Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei s-a întrunit în două sesiuni de lucru în zilele de miercuri și joi, 23-24 noiembrie 2016, sub președinția Preafericitului Părinte Ieronim, Arhiepiscopul Atenei și al întregii Elade. Discuțiile principale s-au axat pe documentele și lucrările Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Înaltpreasfințitul Părinte Teolog, Mitropolit de Serres și Nigriti, a susținut în fața sinodalilor un referat intitulat Informare cu privire la lucrările Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe.
Referatul a fost structurat astfel:
a) Modul de funcționare sinodal – Pregătirea Sfântului și Marelui Sinod;
b) Contribuția diacronică a Preasfintei Biserici a Greciei la pregătirea și alcătuirea finală a documentelor aprobate de Sfântul și Marele Sinod;
c) Componența Sfântului și Marelui Sinod. Prezenți și Absenți;
d) Lista completă a arhiereilor care au participat la Sfântul și Marele Sinod;
e) Programul lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe;
f) Discuții cu privire la teme;
g) Propuneri de acțiuni.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei a aprobat propunerile Înaltpreasfințitului Părinte Teolog, Mitropolit de Serres și Nigriti, în vederea evaluării pastorale a documentelor Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, desfășurat în Insula Creta, în perioada 16-26 iunie 2016:
Transmiterea, prin intermediul Sfântului Sinod Permanent, a deciziilor Sfântului şi Marelui Sinod către Comisiile Sinodale corespunzătoare în vederea studiului clar, aprofundării și erminiei patristice, analizei şi evaluării (ex. Comisiile Sinodale pentru Teme Dogmatice şi Nomocanonice, pentru Relații Interortodoxe și Intercreștine, pentru Activitate Pastorală, pentru Cult, pentru Presă etc.). Referatele organismelor sinodale menționate mai sus vor fi înaintate Sfântului Sinod Permanent sau Sfântului Sinod al Ierarhiei pentru acțiuni ulterioare.
Colaborarea cu Facultățile de Teologie locale în privința temelor de studiu teologic ale documentelor și valorificarea rezultatelor Sfântului și Marelui Sinod.
Informarea la nivel mitropolitan în principal a clerului parohial, a obștilor monahale și a colaboratorilor noștri direcți, în general cu privire la Sfântul și Marele Sinod și la deciziile acestuia și în special cu privire la deciziile sau pozițiile Bisericii Greciei referitoare la acestea, în vederea edificării și pentru evitarea interpretărilor greșite. (Studiu atent și valorificarea materialului relevant. Documente, Enciclică, Mesaj, studii științifice și analize).
Informarea, după datoria pastorală, a plenitudinii (pleromei) Bisericii Greciei prin publicarea unei enciclice concise, cu limbaj inteligibil, după cum a făcut deja Biserica Ciprului, în vederea edificării și informării responsabile. (Publicarea, cu purtarea de grijă a Sfântului Sinod Permanent, a unei broșuri informative „Către popor”).
Dezvoltarea considerentelor, lucrărilor și rezultatelor Marelui Sinod în cercurile de studiu comun, grupurile de cateheză, întâlnirile și conferințele (organizate) la nivelul Sfintelor Mitropolii ale Bisericii Greciei.
Prezentarea unor emisiuni la postul de radio al Bisericii referitoare la istoria, obiectivele și rezultatele Sfântului și Marelui Sinod spre folosul trupului eclezial. În acest sens, pot fi valorificați ierarhi, profesori ai Facultăților de Teologie, voci echilibrate și structurate.
Îmbogățirea paginii de internet a Bisericii Greciei cu documentele aprobate de Sfântul și Marele Sinod, studii și analize serioase.
Punerea la dispoziția Comisiei Sinodale pentru Relații Interortodoxe și Intercreștine a arhivei complete și amănunțite, conținând tot ceea ce face referire la Sfântul și Marele Sinod.
În final, cu atenția și purtarea de grijă a Sfântului Sinod Permanent, Preasfânta noastră Biserică este în măsură să atribuie unei Comisii Sinodale competente sau unei Comisii Sinodale speciale studierea aprofundată și evaluarea teologică a documentelor fundamentate ecleziologic și teologic, care s-au scris deja și conțin fie poziții pozitive, fie poziții reținute cu privire la deciziile Sfântului și Marelui Sinod. Trebuie, în calitate de păstori responsabili și plini de grijă, să ascultăm cu mare atenție și sensibilitate pastorală toate pozițiile serioase și constructive. Rezultatul acestui studiu, care exprimă intens un etos sinodal și calitate, poate să ajute substanțial, prin valorificarea corespunzătoare, Preasfintei noastre Biserici, dar și în general la nivel pan-ortodox. (Sursa: basilica.ro)
Sfântul Sinod al Patriarhiei Alexandriei s-a întrunit în şedinţă de lucru în perioada 15-17 noiembrie 2016, sub președinția Preafericitului Părinte Teodor al II-lea, Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi. Miercuri, 16 noiembrie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Alexandrine a publicat un comunicat referitor la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, care a avut loc în Creta, în luna iunie a acestui an.
Dăm slavă și laudă Dumnezeului în Treime, Care ne-a învrednicit să participăm la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, în luna iunie, care a trecut. Sinodul a reprezentat pecetluirea unui drum lung, de mai multe zeci de ani, parcurs prin consultări teologice intense, acorduri și dezacorduri. El a fost viziunea predecesorilor noștri luminați și harismatici, care s-au rugat să ajungă ziua convocării acestuia, însă nu au reușit. Ne exprimăm adânca recunoștință față de aceștia și ne rugăm pentru odihna sufletelor lor.
Sinodul din Creta a reprezentat un eveniment extrem de important pentru cursul Bisericii Ortodoxe, întrucât a oferit lumi contemporane o mărturie de unitate, responsabilitate și efort susținut. A fost, este și va rămâne o mare minune „a întâlnirii și a coexistenţei” Bisericilor Ortodoxe și credem că această nouă experiență va fi deslușită treptat și va aduce noi roade în spațiul ortodox. Fericiți sunt cei care vor gusta din aceste roade!
Acesta a confirmat faptul că sinodalitatea reprezintă expresia prin excelență a conștiinței ecleziologice a Bisericii Ortodoxe și, în același timp, reprezintă un răspuns dinamic pentru propovăduitorii înflăcărați ai introversiunii, exclusivității, etnofiletismului și fundamentalismului. Credem că, în viitorul apropiat, orice imperfecțiuni și neajunsuri ale acestui Sinod vor fi depășite la Sinoadele care vor urma cu ajutorul lui Dumnezeu.
Mulțumim din inimă Sanctității Sale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Președintele Sfântului și Marelui Sinod, Preafericiților Întâistătători și tuturor celor care au lucrat fără încetare pentru realizarea Sinodului, în mijlocul multor adversități și provocări.
Considerăm foarte importantă consolidarea la nivel sinodal a iconomiei ecleziastice, în condițiile diferitelor poziții extremiste și conservatoare, deoarece se oferă posibilitatea Bisericilor Locale de a aplica pastorația în timp real, în anumite locuri și circumstanțe. Însă, în ciuda glasurilor profetice care s-au făcut auzite în cadrul Sinodului și cele din timpul Conferințelor Presinodale, am constatat cu regret neîndrăzneală și reticență de a înţelege unele „abateri” de la vechile rânduieli ale vieții Bisericii și ale turmei ca rigoare (acrivie) și nu ca pogorământ (iconomie), deși aceasta ar fi afirmarea reală a Tainei Întrupării lui Hristos astăzi, adică revelarea vie și mântuitoare a lui Dumnezeu. Diferitele abordări ale problemelor legate de viața Bisericii nu reprezintă pentru noi deviații de la adevărul ortodox, ci adaptarea la realitatea africană.
Biserica Africii va continua participarea ei activă la toate dialogurile intercreştine şi interreligioase oficiale, în ciuda dificultăților şi problemelor care apar ocazional. Pe lângă participarea noastră la Consiliul Mondial al Bisericilor, promovăm prezenţa şi activitatea noastră la Consiliul Panafrican al Bisericilor. În fiecare clipă, trebuie să oferim cu smerenie o mărturie despre credinţa ortodoxă, despre deplinătatea revelaţiei divine, pe care Biserica noastră o păstrează. Mergând pe urmele lui Iisus, trebuie să devenim instrumente ale reconcilierii şi să cultivăm convieţuirea paşnică a oamenilor, respectând şi protejând diversitatea lor etnică, rasială şi religioasă. Suntem chemaţi împreună cu alte Biserici şi comunităţi religioase să lucrăm în vederea combaterii oricărei nedreptăţi sistemice şi demonice, în orice chip apare, anulând viaţa turmei noastre grav rănite şi însângerate.
Suntem conştienţi de faptul că fiind o Biserică vie şi dinamică, manifestată înlăuntrul unei lumi dezvoltate şi mult pătimitoare, avem datoria de a formula cu îndrăzneală şi viziune profetică condiţiile pentru angajarea şi transformarea lumii noastre, de a oferi speranţă şi viaţă deplină tuturor oamenilor, precum şi bucuria Învierii. Solicităm rugăciunile din suflet ale Trupului Bisericii noastre, ale clerului şi poporului, ca în cooperare cu toată lumea să punem în valoare dinamica Marelui Sinod şi să eliberăm acele puteri care vor arăta Biserica Africii o prezenţă profetică, întru frica Domnului ei, fiind mereu deschisă faţă de lucrarea uimitoare a Preasfântului Duh. (Sursa: patriarchateofalexandria.com via basilica.ro)
Sfântul Sinod al Bisericii Bulgariei, întrunit săptamana trecută, a ajuns la o concluzie cu privire la Sinodul de la Creta și deciziile acestuia, menținandu-și, astfel, respingerea documentelor. Patriarhul Bulgariei a înștiințat pe Arhiepiscopul Ieronim al Atenei, printr-o scrisoare, asupra deciziei Sinodului bulgar, urmând sa fie emis un comunicat oficial pe acest subiect. (Sursa: pravoslavie.ru) (Nota noastră: rămânem în așteptarea unui comunicat oficial al Bisericii Bulgariei. Sursa citată este și singura care transmite această știre bombă. Au fost făcute numeroase eforturi de păstrae a unității între Bisericile Ortodoxe și de a nu alimenta eventuale mișcări schismatice. Amintim în acest sens recentele vizite la nivel de patriarh sau mitropolit între Biserici Ortodoxe participante și neparticipante la Sinodul din Creta. Patriarhul sârb a mers în Cipru, înalți ierarhi bulgari au participat la hramul catedralei patriarhale de la București, episcopi greci au venit la Iași, iar Mitropolitul Nifon a mers la Moscova - pentru a da numai câteva exemple recente. Episcopi greci care și-au manifestat public criticile față de Sfântul Sinod din Creta au îndemnat la responsabilitate, discernământ și pace pentru păstrarea unității. Ei au precizat că unele dintre documentele adopate au un limbaj diplomatic ce poate fi interpretat dând curs unor greșeli de învățătură.)
18-11-2016