Cookies de navigare nu pot fi dezactivate, iar cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
CĂRŢI NOI / Produse noiNr. vizualizari: 3549

77 întâmplări nostime din viaţa Părinţilor

Tags: umor;

Editura Agnos, Sibiu, 2012, 10 RON

Dar din dar se face zâmbet

      Cele 77 de întâmplări nostime reunite de Romeo Petraşciuc într-o cărticiă de zâmbete trebuie să le înţelegeţi ca pe un dar extrem de serios. Ca epigramist, Romeo nu se joacă de-a râsul. Şi nici nu se ţine de bancuri, atunci când e vorba să te pună pe gânduri. Fie ele şi luminoase. Nu e singurul care scoate zâmbete din contextul pastoral al propovăduirii Evangheliei. Când, în 2008, Karl Friedrich Urlichs publica în serioasa Germanie volumul Iuja! Witze und Anekdtoden zur Bibel (Vandenhoeck & Ruprecht, Göttingen, 96 pg.), nu-şi pierdea titlul universitar şi nici nu punea în pericol seriozitatea unor eforturi omiletice de excepţie. Găsea un respiro şi din el voia să împartă cu toţi prietenii săi. Cred că la fel este şi în cazul hâtrului meu prieten Romeo Petraşciuc, sireteanul şiret într-ale înregistrării şi redării comicului de situaţii şi nu numai.
       Sunt convins că efortul de a consemna doar acele episoade care să nu lezeze personalităţile, dar nici să nu le îngăduie să treacă ţanţoşe prin vieţile noastre nu a fost unul uşor. Chiar cred că e una din glumele sale preferate aceea de a nu scrie 100 sau 1000 de întâmplări nostime... Le ţine pentru alt volum, le ţine doar pentru noi, prietenii săi apropiaţi, sau le ţine doar pentru sine? Numai el poate şti. Este cert însă că acestea pe care ni le-a aşezat în dar vor săne fie zâmbet într-o lume mereu încruntată. Seninătatea autoironiei care altădată ne vindeca sufletele de aroganţe s-a şters demult. Azi, în Biserică sau societate, dacă îşi permite cineva să te izonizeze, e vai şi amar. Când te autoironizezi, pari bufon şi se caută îndată o etichetă pe raftul cu mofturi al teologiei bloggerilor. Când poţi zâmbi curat şi sănătose semn de putere duhovnicească. Doar că, remarc tot mai des, suntem prea obosiţi de noi şi sufletele noastre.
       Izvoarele inspiraţiei lui Romeo Petraşciuc sunt dascălii noştri de teologie, studenţii, părinţii preoţi şi parte din anonimii de marcă ai bucuriei ortodoxe. Cu fiecare text parcurs, am căutat să-mi aduc aminte când l-am auzit şi eu prima oară; de aceea, cu fiecare text, mi-a răsărit înaintea ochilor amintirea unor oameni excepţionali. Din doar de uni dintre ei, trecuţi în lumea zâmbetului seninătăţii fără apus, Romeo a pus în pagină clipe din viaţa lor. Paginile acestea, aşa cum curg ele, arată că suntem o Biserică vie, care refuză botezul în oţet şi ţine cu tot dinadinsul la limpezimea apei curate. Zâmbitoare.

Pr. Constantin Necula

 

Din seria Destinderi patericale 

         Ideea unei cărţi care să adune o serie de întâmplări amuzante, ca umor de limbaj sau situaţie, din viaţa Părinţilor e una nu atât curajoasă, cât necesară. Creştinismul e, înainte de toate, o religie permanent generatoare de bucurie şi împlinire, iubire în expresie ultimă, desăvârşită.
          Am încercat să adun, în paginile acestei cărţi, parte din întâmplările pe care le-au auzit povestite în amurg de gând şi deschidere de inimă, în seri târzii ori istorisiri prelungite înspre răsărituri, unele din ele rostite cu jumătate de jură, altele izvodite cu toată verva unor pilduitoare sfătuiri pe Cale. Ele, întâmplările, sunt cât se poate de veridice, transpuse doar, uneori, cu mici eschivări de la a da nume concrete ori temporizări foarte exacte, tocmai pentru a nu transmuta intenţionalitatea lucrării (aceea de a lumina gândul şi inima) dinspre zâmbet spre ironie, spre reumaticul derizoriu.
         Ipostazele nostime surprinse aici au darul de a recidiva vocaţia zâmbetului-vector, un zâmbet curat, bucuros, care ne face luminoşi în mijlocul celor între care ne lucrăm devenirea. “Un călugăr trist e un călugăr cu luminile stinse”, nota undva Pr. Arsenie Boca. Un alt gânditor, referindu-se la chipurile fascinant de vii, de luminoase, ale sfinţilor din icoane, îşi permitea o butadă remarcabil de jovială pentru abaterea iconarilor de la normă: “Un sfânt (reprezentat într-o icoană) trist e… un amărât de sfânt”. “Învaţă mereu să ai un zâmbet ascuns în inimă”, repeta adesea Pr. Arsenie Papacioc. Iar Pr. Teofil Părăian nu înceta niciodată să ne atenţioneze că “Dumnezeu ne zâmbeşte” cu timp şi fără timp.
           Cartea aceasta încearcă să recupereze măcar o fărâmă din eleganţa principiară a zâmbetului. Părinţii pe care îi regăsim în subtextul acestor pagini, dincolo de dimensiunea lor duhovnicească de excepţie, au rămas nişte copii mari şi frumoşi ai lui Dumnezeu, de o inocenţă şi puritate covârşitoare, refuzându-şi regresiunile.
De aceea, zâmbetul lor nu e decât încă o calitate a acelora dintre noi care ne naştem muritori şi murim nemuritori…

Romeo Petraşciuc

28-06-2012
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu


Carti/produse despre:
Umor