Icoana Naşterii Domnului

„Ce vom aduce ţie, Hristoase? Că te-ai arătat pe pământ ca un om, pentru noi. Fiecare din făpturile cele zidite de Tine, mulţumire aduce Ţie: îngerii cântarea, cerurile steaua, magii darurile, păstorii minunea, pământul peştera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioară, Dumnezeule, Cel ce eşti mai înainte de veci, miluieşte-ne pe noi.”

(Mineiul pe luna decembrie)

Naşterea Mântuitorului Hristos este, aşa cum spunea Sfântul Grigorie Teologul, „nu o sărbătoare a creaţiei, ci o sărbătoarea a recreării lumii”.  Simbolismul icoanei Nasterii Domnului cuprinde elemente dogmatice, biblice sau din istoria apocrifa. Icoana nu este fotografie. Ea nu portretizeaza trasaturile fizice si nici caracterele psihice ale persoanelor pe care Biserica îi numeste sfinti. În iconografie totul este simbolistic, nu realist. Asa cum arata numele, iconograful „scrie” icoane, nu le picteaza. Icoanele sunt niste teofanii, nu simple decoratii. Ele sunt niste « instantanee » ale divinitatii sau, mai bine zis, sunt Revelatia Chipului lui Dumnezeu în om. Ceea ce este important în iconografie nu este maniera sau arta, ci caracterul teocentric al icoanei. Icoana este un arhetip al misterului Dumnezeirii. Omul duhovnicesc admira într-un peisagiu puterea Duhului Sfânt, datatorul de viata. Si frumusetea, ca pe un atribut dumnezeiesc, fara sa cada în idolatria fapturilor, cum zice Sfântul Apostol Pavel despre pagâni care, întunecându-si mintea din pricina pacatului, « …au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricacios cu asemanarea chipului omului celui stricacios si al pasarilor si al celor cu patru picioare si al târâtoarelor” (Romani 1:23). Fiecare figura exprima dumnezeiescul într-o simfonie a întregului.

Pentru a intelege simbolistica icoanei Nasterii Domnului, ea trebuie analizata in etape, deoarece icoana este impartita in 3 nivele. Zona ei superioara sugereaza lumea cereasca, a doua – impletirea dintre divin si uman realizata in si prin Hristos, iar a treia – omenirea in general si umanitatea lui Hristos in special.

Partea de sus a icoanei este statica, nemiscata, eterna. Acolo este Dumnezeu în Treime, lumina stelei care s-a oprit si îngerii care, desi cântând, nu se misca, pentru ca fac asta din vesnicie. Apoi pamântul care a deschis larg gura pesterii pentru intrarea lui Dumnezeu în materie. Acolo în negrul pesterii, sub cripta larg boltita a pamântului se îndeplineste taina Mântuirii. În partea de jos a icoanei este toata miscarea. Aici este istoria, intrarea omului în taina mântuirii: pastorii vin în graba, caii magilor alearga în galop etc.

Cele trei aspecte dogmatice care se incadreaza in cele trei registre ale icoanei Întrupării și Naşterii Fiului lui Dumnezeu sunt:

-Dumnezeu în mişcare coborâtoare – kenoza ;

– Minunea Naşterii feciorelnice (făptura îşi naşte propriul Făcător);

– îndumnezeirea omului;

Înainte de secolul al IV-lea, Nasterea si Botezul Domnului se sarbatoreau în aceeasi zi sub numele de Epifanie, adica aratarea Domnului în Treime.

Iisus Emmanuel in ieslea necuvantatoarelor. Pentru prima data Cuvantul – Hristos se afla atat de aproape de necuvantatorele ce-L inconjoara in ieslea intunecata, friguroasa si singuratica. Cel Singur vine catre cei singuri pentru a implini comuniunea. Asa se explica dorirea Celui Preainalt de a indumnezei si transfigura ‘icoanele’ Sale – oamenii, facuti nu din lemn si vopseluri, ci din lut si Duh. Aceasta miscare este numita cu numele de kenoza (sau smerire de Sine) si cuprinde cu ea miscarea/ aplecarea catre cele mai de jos ale pamantului, ridicand mai apoi cu El omul si intrega Sa creatie. Prin miscarea doririi se intelege taina kenozei, iar prin smerirea Cuvantului se reveleaza singuratatea Celui ce comuniaza, caci Taina este orice act dumnezeiesc. Taina este feciorelnica, iar feciorelnicia este tainica prin natura ei. Distanta de la tainic la taina o uneste feciorelnicia. In acest sens, Dumnezeiasca Lucrare  (energiile necreate) face ca sa se pogoare din Ceruri Insasi Persoana Fiului, nascuta din veci din Tatal fara de mama, iar mai acum din mama fara de tata; intr-un chip smerit si feciorelnic.

Pestera reprezentata in chip intunecos in inima icoanei, indeamna oamenii sa petreaca Craciunul in taina. Tainica este sarbatoarea aceasta, iar felul petrecerii ei este contemplarea celor petrecute, contemplarea Intruparii dumnezeiescului si indumnezeirea omenescului, imbinandu-se aceasta intr-un chip mai mult decat perihoretic. Este linistirea si odihna celor impovarati si osteniti dupa postul celor 40 de zile. Este sarbatoarea recrearii umanitatii. Recreare inseamna regenerare, dar si odihnire. Dumnezeu Se odihneste in cei curati cu inima, in cei smeriti, si ii innoieste in Chipul Asemanarii cu El, prin Har, prin transfigurare. Icoana Nasterii Domnului este isihia iconica a felului transfigurator de-a fi a crestinilor, care strabat precum magii calea pustiei postului spre a se bucura cu ingerii de Inomenirea Cuvantului.

Ieslea se afla in pestera intunecuoasa, prefigurând mormantul Domnului, dar si Moartea şi Pogorârea lui Hristos la iad. Într-o omilie atribuită Sfântului Grigorie de Nyssa, întunericul peşterii este, în înţelesul ei simbolic, lumea copleşită de păcat prin căderea omului, în care străluceşte „soarele dreptăţii”.

Evangheliile nu menţionează peştera, însă reprezentarea iconografică îşi găseşte temeiuri în Sfanta Tradiţie şi în textele liturgice.

Icoana reveleaza un detaliu cutremurator: ieslea are forma unui sicriu. Craciunul (Nasterea) si Invierea din mormant a Mantuitorului nostru stau intr’o permanenta legatura. Nasterea anticipeaza moartea, care la randu-i binevesteste vesnicia. Tamaia adusa de magi sugereaza intr-un mod profund acest aspect. Pruncul este invelit in giulgiu, nu in scutece, pus exact ca-ntr-un mormant nou;  giulgiurile sugerand taina ce învăluie Dumnezeirea lui Hristos.

Langa iesle se afla un asin si un bou, conform proorociei lui Isaia 1, 3: „Boul isi cunoaste stapanul si asinul ieslea domnului sau, dar Israel nu Ma cunoaste; poporul Meu nu Ma pricepe”. Boul simbolizeaza poporul evreu (care se afla la capul Pruncului), iar asinul – neamurile pagane (aflandu-se la picioare).Boul are culoarea aurie, asinul cenusie-argintie.

Prezenţa animalelor trimite, de asemenea, şi către simbolismul viţelului de sacrificiu şi al asinului Împăratului Care intră în Ierusalim.

Bucuria Nasterii Domnului nu este una omeneasca, ci ingereasca, fiind in permanenta legatura cu vesnicia. Mesajul adus odata cu Nasterea Sa anunta patimirea, smerirea, moartea si invierea ce vor urma. Cu alte cuvinte, putem spune precum Sf. Grigorie Teologul: „Dumnezeu s’a facut om, ca omul sa devina Dumnezeu”.

In pestera intunecoasa, Hristos este lumina ce alunga intunericul… „Eu, Lumina am venit in lume, ca tot cel ce crede in Mine sa nu ramana intuneric”, cum a spus Teologul Cuvantului – Sf. Ap. si Ev. Ioan 12, 46.

Maica Domnului, Eva cea noua, se odihneste langa pomul vietii. Ea se afla in preajma centrului icoanei, fiind persoana reprezentata prin marimea cea mai mare. Cel mai mic este reprezentat Hristos intru smerire, marind-o prin aceasta pe Maica Sa, care-i intrece astfel in cinste pe ingeri. Cu toate acestea, raza ce uneste Cerul de pamant prin Prunc adevereste dumnezeirea Fiului. Pe axa trasata de raza urmeaza, dupa prunc, Maica Domnului.

În această sărbătoarea a facerii din nou a lumii ea este „înnoirea tuturor celor celor născuţi pe pământ”, noua Evă. Scriitorul bisericesc Tertulian, care a trăit în a doua jumătate al secolului al II-lea – prima jumătate a secolului al III-lea, a descris foarte frumos că, aşa cum prima Evă a fost mama tuturor celor de pe pământ, tot aşa, noua Evă a devenit Maica întregii omeniri înnoite, îndumnezeite prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Astfel, după cum Adam a fost făcut dintr-un pământ feciorelnic, tot aşa Hristos trebuia să Se nască dintr-o mamă fecioară. Eva era încă fecioară când a primit cuvântul morţii, Maria trebuia să fie fecioară spre a-L primi pe Cuvântul vieţii. Eva crezuse în şarpe, Maria trebuia să creadă celor spuse de îngerul Gavriil. Eva, osândită la naşteri dureroase, a născut pe Cain fratricidul, Maria trebuia să nască pe Iisus, fratele, victima şi Mântuitorul.

„Dar pe cand erau ei acolo, s-au implinit zilele ca ea sa nasca,  si a nascut pe Fiul sau, Cel Unul-Nascut si L-a infasat si L-a culcat in iesle, caci nu mai era loc de gazduire pentru ei.” Sf. Ap. si Ev. Luca 2, 6-7

Maica Domnului sta pe un acoperamant (hlamida) de culoare  rosie.  Ea este imparateasa ingerilor asezata pe purpura sangiurilor feciorelnice. Prin poziția Maicii Domnului este afirmat iconografic adevărul Naşterii suprafireşti (din Fecioară, fără dureri) a Mântuitorului Hristos. In mozaicul Mănăstirii Hosios Lukas (secolul al XI-lea), Maica Domnului stă pe jumătate ridicată. În felul acesta, iconarul a căutat să sublinieze faptul că ea l-a născut pe Hristos fără durerile facerii. Această idee a naşterii suprafireşti, fără durere, îşi găseşte deci expresia şi în iconografia bizantină. Astfel, în „Imnul Acatist”, poetul spune, adresându-se Maicii Domnului: „Prea Sfântă Fecioară, tu ai născut fără durere”. Faptul că, de obicei, ea apare înfăţişată sprijinindu-se nu trebuie luat drept indiciu al extenuării fizice de după naştere, ci pur şi simplu ca pe o nevoie a tuturor fiinţelor de a se odihni peste noapte. Este o odihna in urma drumului, mai mult decat in urma nasterii…

Gestul mainilor ei arata faptul ca Ea se acopera cu mantaua de deasupra de frigul noptii, pustiul Iudeii are temperaturi foarte scazute noaptea si foarte ridicate ziua. O cantare din minei spune ca prin forma asezarii, se aseamana heruvimilor, astfel ca trupul ei este asezat paralel cu ieslea, ridicata cu capul inspre cer – este o stare de veghe (priveghere).  Fata ei este intoarsa spre scena spalarii Pruncului, pentru a adeveri si confirma ca Fiul nascut este Fiul binevestit de inger, Mantuitorul Lumii care  S-a intrupat in mod real, nu aparent *(vezi mai jos explicatia detaliata a importantei scenei spalarii in icoana).Ea se afla la intrarea in pestera, tocmai pentru ca pesterea este pantecele fecioresc adumbrit de Duhul. Fiul este nascut ca un intreg, adica in chip dumnezeiesc,  nu omenesc adica progresiv fiecare membru in parte, dezvoltandu-se in stadii celulare si embrionare, fiindca este vorba de in-trupare si in-omenire, nu un om indumnezeit, ci un Dumnezeu inomenit. Hristos este noul Adam si precum acela a fost facut intai din lut in chip intreg, dupa care a fost suflat duh de viata datator, asa putem intelege, ca-ntr-o icoana, chipul si taina intruparii in pantecele fecioresc a Mantuitorului intr-un corp intreg (nu doar din lut precum Adam, ci corp luat in sensul de umanitate – trup cu suflet rational). Cu toate acestea, ipostasul (persoana) Logosului nu s-a unit cu alt ipostas, ci a enipostaziat (a ‘alipit’ – asumarea firii umane Logosului, fara a fi absorbita) firea umana (trup si suflet) Siesi. Pruncul crestea si se intarea cu duhul, dar ca un intreg, el nefiind rodul unei uniri/ insotiri trupesti dintre barbat si femeie, ci rod Dumnezeiesc. Pestera este astfel icoana pantecelui fecioresc, iar Maica Domnului cea prin care taina  Domnului s-a lucrat.

Cele trei stele aşezate pe cap şi umeri simbolizează fecioria Maicii Domnului dinaintea, din timpul şi de după Naşterea lui Hristos (pururea-fecioria).

Nasterea Dumnezeului Inomenit a facut ca intreaga fire umana cu sentimente si slabiciuni, afara de pacat, sa fie asumata.

Dreptul Iosif sta pus pe ganduri.

Iosif in icoana este intors cu spatele, stand oarecum retras de mijlocul actiunii principale, pe marginea ei.

Iosif, adica omenirea, mai asculta cuvintele unui batran. Potrivit unei legende apocrife *(a lui Iacov), acesta este batranul pastor Thyrreos, personificarea diavolului, care a venit si i-a spus lui Iosif ca o fecioara nu poate naste un prunc, asa cum un toiag uscat (cel pe care il tine in mana), nu poate inmuguri. „Aşa cum acest toiag [el este îndoit sau rupt, simbol al sceptrului zdrobit al fostei sale puteri] nu va mai putea să dea vlăstare, tot aşa un bătrân ca tine nu mai poate zămisli prunc şi o fecioară nu poate să nască” [dar toiagul a înflorit îndată].

Sfânta Evanghelie după Matei (1, 19) il prezinta pe Iosif cu numele de  „dikaios” (drept).

Pastorii dantuiau si ingerii slavosloveau. Pastorii se afla in partea dreapta a icoanei. Unul din ei are un fluier. Sub ei oile lor se adapa din rau. Celalalt pastor uitandu-se inspre sus, primeste blagoslovenie de la inger. Ingerii din ceata aflata in dreapta ieslei fac plecaciune catre Cel salasluit in pestera, pe cand ceilalti, din partea stanga, slavoslovesc in cor.

Cei care se uita sus au mainile descoperite, ceilalti le au acoperite. Mainile lor acoperite amintesc de un vechi obicei ce exista la curtea bizantina, mentionat si de eruditul bizantinolog Michel Quenot, potrivit caruia supusii trebuiau sa aiba intotdeauna mainile ascunse sau acoperite, cand slujeau sau se aflau in fata imparatului.

Îngerii sunt reprezentaţi în dubla lor lucrare: doxologia şi vestirea. sunt de fiecare parte cate 7 ingeri + ingerul ce binevesteste pastorilor.

Magii vin grabiti. Panta inclinata a pustiului arata dificultatea drumului strabatut. Caii se grabesc, galopeaza. Magii se uita drept la stea.

Ei reprezinta cele trei varste umane: unul tanar, altul matur, iar altul batran; aceasta reprezentare a lor arata ca mesajul adus de Hristos este universal, ca nu este marginit la o anumita limita temporala, ci transcende toate varstele omenirii. Boneta frigiana de pe cap sugereaza, potrivit traditiei, originea lor persana. Primul mag care se uita catre stea e batranul, ultimul e cel tanar, prin acest lucru se arata puterea fiecaruia de cuprindere a tainelor dumnezeieşti. Fiecare cal e colorat in mod diferit, probabil dupa darul pe care fiecare mag l-a adus Pruncului> galben -aur, rosu- smirna si alb-argintiu – tamaia.

Faptul că păstorii evrei şi magii păgâni au fost printre primii să îl slăvească pe Domnul nostru ne arată universalitatea acestui mare eveniment, rânduit pentru mântuirea întregii omeniri.

Darurile aduse de ai Pruncului Hristos au fiecare o semnificatie aparte, conform cantarii> „Prin darul mirului, ei închipuie starea Ta muritoare, prin aur măreţia Ta împărătească, iar prin tămâie, dumnezeirea Ta întreagă.” (Utrenia Nașterii Domnului, cântarea a V-a, glas VI) :

◦ aur – ca pentru Împăratul veacurilor;

◦ tămâie – ca celui ce este Dumnezeu al Universului;

◦ smirnă – ca unuia ce a murit.

Spalarea Pruncului

In partea de jos a icoanei (dreapta) este scena imbaierii Pruncului, ce sugereaza inca o data umanitatea lui Hristos, Care a luat trup uman si nu a fost doar o aparenta, o vedenie, asa cum spuneau ereziile gnostice. Episcopul Arnulf, pelerin la Betleem in secolul al VII-lea, vorbeste si el de o cuva de piatra ce exista langa pestera in care, dupa traditie, Pruncul ar fi fost spalat dupa nastere, lucru care a putut inspira de asemenea pe iconari.

Scena îmbăierii pruncului Iisus,  nu se regăseşte la Dionisie din Furna în „Explicarea artei bizantine”, ori în „Erminia picturii bizantine”, aceasta în ciuda faptului că alţi doi iconari pe care Dionisie i-a admirat, Manuil Panselinos şi Teofan Cretanul, includ scena în reprezentările lor.

Evangheliile apocrife ale lui Iacov şi Matei  vorbesc despre prezenţa a două femei (Salomeea şi Zelemi) chemate de Iosif pentru a o asista la naştere pe Sfânta Fecioară.

Rugăciunea desemnată a fi citită în timpul Botezului pentru moaşa unui copil (Din Trebnicul de rit vechi, a doua rugăciune pentru moaşă) mentioneaza: „O Stăpâne, Domnul Dumnezeul nostru … Care a fost culcat în iesle şi a binecuvântat pe moaşa Salomeea care a ajuns să creadă în adevărul de netăgăduit al fecioriei…”. Cine, mai eficient decât o moaşă, poate mărturisi despre o naştere divină şi feciorelnică? De aceea noi înţelegem bine importanţa acestei scene binecuvântate.ne aminteşte de semnul raiului pe care-l vedem în icoana Botezului sau Cincizecimii, oriunde e indicată intervenţia divină.

Aureola Pruncului ce se aduce spre spalare nu arata in niciun caz, nici nu incearca macar *(asa cum s-a crezut chiar si de unii calugari din Muntele Athos, din care pricina au si inlaturat scena spalarii din aceasta icoana) sa arate cumva ca Pruncul ar fi avut nevoie de vreo purificare oarecare a Legii Vechi in ceea ce priveste natura umana asumata, deoarece S-a nascut fara de pacat. a luat Asuprasi intreaba fire umana cu slabiciuni si neputinte, insa fara de pacat. Cum am spus mai sus, rolul ei a fost acela (paradaoxal, nu?) tocmai de a  arata sfintenia, prin inlaturarea oricaror acuze in ceea ce priveste posibilitatea luarii unui trup aparanet de catre Hristos, asa cum spuneau gnosticii. Rugaciunea de mai sus arata, de asemenea, o alta pricina binecuvantata pentru care scena spalarii trebuie inclusa in icoana Nasterii Domnului.

Faptul ca pana in sec IV, sarbatoarea Nasterii Domnului a fost praznuita impreuna cu cea a Botezului pe 6 ianuarie, poate conduce la afirmarea faptului ca cele doua sarbatori au in comun cateva elemente, apa fiind unul dintre ele. Chiar o paremie din Minei face referire la despartirea apelor din zilele creatiei, paremie citita la vecernia pranzicului Nasterii Domnului. Astfel, scena imbaierii Pruncului, prin elementul apei, ar putea foarte usor face legatura intre cele doua mari praznice imparatesti, asa cum erau ele praznuite impreuna. In general in Orotodxie, propietatile apei de a curati si a Duhului Sfant de a  sfinti stau impreuna legate. Astfel, unde e Duh este si libertate si apa (curatire sufleteasca si trupeasca), iar unde este apa este si taina sfintitoare a Duhului.

Raza stelei

Raza stelei vine coborand intre cele doua culmi stancoase ale pustiului.  Ea transcende spatiul pictat al icoanei aratand prin aceasta ca Dumnezeu in Fiinta Sa este de necunoscut. Stâncile ascuţite, ilustrate asemenea unor trepte *(scara raiului), par a se uni cu cerul, indicând astfel, atât mişcarea de pogorâre a lui Dumnezeu la om, cât şi urcarea omului la Dumnezeu, ambele, posibile odată cu momentul Întrupării Celei de-a Doua Persoane a Sfintei Treimi.

Sus, ea formeaza o cruce prin cele trei raze care se impreuna intruna singura, aratand prin aceasta Treimea ce lucreaza inspre omenire cu o singura lucrare (energie) comuna, dar si personala (ipostatica- proprie fiecarui Ipostas). Crucea este asadar icoana prin excelenta, caci prin cele trei brate superioare arata Persoanele Treimei, iar prin bratul ce se coboara si care e mai lung, arata intruparea Fiului – de aceea si bratul acela tine rolul de maner, aratand prin aceasta imbratisarea (ingemanarea) Dumnezeiescului cu omenescul. Raza cea mai de sus dintre cele trei, care transcende bolta e Tatal care are insusirea de theogon (obarsia, izvorul), astfel ca El singur, ca Persoana, poate naste pe Fiul si purcede pe Duhul. Miscarea Fiului si a Duhului este anagogica catre Tatal, asadar Fiul nu poate decat sa posede calitatea de Fiu (adica de nascut), iar Duhul de purcedere (adica de a fi purces). Cand spunem ‘Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh’ nu ierarhizam Persoanele, ci aratam modul anagogic de insiruire, potrivit posibilitatilor limbii noastre de exprimare, in ceea ce priveste miscarea   Ipostasurilor. Dumnezeu este neschimbabil in ceea ce priveste Fiinta, dar miscator *(nu schimbator) in ceea ce priveste lucrarea (energia fiintiala si ipostatica, adica comuna sau personala Ipostasurilor). Conjunctia ‘si’ nu face decat sa arate ca Fiul e nascut din Tatal care naste Fiu, si Duhul e purces doar din Tatal *(conjunctia ‘si’ arata acest lucru, pentru ca  Fiul nu poate fi purces iar Duhul nascut, ci fiecare Isi are insusirea personala si unica) care purcede Duh. Steaua este situata la mijlocul distantei intre Prunc si cele trei Raze.

Spatiul pictat al icoanei din partea superioara arata ca un semicerc, ca o bolta. Prin acest aspect se sugereaza faptul ca Dumnezeu imbratiseaza creatia, iar creatia inalta rugaciuni si cereri ce transcend vazduhul, ajungand la prestolul Dumnezeiesc. Dumnezeu este Pantokrator – Atottiitor.

Copacul treimic

Copacul asezat intr-o pestera inaintea ochilor magilor are rolul pedagogic de a arata Treimea – prin cele trei ramuri odraslite si Intruparea Fiului – prin ramura de jos mai mica ce a inceput a odrasli. Este pus intr-o pestera, asa cum ieslea se afla in pestera si Fiul in pantece. Se arata asadar conlucrarea Persoanelor Treimii la actul Intruparii. El este de asemenea copacul lui Iesei din carea a odraslit noul David. Copacul are ramuri diferite ,simbolizand prin aceasta Persoanele Treimice care au o fire comuna (trunchiul) .

Muntele in care este adapostit copacul transcende si el bolta icoanei. El prefigureaza taina Maicii Domnului, care a ramas fecioara precum era si inainte de nastere si ca e mai presus de ingeri. Spre deoasebire, muntele situat in extrema dreapta, peste care e pictat ingerul binevestitor, nu indrazneste parca a parasi spatiul pictat al boltii.

Textul adunat a fost preluat din sursele indicate prin adresele de mai jos. Armonizarea, completarea si stilizarea lui imi apartin.