Creștinismul nu are voie să-și piardă blândețea și cumințenia, dar nici să admită imoralitatea și cultura gestului anti-Evanghelie

Părintele profesor Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie Andrei Şaguna din Sibiu, vorbeşte, într-un interviu publicat în presa din Bulgaria, despre preoţie, despre discuţiile din spaţiul public vizavi de familie şi comunitatea LGBT, despre post, despre tineri şi despre credinţă.

„Suntem jigniți cu o virulență incredibilă, familia clasică este jignită, politicienii nefiind nici ei parteneri serioși de complementaritate în acțiunea aceasta”, spune părintele Necula, pentru publicaţia care îl numeşte "preotul tinerilor". Preluare din www.pravoslavie.bg, via Tribuna.ro, unde articolul este disponibil integral.

Spicuiri din interviu:

• În curând vom intra în perioada Postului cel mare de Paşti. Care este sensul ascezei ortodoxe, care este scopul acesteia, prin ce se deosebeşte de restul concepţiilor ascetice din celelalte învăţături spirituale? Ştim cu toţii că tinerii din zilele noastre se interesează de diferite învăţături orientale, de idei ezoterice, etc...

C. N. : Noi postim ca să ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos, cu viață. De aceea postul nu e mortificare și atât, nu este diureză ori cură de slăbire, nu este departamentul dietetic al spitalului lumii. Citeam de curând memoriile unui psihiatru american, Irvin D. Yalom, care a dezvoltat o psihiatrie bazată pe cultura existențială, inclusiv în ce privește asumarea morții. Paginile sale sunt remarcabile, amintind de cultura filocalică a Părinților în ceea ce privește pedagogia aducerii aminte de moarte ca miez al schimbării vieții. Iar una dintre schimbări este asceza, cheia transparentizării educației trupului. M-a impresionat mult postirea, atunci când m-am convertit la un creștinism viu, legat de Hristos, nu doar de ritual și gesturile bisericașului. În minte am aceeași idee ca cea evidențiată de Yalom: „Munca împreună cu pacienții muribunzi m-a condus, treptat, la confruntarea pacienților sănătoși cu propria mortalitate, în vederea modificării stilului de viață. Un proces care adesea implică simpla ascultare și susținere a pacientului în momentul în care acesta conștientizează că este muritor. De multe ori am folosit un exercițiu simplu și explicit: le-am cerut pacienților să deseneze o linie pe o bucată de hârtie, zicându-le: Imaginează-ți că un capăt reprezintă nașterea ta, iar celălalt moartea ta. Acum, te rog, pune un semn în locul în care consideri că te afli și meditează câteva momente la această diagramă. Rareori s-a întâmplat ca acest exercițiu să nu stimuleze o conștientizare a efemerității prețioase a vieții” (Irvin D. Yalom, Călătoria spre sine. Memoriile unui psihiatru, ed. Vellant,  București, 2017, p. 223). Poate că pentru unii creștinismul este o simplă ecuație în care câștigă mereu. Pentru Ortodoxie, mântuirea este o permanentă luptă cu sine, cu neputințele, încurajat mereu de Harul lui Dumnezeu. La început de post, să desenăm o linie. Să punem punctul cam pe unde suntem, e o chestiune de curaj și de asumare a libertății. Asta înseamnă să postești. Să înțelegi pe unde mai ești ca om...

• Iată şi o altă temă care îi frământă pe tinerii din zilele noastre: în ultimele câteva luni, în societatea din Bulgaria a izbucnit o dispută aprinsă în legătură cu ratificarea Convenţiei  Consiliului Europei de la Istambul (pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor). O parte considerabilă din creştinii din Bulgaria au adresat critici dure privind textul convenţiei, văzând în aceasta o încercare subtilă pentru promovarea “ideologiei de gender”, declarându-se categoric mai ales împotriva  introducerii unui program de educaţie a copiilor împotriva “trăsăturilor stereotipice ale rolurilor de gen”. Sfântul Sinod a ieşit cu o poziţie oficială care este împotriva ratificării Convenţiei. Totuşi, erau şi creştini care au sprijinit ratificarea, susţinând că cei care critică Convenţia practic „caută ce n-au pierdut“. După câte am înţeles, în România nu au avut loc asemenea discuţii înainte să fie ratificată Convenţia de către Parlamentul României. De ce?

C. N. : La noi este în curs de derulare acțiunea Coaliției pentru Familie, personal sunt membru fondator, să-i zicem așa, care cere insistent modificarea, prin Referendum național, a textului Constituției prin care termenul de familie să fie definit ca fiind legată fundamental de căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Sunt zeci de atitudini conexe, o întreagă acțiune de diplomație publică, dar și o excesivă reclamă pro-LGBT+ (am pus + pentru că cele patru litere nu mai acoperă de mult direcția în care au luat-o lucrurile...). Suntem jigniți cu o virulență incredibilă, familia clasică este jignită, politicienii nefiind nici ei parteneri serioși de complementaritate în acțiunea aceasta. Dar reacția nu vizează doar Convenția, ci întregul pachet de hotărâri care jignesc dreptul natural și creează un soi de underground legislativ, forțat de o linie a culturii la zi, manifestată cu indolența omului care știe că dispune de putere, care a inventat legi în favoarea propriului interes ideologic. Suntem, de fapt, dinaintea unei tensiuni ideologice, legate de așa numitul marxism cultural. E vizibilă conturarea unei dictaturi cu față umană. Biserica știe însă că veșnic este numai cuvântul lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși, Cel Întrupat între noi să ne ajute pentru astfel de momente în care conducătorii își trădează misiunea de la Dumnezeu de dragul dumnezeilor obscuri ai modei politice.

• Pe lângă tema Convenţiei de la Istambul s-au dus şi discuţii legate de atitudinea creştinilor ortodocşi faţă de homosexualismul. În spaţiul public s-au auzit şi voci că poziţia creştinilor  este „retrogradă, din epoca medievală, intolerantă“, chiar „lipsită de iubire faţă de aproapele nostru“. Ce puteţi spune cu privire la învinuirile de acest tip?

C. N. : Iubirea propusă de LGBT nu poate fi cuantificată în morala creștină, o spun cu toată seriozitatea. Sunt puse în gura creștinismului toate aberațiile de proiect uman. Iubirea despre care vorbește Hristos nu are legătură cu păcatul, cu ruperea omului de voia lui Dumnezeu. Uite, luăm un exemplu. Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel ne spune- întreg capitolul 3 ne stă dovadă- cum trebuie să trăiască omul înnoit în Hristos, adică cel care se numește și trăiește drept creștin. Aici, ni se vorbește despre comportament și libertăți creștine, ni se și spune așa: „Și v-ați îmbrăcat cu (omul) cel nou, care se înnoiește spre deplină cunoștință, după chipul Celui ce l-a zidit; unde nu mai este elin și iudeu, tăiere împrejur și netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate întru toți Hristos” (Coloseni 3. 10-11). Nu spune: nu veți mai fi bărbat și femeie, tată și mamă sau că ochiul e una cu urechea iar creierul este stomac. Nu ne îngăduie nici să judecăm oamenii, de aceea liniștea creștină, dinaintea provocărilor de genul LGBT+,  îmi pare mai importantă decât activismul cu orice preț. Dar nici nu transformă creștinismul într-o colecție de clișee ideologice. În România, ca și oriunde în lume, oamenii sunt răi sau buni, atenți și neatenți, dar aroganța perfidă prin care creștinii sunt tratați ca fiind retardați, doar pentru că nu acceptă homosexualitatea, aruncați la leii din arena media doar pentru că nu acceptă distrugerea moralei familiei dovedește cam ce ne așteaptă dinaintea unor astfel de dictaturi ideologice. Creștinismul nu are voie să-și piardă blândețea și cumințenia, nu are voie să jignească ori rănească pe cel pe care îl socotește în afara normei sale morale, dar nici să admită drept moral imoralitatea, cultura gestului anti-Evanghelie.

• Ştim cu toţii că există organizaţii LGBTI care luptă pentru drepturile religioase ale homosexualilor. O serie de grupuri de creştini LGBTI, inclusiv de creştini ortodocşi, apelează să fie primiţi de Biserică „aşa cum sunt, pentru că ştim cât de mult îl iubeşte Dumnezeu pe om “, ei citesc Sfânta Scriptură şi o interpretează în felul lor, analizează Epistolele Sfântului Apostol Pavel într-o modalitate cu totul diferită de tălmăcirile convenţionale. Un asemenea activist este românul Florin Buhuceanu care acum circa şase luni a prezentat în Bulgaria unele dintre ideile creştinilor LGBTI Care este părerea dumneavoastră faţă de aceste apeluri şi interpretări care denaturează mesajele Bibliei?

C. N. : Asuprirea Scripturii. Asta se întâmplă prin astfel de manifestări. Forțarea ei ideologică de a spune ce vor acești oameni răniți. Nu-i înțeleg, cum se așteaptă să fie respectați dacă ei nu mai respectă nimic?  Eu am prins vremea când comunismul era argumentat cu texte din Scriptură. Pentru omul ideologizat, neliber prin orientarea sa păcătoasă, principala preocupare este aceea de a-și găsi un soi de scuză în Scriptură. Modelul de viață al unor oameni este împotriva Scripturii oricât de  mult ar cita din ea. Desigur că Biserica nu poate refuza asistența duhovnicească nici unui om. În fond toate păcatele se vindecă prin pocăință. Nici creștinii noștri nu trăiesc cele mai tandrei iubiri de familie, nu au un program de viață modelat după rigoarea bucuroasă a Evangheliei. Nu prea suntem un exemplu prin viețile noastre. De aceea se vorbește despre demnitatea creștinismului și nedemnitatea creștinilor. De altfel de aici trebuie să și pornim rezistența noastră, ca grup și persoană, de la restaurarea vieții noastre în Hristos. Trebuie să recunoaștem că se vede ce jos am ajuns în viețuirea noastră după nivelul- intelectual și sufletesc, al dușmanilor noștri. Suntem slabi cu dușmani slabi.

• În Bulgaria dăm ca un exemplu bun de urmat BOR, în privinţa credinţei şi orânduirii vieţi bisericeşti din ţara dumneavoastră. În ultima vreme între noi, creştinii ortodocşi in Bulgaria există o serie de dezbinări – se implică factori de natură geopolitică, neînţelegeri inter-bisericeşti, care creează o oarecare tensiune. În loc să promovăm o discuţie constructivă, deseori se ajunge la atacuri personale, la manifestări de ură în spaţiul public sau în reţelele sociale...  Vă rugăm să ne spuneţi dacă şi BOR se confruntă cu asemenea probleme şi care este cea mai bună cale să le depăşim?

C. N. : Sigur că avem. Mai ales că unde căutăm pe Dumnezeu dăm mai întâi de dușmanul dintru început al omului...Cred că și pentru noi, românii, și pentru bulgari modificările realizate ani de zile la nivelul mentalului colectiv de către ideologiile politice eșuează azi în democratizări ale Ortodoxiei. Cred că platforma de rezistență a Bisericii vine de la Hristos Dumnezeu, că zbaterile aceste, multe penibile și desprinse parcă din legendele Absurdistanului ideologic, ne obligă la și mai mare acrivie, mai mare exigență în viețile noastre. Nu trebuie să ne speriem. Ortodoxia nu este pentru temători. Avem însă obligația de a nu-l umili pe Hristos Domnul cu prostia noastră. Sper, din toată inima, să reușim. Vreau să vă rog să primiți pentru tinerii și credincioșii bulgari, de toate vârstele, dragostea unui preot ardelean din România, să primiți îmbrățișarea de frățească încredere că Ortodoxia ne ține pe toți, Rai pe pământul încercărilor noastre.

Sper, din toată inima, să putem dobândi înțelepciunea de a ne apropia ca biserici și popoare, dovedind că unitatea Ortodoxiei nu este doar un rând în Crezul niceo-constantinopolitan ci o realitate vrednică de trăit.