Sfântul și Marele Sinod (Creta; 16 - 27 iunie 2016) - Documente Proiect ce urmează a fi adoptate

Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine;

Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană;

Importanţa postului şi a respectării acestuia astăzi;

Diaspora Ortodoxă:

Autonomia și modul ei de proclamare;

Sfânta Taină a Căsătoriei și impedimente la căsătorie

Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină

 Proiect de document pentru Sinodul Pan-Ortodox, adoptat la a V-a Conferință presinodală de la Chambésy, 10-17 octombrie 2015

1. Biserica Ortodoxă fiind una, sfântă, sobornicească și apostolică, crede cu tărie în conștiință Sa eclezială profundă și în locul important pe care îl are aceasta în promovarea unității creștinilor în lumea de astăzi.

2. Biserica Ortodoxă își fundamentează unitatea pe faptul că a fost întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos și pe comuniunea întru Sfânta Treime și Sfintele Taine. Această unitate se exprimă prin succesiunea apostolică și tradiția patristică, pe care Biserica le trăiește până în ziua de astăzi. Biserica Ortodoxă are misiunea și datoria de a transmite și a propovădui adevărul conținut în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție, ceea ce dă Bisericii caracterul său universal.

3. Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe și misiunea sa ecumenică cu privire la unitatea Bisericii au fost exprimate în Sinoadele Ecumenice. Acestea au subliniat, în special, legătura indisolubilă dintre credința adevărată și comuniunea prin Sfintele Taine.

4. Biserica Ortodoxă, care se roagă neîncetat “pentru unirea tuturor“, a cultivat întotdeauna dialogul cu cei care s-au separat de ea, îndepărtați și apropiați, fiind chiar în fruntea căutării căilor și modalităților pentru restabilirea unității credincioșilor în Hristos, participând la Mișcarea Ecumenică de la începuturile sale și contribuind, ulterior, la formarea și dezvoltarea acesteia. În plus, datorită duhului ecumenic și filantropic care o caracterizează și a voinței divine  “Care voieşte ca toți oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Tim. 2, 4), Biserica Ortodoxă întotdeauna S-a luptat pentru refacerea unității creștinilor. Astfel, participarea ortodoxă la Mișcarea Ecumenică nu este străină nicidecum de natura și istoria Bisericii Ortodoxe, ci constituie exprimarea credinței și tradiției apostolice în condiții istorice noi.

5. Dialogurile teologice bilaterale actuale ale Bisericii Ortodoxe, precum și participarea sa în Mișcarea pentru restabilirea unității creștinilor se bazează pe însăși conștiința Ortodoxiei și pe spiritul său ecumenic, cu scopul de a căuta, pe baza credinței și tradiției Bisericii primare, a celor șapte Sinoade Ecumenice, unitatea pierdută a creștinilor.

6. În ce privește natura ontologică a Bisericii, unitatea acesteia nu poate fi compromisă. Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a altor biserici și confesiuni creștine care nu se află în comuniune cu ea, dar crede, de asemenea, că relațiile pe care le are cu acestea din urmă trebuie să se bazeze pe o clarificare cât mai rapidă și mai obiectivă posibil, a întregii probleme ecleziologice și, în special, a învățăturii generale pe care acestea o mărturisesc cu privire la Taine, har, preoție și succesiune apostolică. Astfel, Ea este dispusă în mod favorabil, atât din motive teologice cât și pastorale, să  ia parte la un dialog teologic cu diferite biserici și confesiuni creștine și, în general, să participe la Mișcarea Ecumenică din timpurile recente, convinsă că, pe calea dialogului, aduce o mărturie dinamică a plinătății adevărului în Hristos și a comorilor Sale duhovnicești tuturor celor ce sunt în afara Ei, cu scopul de a netezi calea ce duce spre unitate.

7. In acest duh participă astăzi, activ, toate Sfintele Biserici Ortodoxe Locale în dialogurile teologice oficiale și, majoritatea dintre ele, în diferite organizații inter-creștine, bilaterale și multilaterale, făcând parte din diferite organisme naționale, regionale sau internaționale; aceasta în ciuda crizei profunde pe care o traversează Mișcarea Ecumenică. Această activitate ecumenică pluridimensională își are sursa în sentimentul de responsabilitate și în convingerea că coexistența, înțelegerea reciprocă, colaborarea și eforturile comune pentru unitatea creștină sunt esențiale ca să “nu punem piedică Evangheliei lui Hristos” (I Cor 9, 12).

8. Este evident că Biserica Ortodoxă, dialogând cu alți creștini, nu ignoră dificultățile legate de un astfel de proiect; în plus, Ea înțelege obstacolele care apar în calea unei înțelegeri comune a tradiției Bisericii primare și speră că Duhul Sfânt, Care toată rânduiala Bisericii o plinește (Care pune întregul așezământ al Bisericii) (Stihiră din Vecernia Rusaliilor) va covârși toate slăbiciunile(va împlini toate lipsurile) (rugăciune de la hirotonie). În acest sens, în cadrul dialogurilor teologice, precum și în cadrul participării Sale la Mișcarea Ecumenică, Biserica Ortodoxă nu se bazează doar pe puterea omeneasca a celor care duc aceste dialoguri, ci, de asemenea, pe cârmuirea Duhului Sfânt și harul Domnului, Care S-a rugat “ca toţi să fie una” (In 17, 21).

9. Dialogurile teologice bilaterale actuale, anunțate de Conferințele panortodoxe, sunt expresia deciziei unanime a tuturor Sfintelor Biserici Ortodoxe Locale care au datoria de a participa în mod activ și neîntrerupt la derularea lor; aceasta pentru a nu pune obstacole în calea mărturiei unanime a Ortodoxiei pentru slava lui Dumnezeu în Treime. În cazul în care o Biserică Locală decide să nu desemneze delegați – pentru unul dintre dialoguri sau pentru o adunare anume – dacă aceasta decizie nu este luată la nivel panortodox, dialogul continuă. Absența unei Biserici Locale trebuie, oricum ar fi – înaintea deschiderii dialogului sau a adunării în cauză – să fie obiectul unei discuții în sânul misiunii ortodoxe angajate în dialog; aceasta pentru a exprima solidaritatea și unitatea Bisericii Ortodoxe.

10. Problemele care apar în cursul discuțiilor teologice ale Comisiilor teologice mixte nu justifică întotdeauna, raportat doar la acestea, retragerea unilaterală a delegaților sau chiar suspendarea definitivă a participării unei Biserici Ortodoxe Locale. Ca regulă generală, trebuie evitat ca o Biserică să se retragă de la dialog, făcând toate eforturile necesare la nivel inter-ortodox pentru restabilirea reprezentativității complete în sânul Comisiei Teologice Ortodoxe angajate în acest dialog. Dacă una sau mai multe Biserici Ortodoxe refuză să participe la întâlnirile Comisiei mixte teologice de dialog din motive ecleziologice, canonice, pastorale sau morale, Aceasta sau Aceste Biserici trebuie să comunice în scris refuzul lor Patriarhiei Ecumenice și tuturor Bisericilor Ortodoxe, în conformitate cu hotărârea panortodoxă stabilită. În timpul consultării panortodoxe, Patriarhul Ecumenic urmărește să obțină consensul tuturor celorlalte Biserici cu privire la ce e de făcut, inclusiv posibilitatea unei reevaluări a procesului dialogului teologic concret, în cazul în care acest lucru este considerat, în unanimitate, ca indispensabil.

11. Metodologia de urmat în desfășurarea dialogurilor teologice vizează găsirea unei soluții la divergențele teologice moștenite din trecut sau la cele care au putut apărea recent și cîutarea elementelor comune ale credinței creștine. Ea presupune, de asemenea, punerea la curent a pleormei Bisericii cu privire la evoluția diferitelor dialoguri. În cazul în care nu se reușește depășirea anumitor divergențe teologice, dialogul teologic poate să continue după ce s-a înregistrat dezacordul constatat în acea anume problemă teologică și s-au informat despre acest dezacord toate Bisericile Ortodoxe Locale în vederea măsurilor care trebuie luate ulterior.

12. Este evident că, în cursul dialogurilor teologice, scopul urmărit de toți este același: restabilirea finală a unității în credința adevărată și în iubire. Diferențele teologice și ecleziologice existente permit, într-un fel, o ierarhizare a dificultăților care apar pe calea realizării acestui obiectiv stabilit la nivel panortodox. Specificitatea problemelor legate de fiecare dialog bilateral presupune o diferențiere în metodologia care trebuie urmată în fiecare caz; dar nu o diferențiere în scop, pentru că scopul este același pentru toate dialogurile.

13. In ciuda acestui fapt, un efort de coordonare a activităților diverselor Comisii teologice inter-ortodoxe se impune, în caz de necesitate, cu atât mai mult cu câtunitatea ontologică indisolubilă a Bisericii Ortodoxe trebuie să fie revelată și, de asemenea, manifestată în cadrul acestor dialoguri.

14. Concluzia oricărui dialog teologic proclamat oficial corespunde sarcinii Comisiei Teologice Mixte desemnate în acest scop; Președintele Comisiei inter-ortodoxe trebuie să prezinte un raport Patriarhului Ecumenic, care, în acord cu Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Locale, anunță închiderea dialogului. Niciun fel de dialog nu este considerat a fi finalizat înainte ca închiderea lui să fie proclamată printr-o decizie panortodoxă.

15. Decizia panortodoxă de restabilire a comuniunii ecleziale, în cazul în care un dialog teologic se încheie cu succes, trebuie să se bazeze pe unanimitatea tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale.

16. Unul dintre principalele organisme ale Mișcării Ecumenice contemporane este Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). Unele Biserici Ortodoxe au fost membre fondatoare ale acestui Consiliu și, ulterior, toate Bisericile Ortodoxe Locale au devenit membre. CMB, ca organism inter-creștin structurat, precum și alte organisme regionale, cum ar fi Conferința Bisericilor Europene (CEC/KEK) și Consiliul din Orientul Mijlociu, cu toate că nu reunesc toate bisericile și confesiunile creștine, joacă un rol fundamental în promovarea unității în lumea creștină. Bisericile Ortodoxe din Georgia și Bulgaria S-au retras din Consiliul Mondial al Bisericilor, prima în 1997 și a doua în 1998, deoarece au avut o opinie diferită cu privire la activitatea Consiliului Mondial al Bisericilor și, din aceasta cauză, Ele nu participă la activitățile inter-creștine ale Consiliului Mondial al Bisericilor și a altor organizații inter-creștine.

17. Bisericile Ortodoxe Locale – membre ale CMB -, participă deplin și în mod egal la organismul Consiliului Mondial al Bisericilor și contribuie prin toate mijloacele de care dispun la mărturia adevărului și promovarea unității creștinilor. Biserica Ortodoxă a salutat decizia CMB de a răspunde la cererea sa cu privire la constituirea unei Comisii speciale pentru participarea ortodoxă la CMB în conformitate cu mandatul Conferinței Inter-ortodoxe de la Salonic (1998). Criteriile stabilite de Comisia Specială, care au fost propuse de ortodocși și acceptate de către CMB, au condus la crearea unui Comitet permanent de colaborare și au fost ratificate și încorporate Statutului și Regulamentului interior al CMB.

18. Biserica Ortodoxă, fidelă ecleziologiei sale, identității structurii sale lăuntrice și predaniei Bisericii primare, participând, în același timp la CMB, nu acceptă în niciun caz ideea egalității confesiunilor și nu poate concepe unitatea Bisericii ca un compromis interconfesional. În acest sens, unitatea căutată în CMB nu poate fi pur și simplu produsul acordurilor teologice, ci trebuie să fie rodul unității de credință a Bisericii Ortodoxe, așa cum a trăit-o și a păstrat-o tainic în Biserică.

19. Bisericile Ortodoxe membre ale CMB consideră ca o condiție sine qua non pentru participarea la CMB respectarea articolului-baza al Constituției acestuia, conform căruia numai bisericile și confesiunile care recunosc pe Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu și Mântuitor, conform Scripturii și credinței în Sfânta Treime, Dumnezeu, Fiul și Duhul Sfânt, conform Crezului Niceo-Constantinopolitan, pot fi membre. Ele sunt în mod intim convinse că premizele ecleziologice conținute în Declarația de la Toronto (1950), intitulată Biserica, Bisericile și Consiliul Mondial al Bisericilor, sunt de o importanță capitală pentru participarea ortodoxă în Consiliu. Este de la sine înțeles, așadar, că CMB nu are nimic dintr-o supra-Biserică și nu trebuie, în nici un caz, să devină așa ceva. Scopul urmărit de Consiliului Mondial al Bisericilor nu este de a negocia unirea Bisericilor, care nu poate fi decât făptuirea Bisericilor însele, din propria lor inițiativă; este vorba, mai degrabă, de crearea unui contact viu între Biserici și de a stimula studiul și dezbaterea problemelor cu privire la unitatea creștină (Declarația Toronto, § 2).

20. Perspectivele dialogurilor teologice ale Bisericii Ortodoxe cu celelalte biserici și confesiuni creștine sunt întotdeauna determinate pe baza criteriilor canonice ale tradiției ecleziale deja existente (Canonul 7 al celui de-al doilea Sinod Ecumenic si 95 al Sinodului Ecumenic Quinisext).

21. Biserica Ortodoxă dorește să consolideze activitatea Comisiei “Credință și Constituție” și urmărește cu mare interes contribuția teologică a acesteia realizată până în prezent. Ea evaluează pozitiv textele teologice emise de aceasta, contribuția valoroasă a teologilor ortodocși care reprezintă un pas important în Mișcarea Ecumenică pentru apropierea Bisericilor. Totodată, Biserica Ortodoxă are rezerve cu privire la punctele capitale legate de credință și ordine.

22. Biserica Ortodoxă consideră condamnabilă orice încercare de a diviza unitatea Bisericii, de către persoane sau grupuri, sub pretextul unei pretinse apărări a purității Ortodoxiei. După cum o arată întreaga viață a Bisericii Ortodoxe, păstrarea purității credinței ortodoxe este asigurată numai de către sistemul sinodal care, dintotdeauna, în sânul Bisericii, este judecătorul competent și ultim în materie de credință.

23. Biserica Ortodoxă are o conștiință comună a necesității dialogului teologic inter-creștin, care ar trebui să meargă întotdeauna alături de mărturia în lume și de acțiunile care exprimă “bucuria negrăită” a Evangheliei (1,8 IP), excluzând orice act de prozelitism sau alte acțiuni specifice antagonismului sectar provocator. În acest sens, Biserica Ortodoxă consideră că este foarte important ca toți creștinii de bună credință, inspirați de principiile fundamentale comune ale credinței noastre, să încerce să dea un răspuns prompt și solidar, bazat pe modelul ideal al omului nou în Hristos, la problemele spinoase pe care le pune lumea de azi.

24. Biserica Ortodoxă este conștientă de faptul că mișcarea pentru refacerea unității creștinilor ia noi forme pentru a răspunde unor noi situații și că trebuie să facă față noilor provocări ale lumii de astăzi. Este esențial ca Biserica Ortodoxa să continue să aducă mărturia Sa lumii creștine divizate, pe baza tradiției și credinței Sale apostolice.

Ne rugăm pentru ca creștinii să lucreze împreună, pentru că ziua este aproape când Domnul va copleși nădejdea Bisericilor Ortodoxe: “va fi o turmă şi un păstor” (Ioan 10, 16).

Chambésy, 15 octombrie 2015 (Sursa: Traducere Român Ortodox în Franța și revizuită de Cuvântul Ortodox)

Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană

Contribuția Bisericii Ortodoxe la realizarea păcii, dreptății, libertății, fraternității și iubirii între popoare  și la eliminarea discriminării rasiale și altele  - Proiect de document pentru Sinodul pan-ortodox, aprobat de către Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale, la Chambésy, 21-28 ianuarie 2016 -  Publicat în conformitate cu o hotărâre a Sinaxei Întâistătătorilor

Biserica lui Hristos trăiește “în lume“, dar “nu este din aceasta lume” (Ioan 17,11 și 14-15). Biserica este semnul și imaginea Împărăției lui Dumnezeu în istorie, căci anunță o “făptură nouă” (II Corinteni 5, 17), “un cer nou și un pământ nou în care va locui dreptatea” (II Petru 3, 13), o lume în care Dumnezeu “va șterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere” (Apoc 21: 4-5)
Această așteptare este deja gustată și experiată mai dinainte în Biserică, prin excelență, de fiecare dată când este slujită Sfânta Euharistie și când se reunesc “în adunare” (I Cor 11, 17)  “fiii lui Dumnezeu cei împrăștiați” (Ioan 11, 52) într-un trup fără deosebire de rasă, sex, vârstă, origine socială sau orice altă formă de distincție, unde “nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască“(Galalateni 3, 28, Coloseni 3, 11), într-o lume de împăcare, pace și iubire.

Biserica a văzut, de asemenea, acestă pregustare a “noii creații”, a lumii  transformate, prin sfinții Săi care, prin asceză și virtuțile lor, au devenit deja în această viață imagini ale Împărăției lui Dumnezeu, arătând și încredințând astfel că așteptarea unei lumi de pace, dreptate și iubire nu este o utopie, ci “încredințarea celor nădăjduite” (Evrei 11: 1), care este posibilă cu harul lui Dumnezeu și lupta duhovnicească a omului. Continuu inspirată de așteptarea și pregustarea Împărăției lui Dumnezeu, Biserica nu rămâne indiferentă problemelor omului din  toate timpurile ci, dimpotrivă, ea împărtășește îngrijorarea și problemele lui vitale, încărcându-Se, precum Domnul, de durere și de rănile cauzate de răul ce lucrează în lume și, precum bunul Samaritean, “legându-i rănile sale, turnând pe ele untdelemn şi vin” (Luca 10,34)prin cuvânt de răbdare și mângâiere (Romani 15, 4; Evrei 13, 22) și prin iubire lucrătoare.Cuvântul Său în lume nu este de a denunța, a judeca sau a condamna lumea (cf. Ioan 3,17 și 12, 47), ci de a-i procura, ca un ghid, Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu, nădejdea și certitudinea că răul, sub orice formă, nu are ultimul cuvânt în istorie și că nu trebuie sa i se lase să-și urmeze cursul.

Bazându-se pe aceste principii, și în ansamblu pe experiența și învățătura tradiției sale patristice, liturgice și ascetice, Biserica Ortodoxă împărtășește preocupările și neliniștile omului din timpul nostru, confruntat cu problemele existențiale care preocupă lumea modernă,dorind să contribuie la rezolvarea lor, pentru a oferi lumii pacea lui Dumnezeu, “care covârșește orice minte” (Filipeni 4: 7) reconcilierea și dragostea.

A. Valoarea persoanei umane

1. Sfințenia persoanei umane, care rezultă din creerea omului după chipul lui Dumnezeu și din misiunea sa în planul lui Dumnezeu pentru om și lume, a fost sursă de inspirație pentru Părinții Bisericii Ortodoxe, care s-au aplecat asupra  tainei iconomiei divine. Sfântul Grigorie Teologul subliniază în acest context, că Creatorul a pus omul pe pământ, ca o a doua lume, un macrocosmos într-un microcosmos, un alt înger, o ființă dublu creată [trup și suflet n.t.] pentru a I se închina, un stăpân al creației vizibile, un inițiat al lumii raționale, o făptură domnind peste celelalte ființe de pe pământ, (…) o ființă trăind în această lume și aspirând la o alta, întruchiparea tainei, apropiindu-se de Dumnezeu prin îndumnezeire (Grigorie Teologul, Oratio 45.7. PG 36, 632 AB). Creația își găsește fundamentul și scopul său în Întruparea Logosului lui Dumnezeu și îndumnezeirea omului. Hristos reînnoind întru Sine pe vechiul Adam (cf. Efeseni 2,15), “îndumnezeind această făptură, omul întreg, constituie începutul împlinirii nădejdii noastre” (Eusebiu, Demostr. Evang. 4, 14. PG 22, 289A). Această învățătură a Bisericii este sursa a toată râvna creștină pentru a salva demnitatea și măreția persoanei umane.

2. Pe această bază, este esențial de a promova în toate direcțiile colaborarea inter-creștină pentru a salva demnitatea persoanei umane și pacea, astfel încât eforturile pașnice ale tuturor creștinilor să câștige mai multă greutate și putere.

3. Recunoașterea comună a valorii eminente a persoanei umane poate servi ca premiză pentru colaborarea mai largă în acest domeniu. Bisericile Ortodoxe sunt chemate să contribuie la înțelegerea și cooperarea inter-religioasă și, prin acestea, la suprimarea oricăror manifestări de fanatism; prin care vor lucra pentru reconcilierea popoarelor și biruința celor bune, care sunt libertatea și pace în lume, în slujba omului, indiferent de rasă și religie. Se subînțelege că această colaborare exclude orice sincretism și orice încercare de a impune o religie altora.

4. Suntem convinși că, “împreună-lucrători cu Dumnezeu” (I Cor 3: 9), putem progresa în acestă lucrare, împreună cu toți oamenii de bună voință care se consacră căutării adevăratei păci pentru binele comunității umane, la nivel local, național și internațional. Această lucrare este o poruncă a lui Dumnezeu. (Mt 5: 9)

B. Libertate și responsabilitate

1. Darul libertății este unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu pentru om, ca purtător concret al chipului lui Dumnezeu personal, precum și în calitate de membru al comuniunii de persoane reflectată prin har, prin unitatea omenirii, a vieții în Sfânta Treime și a comuniunii celor Trei Persoane. “Dumnezeu l-a creat la început pe om liber, și i-a dat liberul arbitru, cu singura restricție legea poruncii” (Grigorie Teologul, Oratio XIV, 25. PG 35, 892A). Libertatea îl face pe om capabil să progreseze la infinit către perfecțiunea spirituală, dar, în același timp, implică pericolul neascultării, riscul nesupunerii față de Dumnezeu și, prin urmare, al căderii, de unde consecințele tragice ale răului în lume.

2. Consecințele acestui rău sunt imperfecțiunile și lipsurile care fac parte din timpul nostru, cum ar fi secularizarea, violența, laxitatea morală, fenomene nesănătoase cauzate de flagelul drogurilor și a altor vicii [prezente] la o parte dintre tinerii contemporani, rasismul, recurgerea la înarmări, războaie și relele sociale cauzate de acestea, oprimarea grupurilor sociale, a comunităților religioase, a națiunilor întregi, inegalitățile sociale, limitarea drepturilor omului cu privire la libertatea conștiinței și a libertății religioase în special, dezinformarea și manipularea opiniei publice, mizeria economică, nedreptatea în distribuția bunurilor elementare pentru viață sau absența lor totală, foametea a milioane de oameni, deportările forțate ale populației sau comerțul de oameni, afluxul refugiaților, distrugerea mediului, utilizarea necontrolată a biotehnologiei genetice și biomedicinei la începutul, durata și sfârșitul vieții umane – toate acestea mențin angoasa infinită în care se zbate omenirea în zilele noastre.

3. Confruntați cu această situație, care a condus la degradarea conceptului de persoană umană, datoria Bisericii Ortodoxe constă astăzi de a afirma, prin predica sa, teologia sa, cultul său și activitatea pastorală, adevărul libertății în Hristos. “Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc. Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui. Iar conștiința, zic, nu a ta însuti, ci a altuia. Căci de ce libertatea mea să fie judecată de o altă conştiinţă?“(I Cor. 10, 23-24;10, 29). Libertate fără responsabilitate și fără iubire în cele din urmă duce la pierderea libertății.

C. Pace și Dreptatea

1. Biserica Ortodoxă recunoaște și subliniază diacronic locul central al păcii și dreptății în viața umană. Chiar revelația în Hristos este caracterizată ca Evanghelia păcii (Efeseni 6: 15), căci Hristos făcând pace “prin sângele crucii Sale” (Coloseni 1, 20), “venind, a binevestit pace, vouă celor de departe şi pace celor de aproape” (Efeseni 2, 17). “El este pacea noastră” (Efeseni 2, 14) “care covârșește orice minte” (Filipeni 4: 7) este, după cum Hristos însuși a spus Apostolilor Săi înainte de Patimile Sale, mult mai cuprinzătoare și esențială decât cea promisă de lume: “Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu” (Ioan 14, 27). Căci pacea lui Hristos este fructul copt al recapitulării tuturor lucrurilor întru El; al demnității și al măreției persoanei umane ca chip a lui Dumnezeu; a manifestării unității organice a neamului omenesc și a lumii în Hristos; universalitatea în trupul lui Hristos al idealurilor de pace, libertate și dreptate socială; și, în final rodnicia iubirii creștine între oameni și [între] popoare. Adevărata pace este rodul biruinței pe pământ a tuturor acestor idealuri creștine. Este pacea care vine de Sus, pe care Biserica Ortodoxă o cheamă în rugăciunile sale zilnice, cerând-o de la Dumnezeu Care pe toate le poate și Care împlinește rugăciunile celor ce vin la El cu credință.

2. Cele de mai sus arată în mod clar de ce Biserica, ca trup al lui Hristos (I Cor 12: 27), se roagă întotdeauna pentru pacea lumii întregi, care, după Sfântul Clement al Alexandriei, este sinonimă cu dreptatea (Stromata 4, 25. PG 8 1369B-72A). Sfântul Vasile cel Mare adaugă: “Nu pot să fiu convins că sunt demn de a fi numit rob al lui Iisus Hristos,dacă nu sunt în stare să iubesc pe ceilalți și să trăiesc în pace cu toată lumea – cel puțin atât cât depinde de mine” (Ep. 203, 1. PG 32, 737B). Aceasta este, după cum același Sfânt Părinte menționează, atât de firesc pentru creștin încât am putea spune că nu există nimic mai specific creștin decât a lucra în favoarea păcii (Epist. 114 PG 32, 528B ). Pacea lui Hristos este forța tainică care provine din împăcarea omului cu Tatăl Său ceresc, prin bunăvoința lui Iisus Care lucrează toate în toți, creează o pace de nedescris predestinata de la începutul secolelor, ne împacă cu El însuși și, prin El însuși, cu Tatăl (Dionisie Areopagitul, De nom. Div.. 11 5. PG 3, 953AB).

3. Trebuie să subliniem ca în același timp darurile spirituale ale păcii și dreptății depind de asemenea de împreună-lucrarea oamenilor. Duhul Sfânt dă darurile duhovnicești, atunci când omul caută în pocăință pacea și dreptatea lui Dumnezeu. Aceste daruri de pace și dreptate se realizează acolo unde creștinii stăruie în credință, iubire și nădejde în Iisus Hristos, Domnul nostru (cf. I Tesaloniceni 1: 3).

4. Păcatul este o boală spirituală ale cărei simptome vizibile sunt conflictele, discordia, crimele și războaiele cu consecințele lor tragice. Biserica încearcă să vindece nu numai simptomele vizibile ale acestei boli, dar, de asemenea, boala însăși, păcatul.

5. În același timp, Biserica Ortodoxă consideră că este de datoria ei să încurajeze tot ceea ce este cu adevărat în slujba păcii (cf. Rom 14: 19) și care deschide calea spre dreptate, fraternitate, adevărata libertate și dragoste reciprocă a tuturor fiilor unui singur Tatăl ceresc, precum și a tuturor popoarelor care alcătuiesc familia omenirii. Ea compătimește pe toți cei care, în diferite părți ale lumii sunt lipsiți de binele păcii și al dreptății.

D. Pacea și prevenirea războiului

1. Biserica lui Hristos condamnă în general războiul, pentru că Ea-l vede ca urmare a răului și păcatului în lume; “De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre?” (Iacov 4,1). Fiecare război este o amenințare distructivă împotriva creației și a vieții. În special, în cazul războaielor cu arme de distrugere în masă, consecințele ar fi înfricoșătoare, nu numai pentru că acestea provoacă moartea a nenumărate ființe umane, dar și pentru că, în plus, viața supraviețuitorilor ar deveni insuportabilă. Boli incurabile vor aparea, mutații genetice și alte rele vor fi provocate, care vor afecta in mod grav generațiile viitoare. Nu doar armamentul nuclear este foarte periculos, ci și armamentul chimic și biologic, precum și orice formă de armament care creează o iluzie de supremație și dominație asupra lumii înconjurătoare. Acest tip de armament întreține un climat de frică și lipsă de încredere și devine cauza unei noi curse a înarmărilor.

2. Biserica lui Hristos, considerând, în principal, războiul ca o consecință a răului și a păcatului în lume, încurajează fiecare inițiativă și fiecare efort pentru evitarea sau prevenirea războiul, prin dialog și orice alte mijloace adecvate. Dacă războiul devine inevitabil, Biserica continuă să se roage și să aibă grijă pastorală de fiii Săi care sunt implicați în conflicte militare pentru a apăra viața și libertatea lor, făcând tot felul de eforturi pentru restabilirea păcii cât mai repede.

3. Biserica Ortodoxă condamnă în mod ferm orice fel de conflict și de război, motivate de fanatism derivate din principii religioase. Tendința fără încetare de creștere a măririi represiunilor și persecuțiilor creștinilor și a altor comunități datorită credinței lor, în Orientul Mijlociu și în alte părți, precum și dezrădăcinarea creștinismului din leagănul sau istoric, ridică îngrijorări profunde. Astfel sunt amenințate relațiile interconfesionale și interetnice existente, în același timp ce mulți creștini sunt obligați să părăsească țările lor.Ortodocșii din lumea întreagă compătimesc frații lor creștini și toți ceilalți care sunt persecutați în această regiune, și de fac apel pentru a găsi o soluție echitabilă și permanentă a problemelor din regiune.

Biserica Ortodoxă condamnă, de asemenea, războaiele provocate de naționalism și cele cauzate de purificarea etnică, a schimbărilor de frontiere de stat și ocuparea teritoriilor.

E. Biserica Ortodoxă în fața discriminărilor

1. Domnul, “rege al păcii” (Evrei 7: 2-3), dezaprobă violență și nedreptatea ( cf. Ps 10: 5), condamnă comportamentul inuman față de aproapele (cf. Mc 25[?], 41- 46 și Iacov 2: 15-16). În Împărăția Lui – imaginea și prezența acesteia în lume este Biserica – nu este loc nici pentru ură între națiuni, nici pentru dușmănie și intoleranță de orice fel (cf. Es 11: 6 și Romani 12: 10).

2. Poziția Bisericii Ortodoxe cu privire la acest aspect este destul de clară: Biserica Ortodoxă crede că Dumnezeu a creat de la un om “tot neamul omenesc, ca să locuiască peste toată faţa pământului” (Fapte 17, 26) și că în Hristos “nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi“(Gal 3, 28). La întrebarea “cine este aproapele meu?” Hristos a răspuns în parabola bunului Samaritean (Luca 10: 25-37). Ne-a învățat astfel să înlăturam orice barieră de dușmănie și prejudecată. Biserica Ortodoxă mărturisește că fiecare ființă umană – indiferent de culoare, religie, rasă, sex, naționalitate și limbă – este creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și, prin urmare, este astfel un membru, cu parte egală, al comunității umane. Potrivit cu credința sa, Biserica respinge discriminarea sub formele enumerate mai sus, care implică o distincție în demnitate între oameni.

3. Biserica, respectând principiile drepturilor omului și egalitatea tratării oamenilor, are în vedere punerea în aplicare a acestor principii în lumina doctrinei sale cu privire la Taine, familie, locul bărbatului și al femeii în Biserică și valorile Tradiției bisericești, în general. Biserica își rezervă dreptul de a purta și a da mărturia învățăturii sale în spațiul public.

F. Misiunea Bisericii Ortodoxe ca mărturie a iubirii în Diaconia

1. Îndeplinind misiunea sa de mântuire în lume, Biserica Ortodoxă are grija în mod activ de toți cei care au nevoie de ajutor, cei flămânzi, cei nevoiași, bolnavi, persoanele cu handicap, în vârstă, asuprite, răpite, prizonieri, fără adăpost, orfani, victime ale catastrofelor și conflictelor armate, ale traficului de ființe umane și forme moderne de sclavie. Eforturile Bisericii Ortodoxe de a depăși sărăcia extremă și nedreptatea socială sunt o expresie a credinței sale și o slujire pentru Domnul Însuși, care se identifică cu toți oamenii, și mai ales cu cei nevoiași “întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40). Biserica poate coopera cu toate instituțiile sociale în toată diversitatea ministeriului său social.

2. Antagonismele și ostilitățile care stăpânesc în lume generează, de asemenea, nedreptate și inegalitate în participarea oamenilor și națiunilor la bunurile Creației divine. Ele lipsesc milioane de oameni de bunuri de primă necesitate și conduc la sărăcirea personalității umane. Provoacă migrații masive de populație, fac să se nască conflicte etnice, religioase și sociale care amenință coeziunea internă a societăților.

3. Biserica nu poate rămâne indiferentă proceselor economice care influențează de manieră negativă întreaga umanitate. Ea insistă asupra necesității nu numai de a construi economia pe principii morale, dar, de asemenea, de a servi în mod activ omul prin ele, urmând învățătura apostolului Pavel, “ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua” (Faptele Apostolilor 20: 35). Sfântul Vasile cel Mare a scris că “scopul pe care fiecare ar trebui să-l aibe în activitatea lui este de a ajuta pe cei nevoiași și nu să se ocupe de propriile nevoi” (Sfântul Vasile cel Mare, Regulile Mari, 42. PG 31, 1025 A).

4. Decalajul dintre bogați și săraci se adâncește dramatic ca urmare a crizei economice, care este de obicei rezultatul unei speculații galopante a reprezentanților cercurilor financiare, concentrării bogăției în mâinile unui mic număr de persoane și o activitate economică deformată, care, fiind lipsită de dreptate și de sensibilitate umană, nu servește în cele din urmă la satisfacerea nevoilor adevărate ale umanității. O economie durabilă este o economie care combină eficiența cu dreptatea și solidaritatea socială.

5. În aceste condiții tragice, se poate înțelege imensa responsabilitatea a Bisericii în lupta împotriva foametei și a oricărui formă de sărăcie ce constituie plăgi în lume. Acest fenomen din timpurile noastre, în care țările trăiesc într-un sistem economic globalizat, dezvăluie o gravă criză de identitate a lumii moderne. Foamea nu pune doar în pericol darul divin al vieții în rândul popoarelor întregi, dar afectează, de asemenea, demnitatea eminentă a persoanei umane, și, prin urmare, jignitoare pentru Dumnezeu însuși. Din acest motiv, dacă grija față de propria noastre alimentație este o problemă materială, grija față de hrana aproapelui nostru este un subiect spiritual (Iacov 2: 14-18). Prin urmare, este o datorie pentru toate Bisericile Ortodoxe să dea dovadă de solidaritate și să organizeze în mod eficient ajutorul lor pentru frații nevoiași.

6. Sfânta Biserică a lui Hristos în trupul sau universal, care include în sânul sau multe popoare, subliniază principiul solidarității umane și aprobă colaborarea largă a popoarelor și a statelor pentru rezolvarea pașnică a conflictelor.

7. Impunerea în creștere pentru omenire a unui stil de viață din ce în ce mai consumerist, lipsit de orice sprijin pe valorile morale creștine, suscită preocuparea Bisericii. În acest sens, consumerismul combinat cu globalizarea secularizantă tinde să aducă oamenii la pierderea rădăcinilor lor spirituale, a  memoriei lor istorice și la uitarea tradițiilor.

8. Mass-media cade adeseori sub controlul ideologiei globalismului liberal și devine promotoarea ideologiei de consum și a imoralității. Cazurile de tratament lipsit de respect, sau chiar de hulă, a valorilor religioase, provoacă discordie și revolte  în societate, suscitând o îngrijorare particulară. Biserica avertizează credincioșii săi de pericolul manipulării conștiințelor prin intermediul mass-media, utilizarea lor nu pentru apropierea oamenilor și popoarelor, ci pentru manipularea lor.

9. Biserica se confruntă din ce în ce mai mult în răspândirea doctrinei sale și îndeplinirea misiunii sale mântuitoare pentru umanitate, cu manifestări ale ideologiei de secularizare. Biserica lui Hristos în lume este invitată să-și exprime și să evidențieze mărturia sa profetică în lume, sprijinindu-se pe experiența credinței și amintind oamenilor, în acest fel, misiunea sa reală, “proclamând” Împărăția lui Dumnezeu și cultivând conștiința unității turmei Sale. Astfel, largi perspective se deschid înaintea ei, pentru că este ca un element esențial al învățăturii sale ecleziologice ca ea să prezinte lumii împărțite comuniunea și unitatea euharistică.

10. Voința unei creșteri constante a bunăstării și a consumerismului implică în mod inevitabil o utilizare disproporționată a resurselor naturale și epuizarea resurselor naturale. Lumea creată de Dumnezeu pentru ca omul “s-o lucreze şi s-o păzească” (cf. Gen 2, 15), suferă consecințele păcatului uman, “Căci făptura a fost supusă deşertăciunii – nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o – cu nădejde, Pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu. Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum.“(Romani 8: 20-22). Criza ecologică actuală este legată de schimbările climatice și de încălzirea globală,  și fac imperativă datoria Bisericii de a contribui prin modalitățile spirituale de care dispune, pentru a proteja creația lui Dumnezeu împotriva faptelor din lăcomie umană.

Lăcomia de a satisface nevoile materiale duce la sărăcirea spirituală a omului și distrugerea mediului. Noi nu trebuie să uităm că bogăția naturală a pământului nu este proprietatea omului, ci a Creatorului: “Al Domnului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea.“(Psalmul 23, 1). Astfel, Biserica Ortodoxă subliniază necesitatea de a proteja creația lui Dumnezeu cultivând simțul responsabilității față de mediul înconjurător, care este un dar al lui Dumnezeu, descoperind valorile virtuților de abstinentă și moderație. Trebuie să ne amintim că sunt nu numai generațiile actuale dar, de asemeni, și cele viitoare, care au dreptul la resursele naturale pe care ni le-a dat Creatorul.

11. Pentru Biserica Ortodoxă, capacitatea de a studia științific lumea constituie un dar al lui Dumnezeu pentru om. Dar, în același timp, Biserica subliniază pericolele ce se pot ascunde în utilizarea unor progrese științifice. Biserica consideră că omul de știință este liber nu numai să facă cercetare, dar și pentru a pune capăt, atunci când principiile creștine și umane sunt încălcate. (Sf. Pavel, “Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos” (1 Corinteni 6:12) și Sf. Grigorie Teologul: “Binele nu mai este bine dacă mijloacele sunt rele” (Op. Teolog. I, 4. PG 36, 16 C). Acest punct de vedere al Bisericii apare pentru diferite probleme indispensabil pentru a defini în mod corect libertatea și pentru a scoate în valoare roadele științei, pentru care se anticipează succese în aproape toate domeniile, în particular al biologiei, care nu este lipsit de pericole. Subliniem în același timp caracterul incontestabil sfânt al vieții umane de la concepția omului până la moartea sa naturală.

12. Remarcăm în ultimii ani dezvoltarea rapidă a bioștiintelor și a biotehnologiilor care sunt legate între ele, cu numeroase realizări, dintre care foarte multe sunt considerate benefice pentru oameni, în timp ce altele provoacă dileme de natură morală sau trebuie să fie respinse. Biserica Ortodoxă afirmă că omul nu este pur și simplu o reuniune de celule, țesuturi și organe, și nu este determinat în mod unic doar de factori biologici. Omul este creat după chipul lui Dumnezeu (Gen 1, 27) și trebuie să fie tratat cu respectul cuvenit. Recunoașterea acestui principiu fundamental duce la concluzia că, atâta în ​​cercetarea științifică cât și în aplicarea practică a noilor descoperiri și invenții, trebuie să fie salvat dreptul absolut al oricărei persoane de a fi tratată cu respect în fiecare etapă a vieții sale, cât și voia lui Dumnezeu, așa cum se descoperă în creație. Cercetare trebuie să țină seama de principiile morale și spirituale ale vieții și de valorile și tradițiile creștine. Trebuie să fie arătat, de asemenea, respectul indispensabil pentru întreaga creație a lui Dumnezeu, atât în ​​timpul utilizării acesteia de către om, cât și în timpul cercetării, urmând porunca pe care Dumnezeu i-a dat-o (vezi Geneza 2:15).

13. În aceste vremuri de secularizare, vedem în mod particular apărând necesitatea de a înălța importanța sfințeniei vieții, în optica crizei spirituale ce caracterizează civilizația modernă.Confuzia între libertate și imoralitate a dus la creșterea criminalității, distrugerea și profanarea altarelor și la pierderea respectului pentru libertatea aproapelui și pentru sfințenia vieții. Tradiția ortodoxă formându-se prin experiența practică a adevărurilor creștine, este purtătoare de spiritualitate și de moralitate ascetică, care trebuiesc proslăvite și promovate în special în zilele noastre.

14. Grija pastorală deosebită a Bisericii pentru tineri și copii continuă fără slăbire, având ca scop educația lor în Hristos. Prelungirea responsabilității pastorale a Bisericii la instituția sfântă a familiei este de la sine înțeleasă, pentru că ea este întotdeauna și în mod necesar bazată pe sfințenia Tainei căsătoriei creștine, ca unirea dintre un bărbat și o femeie, care reprezintă unirea lui Hristos și a Bisericii Sale (Efeseni 5, 32). Acest lucru este în mod particular de actualitate, în fața încercărilor de legalizare în unele țări, și de justificare teologică în unele comunități creștine, a formelor de conviețuire care contrazic tradiția și doctrina creștină.

15. În timpurile moderne, la fel ca în toate timpurile, vocea profetică și pastorală a Bisericii se adresează inimii omului, și îndeamnă cu apostolul Pavel, să adopte și să trăiască toate “câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun“(Filipeni 4,7[4, 8 n.t.]), iubirea jertfitoare a Domnului său răstignit, singura cale spre o lume de pace, dreptate, libertate și dragoste între oameni și popoare. (Sursa: Traducere Român Ortodox în Franța după textul în franceză: La mission de l’Église orthodoxe dans le monde contemporain)

Importanța postului si respectarea lui astazi

Proiect de document pentru Sinodul Pan-ortodox, adoptat în Conferința a V-a presinodala panortodoxa de la Chambésy, 10-17 octombrie 2015. Publicat în conformitate cu rezoluția Sinaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale, de la Chambésy, 21-28 ianuarie 2016

1. Postul este o poruncă divină (Fac 2: 16-17). Potrivit Sf. Vasile, postul este la fel de vechi ca și omenirea; deoarece a fost instaurat în Rai (De jejunio, 1, 3 PG 31, 168 A). El constituie o mare luptă spirituală și cea mai bună expresie a idealului de nevoință al Ortodoxiei.Biserica Ortodoxă, conformându-se cu credincioșie hotărârilor apostolice, canoanelor sinodale și întregii Tradiții patristice întotdeauna a proclamat marea însemnătate a postului pentru viața duhovnicească a omului și mântuirea lui. Pe tot parcursul anului liturgic, Biserica propovăduiește tradiția și învățătura patristică cu privire la post, necesare pentru ca omul să vegheze, în mod constant și fără a da greș, și pentru a trezi în el râvna în lupta spirituală. Postul este propovăduit în Triod ca dar divin, slavă plină de lumină, armă nebiruită, temelia luptei duhovnicești, cea mai bună cale către bine, hrană pentru suflet, ajutor dat de Dumnezeu, izvorul a toată cugetarea, imitarea unui vieți nestricăcioase și asemănătoare cu cea a îngerilor, “mama” tuturor bunătăților și a tuturor virtuților, imaginea vieții care va veni.

2. Postul, ca instituție foarte veche, este deja în Vechiul Testament (Deuteronom 9, 18; Isaia 58: 4-10; Ioil 2, 15; Iona 3: 5-7), și se afirmă în Noul Testament. Înainte de a începe propovăduirea Sa în lume, Domnul însuși a postit patruzeci de zile (Luca 4: 1-2) și a adus învățături cu privire la practica postului (Matei 6: 16-18). În Noul Testament, într-un mod mai general, postul este descris ca un mijloc de abstinență, de pocăință și de creștere duhovnicească (Marcu 1: 6; Fapte 13, 2;Fapte 14, 23; Rom 14: 21). Deja din timpul Apostolilor, Biserica a proclamat importanța postului și a stabilit miercurea și vinerea ca zile de post (Did. 8, 1) precum și postul de dinaintea Paștelui (Sf. Irineu, în Eusebius Historia Ecclesiastica 5, 24. PG 20, 497 B 508 AB). Desigur, în practica bisericească, adoptată de-a lungul secolelor, a existat o diversitate, nu numai în ceea ce privește durata postului Paștelui (Dionisie al Alexandriei, Epist. Ad. Episc. Basilidem, PG 10, 1277), dar, de asemenea, în ceea ce privește numărul și conținutul altor perioade de post, adoptate sub influența diferiților factori, în special liturgici și monastici, pentru a pregăti credincioșii pentru marile sărbători. Astfel, legătura indisolubilă dintre post și cult demonstrează caracterul și scopul postului, și subliniază dimensiunea sa spirituală, motiv pentru care toți credincioșii sunt chemați să se conformeze, fiecare după forțele și posibilitățile sale, fără însă a neglija această instituție sfântă: “Băgați de seamă ca nimeni să nu vă întoarcă de la această cale de învățătură (…) Dacă poți purta întreg jugul Domnului, vei fi desăvârșit; dacă nu poți, fă ceea ce ești capabil. În ceea ce privește postul, ține-l în funcție de puterea ta” (Didahii 6, 1-3).

3. Ca luptă duhovnicească, adevăratul post este asociat cu rugăciunea neîncetată și pocăința sinceră. Pocăința fără post este fără valoare (Vasile cel Mare, De jejunio, 1, 3, PG 31, 168 A), precum și postul fără milostenie este nul; mai ales astăzi, când distribuția inegală și injustă a bunurilor lipsește, chiar popoare întregi, de pâinea lor de zi cu zi.Fraților, postind trupește, noi postim, de asemenea, duhovnicește, rupem lanțurile nedreptății, rupem legăturile patimilor noastre care ne stăpânesc, rupem zapisul cel vechi, împărțim pâinea noastră cu cel înfometat și primim pe cel sărman(Stihar din miercurea primei săptămâni a Postului Mare, Cf. Isaia 58, 6-7). A posti nu înseamnă pur și simplu a te abține de la anumite alimente. Abstinența de la anumite alimente nu este suficientă în sine pentru a face un post lăudabil; să practicăm un post care este primit de Dumnezeu și este bineplăcut Lui. Adevăratul post constă în a se desface de legătura răului, a-și înfrâna limba, a se abținere de la mânie, a îndepărta poftele, defăimările, minciuna și mărturia mincinoasă. Abținerea de la toate acestea este adevăratul post. Datorată acestora toate, postul este un lucru bun. (Vasile cel Mare, De jejunio, 2, 7. PG 31, 196 D).

Abstinența de la anumite alimente și sobrietatea – legata de felul alimentelor și cantitatea lor – sunt elementele vizibile ale luptei spirituale, care este postul. Postul – așa cum sugerează termenul – înseamnă abstinența de la mâncare; dar mâncarea nu ne-a făcut niciodată nici mai drepți, nici mai puțini drepți. Postul are o semnificație profundă: precum mâncarea este simbolul vieții și abstinența de la mâncare a morții, asemenea, noi, oamenii, avem nevoie să postim, pentru a muri lumii și, mai apoi, primind hrana cerească, să viețuim în Dumnezeu, (Clement al Alexandriei, Eclogae, PG 9, 704D-705A). Astfel, adevăratul post se referă la întreaga viață a credincioșilor în Hristos și își găsește apogeul în participarea lor la viața liturgică, și în special în Taina Sfintei Împărtășanii.

4. Postul de patruzeci de zile al Domnului a devenit exemplul celui pe care trebuie să-l exerseze credincioșii. El face activ participarea lor la ascultarea  Domnului, pentru ca prin post să putem beneficia, prin ascultare, de ceea ce am pierdut prin neascultare (Sf. Grigorie de Nazianz, Or. 45, In sanctum Pascha 28, PG 36, 661 A). Sfântul Grigorie Palama a rezumat într-un mod semnificativ toată tradiția patristică, acordând dimensiunii spirituale a postului – mai ales cea a Postului Mare – un sens hristocentric: Deci, dacă tu postești, nu numai că vei suferi patima și vei muri împreună cu Hristos, dar vei învia și  vei stăpâni împreună cu El pentru veșnicie; căci devenind una cu El, în participarea la asemănarea morții Sale, vei participa și la Înviere, și vei fi moștenitorul vieții în El(Or. 13, In quinta jej. Dom., PG 151, 161).

5. Conform tradiției ortodoxe, măsura desăvârșirii duhovnicești – “măsura vârstei deplinătății lui Hristos” (Efeseni 4, 13) – este plasată foarte sus, și fiecare trebuie, dacă dorește să o atingă, să crească în consecință. Acesta este motivul pentru care nevoința și lupta duhovnicească nu au un sfârșit în viața prezentă, precum desăvârșirea celor desăvârșiți. Toți sunt chemați să corespundă, după puterile lor, exigențelor acestei înalte măsuri, pentru a atinge îndumnezeirea prin har. Și chiar ei, deși pun în practică toate poruncile, nu se laudă, ci mărturisesc: “Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem” (Luca 17, 10). Nimeni nu ar trebui să renunțe – după învățătura ortodoxă cu privire la viața duhovnicească – la lupta cea bună a postului, ci să se bazeze pe mila lui Dumnezeu pentru lipsurile sale, pe deplin conștient de nimicnicia sa, și să se osândească pe sine. Pentru că este imposibil a avea o viață duhovnicească ortodoxă fără lupta duhovnicească a postului.

6. Biserica Ortodoxă, ca o mamă iubitoare, a definit ceea ce este folositor pentru mântuire și plasează în frunte perioadele sfinte ale postului, ca un “semn de protecție” dat de Dumnezeu pentru a salva viața cea nouă, a credincioșilor, în Hristos, împotriva curselor vrăjmașului. După Sfinții Părinți, ea păstrează, ca și mai înainte, hotărârile apostolice, canoanele sinodale și Tradiția sfântă. Ea propune întotdeauna sfântul post ca cea mai bună cale în cadrul ascezei credincioșilor în vederea desăvârșirii lor duhovnicești și a mântuirii lor.Ea propovăduiește ca necesar pentru credincioși de a respecta în cursul anului Domnului toate posturile fixate: Postul Mare, de miercuri și de vineri, evidențiate de sfintele canoane, al Crăciunului, al Sfinților Apostoli, al Adormirii Maicii Domnului, postul din ziua Înălțării Sfintei Cruci, din Ajunul Bobotezei, din ziua Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, precum și posturile propuse din grijă pastorală sau liber consimțite de către credincioși.

7. Cu toate acestea, Biserica a pus prin indulgență pastorală, limitele iconomiei milostive regimului postului. Prin urmare, ea a prevazut să aplice principiul ecleziastic al iconomiei în caz de boală trupească, al unei nevoie urgente sau dificultăți de timp, în funcție de discernământul și grija pastorală a episcopilor Bisericilor Locale.

8. De fapt, astăzi mulți dintre credincioși, fie din neglijență, fie din cauza condițiilor de viață, oricare ar fi acestea, nu respectă toate poruncile cu privire la post. Toate aceste cazuri de nerespectare a poruncilor sfinte cu privire la post, fie ca sunt generale sau individuale, trebuie să fie tratate de către Biserică cu grijă pastorală – pentru că Dumnezeu “nu dorește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și sa fie viu“(cf. Iezechel 33,11)-, fără ca valoarea postului să scadă. Prin urmare, lasă loc Bisericilor Ortodoxe Locale să stabilească măsura iconomiei milostive și îngăduința aplicării, în scopul de a ușura “greutatea” postului sfânt, pentru cei care au dificultăți în îndeplinirea tuturor celor prevăzute, fie din motive personale (boală, serviciu militar, condiții de muncă, etc.) fie din motive generale (condiții climatice, condiții socio-economice particulare specifice anumitor țări, precum ar fi dificultatea de a obține anumite alimente de post), ușurând, în aceste cazuri particulare, “greutatea” posturilor sfinte, în cadrul celor precedente,  fără a micșora în nici un caz, instituția sfântă a postului. Această îngăduință milostivă trebuie să fie aplicată de către Biserică cu mare circumspecție, și mai ales cu mai multă îngăduință pentru tineri, pentru care tradiția și practica Bisericii nu sunt întotdeauna uniforme. … A posti în fiecare zi este bine, dar cel care postește nu trebuie să-l acuze pe cel care nu postește. În aceste cazuri, nu ar trebui nici legiferat nici constrâns; nu trebuie nici să fie condusă cu forță turma încredințată de Dumnezeu; trebuie să se facă mai degrabă uz de persuadare, de blândețe și vorbă bună … (Sf. Ioan Damaschin, De sacris jejuniis 3, PG 95, 68 B).

9. În plus, toți credincioșii ar trebui să respecte postul sfânt și abstinența de la mâncare, de la miezul nopții, înainte de primirea Sfintei Împărtășanii.De asemenea, este bine să se postească în semn de pocăință, pentru realizarea unui dorințe spirituale, în vremuri de ispită, pentru a însoți o cerere lui Dumnezeu, înainte de botez (pentru adulți), înainte de hirotonie, în caz de penitență [primire de canon n.n.], în timpul pelerinajelor sfinte și alte cazuri similare.

16 octombrie 2015 Chambésy (Susa: Traducere Roman Ortodox in Franta)

Diaspora ortodoxă

Decizii luate în a IV-a Conferință presinodală panortodoxă   de la Chambésy, 6-12 iunie 2009 Convocată de Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, în consens cu Preafericirilor Lor, Întâistătătorii Preasfintelor Biserici Ortodoxe, ce a fost exprimat în cursul Conferinței de la Fanar din octombrie 2008, cea de a IV-a Conferință panortodoxă presinodală s-a reunit la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, între 6 și 12 iunie 2009, sub conducerea IPS Mitropolitului Ioan [Ziziulas n.t.] de Pergamon, reprezentant al Patriarhiei Ecumenice. Această Conferință, la care toate Sfintele Biserici Ortodoxe Autocefale au fost invitate și au fost reprezentate, a examinat problema organizării canonice a Diasporei ortodoxe. În conformitate cu articolul 16 al Regulamentului Conferințelor Presinodale Pan-ortodoxe, a discutat documentele aferente elaborate în 1990 și 1993 de către Comisia inter-ortodoxă pregătitoare, care i-au fost prezentate, documente pe care le-a modificat și aprobat, după cum urmează: 1. a) S-a constatat că toate Preasfintele Biserici Ortodoxe au dorința unanimă ca problema Diasporei ortodoxe să fie rezolvată cât mai repede posibil și ca aceasta să fie organizată în conformitate cu ecleziologia ortodoxă, Tradiția și practica canonică a Bisericii Ortodoxe. b) S-a constatat, de asemenea, că, în timpul acestei etape, nu este posibil, din motive istorice și pastorale, de a trece imediat la ordinea canonică strictă a Bisericii cu privire la această temă, adică să fie doar un singur episcop pentru un singur teritoriu. Din acest motiv, s-a ajuns la concluzia de a propune crearea unei situații de tranziție, care va pregăti terenul pentru o soluție strict canonică a problemei, pe baza principiilor și a directivelor prezentate mai jos. Acestă pregătire nu trebuie să depășească data convocării viitorului Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe, astfel încât acesta să poată aduce o soluție canonică a problemei. 2. a) Această Conferință propune ca, pentru perioada de tranziție, în care  se pregătește soluția canonică a problemei, să fie creat (sau stabilit), în fiecare din regiunile enumerate mai, jos "Adunări Episcopale" care să reunească pe toți episcopii recunoscuți canonic dintr-o astfel de regiune, și care continuă să fie supuși acelorași jurisdicții canonice din prezent. b) Aceste Adunări vor fi alcătuite din toți episcopii din fiecare regiune care sunt în comuniune canonică cu toate Preasfintele Biserici Ortodoxe, și vor fi prezidate de primul dintre prelați, aparținând Bisericii din Constantinopol și, în absența acestuia din urmă, în conformitate cu ordinea Dipticelor. Ele vor avea un Comitet executiv format din primii ierarhi aparținând diverselor jurisdicții care există în regiune. c) Aceste Adunări Episcopale vor avea ca lucrare și responsabilitate de a asigura manifestarea unității Ortodoxiei și de a dezvolta o acțiune comună a tuturor ortodocșilor din fiecare regiune pentru a răspunde nevoilor pastorale ale ortodocșilor care trăiesc în regiune, de a reprezenta în comun pe toți ortodocșii față de alte confesiuni și întreaga societate din regiune, de a cultiva învățătura teologică și educația bisericească, etc. Deciziile cu privire la aceste subiecte vor fi luate în unanimitate de Bisericile reprezentate în Adunare, din regiune. 3. Regiunile în care vor fi create aceste Adunări Episcopale, într-o primă etapă, sunt definite după cum urmează: i. America de Nord și America Centrală. ii. America de Sud. iii. Australia, Noua Zeelandă și Oceania. iv. Marea Britanie și Irlanda. v. Franța. vi. Belgia, Olanda și Luxemburg. vii. Austria. viii. Italia și Malta. ix. Elveția și Lichtenstein. x. Germania. xi. Țările scandinave (cu excepția Finlandei). xii. Spania și Portugalia. Episcopii din diaspora, care trăiesc în diasporă și au parohii în mai multe regiuni, vor fi, de asemenea, membri ai Adunărilor Episcopale din aceste regiuni. 4. Aceste Adunări, care vor fi constituite prin decizia acestei Conferințe, sunt însărcinate să completeze detaliile Regulamentului lor de funcționare aprobat, de acestă (Conferință) și să-l aplice în cel mai scurt timp posibil și, bineînțeles, înainte de convocarea Sfântului și Marelui Sinod. 5. Adunările Episcopale nu lipsesc episcopii lor membri de competențele de natura administrativă și canonică, nici nu limitează drepturile acestora în Diaspora. Adunările Episcopale vizează să ajungă la poziția comună a Bisericii Ortodoxe în diverse probleme. Acest lucru nu împiedică episcopii membrii, care continuă să dea socoteala propriilor lor Biserici, de a exprima opiniile Bisericilor lor în fața lumii exterioare. 6. Președinții Adunări Episcopale convoacă și prezidează toate întâlnirile comune ale episcopilor din regiunea lor (liturgice, pastorale, administrative, etc.). În ceea ce privește problemele de interes comun care, prin decizia Adunării Episcopale, trebuie să fie examinate la nivel pan-ortodox, președintele acesteia se adresează Patriarhului Ecumenic pentru ca soluționarea să fie dată conform practicii pan-ortodox în vigoare. 7. Bisericile Ortodoxe se angajează să nu efectueze acte ce ar putea împiedica procesul de mai sus destinat să regleze canonic problema Diasporei și vor face tot posibilul pentru a facilita activitatea Adunărilor Episcopale și pentru a restabili normalitatea ordinii canonice în Diasporă. (Sursa: Român Ortodox în Franța)
 

Autonomia și modul ei de proclamare

Decizia Conferinței pan-ortodoxe presinodale, 10-17 octombrie 2015 În conformitate cu hotărârea Sinodului Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale, 21- 28 ianuarie 2016 A V-a Conferință Pan-ortodoxă Presinodală, care a lucrat pe textul adoptat și aprobat de către Comisia inter-ortodoxă pregătitoare de la Chambésy din 9 - 17 decembrie 2009, "Autonomia și modul ei de proclamare", a examinat dimensiunile ecleziologice, canonice și pastorale ale instituției Autonomiei, și a căutat o formulare unanimă ce reflectă consensul pan-ortodoxe pe această temă. Problemele examinate de către ce-a de-a V-a Conferință presinodală pan-ortodoxă, care provin din tema textului elaborat de către Comisia Interortodoxă pregătitoare, menționată anterior, au fost: a) Noțiunea, conținutul și diverse scheme ale instituției Autonomiei; b) Condițiile prealabile pe care o Biserică Locală trebuie să le îndeplinească pentru a cere autonomia sa Bisericii Autocefale din care face parte; c) Competența exclusivă a Bisericii Autocefale de a iniția și finaliza procedura de acordare a autonomiei unei părți din jurisdicția sa canonică; Biserici Autonome nefiind create în spațiul Diasporei ortodoxe; d) Consecințele acestui act eclezial asupra relațiilor Bisericii proclamate autonom, atât cu Biserica Autocefală din care ea face parte, cât  și cu celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale; 1. Instituția Autonomiei exprimă în mod canonic Statutul de independență relativă sau parțială a unei entități ecleziale concrete în raport cu jurisdicția canonică a Bisericii Autocefale față de care are referință canonică. a) În timpul punerii în aplicare a acestei instituții în practica eclezială, grade de dependență au fost formate cu privire la relațiile Bisericii Autonome cu Biserica Autocefală din care reiese. b) Alegerea Întâistătătorului Bisericii Autonome este aprobată sau operată de către organul eclezial competent al Bisericii Autocefale, care pomenește Întâistătătorul și la care se referă canonic. c) In funcționarea instituției autonomiei există diferite scheme de aplicare, în practica eclezială, care sunt determinate de gradul de dependență al Bisericii Autonome față de Biserica Autocefală. d) In anumite forme de autonomie, gradul de dependență față de Biserica Autonomă se manifestă, de asemenea, prin participarea Întâistătătorului său la Sinodul Bisericii Autocefale. 2. Competența canonică pentru a întreprinde și a finaliza procedura de acordare a autonomiei unei entități oarecare din jurisdicția sa canonică, aparține Bisericii Autocefale din care reiese Biserica Autonomă proclamată. Astfel: a) Dacă Biserica Locală cere autonomia sa, îndeplinind condițiile ecleziale și pastorale cerute, ea prezintă cererea sa Bisericii Autocefale din care face parte, explicând motivele serioase care dictează depunerea cererii. b) Biserica Autocefală, la primirea cererii, evaluează în Sinod condițiile prealabile și motivele de înaintare a cererii, și decide dacă să acordă sau nu autonomia. În cazul unei decizii pozitive, se promulgă Tomosul corespunzător care stabilește limitele geografice și relațiile Bisericii Autonome cu Biserica Autocefală din care reiese, în conformitate cu criteriile stabilite de tradiția eclezială. c) Întâistătătorul Bisericii Autocefale informează Patriarhia Ecumenică și celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale de proclamarea Bisericii Autonome. d) Biserica Autonomă se exprimă prin trunchierea de Biserica Autocefală de la care a primit autonomia în relațiile sale inter-ortodoxe, inter-creștine și inter-religioase. e) Fiecare Biserică Autocefală nu poate acorda statutul de autonomie decât în limitele circumscripției teritoriale sale canonice. În zona diasporei ortodoxe, Bisericile Autonome nu sunt create decât numai după consens panortodox obținut de către Patriarhia Ecumenică după practica pan-ortodoxă în vigoare. f) In cazul de acordare a statutului de autonomie în aceeași circumscripție geografică de către două Biserici Autocefale, generând, prin urmare, o contestare a autonomiei de o parte și de alta, părțile implicate se adresează împreună sau separat Patriarhului Ecumenic, astfel încât acesta să găsească o soluție canonică la problemă, în conformitate cu practica pan-ortodox în vigoare. 3. Consecințele pentru Biserica Autonomă și relațiile sale cu Biserica Autocefală care rezultă din proclamarea autonomiei sunt următoarele: a) Întâistătătorul Bisericii Autonome nu pomenește decât numele Întâistătătorului Bisericii Autocefale. b) Numele Întâistătătorului Bisericii Autonome nu este înscris în Diptice. c) Biserica Autonomă primește Sfântul și Marele Mir de la Biserica Autocefală. d) Episcopii Bisericii Autonome sunt aleși și instalați de către organismul bisericesc competent. În cazul unei anume incapacități a Bisericii Autonome în materie, aceasta este asistată de Biserică Autocefală din care reiese. Chambésy, 15 octombrie 2015

Taina Căsătoriei și impedimentele la căsătorie

CĂSĂTORIA ORTODOXĂ

1) Instituția familiei este amenințată astăzi de fenomene, cum ar fi secularizarea și relativismul moral. Biserica Ortodoxă afirmă natura sacră a căsătoriei, conform doctrinei sale fundamentale și de necontestat. Unirea libera dintre bărbat și femeie este o condiție indispensabilă pentru căsătorie.

2) În Biserica Ortodoxă, căsătoria este considerată a fi cea mai veche instituție de drept divin, intrucat aceasta a fost instituita odata cu crearea primelor ființe umane, Adam și Eva (Facere 2:23): "Şi a zis Adam: 'Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său'". De la originea sa, această uniune nu a fost doar o comuniune spirituală a unui cuplu căsătorit - bărbat și femeie, ci, totodata, a asigurat perpetuarea rasei umane. Binecuvântata în Paradis, căsătoria dintre bărbat și femeie a devenit o Taina Sfanta, care este menționata în Noul Testament, în istoria din Cana Galileii, unde Hristos a facut primul său semn prin transformarea apei în vin, dezvăluind astfel slava Lui: "Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileii şi Şi-a arătat slava Sa; şi ucenicii Săi au crezut în El". (Ioan 2: 11). Taina unirii indisolubile dintre bărbat și femeie, este imaginea unitatii dintre Hristos și Biserica: "Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică."(Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel 5:32).

3) Caracterul centrat pe Hristos, al căsătoriei, explică de ce un episcop sau un preot binecuvântează această unire sacră, printr-o rugăciune specială. În scrisoarea sa către Policarp al Smirnei, Sfantul Ignatie Teoforul a subliniat faptul că cei care intră în comuniunea căsătoriei "trebuie să aibă, de asemenea, aprobarea episcopului, astfel incat mariajul lor sa poata fi dupa voia lui Dumnezeu, și nu după propriile lor pofte. Iar totul să fie spre slava lui Dumnezeu" (Policarp 5). Atat natura sacră a Uniunii stabilite de Dumnezeu, cat și conținutul său înalt spiritual explică afirmația Apostolului: Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat. (Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel 13: 4). De aceea Biserica Ortodoxă a condamnat orice întinăciune a purității sale:
["2. Şi umblaţi întru iubire, precum şi Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine pentru noi, prinos şi jertfă lui Dumnezeu, întru miros cu bună mireasmă.

3. Iar desfrâu şi orice necurăţie şi lăcomie de avere nici să se pomenească între voi, cum se cuvine sfinţilor;
4. Nici vorbe de ruşine, nici vorbe nebuneşti, nici glume care nu se cuvin, ci mai degrabă mulţumire.
5. Căci aceasta s-o ştiţi bine, că nici un desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moştenire în împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.(Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel 5: 2-5), "Ca să ştie fiecare dintre voi să-şi stăpânească vasul său în sfinţenie şi cinste" (Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel 4: 4), 

"Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat. Iar pe desfrânaţi îi va judeca Dumnezeu."(Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel 13: 4) - Lacasuri Ortodoxe].

4) Uniunea dintre bărbat și femeie în Hristos, constituie "o mica biserica, o imagine a Bisericii". Clement din Alexandria afirmă: "Cine sunt cei doi sau trei adunați în numele lui Hristos, în al căror mijloc este Domnul? Oare el nu inseamna, cei trei "trei", soț, soție și copil?" (Stromata 3,10, pg-8, 1169 В). Prin binecuvântarea lui Dumnezeu, unirea dintre bărbat și femeie este inaltata, pentru ca o comuniune este mai presus de existența individuală, intrucat ii introduce pe soți intr-o viață în lumina Imparatiei Sfintei Treimi. O condiție necesară pentru căsătorie, este ca credința în Iisus Hristos să fie împărtășită de către o pereche, soț și soție. Fundamentul unității în căsătorie, este unitatea în Hristos, astfel încât iubirea conjugală, binecuvântata de Duhul Sfânt, sa poata reflecta dragostea lui Hristos și Biserica Sa, ca o Taina a Împărăției lui Dumnezeu și a vieții veșnice a umanității în iubirea lui Dumnezeu.

5) Protejarea naturii sfinte a căsătoriei a fost intotdeauna de o importanță crucială in păstrarea familiei, reflectand comuniunea celor legati prin relatii conjugale, atât în ​​Biserică cât și în întreaga societate. Prin urmare, comuniunea realizată în Taina Căsătoriei este nu doar o relație convențională naturala, ci o forță spirituală creativă realizată în instituția sacră a familiei. Este singura forță care poate asigura protecția și educația copiilor, atât în ​​misiunea spirituală a Bisericii, cat și în viața societății.

6) A existat intotdeauna o anumita strictețe impusa și o sensibilitate pastorală adecvată, în abordarea Sfantului Pavel, Apostolul Neamurilor:
[2. Căci femeia măritată e legată, prin lege, de bărbatul său atâta timp cât el trăieşte; iar dacă i-a murit bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului.

3. Deci, trăindu-i bărbatul, se va numi adulteră dacă va fi cu alt bărbat; iar dacă i-a murit bărbatul este liberă faţă de lege, ca să nu fie adulteră, luând un alt bărbat. (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 7) - Lăcaşuri Ortodoxe®];

[12. Celorlalţi le grăiesc eu, nu Domnul: Dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase.

13. Şi o femeie, dacă are bărbat necredincios, şi el binevoieşte să locuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul.
14. Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios. Altminterea, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum ei sunt sfinţi.
15. Dacă însă cel necredincios se desparte, să se despartă. În astfel de împrejurare, fratele sau sora nu sunt legaţi; căci Dumnezeu ne-a chemat spre pace.
39. Femeia este legată prin lege atâta vreme cât trăieşte bărbatul ei. Iar dacă bărbatul ei va muri, este liberă să se mărite cu cine vrea, numai întru Domnul. (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 7). - Lăcaşuri Ortodoxe®]

Biserica trateaza, deopotriva, atât condițiile pozitive (diferența dintre sexe, vârsta legală etc.) cat și impedimentele (rudenia de sânge și inrudirea, inrudirea duhovnicească, un mariaj deja existent, diferența de religie etc.), in vederea efectuarii casatoriei in Biserica. Sensibilitate pastorală este necesara, nu doar pentru că tradiția biblică leagă căsătoria de Taina Bisericii, ci si pentru că practica Bisericii nu exclude anumite principii ale legii naturale greco-romane, care subliniau faptul că legăturile conjugale dintre bărbat și femeie sunt "o comuniune a divinului și legii umane" (Modestin), compatibile cu natura sacră atribuit de către Biserică Tainei căsătoriei.

7) În situația de astăzi, atat de nefavorabila Tainei Casatoriei și instituției sacre a familiei, episcopii și preoții ar trebui să dezvolte în mod activ lucrarea pastorală de protejare a credincioșilor, prin sprijinirea acestora, afirmând instituția familiei pe o fundație solidă, care sa nu poata fi distrusa nici de ploaie, nici de raurile mari, nici de vanturi, fiidca este intemeiata pe stanca Hristos:
["25. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă." (Sfânta Evanghelie după Matei 7) 

8) Căsătoria este inima familiei, iar familia este rezultatul căsătoriei. În lumea de astăzi, o amenințare reală la adresa creștinilor ortodocși, o constituite presiunea de a recunoaște noi forme de conviețuire. Adâncirea crizei căsătoriei este un motiv de îngrijorare profundă pentru Biserica Ortodoxă, nu numai din cauza consecințelor negative pentru întreaga societate, ci si pentru ca este o amenințare la adresa relațiilor interne din familie, ale carei principale victime sunt cuplurile căsătorite și, în primul rând, copiii, deoarece din păcate, de obicei, ei ajung victime inocente, din frageda pruncie.

9) Casatoria civilă între un bărbat și o femeie, înregistrata conform legii, nu dispune de natura sacramentală, iar o coabitare legalizată diferă de o căsătorie binecuvântată de Dumnezeu și de Biserică. Membrii Bisericii care au contract de căsătorie civilă, ar trebui să fie tratati cu responsabilitate pastorală necesara, pentru a face ca aceste persoane sa devina constiente de valoarea si de binecuvantarea Tainei Căsătoriei.

10) Biserica nu consideră că este posibil ca membrii ei să intemeieze uniuni intre persoane de același sex sau sa intre în vreo altă formă de coabitare cu excepția căsătoriei. Biserica exercită toate eforturile posibile pastorale, astfel încât aceia dintre membrii ei care intră în astfel de uniuni, sa poata sa se intoarca la pocăința adevărată și la dragostea binecuvântata de către Biserică.

11) Consecințele grave, determinate de criza instituțiilor căsătoriei și familiei, sunt exprimate prin creșterea ofensiva a numărului de divorțuri și de avorturi și prin creșterea altor probleme ale vieții de familie. Aceste consecințe reprezintă o mare provocare pentru misiunea Bisericii în lumea modernă. Prin urmare, păstorii Bisericii trebuie să-si exercite toate eforturile posibile, pentru a aborda aceste probleme. Biserica Ortodoxă face apel cu dragoste la credincioșii ei, bărbați și femei, precum și la toate persoanele de bunăcuviință, sa protejeze cu fidelitate natura sacra a familiei.
 

Despre impedimente, la Casatorie

1. În ceea ce privește impedimentele la căsătorie, cauzate de inrudirea de sânge, înrudirea de adoptie și de rudenie spirituală, prescripțiile Canoanelor (Canoanele 53 și 54 ale Sinodului din Trullo) și practica Bisericii derivata din acestea, sunt valabile si în ziua de azi, pentru aplicarea în Bisericile Ortodoxe Autocefale locale și determinate și descrise de statutele acestora și de deciziile respective ale Sinoadelor lor.

2. O căsătorie care nu este complet dizolvata sau anulata și un al treilea mariaj, constituie un impediment absolut la încheierea căsătoriei, conform cu tradiția canonică ortodoxă, care respinge categoric bigamia și cea de-a patra căsătorie.

3. În conformitate cu Canoanele Sfinte, intemeierea unei căsătorii in Biserică după depunerea voturilor monahale este interzisa (Canonul 16 al Sinodului IV Ecumenic, Canonul al 44-lea al Sinodului din Trullo).

4. Preoția constituie un obstacol în calea căsătoriei, conform tradiției canonice în vigoare (Canonul 3 al Sinodului din Trullo). (N.red.: adică Taina Căsătoriei nu poate avea loc după Taina Preoţiei, ci înainte)

5. Referiri la căsătoriile mixte ale creștinilor ortodocși cu crestinii non-ortodocși sau non-creștini:

a) Căsătoria unui creștin ortodox cu un creștin neortodox este interzisă, conform Canoanelor, și nu este oficiata în Biserică (Canonul 72 al Sinodului din Trullo). Aceasta poate fi binecuvântata din indulgență și dragoste de om, in cazul în care copiii din această căsătorie urmeaza sa fie botezați și crescuti în Biserica Ortodoxă.

b) căsătoria între creștinii ortodocși și ne-creștini este categoric interzisă, conform Canoanelor.

6. Practica folosită în aplicarea tradiției Bisericii în ce privește impedimentele la căsătorie, ar trebui să fie luata în considerare in prescrierea legislației statului în vigoare, fără a trece dincolo de limitele iconomiei Bisericii.

7. Sfântul Sinod al fiecarei Biserici Ortodoxe autocefale ar trebui să practice iconomia Bisericii în conformitate cu principiile stabilite în Canoanele bisericești, în spiritul discernământului pastoral in slujirea mântuirii omului. (Sursa: lonews.ro)