Homosexualitatea, o aberație sexuală

Homosexualitatea, cuvânt provenit din alipirea grecescului homos, care înseamnă „egal”, „același” de latinescul sexus („sex”), reprezintă o perversiune sexuală caracterizată printr-o atracție pentru indivizi de același sex (Dicționar Explicativ al Limbii Române, ed. A II-a, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1998, p.464). Legăturile dintre bărbați se mai numesc uranism sau pederastie (activul – pedicotor; pasivul – paticus), iar cele dintre femei sunt denumite prin termenul de tribadism, mai uzual fiind cel de lesbianism ori de saphism (de la antica poetă Sapho din insula Lesbos). Fără să doresc a face aici un istoric al acestei aberații, amintesc totuși că ea se întâlnește din Antichitate, în Sodoma și Gomora, în cetatea Sybaris, în lumea greco-romană mai cunoscută nouă și nu numai.

Homosexualitatea a fost socotită un mare păcat, o abatere de la rânduiala divină dată nouă prin prima pereche umană: „Creșteți, vă înmulțiți și umpleți pământul și-l stăpâniți”(Facere 1,28 ), o aberație sexuală pe care Vechiul Testament a condamnat-o drastic, chiar cu moartea: „De se va culca cineva cu un bărbat, ca și cu o femeie, amândoi au făcut o nelegiuire și să se omoare, că sângele lor asupra lor este” (Levitic 20,13), iar cele două cetăți, Sodoma și Gomora, au pierit din cauza acestor aberații și pervertiri ale făpturii umane (Facere 19,4-28).

Și în Noul Testament, prin glasul Apostolului Pavel, în Epistola către Romani, se sancționează acest păcat: „Pentru aceea Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci și femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii. Asemenea și bărbații lăsând rânduiala cea după fire a părții femeiești, s-au aprins în pofta lor unii pentru alții, bărbați cu bărbați, săvârșind rușinea și luând în ei răsplata cuvenită rătăcirii lor” (Romani 1, 26-27).

Că acest păcat este evocat în Epistola către Romani ar rezulta că această practică aberantă ar fi existat la acea vreme, mai ales la Roma ˡ.

Biserica a socotit și socotește homosexualitatea ca un păcat împotriva firii, a creației și, de aceea, îl socotește printre păcatele „strigătoare la cer „. Că acest păcat a fost permanent condamnat de Biserică o dovedesc și Canoanele Sfinților Părinți. Astfel, prin canonul 62 al Sf. Vasile cel Mare, „cel ce a arătat imoralitate în cele bărbătești, i se va hotărî timpul de penitență ca celui ce nelegiuiește pentru adulter”. Canonul al 4-lea al Sf. Grigorie de Nyssa exclude de la Împărtășanie, pentru 18 ani, pe cel ce va comite necuviință cu bărbații. Iar Sf. Ioan Postitorul în canonul 29, socotește că 3 ani să se excludă de la Împărtășanie unul ca acesta, plângând și ajunând și spre seară mâncând mâncăruri uscate și 200 de metanii făcând. Iar dacă se dedă mai mult trândăviei, să împlinească 15 ani .

Pedepsele pe care le prevăd Sf. Canoane nu au drept scop excluderea acestora din comunitatea Bisericii, care nu vrea „moartea păcătosului”, ci întoarcerea acestuia” prin credință, înfrânare și post, care constituie remediul sigur ce poate disciplina instinctele, ca energiile noastre primare, cum zice și filozoful Lucian Blaga, să fie convertite în impulsuri creatoare.

De-a lungul timpurilor, această faptă a fost blamată moral și calificată drept infracțiune, chiar dacă tratamentul penal a variat de la stat la stat. Esențialul a constat invariabil în aceea că fapta a fost considerată în sine ca infracțiune, independent de locul și împrejurările în care ea se consumă.

Gravitatea acestei probleme, cu atât mai mult legiferarea ei, rezidă în faptul că numărul prozeliților este în permanentă creștere și că aceștia devin un pericol pentru familie și societatea civilă, amenințând în perspectivă însăși existența speciei umane. Se observă că este o tendință, mai ales în plan european de a legifera acest viciu fără a se ține seama de tradițiile și de conștiința morală a fiecărei societăți. Mai mult, nu se iau în calcul nici observațiile medicilor, căci, deși pentru Organizația Mondială a Sănătății și în Dicționarul american de statistică medicală IV, homosexualitatea apare ca o tulburare de preferință sexuală sau ca tulburare sexuală nespecifică, principalul curent în cadrul terapiei și practicii psihanalitice este de a privi homosexualitatea ca pe o stare patologică sau ca pe o perversiune și prea puțin ca pe o stare de normalitate (până în 1973, Asociația Psihiatrilor Americani o considera ca boală mintală, însă această accepțiune se va schimba datorită puternicelor presiuni exercitate pe diferite căi de către grupările homosexualilor). Medicii nu cred în existența unui determinism genetic, căci acesta nu este pe deplin susținut; majoritatea covârșitoare a subiecților cu orientare homosexuala se dovedesc în continuare normali sub aspectul mediului hormonal și al identității de gen. Nu se exclude însă influența factorilor psihologici, între aceștia are un rol deosebit de important relația pe care copilul sau adolescentul o are cu mediul familial. Astfel, „tatăl absent” – în mod real sau prin anihilarea personalității lui de către o mamă dominatoare și hiperprotectivă -, nerezolvarea  la timp a „complexului Oedip” (atașament deosebit față de mamă), amplificarea „fricii de castrare „ (copilului, spre a evita competiția cu tatăl, îi scade interesul față de genul feminin), modelul nefericit al unei uniuni heterosexuale (poate duce la refuzul adolescentului față de o astfel de relație) se pot constitui în tot atâția factori care ar putea contribui la formarea identității homosexuale.

Poziția Bisericii față de homosexualitate, prin glasul ei cel mai autorizat, Sfântul Sinod, precum și prin apelul Asociației Studenților Creștini Ortodocși, al Frăției Ortodoxe, al Ligii Tineretului Ortodox, este fără echivoc, în a afirma că homosexualitatea este „un păcat strigător la cer și împotriva firii uman, o infracțiune, un viciu și un pericol social”. Biserica respinge iubirea necurată, pentru a proteja și promova iubirea sfântă, așa cum este dorită de Dumnezeu, Creatorul omului; respinge tirania patimilor egoiste și fără rod de viață, pentru a proteja libertatea de a trăi în virtute; respinge ceea ce este împotriva firii, pentru a apăra firea umană în demnitatea ei.

Biserica nu poate și nu trebuie să accepte homosexualitatea ca pe un fapt firesc. Prin grija și îndatorirea ei sfântă pentru sănătatea spirituală și morală a neamului omenesc, Biserica și noi, ca fii ai ei, nu-i condamnăm pe acești nefericiți, îi iubim, deși urâm păcatul și patima în care au căzut, dorim îndreptarea lor, precum Părintele nostru cel ceresc, Care „nu vrea moartea păcătosului ci să se întoarcă și să fie viu”.

Preot Banu Daniel Sorin

Parohia Mînzălești