Preotul Gheorghe Tatu – Temniţă pentru spovedanie!

Preotul Gheorghe Tatu din Sebeşul de Sus, militant activ împotriva comunismului, a fost una dintre victimele ticălosului regim instaurat la 23 august 1944 în România. În anul 1953 ajunge după gratii şi petrece zece ani din viaţă în temniţele comuniste, în timp ce famila sa suportă consecinţele. Informaţiile despre dosarul preotului Gheorghe Tatu sunt lapidare iar motivele arestării sale, de-a dreptul hilare: Preotul Gheorghe Tatu din Sebeşul de Sus, Sibiu a fost arestat şi condamnat pentru că a spovedit persoane urmărite de securitate! – scrie în dreptul numelui său, în listele cuprinzând preoţii arestaţi în acea perioadă. Lipsa de dovezi, deşi atitudinea şi acţiunile preotului fuseseră, fără îndoială, anticomuniste, au condus, probabil, la fabricarea de acuzaţii.  

Drama familiei Tatu din Sebeşul de Sus am aflat-o de la Doina Tatu (căsătorită Nicula), care mi-a povestit mai pe larg despre cele întâmplate în copilăria şi tinereţea sa, la Sebeşul de Sus, şi nu numai. Ea a fost recent în vizită la Dumitru Sinu la Phoenix, Arizona. Nici cei 63 de ani de când nea Mitică a plecat din ţară şi nici miile de kilometri care-i despart, n-au umbrit prietenia care s-a sudat cu mulţi ani în urmă, în satul copilăriei lor. Doar patina timpului şi-a lăsat amprenta asupra celor doi, aflaţi astăzi la vârsta senectuţii, lăsându-le însă la fel de vii, amintirile.  

Drama preotului Gheorghe Tatu – deţinut politic!  

Gheorghe Tatu este ultimul dintre cei şapte copii ai lui Ion Tatu, mulţi ani primar în Sebeşul de Sus, la începutul secolului XX. Vede lumina zilei în satul de la poalele masivului Suru, din munţii Făgăraş, la data de 1 aprilie 1909. Şcoala primară o face în satul natal, iar apoi urmează cursurile Şcolii Pedagogice din Sibiu. Îşi continuă studiile tot la Sibiu, şi în anul 1932 absolvă cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din oraşul de pe malul Cibinului.  

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu este cea mai veche instituţie de acest gen din ţară. Înfiinţată în 1786, ca Şcoală Teologică, reorganizată sub conducerea lui Gheorghe Lazăr, în 1811, funcţionează neîntrerupt până astăzi. În perioada 1948-1990, sub numele de Institut Teologic de Grad Universitar, a fost una dintre cele două şcoli teologice ortodoxe de rang universitar din România, care au pregătit slujitorii Bisericii Ortodoxe. Din 1990 devine parte componentă a Universităţii din Sibiu.  

În anul 1933, Gheorghe Tatu se căsătoreşte cu Eudochia Spârlea, din Avrig, nepoata preotului Cârdea. Născută în Avrig, la 30 ianuarie 1906, Eudochia face clasele primare în satul natal, după care urmează cursurile Şcolii Normale din Cluj. După căsătorie, îşi urmează soţul care slujeşte ca preot în Sebeşul de Sus şi lucrează aici ca învăţătoare.  

Era o modă a vremii ca tinerii preoţi să se însoţească cu învăţătoare, mai ales în mediul rural, fenomen arhicunoscut în tradiţia satului românesc: o combinaţie fericită, şcoala şi biserica făcuseră dintotdeauna casă bună împreună! Nea Mitică Sinu şi-a adus aminte, la un moment dat, de sărbătoarea Floriilor. Mi-a povestit atunci, cum toţi copiii de la şcoală, în frunte cu învăţătorul Stroia, părintele Tatu şi doamna preoteasă, mergeau în dimineaţa Floriilor în afara satului, ca apoi să revină pe uliţele lui, frumos încolonaţi, cu cei doi bărbaţi în faţă şi doamna Eudochia în urma lor, într-o procesiune emoţionantă, purtând ramuri de salcie în mâini, şi cântând pricesne specifice Floriilor.  

La 19 august 1934, casa preotului Tatu se umple de bucuria venirii pe lume a unei fetiţe drăgălaşe, care va purta numele Doina. Fericirea tinerei familii sporeşte în 1937 când se naşte primul băiat, Septimiu Bujor Tatu şi mai apoi, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1941, când vine al treilea copil care poartă numele tatălui, Gheorghe, şi este răsfăţatul familiei. Îmi povestea Doina Tatu că celui mic, toată familia îi spunea Puiu!  

În ciuda greutăţilor inerente apărute pe vreme de război, familia preotului Tatu era fericită şi privea cu încredere spre timpuri mai bune.  

Regimul comunist proaspăt instaurat era în plină ascensiune. Însă încet, încet a început să-şi arate dinţii de fiară, manifestându-şi influenţa nefastă în toate mediile sociale. Se produsese o adevărată răsturnare a valorilor şi începuse prigoana împotriva slujitorilor bisericii şi a celor care nu rezonau cu ideologia comunistă. Nemulţumirile se înmulţeau vizibil şi lupta rezistenţei anticomuniste se intensificase.  

Injustiţiile practicate de un sistem ticăloşit, aflat în distonanţă cu idealurile poporului român, pe fondul unei campanii puternice de discreditare a bisericii, în favoarea comunismului ateist, îl determină pe Gheorghe Tatu să se ralieze mişcării anticomuniste, devenind militant activ. Inteligenţa preotului şi totodată, precauţia, îl ajută să se strecoare prin filtrul securităţii, care nu-i găseşte motive plauzibile de arestare. Dar cum de ghearele temutei securităţii nu aveai cum să scapi, motivele arestării sale din 1953 sunt, probabil, fabricate: este arestat şi condamnat pentru spovedirea persoanelor urmărite de securitate! Ce hilar!  

Comunismul instaurat în Europa primei jumătăţi a secolului XX s-a năpustit ca o fiară asupra oricăror forme de credinţă care nu urmau doctrina comunistă, în ţările care i-au căzut victimă, printre care şi în România. Conflictele între laicii orbiţi de comunism şi biserică, pe fondul permanentelor frământări generate de acţiunile rezistenţei anticomuniste în diferitele ei forme, ofereau reprezentanţilor bisericii două posibilităţi: fie menţinerea şi susţinerea ideilor lor, purtând manifestul roşu în buzunar, fie convertirea lor peste noapte în comunişti cu crucea de gât... Gheorghe Tatu însă şi-a purtat crucea în spiritul aceloraşi idei, răzbătând prin jungla comunistă şi rămânând fidel convingerilor sale.  

Un complet de judecată de la Tribunalul Braşov îl judecă şi-l condamnă la zece ani de închisoare. Ceea ce a îndurat în anii de detenţie Gheorghe Tatu, numai el şi Dumnezeu au ştiut! Condiţiile din închisori şi ororile unui regim draconic din interiorul lor au făcut multe victime. Scapă cine poate sau cine rezistă! După aproape zece ani de perindare prin temniţele comuniste de la Sibiu, Codlea, Aiud, Gherla, Salcia şi Periprava, este eliberat în toamna anului 1962.  

Arestarea preotului Tatu a avut o puternică rezonanţă în rândurile enoriaşilor săi. Fusese un om de omenie, un preot dedicat “meseriei” sale şi în primul rând un om cu suflet mare.  

“Nu pot decât de bine să-mi amintesc de popa Tatu – spune nea Mitică – nimeni nu avea o vorbă rea de spus de el şi de doamna Eudochia. Nu exista sătean care să fi avut nevoie de sfatul sau sprijinul său, să nu-l primească! Era trup şi suflet pentru obştea sătească, doar era fiu de primar! Îmi aduc aminte cum doamna preoteasă le învăţa pe fete lucru manual, gospodărie şi multe lucruri folositoare în viaţă. Era o femeie de excepţie, care punea mult suflet în profesia ei. A adus războiul de ţesut la şcoală ca să le înveţe pe fete să ţeasă. Ieşeau din mâna fetelor, sub îndrumarea doamnei Eudochia, nişte lucruşoare minunate, de la prosoape cu motive naţionale, la tot felul de covoraşe şi perdele, pe care le vindeau, iar cu bănuţii adunaţi erau cumpărate diverse materiale şi lucruri trebuincioase şcolii”.  

Imediat după arestarea preotului, soţia sa este dată afară din învăţământ, constituind un pericol şi în acelaşi timp, un exemplu negativ pentru elevii săi, însă doar în concepţia comuniştilor. Eudochia Tatu era o femeie foarte apreciată şi o dăscăliţă desăvârşită pentru comunitatea din Sebeşul de Sus.  

Rămasă fără loc de muncă, cu trei copii de crescut, preoteasa Eudochia Tatu îşi ia copiii şi se mută la Avrig, în satul său natal.  

După ce iese din închisoare, în 1962, preotul lucrează pe unde poate pentru a-şi câştiga existenţa şi a-şi întreţine familia, din care lipsise aproape zece ani. La început şi-a găsit de lucru la Codlea, apoi a lucrat ca pontator la uzina de la Mârşa, până când a reuşit să obţină reabilitarea şi revenirea în rândurile preoţimii. A fost un proces anevoios dar fiind un om perseverent şi demn, a reuşit să obţină o parohie, de data aceasta în localitatea Bradu.  

Doamna preoteasă s-a angajat ca şi contabilă la o fabrică de sticlă, unde a lucrat până la vârsta de pensionare.  

Părintele Gheorghe Tatu s-a stins din viaţă la data de 15 iulie 1975 şi a fost înmormântat la Avrig. Eudochia Tatu şi-a urmat soţul după mulţi ani. A trecut în eternitate la 29 martie 1999, fiind înmormântată alături de soţul ei şi lăsând în urmă imaginea unei femei admirabile.  

Dar copiii preotului au suportat consecinţele convingerilor şi acţiunilor anticomuniste ale tatălui lor. Rând pe rând, toţi trei s-au confruntat cu tot felul de piedici în procesul de formare profesională.  

“Greşelile” părinţilor… necazurile copiilor!  

Când Gheorghe Tatu a fost arestat, fiica sa, Doina, era studentă în anul I la matematică, la Cluj, iar băieţii erau minori. Dosarul penal al tatălui îi aduce mari necazuri tinerei studente. Era pe punctul de a fi exmatriculată din facultate însă, printr-un “noroc” fantastic, reuşeşte să ajungă la rectorul Universităţii clujene, care, pe vremea aceea, era Raluca Ripan, un nume strălucit al chimiei româneşti. Doina Tatu a găsit înţelegere şi sprijin din partea Ralucăi Ripan, reuşind să-şi termine studiile începute la Facultatea de Matematică clujeană. Era o studentă bună şi nu era responsabilă de convingerile politice ale părintelui său.  

Academicianul Raluca Ripan a fost o proeminentă personalitate a şcolii de chimie clujene, prima femeie-rector din istoria instituţiilor de învăţământ superior din România, ctitor, şi primul director al Institutului de Chimie din Cluj, care începând cu anul 1994 îi poartă numele.  

Nici băieţii familiei Tatu n-au fost scutiţi de repercursiunile acţiunilor tatălui lor, resimţindu-le mai ales, după terminarea liceului.  S-au înscris amândoi la facultatea de medicină umană, de unde au fost ulterior exmatriculaţi, datorită originii nesănătoase pe care o aveau: proveneau dintr-o familie cu un tată anticomunist, duşman al partidului…  

Dar au perseverat, nu s-au dat bătuţi şi s-au înscris la Facultatea de Medicină Veterinară, pe care au absolvit-o. Cel mare, Bujor, a fost repartizat mai întâi la Ceala, în judeţul Arad, iar ulterior s-a transferat la Avrig, unde locuieşte şi astăzi, în casa părintească.  

Mezinul familiei Tatu, Puiu (Gheorghe), a lucrat şi a locuit mulţi ani la Sfântu Gheorghe, în judeţul Covasna. Acum însă, la pensie, s-a mutat şi el la Avrig, în casa bunicilor săi, care este lângă casa lui Bujor.  

“Doar eu nu sunt acasă, la Avrig – îmi spune Doina Nicula – eu mi-am urmat ursitul, dar nu sunt departe de fraţii mei, locuiesc la Sibiu”.  

Matematica e ca o fată frumoasă…  

“Îmi amintesc cu drag de părintele Tatu, de doamna învăţătoare Eudochia, de copiii lor, dar mai ales de fata popii (Doina) care s-a măritat cu cel mai bun prieten al meu”, mi-a spus odată nea Mitică.  

Aşa am aflat şi eu, tocmai de la fata popii! Graţie sprijinului acordat de rectorul Raluca Ripan, Doina Tatu termină facultatea şi se căsătoreşte cu Emilian Nicula. Amândoi au fost studenţi la Cluj. Unindu-şi destinele, cei doi erau hotărâţi să-şi întemeieze o familie şi să se bucure împreună de viaţă.  

De profesie inginer chimist, soţul Doinei obţine un loc de muncă la Combinatul Chimic din Făgăraş şi în 1956, cei doi tineri se mută aici. Doina va lucra ca profesor de matematică în cadrul Liceului Radu Negru.  

Acest liceu, astăzi cunoscut sub numele de Colegiul Naţional “Radu Negru”, este cea mai veche instituţie de învăţământ secundar din Ţara Făgăraşului, fondată la 13 septembrie 1869, de către cărturarul transilvănean Ion Codru Drăguşanu, care îi dă şi numele “Radu Negru”. Demni de numele şi prestigiul colegiului sunt şi cei care au desluşit tainele cunoaşterii pe băncile sale. Este suficient să-i amintim aici pe ilustrul scriitor, poet şi eseist Octavian Paler, sau pe Paul Goma precum şi alte nume strălucite ale culturii şi ştiinţei româneşti, ca să evidenţiem valoarea educativă a instituţiei.  

“Matematica e ca o fată frumoasă – spune Doina Nicula, cu nostalgie în glas -, dacă eşti atent cu ea, atunci te place. Dacă două zile o neglijezi, îţi întoarce spatele. Totodată, matematica formează caractere!”  

Accentuând faptul că făgărăşenii erau oameni isteţi şi ambiţioşi, cărora le plăcea cartea, Doina Nicula mi-a spus că este mândră de generaţiile care i-au trecut prin mână. Unii dintre elevii săi au ajuns profesori universitari, medici, academicieni. Printre aceştia se numără şi Laurenţiu Streza, pe numele de mirean Liviu Streza, mitropolitul Ardealului.  

Soţii Nicula au fost apreciaţi în colectivele în care au lucrat şi mulţumiţi de rezultatele muncii lor, fiecare făcându-şi meseria cu pasiune şi dăruire. Doina, un priceput profesor de matematică, Emilian un inginer chimist specializat şi în operaţiunile de export - ceea ce i-a deschis porţile spre lume. A fost în multe ţări ale lumii, l-a fascinat Egiptul, a ajuns şi în El Salvador, America de Sud, a călătorit foarte mult în interes de serviciu.  

S-au bucurat de viaţă, şi-au petrecut concediile departe de casă, la mare sau la munte. Preferau însă muntele!  

Doina Nicula s-a pensionat în 1989, la doi ani după ce Emilian se pensionase de boală (1987). Din păcate, în 2003, la 74 de ani, se stinge din viaţă. Soţii Nicula au avut o căsnicie fericită, s-au respectat şi s-au iubit timp de 47 de ani, şi-au fost aproape şi la bucurie şi la necaz. Vorbindu-mi de soţul ei, Doina Nicula nu are decât cuvinte de laudă la adresa lui: ”A fost un bun inginer, un tată desăvârşit, un soţ iubitor, un om cult, corect, vesel şi în plus ştia să cânte foarte frumos”.  

Produsul dragostei lor este un băiat, Horea, de profesie inginer, care din 1990 s-a stabilit în Belgia, în oraşul Spa. Este căsătorit cu o fostă colegă, tot Doina o cheamă, ca pe mama lui. I-au dăruit Doinei şi lui Emilian Nicula o nepoată, pe Alexandra, absolventă de facultate la Bruxelles, în prezent masterandă, tot în capitala europeană.  

Chiar dacă s-au stabilit în Belgia, Horea şi Doina Nicula vizitează destul de des România. Şi mama lui a ajuns de mai multe ori în Belgia. Am întrebat-o pe doamna Nicula ce părere are despre Belgia. “Este ca o grădină civilizată – răspunde fata preotului Tatu – cu oameni politicoşi, prietenoşi, civilizaţi. Mă simt foarte bine când merg acolo”.  

Doina Nicula a învăţat engleza şi franceza la nivel de conversaţie. Poliglotul familiei era însă soţul ei: “Emilian vorbea cursiv germana, italiana şi spaniola, dar nu vorbea engleza. Fiul meu l-a moştenit - zice Doina -, el are o pasiune exacerbată pentru limbile străine. Vorbeşte perfect franceza, neerlandeza (limba care se vorbeşte în Flandra şi zona Bruxelles), engleza şi italiana”.  

Cu toată drama petrecută în familia preotului Gheorghe Tatu din Sebeşul de Sus în vremurile tulburi de după venirea regimului comunist la conducerea României, iată că urmaşii lui, au reuşit să depăşească stavilele ridicate în calea lor şi nu şi-au făcut părintele de râs: au devenit buni profesionişti şi au rămas, precum părinţii lor, oameni de omenie.