Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 3959

Scrisoarea de mustrare a Patriarhului Ecumenic către Mitropolitul de Praga

Tags: Patriarhul Ecumenic; Cehia;
Scrisoarea de mustrare a Patriarhului Ecumenic către Mitropolitul de Praga
Patriarhul Ecumenic şi Mitropolitul de Praga
 
            Sanctitatea Sa, Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului a adresat Înaltpreasfinţitului Christofor, Mitropolit de Praga, o scrisoare din care menţionăm câteva idei fundamentale:
            Patriarhul Ecumenic s-a referit la acţiunea provocatoare a Bisericii Cehiei şi Slovaciei de a organiza festivităţi, în prezenţa Mitropolitului Ilarion de Volokolamsk, din partea Patriarhiei Rusiei, cu ocazia celei de-a 60-a aniversări de la „acordarea autocefaliei” de către Biserica Rusiei. Patriarhul de Constantinopol vede în aceste festivităţi o neînţelegere a ordinului ecclesiastic şi canonic stabilit, şi un refuz al autocefaliei canonice acordate Bisericii Cehiei şi Slovaciei de către Patriarhia Ecumenică, în 27 august 1998, la cererea Arhiepiscopului Dorotei de Praga.
            Patriarhul a amintit Mitropolitului Christofor că în timp ce acesta era Mitropolit de Olomoutz şi Brno, i-a scris patriarhului în 25 iulie 1998, informându-l că Biserica Cehoslovaciei a primit autocefalia Bisericii Rusiei, ca o unică soluţie de supravieţuire în sânul blocului comunist, al cărui centru era Uniunea Sovietică, precizând că Biserica Cehoslovaciei recunoaşte Patriarhia Ecumenică drept Biserică Mamă.
            Însă, în 8 decembrie 2011, s-a organizat la Praga o festivitate în onoarea acordării autocefaliei Bisericii Cehiei de către Patriarhia Rusiei, cu participarea Mitropolitului Ilarion de Volokolamsk, preşedintele Departamentului de Relaţii Externe a Patriarhiei Moscovei, înconjurat de un mare număr de clerici.
            Dacă asemenea manifestări se vor repeta, Patriarhia Ecumenică se va vedea obligată să ridice autocefalia canonică pe care a acordat-o Bisericii Cehiei şi Slovaciei, de a restabili ultimul său statut înainte de autocefalie, adică autonomie, şi să suprime locul al 14-lea pe care Biserica Cehiei îl ocupă în dipticele Bisericilor Ortodoxe Autocefale.
            În asemenea condiţii create, Patriarhul Ecumenic nu va putea participa şi prezida festivităţile care vor fi organizate de Biserica Cehiei şi Slovaciei cu ocazia a 1150 de ani de la evanghelizarea Moraviei de către fraţii tesaloniceni, Sfinţii Chiril şi Metodie, decât atunci când Mitropolitul va cere scuze publice.
            Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
            Sursa: www.orthodoxie.com via doxologia.ro
29-04-2012
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu
bonicud - 28-11-2012:

Da din ce ai,nu din ce nu-i al tau,altfel ve-i socotit\"fur si talhar\". Apostolii au dat Urmasilor lor din HARUL dat lor de BUNUL INVATATOR,fara a avea pretentia de a \"primi\"ceva in schimb. CEL ce poseda deplinatatea HARULUI adica HRISTOS DOMNUL a zis:\"In dar a-ti luat in dar sa da-ti\",iar eu zic\"fara a astepta,ori a avea pretentia\"sa primiti ceva in schimb.Eu nu sunt al lui Apolo nici al lui Chefa,ci al lui HRISTOS. Nicu.



CARTI/produse despre:
Patriarhul Ecumenic, Cehia