Scrisoare deschisă către Patriarhul ecumenic

Scrisoare deschisă către Patriarhul ecumenic
din partea comunităților grec-ortodoxe din America

Preafericite,

            Suntem mădulare neînsemnate și smerite ale Bisericii Ortodoxe Sobornicești, iar Preafericirea Voastră sunteți Patriarhul ecumenic. Sunteți Părintele nostru duhovnicesc, iar noi suntem fiii duhovnicești ai Preafericirii Voastre. Așa cum nu este cu putință ca fiii firești ai unui părinte să fie indiferenți, văzând pe tată lor că întreține legături extraconjugale, ilegale, cu femei străine, înșelând pe mama lor și că în fiecare noapte se întoarce acasă beat, tot astfel și noi, este cu neputință să rămânem indiferenți, văzându-Vă pe Preafericirea Voastră stând în locul cel dintâi și întreținând legături ilegale și interzise de Biserică cu tot felul de reuniuni eretice, că vă rugați împreună cu reprezentații lor nepocăiți – chiar și cu preotese și episcopese ale ramurilor protestante extreme, care binecuvintează căsătorii între homosexuali și susțin public mișcarea mondială homosexuală -, că disprețuiți dumnezeieștile și Sfintele Canoane Apostolice și ale Sinoadelor Ecumenice, că prevestiți abrogarea panortodoxă a tuturor Canoanele pe care le considerați piedică pentru menținerea acestor legături ilegale și, în general, că vă purtați ca unul amețit de dulcele și amețitorul vin al înaltei vrednicii și al stăpânirii arhierești, răsturnând Sfinte Canoane și tradiții, mutând și modificând „hotare veșnice pe care le-au pus” insuflații de Dumnezeu Apostoli și purtătorii de Dumnezeu Părinți, smintind peste măsură plinătatea evlavioasă a Bisericii și pricinuind vătămare nemăsurată Trupului ei divino-uman.

            Nădăjduim ca tonul mustrător al prezentei să nu fie răstălmăcit. Mustrarea este absolut necesară în societatea umană și mai ales în Biserică. Cuvântul lui Dumnezeu nu numai că îngăduie mustrarea, dar o și impune (Lev. 19, 17; Pilde 9, 8; 10, 10; Efeseni 5, 11; I Tim. 5, 20; II Tim. 4, 2 și altele), numai să se facă cu dragoste, din criterii curate și sincere, fără răutate și patimă, întotdeauna cu intenția îndreptării nedreptăților și cu scopul mântuirii sufletelor. Dumnezeu, așa cum cunoașteți, a dat glas omenesc unui măgar, ca să-l mustre pe proorocul Valaam pentru purtarea sa potrivnică voii dumnezeiești, iar Domnul nostru Iisus Hristos le-a spus fariseilor că, dacă oamenii vor tăcea și vor ascunde adevărul, „pietrele vor striga”. Noi, Preafericite, ca mădulare credincioase ale Bisericii, avem conștiința că suntem mai presus și decât măgarul lui Valaam și decât pietrele neînsuflețite și avem dreptul să pronunțăm cuvânt mustrător, chiar dacă el se adresează Patriarhului ecumenic.

Nu ne vom referi la rugăciunile Voastre în comun cu eterodocșii din Olanda și Germania, care au constituit, așa cum se vede, „probă generală” în vederea „maicii tuturor rugăciunilor în comun”, care a urmat cu papa la Ierusalim. De altfel, așa cum dovedesc lucrurile, aceste rugăciuni în comun v-au devenit o patimă nevindecată și numai o intervenție a lui Dumnezeu poate să vă slobozească de ea. „Neîncetat rugați-vă” al Apostolului Preafericirea Voastră l-ați schimbat în „Neîncetat rugați-vă în comun cu ereticii și cu cei de alte religii”. Iar aceasta o faceți continuu și fără opreliști. Nu putem trece cu vederea rugăciunea în comun a Preafericirii Voastre cu papa la Ierusalim, deoarece aceasta întrece în îndrăzneală și provocare orice altă rugăciune în comun și a provocat un mare cutremur în conștiințele credincioșilor ortodocși de pe întreg pământul, cu neasemănare mai puternic decât cutremurul (de avertizare?) care a zguduit locul Vostru de naștere cu o zi înainte de întâlnirea Preafericirii Voastre cu papa.

Pentru a vă arăta mărimea faptei necuviincioase în care ați căzut, Vă vom chema să comparați lucrarea Preafericirii Voastre cu lucrarea unui predecesor sfânt al Preafericirii Voastre, care a strălucit prin prezența sa tronul patriarhal al Constantinopolului cu 1679 ani mai înainte. Este vorba despre Sfântul Alexandru, care ne-a lăsat o pildă veșnică de evitare a legăturilor bisericești cu ereticii nepocăiți, pildă care, din nefericire, este disprețuită de arhiereii noștri de astăzi ecumeniști și globalizatori. Dar să ne aducem aminte ce s-a întâmplat în anul 335, în Constantinopol.

Ereziarhul Arie, înșelându-l pe împărat și jurând strâmb că are același Crez cu cel al Bisericii, era gata, cu înșelăciune și obrăznicie, să intre în biserica ortodoxă și să liturghisească împreună cu ortodocșii. Presiunile și amenințările pe care Sfântul Alexandru le primea, ca să-l accepte pe ereziarh în comuniunea bisericească, erau sufocante și de nesuportat. Însă el nu ceda.

Sâmbătă seara, în ajunul zilei în care Arie voia să intre în biserica ortodoxă, patriarhul Alexandru a îngenuncheat plin de mâhnire înaintea Sfintei Mese și L-a rugat cu lacrimi pe Dumnezeu: „Dacă Arie se unește mâine (cu Biserica), slobozește-mă pe mine, robul Tău, și nu pune pe cel evlavios cu cei necredincioși; dacă cruți Biserica Ta (și știu că o cruți), caută la cuvintele celor din jurul lui Evsevie și nu da spre rușine și risipire moștenirea Ta; și ridică-l pe Arie, ca să nu intre în Biserică cu slavă și erezia să intre odată cu el, și astfel reaua credință să fie socotită dreaptă credință” (Theodorit al Cirului, Istoria Bisericească).

Rezultatul este cunoscut. Rugăciunea fierbinte și plină de îngrijorare a Patriarhului a fost auzită de Dumnezeu și Arie, a doua zi, fiind într-o stare de euforie, a fost cuprins de o nevoie trupească grabnică, pentru care a fost nevoit să intre într-un closet, din care nu a mai ieșit viu, din pricina nestăvilitei hemoragii a intestinelor. Astfel s-a lipsit nu numai de comuniunea bisericească cu ortodocșii, ci și de însăși viața sa. În Cetatea Voastră, Preafericite, s-au petrecut aceste evenimente minunate și străine, într-un loc aproape de patriarhia Voastră. Și deși, ca un cunoscător al Istoriei bisericești, le cunoașteți, totuși nu învățați din ele. Aceasta presupune o comparație între cele de atunci cu cele de astăzi.

Atunci era ereziarhul Arie, astăzi este ereziarhul Papa al Romei. Și oare Papa nu este ereziarh? Oare a încetat Roma să mai fie eretică, pentru că Preafericirea Voastră și cei care cugetă asemenea vouă o numiți „biserică soră”? Oare „Tainele” ei au dobândit validitate într-un mod magic, deoarece Teologia Baptismală protestantă, pe care o acceptați, recunoaște ca valid „botezul” ei? Oare ne puteți arăta cel puțin una din cele mai mult de douăzeci de înșelări și erezii ale papismului, pe care el le-a retractat, pe perioada dialogurilor noastre cu el? Nu puteți, deoarece Apusul, rămâne înțepenit în chip satanic în ereziile lui; nu le reneagă și nu se pocăiește. Continuăm comparația. Atunci împăratul și arienii îl constrângeau pe patriarh să-l primească pe Arie în comuniunea bisericească; astăzi, Preafericirea Voastră, de bună voie (!) ați luat parte la întronizarea ereziarhului papă, îl cinstiți, și-l chemați la istorica întâlnire cu Preafericirea Voastră la Ierusalim, mergând pe urmele înaintașilor voștri, Atenagora și Paul VI-lea, fapt care s-a săvârșit cu mult fast și „lovituri în timpane”.

Atunci patriarhul a îngenuncheat și-L ruga pe Dumnezeu ca mai bine să-l ia din această viață, decât să intre în comuniune cu Arie. Astăzi urmașul lui, foarte fericit, se roagă împreună cu ereziarhul în Biserica Învierii, numind amarul dulce, întunericul lumină și încălcarea legilor bisericești și fărdelegea „izvor de bucurie duhovnicească”, „dumnezeiască binecuvântare” și un strălucit „rod al unei evoluții plină de Har”. Atunci Sfântul Patriarh Îl ruga cu lacrimi pe Dumnezeu să nu-i îngăduie lui Arie să intre în Biserica Ortodoxă, deoarece împreună cu ereziarhul, ar fi intrat și erezia. La 25 Mai 2014, în urma invitației Voastre, Papa a intrat nu într-o oarecare biserică ortodoxă, nu în Biserica Sfântului Gheorghie de la Fanar, ci în Sfânta Biserică a Învierii, în Sfântul Mormânt, și împreună cu el a intrat, cu cinstiri din partea ortodocșilor, panerezia (potrivit Sfântului Iustin Popovici) Papismului, însoțită de dezgustătoarele ei surori și fiice, filioque, primatul, infailibilitatea papală, imaculata concepție a Născătoarei de Dumnezeu, azima, meritele Sfinților, purgatoriul și alte rătăciri și erezii. Și numai atât! „Aleasa” Voastră suită cuprindea reprezentanți și ai altor erezii, cum ar fi ai monofizitismului și ai altor doctrine.

Custodia, pe care a trimis-o Pilat, a păzit Trupul îngropat al lui Hristos afară de mormânt. Custodia paneretică a Preafericirii Voastre, care, cu înfricoșătoarele erezii, a sfâșiat cu totul Trupul divino-uman, a intrat, în urma invitației Voastre, înlăuntrul Sfântului Mormânt, de față fiind, din păcate, și Părinții de la Sfântul Mormânt, care, desigur, se gândeau câtă vreme, după această prăbușire, îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu le va mai îngădui să păzească cu îndrăzneală Sfintele Locuri.

În urma tuturor acestora, Preafericite, împrumutăm cuvântul tâlharului recunoscător de pe cruce și vă întrebăm: Nu vă temeți de Dumnezeu? Nu învățați din istorie? Nu vă pricinuiește probleme de conștiință moartea năprasnică și rea a patriarhului Iosif în 1439 și înmormântarea lui departe de turma sa, în pământul străin și neospitalier al Florenței, în biserica ereticilor dominicani? Nu vă pricinuiește probleme de conștiință, de asemenea, moartea năprasnică și rea a mitropolitului filopapistaș Nicodim al Leningradului, în vârstă de numai 49 de ani, care și-a dat sufletul la 5 Septembrie 1978 la picioarele noului ales papă Ioan Paul I, cunoscut și ca „Papa celor 33 de zile”? Nu vă pricinuiește probleme de conștiință moartea mitropolitului Kerkirei, Timotei, întâmplată la 15 Martie 2002, după câteva zile de la întoarcerea sa de la Vatican? În sfârșit, nu vă pricinuiește probleme de conștiință moartea tragică a arhiepiscopului Atenei, Hristodul, care, după (prima în istorie) vizita Papei în Grecia, după organizarea (pentru prima oară) a întrunirii CMB-ului pe tărâm grecesc și după (prima pentru un arhiepiscop al Atenei) deplasare la Vatican, fără aprobarea Sfântului Sinod, a fost chemat să părăsească prematur și el această lume deșartă și astfel Biserica Greciei să se lipsească de conducătorul ei harismatic în celelalte? V-ați întrebat vreodată dacă nu cumva aceste morți năprasnice, de care am amintit mai sus, au fost semne dumnezeiești, prin care Dumnezeu a dezaprobat abaterile arhierești, potrivnice voii Lui, „pildă pentru cei care vor săvârși fapte necuvioase”? Nu vă temeți că Dumnezeu vă va adresa și Preafericirii Voastre o întrebare asemănătoare cu aceea pe care a adresat-o fariseilor: „Distrugerea mediului natural știi s-o distingi, însă distrugerea mediului duhovnicesc de către ecumenism, pe care-l slujești și-l promovezi, nu-l poți cunoaște”? Record de vizitare a doborât o înregistrare video, pusă de câteva zile pe internet, ce prezintă un levit cu părul alb și foarte bătrân din Atena, care a albit în slujirea la Sfântul Jertfelnic, cum plânge ca un copil mic, cugetând la nenorocirile care ne vor ajunge din pricina trădărilor Credinței și apostaziei clerului și poporului.

Preafericite, pecetluim prezenta scrisoare cu o fiască și smerită rugăminte: Părăsiți calea înșelătoare a ecumenismului și întoarceți-vă la calea neînșelătoare a Ortodoxiei! Un Înger, asemenea cu cel care a închis calea lui Valaam și care avea „sabia ridicată în mână”, va închide și calea Voastră. Nu-l vedeți? Ce așteptați, ca să vă schimbați calea? Să vă vorbească marmurele Sfintei Sofia cu glas omenesc și să vă mustre? „Nu este cu putință să slujiți la doi stăpâni; nu este cu putință să slujiți și Ortodoxia, și panerezia ecumenismului”. Prima slujește lui Hristos, iar a doua lui antihrist și diavolului. Încetați să-L mai întărâtați pe Dumnezeu și să smintiți poporul Lui. Și să nu vă treacă prin gând să schimbați sau să anulați Sfintele Canoane ale Sfinților Apostoli și ale Sinoadelor ecumenice, deoarece astfel de samavolnicii strigătoare la Cer, chiar dacă vor avea acoperire „sinodală” și „panortodoxă”, nu vor putea fi primite și respectate de conștiința plinătății bisericești ortodoxe. Iar această conștiință, care aprobă sau leapădă hotărâri, chiar și ale Sinoadelor ecumenice, oricât ați disprețui-o și oricât de mult s-ar părea că este adormită și slăbită, să știți că ea veghează și este întotdeauna gata să se împotrivească la orice „fapte împlinite”, pe care le va hotărî viitorul Sinod ce se va aduna în 2016, dacă acestea sunt contrare Sfintei Scripturi, Sfintei Tradiții și voii lui Dumnezeu. Nădăjduim să nu disprețuiți acest strigăt de agonie, pe care îl înălțăm din îndepărtata Canadă.

Cu respect,

Frăția misionară grec-ortodoxă „Sfântul Atanasie cel Mare”, Toronto,

Frăția misionară ortodoxă greco-canadiană „Apostolul Pavel”, Toronto,

Frăția misionară greco-canadiană „Glasul Ortodox”, Montreal.

Sursa: http://www.marturieathonita.ro/scrisoare-deschisa-catre-patriarhul-ecumenic/

NOTĂ: Grupuri intregi de greci, laici si clerici, merg la mitropolitii de care apartin cerand oprirea pomenirii Patriarhului Bartolomeu, respectiv discutarea in Sinod a aplicarii canoanelor pentru Patriarhul Ecumenic, care a facut impreuna-rugaciune cu papa Francisc la Ierusalim.