Siteul folosește cookies pentru navigare (ce nu pot fi dezactivate) și pentru analiza traficului (ce pot fi refuzate) | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Sfânta Tradiţie şi ereziileNr. vizualizari: 184

Reglementări juridice privind disidențele apărute în cadrul cultelor religioase oficial recunoscute

Tags: schisma; caterisire; sindicat; sinod ortodox;
 

,Adeseori, aceia care doresc să promoveze învăţături străine de cele ale Bisericii încearcă să folosească pârghiile statale fie pentru a-şi impune opinia, fie pentru a împiedica luarea unor măsuri de către organismele statutare ale comunităţii. Este cunoscut că, după Sfântul şi Marele Sinod din Creta, în România, un mic grup contestă vocal hotărârile adoptate. Între contestatari sunt şi câţiva clerici, care au încetat pomenirea chiriarhului lor, intrând în stare de schismă.

După multe încercări de readucere a acestora la unitate şi ­după aplicarea unor prime sancţiuni mai blânde (dojană arhierească), acei clerici care nu s-au îndreptat au fost caterisiţi. Aceştia, probabil din dorinţa de a face cât mai mult zgomot posibil şi a-şi populariza poziţiile schismatice, au contestat la instanţele Statului Român pedeapsa caterisirii, încercând să obţină menţinerea în parohii cu sprijinul autorităţii statale. Ei nu cunoşteau sau nu erau interesaţi să cunoască poziţia constantă a instanţelor române, dar şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, privitoare la disidenţele apărute în cadrul cultelor religioase oficial recunoscute.

Astfel, potrivit jurisprudenței Curții Constituționalea României, instanțele de judecată națio­nale nu sunt competente să exercite funcția de înfăptuire a justiției în cadrul cultelor religioase pentru acte de încălcare a disciplinei interne, deoarece răspunderea juridică în materie nu este reglementată prin norme juridice de drept comun, ci prin norme juridice proprii acelor culte. De altfel, este echitabil să se stabilească răspunderea disciplinară a personalului clerical de către organe de judecată ale cultelor, deoarece numai acestea pot aprecia dacă actele de indisciplină săvârșite sunt sau nu compatibile cu rolul spiritual al cultului (Decizia CCR nr. 640 din 10 iunie 2008, Decizia CCR nr. 448 din 7 aprilie 2011, Decizia CCR nr. 403/2016).

Mai mult, Curtea Constitu­țională a constatat că principiile autonomiei și unității cultului nu ar mai fi respectate dacă instan­țele de drept comun ar exercita controlul asupra hotărârilor luate de instanțele disciplinare și de judecată bisericească în probleme doctrinare, morale, canonice și disciplinare (Decizia nr. 448 din 7 aprilie 2011).

Pentru a statua în sensul celor arătate în precedent, prin Decizia nr. 403/2016, instanța de contencios constituțional a reținut și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care, prin Hotărârea din 23 septembrie 2008, pronunțată în Cauza Ahtinen împotriva Finlandei, a decis că art. 6 paragraful 1 din Con­venția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu este încălcat de vreme ce nu își găsește aplicarea în cauză.

Dreptul pretins de reclamant nu constituia un „drept civil”, care să poată fi valorificat în fața instanțelor de drept comun, în sensul art. 6 din Convenție.

Totodată, CEDO s-a pro­nunțat în același sens, al inapli­cabilității art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor ­omului și a libertăților fundamentale, și prin Decizia de admisibilitate din 30 ianuarie 2001, pronunțată în Cauza Eva Dudova și Zdenek Duda împotriva Republicii Cehe, reținând că procedura urmată de reclamanți nu se ­referea la un drept cu privire la care să existe cale de atac în fața instanțelor de judecată cehe (dreptul de a fi preot).

Prin hotărârea Marii Camere a Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunțată în Cauza Sindicatul „Păstorul cel Bun” împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 15 din 10 ianuarie 2014, după reanalizarea fondului, Marea Cameră a concluzionat că refuzul instanţei naţionale de a înregistra sindicatul reclamant este justificat, constituind o aplicaţie a princi­piului autonomiei cultelor religioase, potrivit căruia comunită­ţile religioase au dreptul de a se organiza în mod liber, potrivit propriului statut.

Prin Decizia nr. 403/2016, ­Curtea Constituțională a constatat că este neîntemeiată critica referitoare la încălcarea art. 21 din Constituție, privind accesul la justiție. Astfel, potrivit Curții Constituționale, instanțele de judecată nu sunt competente să exercite funcția de înfăptuire a justiției în cadrul cultelor religioase pentru acte de încălcare a disciplinei interne, deoarece răspunderea juridică în materie nu este reglementată prin norme juridice de drept comun, ci prin norme juridice proprii acelor culte.

Pe aceeași linie a jurispru­denţei s-a pronunțat și Instanța Supremă încă din anul 2000, prin Decizia nr. 3070 din 3 octombrie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţia Civilă. Curtea Supremă a apreciat că instanţele inferioare, soluţionând contes­taţia (privind revocarea unui preot din funcţia de protopop) şi considerând că se află în faţa unui litigiu de muncă, au depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, deoarece în ceea ce priveşte alegerea, numirea, confirmarea şi reconfirmarea protopopilor competenţa aparţine organelor bisericeşti, astfel cum este reglementată prin norme de drept canonic, soluţionarea problemelor ce ţin de viaţa canonică nefiind supusă controlului instanţelor judecăto­reşti de drept comun. „Există, deci, un sistem jurisdic­ţional canonic, prin care se derogă de la sistemul jurisdicţional de drept comun. Această limitare parţială a liberului acces la justiţie a fost acceptată de petent în momentul în care a optat pentru ­statutul de preot.”

În fapt, clericii aflaţi pe poziție de schismă au părăsit Biserica Ortodoxă Română cu mult ­înainte de caterisirea lor, contestând autoritatea ierarhului și a Sfântului Sinod (art. 11 din Statutul BOR: Sfântul Sinod este cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române, în toate domeniile ei de activitate). Aceş­tia contestă hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dar pretind să fie impuşi, de către Stat, prin intermediul justiției, ca slujitori ai unei Biserici a cărei poziție pe probleme bisericești o contestă.

CEDO a parafrazat în multe cauze afirmația fostei Comisii europene a drepturilor omului din CauzaBror Spetz şi alţii contra Suediei din 8 septembrie 1988, respectiv că prin Convenţie nu se creează un drept la disi­denţă în interiorul comunită­ţilor religioase, fiind suficient ca di­sidenţii să poată părăsi comunitatea. Unul dintre sensurile principale ale autonomiei comu­ni­tăților religioase cuprinde dreptul acestora de a asigura uniformitatea în chestiunile religioase. Libertatea de gândire, conștiință și religie a ­slujitorilor care nu se (mai) regăsesc în doctrina co­mu­nității religioase este asigurată prin dreptul acestora de a părăsi comunitatea respec­tivă.

Clericii schismatici, deși se poziționează ca și contestatari ai hotărârilor organismelor ­sta­­tu­tare ale Bisericii Ortodoxe Române, vor să folosească în continuare lăcașurile de cult și alte bunuri ale Bisericii Ortodoxe Române și să fie salarizaţi de către aceasta. Ei nu vor să pă­răsească comunitatea religioa­să, ci să o forțeze să își schimbe, cu sprijinul Statului, poziția ­asupra unor aspecte bisericești, care nu țin de competența Sta­tului.

Or, implicarea Statului în acest conflict privind aspecte de în­vățătură de credință între o comunitate religioasă și un slujitor al său ar însemna o încăl­care gravă a autonomiei comu­nității religioase și a obli­gației de neutralitate religioasă a ­Statului, garantate de articolul 9 din Convenția europeană a drepturilor omului, art. 29 din Constituția României, precum și Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al Cultelor.

Dreptul de a fi preot în cadrul unui cult recunoscut nu este un drept reglementat și garantat de către Stat, ci de prevederile cano­nice ale cultelor, a căror interpretare nu o poate face in­stanţa judecătorească statală.

În anul 2007, în Cauza Sviato-Mykhaïlivska Parafiya contra Ucrainei, a fost enunţat de către CEDO faptul că dreptul comu­nităţii religioase la autonomie interzice Statului să o oblige să admită în sânul ei noi membri sau să excludă pe alţii. O inge­rinţă de acest tip ar încălca libertatea asociaţiei religioase să-şi reglementeze propriul comportament şi să-şi administreze pro­blemele liber.

CEDO consideră că neutralitatea (interdicţia pentru Stat de a determina dacă mijloacele uti­lizate pentru a exprima credin­ţele religioase sunt legitime) protejează structura internă a organizaţiilor religioase şi regle­mentările care guvernează calitatea de membru, ce se constituie în mijloace prin care astfel de organizaţii sunt capabile să-şi exprime credinţele şi să-şi men­ţină tradiţiile religioase.

În aceeași cauză Curtea afir­mă că respectul autonomiei comu­nităţilor religioase recunoscute de către Stat implică acceptarea de către acesta a dreptului acestor comunităţi de a acţiona conform propriilor reguli şi interese faţă de eventualele mişcări de disi­denţă care ar apărea în sânul lor şi care ar putea prezenta un pericol pentru coeziunea lor, pentru imaginea sau unitatea lor. Autorităţile naţionale nu au deci dreptul să se erijeze în arbitri între orga­nizaţiile religioase şi ­diferitele entităţi disidente care există sau ar putea să se creeze în sfera lor.

O afirmaţie deosebit de im­portantă pentru autonomia co­munităţilor religioase este făcută de CEDO în Cauza Sindicatul „Păstorul cel Bun” contra Ro­mâ­niei: „decurge din articolul 9 al Convenţiei dreptul comu­nităţilor religioase de a avea propriile opinii asupra activităţilor colective ale membrilor lor care ar putea ameninţa autonomia lor” şi că aceste opinii trebuie să fie respectate de către auto­rităţile naţio­nale.

În concluzie, disidenţele apă­rute în cadrul cultelor oficial recunoscute de către Stat nu beneficiază de sprijinul Statului pentru a contesta autoritatea cultului şi dreptul acestuia de a asigura uniformitatea în cadrul comunităţii religioase.

 

Pr. dr. Ionuţ-Gabriel Cordunean, articol apărut în Ziarul Lumina

05 Iunie 2018

 

06-06-2018
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu