisprezecea
Că se cade bărbăieşte a sta împotriva trândăviei [akediei] şi a întristării celei de la draci; şi despre răbdare
Pricina a paisprezecea
Că se cade ca nevoitorul, chiar bolnav fiind cu trupul, nu cu totul să se slobozească dulceiilor, nici să facă dezlegare la rânduială, sau în doftorii să-şi nădăjduiască sănătatea, ci în Dumnezeu, cu a Cărui iconomie şi boalele vin către noi
Pricina a cincisprezecea
În ce chip, când şi ce doftorii se cuvine a folosi, şi că nu se cade monahului să plece din mănăstire pentru tămăduirea trupească, ci, odată bolnăvindu-se într-însa a răbda, îndesiulându-se de îngrijirea fraţilor
Pricina a şaisprezecea
Că nu se cuvine ca monahul, fără de mare nevoie, a se scălda sau a se dezgoli
Pricina a şaptesprezecea
Că la Dumnezeu nu este ceva nehotărât, ci toate cele ce se fac, şi înseşi morţile cele de năprasnă, cu pre-cunoştinţa lui Dumnezeu sunt hoiărâte
Pricina a optsprezecea
Despre răbdarea în boale şi folosul cel dintr-însele, şi cum unora din cei îmbunătăţiţi li se aduce de la Dumnezeu pedepse iconomiceşti spre desăoârşita curăţenie
Pricina a nouăsprezecea
Pentru oarecare folos, de multe ori şi drepţii se dau (de Dumnezeu) la moarte silnică
Pricina a douăzecea
Că nu se cade a se mira cineva atunci când ceva primejdios li se întâmplă bărbaţilor celor drepţi
Pricina a douăzeci şi una
Că se cuvine credinciosul, chiar de va fi şi lipsit vreodată de cele de folos şi de nevoie, să nu se împuţineze îndată, ci să mulţumească şi să aştepte pe Domnul, şi fără de îndoială să nădăjduiască că Bunul Dumnezeu negreşit va purta grijă de dânsul. Şi cum că ruşine este nevoitorului, odată ce slujeşte lui Dumnezeu, să se apropie de mireni şi a cere cele de trebuinţă, chiar de se va şi îngreuia cu lipsa
Pricina a douăzeci şi doua
Cine este cel care nebuneşte nădăjduieşte în Hristos
Pricina a douăzeci şi treia
Că nu se cade a lepăda nici cea mai mică poruncă pentru oarecare trebuinţă trupească - măcar de mult ne-ar sili aceasta - sau pentru vreo frică omenească
Pricina a douăzeci şi patra
Că nu se cade ca credinciosul, măcar şi în tulburări [lumeşti) de va cădea vreodată, să se prefacă [închipui) după lucrurile cele din afară, ci către Dumnezeu să privească şi plăcerea Aceluia să o facă
Pricina a douăzeci şi cincea
Se cade ca, cel ce caută a plăcea lui Dumnezeu, necinstirile şi cinstele de la oameni ca nimic a le socoti
Pricina a douăzeci şi şasea
Că se cuvine ca fapta bună Întru ascuns a o lucra şi a nu o vădi, nici a ne făli pentru slavă-deşartă şi [sau) slavă omenească; şi de unde se naşte slava-deşartă, cum lucrează şi cum se aprinde
Pricina a douăzeci şi şaptea
Că nu se cade a căuta prieteşugurile celor mai mari din lume
Pricina a douăzeci şi opta
Că nu se cuvine ca, din plăcerea de sine, a face ceva mai presus de ceilalţi fraţi ce sunt în mănăstire
Pricina a douăzeci şi noua
Că şi singură mândria poate a pierde pe creştin şi cum că cei ce se îngâmfă pentru îndreptări, părăsiţi fiind de har, cad
Pricina a treizecea
De unde se naşte hula şi cum se tămăduieşte
Pricina a treizeci şi una
Că prea mare între faptele bune este dreapta-socoteală, iar cele ce le face credinciosul se cuvine a le face după dânsa; că cele ce se fac fără dreaptă-socoteală şi fără scop, măcar bune de-ar fi, la nimic nu folosesc, ba uneori pricinuiesc şi vătămare
Pricina a treizeci şi doua
Că, fără de ajutorul cel de sus, nici izbăvire de răutate, nici dobândire de faptă bună nu se face celui ce se nevoieşte şi cum că înfierea, nu din lucruri, ci din har se face
Pricina a treizeci şi treia
Care este pricina ispitelor, care este folosul dintru acestea şi cum se deosebesc [de ce fel sunt]
Pricina a treizeci şi patra
Cum se cade a sta împotriva ispitelor, şi că nu se cuvine a se arunca cineva într-însele; când se cade a fugi de ispită şi în ce împrejurare se cuvine a fugi sau a o primi pe aceasta
Pricina a treizeci şi cincea
Că nu este bine a alerga către făcătorii de minuni, ci, din smerenie, a ne lepăda de aceştia; şi nici osebite daruri [harisme] nu se cade a dori sau a cere; iar de se va învrednici cineva de acestea, să nu cugete înalt, ci să se păzească prin smerenie; şi cum că cei ce arată vieţuire dumnezeiască nu sunt cu nimic mai prejos decât cei ce fac semne; şi că, afară de facerea de minuni, sunt alte daruri, mai mari, din care se cunosc cei duhovniceşti
Pricina a treizeci şi şasea
Că mai mare decât toate faptele bune este dragostea şi că cel ce iubeşte pe Dumnezeu iubeşte folosul sau odihna aproapelui său întru toate mai mult decât le cinsteşte pentru sine
Pricina a treizeci şi şaptea
Că se cade ca pentru aproapele a pune şi sufletul
Pricina a treizeci şi opta
Că cel ce întru Domnul are dragoste şi smerenie se sârguieşte nu numai a nu întrista pe aproapele, ci şi a-l ajuta în tot felul, şi pe toate cele ale lui a le face ca pe ale sale
Pricina a treizeci şi noua
Că cel ce după Dumnezeu are dragoste se sârguieşte a face bine aproapelui, chiar şi neştiind acesta
Pricina a patruzecea
Că se cuvine credinciosului, atunci când cumpără sau vinde sau altceva de acest fel face, a avea pe Dumnezeu înaintea ochilor, şi paguba aproapelui a nu o îngădui, măcar de ar zice acela că "nu mi se face strâmbătate", şi se cade ca întru dragoste a păzi în obşte neindrăzneala, şi mai vârtos cei tineri, încă şi de tovărăşii [a se păzi credinciosul], ca de unele ce sunt pierzătoare.
Pricina a patruzeci şi una
Ce se cade a face către cei ce vin şi cum a-i întâmpina pe dânşii şi a vorbi cu ei
Pricina a patruzeci şi doua
Că întru venirile celor ce vieţuiesc după Dumnezeu, mulţi Părinţi, pentru odihna celor ce veneau, lăsau puţin din nevoinţă, cu nimic vătămându-se din aceasta, pentru nepătimirea lor; iar unii dintr-înşii, pentru acea puţină răsuflare [odihnă], mai pe urmă
se chinuiau pe eişi; şi că cel ce întru veniri şi mângâieri păzeşte nevoinţa sa nedezlegată sau dezleagă puţin, vrednic de laudă
se chinuiau pe eişi; şi că cel ce întru veniri şi mângâieri păzeşte nevoinţa sa nedezlegată sau dezleagă puţin, vrednic de laudă
se face de aici, căci bine a judecat; şi cum că cei ce se silesc peste măsură nu se cuvine a se pleca întru mângâieri
Pricina a patruzeci şi treia
Că celor ce vin la vreo obşte, măcar şi călugări de vor fi, nu se cuvine a li se da voie să vorbească cu fraţii fără opreală sau să locuiască cu ei; încă şi despre ce se cuvine a păzi fraţii către cei ce vin
Pricina a patruzeci şi patra
Că nu se cuvine a mânca împreună cu bărbaţii cei nebăgători de seamă şi că, de cei ce întreabă şi nu fac, după întâia şi a doua vorbă trebuie a ne lepăda
Pricina a patruzeci şi cincea
Încă şi pentru înşişi cei ce vin: care este petrecerea cea cuviincioasă în străinătate şi cum se cade a călători cu fraţii
Pricina a patruzeci şi şasea
Că se cuvine ca pe tot cel ce se apropie de noi pentru a câştiga milă a nu-l Întoarce deşert, ci ca pe un trimis de la Dumnezeu să-I primim cu blândeţe şi să-i dăm din cele ce avem; şi, măcar că el obrăzniceşie, să fim fără de răutate şi să nu ne mâniem, după asemănarea lui Dumnezeu; şi că Dumnezeu pe cei milostivi de multe ori îi răsplăteşte; şi cum trebuie să se facă împărţirea în chinovie, şi de cine să se facă
Pricina a patruzeci şi şaptea
Că nu se cuvine ca monahul, cu pricina milos ten iei, să aibă bani sau să primească cele ce i se dau, şi care este milostenia cea cuviincioasă călugărului
Pricina a patruzeci şi opta
Că de multe ori unii, întru sărăcie fiind, dar după putere miluind, apoi, îndestulându-se de bani şi cu iubirea de argint biruindu-se, şi milostenia pe care o aveau o au pierdut
Pricina a patruzeci şi noua
Că nu se cade monahului a lua fără de socoteală de la tot omul, nici peste trebuinţă, şi că dator este ca cel ce ia să se ostenească pentru cei ce dau
Pricina a cincizecea
Că se cade, de cele ce nu ne folosesc sau ne sunt străine, ca de nişte [lucruri] pierzăioare a ne depărta
Adaugati un comentariu:
CARTI/produse despre:
Viata Duhovniceasca,
Viata Duhovniceasca,
