Tema luniiACTUALITATEA religioasăORTODOXIA (dreapta credinţă)Sfânta ScripturăSfânta Tradiţie şi ereziilePredici. Cateheze. PastoraţieORTOPRAXIA (dreapta trăire)Viaţa duhovnicească. MilosteniaMisiune. Mărturii. Vieţile SfinţilorRUGĂCIUNI. Icoane. MoaşteBISERICA si lumeaFamilia. Copiii. Educaţia. VocaţiaBiserica. Neamul. Politica. LumeaRenasterea satului, a scolii si a comunitatii crestineStiinţă. Medicină. Cultură. ArtăCĂLĂTOR prin ţara meaEvenimente. Apeluri. PetitiiCĂRŢI NOI / Produse noi. PROMOTIIArhiva REVISTE (articole) 1998-2011Calendar
Predici. Cateheze. PastoraţieNr. vizualizari: 5794
27-05-2012
Adaugati un comentariu:
Mironosiţele - fiice ale Ierusalimului ceresc
PS Daniil Stoenescu
Duminica Mironosiţelor
Predica de la Catedrala Patriarhală
29 aprilie 2012-05-09
În numele Tatălui şi-al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.
“ Iar după Iisus mergea mulţime multă de popor şi de femei, care plângeau şi se tânguiau. Şi, întorcându-Se, Iisus le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci plângeţi-vă pe voi înşivă şi pe copiii voştri. Căci vor veni zile când veţi zice: Ferice de pântecele care n-a născut şi de pieptul care n-a alăptat! Şi vor zice munţilor: Cădeţi peste noi, şi dealurilor: Acoperiţi-ne. C ăci dacă fac acestea cu lemnul cel verde, ce va fi cu cel uscat? ”
Sfânta Evanghelie de la Luca, cap 23, v. 28 şi 31
Prea cucernici şi prea cuvioşi părinţi şi fraţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase:
“HRISTOS A ÎNVIAT!”
“ADEVĂRAT A ÎNVIAT!”
La cumpăna veacului al IV-lea şi al V-lea, după Hristos, un tânăr creştin egiptean pe nume Ioan s-a hotărât să se retragă în deşertul Egiptului pentru a deveni monah. Şi-a încredinţat sufletul, rostul, sensul vieţii lui şi destinul lui în mâinile unui duhovnic anonim, care, văzându-l şi primindu-l, a luat un lemn uscat, l-a înfipt în pământ şi i-a dat această ascultare: “In fiecare zi să uzi acest lemn uscat cu un ulcior cu apă până când va înverzi şi va aduce rod”. Trei ani de zile tânărul frate şi viitor monah Avva Ioan Colov, a adăpat acel lemn uscat cu câte un ulcior cu apă şi era calea atât de lungă, încât pleca seara la izvor după apă, într-o oază şi abia se putea întoarce dimineaţa. Trei ani de nevoinţe, trei ani de rugăciune, trei ani de tăcere, trei ani de nopţi de priveghere, ceasuri de drum şi cărare în pustiu până la izvor şi înapoi ca în fiecare dimineaţă să ude acel lemn cu câte un ulcior cu apă. Pentru că, dacă ar l-ar fi udat mai târziu, osteneala lui n-ar fi dat roade. Dar, după trei ani de zile, ne spune cartea duhovnicească a Patericului egiptean că acel lemn uscat înfipt în pământ de către duhovnicul Avvei Ioan Colov, a prins rădăcină, a înverzit şi a adus rod, iar bătrânul duhovnic anonim, luând sau culegând rodul din acel lemn care, uscat fiind, prin nevoinţa tânărului a devenit verde şi roditor, a dus în sfânta biserică din roadele culese şi zis tuturor fraţilor şi părinţilor: “ Luaţi, mâncaţi rodul ascultării!”.
Poate vă întrebaţi unii dintre dumneavoastră care sunteţi aici, de faţă, sau dintre cei care acum ne privesc la televiziunea Trinitas, ce legătură poate fi între această întâmplare sau istorioară minunată şi unică în istoria spiritualităţii creştin-ortodoxe monahale şi evanghelia de astăzi sau duminica de astăzi, a 3-a după Sfintele Paşti, a sfintelor femei mironosiţe.
Aş fi putut, bineînţeles, începe cuvântul meu arhieresc de astăzi, de aici, din Catedrala Patriarhală Ortodoxă Română cu binecuvântarea Preafericirii Sale a Preafericitului Părintelui Patriarh Daniel, cu unicele cuvinte ale sfintelor femei mironosiţe, înregistrate şi consemnate în sfintele şi dumnezeieştile evanghelii: ”Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa Mormântului?” - singurele cuvinte ale sfintelor femei mironosiţe prăznuite în duminica de astăzi, consemnate de Sfântul Evanghelist Marcu, capitolul 16, versetul 3. N-aveau altă grijă, n-aveau altă preocupare, n-aveau altă frământare, n-aveau altă îngrijorare decât cine le va prăvăli lor piatra de la uşa Mormântului lui Iisus Hristos. Poate ştiau că în urmă cu o săptămână, la mormântul lui Lazăr din Betania piatra fusese dată la o parte de bărbaţi vrednici şi puternici la cuvântul Mântuitorului, care a poruncit: “daţi piatra la o parte” şi, strigându-l pe Lazăr din morţi, prietenul Domnului a înviat după 4 zile. Dar la Învierea lui Hristos nu mână de om sau de bărbat a dat piatra la o parte, ci însuşi Îngerul lui Dumnezeu, pogorându-se din Cer, a prăvălit piatra de la uşa mormântului, ca să arate femeilor mironosiţe şi lumii întregi Mormântul gol si adevărul Învierii lui Iisus Hristos.
Am mai fi putut începe cuvântul nostru arhieresc de astăzi, de aici, prin salutul Mântuitorului Hristos de după Înviere, adresat sfintelor femei mironosiţe, când le-a întâmpinat: ”Bucuraţi-vă!”. Lor şi nouă tuturor, cuvintele de salut ale lui Hristos ne arată legătura dintre bucurie şi Înviere, ne arată Învierea ca temei al bucuriei veşnice creştine.
Dar, iubiţi credincioşi si credincioase, am considerat să încep cuvântul meu arhieresc prin cuvintele pe care Mântuitorul Hristos le adresează sfintelor femei mironosiţe din duminica de astăzi, în Vinerea Patimilor: “Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci plângeţi-vă pe voi înşivă şi pe copiii voştri. Pentru că vor veni zile când vor zice: Ferice de cele sterpe şi de pântecele care n-a născut şi de pieptul care n-a alăptat! Şi vor zice munţilor: Cădeţi peste noi, şi dealurilor: Acoperiţi-ne. Căci dacă fac acestea cu lemnul cel verde, ce va fi oare cu cel uscat? ”.
Iată cum lemnul cel verde şi lemnul cel uscat din cuvintele Mântuitorului către sfintele femei mironosiţe din Vinerea Patimilor se regăsesc în întâmplarea minunată şi unică din Patericului egiptean, de la Avva Ioan Colov, cap.1. Lemnul uscat pe care duhovnicul acestui sfânt cuvios părinte îl înfige în pământ şi care după trei ani de a fi udat cu apă în fiecare zi, prin nevoinţă, a devenit lemn verde şi roditor.
Iubiţi credincioşi şi credincioase, icoana femeilor mironosiţe din duminica de astăzi este una dintre cele mai senine şi mai luminoase icoane evanghelice din Noul Testament. Sfintele femei mironosiţe n-au fost prezente pe Muntele Fericirilor la rostirea de către Hristos a Predicii de pe munte. Sfintele femei mironosiţe n-au fost în corabie cu Iisus pe Marea Galileii la potolirea furtunii de pe mare şi la umblarea Mântuitorului cu Petru pe valuri. Sfintele femei mironosiţe n-au fost prezente pe Muntele Tabor la Schimbarea la Faţă, precum Sfinţii Apostoli Petru, Iacob şi Ioan. Sfintele femei mironosiţe n-au fost prezente la Cina cea de Taină din Ierusalim ca să audă cuvintele dumnezeieşti ale predicii Mântuitorului nostru Iisus Hristos rostită atunci. Dar sfintele femei mironosiţe, spre deosebire de ceilalţi apostoli, cu excepţia unuia, a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, au fost singurele dintre apropiaţii Mântuitorului care l-au urmat pe Golgota, care l-au plâns şi l-au văzut purtându-şi crucea şi care s-au învrednicit să fie numite fiice ale Ierusalimului. Pentru că nu sunt altceva femeile mironosiţe şi nu este altceva femeia creştină în biserica lui Hristos decât fiice şi fiică a Ierusalimului ceresc.
Sfintele femei mironosiţe sunt singurele care stau lângă crucea lui Hristos, împreună cu Maica Domnului şi cu Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan. Ele sunt singurele care sunt martore la răstignirea Domnului, la chinurile Lui, la moartea Lui de pe cruce, la pogorârea Lui şi la îngroparea Lui. Ele pleacă ultimele de la Mormânt şi se vor învrednici să ajungă cele dintâi la Mormânt în dimineaţa Învierii. De aceea Biserica a rânduit ca ele să fie prăznuite în a treia duminică după Sfintele Paşti, după Învierea Mântuitorului Hristos.
Sfintele femei mironosiţe au fost precum fecioarele înţelepte cu candelele aprinse care au ieşit întru întâmpinarea Mirelui Hristos cel înviat, cu miresme, ca să ungă trupul Mântuitorului. Sfintele femei mironosiţe şi-au umplut vasul lor de alabastru cu mir de nard de mare preţ, prin virtuţile creştineşti, prin credinţă, nădejde şi dragoste, prin rugăciune şi smerenie, prin tăcere şi bunăcuviinţă, prin discreţie şi curăţie, şi sfinţenie. De aceea s-au învrednicit a fi astăzi prăznuite sau pomenite în calendarul bisericii noastre.
Sfintele femei mironosiţe sunt un model pentru toate femeile creştine, pentru mame şi pentru soţii, pentru surori şi pentru fiice, şi pentru monahii. Obştea sfintelor femei mironosiţe o are ca stareţă pe Maica Domnului, dar din grupul femeilor mironosiţe, puţine la număr, grupul acesta se lărgeşte, obştea aceasta se măreşte şi cuprinde pe toate femeile sfinte şi drepte din Vechiul Testament şi din Noul Testament, pe toate muceniţele şi cuvioasele din istoria bisericii şi a creştinismului.
În obştea sfintelor femei mironosiţe, pe lângă Sfânta Maria Magdalena şi cealaltă Marie, pe lângă Ioana şi celelalte femei nu se poate să nu o vedem şi pe Sarra, soţia Patriarhului Avraam, pe Rebecca, soţia lui Isaac, pe Rahila, soţia lui Iacob, pe Asineta, soţia lui Iosif, pe Semfora, soţia lui Moise, pe moabiteanca Rut şi, în mod deosebit parcă, pe văduva necunoscută din Sarepta Sidonului, care l-a găzduit pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul.
În Noul Testament, în obştea sfintelor femei mironosiţe se includ Sfânta Elisabeta - mama Sfântului Ioan Botezătorul, Maria şi Marta - surorile în casa cărora Mântuitorul Hristos a poposit, femeia cananeancă, care alerga strigând pe urmele Domnului Hristos ca să-i vindece fiica rău chinuită de diavol, femeia gârbovă pe care Mântuitorul o vindecă prin cuvintele: “Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta!”, femeia samarineancă pe care Mântuitorul Hristos o adapă la fântâna lui Iacob. În obştea sfintelor femei mironosiţe le vedem pe Sfânta Tabita din Iope, cea înviată de Sfântul Apostol Petru în Faptele Apostolilor, o vedem pe Lidia din Filipi, vânzătoarea de purpură originară din Tiatira, cea convertită la Hristos de Sfântul Apostol Pavel, o vedem pe femeia numită Damaris din Atena, şi ea convertită la Hristos împreună cu Sfântul Dionisie Areopagitul şi alţi câţiva prin predica Sfântului Apostol Pavel din Areopagul din Atena, o vedem pe Afia, soţia lui Filimon şi mama lui Arhib din Colose, apropiaţi ai Sfântului Apostol Pavel, ca şi pe Priscilla, soţia lui Acvila, colaboratori ai Apostolului neamului. Le vedem pe bunica şi pe mama Sfântului Apostol Timotei, Floida şi Eunice şi pe toate celelalte femei cuvioase şi cucernice din Sfânta Scriptură. Dar din obştea sfintelor femei mironosiţe nu pot lipsi sfintele muceniţe în frunte cu Sfânta Ecaterina, sfintele cuvioase în frunte cu Sfânta Parascheva de la Iaşi, cu Sfânta Filofteia de la Argeş şi cu toate celelalte. In obştea sfintelor femei mironosiţe se includ toate femeile creştine, smerite, iubitoare, cucernice, tăcute, rugătoare, care cred în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Pentru că, prin femeile mironosiţe, femeia creştină de astăzi şi dintotdeauna este vindecată precum femeia gârbovă prin Hristos şi de către Hristos. Femeia creştină este mângâiată precum văduva din Nain prin învierea fiului acesteia. Femeia creştină este adăpată precum femeia samarineancă cu apa vieţii. Femeia creştină este îngenunchiată la picioarele lui Hristos, ascultând cuvintele Lui precum Maria, sora Martei. Femeia creştină este plânsă adeseori în rugăciune cu lacrimi, precum Sfânta Maria Magdalena în dimineaţa Învierii la Mormântul Mântuitorului.
De aceea, se cuvine un gând de recunoştinţă pentru femeia creştină, un gând de rugăciune, un gând de mulţumire pentru mamele noastre, pentru soţiile dumneavoastră, pentru fiicele dumneavoastră, pentru surorile noastre ale tuturor, pentru monahii şi pentru toţi şi toate care ostenesc în biserica Mântuitorului nostru Iisus Hristos; pentru profesoarele de religie, pentru cele care se ostenesc în aziluri, în spitale, în orfelinate sau în alte locuri de asistenţă socială, fie ale societăţii, fie ale Bisericii.
Iubiţi credincioşi şi credincioase, Avva Ioan Colov ne relatează această întâmplare minunată din tinereţile sale călugăreşti sau monahale. Fiecare dintre noi - cum zice Mântuitorul Hristos către femeile mironosiţe - “dacă fac acestea cu lemnul cel verde - cum era Hristos plin de roade, ca Dumnezeu adevărat şi om adevărat - ce va fi cu lemnul cel uscat?”. Ce va fi cu uscăturile din noi şi cu uscăturile care suntem noi?. De aceea, femeile mironosiţe precum toţi sfinţii, ne îndeamnă şi ne învaţă precum Avva Ioan Colov din Patericul egiptean, prin miruri şi prin nevoinţe să udăm şi noi cu câte un ulcior cu apă în duminici şi în sărbători şi în fiecare zi în care toată viaţa noastră lui Hristos se cuvine ca să o dăm, să udăm şi noi cu un ulcior cu apă lemnul uscat din pământul secetos al vieţii noastre sau al sufletului nostru. Să udăm şi noi lemnul uscat ca să devină verde, să înflorească precum toiagul lui Aaron din Vechiul Testament şi să rodească precum lemnul din Patericul egiptean pus prin providenţă dumnezeiască şi înverzit şi rodit prin osteneală şi nevoinţa duhovnicească, călugărească şi creştinească din istoria vieţii lui Ioan Colov.
Noi suntem datori ca în vremurile acestea pe care le trăim, când vedem şi simţim vânturi din toate părţile şi de unde nu ne aşteptăm, să ne rugăm şi noi sfintelor femei mironosiţe precum s-au rugat fecioarele neînţelepte către fecioarele înţelepte: “Sfintelor femei mironosiţe, daţi-ne din untdelemnul vostru că se sting candelele noastre!”. Candelele noastre fără mijlocirea sfintelor femei mironosiţe îşi împuţinează untdelemnul, se împuţinează mirul de nard din vasul de alabastru al vieţii noastre, se împuţinează şi se micşorează flacăra credinţei şi a dragostei faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. De aceea, precum femeile mironosiţe, să alergăm şi noi în dimineaţa fiecărei zile de Înviere la Mormântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, fără a ne îngriji sau îngrijora cine ne va da nouă piatra la o parte de la uşa mormântului.
Şi atunci cuvintele Mântuitorului rostite către sfintele femei mironosiţe “..şi vor zice munţilor: cădeţi peste noi, şi dealurilor: Acoperiţi-ne” se vor împlini cu noi în sens spiritual, duhovnicesc sau filocalic, în sensul că slava Sinaiului şi a Horebului, slava Schimbării la Faţă a Taborului, slava Învierii şi a Înălţării de pe Muntele Măslinilor vor cădea peste noi şi minunea şi frumuseţea dealurilor ne va acoperi şi atunci vom fi creştini mai buni, creştini cât mai adevăraţi, creştini smeriţi, creştini iubitori, creştini serioşi, care ne luăm în serios calea vieţii noastre creştineşti şi mântuirea sufletului nostru.
Amin.
Hristos a Înviat!
| Citeste si: | De acelasi autor: |
Adaugati un comentariu:
CARTI/produse despre:
Mironosiţe
Mironosiţe
