Ienicerul lui Hristos - Sfântul Efrem cel Nou

Ne rugăm Sfântului Efrem cel Nou pentru copiii noștri*. Știm că poate mijloci pentru sănătatea și pentru mântuirea lor. Orice părinte își dorește ca fiii și fiicele lui să se ferească de droguri, de desfrânare, de alcool, de furt și de orice depravare. Mulți părinți redescoperă rugăciunea atunci când sunt disperați în legătură cu proprii copii. Și aleargă la mănăstiri și citesc acatiste și îl descoperă pe sfântul Efrem, cel grabnic ajutător. Născut în secolul al XIV-lea în localitatea grecească Trikala, Efrem nu a vrut să renunțe la Hristos. Copiii de 12-20 erau răpiți, convertiți la islam și făcuți IENICERI (janissar). Adolescenți care se jucau de-a armata și chiar erau trimiși în luptă. Copii care mureau prea devreme, pentru o cauză egoistă, dinastia sultanului otoman. În această perioadă, Biserica a dat mulți martiri, mulți sfinți și multe minuni.

Cea mai răspândită tactică a ienicerilor era atacul pe neașteptate. Azi ar fi numiți teroriști, la câtă cruzime manifestau! Ei bine, tânărul Efrem nu a vrut să ajungă criminal, ci s-a retras la mănăstire**, pentru a nu fi înrolat. Otomanii au măcelărit toți călugării, dar Efrem a scăpat, din pronie divină. Era într-o peșteră, se ruga, turcii nu l-au văzut. A fost capturat ulterior și supus la chinuri groaznice. A suferit moarte martirică, asemeneni primilor creștini și zecilor de mii de mucenici din perioada de dominație otomană. A ales mai degrabă să fie ienicerul lui Hristos și să surpe planurile necuratului. Sunt deosebit de multe mărturii despre harul dat de Dumnezeu sfinților, ca să ne ajute. Iar Sfântul Efrem este deosebit de iubit la noi. Este aliatul nostru: Vă voi ajuta pe mulți, înainte să vină suferințele! Așa i s-a adresat sfântul maicii Macaria de la Nea Makri, cea care a descoperit sfintele lui moaște, după 500 de ani de la trecerea la cele veșnice.

A eliberat pe un nevinovat, închis pe nedrept în Suedia. Românul Armand și-a găsit pierdut actele de identitate, s-a rugat sfântului și le-a găsit după o icoană. A vindecat-o pe Polixenia (care nu mai putea umbla și doctorii nu mai îi dădeau speranțe), pe o femeie paralizată din Atena, pe mama Despinei (care avea cancer), pe un canadian din Montreal, pe Stamatina (avea astm alergic, abia mai respira), pe băiatul Cameliei din Galați și pe mulți alți bolnavi, inclusiv din Florești. Sfântul ne ajută, așa cum a promis. Ne învață să purtăm crucea unei mucenicii răbdătoare***. Fiecare moment al vieţii noastre e plin de sens, chiar dacă uneori împrejurările par să nu ducă nicăieri****. Regăsim frumusețea Scripturii:

Omenirea poate pierde tot, mai puțin posibilitatea de îmbunătățire. Este ajutată de sfântul Efrem și toți ienicerii din Biserica triumfătoare. Omenirea a produs o civilizație contrafăcută, în contradicție cu poruncile Creatorului. Omenirea laudă producția industrială și acumulările cantitative, generând un gigant lipsit de suflet, fără nici un o bază transcendentă, fără lumină interioară. Sfinții reechilibrează universul. Pentru ei, Dumnezeu ne mai ține încă în viață. În războiul nevăzut, avem nevoie de ienicerii duhovnicești. Omul așa-zis modern nu trebuie să lupte doar împotriva materialismului, ci și a superstițiilor și a ereziilor, din ce în ce mai sofisticate. Singura soluție este întoarcerea la originea mesajului evanghelic și la procedurile implementate de sfinți.

Fericirea nu este chimia care ține puțin, ca un parfum extraordinar, secătuit de o transpirație neașteptată. Fericirea nu este momentul în care îți cumperi o geantă și deja vezi reacțiile colegelor. Fericirea nu este suma simpatiilor și diferența cheltuielilor. Fericirea este că știm ce putem fi. Este credibil că putem fi nemuritori. Fericirea este Hristos, iar parfumul peste bălegar nu are nici un rost. Peste păcate, harul nu vine. Pe măsură ce realizăm cine suntem, putem lua decizii mai bune. Putem intra pe autostrada sfinților, pe calea către veșnicie, fără să mai privim înapoi spre Sodoma. Însă puțini oameni au o noțiune bine fixată despre fericire. Doar sfinții o experimentează plenar, restul sunt speculații. Ienicerul lui Hristos știe că este păcat să nu facă binele pe care poate să-l facă.

Un ienicer știe că nu i se promite viață lungă, ci viață veșnică. Nu se îngrijorează că va muri de foame, știe că luptă pentru Pâinea vieții. Când îl are pe Hristos în inimă, are mulțumire pentru toate*****. Ienicerul nu se mai deprinde cu patimile, iar acestea nu îl mai zăpăcesc. În spațiul sovietic, Biserica a dat mulți astfel de ieniceri, care azi se roagă pentru noi din Rai, sfinți ai închisorilor: Ioasaf Șahov, Natalia Ulianova, Alexandra Samoilova, Patriciu Petrov, Vasile Malahov, Ioan Plehanov, Mihail Okolovici, Alexie Vinogradov și mulți-mulți alții. Când Sfântul Andrei a ieșit dintr-o peșteră din Muscel a exclamat: Nemo est! Nu este nimeni! (Nămăiești). Domnul Hristos va veni și va întreba: E cineva în Biserică? Noi, ienicerii, vom răspunde: Noi suntem, Doamne!

Ienicerul lui Hristos – Lumea credinței, 12 ianuarie 2018 (Marius Matei)

____________

*Sfântul Efrem cel Nou, Viaţa, minuni, paraclise, acatiste, rugăciuni, Editura Fundaţia Nektarios, Botoşani, p. 87.

**Sfântul Efrem cel Nou, viața, acatistele, paraclisul, rugăciuni la felurite trebuințe, Editura Sophia, București, 2012, p. 12.

***Basil Essey, Episcop de Wichita, Sfântul Rafail, Episcop de Brooklyn, „Păstorul cel bun al oilor pierdute în America”, Editura Doxologia, Iași, 2017, p. 19.

****Alexandru Șargunov, în Akedia, faţa duhovnicească a deprimării – Cauze şi remedii, Editura Sophia, Bucureşti, 2010, p. 213.

*****Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața în Hristos, Editura Sophia, București, 2015, p. 141. http://www.lumeacredintei.com/editoriale/catehismul-sperantei-x-ienicerul-lui-hristos/