Tema luniiACTUALITATEA religioasăORTODOXIA (dreapta credinţă)Sfânta ScripturăSfânta Tradiţie şi ereziilePredici. Cateheze. PastoraţieORTOPRAXIA (dreapta trăire)Viaţa duhovnicească. MilosteniaMisiune. Mărturii. Vieţile SfinţilorRUGĂCIUNI. Icoane. MoaşteBISERICA si lumeaFamilia. Copiii. Educaţia. VocaţiaBiserica. Neamul. Politica. LumeaRenasterea satului, a scolii si a comunitatii crestineStiinţă. Medicină. Cultură. ArtăCĂLĂTOR prin ţara meaEvenimente. Apeluri. PetitiiCĂRŢI NOI / Produse noi. PROMOTIIArhiva REVISTE (articole) 1998-2011Calendar
Stiinţă. Medicină. Cultură. ArtăNr. vizualizari: 2931
10-07-2016
Adaugati un comentariu:
Apocalipsa Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan (poezie)
Ana-Georgiana Grigore1. Ioan, Apostol al iubirii
Cu Har din Domnul a vestit
Răsplata grea a omenirii
Şi clipa cea mai spre sfârşit.
2. "Har vouă şi din Ceruri pace
De la Slăvitul Dumnezeu
Ce toate câte vrea le face
A fost și E, va Fi mereu!
3. Iată El cu norii vine
Şi toţi plânşi Îl vor vedea
Iar cei ce fără ruşine
L-au străpuns, în plâns vor sta!
4. Alfa şi Omega Sunt
Spune Domnul Cel Divin
Cel Atotputernic, Sfânt,
Ce Eram, ce Sunt şi Vin!
5. Cela ce Sunt Viu oricând
Căci şi mort am înviat
Şi voi despărţi curând
Pe cel rău de cel curat. "
6. Al vostru frate, eu, Ioan,
Cu voi părtaş întru durere
În insula Patmos eram
Vestind a Lui Iisus putere.
7. Eram în Duhul Lui Hristos
Şi înapoi am auzit
Un Glas Puternic, maiestos
Care aşa mi-a poruncit:
8. " Ce vezi, într-o carte să scrii
Spre cele şapte adunări
Și s- o trimiţi spre a vesti
A Mele Sfinte înştiinţări! ”
9. Eu m-am întors spre a vedea
Măreţul Glas ce a grăit
Şi iată că în urma mea
Minuni cinstite am privit :
10. Între şapte sfeşnice Sfinte
Din aur, strălucea curat
Al lumii milostiv Părinte
În haină albă îmbrăcat.
11. Capul şi Părul alb, curat
Puternic, sobru luminau
Iar Lui pământul spăimântat
Şi Cerurile se plecau.
12. Stele purtând în Mâna Sa
La număr şapte ele fiind
O sabie din Gura-I ieşea
Peste tot Cerul stăpânind.
13. Când L-am văzut în slavă stând
Căzând, precum un mort am stat
Dar Mâna Sa Dreaptă punând
Pe mine blând m-a învăţat:
14. ”Să nu te temi! Sunt Cel dintâi,
Şi Cel ce pe urmă va Fi
În Duhul Meu tu să rămâi
Eu ca să judec voi veni !
15. Căci mort am fost, însă Viu Sunt
Şi port mereu în mâna Mea
Cheile morţii orişicând
Iar plată tuturor voi da!
16. Deci scrie cele ce-ai văzut
Cele ce sunt sau ce vor fi
Eu Sunt al Lumii început
Şi tot Eu răul voi zdrobi!
17. Căci stelele din a Mea Mână
Sunt şapte îngeri luminaţi
Ce Îmi slujesc tot împreună
Păzind pe cei ce sunt curaţi!
18. Iar sfeşnicele sunt şi ele
Şapte biserici ale lor
Păzite de căile rele
Iar Eu le Sunt îndrumător!
19. Să scrii deci îngerilor care
Bisericile le păzesc
Ce spun prin a Mea îndrumare
Căci vreau pe toţi să mântuiesc :
20. " Știu faptele acele bune
De voi plinite, dar în schimb
Iubirea cea dintâi rămâne
Mai rece dar cu orice timp!
21. Știu că urâţi faptele rele,
Că aţi găsit mulţi mincinoşi
Dar nu pliniţi oricând doar cele
Ce săvârşesc cei credincioşi!
22. Cunosc necazul, sărăcia
Ce înduraţi de la acei
Ce spun că iau Împărăţia
Pe când satana e cu ei!
23. Să nu vă temeţi de durere
Căci veţi avea încununare
De veţi păzi Sfânta Mea Vrere
Veţi birui tot prin răbdare!
24. Chiar dacă locuiţi ades
Unde satana stăpâneşte
Să urmaţi Drumul Meu ales
Căci cel ce crede, biruieşte!
25. Dar să goniţi pe cei ce vor
La idoli a sluji cumva
Căci cruntă e osânda lor
Şi plată mult prea grea vor lua!
26. Să vă păziţi de cursa rea,
Cea de satana făurită
Căci multe suflete prin ea
Pot ca să cadă în ispită!
27. Cunosc tot binele lucrat
De voi, dar însă vă feriţi
De desfrânare şi păcat
Ca să nu fiţi de iad robiţi!
28. Și nu lăsaţi în continuare
Să mai smintească tot cel rău
Ca să nu luaţi la Judecare
Parte cu el la chinul său!
29. Îl osândiţi pe cel sau cea
Care nu vrea ca de păcate
Să se căiască şi va vrea
Să spurce vieţile curate!
30. Vegheaţi că pot să vin curând
Şi să plătesc tot ce pliniţi
De portul rău avut oricând
Degrabă voi vă pocăiţi!
31. Căci chiar precum un hoţ Eu vin
Fără să ştiţi şi veţi primi
Osândă veşnică şi chin
De nu veți vrea a vã cãi!
32. Păstraţi Credința până când
Voi judeca orice popor
Căci cei ce vor trăda-plângând
Vor sta văzând crunt plata lor!
33. Aveţi şi nume cuvioase
Ce hainele nu şi-au pătat
Şi au rămas tot credincioase
Jertfă străină nu au dat!
34. Cu Mine ei vor sta mereu
Şi fi- vor în alb îmbrăcaţi
Căci au păzit Cuvântul Meu
Şi nu au fost în rău aflaţi!
35. Iată o uşă e de Mine
Pentru toţi cei curaţi deschisă
Iar fiindcă voi lucraţi tot bine
De nimeni nu va fi închisă! "
36. Căci vor veni din cei ce sunt
Din rele ca să se căiască
Dar voi sã stați în port și gând
În fapta bună, creştinească!
37. Și ştiu că unii dintre voi
Sunt căldicei în Crezul lor
Ori reci uitându-Mã apoi
Plinind tot lucrul pierzător!
38. Căci unii spun că sunt bogaţi
Sau înţelepţi şi credincioşi
Pe când de diavol sunt prădaţi
Ori goi de fapte, ticăloşi!
39. Eu mustru pentru a chema
Spre Calea cea de mântuire
De auziţi Chemarea Mea
Mă veţi urma şi prin trăire!
40. Căci din iubire cercetez
Şi cert sau răul pedepsesc
Pe cel căzut îl îndreptez
Căci Eu pe oameni îi iubesc!
41. Iată Eu stau mereu bătând
La uşă ca să Fiu primit
Şi voi intra milos cinând
Cu cel ce Mie a slujit!
42. Cu cela ce Mă va primi
Voi sta şi pace îi voi da
În orice timp cât va trăi
Spre bine îl voi îndruma!
43. Acela care va lupta
În lumea rea să biruiască
Mergând curat în viaţa sa
Cunună Sus o să primească!
44. Din pomul Vieţii va mânca
Cel care Mie a urmat
Şi biruinţă va avea
De relele nu a lucrat! "
45. După ce Domnul mi-a cerut
Ce să trimit prin Voia Sa
În Cer o uşă am văzut
Care deschisă larg era .
46. Iar Glasul Cel ce a vorbit
Cu mine, a grăit așa:
" Vino să vezi ce la Sfârșit
Cu lumea se va întâmpla! "
47. În Duh am fost și iată Sus
În Ceruri era luminat
Un Scaun de domnie pus
Și-n dânsul Cineva purtat.
48. Iar Cela ce pe el stătea
Ca iaspisul Se arăta
Și în al Lui jur lumina
Un curcubeu ce strălucea.
49. Iar alte tronuri se aflau
În jurul Scaunului Sfânt
Și-n dânsele Bătrâni slăveau
Pe Dumnezeu, smerit cântând.
50. Căci douăzeci și patru iată
Bătrâni pe Tronuri dar stăteau
Cântând cu inima curată,
Pe Cel din Scaun lăudau!
51. În haine albe îmbrăcați
Cununi de aur ei purtau
În Cer cu Sfinții numărați
Înaltul Scaun Îl priveau.
52. În Fața Tronului Divin
Șapte Făclii oricând ardeau
Din Tronul Sfânt, Măreț, senin
Glasuri și tunete ieșeau.
53. Și înaintea Tronului
O mare ca sticla era
Asemeanea cristalului
În orice ceas se arăta!
54. Și Patru Ființe Vii erau
Înconjurând Tronul slăvit
Iar mulți ochi Ființele aveau
Și-n glas pe Domnul au cinstit.
55. Acea Dintâi, precum un leu
Puternic se asemăna
Și Îi cânta Lui Dumnezeu
Cu orice clipă ce trecea!
56. A Doua precum un Vițel
Se arăta, înconjurând
Tronul și ea cântând la fel
Imnuri de slavă Celui Sfânt.
57. A Treia ca un om era
Dând laudă Celui Puternic
Ce milostiv oricând purta
Grijirea omului nevrednic.
58. Iară a Patra se vedea
Precum un Vultur minunat
Și din cântare nu tăcea
Spre Domnul, Sfântul Împărat!
59. Aripi aveau dar fiecare
Și mai mulți ochi le-mpodobeau
Iarã mereu, fără-ncetare
Slãvire Domnului dădeau.
60. Cântau cu toate împreună:
" Sfânt, Sfânt, Sfânt E Cel slăvit!
Ce pe Sfinți îi încunună
Lângă El desăvârșit!
61. Ce Era, Este și Vine
Să judece lumea toată
Răsplătind pe orișicine
După fapta cea lucrată! "
62. Iar pe când ele cântau,
Cu smerenie, la pământ
Toți Bătrânii se plecau
Cununile aruncând!
63. Și se închinau la Cel
Ce pe Sfântul Tron Era
Și Îl preamăreau pe El
Cela ce va judeca!
64. Și strigau: " Doamne, Ești vrednic
Ca să Fii de toți mărit
Căci pe omul cel nevrednic,
Dar și lumea ai zidit!
65. Toate vii prin Tine sunt
Și rămân, au fost create
Căci Ești Drept, dar Ești și Blând
Chemi pe cei din rău, păcate! "
66. Apoi Cel care domnea
Purta în Mâna Sa Cea Dreaptă
O Carte ce scrisă era
Pe față și pe dos, ea toată!
67. Și ea era pecetluită
Cu șapte peceți ce păstrau
A Cărții Taină mult păzită,
Nici îngerii nu o știau.
68. Un înger atunci a strigat:
" Au cine vrednic fi-va oare
A privi dar ce a păstrat
Cartea și Taina ei cea mare?
69. Cine să deschidă poate
Cartea, de peceți păzită
Aflând dar cele lucrate
De când lumea e zidită? "
70. Însă nimeni nu putea
Nici din Cer, de jos, din lume,
Taina Cărții a afla
Ori ce-i scris în ea a spune!
71. Iară eu, Ioan, plângeam
Căci vrednic nu s-a aflat
Către Carte trist priveam
Spre secretul cel păstrat.
72. Însă un Bãtrân mi-a spus:
" Nu mai plânge! Leul iată!
Dintre cei de jos și Sus
Vrednic veșnic Se arată !
73. Leul cel din seminția
Cea din Iuda, biruiește
Prin Prooroci vestit- Mesia
Taina Cărții o vestește! "
74. În mijlocul Tronului Sfânt
Și de Bătrâni înconjurat
Stătea Un Miel Curat și Blând
Care părea ca junghiat!
75. Coarne și ochi șapte avea
Care sunt Duhurile Sfinte
Trimise jos în lumea rea
Prin Mila Sfântului Părinte!
76. El a venit și a luat
Cartea din Mâna Celui care
În Tron stătea de toți cântat
În vorbe și în închinare!
77. Când a luat Cartea, toți smerit
Bătrâni și Ființe Vii căzând
Pe Miel voioși au preamărit
Căci a învins, Cartea El luând!
78. Și fiecare purtau blând
O țiteră și cupe pline
Dar de tãmâie, jertfã dând
Spre Cel ce Cartea poate ține.
79. Și cupele sunt rugăciuni
De Sfinți, spre Domnul înălțate
Și de acei ce-au rămas buni
Neavând hainele pătate !
80. Cântare nouă au cântat
Strigând: "Ești Vrednic să deschizi
Cartea, Tu Cel ce ai răbdat
Jertfire, iadul să închizi!
81. Ești Vrednic Sfânt Mântuitor,
Pecețile a depărta
Căci ai salvat orice popor
Prin Jertfa Ta pe Golgota!
82. Căci ai adus Lui Dumnezeu
Pe mulți din oameni, suferind
Făcând creștin din cel ateu,
Ierarhi și preoți rânduind!
83. Și ai făcut Împărăție
Din cei pe veci răscumpărați
Că să aducă slavă Ție
Toți cei prin Chinul Tău salvați!
84. Eu am văzut și auzit
Un glas de îngeri ce slujeau
Ce Tronul, pe Bătrâni smerit
Și Ființele înconjurau!
85. Miriade de miriade fiind
La număr ei și mii de mii
Spuneau: "Spre Miel veniți,rostind:
Pe veci de veci Vrednic vei Fi!
86. Căci Este Mielul înjunghiat
Pentru a lumii mântuire
De toți să fie lăudat
Având Cerească moștenire!
87. Făptura toată a rostit :
" Aceluia ce în Tron șade
Și Mielului Celui jertfit
Cinstire și slavă se cade!
88. Să aibă binecuvântarea
Și cinstea să fie a lor
Să Îi mărim toată suflarea
Acum și- n vecii vecilor!
89. Iar cele Patru Ființe blând
Strigau: " Amin! Iară Bătrânii
Smeriți căzură la pământ
Spunând: " Măriți Fie Stăpânii! "
90. Și am privit cum Mielul Sfânt
Prima pecete a deschis
Iar una din Ființe strigând
Mi-a spus: " Privește ce e scris! "
91. Și m-am uitat, un cal privind
Ce alb era, pe el purtând
Pe cel ce mers-a biruind
Cunună și un arc având!
92. Când Mielul a deschis curat
A doua Pecete, strigând,
A Doua Ființă m-a chemat
Să văd ce va mai fi curând!
93. Și un cal roșu a ieșit
Ca focul fiind , iar cela care
Stătea pe el a și pornit
Ca să ia pacea , prin teroare!
94. Ca oamenii să se omoare
Iubirea ca să nu mai fie
Și a primit o sabie mare
Pornind cu ură și mânie !
95. A Treia Pecete căzând
Prin Mâna Mielului îndată ,
A Treia Ființă dar strigând
Mi-a spus: "Privește iar odată! "
96. Și un cal negru am privit
Iar cela ce îl călărea
În negru tot împodobit
În mână un cântar avea!
97. În mijlocul Ființelor iar
Un Glas atunci am auzit:
" Măsura de grâu un dinar
Și trei de orz, la fel plătit!
98. Cât despre untdelemn ori vin
Să nu le vatămi niciodată
Așa ateu, păgân, creștin ,
Avea-vor viața încercată! "
99. A Patra Pecete fiind
Deschisă, a Patra Ființă
Mi-a spus: " Vino,acum privind
Tot ce va fi plâns, suferință!"
100. Și un cal șarg eu am văzut
Și Moartea pe el călărea
Pe mulți din oameni a pierdut
Iar iadul pe ea o urma!
101. Peste a patra parte lor,
Din lume li s-a dat putere
Spre a porni nimicitor
Ca să ucidă prin durere!
102. Să nimicească și prin fiare
Prin sabie , foamete și moarte
Pe oameni fără de cruțare
Cu ură , doar în acea parte!
103. A cincea Pecete și ea
A fost deschisă , pe când eu
Priveam mirat spre a afla
Ce rânduit-a Dumnezeu!
104. Sub Sfântul Jertfelnic stăteau
Sufletele celor răpuși
Pentru că Domnului urmau
Și fost-au numai Lui supuși !
105. Cu mare glas strigau și ele:
" Sfinte Stăpân Adevărat ,
Când judeci pe cei ce doar rele
Și crime veșnic au lucrat ?
106. Când ceri tot sângele vărsat
De la acei ce ne-au ucis ?
Când răul fi-va judecat
Așa cum , Doamne , ai promis? "
107. Și li s-a dat un alb veșmânt
Și li s-a spus să stea în pace
Până când frați de pe pământ
Martiri ca dânșii se vor face!
108. Când a deschis Mielul Ceresc
A șasea Pecete cumplit
Un greu cutremur pământesc
În lume fost-a săvârșit!
109. Soarele negru s-a făcut,
Precum un sac de pâslă grea,
Stelele toate au căzut,
Luna ca sângele era!
110. Tot Cerul s-a îndepărtat
Precum o carte ce e strânsă
Și orice munte s-a mișcat
De oameni starea era plânsă !
111. Atunci ai lumii împărați
Și căpetenii , robi , bogați
Toți au fugit înfricoșați
Spre munți strigând toți disperați.
112. Acei puternici se văitau
Spre munți și văi spunând apoi
Pe când de frică ei fugeau:
" Voi , munți , acum cădeți pe noi !
113. Să ne ascundeți de Acel
Care pe Tron E așezat
Și de mânia care El
Și Mielul astăzi a vărsat !
114. Căci a venit Ziua Cea Mare
În care plată vom primi
Pentru a noastră desfrânare
Sau răul cel din orice zi !
115. Erau și patru Îngeri stând
La fiecare colț de lume
În mâna lor vânturi ținând
Și lăudând Slăvitul Nume !
116. Ca nici un vânt să nu mai bată
Nici peste lume , pomi și mări
Căci Domnul face Judecată
La toți din cele patru zări !
117. Un Înger se mai ridica
Venind de la Soare-Răsare
Pecetea Domnului purta
Spre îngeri strigând cu glas mare:
118. " Nu vătămați pământ sau mare!
Și nici copacii , până când
Pecetlui-vom pe cei care
Sunt robii Domnului Cel Sfânt!
119. Un număr eu am auzit
Al celor mulți pecetluiți
Ce duhul nu și-au pângărit
Și au rămas neprihăniți.
120. O sută patru zeci de mii
Și patru ce nu au lucrat
Răul și vrut-au a sluji
Celui ce lumea a creat.
121. Din a lui Iuda seminție
Chiar doisprezece mii aveau
Semnul celor ce din vecie
Doar Domnului se închinau.
122. Din seminția lui Așer
Și a lui Gad,Ruben,Manase
Doar doisprezece mii spre Cer
Mergeau cu inimi credincioase.
123. Din neamul cel din Veniamin
Și Zabulon și Neftali,
Cântau pecetluiți "Amin!"
La fel tot doisprezece mii!
124. Din al lui Simeon popor
Și al lui Iosif , Isahar ,
Iar doisprezece mii în cor
Cântau Lui Dumnezeu cu Har.
125. Din a lui Levi seminție
La fel la număr se aflau
Pecetluiți în Veșnicie
Care pe diavol nu urmau!
126. După acestea m-am uitat
Și iată o mulțime mare
Ce era greu de numărat
Aducea Mielului cântare!
127. Din tot pământul ea venea
Din neamuri multe , limbi ori țări,
Iar Mielul blând ades privea
Spre ceata marii adunări !
128. Purtând în Cer albe Veșminte
Pe Cel din Scaun Îl măreau
Și Mielului cu dulci cuvinte
Și laude se închinau :
129. " A Domnului E Mântuirea
Grăiau , și a Mielului Blând
Cel care are stăpânirea
Și Judecata pe pământ! "
130. Iar Îngerii înconjurau
Tronul , și Ființele , Bătrânii,
Cu Fața la pământ cădeau
Slăvind pe Ziditorul Lumii!
131. Strigând: Amin! Înțelepciunea
Și binecuvântarea toată ,
Puterea peste toată lumea
Lui Dumnezeu să fie dată !
132. Și un Bătrân m-a întrebat :
"Cei ce în alb sunt îmbrăcați
Și slavă Domnului au dat
De unde vin , cum sunt chemați? "
133. Atunci am spus plin de mirare
"Al Meu Domn, numai tu o știi! "
Și răspunzând la întrebare
Pornit-a a destăinui:
134. "Aceștia sunt acei veniți
Din marele necaz de jos
De Miel prin Jertfă curățiți
Ce au trăit smerit, frumos!
135. Iată de ce în Templu stau
Cântând în Fața Domnului
Și sălaș veșnic în Cer au
Căci sunt din Turma Mielului!
136. Ei nu vor flămânzi nicicând
Și nici nu vor mai înseta
Nu vor mai fi arși ori plângând
Precum au fost cu greu cândva !
137. Căci Mielul Cel ce stăpânește
Pe ei în Ceruri îi va paște
Prin El tot plânsul se gonește,
Ei Apa Vieții vor cunoaște! "
138. Când Mielul a deschis slăvit,
A Șaptea Pecete Divină
Totul în Cer s-a liniștit
Tăcerea Sus era deplină!
139. O jumătate de ceas, Cerul
În liniște se îmbrăca
De nepătruns era misterul
Care atunci se arăta !
140. Și Șapte Îngeri am privit
Stând înaintea Domnului
Ce trâmbițe toți au primit
Ca să plinească Voia Lui.
141. Și un alt înger se afla
Cu o cãdelnițã și stând
El la altar dar tãmâia
Cu rugãciuni acolo dând !
142. Tãmâie multã i s-a dat
Ca pe Altar sã o jertfeascã
În Fața Tronului aflat
Așa pe Domnul sã slãveascã !
143. Tãmâia cea de înger datã
La Dumnezeu a tot suit
Cu rugãciunea cea curată
A celora ce s-au sfințit!
144. Fiindcã tãmâia cea jertfită
Era și cu rugile sfinte
A celor cu viața sfințitã
Suite spre Sfântul Pãrinte !
145. Cãdelnița îngerul luând
În al Altarului foc iatã
O a umplut și spre pământ
Aceasta fost-a aruncatã !
146. Și iatã s-a pornit cutremur
Și fulgere , tunete , glasuri ,
Natura toatã cu un tremur
Se îngrozea la orice pasuri !
147. Iar îngerii care purtau
Acele șapte trâmbiți Sfinte
Sã trâmbițeze se gãteau
Cum a voit Sfântul Pãrinte !
148. Întâiul înger trâmbițând
Grindină mare s-a pornit
În lume sânge , foc cãzând
Înfricoșat s- a prãbușit !
149. Iar o treime din pãmânt
A ars și din copaci la fel
Iar iarba toatã grea arzând
Se mistuia în orice fel .
150. Al doilea înger cu putere
A trâmbițat și-atunci ceva
Ca muntele prin Sfânta Vrere
Arzând în mare crunt cãdea !
151. Și din corãbii o treime
S-au sfãrâmat în acel ceas
Murind din ele orișicine
Care acolo a rãmas .
152. Al treilea înger a pornit
Să trâmbițeze și din plin
O stea râu , ape a lovit
Iar steaua se numea " Pelin " .
153. Iar o treime dintre ape
Precum pelinul s-au făcut
Și mulți voind sã se adape
Și bând și viața și-au pierdut .
154. Cãci apele erau amare
Precum pelinul e știut
Și mulți murit-au de -nsetare
Ori de amar cei ce-au bãut !
155. Al patrulea înger ceresc
A trâmbițat și o treime
Din soare , lună își pãlesc
Lumina în întunecime .
156. Iar o treime dintre stele
A lor lumină au pierdut
Și oamenii în toate cele
Cu greutate au văzut .
157. Cãci o treime din lumină
Ziua și noaptea dar pierzând
Vesteau cum Domnul stã sã vinã
A lumii fapte judecând !
158. Un vultur ce pe cer zbura
Văzând , îndatã a strigat :
" Vai , vai și vai de lumea rea !
Cum va plãti orice pãcat !
159. Vai, vai de cei ce locuiesc
În lume, când vor trâmbița
Peste întinsul pãmântesc
Toți îngerii, câți vor rãbda ?
160. Al cincilea înger cinstit
A trâmbițat și am vãzut
Cãzând din Cer o stea cumplit
Ce multe rele a făcut !
161. Și stelei i s-a dat a lua
Cheia fântânii cea de jos
Fântâna spre a descuia
Ieșind din ea un greu miros .
162. Iar fumul cel ce a ieșit
Chiar din adânc , a înnegrit
Și soarele ce a pãlit
Și toți privit-au îngrozit !
163. Din fum lãcuste au pornit
Ca rãu sã facã pe pãmânt
Cãci precum scorpiile cumplit
Veneau , pe oameni înțepând !
164. Și li s-a spus sã nu loveascã
Copaci sau iarbã ci pe cei
Ce nu au vrut ca sã primeascã
Pecetea Domnului pe ei !
165. Și li s-a dat nu sã omoare
Ci mai amar sã chinuiascã
Și prin a lor grea înțepare
Pe toți cei rãi sã pedepseascã !
166. Lãcustele se arãtau
Precum și caii de rãzboi
Cununi de aur mult purtau
Rãnind și vãtãmând apoi !
167. Iar fața lor de om era
Și pãrul ca și la femei
Și omul mult se spãimânta
Cãci ai lor dinți erau de lei !
168. Ca platoșe de fier având
Pieptare , iar a lor vuire
Ca și a aripilor crunt
Era de car de rãzboire !
169. Și cozi aveau ce semãnau
Cu ale scorpiilor cozi rele
Și chiar cinci luni îi vãtãmau
Pe oameni mult cumplit prin ele !
170. Ca împãrat al lor era
Cel din adâncuri înger care
În evreiește se numea
" Abbadon " spre a lor mustrare !
171. Întâiul "vai ! " acum trecut
Altele douã iar mai vin
Mai rele ca la început
Un și mai greu și aspru chin !
172. Al șaselea înger îndatã
A trâmbițat și din altar
Poruncã grea a fost strigatã
Începe iarãși un calvar !
173. Din cele patru cornuri tare
Poruncã îngerul a luat !
A dezlega îngerii care
Erau legați la Eufrat!
174. Cei patru îngeri ce erau
Pentru acel ceas pregătiți
Porunca lor atunci primeau
Prin ei mulți oameni fiind zdrobiți !
175. Și numãrul oștirii lor
Două miriade de miriade
Era , pornind nimicitor
Peste pierdutele noroade !
176. Iar caii și cei ce ședeau
Pe ei mari platoșe aveau
Din foc , iachint și spãimântau
Pe toți acei ce îi vedeau !
177. Al cailor cap semãna
Cu capete de lei fioroși
Din gurã foc , fum le ieșea
Pucioasã dând pe păcãtoși !
178. De cele trei plãgi au murit
Din oameni o treime doar
De fum și focul cel ieșit
Din cai și în acel calvar !
179. Fiindcã puterea cailor
În gurã și în cozi stãtea
Cãci sunt asemeni șerpilor
Pot și prin cap a vãtãma !
180. Dar cei ce totuși au trãit
Dupã acele plãgi amare
De rãuțãți nu s-au cãit
Trãind în falsa închinare!
181. Și în pãcate rãmânând
La idoli și satan slujeau
Iar crime, vrãji ei nelãsând
Pe Dumnezeu mereu huleau !
182. Și un alt înger am vãzut
Care din Cer se cobora
Înspre pãmântul cel pierdut
Și-o carte micã el purta .
183. Iar cartea deschisã era
În a lui mânã astfel stând
Pe când piciorul drept punea
Pe mare, stângul pe pãmânt!
184. Atuncea îngerul strigând
Precum un leu poate rãcni
Tunete glasul lor și dând
Doar adevãr puteau grãi !
185. Când tunetele toate șapte
Au glãsuit , eu tot scriam
Voind a scrie a lor șoapte
Și sârguind, mã strãduiam !
186. Însã din Cer am auzit
O Voce care îmi spunea:
Sã nu scrii ceea ce-au rostit
Tunetele în cartea ta !
187. Ce au grăit pecetluiește
Și să nu scrii spre înștiințare!
De oameni tu le tăinuiește! "
Mi-a spus atunci Glasul cel Mare.
188. Iar îngerul cel ce stãtea
Pe mare dar și pe pământ
Mâna sa dreaptă înălța
Spre Cer într-un Sfânt Jurământ.
189. Și pe Cel Viu cu jurământ
El s-a jurat că nu va fi
Oră ori timp atuncea când
Ultimul înger va grãi!
190. Fiindcă atunci taina Cereascã
De Sfinți și de Prooroci aflată
Prin pronia cea Dumnezeiascã
Va fi de Domnul încheiatã!
191. Iar Glasul auzit cândva
Spre mine iarãși a vorbit
Spunându-mi: " Mergi și cartea ia
De la al Meu înger cinstit!
192. Iar eu la înger ajungând
Sã îmi dea cartea i-am cerut
Iar pe pãmânt și mare stând
El sã îmi dea cartea a vrut!
193. A spus: " O ia, cãci spre mâncare
De Domnul îți e datã ție
Spre a afla Sfânta lucrare
Ce are El în veșnicie!
194. Cãci pântecele tãu prin ea
Mult prea amar va deveni
Pe când din contrã gura ta
Dulce precum mierea va fi! "
195. Cartea mâncând gura ca mierea
Mi s-a fãcut în acel ceas
Dar pântecele meu ca fierea
A fost și astfel a rãmas.
196. Și mi s-a spus deci cu glas tare
" Trebuie din nou sã profețești
La o mulțime de popoare
La împãrați, limbi sã vestești!
197. Și-o trestie ce mult semãna
Cu un toiag eu am primit
Altarul spre a măsura
Și Templul cel în Cer cinstit.
198. Un glas mi-a spus: " Te scoală dar,
Măsurând Templul Celui Sfânt
Și pe acei ce-n el cu har
Stau închinãri doar Lui fãcând!
199. Dar cea de dinafarã curte
O lasă tu nemãsuratã
Fiindcã Cetatea zile multe
De neamuri fi-va tot călcatã!
200. Căci rânduit este așa
Ca douãzeci și patru luni
Cetatea Sfântã a cãlca
Cei ce au demoni ca stãpâni!
201. Însã cei doi martori ai Mei
Putere mare vor primi
O mie două sute ei
Și șaizeci zile vor vesti!
202. Căci îmbrãcați în sac în lume,
Din nou cei doi vor profeți
Și vor vesti al Meu Sfânt Nume
La toți cei rãi în orice zi!
203. Aceștia sunt cei doi măslini
Și două sfeșnice ce stau
În Casa Mea de haruri plini
Și slavã Mie ei Îmi dau.
204. Iar dacã cineva va vrea
Sã îi rãneascã în vreun fel
O platã mare va și lua
Murind atunci nu ei, ci el!
205. Căci au putere sã închidă
Și Cerul spre a nu ploua
Ori apele să le deschidă
Și-n sânge ei le pot schimba!
206. Și orice fel de plagã pot
Ca pe pãmânt să sãvârșească
Când vor vesti în locul tot
Ei mărturia cea Cereascã!
207. Dar când vestirea vor sfârși
Jos din adânc Fiara ce este
Cu ei războiul va porni
Și îi a pierde fără veste!
208. Iar leșurile lor vor sta
În chiar piața cetãții mari
Unde și Domnul lor cândva
A stat jertfit între tâlhari!
209. Acea cetate se numește
Sodoma și Egipt tradus
Numită ea duhovnicește
Ce spre pãcat pe mulți a dus!
210. Timp de trei zile jumãtate
Mai mulți din seminții, popoare
Ce sunt în rău și mari păcate
Vor face mare sãrbãtoare!
211. Și nici nu vor îngădui
Ca trupurile fãră viață
Să fie spre a prohodi
Luate atunci din acea piață!
212. Iar cei ce pe pământ vor fi
Vor râde pentru moartea lor
Și dându-și dar, vor prăznui
Întru mulțime de popor!
213. Căci martorii acei vestind
Pe mulți, pe mulți au chinuit
Orișice port ori trai vãdind
Și lor pãcatul au hulit!
214. Dupã ce timpul rânduit
Cel de trei zile jumãtate
Își va afla al sãu sfârșit
Plini-va Dumnezeu dreptate!
215. Cãci trupurile pentru care
Mulți au cântat, ucise fiind
Tot prin a Domnului suflare
Au fost sculate, înviind!
216. Și Glas puternic lor strigând
A spus: " Aici sã vã suiți! "
Și au urcat în Cerul Sfânt
Fiind de vrãjmașii lor priviți!
217. Și în acel ceas s-a pornit
Un greu cutremur ce îndatã
A zecea parte a zdrobit
Din chiar cetatea blestematã!
218. Iar în cutremur au pierit
Mulți oameni, ca la șapte mii
Pe când mulți alții au slãvit
Pe Domnul Sfânt în orice zi!
219. Al doilea" vai" acum trecând
Al treilea" vai" în grabã vine:
Ultimul înger trâmbițând
Și el atunci întru suspine!
220. Și glasuri fost-au auzite:
" Împãrãția lumii toatã
Și neamuri fost-au cucerite
De Miel și de Cerescul Tatã! "
221. Bãtrânii cei ce douăzeci
Și patru la numãr erau
Ce sunt pe tronuri puși în veci
Cu fața la pãmânt cădeau!
222. Și Celui Sfânt s-au închinat
Strigând: " Îți mulțumim toți Ție
Doamne, ce totul ai creat
Și vei domni în veșnicie!
223. Stãpân Slãvit, Atotțiitor,
Toți Te mărim întru cântare
A toate Sfânt Începãtor
Ce judeci orișice lucrare!
224. Cel ce Erai și Cel ce Ești
Și Cel ce întru slavã vii,
Ești Vrednic cinste sã primești
Cel ce puterea toatã Ții!
225. Și neamurile s-au mâniat
Dar a venit Mânia Ta-
Timpul ca omul, judecat
Sã își primeascã plata sa!
226. Sã rãsplãtești pe robii Tãi
Pe Sfinți, profeți și credincioși
Și să condamni pe toți cei răi
Pe vrãjitori, hoți, pãcãtoși!
227. Să prăpãdești acum pe cei
Care pãmântul prãpădesc
Și osândire să ia ei
Cãci de pãcat nu se cãiesc!
228. Și iatã Templul Domnului
Din Ceruri fiind deschis grãbit
Chivotul Testamentului
În el era aflat cinstit!
229. Și fost-au fulgere și vuiet
Cu toate groaznic rãsunând
Iar glas puternic ca de tunet
Era trimis, înfricoșând!
230. Iar grindină de cea mai mare
Și greu cutremur a lovit
Pe oameni ce cu disperare
Privind, de teamã au fugit!
231. Și s-a vãzut un semn mai mare:
Ca o femeie îmbrãcatã
Întocmai cu Cerescul Soare
Pe capu-i fiind încununatã!
232. Iar luna sub a ei picioare
Stãtea, ea fiind însãrcinată
Și mult striga în chinu-i mare
Sã nascã vrând la acea datã!
233. Iar doispezece stele stând
Pe capul ei pentru cinstire
Cununã îi fãceau oricând
Plinind Cereasca rânduire!
234. Apoi un alt semn se vedea:
Cãci un Balaur roșu, mare
Ce șapte capete avea
Mergea condus de grea turbare!
235. El șapte capete având
Și zece coarne, tot târa
Din stele cu-a sa coadă luând
Și spre pământ le arunca!
236. Și o treime doar din stele
Balaurul a aruncat
Pe capete cununi prea grele
Având precum un împãrat!
237. Iar el venind, cu îndrăznire
În fața femeii stãtea
Ce se gătea de zămislire
Vrând Pruncul Dânsei a mânca!
238. Nãscut-a Ea un Copil Blând
De parte bãrbãteascã fiind
Ce cu toiag de fier oricând
Va sta limbi, neamuri păstorind!
239. Iar Pruncul Ei a fost rãpit
La Dumnezeu, la Tronul Sfânt
Pe când femeia a fugit
A se ascunde, căutând!
241. Femeia în pustie stând
În timpul cel ei rânduit
Trãia a ei mâncare luând
Prin Voia Domnului Slăvit!
242. O mie două sute ea
Șaizeci de zile tăinuitã
A stat, iar Domnul o hrănea
Până ce vremea e sfârșitã!
243. Și greu rãzboi a fost plinit
Căci Mihail și ceata sa
Cu îngeri răi s-a războit
Vrând pe Balaur a surpa.
244. Balaurul a fost zdrobit
Și loc în Cer nu a aflat
El- cel ce lumea a smintit
Fiind pe pământ dar aruncat!
245. Ai lui satan îngeri și ei
Către pământ s-au prăbușit
Fiind dar zvârliți lângã acei
Ce fapta rea o au plinit!
246. Un Glas din Cer a cuvântat:
Cu toții dar vă bucurați!
Cel ce pe toți a înșelat
Cu toți ai lui au fost surpați!
247. Cel ce pe Sfinți a prigonit
Pârând, rãnind pe credincioși
A fost din Cer pe veci gonit
Trimis cu cei necredincioși!
248. A Domnului e stăpânirea
Azi mântuirea a venit
Satan primește osândirea
Hristosul tot a biruit!
249. Iar ceia ce au fost pârâți
De diavol, astăzi l-au zdrobit
Și cei odată omorâți
De el, acum l-au ponegrit!
250. Prin Sângele Mielului care
A fost pe Golgota jertfit
Și prin a lor vestire mare
Pe veci de veci l-au nimicit!
251. Pentru aceasta, Ceruri toate
Și ceia ce le locuiți
Vă bucurați, căci azi dreptate
Lucratã de Cel Sfânt priviți!
252. O! Vai pãmânt, mare, vai ție!
Căci diavolul a coborât
La voi cu pizmă și mânie
Știind cum el lupta a pierdut!
253. Și știe cã vreme nu are
Decât puțină, spre a sta
Și prins de mare tulburare
Cumplitã e mânia sa! "
254. Balaurul când a privit
Cã aruncat e pe pământ
Către Femeie a pornit
Prigoanã Ei sã facã vrând!
255. Iarã Femeii i s-au dat
Chiar douã aripi spre scãpare
Și ea cu ele a zburat
La locul Ei în grabã mare!
256. Cãci de la vulturul cel mare
Acele aripi erau luate
Și-a Pruncului dar Născãtoare
Prin ele a scăpat de toate!
257. Balaurul a și trimis
După Femeie un puhoi
Însă pământul s-a deschis
Înghițind apele apoi!
258. Vãzând cum fost-a înghițit
Puhoiul cel din a sa gură
Balaurul a prigonit
Pe credincioși fiind plin de ură!
259. Rãzboi puternic a fãcut
El cu-a Femeii seminție
Care Credința a ținut
Ai Lui Iisus fiind în vecie!
260. Și pe nisipul mării stând
O Fiarã a venit din mare
Chiar șapte capete având
Și fiind de coarne purtătoare!
261. Căci șapte capete avea
Scrise cu nume de hulire
Ca leopardul se vãdea
Urâtă fiind la-nchipuire!
262. Precum un leopard era
O gurã ca de leu având
Și-a ei picioare ce purta
Precum la urs erau oricând!
263. Și zece coarne ea purta
Pe ele având numai steme
Voind pe oameni cãtre ea
Prin viclenie sã îi cheme!
264. Balaurul Fiarei a dat
Puterea lui, spre a domni
La fel și tronul său spurcat
Pe păcătoși spre a sminti!
265. Unul din capetele ei
Pãrea de moarte junghiat
Fiind astfel spre-a sminti pe cei
Ce au rãmas tot în pãcat!
266. Dar rana ei cea de pieire
Se arãta ca vindecatã
Iar prin vicleana nãscocire
Voia sã piardã lumea toatã!
267. Și toți privind mirați spre ea
Au lãudat a ei putere
Și lumea toatã se grãbea
Spre a Balaurului vrere!
268. Cãtre Balaur s-au plecat
Și ìntr-un glas îl lãudau
Fiindcã puterea el a dat
Fiarei, pe care o urmau!
269. Apoi spre Fiarã ei venind
Cu toții ei s-au închinat
Așa precum voia, smintind
Balaurul cel blestemat!
270. Și spus-au: " Cine poate fi
Precum e Fiara, cine oare
Cu ea se poate rãzboi
Surpând puterea ei cea mare? ! "
271. Iar Fiara cu gura-i spurcatã
Rostea mari hule, blasfemii
Cãci ea o vreme avea datã
Dar care însã va sfârși!
272. A luat putere să lucreze
Chiar patruzeci și două luni
Și pe Cel Sfânt sã blasfemieze
Smintind pe cei ce nu sunt buni!
273. Și a hulit pe Dumnezeu
Și Casa Lui și pe cei care
În Ceruri stau 'nălțând mereu
Doar Lui în orice timp cântare!
274. Rãzboi a face ei s-a dat
Cu Sfinții, spre a-i birui
Și stãpânire ea a luat
Ca rãu sã stea a fãptui!
275. Iar mulți i se vor închina
Aceia ce din început
Urmat-au port și fapta rea
Și Calea Sfântã nu au vrut!
275. Acei ale cãror numiri
În Cartea Vieții nu sunt scrise
Ce pentru relele trăiri
Au Porțile Cerești închise!
276. " Urechi de are cineva
Cele ce spun va auzi
Cãci pentru tot ce va lucra
Omul în veci va și plăti!
277. Cine va duce în robie
Va fi la rândul lui robit
Și ce pliniți, în veșnicie
De voi va fi amar plãtit!
278. Acel ce cu sabia omoarã
De sabie omorât va fi
De Dumnezeu fiind dat afarã
În Cer nicicând nu va pãși!
279. Aici se va vedea rãbdarea
De Sfinți avutã pe pãmânt
Prin care vor surpa lucrarea
Plinitã de satan oricând! "
280. Și-o altã Fiarã din pãmânt
Dupã un timp se ridica
Coarne precum un miel având
Dar ca balaurul grãia.
281. Toatã puterea primei Fiare
În fața ei o folosește
Și celeia în închinare
Pe toți cei rãi ea îi unește!
282. Și face câți vor sta trãind
În lume, sã vinã la ea
Pe Fiara cea Dintâi slãvind
Precum a Doua Fiarã vrea!
283. Și face semne minunate
Fãcând și foc sã se coboare
Din cer spre cei ce în pãcate
Au vrut a sta în continuare!
284. Prin semnele pe care poate
Sã le plineascã, amãgește
Și Fiarei celei vindecate
Icoanã prin oameni zidește.
285. Și ea icoanei ei duh dând
Fãcea al ei chip sã grăiascã
Și astfel pe mulți înșelând
Punea pe Fiarã sã cinsteascã!
286. Și a fãcut ca toți cei care
Al Fiarei chip nu îl măresc
Sã fie dați pentru pierzare
Uciși, de tot curați trăiesc!
287. Pe mici sau mari, săraci, bogați
Îi face un semn sã își punã
Fiind dar amar persecutați
Cei ce nu vor sã se supunã!
288. Și nimeni nu va mai putea
A vinde sau a cumpãra
De semnul îl va refuza
Și de porunca va cãlca!
289. Iar semnul este mai cumplit
Al Fiarei nume blestemat
Sau al ei nume socotit
În numãr dar înfãțișat!
290. Aici și stã înțelepciunea
Cine priceperea o are
Văzând așa înșelãciunea
Acea de suflet pierzãtoare!
291. Sã vadã tot cel care știe
Numãrul ei sã socoteascã
Căci numãr de om o sã fie
Acela ce o sã gãseascã!
292. Șase sute șaizeci și șase
E numãrul ce e de Fiarã
Iar cei cu inimi credincioase
Cunosc cã sufletul omoarã!
293. Și m-am uitat și Mielul iatã
Pe Muntele Sion stãtea
Cu El fiind întreaga ceatã
Care pe Domnul lãuda!
294. Erau o sutã patruzeci
Și patru mii care purtau
Pecetea Mielului în veci
Și ei pe Tatãl Sfânt slãveau!
295. Din cer un glas eu auzind
Ca vuietul de ape multe
Precum un tunet bubuind
Putea oricine sã-l asculte!
296. Cu țiterașii semãna
Când țiterele folosesc
Glasul la fel se auzea
Venind din Tronul Cel Ceresc!
297. Cântare nouă ei cântau
În Fața Tronului Cel Sfânt
Și-a Ființelor care stãteau
Cu toți Bãtrânii tot cântând!
298. Și nimeni nu ar fi putut
Cântarea lor a învãța
Decât acei ce au pierdut
În lume iad și pofta rea!
299. Doar cei o sutã patruzeci
Și patru mii care erau
Răscumpãrați de Miel în veci
Acea cântare învățau!
300. Aceștia nu s-au întinat
Cu pofte, feciorelnici fiind
Și veșnic pe Miel au urmat
Domnului pârgã răsărind!
301. În gura lor nu s-a aflat
Minciunã, fiindcã sunt curați
Și cele bune au lucrat
Fiind Domnului doar închinați!
302. Și am privit un înger care
În Cer în înălțimi zbura
Având o Evanghelie mare
Ce la popoare o vestea.
303. Cu glas puternic el striga:
" Vã temeți dar de Dumnezeu!
Cãci de veți sta în calea rea
Veți fi toți osândiți prea greu!
304. Căci iatã, ceasul a venit
În care fi-veți judecați
De Cel ce toate a zidit
De Lui voi nu vă închinați!
305. Lui Dumnezeu Îi dați cinstire!
Căci iatã, El va judeca
Și orice faptã ori gândire
Răsplatã pururi va afla! "
306. Al Doilea Înger a grãit
Căzut, căzut-a Babilonul!
Cel ce pe mulți a ispitit
Pierzând prin desfrânãri tot omul!
307. Cel ce din chiar vinul curviei
Noroadele a adãpat
Acum dar prin lucrul mâniei
Lui Dumnezeu s-a și surpat! "
309. Al Treilea Înger a strigat:
" Acel ce Fiarei se închinã
Și chipului ce ei e dat
Va lua mânia cea Divinã!
310. Din vinul neamestecat
A furiei mari Dumnezeiești
Va bea acel ce s-a plecat
Icoanei celei diavolești!
311. Cãci al mâniei vin turnat
De Domnul e în Cupa Sa
Și este neamestecat
Iar toți cei rãi din el vor bea!
312. În foc și în pucioasã crunt
Se va munci acela care
A refuzat pe Domnul Sfânt
Și dat-a Fiarei ascultare!
313. În fața Sfinților vor sta
Și înaintea Lui Hristos
Acei ce se vor însemna
Cu numãrul cel mincinos!
314. Iar fumul chinuirii lor
În veci de veci se va sui
Și ei plângând sfâșietor
Spre Cer zadarnic vor privi!
315. Nici noaptea ei nu vor avea
Nici ziua chiar vreo odihnire
Acei ce slavã îi vor da
Fiarei- având grea osândire!
316. La fel și cei ce vor primi
Al Fiarei semn, vor suferi
Ca și cei ce în orice zi
Chipului ei îi vor sluji!
317. Aici e dar răbdarea celor
Ce Sfinți sunt, pe Domnul slăvind
Și mare e răsplata lor
În veci cu Mielul biruind!
318. Un Glas din Cer am auzit
Care să scriu m-a îndemnat
Ce pe cei morți a fericit
Dacă în Domnul au plecat.
319. A spus: " Sunt fericiți toți cei
Ce de-azi în Domnul vor muri!
Da! Spune Duhul despre ei
Faptele lor cu ei vor fi!
320. Însã apoi eu m-am uitat
Și iată un nor alb era
Iar Cel ce fiind de el purtat
Ca Fiul Omului părea.
321. Pe Cap cunună El avea
Din aur, iar în Mâna Sa
O mare seceră purta
Ce ascuțită se găsea!
322. Alt Înger din Templu ieșit
Cu voce tare a strigat:
Spre Cel de toți din Cer Slăvit
Care pe nor era aflat:
323. " Acum trimite-Ți secera
Și secerã, căci a venit
Și timpul spre a aduna
Din lume rodul cel plinit! "
324. Iar Cela ce pe nori ședea
Secera Sa a aruncat
În lume spre a secera
Pământul fiind tot secerat!
325. Și-alt Înger din Templu venind
O sabiță și el avea
Tăișul ei ascuțit fiind
În mâna sa el o ținea.
326. Iară un înger din Altar
Care tot focul stãpânea
Ieșind, grăit-a plin de har
Spre Cel ce sabița ținea:
327. " Trimite-Ți sabița îndată,
Cea ascuțită, culegând
Ciorchinii cei din via toatã
Cãci au crescut, rod aducând! "
328. Și Îngerul a aruncat
Sabița sa către pământ
Și via lui a adunat
Porunca Sfântã ascultând.
329. În linul Mâniei Cerești
Al viei rod fiind așezat
Prin proniile Dumnezeiești
Linul afară fost-a luat!
330. Cãlcat fiind linul, a ieșit
Mult sânge care ajungea
Pânã la cai în chip cumplit
Și-a lor zãbale atingea!
331. Ca la o mie șase sute
De stadii sângele urcând
Vestea cum viețile pierdute
În rău, acum stau plată luând!
332. Și-un alt semn mare, minunat
În Cer apoi eu am privit
Cum șapte Îngeri au purtat
Plãgi șapte ce tot au sfârșit!
333. Căci prin acestea, săvârșită
A fost a Domnului Mânie
Ce judeca fapta plinitã
De oameni dar pe veșnicie!
334. Și am văzut atunci ceva:
Ca marea cea de sticlã fiind
Care cu foc se-amesteca
Acestea Domnul rânduind!
335. Pe marea cea de sticlã iatã
Stăteau cei ce au biruit
Fiara și slava ei spurcatã
Și al ei număr n-au primit!
336. În a lor mâini ei toți purtau
Țiterele Domnului Sfânt
Și cu acestea intonau
Al robului Său, Moise cânt!
337. Dar și a Mielului cântare
Cântau, în coruri lăudând
Puterea Domnului cea Mare
Pe Miel în slavã ridicând!
338. Grãiau: " Prea mari și minunate
Doamne, sunt lucrurile Tale
Și drepte și adevărate
Sunt faptele și a Ta Cale!
339. Căci Dumnezeu Atotțiitor
În orice ceas toți Te vedem,
Tu, care paști al Tău popor
A Te slãvi în cântec vrem!
340. Cine de Tine teamă n-are? !
Doamne, ce Ești Atotțiitor?
Ori va huli fãră păsare
Din îngeri, oameni sau popor? !
341. Și cine Numele Tău Sfânt
Nu va slãvi după dreptate? !
Cãci, Doamne, Tu Ești orișicând
Slăvit de neamurile toate!
342. Și toate neamurile Ție
Venind, supuse vor pleca
Frunțile lor spre mărturie
Și Ție se vor închina!
343. Căci ale Tale judecăți
Au fost în lume arãtate
Pe când a Tale mari dreptăți
Au răsplătit orice păcate!
344. După aceasta eu privind
Din Templul Sfintei Mãrturii
Chiar Șapte Îngeri Sfinți pornind
Țineau a plãgilor urgii.
345. În Templu era așezat
Al Mărturiei cort cinstit
De toți de Sus fiind lăudat
Iarã de Îngeri fiind păzit!
346. Cei Șapte Îngeri îmbrãcați
În in curat, strălucitor
Erau sub sân încinși, legați
Cu brâu de aur, lucitor.
347. Și una dintre Ființe iată,
Le-a dat lor șapte cupe pline
Cu Furia ce e revărsatã
Din Domnul ce cu slavã vine.
348. De aur cupele erau
Purtând Mânia cea cumplită
A Domnului ce Îl slãveau
Cerul și ființa cea zidită!
349. Iar Templul de fum s-a umplut
Din slava și puterea Sa
Și nimeni atunci n-a putut
Atunci în Tempu a intra.
350. Căci nimeni a veni nu poate
În Templu, pânã vor sfârși
Plăgile cele aruncate
În lume spre a pedepsi!!
351. Un Glas din Templu a strigat:
Spre Îngerii Șapte aflați
Care Poruncă lor a dat:
" Acum voi plăgile vărsați!
352. Vă duceți dar și deșertați
Cupele șapte pe pãmânt
Și Furia Domnului o dați
Acelor ce stau rău lucrând!
353. Întâiul Înger a vărsat
Cupa Mâniei pe pământ
Și bubă grea a vãtămat
Pe toți cei ce cu Fiara sunt!
353. Iar acea bubă e mai rea
Și mult mai mult vătămătoare
Decât oricare ce cândva
A sãvârșit vreo supărare.
354. Și buba a lovit pe cei
Ce semnul Fiarei îl purtau
Și rãmâneau precum vor ei
În rãu și Fiara o slăveau.
355. Pe toți acei ce au primit
Pecetea Fiarei diavolească
Și chipului ei au slujit
Vrând tot în rele sã trăiascã!
356. Al Doilea Înger a plecat
Vărsând apoi și cupa sa
În mare, care s-a schimbat
În sânge ce de mort părea.
357. Și tot ce în mare trăia
Atunci pe datã a murit
Căci era ziua când primea
Omul răsplata sa cumplit!
358. Al Treilea Înger a vărsat
Cupa-și în râuri și izvoare
Care în sânge s-au schimbat
Și sânge fost-au râu sau mare!
359. Și eu atunci am auzit
Pe-al apei Înger ce striga:
" În veci de veci să Fii Slãvit
Tu, Cela ce ai vrut așa!
360. Drept Ești Tu, Cel ce Ești, Erai,
Doamne ce azi ai judecat
Căci sânge azi sã bea le dai
Lor, care sânge au vărsat!
361. De vreme ce ei orișicând
Au tot vărsat sânge curat
Tu, Doamne, știi cã vrednici sunt
Și sânge azi sã bea le-ai dat!
362. Căci au vărsat în orice zi
Sânge de Sfinți, Prooroci, Martiri,
Iarã acum greu vor plăti
În ceasul Sfintei răsplătiri! "
363. Și din Altar am ascultat:
" Da! Doamne Sfânt, Atotțiitor
În veci de veci Fii lãudat
Al tuturor Judecător!
364. Prea Drepte și Adevãrate
Sunt ale Tale Judecãți
Plãtind cei răi orice păcate
Ce au făcut ori rãutăți! "
365. Al Patrulea Înger cinstit
Vãrsându-și cupa sa în soare
Pe toți cei rãi a dogorit
Cu arșiță nimicitoare!
366. Și oamenii crunt dogoriți
Fost-au, dar tot au blasfemiat
Numele Sfânt și pocăiți
De rele nu s-au arãtat!
367. Ci au hulit pe Dumnezeu
Ce peste plăgi putere are
Și chiar de pătimeau toți greu
Rãmas-au în a lor pierzare!
368. Al Cincelea Înger vãrsând
Pe Tronul Fiarei cupa sa
A ei conducere surpând
Toți au hulit cu pizmã grea!
369. Cãci oamenii toți își mușcau
Ale lor limbi, greu suferind
Și pentru bube acuzau
Pe Dumnezeu, mult blasfemiind!
370. Iar beznă grea s-a și lãsat
Peste a Fiarei stăpânire
Și cei ce rele au lucrat
Nu au pornit spre pocãire!
371. Al Șaselea Înger vãrsând
Cupa-și în râul Eufrat
Prin ea a lui ape curând
Cale gãtind, au și secat!
372. Secând tot râul, s-a gãtit
A împãraților cãrare
Ce cum fusese proorocit
Veneau de la Soare-Rãsare!
373. Din gura Fiarei au ieșit
Trei duhuri ca broaștele fiind
Și întinate s-au vãdit
Din iad și din păcat ieșind!
374. Căci duhurile sunt ieșite
Din a Balaurului gurã
Și din a Fiarei osândite
Ce rãu plinea fãrã mãsură!
375. Dar și din gura pierzãtoare
A celui profet mincinos
Ieșit-au ele,ca popoare
Sã amãgeascã ticãlos!
376. Duhuri de diavoli ele sunt
Ce fac mari semne și minuni
Sã cheme împãrații vrând
Și-n luptã grea pe cei stãpâni!
378. Pe toți în lupta lor voind
În ziua mare sã adune
Cu Domnul greu război plinind
Dar mult prea crunt se vor rãpune!
379. Precum un fur Eu voi veni
Fiind fericit cel ce vegheazã
Și gol atunci el nu va fi
Cãci ale lui haine pãstreazã!
380. Acela ce va priveghea
Drept fericit se va numi
Și iatã, goliciunea sa
Când vin, nicicând se va vãdi!
381. Și strânsu-i-a în locul care
Ca " Armaghedon" se numește
În chiar traducerea ce are
În orice timp din evreiește!
382. Și-al Șaptelea Înger venit
În văzduh cupa și-a vărsat
Iară din Templul Cel Slăvit
Un Glas striga: " S-a terminat! "
383. Și fulgere, cutremur mare
Fost-au și vaiete cumplite
Și tunete spăimântătoare
Cum nu au fost nicicând plinite!
384. Cetatea mare în trei părți
A fost atunci cumplit surpatã
Și a pãgânilor cetãți
Căzând apoi cu ea odatã!
385. De Babilon s-a amintit
Lui Dumnezeu spre a vãrsa
În el paharul pregãtit
Purtând Mânia Lui cea grea!
386. Și în aceasta fiind turnat
Vinul aprinderii Mâniei
Munții în loc nu s-au aflat
Vestind apropierea urgiei!
387. Iar insulele au fugit
Și grindină grea pe pãmânt
Ca un talant s-a prãbușit
Peste toți oamenii cãzând!
388. Dar oamenii L-au blasfemiat
Pentru a grindinei plãgi rea
Pe care lor atunci a dat
Nevrând cãința a urma!
389. Unul din Îngerii cei care
Avut-au cupele Mâniei
Mi-a spus atunci cu voce tare
Sã vin, vãzând plata curviei!
390. " Vino sã vezi o Judecatã,
Acea a marii Desfrânate
Pe ape multe așezatã
Ce dus-a pe mulți în pãcate!
391. Cu care regii pãmântești
În orice timp au desfrânat
Și multe neamuri omenești
De vinul ei s-au îmbãtat!
392. Și mulți ce lumea locuiesc
Din vinul desfrânãrii ei
Bând dar, spre drumul diavolesc
Pornind, s-au dus pãgâni, atei!
393. Și-n duh m-a dus dar în pustie
Și o femeie am aflat
Stând pe o Fiarã stacojie
Ce zece coarne a purtat.
394. Plină de nume de hulire
Și șapte capete având
Fiara prin pofta de pieire
Pierdea pe mulți de pe pãmânt!
395. Femeia ceea îmbrãcatã
În purpurã și stacojiu
Chema pe mulți din lumea toată
Spre drumul iadului pustiu!
396. Cu aur fiind împodobitã
Și pietre scumpe, lucitoare,
Îi atrãgea cãtre ispitã
Pe mulți din țări, limbi și popoare!
397. Purtând pe ea mãrgãritare
De aur un pahar avea
Ce era plin de întinare
Din desfrânarea ei cea rea!
398. Pe fruntea ei era trecut
Un nume și o taină grea
De mine tot atunci vãzut,
Citind tot ce pe ea scria:
399. " Cel mare- Babilonul- Mamã,
A desfrânatelor din lume
Și-a urâciunilor ce cheamã
Spre ea popoare și mari nume" !
400. Și beatã femeia era
De sânge de Sfinți și Martiri
Jertfiți prin stãpâniri de ea-
Cea ce plinea nelegiuiri!
401. Iar eu vãzând, am fost mirat
Și Îngerul mi-a glãsuit:
" De ce te miri? ! " m-a întrebat
Tu pentru ceea ce-ai privit? !
402. Taina femeii îți voi spune
Și cea a Fiarei ce o poartã
Ce pe femeie va rãpune
Lãsându-o mai apoi deșartã!
403. Cãci Fiara de tine văzută,
Era, nu este, va veni
Chiar din adânc, va fi pierdutã
Cu cei ce ei îi vor sluji!
404. Iar cei ce pe pãmânt trãiesc
Și nu au scrise a lor nume
În Cartea Mielului Ceresc
Vor fi mirați în astã lume!
405. Se vor mira Fiara vãzând
Cã fost-a, este, va veni
Și taina ei nepricepând
Nu vor afla ce va mai fi!
406. Aici e minte care are
Înțelepciune, sã cunoascã
Lucrările cele viitoare
Și taina ei sã deslușeascã!
407. Cãci capetele Fiarei iatã,
Sunt șapte munți, cei peste care
Femeia este așezatã
Și cheamã cãtre desfrânare.
408. Și șapte împãrați mai sunt
Cãci unul este, cinci cãzând
Iar altul va veni curând
Puțin și dânsul rãmânând!
409. Fiara ce nu este, era
Este ea însãși împãrat
Și va veni al optulea
Cu ceilalți șapte fiind surpat!
410. Acele zece coarne sunt
Și ele zece împãrați
Ce vor primi putere când
Cu Fiara fi-vor înălțați!
411. Acum putere ei nu au
Dar vor primi, un ceas tronând
Și Fiarei ei puterea dau
Apoi cu toți aceasta vrând!
412. Rãzboi apoi ei vor porni
În contra Mielului-Iisus
Dar El pe toți va birui
Cãci Împãrat E jos și Sus!
413. Însã cu El vor triumfa
Și cei ce Lui sunt credincioși
Căci toatã slava e a Sa
Și peste rãi ori pãcãtoși!
414. Cãci El E Domnul domnilor
Și Împãratul tuturor
Stãpânul stãpânirilor
În veci de veci biruitor!
415. Iar apele ce le zãrești
Pe care Desfrânata șade
Sunt neamuri, gloate omenești
De ea adesea înșelate!
416. Și coarnele ce le-ai privit
Și Fiara ție arãtatã
Când vine timpul rânduit
O vor urî pe Desfrânatã!
417. Cãci ele o vor pustii
Iar carnea ei o vor mânca
În focul lor ea va sfârși
Și în mânia lor cea grea!
418. Cãci Domnul a lucrat, fãcând
Ca sã plineascã a Lui Vrere
Același gând ele aflând
Ca Fiarei sã îi dea putere!
419. Și Fiara va împărãți
A dânsei fiind puterea toatã
Pânã ce se vor împlini
Cuvintele Sfântului Tatã!
420. Femeia ce o ai privit
Este cetatea cea mai mare
Care pe regi a stãpânit
În lume, prin reaua purtare! "
421. Alt Înger mari puteri având
A coborât din Cer curat
Și lumea și-ntregul pãmânt
De slava lui s-au luminat!
422. Cu glas puternic a vestit
A Babilonului surpare
Ce neamuri multe a smintit
Aflând acum a lui pierzare:
423. " Cãzut-a Babilonul mare
Sãlaș la demoni devenind
Și pasãrea cea pierzãtoare
Cuibar din dânsul fãurind!
424. Și duhul tot acel spurcat
Și osândit cuibar gãsind
În dânsa e acum aflat
Surpatã ea de-a pururi fiind!
425. Pentru că neamuri au băut
Din vinul desfrânării sale
Și prin aceasta s-au pierdut
Prea mulți mergând pe reaua cale!
426. Și-ai lumii împãrați venind
Cu ea ades au desfrânat
Aprinderea cea rea simțind
Pe când au mers cãtre pãcat!
427. Și cei ce neguțătoreau
Prin dânsa s-au îmbogãțit
Cãci mulți spre dânsa se grãbeau
Iar slava ei a strãlucit!
428. Dar un alt glas am auzit
Din Cerul Sfânt, care striga:
" Poporul Meu curat, iubit
Acum ieșiți cu toți din ea!
429. Ieșiți din ea, poporul Meu
Ca sã nu fiți și voi pãrtași
La plãgile și chinul greu
A celor rãi, nedrepți ori lași!
430. Cãci iatã, ale ei pãcate
Pânã la Ceruri au ajuns
Iar Domnul știind cele lucrate
Nimeni de El nu e ascuns!
431. Sã îi plãtiți cum a plãtit
Și ea la cei buni și curați
Iar cu mãsurã îndoit
Relele-i fapte mãsurați!
432. Chiar din paharul ei umplut
Și voi acum sã îi turnați
Însã de douã ori pe-atât
A ei osândã ei îi dați!
433. Și cât ea s-a slãvit pe sine,
Pe-atâtea ori sã îi dați chin
Și plâns, cãci fãrã de rușine
A pustiit cu rãu-i vin!
434. Fiindcã în sinea ei zicea:
" Precum împãrãteasa sunt!
Și bocet eu nu voi vedea
Și nu sunt văduvă nicicând! "
435. Pentru aceasta, într-o zi
Ale ei plãgi se vor vedea
Și mulți din neamuri vor boci
Vãzând a ei osândã grea!
436. Căci moarte, bocet, întristare
Și foamete o vor lovi
În foc afla-va ea surpare
Și toatã se va mistui!
437. Și împãrații ce cu ea
S-au desfrânat cu fericire
Urmând plãcerea ei cea rea
Vor plânge la a ei pieire!
438. În piept cu toții se vor bate
Al arderii ei fum vãzând
Și vor boci neamuri și gloate
A ei surpare grea aflând!
439. Însã departe ei vor sta
De frica grelei chinuiri
Și suspinând, se vor uita
La a cetãții răsplătiri!
440. Și vor striga: " Vai, tu, cetate!
Tu, Babilonul tare, iatã!
Cã într-un ceas, după dreptate
Venit-a a ta judecatã!
441. Neguțãtorii pe pãmânt
Vor plânge mult și vor boci
Cãci nu mai sunt acei ce vrând
Luau marfa lor în orice zi!
442. Marfã de aur sau vison,
Prețioase pietre, mir și oi
Cãzând cetatea Babilon
Nu se vor cumpăra apoi!
443. Și marfã de argint, mãtase,
Și de porfirã, bronz și vite
Fãrã cumpãrători râdmase
Fi-vor zadarnic risipite!
444. Tãmâie, vin, mãrgăritare,
Balsam și lemnul parfumat
Prin a cetății platã mare
Cumpãrãtori n-au mai aflat!
445. Lucrul de fildeș, untdelemn
Atunci nu au mai fost vândute
Cãruțe, robi, lucrul de lemn
Au fost la fel atunci pierdute!
446. Iar marmurã sau scorțișoarã,
Și vieți de oameni nu vor fi
Vândute, multe fiind sã piarã
Și nu vor face avuții!
447. Și mirodenii cãutate,
Stofã din cele stacojii,
Nu vor fi astfel cumpãrate
Și pierderi vor pricinui!
448. Cãci chiar și floarea de fãinã
Nu va mai fi atunci vândutã
Iar marfa multã ori puținã
De vânzãtori va fi pierdutã!
449. Din tine iatã au plecat
Roadele cele mai tânjite
Și cele grase s-au surpat
La fel cu cele strãlucite!
450. Și nu se vor afla vreodatã
Pe când toți cei îmbogățiți
Prin ea, în jale grea îndatã
De chinul ei vor fi mâhniți!
451. O vor privi, departe stând
Spunând: " Vai, vai, cetatea mare!
Cum este chin amar având
Ea, ce purta mãrgãritare? !
452. Cum azi cetatea Babilon
Cea în porfirã îmbrãcată
Și-n stofã scumpã și vison
Este acum de tot prădatã? !
453. Cãci într-un ceas s-au pustiit
A ei puteri și bogãție!
Și toți cu groazã au privit
Cum fost-a luatã de urgie!
454. Iar cãpitanul de pe vas
Și tot cel cãlãtor pe mare
Și corãbierii, au rãmas
Departe cu înfricoșare!
455. Strigând, priveau la fumul care
Din a ei arderea ieșea
Zicând:" Au ce cetate mare
Cu dânsa dar mai semãna? ! "
456. Amar țãrânã își puneau
Pe capetele lor, jelind
Și oameni pentru ea plângeau
De chinul ei, spãimântați fiind!
457. Strigau: " Vai, vai, marea cetate!
Unde din propria-i îmbuibare
Aveau averi mârșav create
Cei cu corãbiile pe mare! "
458. Cãci într-un ceas s-a pustiit,
Dar, Cerule, tu vesel fii!
A ei putere s-a sfârșit
Sãltați Apostoli, Profeții!
459. Și Sfinților vã bucurați
Fiindcã a voastrã Judecatã
Asupra ei o înãlțați
Și prin Cel Sfânt fost-a lucratã!
460. Un Înger Sfânt a ridicat
O piatrã ca de moarã, tare
Și grabnic o a aruncat
În mare, dând așa strigare:
461. " Așa! Doar dintr-o loviturã
Și Babilonul aruncat
Va fi, cãci plin de rãu și urã,
El e de Domnul judecat!
462. Și locul sãu nu va gãsi
Iar vocea țiterașilor
Și muzicanți vor amuți
Cu teamã stând în locul lor!
463. Cãci trâmbițași ori flautiști,
Meșteșugari de orice fel,
Vor amuți cu toții triști
Mult suspinãnd uniți la fel!
464. Dar și al morii cântec iatã
În tine nu se va afla
Iarã lumina lãmpii toatã
În tine nu va lumina!
465. Glasuri de mire și mireasã
Nu vor mai fi nicicând în tine
Cãci te credeai împãrãteasã
Dar fost-ai datã în rușine!
466. Cãci și ai tãi neguțãtori
Mai mari ai lumii se vãdeau
De tine fiind ascultãtori
Prin vraja ta se rãtãceau! "
467. Și în ea sânge s-a gãsit
De Sfinți, Profeți, cei junghiați
Ce Mielului doar au slujit
Fiind pentru El persecutați!
468. Apoi un Glas am ascultat
Puternic de multã mulțime
Ce: " Aliluia! a strigat
Acelui ce în slavã vine! "
469. Spunând: " Slava și mântuirea,
Puterea toatã, iatã sunt
Dreptatea, cinstea, rãsplãtirea
A Domnului nostru Cel Sfânt!
470. Cãci Drepte și adevãrate
Sunt ale Sale Judecãți
Ce osândesc rãu și pãcate
Cruzimi ori crime, nedreptãți!
471. Pentru cã fost-a judecatã
De Dânsul Desfrânata mare
Ce a stricat și lumea toatã
Pierzând prin crunta-i desfrânare!
472. Și sângele robilor Sãi
Din mâna ei a rãzbunat
Acel jertfit de toți cei răi
Și ei dreptatea au aflat! "
473. A doua oarã au strigat
Ei: "Aliluia!" și fum
Din chinul ei s-a ridicat
În veci la Cer urcând acum!
474. Bãtrânii și Ființele Vii
Ce Patru sunt, s-au închinat
Și au pornit a Îl slãvi
Pe Domnul Cel pe Tron aflat!
475. Și-un Glas din Tron a și ieșit
Spunând: " Pe Domnul lãudați!
Voi, robii Sãi ce l-ați slãvit,
Toți ce cu teamã Lui cântați!
476. Atunci un glas am auzit
Precum un bubuit de tunet
Puternic fiind, ce-a glãsuit
Precum al unor ape sunet.
477. Glas de mulțime multã, iatã
Strigat-a: " Aliluia!
Puterea Domnului e datã!
Și biruit-a Slava Sa!
478. Cãci Dumnezeu Atotțiitor
Puternic Fiind, a biruit
Peste fãpturi și-orice popor
Și veșnic a împãrãțit!
479. Cu toții sã ne bucurãm
Voioși sã fim, Lui slavã dând
Cãci Nunta Mielului aflãm
Mireasa Lui gãtitã stând! "
480. Sã poarte ei atunci s-a dat
Veșminte din vison lucrate
Și-acel vison lucind curat,
Nu îndemna cãtre pãcate!
481. Cãci el sunt faptele frumoase
Și drepte, de Sfinți împlinite
Care cu inimi credincioase
Au înfruntat rãu și ispite!
482. Și mi-a spus: " Scrie: Fericiți
Sunt toți cei la Nuntã chemați
Cei ce de Miel au fost poftiți
La masa Lui fiind dar aflați! "
483. Și mi-a mai spus: " Adevãrate
A Domnului Cuvinte sunt!
De toți din Cer fiind ascultate
Și numai adevãr purtând! "
484. Iar înaintea lui cãzând
Sã mã închin lui am dorit
Dar la a lui picioare stând
Când a vãzut, m-a și oprit:
485. " Aceasta vezi să nu plinești!
Cãci împreunã-slujitor
Cu tine sunt, ci să slăvești
Pe Domnul Cel Atotțiitor!
486. Cu tine și cu ai tãi frați
Slujesc, cu toți ce mărturie
Au din Iisus și sunt curați
Trãind cu El în veșnicie!
487. Cãci a Lui Iisus mărturie
În veac de veac a dãinuit
Fiind Duhul cel de profeție
Prin care Sfinții au vestit!
488. Și deschis Cerul am aflat
Și iată un cal alb era
Iar " Credincios-Adevãrat"
Se numea Cel ce cãlãrea!
489. Cãci judecã doar în dreptate
Și tot la fel se războiește
Cu orice rãu și nedreptate
Care pãmântul pustiește!
490. Iar ochii ce El Îi avea
Ca para focului erau
Și pe-al Sãu Cap steme purta
Ce-un nume dar trecut aveau.
491. Și nimeni nu putea afla
Decât doar El acel Sfânt Nume
Și Taina Lui n-o pot vedea
Nici cei din Cer și nici din lume!
492. Cu-o mantie fiind îmbrãcat
De Sânge dânsa e udatã
Precum un Miel înjunghiat
Venind din Cer cu slava-I toatã!
493. Și " Cuvântul Lui Dumnezeu"
E al Sãu Nume mult mãrit
Și oști din Cer mergeau mereu
Pe cai în urma Sa grãbit.
494. Și oștile ce Îi urmau
Pe cai albi toate cãlãrind
Veșminte de vison purtau
Alb și curat, cu El venind!
495. O sabie ascuțitã iatã,
Din Gura Sa ieșea mereu
Și neamuri, limbi și lumea toatã
Cu ea le va lovi prea greu!
496. El cu Toiag de fier oricând
Pe ele le va pãstori
Linul aprinderii cãlcând
Și din el Furia va sfârși!
497. Linul Mâniei Domnului
Atotțiitor și Sfânt cãlcând
Pe mantia și pe Coapsa Lui
Un Nume Sfânt oricând purtând:
498. " Împãrat peste împãrați"
Și: " Domnul domnilor" scria
Și toți pe El înfricoșați
Când va veni Îl vor vedea!
499. Și am vãzut un Înger stând
În soare, strigând cu glas mare
Spre pãsãrile ce oricând
Erau pe Cer sus zburãtoare!
500. Din înălțimi el le-a chemat
Sã vinã de unde erau
Și chiar din mijloc le-a strigat
Cãci Domnul un ospãț a dat:
501. " Veniți și voi vã adunați
La ospãțul Lui Dumnezeu
Cãrnuri de regi ca sã mâncați
De cãpetenie, rob, ateu!
502. Și cãrnuri de stãpânitori
Și de puternici, împãrați,
De oameni, robi, cai, slujitori
De mari ori mici în rãu aflați!
503. Cãrnuri de oameni diferiți
De oameni liberi, stãpâniri,
Cu ele astăzi vã hrãniți
În ceasul grelei rãsplãtiri!
504. Și am vãzut Fiara apoi
Și cei cu-a ei pecetluire
Strânși spre a face un război
În acea zi de osândire!
505. Căci voiau a se rãzboi
Cu Cela de pe cal purtat
Oștirea-I vrând a birui
Și toți atunci s-au adunat.
506. Și Fiara fost-a capturată
La fel Profetul mincinos
Ce amãgise lumea toatã
Cu semne fără de folos!
507. Ce înșelase pe cei care
Al Fiarei semn îl tot purtau
Și pe acei ce-n închinare
Chipului ei i se plecau!
508. De vii au fost ei aruncați
În Iezerul de foc cumplit
Fiind de pucioasã-nconjurați
Și-așa de vii s-au chinuit!
509. Iar ceilalți fost-au toți zdrobiți
Cu Sabia Celui ce ședea
Pe cal și fost-au crunt loviți
Cãci ea din Gura Lui ieșea!
510. Din carnea lor s-au ospãtat
Atunci acele pãsãri toate
Precum Îngerul le-a strigat
Și-au fost pe datã săturate!
511. Și am privit un Înger care
Din Cer s-a pogorât, având
Cheia adâncului și mare
Un lanț în mâna lui ținând!
512. Și pe Balaur și Satan -
Pe vechiul Șarpe l-a legat
Pe cel al Domnului dușman
Și în adânc l-a aruncat!
513. O mie de ani trebuia
Ca în adânc legat sã stea
Iar Îngerul cu mâna sa
Pecetluind, îl închidea!
514. Adâncul l-a pecetluit
Cu mâna lui, sã nu mai poatã
Cel ce pe mulți a amãgit
Sã mai înșele lumea toatã!
515. Dar dupã ce vremea sfârșește,
Satan va fi iar dezlegat
Și oamenii iar amãgește
Dar va avea puțin de stat!
516. Și Tronuri iatã am văzut
Iar ei s-au așezat pe ele
Și-a judeca ei au putut
Primind de la Cel Sfânt Putere!
517. Pe Tronuri atunci am privit
Pe ceia ce decapitați
Au fost, căci au mãrturisit
Pe Domnul, fiind persecutați!
518. Pe cei ce-au fost tot credincioși
În mãrturia Lui Iisus
Și Fiarei cu cei pãcătoși
Ori rãi, vreo slavã n-au adus!
519. Icoanei Fiarei împreunã
În lume nu s-au închinat
Iarã pe fruntea și-a lor mânã
Semnul cel rãu nu au purtat!
520. Au înviat, împãrãțind
Cu Domnul o mie de ani
Cu Mielul rãul biruind
Și înfruntând ai Lui dușmani!
521. Și ceilalți morți n-or învia
Până ce anii nu sfârșesc
Când Judecata vor vedea
Și osândirea lor privesc!
522. Aceasta este Învierea
Dintâi-avutã doar de cei
Ce Domnului Îi plinesc Vrerea
Și pe Hristos Îl au cu ei!
523. Și fericit și Sfânt e cel
Ce iatã, mai întâi învie!
Cãci moartea-a doua peste el
Putere dar nicicând nu știe!
524. Cãci peste ei, a Doua Moarte
Puterea ei nu va avea
Fiindcã de Ceruri au ei parte
Și cu Hristos în veci vor sta!
525. Iar preoți Domnului vor fi
Chiar pentru mii și mii de ani
Și cu Iisus vor stãpâni
Mult biruind pe-ai lor dușmani!
526. Iarã când anii vor sfârși
Satana fi-va dezlegat
Și neamuri iar va amãgi
Chiar din adânc fiind el scãpat!
527. Limbi și popoare care sunt
Jos pe pãmânt, va înșela
Pe Gog și pe Magog oricând
În crunt rãzboi le va chema!
528. Iar ca nisipul gloata lor
La numărul ei mare este
Dar în rãzboiul pierzător
Pieri-vor aspru fãrã veste!
529. Și chiar cu toții s-au suit
Pe a pãmântului tot fațã
Iar la rãzboi ei au pornit
Precum satana îi învațã!
530. Și au înconjurat pe datã
Și tabãra Sfinților, cea
Care de Miel e apãratã
Cetatea Sfântã fiind a Sa!
531. Dar foc din Cer s-a coborât
Și pe cei rãi a mistuit
Iar diavolul ce i-a pierdut
A fost amarnic osândit!
532. Cãci veșnic fost-a aruncat
În Iezerul de foc, pucioasã
Ca și Proorocul cel spurcat
Și Fiara rea și mincinosã!
533. Și am vãzut un alb Tron mare
Iar Cela ce pe el stãtea
Din Fața Sa cu spãimântare
Pãmânt și Cerul tot fugea!
534. Și ele loc n-au mai aflat
Și am văzut pe toți cei morți
Cum spãimântați s-au adunat
Și s-au deschis ale lor cãrți!
535. În fața Tronului ei stând
S-a mai deschis a Vieții Carte
Cei morți mari, mici atunci privind
De care platã au ei parte!
536. Cãci după faptele plinite
De dânșii, fost-au judecați
Și dupã zilele trãite
În rele și pãcat aflați!
537. Și marea morții ei a dat,
Moartea și Iadul morții lor,
Oricine fiind dar judecat
În veci și vecii vecilor!
538. Cãci platã oricine a luat
Pentru purtarea cea avutã
Și pentru tot ce a lucrat
În vremea pe pãmânt trecutã!
539. Moartea și Iadul aruncate
Fiind dar în Iezerul de foc
Prin chiar acestea întâmplate
A Doua Moarte având loc!
540. Și un Cer Nou eu am vãzut
Și-un Nou pãmânt, cãci ce era
Întâi pãmânt, Cer s-a trecut
Iar marea loc nu va afla!
541. Și am vãzut Cetatea Sfântã
Ierusalimul Nou venind
Din Domnul Sfânt cu slavã multã
Peste zidire strãlucind!
542. Ca o Mireasã fiind gãtitã
Pentru-al ei Mire coborând
Se arãta împodobitã
Chiar slava ei veșmâmt având!
543. Din Tron atunci am auzit
Un Glas puternic ce striga
Cum Domnul a împãrãțit
Și cu ai Sãi mereu va sta:
544. " Iatã a Domnului trãire
Cu oamenii, cãci El va sta
Cu dânșii în a Sa iubire
Și-al Sãu popor se vor chema!
545. Cãci Însuși Dumnezeu va fi
Cu ei și îi va apãra
Și ei nu vor mai suferi
Cãci bucurie vor afla!
546. Din ochii lor va șterge, iatã,
Orișice lacrimi ori durere
Și moartea nu va fi aflatã
Cã asta este a Sa Vrere!
547. Nici strigãt, bocet, întristare,
Nu vor mai fi, cãci au trecut
Întâiul plâns și încercare
Și-acum cu toate s-au pierdut!
548. Cel ce pe Tron ședea a spus:
" Iatã! Pe toate le fac noi! "
Cãci Moartea El o a rãpus
Pe diavol osândind apoi.
549. A zis: " Sã scrii, cãci de crezare
Sunt vrednice vorbele toate
Cãrora le-ai dat ascultare
Cãci sunt în veci adevãrate! "
550. Apoi mi-a spus: " S-a isprãvit!
Eu Alfa și Omega Sunt
Început lumii și Sfârșit
Pãzind pe fiii Mei oricând!
551. Celui ce este însetat
Izvorul Vieții îi voi da
Și de-a lui apã sãturat
Va fi și se va bucura!
552. Biruitorul va primi
Acestea și fiu Îmi va fi
Și Dumnezeu lui zi de zi
Voi Fi și tot va moșteni!
553. Cât despre cei ce sunt fricoși
Ori desfrânați sau vrãjitori
Cei mincinoși, necredincioși,
Ori la idoli închinãtori,
554. În Iezerul de foc mereu
Ce arde fi-va partea lor!
Și-n foc și în pucioasã greu
Vor suferi îngrozitor!
555. Aceasta e A Doua Moarte
A lor, dar iatã cã și cel
Ce ucigaș e de ea parte
Avea-va cu ceilalți la fel!
556. Iar unul din Îngerii care
La numãr Șapte s-au aflat
Ce plãgile devastatoare
Aveau, spre mine a strigat:
557. Hai! Vino sã-ți arãt Mireasa-
Femeia Mirelui Cel Sfânt
Ce în Vecie este Casa
Celor ce Sfinți sunt orișicând! "
558. Și el, În Duhul fiind, m-a dus
Cetatea Sfântã eu vãzând
De pe un munte, 'nalt chiar sus
Ierusalimul Nou și Sfânt!
559. Cetatea Sfântã cobora
Din Ceruri de la Dumnezeu
Și-a ei Luminã semãna
Cu scumpele pietre mereu!
560. Ca piatra cea de iaspis ea
Ce cristalinã se aratã
Atât de tare strãlucea
Fiind chiar de Domnul luminatã!
561. Și Doisprezece Porți având
Un mare Zid înalt purtând
Chiar Doisprezece Îngeri stând
Erau, Cetatea apãrând.
562. Cãci Îngerii la Porți mereu
Stãteau, trecute fiind pe ele
Nume pe care Dumnezeu
Le-a scris precum e a Sa Vrere!
563. Iar Numele pe Porți aflate
Tot Doisprezece ele fiind
În Cer cinstire aflau toate
Din Israel ele venind.
564. Cãci nume sunt de seminții
Ce ale lui Israel sunt
Și veșnic vor împãrãți
Cu Domnul acel Nou Pãmânt!
565. Trei Porți spre Rãsãrit avea
Spre Miazã-Noapte alte Trei
Și spre Apus asemenea
Așa fiind dar zidirea ei!
566. Iar Pietrele de temelie
Care Cetatea o țineau
Pe ele pentru Veșnicie
De Ucenici Nume scriau.
567. Cãci Ucenicii Mielului
Ale lor Nume scrise au
Pe pietre, cãci prin Voia Lui
Cinstire astfel veșnic iau!
568. Iar cel ce cu mine vorbea
O Trestie de aur având
Și o mãsurã, se grãbea
Zid, Porți, Cetate mãsurând!
569. În patru colțuri ridicatã
Este a Domnului Cetate
Lungimea și lãțimea toată
Fiind împreunã egalate!
570. Cu Trestia cea ce o purta
Cetatea dânsul mãsurând
Lungimea și lãțimea sa
Deopotrivã el aflând!
571. Și Doisprezece mii avea
De stadii ea la mãsurare
Iar plasma zidului era
Din iaspis de acel mai mare!
572. Din aur pur, Sfânta Cetate
Fiind strãlucitã minunat
Asemenea sticlei curate
În orice timp s-a arãtat!
573. A Zidului mari temelii
Cu pietre scumpe sunt gãtite
Cetatea spre a o cinsti
Ele fiind astfel rânduite!
574. Și Doisprezece ele sunt
Fiind diferite fiecare
Din iaspis prima fiind oricând
Și din safir, cea urmãtoare!
575. De calcedoniu dar a Treia
Din temelii este lucratã
A Patra fiind mereu aceea
Ce din smarald este creatã!
576. A Cincea de sardoniu toatã
Cetatea o împodobește
A Șasea din sardiu, curatã
A fi degrabã se vãdește!
577. A Șaptea e din hrisolit,
A Opta din beril curat,
Lucratã tot desãvârșit
În Zid al ei loc a aflat!
578. A Noua de topaz chiar fiind
De hrisopras e urmãtoarea
A Unsprezecea de iachint
Privindu-o, m-a cuprins mirarea!
579. Și ultima este ziditã
Din ametist, împodobind
Cetatea cea de toți slãvitã
Deci Doisprezece toate fiind!
580. Iar Porțile Cetãții, care
Și ele Doisprezece sunt,
Sunt toate din mãrgãritare
Cetatea înfrumusețând!
581. Din aur e piața Cetãții
Curat, ca sticla strãvezie
Purtând pecetea puritãții
Ce este chiar în Veșnicie!
582. Iar Templu nu era în ea
Pentru că Domnul Dumnezeu
Ei Templu Drept Se arãta
La fel ca Mielul Sfânt mereu!
583. Cetatea nevoie nu are
De soare, lunã niciodatã
Prin slava Domnului ea mare
Ea fiind în veacuri luminatã!
584. Iar Mielul E a ei Fãclie
Și neamurile vor umbla
Și-n chiar a ei Împărăție
Regi și-mpãrați slavã vor da!
585. Ale ei Sfinte Porți nicicând
Ziua închise nu vor fi
Noapte în ea neexistând
Cu toții se vor veseli!
586. Și credincioasele popoare
În ea curat vor strãluci
Și pe Cel Sfânt întru cântare
În veac de veac Îl vor slãvi!
587. Și niciodatã dar în ea
Nu va intra ceva spurcat
Dar nici acel ce va lucra
Minciunã, urâciuni, pãcat!
588. Ci numai ceia ce scriși sunt
În Cartea Vieții Mielului
Pot a intra în ea, cântând
Spre slava și cinstirea Lui!
589. Un râu apoi mi-a arãtat
Al Apei Vieții, strãlucind
Ca un cristal înfãțișat
Din Tronul Domnului ieșind!
590. Căci Tronul Sfânt era mereu
Al Mielului Ceresc, la fel
Fiind iatã și-al Lui Dumnezeu
Cel ce L-a proslãvit pe El!
591. În mijlocul pieței stãtea
Al Vieții Pom, rod aducând
Și-n jurul râului era
Prin Voia Domnului Cel Sfânt!
592. În orice lunã rod avea
Chiar Doisprezece luni deci fiind
De tot atâtea ori purta
Ale lui roade dãruind!
593. Iar frunzele Pomului sunt
Spre a oricui tãmãduire
Neamuri prin ele vindecând
De orice boalã ori lovire!
594. Și nici blestem nu va mai fi
Pe când și Tronul Celui Sfânt
Și-al Mielului va strãluci
Din dânsul pace revãrsând!
595. Iar robii Sãi toți vor veni
Și Lui I se vor închina
Iar Fața Lui o vor privi
Pe când cinstire Lui vor da!
596. Iar al Sãu Nume orișicând
Fi-va pe frunțile lor scris
Cãci au aflat ce prin Cuvânt
Domnul odatã a promis!
597. Și noapte nu se va afla
Și de a lãmpii luminare
Nevoie nu vor mai avea
Nici de lumina cea de soare!
598. Pentru cã Domnnul zi de zi
Peste ei toți va lumina
Și cu El vor împãrății
Și ei sfârșit nu vor afla!
599. Aceste vorbe de crezare
Sunt și în veac adevărate
Vestind a Domnului Lucrare
Și a Lui fapte lãudate!
600. Al duhurilor Domn Preasfânt
Pe al Sãu Înger trimițând
Profeților de pe pământ
A spus ce fi-va, arãtând!
601. Căci robilor Sãi a voit
Sã le arate cele care
Vor fi plinite la Sfârșit
Ca sã nu aibã spãimântare!
602. Și fericit va fi cel care
Pãzește ce în profeție
A fost rostit, spre înștiințare
Despre ce lesne va sã fie!
603. Eu iatã, voi veni curând
Și plata e în a Mâna Mea
La toți din lume platã dând
Dupã ce dânșii vor lucra! "
604. Și eu, Ioan, un Martor sunt
Al celor ce am auzit
Prin Voia Domnului Cel Sfânt
Și eu acestea am privit!
605. Iar eu vãzând și auzind
Sã mã închin lui am voit
Dar Îngerul descoperind
Ce eu voiam,iar m-a oprit:
606. " Vezi asta nu plini nicicând!
Eu împreunã-slujitor
Cu tine și profeții sunt
În Slujba Sfântului Pãstor!
607. Slujesc pe Domnului ca și tine
Și cu acei ce profețesc!
Cu cei ce sãvârșesc tot bine
Și-a Cãrții vorbe le pãzesc!
608. Lui Dumnezeu tu te închinã!
Și numai Lui să Îi slujești!
Cãci E a tuturor Luminã
Pe Domnul dar tu sã slãvești!
609. Și spus-a: " Nu pecetlui,
Cuvintele din profeție
Cãci în curând se va plini
Tot ceea ce în Carte scrie!
610. Acel nedrept în continuare
În lume mai nedreptãțeascã!
Cel întinat, în întinare
În orice vreme mai trãiascã!
611. Iar tot cel drept, în orice zi
Dreptatea lui sã sãvârșeascã
Cel Sfânt, precum el va voi
Mereu mai mult sã se sfințeascã!
612. Cãci în curând Eu voi veni
Și plata e în Mâna Mea
Și orișicine va primi
O platã după fapta sa!
613. Eu Alfa și Omega Sunt
Acel Dintâi și de pe Urmã
Și Început, Sfârșit oricând
Ce Îmi voi paște a Mea Turmã!
614. Și fericit va fi cel care
Spãlatu-și-a al sãu veșmânt
Fiindcã la Marea-Mi Judecare
Nu va primi osândã crunt!
615. Ci el putere va avea
Sã intre în a Mea Cetate
Și nici nu se va rușina
De faptele de el lucrate!
616. Iar peste Pomul Vieții, Cel
Ce-i în Cetate așezat
Afla-va dar putere el-
Cela ce bine a lucrat!
617. Iarã prin Porțile curate
El în Cetate va intra
Și a lui fapte fiind iertate
Cu Domnul Sfânt în veci va sta!
618. Și chiar afarã fiind lãsați
Fi-vor dar câini și vrãjitori
Ori ucigași ori desfrânați
Sau cei la idoli slujitori!
619. Cei ce minciuna o lucreazã
Și ce iubesc purtarea rea,
Iarã pe diavol îl urmeazã
Cu toții osândã vor lua!
620. Iar Eu, Iisus, spre Mărturie
Îngerul Meu l-am și trimis
Pentru ca oamenii sã știe
Tot ceea ce-i în veac promis!
621. Și el vã va mãrturisi
Despre Bisericã și toate
Acelea ce s-or împlini
În Adevãr și în Dreptate!
622. Sunt a lui David rãdãcinã
Și odrăslirea lui cea tare
Și steaua de Luminã plinã
În dimineți strãlucitoare!
623. Mireasa și Duhul șoptesc:
" Vino! " la fel cel ce ascultã
Cuvintele ce le rostesc
Din Cer din slava lor cea multã!
624. Sã vinã tot cel însetat
Din Apa Vieții ca sã bea
Prin ea sã fie sãturat
Fiindcã în dar o va avea!
625. Iar eu mãrturisesc oricui
Ce profeția va afla
Ce grea va fi osânda lui
De în vreun fel o va schimba:
626. " De cineva va adãuga
Ceva acestor profeții
Aceste plãgi va suporta
Și relele ce vor veni!
627. Iar de va scoate cineva
O iotã din aceastã Carte
Domnul îi va înãtura
Din Pomul Vieții a sa parte!
628. Acela în Sfânta Cetate
Chiar de va vrea, nu va pătrunde
Iar ale lui fapte lucrate
De Domnul nu se vor ascunde! "
629. Iar Cela ce mãrturisește
Acestea spus-a: " Curând vin!
Da! Căci și Duhul întărește
Aceastã veste dar. Amin!
630. De Domnul fiind acestea spuse
Vor fi plinite în curând
" Amin! Vino, Doamne Iisuse,
Din nou cu slavã pe pãmânt!
631. Cu voi cu toți în veci sã fie
Sfânt Harul Domnului Hristos
Aceastã Sfântã profeție
S-o înțelegeți cu folos! "
Ana-Georgiana Grigore
19 ani
| De acelasi autor: | |
Adaugati un comentariu: