Nedreptatea este mare păcat

„Dacă inima ta e credincioasă şi dacă întinzi mâinile către El,
și depărtezi de mâna ta fărădelegea ei şi nu rabzi să locuiască nedreptatea în corturile tale,
atunci vei ridica fruntea ta fără pată pe ea, vei fi puternic şi fără frică.” (Iov 11, 13-15)

Nedreptatea este un păcat care reprezintă „urâciune înaintea lui Dumnezeu” (Deut.25, 16), iar oamenii adesea nu își dau seama de consecințele ei. Nedreptatea pleacă de la gesturi mici, aparent neînsemnate, de nedreptățire a aproapelui, și ajunge la gesturi mari, care vizează atât aspecte materiale (măsluirea, mita, cămătăria, extorcarea, șantajul sau orice fel de înșelătorie), cât și morale (judecata părtinitoare, asuprirea prin muncă sau orice fel de abuz). Despre urmările pe care le au gesturile de nedreptățire asupra cuiva în viața noastră ne vorbește Cuviosul Paisie Aghioritul.

Atrage urgia lui Dumnezeu

Mare lucru este ca omul să aibă binecuvântarea lui Dumnezeu. Este bogăție! Tot ceea ce are binecuvântare stă în picioare. Iar tot ceea ce nu are binecuvântare nu stă în picioare. Nedreptatea este mare păcat. Toate păcatele au circumstanțe atenuante, nedreptatea nu are; atrage urgia lui Dumnezeu. Înfricoșător lucru! Cei care nedreptățesc își pun foc pe cap. Cum să sporească oamenii cu atâtea nedreptăți? Fac ceea ce fac și dau dreptate diavolului; pentru asta suferă încercări, se îmbolnăvesc etc. Iar apoi vin și spun: „Fă rugăciune că să mă fac bine!”.  

Cele mai multe rele ce se întâmplă sunt din nedreptăți. Când, de pildă, se adună avere cu nedreptate, oamenii trăiesc puțini ani ca fiii de boier, dar, după aceea, toate pe care le-au adunat le dau la doctori. Ce spune psalmul: „Mai bun este puținul celui drept decât bogăția multă a păcătoșilor„" (Ps.56,16); „Murdar adunate, în vânt risipite”. Câte se adună, dispar; toate le ia vântul. Rar, la foarte puțini se întâmplă că bolile, falimentările etc., să fie o încercare de la Dumnezeu. Aceștia vor avea plată multă. În acest caz, de obicei, după aceea devin mai bogați, ca Iov. Dar la mulți oameni care nu au reușită este și din cauza asta: au făcut vreo nedreptate.

 Cel ce nedreptățește se chinuiește

 Cel ce nedreptățește și, în general, orice vinovat când nu cere iertare, este chinuit de conștiința sa și pe deasupra de supărarea celui nedreptățit. Pentru că atunci când cel nedreptățit nu iartă și cârtește împotriva lui, atunci cel ce a nedreptățit se chinuiește și mai mult. Nu poate dormi. Că și cum l-ar lovi valurile și l-ar învârti ca pe un titirez. Este un lucru tainic felul cum simte el aceasta. Precum atunci când cineva iubește pe unul și se gândește la el în sensul cel bun acela o simte, așa și în cazul acesta. O, cum îl chinuie nemulțumirea celuilalt? Și departe să fie, în Australia, în Johannesburg, nu se poate liniști când celălalt este supărat din pricina lui.

     — Dar dacă este nesimțitor? 
            — Crezi că nesimțitorii nu suferă? Chiar dacă se dedau distracțiilor, ca să uite. (…) Nu există foc mai mare că pârjolul lăuntric al conștiinței. Îl chinuie și îl mănâncă precum cariul și în această viață și, firește, îl va mânca mult mai mult în cealaltă viață, cea veșnică, dacă omul nu se va pocăi în această viață și nu va întoarce nedreptățile făcute semenilor lui, fie numai și prin intenția cea bună, în caz că nu poate în alt chip.

 Îmi aduc aminte de felul cum un judecător, care făcuse multe nedreptăți, s-a chinuit la sfârșitul vieții lui. Își îndeplinea funcția într-o latură unde erau mulți crescători de animale. Acolo, firește, se făceau și nedreptăți și ciobanii alergau la acest judecător. Dar prin argumente viclene el a convins și pe agronom și pe împăciuitor (judecătorul de pace) să fie de partea lui. Astfel sărmanii țărani de multe ori nu numai că nu își aflau dreptatea pentru semănăturile lor stricate de turmele de animale, dar își aflau și beleaua cu el. (...) Când acest judecător nedrept a îmbătrânit și a căzut la pat, a suferit ani întregi de coșmaruri și nu putea dormi. L-a lovit și o paralizie și nu mai putea nici să vorbească.

Nedreptatea și vrăjile

— Părinte, mulți cred că li se fac vrăji. Se prind vrăjile?

— Dacă omul are pocăință și se spovedește, nu se prind. Dacă prind vrăjile înseamnă că a dat pricină. Poate a nedreptățit pe cineva, și-a bătut joc de vreo fată etc. Atunci va trebui să se pocăiască, să ceară iertare, să se mărturisească, să pună în ordine și să îndrepte ceea ce a făcut. Pentru că altfel chiar dacă toți preoții îi vor citi dezlegări, nu dispar vrăjile. Și nu numai vrăjile, ci fie și numai supărarea sufletului nedreptățit este suficientă că să-l chinuie.

Protecția lui Dumnezeu asupra celor drepți

Există două chipuri de nedreptate: materială și morală. Nedreptate materială este atunci când cineva îl nedreptățește pe altul în lucruri materiale. Morală este atunci, când, de pildă, cineva înșeală o copilă. Și, dacă e și orfană, acela își îngreuiază sufletul sau cu o greutate de cinci ori mai mare. În război știi cum urmărește glonțul pe cei imorali? Acolo vezi clar dreptatea dumnezeiască și protecția lui Dumnezeu. Războiul nu suferă necinstea. Pe omul imoral îl va găsi glonțul. Odată mergeam cu două companii să înlocuim un batalion. Între timp am fost atacați și ne-am aruncat în luptă. Unul din batalion, îmi aduc aminte, a făcut în ziua precedentă un lucru necinstit, a violat o femeie gravidă, sărmana. Și în acea luptă numai acela a murit! Înfricoșător! Toți spuneau după aceea: „Dobitocul, bine a pățit!”. Mai ales cei ce fac viclenii, deși încearcă să scape, în cele din urmă plătesc. În schimb, este de observat că toți cei ce cred cu tărie şi, în mod firesc, trăiesc și cinstit, creștinește, și trupul lor cel cinstit este apărat de focuri mai mult decât dacă ar purta Cinstitul Lemn (al Crucii).

Cuviosul Paisie Aghiritul, Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan