Mitropolitul Ierotheos Vlachos (interviu) - e nevoie de calm, cumpătare, rugăciune, să nu se creeze schisme în Biserică

[…]

„Amestecul teologiei cu politica este o greșeală”

– Care este atitudinea ortodoxă pe care ar trebui să o avem în urma acestui Sinod din Creta: de pocăință pentru neputința celor care au semnat? De revoltă față de ierarhie? De înmulțire a rugă­ciunii, pentru a ajunge la starea luminării?

– Acest subiect este vast și nu poate fi epuizat într-un raspuns succint. Voi sublinia doar caâteva aspecte.

Pentru început, textele pe care le-a adoptat Sinodul din Creta, și mai ales cel intitulat „Relatiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii crestine” nu este un text pur teologic, ci unul cel puțin diplomatic. Problema este că din acest text poate să extragă ci­neva diferite fraze și să susțină argumente contrare, de la linia extrem-liberală la linia extrem-conservatoare. Am citit fel de fel de opinii contradictorii, care folosesc diferite expresii ale textului, și acest lucru vădește aspectele problematice ale acestuia.

De textul mai sus mentionat nu sunt mulțumiti nici ortodocșii, nici ceilalți creștini. Pentru că, așa cum știți și dumneavoastră, Papa consideră că el constituie Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, și nu poate fi de acord cu faptul că el conduce o Biserică eterodoxă.

Istoria bisericească ne-a demonstrat că, de fie­care dată când în chestiunile teologice se amestecă politica și diplomația, în cele din urmă nu sunt re­alizate dezideratele acestui mod de gândire.

Amintiți-vă că puterea politică în Imperiul Roman Creștin a folosit monoenergismul pentru a acoperi prăpastia dintre ortodocși și monofiziti, așa cum a facut și cu monotelismul. Acest demers pornea de la puterea politică (prin „Ekthesis” și „Typos”[4]), chipurile pentru pacea Imperiului, dar eșua de fiecare dată. La fel s-a întâmplat și cu pseudo-sinodul de la Ferrara-Florența, care a încercat să realizeze unirea Răsăritului cu Apusul prin argumente politice și diplomatice, lucru care a fost condamnat de istorie. Cred că este o greșeală să fie amestecată teologia cu politica, și mai ales cu geopolitica din zilele noastre.

„Gruparile schismatice, în timp, devin eretice”

Amintiți-vă, de asemenea, că de fiecare datâ când în mersul Bisericii aveau loc acțiuni pripite din partea creștinilor zeloți, care, poate dintr-o bună intenție, întrerupeau comuniunea cu conducerea bisericească din acea vreme, ulterior, când Biserica, prin Sinoade Ecumenice, regla problemele și stabilea termeni dogmatici pentru subiecte dogma­tice, atunci grupările schismatice rămâneau schismatice și deveneau și eretice, pentru că o mișcare superficială, odată cu trecerea timpului, se conso­lidează, având consecințe bisericești imprevizibile.

Acest lucru, mai ales, se vede în Orient, așa cum am constatat de-a lungul șederii mele de mai mulți ani în Siria și Liban. Cu alte cuvinte, există grupari creștine foarte active, precum monofiziții, monoteliții etc, care nu primesc dogma Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, după cum, de asemenea, nici dogmele următoarelor Sinoade Ecumenice, adică al V-lea și al Vl-lea. În consecință, o ruptură pornește de la un motiv mi­nor, poate justificat, și de multe ori sfârșește în ere­zie, prin fanatism și argumente „teologice” aparte.

Se vede, deci, că textul respectiv, care se referă la Biserica Ortodoxaă și la restul lumii creștine, nu era gata pentru o hotărâre finală, având multe puncte contradictorii, și de aceea trebuie corectat. Acest lucru a fost susținut de unele Biserici, printre care si Biserica voastra (a României). Asta înseamnă că trebuie să ne luptăm să fie corectat textul și să fie rescris într-un mod teologic și patristic.

Este semnificativ în acest sens exemplul așa-numitei „Mărturisiri a lui Chiril Lucaris“[5](adica mărturisirea prezentată ca fiind scrisă de catre Patriarhul Chiril Lucaris al Constantinopolului, dar cel mai probabil întocmită de către calvini și doar semnată de către Patriarh), care a fost influențată în multe puncte de calvinismul protestant, cu toate că a fost prezentată drept „Mărturisire Răsăriteană a credinței creștine“. A avut loc o discuție amplă asupra acestui subiect, însă creștinii, după emiterea acestei Mărturisiri eretice, nu au ieșit din Biserică, ci s-au luptat să fie anulată, așa cum s-a și întâmplat prin Sinoadele din 1638, 1642, 1672, 1691, care au autoritate universală.

„Biserica este sfințită de către Hristos, nu de către noi”

Consider, deci, că e nevoie de calm, cumpătare, rugăciune ca să nu se creeze schisme în Biserică, pe care cine le creează nu se mântuieste nici prin sân­gele mucenicesc, potrivit Sfântului Ioan Gura de Aur. Biserica este un organism viu, este Trupul lui Hristos și comuniunea îndumnezeirii, și ea însăși va regla problema, odată cu trecerea timpului. Așa cum organismul omului păstreaza alimentele de care are nevoie și le elimină pe cele vătămătoare, la fel se întâmplă și cu organismul dumnezeiesc-omenesc al Bisericii.

Noi, desigur, cu cinstire față de regimul ierarhic al Bisericii, cu smerenie și cuget bisericesc, avem de datoria să venim cu poziții teologice serioase și argumentate, care resping opiniile înșelate, iar Hristos, Care este Capul Bisericii, va păstra curat Trupul Său. De altfel, Biserica este sfințită de către Capul ei, Hristos, iar nu de către noi. Nu noi sun­tem mântuitorii Bisericii, de vreme ce Mântuitor al Bisericii este Hristos, Care s-a răstignit pentru ea, ci suntem mădulare smerite ale Bisericii, care rămânem în ea ca să ne mântuim.

Prin urmare, este nevoie să avem cumpătare, minte luminată, discernamant teologic, cuget bi­sericesc, viață duhovnicească, să trăim într-o atmo­sferă de rugăciune.

Cred că ăn urmatoarea perioadă se vor pronunța și cele patru Biserici care nu au fost pre­zente în Creta, va hotărî în acest sens și Sfântul Munte, cu experiența duhovnicească pe care o au Părinții, vor cugeta cu mai multă maturitate toate Bisericile, vor fi discutate subiectele în mănăstiri, în Facultatile de Teologie, în sinaxe ale clericilor și mirenilor – și subiectul se va clarifica.

Este nevoie de multă atenție, ca nu cumva să ne aflăm în afara Bisericii tocmai atunci când Biserica va îndrepta greșelile teologice ale unora din membrii ei!

Fragment din interviul “Martiriul este rod al vederii lui Dumnezeu”

apărut în revista “Familia ortodoxa”, n. 9/ 2016

[ultima parte]

Material realizat de Anca Stanciu

Traducere de Tatiana Petrache

[4] Ekthesis-ul  imparatului Heraclie (638) poruncea incetarea discutiilor pe tema existentei in Hristos unei singure lucrari (erezia monoenergeta) sau a doua lu­crari (dogma ortodoxa); zece ani mai tarziu (in 648), imparatul Constantin II il intareste printr-un Typos care interzicea, la randu-i, sub amenintarea unor grele pedepse, sa se vorbeasca despre cele doua lucrari si cele doua vointe din Hristos. Constiinta ortodoxa a fost reprezentata atunci de Sfantul Maxim Marturisitorul, impreuna cu ucenicii sai, cei doi Anastasie, si Papa Martin al Romei. (n.red)

[5] In 1629 a aparut o „Marturisire de credinta” cu puternic caracter calvin, atribuita Patriarhului Chiril I al Constantinopolului. Chiar daca conditiile aparitiei ei sunt inca neclare (dar, mai mult ca sigur, semnatura a avut o motivatie politico-diplomatica), Patriarhul Chiril a repudiat ulterior protestantismul, numindu-l „dogma hulitoare”, si a avut o moarte muceniceasca, fiind canonizat in 2009.