Poziția oficială a Sfinte Chinotite a Muntelui Ahos privind Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe
Agenia de știri Lăcașuri Ortodoxe informează despre poziția oficială a călugărilor din Muntele Athos privind Sfântul și Marele Sinod Panortodox. Mesajul prezentat de-a lungul a 6 pagini, a fost transmis de Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos.
Conținutul scrisorii Sfintei Chinonite a fost convenit în cadrul a numeroase reuniuni, fiind semnat de reprezentanții mănăstirilor Athos-ului. Mesajul a fost adresat Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului.
Scrisoarea subliniază, în principal, faptul că termenul de "Biserică" nu este permis să fie folosit, decât în discuțiile raportate la Biserica Ortodoxă, impunandu-se ca "Sfântul și Marele Sinod să evite termenul de 'Biserică', atunci când vine vorba despre non-ortodocși". Aceasta înseamnă, conform Sfintei Chinotițe, că atunci când se vorbește despre unitatea Bisericii, trebuie să se facă referire doar la acei membri ai Bisericii Ortodoxe, uniți într-o singura Biserică, la Trupul lui Hristos, "singura căreia îi poate fi atribuit acest cuvânt".
Călugarii din Athos își exprimă, de asemenea, dezacordul cu privire la modul în care au avut loc dialoguri între Biserica Ortodoxă și alte religii: "Sfânta Kinotită, în diferite circumstanțe, s-a opus în mod oficial acordurilor teologice cu caracter non-ortodox, protestând împotriva rugăciunii comune și a acțiunilor liturgice". Călugării din Athos și-au exprimat dezacordul, cu privire la participarea Bisericilor Ortodoxe în Consiliul Mondial al Bisericilor.
Călugarii Athosului mai consideră, de asemenea, că criteriul adevărului de credință este reprezentat de "plinătatea conștiinței Bisericii", care poate fi exprimată de către persoane fizice, nu doar de către Sinoade.
Călugării din Athos insistă asupra necesității menționarii intervențiilor sinodale ale lui Fotie cel Mare (879) și Grigorie Palama (1341-1351), pentru că au arătat în mod clar "diferențele dogmatice și ecleziologice intre ortodocsi si eterodocși".
Calugarii din Athos propun includerea unei referiri detaliate la antropologia și cosmologia ortodoxe (susținute de învățătura Sfântului Grigorie Palama), în textul "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine".
În partea finală a mesajului, călugării din Athos arată necesitatea corectarii "textelor documentelor pre-sinodale", astfel încât acestea să exprime punctul de vedere al "întregii deplinătăți a Bisericii" și să nu riște să devină un motiv de scindare și separare.
02-06-2016