Descarca Revista
Acoperământul Maicii Domnului
1 Octombrie

Editura Agaton

Pentru ca revista să nu ajungă in SPAM, ci în Inbox,
treceți noua adresă revistapi@agaton.ro în lista de contacte
Octombrie 2021
Sumar:
Raul se da pe gratis. Binele niciodata. pentru bine trebuie sa faci o jertfa
Patriarhia reactioneaza la derapajul Sa-i scapam pe copii de parintii lor
Mitropolia Moldovei si Bucovinei - atitudine ferma impotriva restrictionariii pelerinajului la Sfanta Parascheva
Propuneri privind canonizarea parintelui Dometie Manolache și a parintelui Serafim Popescu,
Raspuns edificator la un atac nedrept si ofensator
Pelerinaj pe timp de pandemie - intrebari incomode
Stiri INTERNE - Octombrie 2021
Stiri EXTERNE - Octombrie 2021
Moarte si inviere in lumina lui Hristos
Despre o inselatorie diavoleasca
Elementele euharistice
Cuvantul catre pelerini al Patriarhului la Sarbatoarea Sfantului Dimitrie Basarabov
Cu ce constiinta depasim vremurile
Parintele Ilarion Felea in dosarele Securitatii - apologia crestinismului
Acatistul Sfantului Mucenic Ciprian, izbavitorul de vraji, blesteme si de toata lucrarea diavoleasca
Educația pentru sănătate - fizică sau mai ales morală?
Despre stat, suveranitate si Biserica Ortodoxa. Legea suveranitatii nationale (1)
Terapia cu prietenie
Sufletul curat si creierul sănătos, întotdeauna, vor căuta să fie de ajutor, nu să dăuneze
PROMOTII (reduceri de pana la 35%)
Eseuri antiromantice - Irving Babbitt (CARTE)
Izvorul Iubirii - Kyriacos Markides (CARTE)
Sfintii Parinti despre purtarea crestina - *** (CARTE)
Cum sa fii stapan pe viata ta - Dmitry Semenik (CARTE)
Pavel, prietenul celor pacatosi - Florence Morse Kingsley (CARTE)
Pacea launtrica sa aiba intaietate - Arhim. Epifanie Theodoropulos (CARTE)
Cuvantari de foc - Sfantul Luca al Crimeei (CARTE)
Intalniri cu IPS Bartolomeu Anania - *** (CARTE)
Lucratorii viei - Dumitru Belenes (CARTE)
Lui Dumnezeu, in versuri - Razvan Codrescu (CARTE)
Cea dintai conditie a mantuirii: Nasterea din nou - Traian Dorz (CARTE)
Darurile desertului - Kyriacos Markides (CARTE)
Talantul credintei - Marina Dumitrescu (CARTE)
Vacanta cu zmeu - Veronica Iani (CARTE)
Taborice - Theodor Codreanu (CARTE)
O altfel de lume - Ana Nuta (CARTE)
Sfanta Parascheva de la Iasi - Dragostea mea e nemuritoare - *** (CARTE)
Sfantul Dimitrie Basarabov - Sunt vesnic prietenul vostru - *** (CARTE)
Parintele si pictorul bisericesc Arsenie Boca (1910 - 1989) - monografie - Florin Dutu (CARTE)
Codul bunelor maniere pentru copii - *** (CARTE)
Despre Sfanta Cruce - Sfantul Nectarie de Eghina (CARTE)
Cum am dobandit dragoste si bucurie de la Dumnezeu - Staretul Gheorghe din Zadonsk (CARTE)
Selafiila – o viata de rugaciune neintrerupta - Pr. Alexandru Torik (CARTE)



Tema lunii
Raul se da pe gratis. Binele niciodata. pentru bine trebuie sa faci o jertfa
 
Predica Pr. Ioan Dumitriu la Taina Sfântului Maslu, Parohia Tipografilor Timișoara (06.10.2021) - preluare Cuvantul Ortodox

„Cu toţii cunoaştem faptul că, în lumea aceasta în care ne-am născut şi în care trăim, există două forţe, cea a binelui şi cea a răului. Binele este văzut şi descoperit în multe forme şi moduri, dar originea lui este una singură: Dumnezeu. Răul este şi el cunoscut sub multe forme şi moduri, iar originea lui este însuşi Satana sau Diavolul. Între cele două forţe, ale binelui şi ale răului, a existat cândva o bătălie decisivă, care a culminat cu alungarea răului din cer. Această luptă a fost dusă de Sfântul Arhanghel Mihail şi îngerii cei buni care au luptat cu îngerii cei răi şi i-au alungat. Şi pentru că acea bătălie a fost decisivă, odată cu crearea omului şi a lumii acesteia văzute s-a mai iscat un teren de luptă. Noul teren de luptă va fi, de data aceasta, inima omului. Pentru că inima omului a fost creată liberă, ea având să încline în ce direcţie va voi; atât forţele binelui, cât şi forţele răului vor dori să învingă.

Problema este că după ce una dintre forţele răului sau ale binelui vor birui în inima omului, omul însuşi, cu trup şi cu suflet, va merge în direcţia câştigătorului. În acest sens părintele Arsenie picta la biserica de la Drăgănescu o pictură expresivă în care sufletul unui om iesea din trup şi în acel moment l-au întâmpinat diavolii, iar el a vrut să-i alunge ca pe nişte muşte şi să le spună <Plecaţi de aici! Ce vreţi de la mine?!>, iar demonii i-au spus: <Păi cum, nu ştii ce căutăm noi aici? N-o să mai plecăm niciodată pentru că tu eşti noi!> . S-a şocat bietul suflet, dar cu asta a rămas, pentru că răul, în întreaga lui viaţă, s-a amestecat cu binele şi s-a furişat în spatele binelui şi bietul suflet o viaţă întreagă a săvârşit răul gândindu-se că face cel mai mare bine.

Asta face diavolul, se arată sub diferite forme. Până la venirea lui Hristos era brutal, poseda oamenii şi aducea multe boli sau chiar tulburări de tot felul. După venirea lui Hristos i s-a luat puterea şi va găsi alte modalităti prin care să se vâre în creaţia lui Dumnezeu să tulbure, să stăpânească şi chiar să ucidă.

Acum ne rămâne nouă această posibilitate: să privim lucrurile şi să ochim răul, iar lucrul pe lângă care se ascunde un rău trebuie luat doar atât cât nu luăm împreună cu lucrul respectiv şi răul. E posibil să facem lucrul acesta? Cu siguranţă că da şi asta se întâmplă prin educaţie. Când educi un copil, îl înveţi să facă diferenţa între bine şi rău şi toate lucrurile despre care noi ştim că nu sunt bune dar, de fapt, sunt rele, i le spunem acestuia să se ferească de ele. În momentul în care copilul primeşte educaţia, sufletul lui se fortifică şi răul nu va mai putea să apară sub forma în care i s-a prezentat prin educaţie. Însă formele pe care le poate lua răul sunt infinite. Ce rămâne să facem într-o astfel de situaţie? Rămâne să avem sau să procurăm, dacă nu avem, un simţ spiritual al lucrurilor.

Ce înseamnă simţ spiritual al lucrurilor? Înseamnă că simţi energia, vibraţia oricarui lucru din jurul tău. Educaţia ta, cunoştinţele tale, voinţa ta, îţi spun ca lucrul acela pe care îl ai în faţă în acel moment este bun; dar el manifestă o duhoare, un miros foarte urât pe care îl simţi cu un simţ special pe care ţi-l dă Dumnezeu. Sufletul tău se îngrozeşte în preajma acelui lucru. Îl apucă o stare de frică şi atunci simţi că toată educaţia ta, toate cunoştinţele tale, pe care le-ai acumulat despre multe lucruri sau despre lucrul acela, nu sunt suficiente şi tu-ţi asculţi sufletul. Dacă sufletul meu îmi dă o stare de frică, atunci mă retrag, nu intru în acea situaţie, deşi este foarte convenabilă.

Sfinţii Părinţi ne spun că diavolul se preface în orice formă vrea el, chiar şi în înger de lumină. Poate să ia chipul lui Hristos sau al Maicii Domnului sau al unui sfânt, însă omul, când îl vede, crede că este înger sau sfânt sau Hristos şi, ca să nu se înşele, apelează la simţul cel duhovnicesc: Ia să vedem, ce-mi transmite prezenţa lui? Îmi transmite o stare de pace, de bucurie sau îmi transmite o stare de nelinişte şi de frică şi de stres prezenţa lui? Iar Hristos, sfinţii şi îngerii nu transmit nimănui stres.

Acum nu mai avem aşa duhovnici mari, dar după revoluţie, cand mergeam pe la mănăstiri, în preajma marilor duhovnici vedeam cum se adună oamenii ca ciorchinele şi nimeni nu simţea vreo spaimă, frică sau stres. Părinţii zâmbeau tuturor, găseau un cuvânt bun pentru oricine şi fiecare pleca liniştit. Dar nu citeai pe chipul cuiva vreo frică, oricât de mari erau problemele pe care le aveau, pentru că părinţii respectivi unii ieşiseră din închisoare, alţii din pustie, şi fiecare a trecut anii comunismului cum a putut, dar a atras de la Dumnezeu un aşa mare har pe care acum îl răspândeau printre oameni. Părintele Cleopa vorbea unor oameni care veneau cu autocarele, sute de oameni, fiecare primea o bucurie şi se regăsea în cuvintele pe care le spunea.

Desigur că atunci când vine diavolul şi se prezintă sub o anumită formă, în preajma lui nu ai bucurie, ci cel mai mare stres, o mare frică şi îţi dai seama că, de fapt, e diavolul. Alţi Sfinţi Părinţi mai spun că arătările dumnezeieşti sunt însoţite de o stare de pace care urmează şi de o mireasmă care rămâne în urmă. Asta nu poate să facă diavolul, să aducă mirosul cel frumos. Mirosul cel frumos aparţine lui Dumnezeu, iar Dumnezeu îl dă sfinţilor. Aşadar, când ne apropiem de Sfintele Moaşte, trebuie să fim atenţi cam cum miros şi vom vedea că degajă o mireasmă extraordinară care poate aparţine numai lui Dumnezeu. Aşadar, şi prin aceasta se poate vedea diferenţa între arătările diavolului şi arătările lui Dumnezeu, pentru că arătările lui Dumnezeu sunt însoţite de o mireasmă extraordinară, negrăită.

Aşadar, ce vedem în lumea în care trăim acum? În lumea de astăzi vedem cele două forţe, forţa binelui şi forţa răului, care doresc să cucerească un teren ce se numeşte inima omului. Terenul acesta nu poate fi cucerit fără luptă. E ceva nou sub soare? Nu este, pentru că dintotdeauna a fost asta. Însă acum se duce cu alte presiuni, de data aceasta la un nivel foarte ridicat şi care presează asupra psihicului omului. Omului nu i se oferă decât o singură scăpare, aceea de a intra din baltă direct în plasa pescarului. Şi acolo are un pic de spaţiu, dar nu mai este spaţiul pe care îl avea atunci când mergea în voie prin toată balta. Aşadar, presiunea se pune acum asupra psihicului omului pentru ca el să-şi lase libertatea lui cea mare în schimbul unor libertăţi foarte mici şi pe un perimetru foarte restrâns. Iar tuturor celor care au rămas pe teritoriul lor li se adresează ameninţări: Dacă nu veţi face aşa, veţi păţi aşa. Dacă nu o veţi face pe aceasta, o veţi păţi pe ailaltă! – lucruri care n-au de-a face cu realitatea, ci doar cu frica, o frică ce e indusă de diavolul şi slugile lui, iar noi nu ne dăm seama care sunt, de fapt, actorii ce joacă pe teritoriul inimii noastre. Pentru că se pare că şi unii şi alţii poartă aceleaşi tricouri. Însă atunci când te apropii de cei răi îmbrăcaţi în tricoul celor buni simţi o duhoare. Numai că pentru aceasta trebuie să te apropii puţin de ei şi să vezi cam cu ce se ocupă ei. Şi, ca să poţi să faci asta, trebuie să-ţi faci puţin curaj şi să vezi dacă sunt cu adevărat lucrurile aşa cum ţi se prezintă sau este doar propagandă care trece foarte repede, prinde în plasă pe câţiva şi merge mai departe să pescuiască, fiindcă aşa e propaganda.

Desigur că lucrurile trebuie bine văzute şi transmise tuturor simţurilor. Şi, când vor ajunge la simţul mirosului, acolo se vor opri, pentru că frica şi mirosul cel urât aparţin celui rău. N-o să miroasă bine diavolul niciodată. Aşadar, poţi să-l miroşi; să te apropii puţin de el şi doar să-ţi înlături frica. De aceea considerăm că în vremurile de astăzi diavolul s-a emancipat: încearcă să înşele pe toţi. Citim la Apocalipsă că fiara care se ridică din mare şi are 10 capete sileşte pe toţi, şi pe cei mari şi pe cei mici, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei robi şi pe cei slobozi, să se închine ei. Să se închine fiarei. Desigur că îi momeşte cu ceva. I-a atras de partea ei.

Însă nu aceia sunt, de fapt, duşmanii fiarei. Duşmanii fiarei sunt cei ce o miros, îi simt putoarea de la distanţă şi se îndepărtează de ea, lăsând-o să lovească în gol până când îşi va istovi puterile. Aceştia sunt adevăraţii ei duşmani. Ei se numesc creştini. Păcatele lor au fost spălate cu sângele Mielului şi niciodată nu va putea fiara ceva asupra lor. Fiara pare înfometată pentru că nu a căzut în plasa ei cine trebuie. Dar să reţinem că îi atrage în plasa ei şi îi sileşte să i se închine şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei robi şi pe cei slobozi, şi pe cei mari şi pe cei mici. Şi ne gândim oare: cei bogaţi nu au suficientă educaţie de cad în plasa fiarei?! Cu siguranţă că au. Dar educaţia nu mai e suficientă în vremurile de astăzi, pentru că vedem atât de mulţi oameni care spun:  De ce ne scapă? Nu ştim nici noi. Poate că ne scapă de libertate. Sau poate că ne scapă de viaţă. Dacă viaţa ne este un stres în condiţiile astea, poate că vaccinul ăsta adus de „ştiinţă” se pricepe să facă şi asta, să ne scape de un stres şi, eventual, de viaţă, care a devenit un stres.

Dar unde mai e lupta noastră? Şi cuvintele Domnului, care spun: Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui. Ce vom face oare? Vom ceda în faţa fiarei? Cu siguranţă că nu. Şi noi spunem: . Dar ştiinţa în slujba cui s-a pus? În slujba celui care o sponsorizează. Noi, oamenii obişnuiţi, nu avem nevoie de „ştiinţă”. Poate că ne place viaţa simplă. Cu cât mai puţină tehnologie, cu atât mai bine. Pentru că tehnologia este un mare stres. Auzeam oameni:  Dar cine ne ascultă? Că vin alţii şi spun: . Şi dacă răufăcătorii au imunitate şi s-au îmbrăcat în haina politicului, cine-i mai prinde? Şi iată cum lucrurile încep să se desfăşoare practic împotriva noastră. De aceea trebuie să realizăm că astăzi diavolul are nişte forme evoluate prin care se prezintă omenirii, face o soluţie cu ajutorul ştiinţei şi soluţia este aceeaşi, una singură – plasa pe care ţi-o oferă: <Dacă ai nesiguranţă în balta mare, treci în plasa mea şi acolo o să ai siguranţă, fără libertate dar în siguranţă.> Vom vedea cât adevăr este acolo şi câtă minciună.

Şi iată că avem această situaţie între a ne păstra libertatea noastră de la Dumnezeu, dar pe care diavolul împreună cu slugile lui ne-o strâng puternic şi prin care ne spun: > Şi am auzit oameni care zâmbeau auzind acestea, creştini şi spuneau: Dacă nu trebuie să mă duc la teatru, nu mă mai duc la teatru, pot să trăiesc şi fără teatru. Dacă nu pot să mă mai duc la mall, nu ma mai duc la mall, pot să-mi fac cumpărăturile şi din altă parte, unde nu-mi cere vaccinul. Nu mai ies pe stradă în week-end, stau în casă. Îmi găsesc alte activităţi, îmi fac altfel programul, dar nu voi ceda pentru că aşa vrea diavolul şi eu să-mi fac programul după el. Îmi voi păstra libertatea mea, cu anumite limite impuse de cel rău, şi care se vor mări cu timpul, pentru că toate costă în viaţa asta, inclusiv dreptul de a fi liber. Şi poate şi de a respira liber. Şi poate că de lucrurile acestea de acum încolo ne vom da seama cât costă ele. Şi dacă îmi voi pune sănătatea şi viaţa în slujba unui experiment global pentru dreptul la muncă sau de a face hatârul unui şef care a luat şi el o decizie şi vrea să o impună tuturor, nu ni se pare cam mult?

Acum ceva vreme priveam o videoclip în care nişte politicieni din Turcia prezentau într-o şedinţă de partid nişte fotografii cu câţiva copilaşi care s-au născut acum, recent, din mame vaccinate. Un copilaş avea coadă, iar un alt copilaş avea o mână în plus. Şi se întrebau: oare ăsta e vaccin sau modificator genetic? Sunt lucruri care ne înfioară de-a dreptul. Ce se va întâmpla cu omenirea? Omenirea care se lasă să fie de voia ei purtată prin experiment diabolic. Unde mai pui că nu apără pe nimeni de Covid această soluţie oferită gratuit, dar tot pe banii noştri. Altfel cum se explică bolnavii care sunt alături de cei nevaccinaţi în spitale? Ce caută ei acolo dacă s-au imunizat? Toată vina se adaugă nevaccinaţilor. Dar vaccinaţii ce caută în spital? Să lase paturile libere pentru cei care sunt nevaccinaţi! Şi lucruri după lucruri încep să ni se ascundă, pentru că în curând se vor descoperi pe de-a-ntregul – deoarece aşa ne spune Hristos că orice lucru va fi descoperit: Şi nimic din toate cele ce sunt ascunse nu vor rămâne ascunse, ci vor ieşi la lumină. Noi trebuie doar să avem răbdare şi puţin mai mult curaj de a privi lucrurile mai cu atenţie, de a ne apropia de diavol să vedem cum miroase. Nu poţi să-l miroşi pe om de la distanţă mare, trebuie să te apropii puţin de el şi atunci vei sesiza ce duhoare iese din el şi prin asta vei afla cui slujeşte de fapt. Dacă slujeşte lui Dumnezeu, viaţa lui va fi o bună mireasmă; iar dacă slujeşte diavolului viaţa lui va fi un stres continuu. Dacă omul este agitat, stresat şi stresează si el la rândul lui pe toţi: <Vaccinaţi-vă! Vaccinaţi-vă!> Dar n-ai putea să vorbeşti ceva mai calm şi să mă convingi şi pe mine ce bine fac, în afară că-ţi fac hatârul de a îmbrăţişa deciziile tale, pe care nu le-ai verificat sau nu le-ai verificat suficient?

Dar toată rânduiala este aici de a ne păstra cumpătul, de a ne aşeza pe făgaşul răbdării. Iar în ceea ce priveşte boala cu care iarăşi ne-au lovit, şi ne-au lovit crunt de data aceasta – cineva spunea în primăvară că or să ne lase în pace o perioadă şi or să ne lovească mai puternic de data aceasta şi iată că aşa s-a întâmplat – pentru boala aceasta trebuie să ne facem rost de medicamentele care ne vindecă, care vindecă şi pe alţii şi care nouă ni se ascund, pentru că este interzis a se introduce în farmacii spre a avea acces la ele. În alte ţări se poate, pentru că au altfel de politicieni; la noi nu se poate, pentru că avem politicienii pe care-i merităm. Şi iată cum va trebui să ne descurcăm; pe cont propriu, dacă se poate, dar trebuie să ne descurcăm şi să ieşim din situaţia aceasta. Bolnavi mai mult sau mai puţin, sănătoşi mai mult sau mai puţin, dar va trebui să ieşim dintr-o astfel de situaţie şi abia atunci se va vedea cine a ales şi ce a ales. Poţi să alegi partea cea bună, cum a ales Maria, sau poţi să alegi partea lui “lasă să-mi fie mie bine, mă pun prieten cu sistemul şi gata, sistemul o să aibă grijă de mine”. N-o să aibă grijă de tine sistemul, altădată se întâmpla asta, acum sistemul te vrea mort pentru că aşa îi e lui mai bine. Nu mai are loc în lumea aceasta de noi, spune că suntem prea mulţi. Şi pentru că e atât de pornit împotriva noastră, nici măcar nu mai face alegeri. Cine scapă, scapă şi cine piere, piere.

Aşadar, noi trebuie să avem grijă de noi, nu sistemul. Noi trebuie să avem răbdare, simţul şi puterea de a cerceta lucrurile. Pentru că nu e valabil în credinţa noastra dictonul „Crede şi nu cerceta”. Dimpotrivă, aflăm în Sfânta Scriptură: Cercetaţi să vedeţi lucrurile dacă sunt de la Dumnezeu sau nu. Pentru că, de cele mai multe ori, diavolul se află in spatele multor intenţii bune. De aceea se spune că drumul spre iad este pavat cu bune intenţii. Aşteptarea şi vigilenţa sunt cele mai sănătoase. Să fim vigilenţi la ce ni se oferă şi la ce riscuri sunt sau ce ni se oferă în schimb.

Aşadar, un serviciu nu poate fi o justificare pentru o eventuală pierdere a sănătăţii sau chiar a venirii morţii. Atâta vreme cât avem două mâini şi două picioare şi suntem sănătoşi vom putea lucra orice pentru a ne câştiga o pâine. Şi vom lua acest cuvânt al Domnului care spune: De vă vor izgoni pe voi dintr-o cetate, mergeţi în cealaltă. Şi adevărat vă spun vouă că nu veţi sfârşi cetăţile lui Israel până când nu va veni Împărăţia lui Dumnezeu.

Aşadar, pace şi linişte în această împărăţie nu ştim cât vom mai avea, vom aştepta Împărăţia cealaltă, veşnică. Însă pentru aceea trebuie să ne pregătim. În aceasta pot sta şi cei buni şi cei răi, însă dincolo nu pot să meargă decât cei care au biruit, au dus lupta cea bună cu forţele răului şi au biruit. Avem exemple de luptă, de răbdare şi de biruinţă? Avem! Iată, sfinţii pe care i-am prăznuit în această perioadă, sunt sfinţi mari. În data de 2 [octombrie] i-am prăznuit pe Sf. Mc. Ciprian şi pe Sfânta Iustina, care a avut răbdare cu el şi n-a fugit de el – „Ce să fac cu vrăjitorul ăsta? Să-l învăţ să-şi facă semnul crucii? Dar mi-e frică de el” – ci sfânta s-a însemnat ea cu semnul crucii şi s-a dus către el şi l-a pus pe calea cea bună. Aşa a rânduit Dumnezeu că în ziua de 2 octombrie au primit amândoi martiriul. Dar iată că lucrurile acestea s-au desfăşurat şi la alţi sfinţi. Dacă citim acatistul Sfintei Parascheva, aflăm că şi ea i-a chemat pe sfinţi şi pe îngeri în ajutor la ispite. Şi sfinţii se ajută unii pe alţii să devină şi ei sfinţi. Şi nu că ar fi geloşi sfinţii unii pe alţii – Ce să-l ajut şi pe ăsta să fie şi el sfânt…? – ci pentru faptul că este o poruncă a lui Dumnezeu să fim cu toţii sfinţi: Fiţi sfinţi precum Eu Însumi sunt sfânt. Aşadar, dacă sfinţii se ajută unii pe alţii, ne ajută şi pe noi să trecem peste pământeştile ispite, care acum au altă culoare.

Dacă aţi văzut mesajele media din ultimul timp, strigau în disperare: „Vaccinaţi-vă!”. Dar de ce? Este cumva eficient? Este cumva vreun spital care nu are vaccinaţi într-însul? E cumva vreo listă de vaccinaţi în care să nu existe decedaţi dintre cei care s-au vaccinat mai devreme sau mai târziu? Cu siguranţă nu. „Faceţi-o, pentru că asta e singura soluţie!” Dar cine a spus asta? Noi ştim că există medicamente. De ce nu le vedem în farmacii să le cumpărăm? Se importă vaccinuri. De ce nu sunt bani pentru medicamente? Bani pe care tot noi îi dăm. Ar fi cu siguranţă mai avantajos pentru stat să importe nişte medicamente pe care noi să le plătim. N-or să ni le dea niciodată pe gratis, să fim cu toţii siguri de asta. Răul se dă pe gratis, binele niciodată. Pentru bine trebuie să faci o jertfă. Pentru rău nu trebuie să faci o jertfă, pentru că ţi se impune pe gratis.

Şi iată, toate aceste aspecte trebuie analizate. De ce o singură soluţie? De ce nu pot fi mai multe? De ce ştiinţa e neputincioasă şi ne găseşte doar o singură soluţie? Asta vrea ea, ştiinţa? E ea cumva Dumnezeu? Cu siguranţă nu e Dumnezeu, dar s-a pus în slujba unui dumnezeu care este diavolul. Aşadar, să privim toate aceste aspecte şi să nu le privim cu frică, ci să le privim degajat şi să găsim soluţia cea mai bună pentru noi. Faptul că avem o boală, faptul că există medicamente pe care alte ţări le folosesc cu rezultate foarte bune, dăm puţin din [coate] şi ni le procurăm şi noi şi mergem mai departe. Depășim valul ăsta şi o să vină altul, probabil mult mai greu decât acesta, pentru că aşa ni s-a spus, că ce ni s-a întâmplat pâna acum a fost doar încălzirea. De acum urmează adevărata luptă. Ne vom pregăti pentru toate, dar vom cere şi ajutor de la Dumnezeu, pentru că nu se poate să ne lase în astfel de situaţii grele. Nu ne lasă şi nu ne va lăsa. Dar ne supraveghează atent. Aţi văzut ce declaraţii făcea guvernul care acum a căzut şi a făcut istorie în urmă cu ceva vreme? „Monitorizăm atent toate bisericile în care se vorbeşte împotriva vaccinării. Supraveghem tot.” Păi dacă diavolul spune asta, că supraveghează totul, oare Dumnezeu va spune că El nu ştie, El nu se amestecă, nu se bagă? Cu siguranţă că El le ştie pe toate şi ne va supraveghea îndeaproape în această luptă şi celor care vor birui le va da o cunună frumoasă care se numeşte cununa vieţii.

Poate că lupta de acum a început, când se va încheia nu ştim, însă nicio luptă nu este continuă. Toate luptele au momente de pauză, şi noi am avut moment de pauză toată vara, însă oamenii s-au ocupat de vacanţe şi de multe alte lucruri, fără să-şi ia medicamente – pentru că venea toamna şi ni s-a promis că o să fim loviţi din nou. Nu era un secret pentru nimeni. Dar poate că după această încercare vom fi mai vigilenţi. Să fim mai atenţi cu noi, cu viaţa noastră şi cu toate cele ale noastre. Şi cu siguranţă că vom depăşi toate aceste obstacole pe care vrăjmaşul ni le va pune în cale şi, cu cât vom depăşi mai multe, cu atât bucuria noastră va fi mai mare şi nimeni nu o va lua de la noi. Amin”.




ACTUALITATEA religioasă
Patriarhia reactioneaza la derapajul Sa-i scapam pe copii de parintii lor - Biroul de Presă al Patriarhiei Române
 

Jurnalistul Cosmin Prelipceanu a spus marți seară, în timpul unui dialog cu Ministrul Educației, la o emisiune transmisă în direct, că școala ar trebui să-i „scape” pe copii de părinții lor. Moderatorul Digi24 a utilizat expresia în timpul unei discuții despre vaccinarea elevilor.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a reacționat la acest derapaj:


Recent, într-o emisiune TV și la o oră de maximă audiență, a fost lansat un îndemn belicos și larg mobilizator: „Să-i scăpăm pe copii de părinții lor! Asta ar trebui să facă școala! Asta trebuie să facem!”

Mesajul induce ideea că nu părinții sunt cele mai importante ființe în viața copiilor, ci altcineva, vag intuit ca fiind statul. Statul leviatan, autocratic, desigur, un imens și diform corp social lipsit de suflet, dominant & dominator, orientat nu în favoarea binelui individual al cetățeanului, ci în vederea înghițirii acestuia cu libertățile lui cu tot.

Dar nu despre ilustrul Thomas Hobbes este vorba acum, ci despre cei care se pun aprioric în slujba idolului Progresului necesarmente socialist & naturalmente anticreștin, și devin misionarii lui înfocați. Sfidând rațiunea, dar și credința, inclusiv cea în valorile cele mai înalte ale umanității, pe care le discreditează zelos și programatic.

Una dintre aceste valori fundamentale este familia, familia naturală fondată pe Taina Căsătoriei, familia atât de asaltată azi progresist ideologic. Familia compusă din tată, mamă și copii.

Acum câțiva ani, ideologi camuflați din Ministerul Educației propuneau într-un document oficial făcut public (Strategia Națională de Educație Parentală 2018-2025), nici mai mult, nici mai puțin decât (re)educarea părinților vinovați de „conservatorism” tradus prin reținerea acestora față de educarea sexuală forțată a propriilor copii, prin reticența la aberațiile transgenderismului și prin atașamentul lor de valorile consacrate ale familiei.

Aceasta era descrisă în acel detestabil document, retras ulterior de pe site-ul instituției, ca „o constelație de idei” interșanjabile și cameleonic adaptabile la orice modă și moft ideologic (Familia nu este inteligibilă ca realitate obiectivă, ea este mai degrabă un produs socio-cultural, «o constelație de idei, imagini și terminologii» creată și recreată permanent de practicile socio-culturale).

Acum mult timp, dar nu atât de mult încât să fie și uitat, vestitul criminal în serie, Lenin, declara programatic că „pentru a distruge familia de pe pământ („treimea” pământească) trebuie distrusă mai întâi Treimea cerească din mintea oamenilor”, adică trebuie eradicat din temelii reperul absolut al ordinii morale: Dumnezeu revelat în Treime ca formă paradigmatică de iubire, de alteritate, de firească ierarhie și autoritate, modelul transcendent al  familiei omenești.

Iar acum câteva zile, un „om nou”-nouț care a ajuns să confunde progresismul alienant/regresismul moral cu progresul real, declara război normalității, proclamând imperativul categoric al salvării copiilor de propriii lor părinți. Părinți care, din punctul de vedere al statului leviatan, nu mai sunt suficient de buni pentru copiii lor, întrucât își permit să ridice conjunctural întrebări dictate de o dubioasă și sufocantă realitate, pentru că nu sunt suficient de obedienți față de absența desăvârșită a oricărui tip de autoritate morală și profesională convingătoare în plină criză bulversantă pentru toți.

Cazul este edificator pentru etatismul autocrat, pseudo-democratic și anticreștin care încurajează delațiunea și dinamitarea libertății de a alege, etatism întrupat azi în manifestări totalitare ale unor așa-zise instituții de protecție a copiilor de tip Barnevernet.

Din fericire, în ciuda eforturilor unor progresiști alfabetizați doar digital, nu și cultural, această diformitate etatistă nu a prins încă viață în România și nici nu trebuie să ajungem vreodată martorii unei asemenea sinistre emergențe a răului cu chip de bine în spațiul nostru public.”

Vasile Bănescu

Sursa: Basilica

 

Vă recomandăm să citiți și: Naționalizarea copiilor/ Activenews



Mitropolia Moldovei si Bucovinei - atitudine ferma impotriva restrictionariii pelerinajului la Sfanta Parascheva
 

Reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei spun că sunt pregătiți să organizeze Hramul de Sfânta Parascheva în cele mai bune condiții și fără nici o restricționare a pelerinilor.

Primarul PNL al Iașilor, Mihai Chirica, a declarat ieri că „pelerinajul, într-o formă controlată împreună cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, se va face nu după buletin, ci după starea de sănătate, de vaccinare.” Afirmația lui hazardată a fost dublată seara la TVR de premierul Florin Cîțu, care a declarat că pelerinii care doresc să intre în biserică ar trebui, teoretic, să prezinte dovada vaccinării sau a trecerii prin boală.

Cu privire la afirmațiile primarului, Purtătorul de Cuvânt al Mitropoliei, Părintele Constantin Sturzu, a precizat, pentru ActiveNews:

„Domnul Primar Mihai Chirica spune că tratamentul ar trebui să fie egal pentru toți și enumeră apoi eventuale condiții de acces ce ar urma a fi discutate cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Deci dumnealui nu anunță o decizie.

Iar noi o spunem și acum, o vom spune și la discuțiile cu autoritățile locale, nu dorim nici un fel de restricționare a pelerinilor, pe nici un fel de criterii. Pelerinajul se va desfășura în aer liber, accesul se va face, ca și anul trecut, pe culoar unic, de o persoană, la distanță una de cealaltă, cu respectarea regulilor specifice acestei perioade, cu flux de intrare separat de cel de la ieșire șamd. Nu ar trebui, așadar, să fie nici un fel de pericol din punct de vedere epidemiologic.”



Propuneri privind canonizarea parintelui Dometie Manolache și a parintelui Serafim Popescu,
 

La Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț, a avut loc marți, 28 septembrie, ședința de lucru a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Alături de Înaltpreasfințitul Laurențiu, la ședință au participat Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

Întrunirea a avut mai multe subiecte și temeiuri pe ordinea de zi. Dintre acestea, amintim studierea propunerilor privind canonizarea părintelui Dometie Manolache și a părintelui Serafim Popescu, alături de alte câteva teme pastoral-misionare și social-filantropice. La finalul ședinței, ierarhii au săvârșit o rugăciune de pomenire la mormântul părintelui Dometie Manolache, situat în proximitatea vechii biserici a Mănăstirii Râmeț.

Făcând referire la ședința de lucru a Sinodului Mitropolitan, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a subliniat faptul că părintele Serafim și părintele Dometie au fost ucenici ai părintelui Arsenie Boca, reliefând astfel lucrarea sfințitoare și roditoare a părintelui Arsenie din timpul slujirii la Mănăstirea Prislop. De asemenea, Părintele Mitropolit a amintit că fiecare ierarh prezent la Ședință a contribuit cu informații inedite în contextul celor două propuneri de canonizare, urmând ca proiectul de studiu să fie înaintat Preaferititului Părinte Patriarh Daniel și Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

*

Părintele Dometie Manolache, unul dintre marii părinți duhovnicești ai secolului XX, s-a născut la data de 15 octombrie 1924, fiind originar din județul Buzău. În anul 1945, a absolvit Seminarul Teologic Ortodox din Buzău ca șef de promoție, urmând apoi cursurile Institutului Teologic din București, pe care le absolvă patru ani mai târziu. Vocaţia deosebită pentru viaţa monahală îl determină să se închinovieze la Mănăstirea Prislop, în luna iulie a anului 1949, avându-l ca naș de călugărie pe părintele Arsenie Boca. Părintele Dometie a ajuns la Mănăstirea Râmeț în primăvara anului 1959, având ca scop reînflorirea viețuirii monahale de aici și întărirea Ortodoxiei românești. A trecut la cele veșnice într-o zi de duminică, la data de 6 iulie 1975, fiind numit ulterior de către părintele Dumitru Stăniloae drept „un erou al credinţei, un suflet de mare sfinţenie şi puritate”.

Arhimandritul Serafim Popescu s-a născut în anul 1912, fiind originar din localitatea Totoi, județul Alba. După absolvirea cursurilor primare și liceale în localitatea natală și la Alba Iulia, s-a înscris la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu, pe care a absolvit-o în anul 1936. Pentru completarea studiilor teologice, s-a înscris apoi la Facultatea de Teologie din Cernăuți. După o scurtă perioadă petrecută în Grecia, părintele Serafim s-a întors în țară, la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, unde a fost tuns în monahism în aprilie 1941. Între anii 1944-1954, a fost starețul și duhovnicul acestui așezământ monahal, timp în care a fost colaborator al publicațiilor Arhiepiscopiei Sibiului, cu scopul îndrumării duhovnicești a credincioșilor dreptslăvitori. Părintele Serafim Popescu a trecut la cele veșnice în anul 1990.

Sursa: Mitropolia Ardealului



Raspuns edificator la un atac nedrept si ofensator - Biroul de Presă al Patriarhiei Române
 

Ca urmare a apariției pe site-ul Recorder a unui material cu titlul profund ofensator „Catedrala prăduirii neamului”, titlu care traduce de la început ca impură intenționalitatea întregului demers jurnalistic, Patriarhia Română dorește să aducă mai multe lămuriri cu privire la câteva întrebări ridicate în acest material de presă.

Este important de precizat că articolul este construit dintr-o perspectivă exclusiv subiectivă și critică (a cuiva situat în afara cunoașterii situației, pe care o descrie malițios și imaginativ), nu dintr-o perspectivă obiectivă și cuplată la realitatea complexă a rațiunilor fondatoare ale celui mai important proiect arhitectural și memorial din România de după 1989: Catedrala Națională, ridicată în memoria eroilor și martirilor români din toate timpurile.

Titlul moralmente descalificant al articolului se transformă astfel într-o ofensă la adresa celor în memoria cărora se ridică de mai mulți ani Catedrala pentru care au pledat public Mihai Eminescu, precum și elitele politice și morale ale României după Războiul pentru Independență, apoi după experiența Primului Război Mondial și după Unirea din 1918. Catedrala Națională a devenit astfel simbolul recunoștinței față de Dumnezeu și față de toți cei care cu credință în El și-au jertfit viața pentru poporul român și pentru unitatea politică și spirituală a acestuia.

Lipsa de urbanitate a articolului se manifestă printr-o abordare rudimentară și ofensatoare nu doar față de proiectul în sine al Catedralei, care constituie deopotrivă un deziderat firesc al Bisericii Ortodoxe Române și al Statului democratic român, ambele având o imensă datorie memorială față de eroii și martirii României, ci și la adresa Părintelui Patriarh însuși, cel căruia i se datorează începutul ctitoririi acestei Catedrale și supravegherea responsabilă a lucrărilor de ridicare a ei. Această lipsă de urbanitate este dublată în articol de multe speculații, alegații, insinuări și caricaturizări ale realității care arată, desigur și din fericire, cu totul altfel.

Datorită uriașei sale semnificații ca edificiu de importanță majoră în planul necesității publice, ca simbol al demnității naționale, ca simbol al unității dintre lucrarea spirituală și socială a Bisericii, construirea Catedralei Naționale din România a beneficiat și beneficiază, în baza unei legi clare, Legea nr. 376/ 2007, de o firească finanțare de la bugetul public, gestionat de structurile administrative subordonate direct Guvernului României.

Conform acestei legi a statului român, fondurile necesare construirii Catedralei Naționale sunt asigurate de Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Guvernul României, în limita sumelor alocate anual cu această destinație, precum și de către autoritățile administrației publice locale.

Respectând întocmai normele legale, Patriarhia Română a solicitat sprijinul financiar pentru şantierul Catedralei Naţionale Guvernului României prin Secretariatul de Stat pentru Culte, Consiliului General al Municipiului București, Consiliilor Locale ale Sectoarelor Municipiului București, Consiliilor Județene și Consiliilor Locale ale Primăriilor orașelor capitale de județ din toată țara.

Aceste solicitări s-au făcut în baza unor riguroase documentaţii justificative întocmite conform normelor legale, documentaţii care, după întocmire au fost verificate de organele de control abilitate din cadrul Patriarhiei Române, din unităţile administrative care au acordat sprijinul, iar după verificarea şi aprobarea lor de către aceste organe de control, au fost supuse controlului Curţii de Conturi care nu a semnalat până în prezent nicio neregulă cu privire la justificările înaintate de Patriarhia Română pentru sprijinul primit şi folosit la șantierul Catedralei Naţionale.

Alegerea firmelor care au lucrat sau lucrează în cadrul șantierului Catedralei a fost făcută exclusiv după criteriile tehnico-economice cele mai înalte. În acest sens, conform criteriilor gândite și fixate de specialiști, s-au calificat doar firmele capabile să ofere concret și cu forțe proprii serviciile cu adevărat necesare unui proiect de asemenea anvergură și importanță națională.

Toate instituțiile finanțatoare au oferit și oferă în modul cel mai transparent informațiile solicitate de oricine este interesat de problema finanțării proiectului Catedralei Naționale, întregul proces al finanțării fiind pus la dispoziția instituțiilor de control abilitate și competente de la începutul lucrărilor și până acum, așa cum este și firesc.

Folosirea punctuală a unor materiale de construcție mai scumpe decât cele obișnuite nu este dictată doar de natura specială a obiectivului arhitectonic în sine, una care transcende categoria construcțiilor obișnuite, fiind vorba despre o Catedrală închinată lui Dumnezeu și memoriei sfinte a eroilor și martirilor unui popor, ci și de criterii indispensabile în ecuația construirii unui asemenea edificiu: durabilitatea materialelor și garanția oferită pentru ele de firmele capabile să ofere cele mai bune materiale (exemple: 50 de ani garanție pentru tabla folosită la acoperiș și 40 de ani pentru marmură). Din aceste două criterii esențiale rezultă inevitabil prețul mai mare pentru aceste materiale.

Procedurile care au precedat semnarea contractelor privitoare la lucrările din cadrul șantierului Catedralei Naționale au fost și sunt proceduri competitive (cel puțin doi concurenți) și au ca scop central obținerea celei mai bune calități a materialelor și lucrărilor, calitate tradusă prin durabilitate în timp (nu e vorba de „materiale de lux”, ci de durata de viață și cheltuieli de mentenanță), precum și obținerea celui mai bun preț în aceste condiții.

Pentru aceasta Patriarhia Română a făcut și face în mod obligatoriu o prospecție a pieței pentru a vedea care sunt societățile specializate cele mai relevante. Pentru a putea controla calitatea, prețurile și lucrările, au fost contractate distinct componentele care pot fi divizate (excavații, pereți mulați, infrastructură, suprastructură, acoperiș, uși, ferestre, piațeta Catedralei etc).

Ofertanților pentru unele componente (de exemplu tablă și tencuieli) li s-au cerut probe de lucru cu câțiva ani înainte de finalizarea procedurii, probe care au fost amplasate în tot acest timp în curtea Catedralei sau realizate pe peretele acesteia și lăsate în soare, vânt și ploaie, în condițiile reale de poluare specifică zonei. Astfel, s-a putut constata cum au reacționat în timp materialele/lucrările respective, negocierile finale având loc doar cu acele societăți ale căror probe s-au dovedit de cea mai bună calitate.

În cazul în care un producător internațional de anumite materiale de calitate (de exemplu din Germania sau Austria) garanta lucrarea pe termen lung doar dacă era realizată cu reprezentanța sa din România, atunci s-a ajuns la negociere directă cu respectiva firmă.

Întotdeauna, constructorului care era deja pe șantier i s-a dat ocazia să lucreze tot el în continuare (Bog’Art, Strabag), dar au fost căutați și contraofertanți care să asigure o concurență reală pentru a putea obține cel mai mic preț din această competiție, în aceleași condiții de calitate și termene de execuție.

Acolo unde lucrările erau de o complexitate mai redusă, nu s-au preferat firmele mari, care acționează ca antreprenori generali, ci s-au identificat subcontractorii din piață cei mai serioși și cu forță de muncă proprie numeroasă, cărora li s-a dat posibilitatea să execute lucrările direct și nu prin intermediul unor contractanți principali.

Patriarhia Română și unitățile de cult ale tuturor cultelor recunoscute de stat sunt persoane juridice de drept privat și de utilitate publică, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.

Deși Catedrala Națională este singurul lăcaș de cult a cărui construire beneficiază de o lege proprie (Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 19/2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului și legile ulterioare nr. 261/2005 și nr. 376/2007), modalitatea și baza legală în care se acordă sprijinul financiar sunt aceleași ca și în cazul oricărui alt lăcaș de cult al unui cult recunoscut.

Documentele justificative folosite pentru decontarea plăților efectuate de Administrația Patriarhală către contractori sunt cele prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România. Normele de aplicare ale acestei ordonanțe sunt cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 1470/2002. La acestea se adaugă eventuale proceduri și cerințe specifice finanțatorului instituție publică.

Avem convingerea că, la o lucrare de asemenea complexitate, am făcut tot posibilul să identificăm cele mai transparente și corecte proceduri competitive, care să asigure durabilitatea, termenele de execuție cele mai bune și prețul cel mai mic. Procedurile au fost și sunt proprii și competitive, specifice persoanelor juridice de drept privat, întrucât nu există un act normativ sau contract prin care statul român să se angajeze că suportă integral sau într-un procent definit cheltuielile acestui obiectiv, ci doar, în funcție de disponibilități, unele instituții publice cu atribuții în domeniul sprijinirii cultelor oferă ajutor în funcție de posibilități.

Proiectul Catedralei Naționale are trei dimensiuni fundamentale de utilitate publică (lăcaş de cult reprezentativedificiu care marchează cultul eroilor și loc destinat a pune în aplicare parteneriatul social între Stat şi Biserică). Aceste dimensiuni fondatoare justifică în mod deplin implicarea financiară a statului, dar şi participarea noastră, a tuturor celor ce dorim cultivarea memoriei eroilor și edificarea acestei Catedrale Naţionale. 

Biroul de Presă al Patriarhiei Române



Pelerinaj pe timp de pandemie - intrebari incomode
 

Preot Constantin Sturzu

Am fost interpelat, ca purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor, în diferite situaţii, pe tema „oportunităţii organizării pelerinajului” la Iaşi anul acesta, de sărbătoarea Cuvioasei Parascheva. Am sintetizat mai jos şapte dintre întrebările pe care le-am considerat a fi mai incomode, la care vin şi cu câte o propunere de răspuns.

1) De ce nu se amână pelerinajul pentru vremuri mai bune, nu vedeţi că este pandemie? Sau de ce nu aţi rugat pe pelerini să vină în alte perioade, când e mai liber? Măcar faceţi apel ca ieşenii să stea în casă, să lase pe cei ce vin de departe.

R: Pelerinajul nu-i un concert sau un meci de fotbal pe care-l poţi amâna. Nu se poate „amâna” sau „suspenda” prezenţa la Iaşi a Sfintelor Moaşte ale Cuvioasei Parascheva.

Pelerinii sunt cei care aleg să se deplaseze într-un loc care, prin evlavia lor, devine „loc de pelerinaj”. Unii vin pentru a-şi manifesta recunoştinţa sau bucuria. Alţii, împinşi de anumite probleme sau necazuri. Nu putem noi să ne pronunţăm asupra nevoilor pelerinilor, ci doar căutăm să fim cât mai bine pregătiţi pentru a-i întâmpina atunci când ei decid să vină. Biserica e numită şi Spital duhovnicesc. Când ai o durere, uneori mai poţi amâna să consulţi un medic, alteori însă mergi în regim de urgenţă. Pacientul decide.

2) Este o situaţie foarte grea acum în ţară, cu bolnavi care nu au loc în spital şi medici epuizaţi, cu probleme economice şi o instabilitate care ne îngrijorează. Nu e momentul pentru sărbători religioase.

R: Sărbătorile religioase nu se pot muta din calendar. Ele îşi au rostul lor, aduc binecuvântare şi întăresc legătura cu Dumnezeu. Şi tocmai pentru că trăim aceste vremuri grele, în care se manifestă foarte multă îngrijorare sau frică, în care boala şi necazurile par să ne copleşească, e nevoie să cultivăm mai mult credinţa, nădejdea, calmul, atitudinea curajoasă şi înţeleaptă. Când sunt atinse sau depăşite în chip dureros limitele omeneşti, mai avem totuşi o scăpare: la Dumnezeu! Un om bolnav are mai mari şanse să lupte cu boala dacă e încrezător, decât dacă deznădăjduieşte. Prin greutăţi trecem mai uşor şi mai repede dacă suntem mai optimişti, cu un moral bun. Sunt lucruri despre care vorbesc şi medicina sau psihologia, nu doar teologia.

3) Rugăciunea este bineprimită şi dacă se face acasă sau în Biserica de parohie. De ce mai trebuie să se meargă în pelerinaj?

R: Pelerinajul nu este obligatoriu în creştinism, aşa cum este sau era în anumite religii. Dar el este un prilej de întărire în credinţă, de cultivare a comuniunii. Este şi o „materializare”, o proiectare în spaţiu şi timp a călătoriei duhovniceşti spre adâncul inimii. Da, oriunde se poate omul ruga, important este să o facă „în duh şi în adevăr” (Ioan 4, 23), cum spune Domnul. Dar tot Mântuitorul vorbeşte de Biserică, de Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Său sau de faptul că „unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20). Adică vorbeşte şi despre lucrări şi locuri concrete, nu abstracte.

4) De ce permiteţi să se sărute/ atingă racla cu Sfintele Moaşte? Nu există riscul de răspândire a virusului?

R: Cele sfinte nu pot fi decât izvor de bucurie, de vindecare, de curăţire duhovnicească, iar nu sursă de boală şi necaz. Avem mii de mărturii de-a lungul secolelor care întăresc această afirmaţie. În plus, un act de credinţă nu poate fi redus la aspectele sale materiale. Aşa cum nu se poate evalua un roman bun după cantitatea de hârtie sau după calitatea tiparului. Un bucătar şi un enolog pot vedea în Sfânta Împărtăşanie doar pâine şi vin, dar un credincios trăieşte realitatea primirii Trupului şi Sângelui Domnului. Un medic legist poate să se raporteze la Sfintele Moaşte ca la nişte rămăşiţe trupeşti, însă anatomia nu poate explica minunile săvârşite prin mijlocirea, prin atingerea acestor odoare de nepreţuit pentru un om credincios.

5) Dacă după pelerinaj va creşte incidenţa de infectări, vă asumaţi responsabilitatea pentru aceasta?

R: Am să răspund cu o altă întrebare: dar dacă după pelerinaj va scădea incidenţa, ne veţi credita cu vreun merit pentru aceasta? Şi am să dau un exemplu concret. Anul trecut, în perioada 8-15 octombrie 2021, nu au avut acces în curtea Catedralei Mitropolitane decât credincioşi cu reşedinţa în municipiul Iaşi. În data de 14 octombrie, pentru un număr de vreo 8-10 ore, s-a permis accesul oricui. Evident, cei mai mulţi dintre cei care au putut beneficia de această „fereastră” au fost cei din apropierea Iaşului, adică din judeţ, care s-au putut deplasa foarte repede spre Catedrală, aflând că le este permisă intrarea. Incidenţa raportată de Grupul de Comunicare Strategică pentru judeţul Iaşi în data de 14 octombrie 2020 a fost de 2,15 la mie. Două săptămâni mai târziu, adică pe 28 octombrie, aceeaşi sursă oficială spunea că la nivelul judeţului Iaşi incidenţa era de 1,94 la mie. Deci, nu crescuse, ci scăzuse faţă de ziua cea mai aglomerată a pelerinajului.

În orice caz, de la începutul pandemiei până acum, niciun lăcaş de cult nu a fost identificat ca fiind focar de infecţie.

6) De ce nu se cere certificatul verde la intrarea în zona Catedralei sau să se amenajeze un punct de vaccinare în zonă? De ce nu este restricţionat accesul pelerinilor pe timp de noapte, mai ales al celor care vin din alte localităţi, unele cu rată mare de infectare? Nu vă pasă de sănătatea ieşenilor, dar nici de cea a pelerinilor?

R: În primul rând, nu se poate limita libertatea religioasă a nimănui, nici pe motiv medical, nici pe alte motive discriminatorii. În privinţa vaccinării, Biserica a îndemnat, în mai multe rânduri, pe credincioşi să facă alegeri informate, sfătuindu-se şi cu medicul de familie. Însă responsabilitatea pentru actul (ne)vaccinării revine fiecăruia în parte.

În al doilea rând, din punct de vedere practic, denotă o grijă mai mare pentru sănătatea pelerinilor şi a ieşenilor să-i primeşti pe cei care ajung noaptea, când e puţină lume şi la pelerinaj, şi pe străzi, decât să-i amâni până a doua zi dimineaţă, obligându-i să staţioneze în anumite locuri din Iaşi şi să se adauge apoi unui rând mult mai consistent în timpul zilei.

7) Nu vă gândiţi că, şi dacă un singur pelerin se infectează, îl aveţi pe conştiinţă?

R: Pelerinajul este organizat exclusiv în aer liber, cu un culoar unic de acces, pe care încape câte o singură persoană, la distanţă una de cealaltă, purtând mască, cu automate de dezinfectant pe traseu, cu un total de peste 200 de voluntari dedicaţi (la care se adaugă aproximativ 120 de preoţi) care îi ajută pe pelerini şi îi îndeamnă să respecte regulile. E responsabilitatea pelerinilor cum se comportă pe drum sau pe unde staţionează, noi putem să le oferim condiţii cât mai bune, care să le protejeze sănătatea.

Edificator ar fi să întoarcem această întrebare şi către alte domenii: dacă un singur cumpărător care a intrat într-un supermarket sau a mers cu metroul se îmbolnăveşte, înseamnă că cei ce gestionează aceste zone publice sunt vinovaţi? În mod normal, nu ar avea de ce, atâta timp cât fiecare ia măsurile adecvate acestui context epidemiologic, fixează şi respectă reguli care să protejeze sănătatea cetăţenilor.



Stiri INTERNE - Octombrie 2021
 
A apărut calendarul creştin-ortodox pentru anul 2022 în format foaie de perete

Arhiepiscopia Bucureştilor a publicat calendarul creştin-ortodox pentru anul 2022 în format de foaie de perete. Credincioșii îl pot achiziționa de la magazinele Arhiepiscopiei Bucureştilor şi de pe site-ul colportaj.ro. Calendarul în acest format costă cinci lei. Calendarul ortodox pentru anul 2022 va fi disponibil și în celelalte cinci formate. Formatele agendă mică, agendă mare, spiră de perete şi de birou cu picior vor fi publicate la Editura Cuvântul vieţii a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, iar calendarul cu însemnări al Patriarhiei Române va fi realizat la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă. Calendarele sunt tipărite la Tipografia Cărților Bisericești. Anul 2022 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț.

Pr. Paisie Olaru este propus pentru canonizare

În urmă cu 31 de ani a trecut la cele veşnice renumitul duhovnic român, Părintele Paisie Olaru, propus recent pentru canonizare. Părintele Paisie i-a fost sfătuitor şi duhovnic părintelui Cleopa Ilie timp de 42 de ani. El s-a născut în 20 iunie 1897 în satul Stroiești, comuna Lunca, județul Botoșani, primind la botez numele de Petru. A intrat în obștea Schitului Cozancea – Botoșani în anul 1921, iar un an mai târziu a fost tuns în monahism ca schimonah, primind numele de Paisie. A fost hirotonit diacon în 14 octombrie 1943 și preot în 4 aprilie 1947, a fost egumen al schitului timp de un an, între 1947-1948. În 1948 s-a retras la Mănăstirea Neamț, între anii 1949-1953 a viețuit la Mănăstirea Slatina-Suceava, iar din 1954 la Mănăstirea Sihăstria. Până la sfârșitul vieții a fost duhovnic al obștii și al credincioșilor veniți în număr mare din toate colțurile țării. Între 1972-1984 s-a nevoit la Schitul Sihla, iar ultimii ani în chilia sa de la Sihăstria. Părintele Paisie Olaru a trecut la cele veşnice în 18 octombrie 1990.

Trei citate de suflet:
  • Lumea este plină de vorbe, dar puţini sunt care pun poruncile Evangheliei în practică. Prind foarte bine şi cuvântul duhovnicesc, sfatul, mustrarea, îndemnul, predica, cărţile bune. Dar de la cuvinte trebuie să trecem şi la fapte, că după faptele tale te voi judeca zice Domnul.
  • Cea mai mare faptă bună este a îngriji de cei bolnavi. Mare lucru este a ne alătura cu cel ce pătimește, să luăm parte la durerea lui.
  • Să te mărturisești regulat, că da­că mături casa mai des, ți-i drag să stai în ea. Dacă speli cămașa, ți-i drag s-o îmbraci. Căci dacă se face mult gunoi în casă, este mai greu de scos afară. Să te mărturisești mai des — dacă nu în fiecare săptămână, măcar în fiecare lună.
Moaștele Sfântului Ioan, purtate  în procesiune, „spre vindecare și izbăvire”

 

Racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou a fost purtată pe străzile municipiului Suceava pentru a aduce liniște și mângâiere credincioșilor în această perioadă de grea încercare. Procesiunea a fost însoțită de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Icoana și racla cu moaștele Sfântului au ajuns și la Spitalul Jude­ț­ean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, la Spitalul de Îngrijiri Palia­tive „Sfântul Mucenic Zenovie Doctorul” și la căminul de bătrâni din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, locuri în care ierarhul, împreună cu soborul însoțitor, a înălțat rugăciuni pentru însănă­toșirea celor aflați pe patul durerii, pentru cei cu­prinși de boală și de neputințe trupești și sufletești, dar și pentru cei care se ostenesc în îngrijirea și alinarea acestora.

La finalul procesiunii, racla cu moaștele Sfântului ocrotitor al Sucevei a fost așezată în Catedrala Arhi­episcopală, moment în care Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul le-a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în buna desfășurare a procesiunii, subliniind faptul că ajutorul Sfântului Ioan a fost simțit de credincioși și de cadrele medicale la fiecare procesiune organizată în ultimul an. „Se cuvine să dăm din toată inima slavă lui Dumnezeu și să îi aducem mulțumire pentru că ne-a ajutat să împlinim această lucrare sfântă, o lucrare mult așteptată de către credincioși și solicitată de aceștia, anume aceea de a face încă o procesiune cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava prin orașul pe care el, de atât de mult timp, îl ocrotește, îl păzește și pentru care se roagă și mijlocește înaintea lui Dumnezeu. A fost o rugăciune pedestră, o deplasare în duh de rugăciune și ne rugăm lui Dumnezeu să primească această jertfă și să ne trimită de Sus mângâiere, vindecare și izbăvire. Se cuvine să mulțumim Înaltprea­sfin­țitului Părinte Arhiepiscop Calnic, care a binecuvântat dintru început să se împlinească acest eveniment; chiar mai mult, ne-a încurajat să continuăm această procesiune și în alte zone ale județului”, a spus Preasfinţia Sa. - Ziarul Lumina

Sfinți care au apărut în emisiunile filatelice

Romfilatelia a emis, de-a lungul timpului, mai multe emisiuni filatelice cu subiect religios. Pe timbrele româneşti au fost prezentate biserici emblematice pentru Ortodoxia românească, sfinţi care au au avut un rol important în cultura şi spiritualitatea poporului român, dar şi evenimente importante pentru creștinii ortodocși.  De ziua Mondială a Poştei, vă prezentăm câțiva sfinți care au apărut pe timbrele românești: SFINŢII BRÂNCOVENI. În anul 2014, Romfilatelia a evidenţiat împlinirea a 300 de ani de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni printr-o emisiune poştală. SFÂNTUL ANTIM IVIREANUL. Chipul Sfântului Antim Ivireanul a apărut pe unul dintre timbrele emisiunii poştale lansate în anul 2013, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la începerea construcţiei Mãnãstirii Antim. SFÂNTUL NEAGOE BASARAB. O imagine cu Sfântul Neagoe Basarab se regăsește pe un timbru din emisiunea dedicată împlinirii a 500 de ani de la construirea Mănăstirii Curtea de Argeș, în 2012. SFÂNTUL ȘTEFAN CEL MARE. Sfântul Domnitor a fost omagiat prin intermediul a mai multe emisiuni filatelice. Chipul Sfântului Ștefan a apărut pe timbrele Romfilatelia în 2004, cu prilejul împlinirii a 500 ani de la trecerea în veșnicie, dar și în 2016 la împlinirea a 550 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna. SFINȚII ÎMPĂRAȚI CONSTANTIN ȘI ELENA. În anul omagial al Sfinților Constantin și Elena, în 2013, Romfilatelia a inclus icoana sfinților împărați pe o emisiune poștală dedicată împlinirii a 1700 de ani de la Edictul de la Mediolan.  Pe timbrul cu valoarea de 4,70 lei este ilustratã o icoanã realizatã în stil bizantin, iar pe cel cu valoarea de 9,10 lei o icoanã parte a Catapetesmei Catedralei, realizatã de Otilia Michail Oteteleşanu în perioada 1961-1964, în tehnica email pe placã de argint. Pe plicul prima zi este ilustratã racla de argint cu moaştele Sfinţilor Împãraţi Constantin şi Elena.SFINȚII DIMITRIE CEL NOU, LUCA ȘI IOAN GURĂ DE AUR.

Precizări despre lucrările de piatră realizate la Catedrala Națională

Compania Theda Mar – Marmosim a transmis vineri precizări referitoare la lucrările prestate la Catedrala Națională. Acestea sunt oferite pentru corecta informare a opiniei publice, în contextul afirmațiilor false făcute de o entitate media. Text integral al replicii transmise entității media menționate, disponibil pe basilica.ro.

La Alba Iulia a fost inaugurat Anul Centenarului Încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria

Vineri, 15 octombrie, s-au împlinit 99 de ani de la Încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, moment care a consfințit nașterea României Mari. Cu acest prilej, Arhiepiscopul Alba Iuliei a oficiat slujba de Te Deum, iar instituțiile culturale locale au inaugurat seria de manifestări „Anul Centenarului Încoronării”. La evenimente a participat Alteța Sa Regală Principesa Sofia, sora Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române.Ziua a debutat cu o reconstituire a Proclamației Încoronării din 15 octombrie 1922, în care au fost prezentate uniforma și însemnele regale purtate de Regele Ferdinand I la ceremonia din 15 octombrie 1922. A urmat inaugurarea unei expoziții de fotografie în aer liber cu chipuri ale Familiei Regale a României și slujba de Te Deum în Catedrala Încoronării din Alba Iulia.Părintele Arhiepiscop Irineu, care a oficiat slujba, a subliniat că Încoronarea din 1922 a fost un „eveniment providențial”, care a marcat desăvârșirea pe plan național și internațional a unității poporului român.Evenimentele au continuat cu dezvelirea bustului Regelui Mihai, amplasat față în față cu statuia Domnitorului Mihai Viteazul, făptuitorul primei uniri statale a românilor.Au mai avut loc lansarea cărții „Regina cea Rea”, scrisă după o poveste de Regina Maria, și masa rotundă „Încoronarea de la Alba Iulia – 15 octombrie 1922”Ziua a culminat cu un concert în Sala Unirii a Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, susținut de Orchestra de Cameră a Județului Alba și de soliștii Alexandru Pal (nai) și Dan-Liviu Cernat (vioară). Muzicienii au interpretat, în premieră după aproape 100 de ani, lucrarea „Marșul Încoronării”. Manifestările s-au încheiat în 15 octombrie 2022, când se împlinește un secol de la Încoronarea Regelui Ferdinand I Întregitorul și a Reginei Maria ca suverani ai României Mari. Catedrala din Alba Iulia a fost ctitorită în mod special pentru acest eveniment. - Basilica.ro

 

Linkuri la știri:

Patriarhul Daniel la mormântul părintelui Dumitru Stăniloae  - Basilica
 
Biserica de pe Transfăgărășan a fost construită într-un an și jumătate - Basilica


Stiri EXTERNE - Octombrie 2021

 

REP. MOLDOVA: Regina Maria va avea o statuie în Chişinău

În municipiul Chişinău din Republica Moldova va fi amplasată o statuie a Reginei Maria, informează glasulcetatii.ro. Proiectul, elaborat de asociația „Monumentum”, a fost aprobat de Consiliul Municipal Chișinău în şedinţa din 3 octombrie 2021. Monumentul va avea o înălțime de circa 6 metri și va fi amplasat pe terenul Liceului Teoretic Român-Francez „Gheorghe Asachi” din str. București, instituție care în perioada interbelică a purtat numele „Regina Maria”. Acest proiect se desfășoară în parteneriat cu Liceul „Gheorghe Asachi” și Casa Regală a României. Inițiativa are ca scop comemorarea reginei Maria. Regina Maria și-a adus o contribuție importantă și recunoscută, pe plan național și internațional, la realizarea obiectivelor naționale ale României, la sfârșitul Primului Război Mondial.

AUSTRIA: Mitropolitul Serafim a slujit la Kufstein în cinstea Sf. Mărturisitori Transilvăneni

Mitropolitul Serafim a slujit sâmbătă la Kufstein, în cinstea Sfinților Mărturisitori Ardeleni care au suferit în fortăreața orașului austriac. Sfinții Visarion, Sofronie, Oprea și preoții Ioan din Galeș și Moise din Sibiel sunt pomeniţi de Biserică în data de 21 octombrie. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala „St. Vitus” de la baza cetății şi a vorbit despre modelul de viaţă al sfinților amintiţi. „Sfinții Mărturisitori Ardeleni care au îndurat multe chinuri, depunând eforturi supraomenești, chiar cu prețul vieții pentru apărarea dreptei credințe în acea perioadă de prigoană din secolul al XVIII-lea, ar trebui să ne fie model de urmat și în contextul contemporan”. „Pentru a reuși să se urmeze exemplul sfinților este nevoie de întărire dumnezeiască, care se revarsă asupra oamenilor atunci când își asumă lupta cu ispitele vieții și cu păcatele personale, străduindu-se spre înmulțirea rugăciunii, a postului, al faptelor bune și prin împărtășirea cu Sfintele și de viață dătătoarele Taine”, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa. După Sfânta Liturghie, au fost oficiate Acatistul Sfinților Transilvăneni și o slujbă de pomenire pentru toți cei adormiți din neamurile noastre, dar şi pentru toți cei care şi-au aflat sfârşitul în închisoarea din Kufstein. Cuv. Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara, Mc. Oprea Miclăuș au fost canonizați de Biserica Ortodoxă Română în 1955, iar preoţii Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, în 1992.

GERMANIA: Arhiepiscopia a realizat o hartă interactivă a cimitirelor din Europa Centrală unde sunt îngropaţi soldați români

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei a realizat o hartă interactivă care cuprinde cimitirele din Europa Centrală în care sunt înhumaţi soldaţi români din cele două războaie mondiale. Harta prezintă 180 de cimitire, fiecare obiectiv având menţionată adresa, o scurtă descriere, imagini, informații generale şi trimiteri către alte surse de informare. Arhiepiscopia precizează că harta va fi actualizată permanent şi vor fi adăugate şi alte locaţii. „În total sunt 180 de obiective: 70 din Germania, 17 din Polonia, 21 din Franța, 22 din Austria, 27 din Italia, 8 din Slovenia, 7 din Slovacia, 3 din Ungaria, 2 din Cehia și 1 din Belgia, la care se adaugă câte unul din două țări balcanice: Macedonia de Nord și Bulgaria”, a menţionat Ierom. Ioan Popoiu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luexemburgului. Cimitirele unde se găsesc mai mult de zece români sunt marcate cu cruci latine albastre (Primul Război Mondial), respectiv galbene (Al Doilea Război Mondial), iar cele în care se găsesc 9 sau mai puține morminte, precum și cele în care nu există date cu privire la numărul de români înmormântați, sunt marcate cu cruci grecești (albastre, pentru Primul Război Mondial, respectiv galbene, pentru Al Doilea Război Mondial). Multe dintre cimitirele evidenţiate pe hartă au fost vizitate, în ultimii ani de clerici români din Germania şi Austria, fiind oficiate slujbe de pomenire pentru eroii naţionali înhumaţi în afara graniţelor. Harta a fost realizată în contextul anului omagial şi comemorativ 2021 dedicat pastoraţiei românilor din afara României şi celor adormiţi în Domnul.

UE: Ziua împotriva Traficului de Persoane: Cele mai multe victime provin din România

În Uniunea Europeană, cele mai multe victime ale traficului de persoane (74%) provin din România. Grupul de Experți pentru Acțiunea împotriva Traficului de Persoane (GRETA) al Consiliului Europei a cerut luni, de Ziua UE împotriva Traficului de Persoane, ca statele membre să adopte metode prin care să combată și traficul facilitat de noile tehnologii. Principalul scop al traficului este exploatarea sexuală, iar un sfert din victime sunt minore. Numai 0,2-0,4% reușesc să scape. Cauzele sunt lipsa de informare publică, destrămarea familiilor și ideologia, care a instituit o separație artificială între industria exploatării sexuale (videochat, producție de materiale pornografice, bordeluri) și traficul de persoane. Ce face Patriarhia. 1. Campanii publice de informare. Anul trecut, Patriarhia Română a semnat un parteneriat cu Ministerul de Interne (prin ANITP) și Primăria Capitalei, pentru dezvoltarea de acțiuni comune de prevenire a traficului de persoane. În cadrul acestei colaborări sunt pregătite campanii publice de informare. 2. Materiale de prevenție pentru parohii. O altă acțiune la nivel național a Patriarhiei Române este crearea, în parteneriat cu organizația International Justice Mission, de materiale de informare preventivă adresate preoților parohi și  credincioșilor. „Suntem aproape de finalizarea materialelor pentru parohii”, a declarat Părintele Consilier Ciprian Ioniță. „După finalizare, ele vor fi supuse aprobării forurilor bisericești superioare și apoi trimise parohiilor din țară. Oamenii au nevoie să înțeleagă cum sunt abordate victimele, pentru a identifica riscurile înainte ca cei din jur să cadă victimă fenomenului de trafic de persoane”, a adăugat părintele.

Ce putem face ca persoane sau ca asociații?

 

Linkuri la știri:
Părintele Ioan Dură a primit Crucea Patriarhală. Preoteasa Christina Dură, distinsă cu Medalia Anului Omagial 2020 -Basilica
Preot ortodox din SUA documentează ortodoxia din București printr-un scurt-metraj - Basilica

 




ORTODOXIA (dreapta credinţă)
Sfânta Scriptură
Moarte si inviere in lumina lui Hristos - Pr. Dr. Octavian Schintee
 

Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain) Luca 7, 11-16

În vremea aceea S-a dus Iisus într-o cetate numită Nain şi împreună cu El mergeau ucenicii Lui şi mulţime mare. Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, iar mulţime mare din cetate era cu ea. Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! Atunci, apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te! Iar cel ce fusese mort s-a ridicat şi a început să vorbească, iar Iisus l-a dat mamei sale. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Proroc mare S-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.

În Evanghelia de astăzi, Domnul intră într-o cetate numită Nain. Era înconjurat de ucenicii Săi, dar și de o mulțime numeroasă, după cum ne spune Sfântul Apostol Luca. În versetele anterioare ni se relatează cum Iisus vindecase sluga unui sutaș roman, aflată chiar pe patul de moarte. Se vede că vindecarea impresionase multă lume și acum, simțind că Omul acesta avea puteri dumnezeiești, unii dintre cei care văzuseră minunea Îl urmau.

Înainte de a intra în oraș, Iisus întâlnește un cortegiu funerar. O femeie văduvă își conducea singurul fiu la mormânt, însoțită de o mulțime care compătimea cu ea. Se aflau față în față două grupuri de oameni: unii plini de speranță și bucurie, căci aveau înaintea lor pe Domnul vieții; ceilalți, plini de tristețe, în frunte cu această femeie deznădăjduită, simbol al durerii provocate de moartea copilului ei.

Hristos ajută necondiţionat

Să urmărim acum rostul acestui drum făcut de Hristos. El nu fusese chemat de nimeni din cetate. Nu știm nici măcar dacă femeia era credincioasă - și nici Iisus nu o întreabă, așa cum face cu alte prilejuri cu cei care solicitau vindecări. Dar Dumnezeu este acum, aici, ca să arate nu doar că Se alătură omului aflat în grea suferință și compătimește cu el, ci și spre a prefigura Învierea Sa din morți, ca pârgă a învierii noastre, a tuturor, de la sfârșitul timpurilor. În cele ce urmează, vom observa că există câteva momente-cheie petrecute înainte de învierea propriu-zisă.

Mai întâi, nu e posibilă învierea fără iubirea față de aproapele aflat în grea suferință. Ca să-și manifeste cineva iubirea față de o altă persoană, există o minimă condiție inițială: să o vadă. Verbul din textul original este „horaó”, care, pe lângă „a vedea”, înseamnă și „a percepe, a experimenta, a discerne”. Hristos nu doar vede persoana, ci îi simte imediat durerea, o înțelege. Dar îi cunoaște și limitele - și intervine exact în momentul în care resursele omului tind să se epuizeze.

De aceea „i se face milă de ea”. Substantivul grecesc pentru milă este „splánchnon”, „măruntaie”, făcând referință la organele importante ale corpului, precum inima, ficatul sau plămânii. În limba ebraică, echivalentul este „rehem”, termen care desemnează pântecele matern, sediu al compasiunii și al milei. Cu greu ar putea fi găsit un termen mai potrivit spre a exprima ce simte Dumnezeu în fața suferinței creaturii sale iubite. Tot cu acest cuvânt este ­exprimată și mila samarineanului milostiv față de omul căzut între tâlhari (Luca 10, 33), dar și compasiunea tatălui iubitor, care își vede fiul rătăcitor întorcându-se în brațele sale (Luca 15, 20).

Pe urmă, Mântuitorul o oprește din plâns. „Nu plânge”, îi spune El. Deși plânsul este un medicament al durerii, eliberând persoana și ajutând-o să-și exprime suferința, spre a nu o interioriza și a o transforma în viitoare boli, nici el nu e indicat a se transforma într-o stare permanentă a sufletului omenesc - tristețea duce la depresie, dacă nu este cea „după Dumnezeu”, adică a plânsului pentru propriile păcate.

„Fiul Fecioarei îl întâlneşte pe fiul văduvei”

Și Domnul Se apropie și Se atinge de sicriul în care era dus tânărul. O asemenea atingere a lui Iisus apare de mai multe ori în relatările vindecărilor neotestamentare, fiind mult mai mult decât un gest ocazional sau un contact întâmplător. Prin ea se transmite o adevărată putere dumnezeiască. „Fiul Fecioarei îl întâlnește pe fiul văduvei, zice Sfântul Efrem Sirul. El se face ca o țesătură fină pentru lacrimile mamei și totodată viață pentru fiul ei. Moartea și-a părăsit sălașul și a dat bir cu fugiții în fața Învingătorului.”

Aici se impun câteva precizări privind împrejurările istorice ale momentului. Legea și cutumele evreiești nu permiteau întreruperea unei înmormântări. Cortegiul trebuia să-și urmeze drumul său până la cimitir, fără să fie oprit; prin atingerea catafalcului, Iisus Se expune pericolului de a fi necurat timp de o zi (Num. 19, 21-22). Mai mult decât atât, avea să fie socotit contaminat de necurăția cadavrului, cea mai gravă formă de necurăție ritualică din iudaism. Dar Domnul nu atinge doar patul mortului, ci i se și adresează, de parcă ar fi vorbit cu o persoană vie: „Tinere, ție-ți spun: Scoală-te!” Mortul se ridică, vorbește, iar Iisus „îl dă” mamei sale. Domnul Hristos este Cel prin care tânărul este redat mamei ­sale. Altfel, el ar fi rămas un simplu trup fără viață, ce urma să fie înmormântat. „Dându-l” mamei, e de presupus că Iisus îl și atinge, ceea ce iarăși Îl expune pericolului de a fi necurat timp de o săptămână (Num. 5, 2-3; 19, 11-20). E drept că acum atinge un om viu, ceea ce, probabil, îi punea într-o mare încurcătură pe vajnicii apărători ai Legii, care Îl urmăreau pretutindeni spre a-I găsi motive de învinuire. Deja lucrurile scăpau de sub controlul omenesc și aveau sens doar în lumina Crucii și a Învierii - ultima cumplită suferință și marea și veșnica bucurie a creației.

Iar obiceiul, în cazul unei procesiuni funerare, era ca oamenii să se oprească din munca lor și să se alăture cortegiului, până la trecerea acestuia. În același timp, faptul că un fiu murea îna­intea mamei sale văduve avea urmări tragice pentru femeie: ea urma să depindă de mila publică, în caz că nu avea alte mijloace de trai sau rude înstărite care să o ajute. Tot conform tradiției, nefericita mamă mergea înaintea patului mortuar, astfel că Iisus o întâlnește mai întâi pe ea și apoi are loc episodul învierii.

Hristos intervine în momentele cele mai cumplite ale existenţei umane

Sfântul Grigorie de Nissa remarcă un crescendo al apropierii de Învierea din morți a Domnului. Hristos nu Se limitează doar la a-Şi asigura ascultătorii că aceia morți vor învia. Mai întâi, El „arată puterea dătătoare de viață, lucrând împotriva bolilor mortale, alungând suferințele prin porunca și prin cuvântul Său. Apoi înviază o fetiță moartă de curând, pe urmă ridică din moarte un tânăr care era dus la groapă și îl redă mamei lui. După aceea, scoate viu din mormântul de piatră trupul lui Lazăr care începuse deja a putrezi, fiind ­îngropat de patru zile... Apoi înviază din morți partea omenească a persoanei Sale, care fusese străpunsă de cuie și de suliță și purta ca mărturie a Învierii semnele cuielor și rana făcută de suliță” (Dialog despre suflet și înviere). Sunt tineri morții înviați din Evanghelii, căci prin aceasta Hristos ne dovedește că intervine exact acolo unde este mai greu, în momentele cele mai cumplite ale existenței umane, în viețile oamenilor aflați în cădere liberă spre hăul cel mai înspăimântător. Și pretutindeni, în aceste scene evanghelice, vedem cum cei suferinzi nu sunt lăsați singuri: mulți dintre semenii lor plâng împreună cu ei și rămân lângă ei spre a-i mângâia și a-i îmbărbăta.

Mai presus de toate, să ne amintim, în final, de cuvintele Sfântului Apostol Pavel și cu ele să rămânem în inimă: „Hristos a înviat din morți, pârgă a celor adormiți” (1 Cor. 15, 20). Hristos-Pârga, Fructul timpuriu al recoltei eshatonului, prefigurează marea bucurie a învierii tuturor trupurilor de la sfârșitul veacurilor. Iar până atunci, să nu uităm că eternitatea coboară în timp la fiecare Sfântă Liturghie, întinerindu-ne sufletele și făcându-ne părtași, din aproape în aproape, la izbânda Vieții veșnice asupra morții.

Ziarul Lumina



Sfânta Tradiţie şi ereziile
Despre o inselatorie diavoleasca - pr. Nicolae Cristian Câdă
 

Într‑una din omiliile la prima dintre evangheliile sinopticilor se atrage atenția asupra unei înșelătorii diavolești, potrivit căreia „sufletele celor morți se fac demoni”, bântuind această lume („Omilia XXVIII”, II‑III, în Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri III. Omilii la Matei, Traducere, introducere, indici și note de Pr. D. Fecioru, col. Părinți și Scriitori Bisericești 23, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994, p. 356). Această „învățătură rea” se regăsește în concepția de bază a Halloweenului: în noaptea dinaintea sărbătorii Tuturor Sfinților (fixată la 1 noiembrie în calendarul romano‑catolic), spiritele celor plecați din această lume revin, răspândind groază.

Observația Sfântului Ioan vizează atrac­ția celor doi demo­nizați din ținutul Gadarei pentru mormintele goale din afara cetății (Matei 8, 28), tocmai pentru ca diavolii să inducă ideea falsă că, după despărțirea de trup, sufletul (mai) continuă să locuiască pământul. „Învățătu­ra rea” nu este întâlnită numai la iudei, ci la toate popoarele, de la celții care stau la originea „Festivalului morților” (cum mai este numit Halloweenul), până la locuitorii spațiului carpa­to‑danu­bia­no‑pon­tic.

De pildă, Constantin Noica consideră că „există o dimensiune păgână a sufletului românesc”, chiar după încreștinarea românilor. De‑a lungul acestui proces, factorul religios a interacționat cu cel autohton „nu [atât] ca purtătorul de mesaj al unei crize de tip nou”, ci men­ținându‑se „moduri ale lumii păgâne” pe fondul unei tensiuni latente între factorul creștin și cel antecreștin al spiritualității românești („Cum gândește poporul român”, în Pagini despre sufletul românesc, ediția a II‑a, Humanitas, f.a., pp. 97‑99). Astfel că, până astăzi, în diverse zone românești se menține trează credința în existența strigoilor/ moroilor, apariția acestora fiind pusă în legătură cu noaptea care încheie ajunul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei. Pe acest fond, specific întregii umanități – odată ce Vaticanul a condamnat anticreș­-tinismul și ocultismul Halloweenului la mai bine de un mileniu de la încercarea de dezvrăjire și conversie a acestei sărbători păgâne prin prăznuirea Tuturor Sfinților în locul celebrării morților –, aproape tot mapamondul experimentează anual pe 31 octombrie un delir al magiei sau vrăjitoriei, al terorii și al fricii sub imperiul morții. De asemenea, revendicarea explicită de către liderii satanismului a sărbătorii din noaptea de trecere între octombrie și noiembrie confirmă avertismentul hrisostomic.

„Basme băbești și sperietori pentru copii”

Pe marginea vindecării minunate a demonizaților din ținutul Gadarei de către Mântuitorul Hristos, Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă ferm că „nu este cu putință ca sufletul, odată despărțit de trup, să mai rătăcească pe pământ” („Omilia XXVIII”, III, PSB 23, p. 356). Afirmația este continuată retoric: „Dacă noi, când suntem în trup, deși cunoaștem destul de bine pământul și suntem obișnuiți cu el, totuși, dacă mergem pe un drum străin, nu știm pe unde să apucăm, de nu este cineva care să ne îndrume, cum este cu putință ca sufletul, despărțit de trup și lipsit de toate acelea cu care era obișnuit, să știe unde să meargă fără să‑l îndrume cineva?” („Omilia XXVIII”, III, PSB 23, pp. 356‑357).

Sufletele drepților beneficiază de permanenta purtare de grijă a lui Dumnezeu (cf. Înțelepciunea lui Solomon 3, 1), astfel că, pe măsura înaintării în comuniune cu El, acestea se despart de trup și de lumea văzută pentru a se odihni în Hristos (cf. Faptele Apostolilor 7, 59; Filipeni 1, 23 și Facere 25, 8). Sufletele păcătoșilor, „îndată după moarte, sunt duse de aici” („Omilia XXVIII”, III, PSB 23, p. 356), argumentarea biblică aleasă pentru această afirmație fiind parabola bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr (Luca 16, 19‑31). Dorința și solicitarea zadarnică a bogatului nemilostiv de a reveni în această lume pentru a împărtăși celor de aici experiența sa de după moartea trupească arată că, „după plecarea de pe pământ, sufletele sunt duse într‑un anumit loc, de unde nu mai au putere să se reîntoarcă pe pământ, ci așteaptă ziua cea înfricoșătoare a judecății” („Omilia XXVIII”, III, PSB 23, p. 357).

Sensul spiritual al înșelătoriei demonice și al izbăvirii de diavol

De fapt, nu sufletele celor răposați se fac demoni, ci aceștia din urmă vorbesc în numele morților, pentru a înșela auditoriul (cf. „Omilia XXVIII”, II, PSB 23, p. 356). Furtul de identitate este înlesnit de modul în care au trăit cei plecați din această lume, deoarece morala istorisirii minunii vindecării demo­nizaților din Gadara este că „oamenii care trăiesc ca porcii ajung repede pe mâna demonilor” („Omilia XXVIII”, IV, PSB 23, p. 358).

Sfântul Ioan subliniază similitudinile dintre posedat și cel stăpânit de patima desfrânării: „Întru nimic nu se deosebește de îndrăcit desfrânatul, care umblă numai după femei; că și îndrăcitul umblă gol; e îmbrăcat cu haine, dar e lipsit de îmbrăcămintea cea adevărată, e dezbrăcat de slava pregătită lui; nu se taie cu pietre, ci cu păcate mai cumplite decât pietrele. Cine poate să lege pe un om ca acesta?” („Omilia XXVIII”, IV, PSB 23, p. 359). Și exemplele pot continua. Practic, furtul de identitate începe încă înainte de moartea trupească, în cazul celor a căror viață este viciată diabolic de păcate.

Preferința pentru acest tip de viețuire explică dispoziția contemporană pentru celebrarea morții sufletului, proiectată prin păcat asupra acestei lumi (cf. Romani 5, 12), prin apelul la simboluri ale morții trupului: schelete, fantome, monștri – o pleiadă interminabilă de personaje funeste și malefice. Costumația și toată atmosfera lugubră relevă tocmai fondul spiritual al înșelătoriei demonice.

De Halloween, cei vii sărbătoresc în numele morților și al demonilor. De aici, încercarea de afirmare a biruinței demonice a morții asupra acestei lumi și de exprimare cât mai plastică a prezenței printre muritori a spiritelor morților. Sub aspect vestimentar, cei care sărbătoresc se fac demoni, însă nu numai formal... Carnavalul „Festivalul morților” este expresia îndrăcirii nu prin intrarea directă în posesia demonilor, ci prin lipsa de rezistență ascetică la ispitele acestora.

Ziarul Lumina



Predici. Cateheze. Pastoraţie
Elementele euharistice - arhim. dr. Ioachim Tomoiagă

Elemente folosite la Sfânta Liturghie

Elementele euharistice folosite în ritul bizantin sunt pâinea, vinul și apa. Pâinea trebuie să fie făcută din făină de grâu curat, frământată cu apă curată, dospită, sărată potrivit și coaptă, iar la utilizarea euharistică trebuie să fie proaspătă. Vinul trebuie să fie din struguri, de culoare roșie, albă sau orice altă culoare naturală, fără a i se adăuga alte mirodenii sau amestecuri. Apa folosită atât la fabricarea pâinii, cât și în adaosul în potir trebuie să fie curată și în starea ei naturală.

În ceea ce privește natura lor, elementele euharistice pot fi împărțite în elemente complexe, adică acelea care au nevoie de o prelucrare aparte din partea omului, acestea fiind pâinea și vinul, și elementul natural al apei, care este folosit așa cum este luat din natură sau după o minimă pregătire, anume după ce este încălzit.

Indicațiile din Liturghier, precum și normele canoanelor arată că nu se admite nicio deviere de la utilizarea acestor elemente euharistice. De asemenea, aceste indicații explică cu de-amănuntul cum anume trebuie să procedeze preotul liturghisitor dacă descoperă în anumite momente ale Sfintei Liturghii că unul sau mai multe dintre elementele euharistice lipsesc sau nu sunt după natura lor așa cum ar trebui să fie.

Proscomidia

Pregătirea elementelor euharistice se realizează în cadrul proscomidiei, care este bine dezvoltată în ritul bizantin, având o formulă de binecuvântare, ritual dezvoltat și apolis. De asemenea, există un loc bine determinat unde are loc această pregătire, anume la proscomidiar. Teologia rugăciunilor rostite în cadrul proscomidiei se concentrează asupra caracterului de jertfă al Euharistiei, precum și pe cel răscumpărător și anamnetic. O mare parte din aceste rugăciuni sunt citate biblice sau sunt inspirate din citate biblice. La scoaterea Sfântului Agneț se rostesc cuvintele din Isaia 53, 7-8, care exprimă caracterul auto-sacrificial al vieții Mântuitorului. De asemenea, rugăciunea de la tăiere a Sfântului Agneț relevă jertfa Mântuitorului și caracterul ei universal. Este folosit cu precădere motivul biblic – atât vetero-, cât și neotestamentar – al Mielului lui Dumnezeu. Turnarea vinului în Sfântul Potir și adăugarea de puțină apă se realizează folosindu-se textul biblic de la Ioan 19, 83, unde se descrie faptul istoric al împungerii coastei Mântuitorului de către soldatul roman. Turnarea de vin și apă în Sfântul Potir este justificată cu actul istoric petrecut pe Crucea de pe Golgota.

Scoaterea miridelor este o dezvoltare cu totul aparte a proscomidiei în ritul bizantin. Mirida pentru Maica Domnului și pentru cele nouă cete este scoasă pentru „cinstirea și pomenirea” acestora, precum și pentru mijlocirea lor pentru ca jertfa pregătită să fie primită „întru jertfelnicul cel mai presus de ceruri”. Așezarea pe Sfântul Disc a miridei pentru Maica Domnului se realizează cu rostirea versetului din Psalmul 44, 11, care relevă dimensiunea eshatologică a mariologiei ortodoxe.

Părticelele pentru arhiereu, autorități și ctitori, precum și pentru cei vii, cei morți și preotul liturghisitor se face spre „pomenirea” acestora. Rugăciunile la scoaterea părticelelor pentru cei vii și cei morți sunt deosebit de elaborate și au un caracter larg, relevând aspectul universal al mântuirii aduse prin jertfa euharistică.

Tămâierea, așezarea Steluței și a acoperămintelor se realizează cu ajutorul unor citate biblice (din Matei 2, 9 pentru Steluță, Psalmul 92, respectiv Avacum 3, 3 pentru acoperăminte). Se relevă, pe de o parte, caracterul cosmic al jertfei euharistice, precum și cel eshatologic. Astfel, Sfântul Disc devine simbolul tronului de manifestare al slavei lui Dumnezeu. O altă dimensiune importantă a proscomidiei este binecuvântarea darurilor de către preotul liturghisitor și rugăciunea pentru ele pentru ca timpul până la prefacerea euharistică să treacă în pace.

Adăugarea de apă caldă în Sfântul Potir, după prefacerea Sfintelor Daruri, cu formula în sine „Căldura Duhului Sfânt. Amin”, nu ne spune multe despre semnificația acestui act. Prin urmare, este nevoie de lămuriri simbolice și teologice suplimentare spre a înțelege această parte a Sfintei Liturghii care are legătură directă cu modul în care sunt folosite elementele euharistice. În schimb, rugăciunile rostite cu ocazia amestecării Sfintelor Daruri în Sfântul Potir și al așezării miridelor și a părticelelor pentru cei vii și pentru cei morți au o puternică dimensiune teologică și sacramentală. Tema dominantă pentru așezarea părților din Sfântul Agneț rămase după împărtășire, precum și pentru așezarea miridelor în Potir este aceea a Învierii. Spălarea păcatelor și participarea la viața de sfințenie în Hristos a celor vii și adormiți pomeniți este tema centrală a rugăciunii cu care sunt așezate părticele. De asemenea, caracterul universal și eshatologic al Euharistiei exprimat la Proscomidie este dublat acum când toate se adună în Sfântul Potir.

Există o serie de canoane care prevăd păstrarea unei discipline stricte cu privire la elementele materiale folosite în Biserica Ortodoxă la Sfânta Euharistie. Înțelese în contextul lor istoric, aceste canoane ne explică: cum s-a reglementat aducerea de daruri la Sfântul Altar, astfel încât doar elementele euharistice autentice sau materia din care se produc acestea să fie primite (can. 3 Apostolic); cum elementele euharistice s-au distins de alte materii aduse la Sfântul Altar, precum laptele și mierea folosite pentru pârga neofiților (can. 37 Cartagina și 57 Trulan); cum azima a fost respinsă ca element iudaizant (can. 70 Apostolic) sau cum prevederile legate de adăugarea apei calde au primit valoare canonică (can. 13 al Sfântului Nichifor Mărturisitorul).

Chiar dacă puține la număr și marginale ca importanță, au existat erezii care s-au reflectat și prin folosirea altor elemente euharistice decât cele cunoscute. De exemplu, ereticii gnostici, care se fereau să folosească vin sau orice băutură alcoolică în viața de toate zilele, refuzau să folosească vin la Euharistie, și-l înlocuiau cu apa. Existenți inclusiv în vremea Sfântului Ioan Gură de Aur, aceștia au primit numele de hidroparastați. De asemenea, din Martiriul lui Perpetua și Felicitas, știm că unii creștini, probabil tot de origine gnostică foloseau brânza și laptele ca elemente euharistice.

Fragment din lucrarea „Elementele materiale utilizate în Taina Euharistiei. Simbolism, semnificaţie istorico-liturgică, studiu comparativ cu Bisericile Vechi-Orientale”, scrisă de arhim. dr. Ioachim Tomoiagă, Editura Andreiana, 2021.



Cuvantul catre pelerini al Patriarhului la Sarbatoarea Sfantului Dimitrie Basarabov - Biroul de Presă al Patriarhiei Române
 
Cuvânt către pelerini (2021)
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou și Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, prieteni ai lui Hristos și aducători de vindecare sufletească și trupească în vreme de boală

Iubiți pelerini,

În aceste zile de binecuvântare și bucurie sufletească prilejuite de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Catedralei Patriarhale și al Bucureștilor, aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile dăruite prin sfinții Lui, care adună persoane și popoare în iubirea milostivă a Preasfintei Treimi.

Pentru a putea purta crucea multor suferințe și încercări pe care le-a adus pandemia actuală şi pentru a simţi ajutorul lui Hristos Cel Răstignit și Înviat, este necesar să ne întărim în credință, să sporim rugăciunea și să săvârșim fapte de ajutorare a celor bolnavi şi neajutoraţi. În acest sens, pelerinajul din anul acesta la moaștele sfinților poate fi un moment de înnoire duhovnicească, de vindecare sufletească și trupească pentru toți.

Pelerinajul este un eveniment spiritual pentru cei care participă la el cu credință, evlavie și dragoste de Dumnezeu și de Biserică. Într-un loc de pelerinaj găsim nu numai ceea ce oferă locul, adică sfânta biserică, sfintele moaște și sfintele slujbe, ci și ceea ce aduc cu ei pelerinii fiecare în parte și toți laolaltă, și anume evlavia lor, râvna lor, răbdarea lor, cumințenia lor, felul lor de a fi și de a se întâlni cu Dumnezeu și cu oameni diferiți, care nu s-au cunoscut între ei niciodată până acum. Așadar, hramul și pelerinajul de hram pot fi un eveniment de întărire a credinței, de împrospătare a rugăciunii, de cunoaștere a altor persoane decât cele pe care le întâlnim zilnic în parohie, în mănăstire sau în localitatea de unde venim fiecare dintre noi.

Pelerinajul este călătorie fizică și spirituală. Călătoria fizică este o deplasare, uneori obositoare și costisitoare, dintr-un loc în altul, însă călătoria spirituală este mutare interioară a sufletului de la o stare spirituală la o altă stare spirituală. Dacă această mutare sau călătorie spirituală este un urcuș duhovnicesc, atunci pelerinajul se transformă din oboseală în sărbătoare și din cheltuială materială într-un câștig spiritual.

Iubiți credincioși,

În ultimii treisprezece ani, Arhiepiscopia Bucureştilor s-a împărtășit de bogate daruri duhovniceşti prin aducerea pe Colina Bucuriei a numeroase sfinte moaşte sau relicve, care au adus binecuvântare, bucurie și alinare sufletească și trupească credincioşilor din capitala țării, din România şi din diaspora română.

În toți acești ani, credincioșii pelerini la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou s-au închinat la sfintele moaște ale unor mari sfinți rugători și mărturisitori ai lui Hristos aflate în bisericile și mănăstirile ortodoxe din cadrul Bisericii Ortodoxe Române sau din cadrul altor Biserici ortodoxe surori: Sfântul Apostol Pavel (2008), Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Grigorie al Nyssei (2009), Sfântul Apostol Andrei (2011), Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina (2012), Sfânta Împărăteasă Elena și Sfântul Mare Mucenic Artemie (2013), Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu (2014), Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur (2015), Sfântul Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan (2016), Sfântul Cuvios Serafim de Sarov (2017), Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica (2018), Sfântul Dionisie Erhan, Episcopul Cetății Albe și Sfânta Muceniță Filofteia de la mănăstirea Curtea de Argeș (2019) și Sfântul Cuvios Stelian, ocrotitorul copiilor (2020). Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci (2010) și unele sfinte icoane făcătoare de minuni au fost venerate de asemenea, de aceștia.

În anul acesta, 2021, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An omagial al pastorației românilor din afara României și An comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor, la Baldachinul Sfinților de pe Colina Bucuriei, alături de sfintele moaște ale Sfântului Dimitrie cel Nou – ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, sunt aduse spre închinarea credincioșilor și un fragment din sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, care a trăit, în a doua parte a vieții sale, în Ţara Sfântă, mai precis în Valea Iordanului şi în pustiul Hozeva.

Aşadar, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou – un sfânt cuvios român din veacul al XIII-leaprimește în aceste zile, alături de el, pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț – un sfânt cuvios român din veacul al XX-lea (†1960).

1) Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi (sau Basarabov, un sat din sudul Dunării, aproape de orașul Ruse din Bulgaria de azi) era vlah (român) de neam și a trăit în veacul al XIII-­lea, în timpul Imperiului de la Târnovo (1185-­1396), întemeiat de români și de bulgari, sub conducerea fraților Petru și Ioan Asan, români de neam.

Încă̆ din copilărie s-a îndeletnicit cu lucrarea faptelor bune, a smereniei şi a rugăciunii. A intrat în viața monahală, retrăgându-se într-o peșteră pe apa Lomului în sus, unde era o mănăstire. A avut o viață̆ cu totul îmbunătățită, trăind în priveghere şi rugăciune de toată noaptea, în post aspru și în smerita cugetare întru frica lui Dumnezeu, lucrări care i-au adus măsura întregii înțelepciuni, din care izvorăsc curăția şi sfințenia vieţii. După̆ ce s-a făcut desăvârșit întru toate faptele bune, ajungând  bărbat desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos (Efeseni 4, 13), Dumnezeu a hotărât să-l mute din cele de aici la cereștile lăcaşuri. Mai târziu, printr-o minune dumnezeiască, sfintele sale moaşte au fost descoperite întregi, fiind duse în satul Basarabov.

În anul 1774, în timpul Mitropolitului Grigorie al II-lea al Ţării Româneşti (1760-1787), acestea au fost aduse în Ţara Românească̆ şi primindu-le tot poporul cu mare cinste şi evlavie, le-a așezat în biserica cea mare a Sfintei Mitropolii a Munteniei, astăzi Catedrala Patriarhală din Bucureşti. De atunci şi până̆ astăzi au rămas în biserica aceasta, săvârșind nenumărate minuni.

Prezența sfintelor moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în centrul orașului București dă mărturie în istorie despre binecuvântarea pe care Dumnezeu a dăruit-o, prin sfinții Săi, celor care s-au rugat și se roagă Lui cu credință. Pelerinajul și faptele minunate petrecute la racla cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Făcătorul de minuni, au fost o constantă de-a lungul timpului. Rugăciunile de mijlocire către sfânt au dus la izbăvirea orașului București de ciumă (în anul 1814), de secetă îndelungată (în anul 1827), de holeră (în anul 1831), etc.

 2) Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ (1913–1960)

Sfântul Cuviosul Ioan Iacob de la Neamț, născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Păltiniş (judeţul Botoşani), a fost un sihastru sfânt al zilelor noastre care s-a nevoit 24 de ani în Ţara Sfântă, pe Valea Iordanului şi în pustiul Hozeva.

După ucenicia duhovnicească din obștea mănăstirii Neamț, timp de trei ani, (1933-1936), Sfântul Cuviosul Ioan Iacob a mers în pelerinaj la Locurile Sfinte în Pa­lestina, unde a rămas până la sfârșitul vieții. S-a nevoit în obştea mănăstirii Sfântul Sava de lângă Betleem timp de zece ani (1936-1946). A fost hirotonit preot în biserica Sfântului Mormânt şi numit egumen la schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de la Iordan, timp de cinci ani (1947-1952). S-a retras, ulterior, cu ucenicul său, monahul Ioanichie Pârâială, în pustiul Hozeva, în peștera Sfânta Ana, pe valea pârâului Horat, aproape de Ierihon și de mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, unde au trăit în rugăciune și smerenie, șapte ani (1953-1960). La 5 august 1960, la vârsta de 47 de ani, Cuviosul Ioan Iacob s-a mutat la cele veșnice, fiind înmormântat în peştera în care s-a nevoit.

Într-unul dintre studiile sale, părintele arhimandrit Petroniu Tănase, fost stareț la schitul românesc Prodromu din Muntele Athos, menționează mărturia arhimandritului Amfilohie, starețul mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul, martor ocular, despre slujba de înmormântare a sfântului: „A adormit în Domnul, în anul 1960, în ajunul sărbătorii «Schimbarea la Față»; Și-a cunoscut de mai înainte data sfârșitului și a însemnat-o pe peretele peșterii. Eu însumi, cu mâinile mele l-am îngropat, împreună cu alți pustnici, în pustia Ruva, cale ca trei sferturi de ceas departe de mănă­stire, în peștera unde s-a nevoit. L-au găsit părinții mort pe rogojină; își pregătise singur mormântul. Au venit și ne-au înștiințat sus la Mănăstire și ne-am coborât la peșteră ca să-i facem slujba înmormântării.

Când am început prohodul, deodată peștera s-a umplut de păsări sălbatice din pustie, mulțime nenumărată. Obișnuia Părintele Ioan să le dea de mâncare zilnic; avea pe stâncă pâine, posmag. Au venit să-și ia ta­inul, ne-am zis. Dar acum, Dumnezeu le trimisese ca să conducă pe Cuviosul la ultimul său sălaș. Ne incomodau în timpul slujbei, zburau pe capetele noastre, ne-au stins luminările, ne-au închis cărțile. Băteau din aripi deasupra trupului Cuviosului, se așezau și pe el, pe cap, pe piept, pe picioare, și fiecare glăsuia după felul ei… «Le-o fi foame; zic eu către ceilalți părinți; ia vedeți dacă este ceva de mâncare». Unul din ei s-a urcat pe stâncă și a văzut că erau de toate, și posmag, și struguri; dar ele nu voiau mâncare, ci pe Părintele lor, pe binefăcătorul lor pe care îl pierduseră.

După săvârșirea slujbei, l-am pus în mormânt și deasupra am pus un capac de scânduri. Abia atunci au plecat șl păsările și s-au împrăș­tiat. Am adus apoi pământ, am făcut mortar, cu care am lipit scândurile de pe mormânt, unde Cuviosul a rămas până acum, în 1980” (Ierom. Petroniu Tănase, Alte știri despre Cuviosul Ioan cel Nou Hozevitul, în Biserica Ortodoxă Română, nr. 3-4, 1982, pp. 295-300)

Timp de 20 de ani, Părintele Ioan s-a odihnit în pace în peștera sa. Doar din când în când, câte un pelerin român mai trecea să se închine la mormântul lui și să-i aprindă o lumânare la căpătâi. La 8 august 1980, osemintele sale au fost găsite întregi și neatinse de stricăciune în mormânt. Revărsau bună mireasmă, fiind preamărit de Dumnezeu ca sfânt. Cu binecuvântarea Patriarhului Benedict al Ierusalimului, moaştele sale au fost duse la mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul din apropiere, unde se păstrează în biserică alături de celelalte sfinte moaşte. În 1992, Patriarhia Română l-a trecut în rândul sfinţilor din calendar.

Patriarhia Ierusalimului a proclamat canonizarea Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț  în data de 31 ianuarie 2016, numindu-l Sfântul Ioan Iacob Noul Hozevit.

Un epitrahil al său  și o părticică a sfintelor sale moaște au fost dăruite, în data de 29 noiembrie 2018, de către Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea al Ierusalimului, Patriarhiei Ortodoxe Române, ca urmare a sfințirii altarului Catedralei Naționale (25 noiembrie 2018) şi cu ocazia prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul acesteia (30 noiembrie 2018).

Psalmistul spune: „Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Lui” (Psalmul 67, 36). Într-adevăr, cei doi sfinți cuvioși, aflați în comuniune de rugăciune, în aceste zile, la Catedrala Patriarhală din București, au în comun sfințenia, ca dar al Sfântului Duh, pe care l-au cultivat prin dreapta credință statornică și viețuire sfântă, precum și prin dragostea pentru cinstita și de viață făcătoare Cruce a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aceşti sfinţi ne cheamă astăzi și pe noi să urmăm lui Hristos Cel Răstignit și Înviat, purtând fiecare crucea vieții sale, cu nădejdea mântuirii, a vindecării de boli și a eliberării din nevoi și din necazuri.

Iubiți pelerini,

Viaţa şi sănătatea sunt daruri ale lui Dumnezeu pe care noi trebuie să le păstrăm şi să le cultivăm cu multă rugăciune, smerenie şi multă grijă, respectând cu strictețe sfatul medicilor şi măsurile sanitare hotărâte de autoritățile competente.

Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să ocrotească poporul nostru şi pe toţi oameni de orice primejdie, dar mai ales de boli molipsitoare şi aducătoare de moarte. Vă dorim tuturor multă sănătate şi ajutor de la Dumnezeu, pace și bucurie, pentru a spori în credință și în iubire creștină, în sfințenie și fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi, bucuria sfinților și dobândirea mântuirii!

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române




ORTOPRAXIA (dreapta trăire)
Viaţa duhovnicească. Milostenia
Cu ce constiinta depasim vremurile - Sergiu Ciocârlan

 

Exemplul Părintelui Dumitru Stăniloae și al Cuviosului Părinte Arsenie

 
Unora le slăbește conștiința în vreme de război. Se țin tari în timp de pace, dar când vine războiul se moleșesc. Principala temă devine supraviețuirea. Întrerup orice altă activitate creatoare, se blochează. Îți reproșează că ești orb și nu vezi ce vremuri cumplite trăim. Mai întâi – spun ei – să treacă primejdia și după aceea poate fi reluat orice proiect. Dar perspectiva aceasta este înșelătoare. 
 
Părintele Dumitru Stăniloae și Cuviosul Părinte Arsenie Boca lucrează la traducerea „Filocaliei” într-o perioadă istorică extrem de nefavorabilă. Într-un manuscris păstrat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, s-a descoperit o însemnare a Părintelui Profesor cu privire la truda acestei lucrări în vreme de război. „Am terminat toată filocalia cu ajutorul atotputernicului și bunului Dumnezeu, în 31 Martie 1945, lucrând la ea din Mai 1944 în timp de bombardament și de grele încercări. În tot timpul mi-a fost gândul și la biata Mioara, căreia e tot mai greu. Iisuse miluiește-ne”. 
 
România era bombardată, iar cei doi își vedeau de lucrare. Impresionant! În jurul lor totul se prăbușea, iar ei insistau să traducă, să scrie, să corecteze. Un studiu aprofundat al manuscriselor „Filocaliei” ar scoate în evidență efortul creator conjugat într-un timp al epuizării.
 
Mulți s-au întrebat ce rost are să traduci, fie și „Filocalia”, în plin război. Și atunci, ca și astăzi, părea mai important să supraviețuiești, nu să faci o lucrare atât de în dezacord cu vremurile. Mai mult, pe Părintele Stăniloae îl afecta boala fiicei sale, Mioara, care avea să treacă la cele veșnice la 29 aprilie 1945. Modul în care este redactată mențiunea aceasta pe manuscrisul „Filocaliei” spune multe. În primul rând, pare să nu mai fi fost timp de majusculă pentru „Filocalie”. Rostul ei era încă nedecis. Majusculele sunt pentru Dumnezeu, pentru timp și pentru copilă. Dumnezeu guvernează Istoria. El este Proniatorul. Sunt însă momente în care timpul nu mai are răbdare cu omul. Acel timp este înfricoșător și capătă chip apocaliptic, concurând cu Pronia divină, sugerându-ne obsesiv că ceea ce trăim nu ține de Dumnezeu, ci de întâmplare, de cei care ne conduc etc. Și acel timp dobândește în viața celor mai mulți proporțiile majusculei. Iar copila este imaginea familiei care suferă lângă tine, iar tu ești incapabil să ajuți cu ceva. Durerea Părintelui Stăniloae se simte acut în însemnarea de pe manuscris.
 
Exemplul Părintelui Dumitru Stăniloae și al Cuviosului Părinte Arsenie, implicați în proiectul fundamental al „Filocaliei”, pare a spune astăzi că niciun context nu ne poate justifica sterilitatea, blocajul, înțepenirea în proiect. Nu ne putem ascunde în dosul contextului defavorabil lucrării duhovnicești și intelectuale. E cert că e greu, dar celor doi nu le-a fost oare greu să trudească în condiții de bombardament, când spectrul morții amenința de pretutindeni? Cum e posibil ca, intelectuali fiind, să justificăm că sunt mai importante grijile veacului, când Părintele Profesor Dumitru Stăniloae și Cuviosul Părinte Arsenie au continuat proiectul filocalic deși erau conștienți că pot muri în orice clipă? De ce ei nu și-au protejat viața și nu s-au justificat cu grijile familiei? Și nu cumva e o ipocrizie din partea noastră să-i admirăm astăzi, să-i cinstim, să avem evlavie față de ei, considerându-i modele, dar noi să procedăm cu totul altfel? Ce modele mai sunt atunci pentru noi, dacă nu ne vom referi la chipul suferinței, la asumarea morții și la implicarea totală în proiecte într-un moment în care vedem că totul pare a se prăbuși în jurul nostru?
 
Energie creatoare avem. Trebuie doar s-o deblocăm. Nu de discuții, de planuri și de viziuni nerealiste avem nevoie. Trebuie efectiv să lucrăm, așa cum au lucrat cei doi mari Părinți. Nu să privim în jur și să vedem dacă alții lucrează sau nu. Noi să lucrăm. Înlăuntru și în afară. Așa să fie conștiința noastră, cum era conștiința lor în vreme de război. Tare. Nu e vremea să ne moleșim, ci e vremea să stăm drepți, cu toate slăbiciunile noastre. Acești doi mari Părinți privesc astăzi spre noi. Așteaptă de la noi fapte, nu justificări, ezitări, scuze sau renunțări. Vor să ne vadă luptând pentru un ideal, pentru valori, pentru un proiect care trece dincolo de vremuri, așa cum „Filocalia” a traversat epocile și a ajuns până la noi. Ce s-ar fi întâmplat dacă și ei s-ar fi blocat? Dacă și ei ar fi justificat că e război, că sunt țintuiți de ideologia comunistă represivă, că grijile veacului sunt numeroase?
 
În această pildă citim semnul trezirii din somnul unei perspective nerealiste. Singura perspectivă realistă este a nu abdica în vreme de război. Nimic nu e tranșat. E un timp extraordinar de favorabil pentru o conștiință luptătoare. Pentru fiecare dintre noi rămâne importantă doar această direcție: încăpățânarea de a construi, cu toate că nimic nu pare să favorizeze un proiect de redefinire. Traversăm vremuri de blazare, dar Domnul dă energia de a nu renunța. Vin șoapte viclene la ureche că nu e timp de proiect filocalic, dar tocmai aceasta este soluția ieșirii din criză, un proiect filocalic la care să fim truditori, la care să lucrăm zilnic. Cu această conștiință putem sta fără rușine în fața lui Dumnezeu și a celor doi mari Părinți. Doar cu această conștiință putem depăși vremurile ce vin asupra noastră.  
 
Activenews


Misiune. Mărturii. Vieţile Sfinţilor
Parintele Ilarion Felea in dosarele Securitatii - apologia crestinismului
 

(Notă: la 28 septembrie 2021 Sinodul Mitropoliei Banatului a decis propunerea canonizării părintelui Ilarion V. felea, informează Basilica.)

 

Fragment. Răspunsuri la tezele materialiste ale lui G. A. Gurev și Lenin

Teză: Dacă voința divină ar interveni în lume, s-ar călca legile naturii și am ajunge în haos. S-ar nimici legile naturii și am ajunge în haos.

Răsp.: Dar intervenția omului în natură pentru a o supune și a o forța să dea rezultate (efecte) peste voia și puterea ei: medicamentele și oțelurile, nu duce în haos? Libertatea se nimicește când susținem că materia determină spiritul, deoarece materia lucrează mecanic; numai spiritul cugetă și lucrează liber[1].

 Teză: Alte raționamente: dacă totul vine de la Dumnezeu, tot ce face omul e pe placul lui Dumnezeu? Dumnezeu e cauza tuturor, bune și rele. Dacă Dumnezeu e atotbun și atotputernic, de ce admite pe satana și tolerează răul? Din slăbiciune sau din neștiință? (Gurev)

Răsp.: Pentru că fără libertate, nu există cultură. Numai omul face abuz de libertate și răpește prin tiranie libertatea Duhului. Dumnezeu respectă libertatea și prin aceasta demnitatea omului. Dar omul abuzează de acest privilegiu. Prin urmare, Dumnezeu „tolerează” răul, nu din slăbiciune, nici din neștiință, ci pentru că respectă libertatea și demnitatea spiritului liber – bun sau rău – dar prin aceasta cu atât mai mult îi accentuează răspunderea morală față de faptele lui, bune sau rele.

Teză: În natură există paraziți, cruzime și „haos înspăimântător”, inegalitate, exploatare, sclavagism, feudalism, capitalism, asuprire, nefericire, sărăcie, șomaj, ignoranță, războaie. Religia „învață oamenii să nu reflecteze asupra nedreptăților sociale”, să creadă că Dumnezeu trimite toate relele spre binele oamenilor”. (Gurev, p. 44-46)

Răsp.: Model de gândire superficială. A spune că religia oprește oamenii să reflecteze asupra nedreptăților sociale și a acuza natura de toate relele din lume și a susține că Dumnezeu trimite toate relele spre binele oamenilor, înseamnă a da drumul gurii să vorbească și mâinii să scrie fără controlul minții sănătoase, la întuneric și nu la lumina adevărului. A spune că în natură există „un haos înspăimântător”, înseamnă a-ți bate joc de natura în care trăiești și de toți învățații naturaliști, fizicieni, chimiști, astronomi, etc. care au descoperit și descoperă neîncetat nenumărate exemple, modele și dovezi de ordine, frumusețe și înțelepciune. Din haos cosmos: haos este numai în capul pseudo-învățaților.

Teză: Orice religie este o abdicare de la rațiune. Biserica vrea să transforme oamenii în animale, fără de rațiune, asemenea măgarilor și oilor. „Religia e somnul spiritului omenesc. În religie, omul are ochi ca să nu vadă, ca să rămână orb; el are rațiune ca să nu gândească, ca să rămână prost”. (Feuerbach, vezi la Gurev, p. 40-41)

Răsp.: Așa vorbește despre religie numai un om care prin astfel de cuvinte se caracterizează pe sine și batjocorește ceea ce nu poate învinge și nu vrea să înțeleagă. Vorbind astfel despre religie și despre Biserică, Feuerbach ofensează pe toți învățații creștini și pe toți oamenii religioși, care fără să renunțe la rațiune, și-au păstrat și practicat religia. Sau toți aceștia au greșit sau Feuerbach a fost orb în fața luminii și a gândit prost.

Teză: De ce Dumnezeu nu a făcut pe toți oamenii frumoși, înțelepți și puternici? De ce a făcut seceta în Sahara și fluviile se varsă în Oceanul înghețat? De ce sunt cutremure și erupții vulcanice, inundații, furtuni, mlaștini și deșerturi? De ce sunt țânțari, păduchi, muște, ploșnițe, șoareci și alți dăunători? De ce sunt buruieni și ierburi rele, cărbuni ascunși în pământ și muncă grea? Nu avem răspuns. Pentru că nu există Dumnezeu”. (Gurev)

Răsp.: Toate își au rostul lor, nu totdeauna cunoscut. Multe, dacă nu toate relele din natură și din societate vin și din pricina omului. Altele sunt ca să dea omului prilej de hărnicie, cumințenie, virtute. Dumnezeu nu a făcut toți oamenii frumoși, înțelepți și puternici, pentru că El a făcut numai primul om și de la Adam, toți se nasc după legile date de Dumnezeu, astfel că frumusețea, înțelepciunea și puterea să fie și meritul lor, nu numai al lui Dumnezeu, iar lipsa și paguba lor să fie din lipsa virtuților și a darurilor lui Dumnezeu, rușinea și pedeapsa lor (a viciilor lor).

Teză: Ce fel de Dumnezeu e Acela care i-a silit pe oameni să-L ucidă pe Dumnezeu pentru ca ei să-L recunoască pe Dumnezeu?, întreba Diderot. Moartea lui Hristos a făcut pe oameni mai fericiți?, întreba Gurev. Dacă învățătura lui Hristos nu ar fi o „născocire” omenirea nu ar cunoaște războaiele, foametea, bolile, șomajul, exploatarea care toate decurg inevitabil din învățătura religioasă. (Gurev, p. 30)

Răsp.: Relele sociale nu există din cauza religiei, ci tocmai pentru că nu toți ascultăm de învățătura lui Hristos sau de-a dreptul o călcăm și o batjocorim, în loc să o trăim. Moartea lui Hristos a mângâiat și mângâie nenumărate suflete îndurerate, neasemănat mai multe decât fericește învățătura lui Gurev. Dumnezeu nu a silit oamenii să-L răstignească pe Hristos, ci Hristos a primit moartea ca să arate cât de răi sunt oamenii când se urăsc în loc să se iubească și cât de bun și iubitor e Dumnezeu, chiar și când oamenii sunt răi.

 [1] Frag. selectate din Dosarul CNSAS, Manuscrise Felea Ilarion Virgiliu, nr. file 181, pp. 157-164

Preluare din Revista Atitduni



RUGĂCIUNI. Icoane. Moaşte
Acatistul Sfantului Mucenic Ciprian, izbavitorul de vraji, blesteme si de toata lucrarea diavoleasca
 
 
2 Octombrie
 
 

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi! (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în Ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în Cer, așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Troparul, glasul al 4-lea

Și părtaș obiceiurilor, și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu însuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând, și cu credință răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac 1:

Cela ce mai înainte ai fost învățător răutății și te-ai arătat Arhiereu prin cinstita fecioară Justina, și ca un păstor înțelept, din spinii înșelăciunii ai înflorit ca o floare prea frumoasă, și pe noi credincioșii, ne-ai umplut cu miresmele tămăduirilor și de razele minunilor tale, întărește-ne ca să-ți cântăm ție: Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Icos 1:

Minunată s-a arătat viața ta, Sfinte, că din pruncie slujirii idolești ai fost închinat, dar cunoscând Domnul râvna ta după cunoașterea cea adevărată, ți-a descoperit ție, printr-o fecioară curată, pe Hristos-Singur-Adevărul, de care taină și pronie dumnezeiască minunându-ne, cu credință cântăm ție:

Bucură-te, cel ce ai înfrânt slujirea idolească
Bucură-te, că ai vădit înșelăciunea diavolească
Bucură-te, că la cunoștința adevărului ai râvnit
Bucură-te, cel ce și în păgânească cunoștință te-ai arătat iscusit
Bucură-te, cel ce diavolești meșteșuguri și vrăjitorii ai cunoscut
Bucură-te, că pe toate acestea mai apoi de ocară le-ai făcut
Bucură-te, că poți să ne scapi de ispita diavolească
Bucură-te, că ne izbăvești de rătăcirile eretice
Bucură-te, că ne arăți calea spre adevăr
Bucură-te, că rugăciunile tale de tot răul ne scapă
Bucură-te, ajutorul celor înviforați
Bucură-te, că lumina ta tuturor o împarți
Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condac 2:

Cu meșteșugurile vrăjilor tale, multe pagube și răutăți ai săvârșit la început; dar apoi la cunoștința adevărului venind, ai răscumpărat vremea, aducând din rătăcire pe mulți la Hristos, și învățându-i să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 2:

Cartagina, Antiohia și Egiptul te-au hrănit din pruncie cu cunoștința diavolească și cu spurcata învățătură a slujirii idolești, dar Domnul, cu negrăită milostivirea Sa cea nebiruită de păcatele omenești, printr-o fecioară curată ți-a rânduit întoarcerea; pe care milostivire slăvindu-o, ție, celui ce te-ai învrednicit a o dobândi, îți cântăm:

Bucură-te, că Dumnezeu te-a întors de la păgânească slujire
Bucură-te, că așa ai cunoscut a Sa milostivire
Bucură-te, îți aducem noi, închinătorii lui Hristos
Bucură-te, căci întorcându-te, pe mulți la Dumnezeu i-ai întors
Bucură-te, că și azi ești pildă vie celor rătăciți
Bucură-te, că luminezi calea celor de eresuri orbiți
Bucură-te, că păzești Biserica oilor cuvântătoare, de rătăcire
Bucură-te, că o aperi pe Ea de dosădire
Bucură-te, îți cântăm ție cu umilință
Bucură-te, izbăvitorule de vrăjmașul cel rău
Bucură-te, tămăduitorule al celor ce caută sprijinul tău
Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condac 3:

În chip minunat ți-a rânduit Dumnezeu întoarcerea de la slujirea păgânească, Sfinte, că mai întâi a ales o fecioară curată cu numele Iustina care, prin propovăduirea diaconului Prailie, aflând taina întrupării lui Hristos și Sfânta Sa învățătură, de la păgânătate a venit la creștineasca credință, învățându-se a slăvi pe Dumnezeu și a-I cânta Lui: Aliluia!

Icos 3:

Ca într-un pământ bun căzând sămânța propovăduirii lui Hristos în inima Iustinei, a adus mult rod, căci aceasta împreună cu părinții săi a venit la Hristos, slujindu-l Lui în rugăciune, în post și în înfrânare, pe care lucru minunat văzându-l, ne uimim, și înțelegând în ce chip tainic orânduiește Dumnezeu întoarcerea celor aleși ai Săi la lumină, îți cântăm ție, celui ce îndelungă vreme ți s-a pregătit cărare:

Bucură-te, că Domnul te-a cunoscut pe tine a fi vas ales
Bucură-te, că mai întâi Iustina, fecioara cea curată, pe calea Domnului a purces
Bucură-te, că printr-însa ți s-a pregătit cărarea întoarcerii la Hristos
Bucură-te, că Iustina întâi pe părinții săi de la păgâneasca slujire i-a întors
Bucură-te, că Iustina Mireasa aleasă a lui Hristos s-a dovedit
Bucură-te, că Lui în post și multă rugăciune I-a slujit
Bucură-te, că sufletul ei s-a arătat pământ cu multă rodire
Bucură-te, că ne-a învățat a ne închina Ziditorului, nu la a Sa zidire
Bucură-te, că și azi dați lumină celor îndoielnici
Bucură-te, că la voi aleargă cei ce în credință se arată șovăielnici
Bucură-te, și împreună cu Iustina roagă-te pentru noi
Bucură-te, că prin rugăciunile voastre ne izbăvim din nevoi
Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condac 4:

Văzând râvna cea mare a fecioarei Iustina către Hristos, căci pe mulți începuse a-i întoarce de la păgâneasca slujire, urâtorul de bine și al oamenilor, diavolul, a pornit asupră-i cumplit război al răutății, dar ea, întărindu-se cu Semnul Crucii, prin rugăciune zdrobea puterea diavolului, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Cu multă iscusință a socotit vrăjmașul neamului omenesc a o abate pe Iustina de la calea mântuirii, dar nu a priceput vicleanul că astfel lucra întoarcerea spre mântuire și spre dumnezeiasca slujire încă și a altor vase ale lui Dumnezeu, și cursă înșelătoare cu meșteșug îi întinse ei, prin tânărul Aglaid Scolasticul voind a o vâna pe dânsa spre petrecerea cea în necurăție. Dar, întărită fiind de puterea lui Hristos, păzită a fost de toată spurcăciunea, pentru care și noi, uimiți de înțeleptele orânduiri ale lui Dumnezeu, grăim ție:

Bucură-te, că nimic nu au izbutit cursele diavolești asupra fecioarei celei curate
Bucură-te, că prin Aglaid Scolasticul, buna ta râvnă trebuia să se arate
Bucură-te, că așa orânduiește Dumnezeu cărările mântuirii
Bucură-te, că ne înveți pe noi a fi tari și statornici la vremea ispitirii
Bucură-te, că fecioara de uneltiri viclene nu s-a arătat ispitită
Bucură-te, că prin darul cerescului ei Mire, de tot răul a fost păzită
Bucură-te, că meșteșugitele curse nu au înșelat-o
Bucură-te, că mielușeaua lui Hristos, statornică buna sa râvnă a arătat-o
Bucură-te, că pilda ei trebuie să ne stea înainte
Bucură-te, Sfinte, că ai prețuit curățenia ei cuminte
Bucură-te, că prin ale voastre rugăciuni suntem apărați de multe ispite
Bucură-te, și ale noastre rugăciuni fă-le înaintea Domnului bine primite
Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condac 5:

Neputând Aglaid nici cu ademeniri viclene, și nici cu sila, a o atrage pe fecioară de la păzirea curăției sale, a alergat la tine, Cipriane prea slăvite, care pe atunci erai cunoscut ca jertfitor idolesc și mare vrăjitor și fermecător, căci așa orânduise Dumnezeu taina întoarcerii tale la Hristos, de care negrăită înțelepciune noi minunându-ne, cântare aducem Lui: Aliluia!

Icos 5:

Cu necurata putere a vrăjilor tale ai încercat atunci, Cipriane, a ispiti curăția fecioarei Iustina, ca să o pleci pe ea spre dorirea cea aprinsă, spre necurăția lui Aglaid, și s-a tulburat sufletul curat al fecioarei de războiul pe care diavolul îl ridicase asupra ei; dar întărindu-se cu semnul Crucii Sfinte și cu puterea rugăciunii, a biruit săgețile aprinse, cele pornite împotrivă-i. De care lucru aflând, amar te-ai întristat, dar noi cântăm ție:

Bucură-te, Cipriane, că întristarea aceasta spre bucurie s-a arătat roditoare
Bucură-te, că s-a păzit curăția neprihănitei fecioare
Bucură-te, că s-a frânt boldul satanei, prin Cinstita Cruce
Bucură-te, că și azi rugăciunea ta biruință împotriva diavolului aduce
Bucură-te, că și nouă credința Iustinei spre pildă ne stă înainte
Bucură-te, că și ție însuți, spre ajutor s-a făcut, Sfinte
Bucură-te, că așa ai cunoscut amăgirea vrăjilor idolești
Bucură-te, că acum, cu rugăciunile tale, toată puterea celui rău biruiești
Bucură-te, că pe voi Sfinților Ciprian și Iustina, vă chemăm în ajutor
Bucură-te, că v-ați făcut biruitori asupra tuturor rătăciților
Bucură-te, că prin tine s-a vădit zădărnicia credințelor păgânești
Bucură-te, că și azi farmece și descântece ca spurcate vrăjitorii le vădești
Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condac 6:

Văzând biruindu-se meșteșugirea vrăjilor tale cu puterea Crucii, ți-ai înnoit atacurile împotriva fecioarei Iustina, căci așa a voit Domnul, ca să se vădească marea neputință și înșelăciunea uneltirilor diavolești, și să se arate puterea Numelui lui Hristos, ca văzând minunea, toți să-L lăudăm pe El, cântând: Aliluia!

Icos 6:

Smerindu-și trupul său cu postul și rugăciunea, cu haina aspră îmbrăcându-se, Iustina a biruit atacurile pe care mai vârtos diavolul le pornise împotriva ei. Iară el, uneltind cu vicleșug ca și oarecând pe Eva să o amăgească, sub chipul unei femei venind, cu amăgitoare vorbe încerca să o ispitească, voind, parcă, să urmeze vieții și curăției ei. Dar acest chip de ademenire înțelegându-l Iustina, a biruit uneltirile lui, pentru care noi grăim:

Bucură-te, Cipriane, că stăruind în prigonirea fecioarei ai vădit puterea rugii
Bucură-te, că fecioara nu s-a amăgit de duhul înșelăciunii
Bucură-te, că prin stăruința ta în prigonire, ca și oarecând Pavel, statornic te-ai arătat
Bucură-te, că statornicia ta în rău, îndelung iubitorul de oameni Dumnezeu a răbdat
Bucură-te, că mai înainte a cunoscut Domnul că vei fi statornic și în credință
Bucură-te, căci la fel ca Pavel ai vădit că pe cele rele le lucrai doar din neștiință
Bucură-te, că prin fecioara cea curată Hristos te-a luminat
Bucură-te, că prin ea Calea, Adevărul și Viața ai aflat
Bucură-te, că și pe cei ce sunt întru întunericul rătăcirii îi luminezi
Bucură-te, că acum în lumină cerească te desfătezi
Bucură-te, și ne întoarce pe noi din orice rătăcire
Bucură-te, îți cântăm ție, căutând prin tine mântuire
Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condac 7:

Aflând că prin acea vicleană uneltire nimic nu a sporit diavolul împotriva curăției Iustinei, ai voit să afli cu ce putere îl biruiește ea, zdrobind toate meșteșugurile lor, și ți s-a adeverit că nu poate diavolul nici a privi spre Semnul Crucii, căci foc ce-l arde și departe îl gonește ea este împotrivă-i; astfel ai început, o, Cipriane!, a înțelege puterea cu care se înarmează toți închinătorii Crucii, când aduc ei cântarea de laudă: Aliluia!

Icos 7:

Scârbit ai fost mai întâi, o, Sfinte!, când ai văzut că puterea vrăjilor diavolești, pe care le credeai neînvinse, încă din pruncia ta, este biruită de o fecioară neputincioasă cu firea. Dar apoi mintea ta cea doritoare de desăvârșită cunoaștere a început să se lumineze prin cunoștința Adevărului; de care bucurându-ne, îți cântăm:

Bucură-te, vas primitor de adevărată lumină
Bucură-te, că ai venit la cunoștința adevărului printr-o fecioară creștină
Bucură-te, cel ce din pruncie ai dorit cunoașterea cea adevărată
Bucură-te, că și astăzi dracii de frica ta tresaltă
Bucură-te, că ai înfrânt puterea cu care ei odinioară te-au supus
Bucură-te, că lumea de uneltirile diavolești e păzită
Bucură-te, că prin aceasta credința nostră e întărită
Bucură-te, corabie ce ai înfruntat marea cea înfiorată
Bucură-te, că lumina lui Hristos, ca un far în furtună ți-a fost arătată
Bucură-te, că și pe noi, păcătoșii, ne aduci la liman liniștit
Bucură-te, că pe mulți să smulgi din al patimilor noian ai izbutit
Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condac 8:

Voind să te amăgească diavolul cu uneltirile lui, a iscodit altă înșelăciune, și mai vicleană, ca să vă amețească pe toți. Astfel, s-a prefăcut luând chipul Iustinei și a intrat la Aglaid. Acesta, crezând că nălucirea e adevărată, a strigat-o pe nume, dar minune: numai la auzul numelui fecioarei, nălucirea s-a risipit! Și noi înspăimântați fiind, cântăm lui Dumnezeu, Celui ce a dat o așa putere oamenilor bineplăcuți Lui: Aliluia!

Icos 8:

Cu spaimă cumplită a alergat Aglaid la tine, Cipriane, spunându-ți cele petrecute, iar tu, rușinat, fiindcă se vedea zădărnicia și amăgirea vrăjilor tale, ai încercat nenumărate alte chipuri de asemănare, ca să-l poți face pe Aglaid sau pe tine însuți să vă puteți apropia de casa Iustinei. Dar fiind voi cu cuget necurat, nimic nu ați izbutit, căci Însuși Mirele Cel Ceresc păzea curăția prea înțeleptei fecioare; pentru acestea, noi cu umilință cântăm:

Bucură-te, că nu ai amăgit-o nicidecum pe fecioara cea curată
Bucură-te, că prin statornica Iustina multe taine s-au vădit
Bucură-te, că mai întâi puterea diavolului a fi neputincioasă s-a dovedit
Bucură-te, că puterea nebiruită a lui Hristos și a Crucii Sale s-a arătat
Bucură-te, că ai cunoscut cum întărește Dumnezeu pe Sfinții Săi în chip minunat
Bucură-te, că și azi credințele rătăcite din lume izgonești
Bucură-te, și ne înarmează pe noi prin credință împotriva celui rău
Bucură-te, și ne dă biruință împotriva diavolului, nouă, celor ce chemăm numele tău
Bucură-te, și împreună cu fecioara cea curată scapă-ne de ispitele cele neașteptate
Bucură-te, și cursele lui Veliar sfărâmă-le și fă-ni-le nouă arătate
Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condac 9:

Neizbutind nimic împotriva credinței celei neclintite a Iustinei și a curăției ei, prin încercarea de a o arunca în prăpastia iubirii de plăceri trupești, ai căutat a o supune pe dânsa prin ispitirile durerii, pornind asupră-i, ca și oarecând asupra lui Iov, mulțime de nenorociri. Dar ea, neîncetat rugându-se, ca și David grăia: „Nu voi muri, ci vie voi fi și voi povesti lucrurile Domnului!”. Și pentru toate proslăvea pe Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icos 9:

Dar nu numai asupra ei, ci și asupra rudeniilor ei și a toată cetatea slobozind blestemul, ai adus, o, Cipriane!, vătămare din mânia cea neîmblânzită și din rușinea cea multă ce ți se făcuse, încât mulți cetățeni au mers la Iustina, voind a o sili pe ea să nu se mai împotrivească lui Aglaid, pentru a izbăvi cetatea de mulțimea vrăjilor tale. Dar ea nu prin însoțire necurată, ci prin curate și fierbinți rugăciuni, a izbăvit pe toți de tot răul, batjocorind meșteșugurile vrăjitorești. Pentru aceasta, cu toții văzând minunea, lăudăm pe Dumnezeu și cântăm ție:

Bucură-te, că nici iscoadele cele rele la rău nu au înduplecat-o
Bucură-te, că Iustina s-a dovedit slujirii lui Hristos vas plecat
Bucură-te, că mulți din aceia au cunoscut pe Hristos, prin minunata ei tămăduire
Bucură-te, că întreaga cetate a luat printr-însa izbăvire
Bucură-te, că mulți au venit atunci la credință
Bucură-te, că tu însuți ai fost zdruncinat în întreaga ta ființă
Bucură-te, că pentru a doua oară ai fost puternic cutremurat
Bucură-te, că încrederea în puterea vrăjilor tale ți s-a destrămat
Bucură-te, că așa a binevoit Dumnezeu, prin minunata fecioară, a-ți lucra mântuirea
Bucură-te, că ne înveți pe noi a răbda îndelung când suntem ispitiți
Bucură-te, că ne întărești pe noi a rămâne în credință statornici și neclintiți
Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condac 10:

Rușinat fiind, Cipriane, de înfrângerea ce ai suferit-o printr-o tânără fecioară, tu, cel mult învățat și iscusit foarte în lucruri vrăjitorești, și înștiințându-te că toate meșteșugurile viclene cu puterea Crucii și cu numele lui Hristos au fost biruite, ți-ai venit întru simțire și întru cunoștința Adevărului și ai început a dosădi pe draci, slăvind pe Dumnezeu și cântându-I Lui: Aliluia!

Icos 10:

Văzând că te-ai trezit din somnul și întunericul neștiinței, și cu mânie sfântă îl ocărăști, acum și pe tine, care ai fost slujitorul idoleștii închinări și al diavoleștilor meșteșuguri vrăjitorești, ca să te piardă s-a pornit diavolul cu putere multă, încercând să te ucidă și, neavând tu nici un ajutor de la nimeni să te izbăvească, ți-ai adus aminte de Semnul Crucii, prin care se împotrivea Iustina, și chemând numele lui Hristos ai biruit puterea diavolului, de care lucru preaminunat cutremurați fiind, cântăm ție:

Bucură-te, Cipriane, că prin fecioara Iustina ai venit la chemarea Numelui lui Hristos
Bucură-te, că întru Numele Lui ai zdrobit pe diavolul ce se pornise împotriva ta mai vârtos
Bucură-te, că ai aflat Lumina cea adevărată
Bucură-te, împreună cu fecioara cea curată
Bucură-te, că spre spurcată însoțire n-ai putut să o pleci
Bucură-te, că în Lumina lui Hristos, acum împreună cu ea petreci
Bucură-te, și ne întărește și pe noi în chemarea Numelui lui Hristos
Bucură-te, că ni L-ai arătat nouă a fi dar prea luminos
Bucură-te, că și prin tine a sporit Biserica cea biruitoare
Bucură-te, că te-a câștigat la credință Iustina, cea curată ca o floare
Bucură-te, și ne învață și pe noi a păzi curăția
Bucură-te, și izbăvește din nevoi pe cei ce iubesc fecioria
Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condac 11:

Arzându-ți toate cărțile tale cele vrăjitorești înaintea credincioșilor, ai alergat la episcopul creștinesc, cerându-i lui să te unească prin Sfântul Botez cu Dumnezeul Iustinei. Și având tu inimă înfrântă și cu multă plângere pentru toate relele ce le-ai făptuit în viața ta de până atunci, primit ai fost în turma lui Hristos, căci a cunoscut episcopul buna ta râvnire. Și precum te-ai arătat odinioară grabnic la rău, te-ai dovedit apoi apring râvnitor și slujitor vrednic al Dumnezeului Celui Adevărat, neprididind a-l aduce Lui neîncetat cântarea: Aliluia!

Icos 11:

Cu mare osârdie ai alergat, Cipriane, pe calea cea strâmtă și anevoioasă, după ce ai aflat că Hristos este Calea cea Adevărată, dorind să răscumperi vremea petrecută în spurcata slujire idolească și totdeauna plângând pentru faptele cele rele de mai înainte. Drept aceea, ai mers din putere în putere și din bunătate în bunătate, încât degrab te-ai învrednicit a primi nu numai Botezul, ci ai pășit din treaptă în treaptă până la cinstea de episcop, păstorind cu râvnă turma lui Hristos. Iar pe fecioara Iustina, diaconiță și egumenă într-o mănăstire de fecioare ai făcut-o. Pe care cinstită înălțare văzând-o, cu bucurie cântăm ție:

Bucură-te, Cipriane, că așa răsplătește Dumnezeu inima curată
Bucură-te, că a cunoscut Dumnezeu râvna ta după cunoștința cea adevărată
Bucură-te, că așa miluiește Dumnezeu pe cei ce îndelungi ispitiri suferă
Bucură-te, că așa te-ai arătat arhiereu preasfințit
Bucură-te, că și pe Iustina vrednică diaconiță slujirii lui Hristos ai înălțat-o
Bucură-te, că egumenă și povățuitoare și altor fecioare ai dat-o
Bucură-te, că ai păstorit turma lui Hristos cu multă râvnă și silire
Bucură-te, că și noi alergăm la tine, ca la un adevărat păstor, cu multă dorire
Bucură-te, și ne povățuiește pe noi pe calea mântuirii
Bucură-te, și fii lângă noi mereu în ceasul ispitirii
Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condac 12:

Prin ravna ta și a fecioarelor cele curate povățuite de înțeleapta Iustina, se deșerta slujirea idolească, iar slava lui Hristos se înmulțea. O viață ca aceasta și a ta sârguință cea pentru slujirea lui Hristos și pentru mângâierea sufletelor omenești văzând-o diavolul, scrâșnea împotrivă-ți, voind cu orice chip să te piardă. Însă nu știa pierzătorul că o și mai mare și nepieritoare slavă îți pregătea, și sălășluire cu cetele sfinților, ca împreună cu aceștia pururea să-I cânți lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

Icos 12:

Neștiind pierzătorul în ce chip să te piardă, căci se temea de puterea Crucii, a îndemnat pe păgâni să te clevetească înaintea ighemonului că ai părăsit păgâneasca închinare și slujire idolească, venind la creștineasca închinare a lui Hristos, și că pe mulți depărtezi de la spurcata slujire la idoli, sporind turma lui Hristos. Acestea auzind ighemonul, și neputând a te ademeni prin cuvinte meșteșugite, te-a dat la muncire cumplită, împreună cu fecioara Iustina. Iară voi toate răbdându-le și neplecându-vă la închinarea idolească, ighemonul a poruncit să vă ucidă prin tăiere de sabie. Iar împreună cu voi s-a învrednicit de cununa mucenicească și evlaviosul creștin Teoctist, care văzând moartea voastră cea nevinovată, a mărturisit și el pe Hristos. Pentru aceea, laude ca acestea aducem ție:

Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi al turmei lui Hristos păstor nebiruit
Bucură-te, că și Iustina fecioara, nevoindu-se alături de tine s-a sfințit
Bucură-te, că de vicleanul ighemon n-ați fost amăgiți
Bucură-te, că v-ați arătat mărturisitori ai lui Hristos neclintiți
Bucură-te, că astfel, de cunună mucenicească ați fost învredniciți
Bucură-te, că acum prin sfintele tale moaște multe tămăduiri se dăruiesc
Bucură-te, că râuri de daruri se revarsă celor ce te cinstesc
Bucură-te, că și noi cu mare credință la tine năzuim
Bucură-te, că prin ale tale sfinte moaște ajutor și mântuire nădăjduim
Bucură-te, și te roagă pentru noi împreună cu Sfânta Iustina și Sfântul Teoctist
Bucură-te, și primește de la noi, ca jertfă de laudă, acest smerit acatist
Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!

Condac 13:

O, preasfințite Cipriane, Ierarhul cel cinstit al lui Dumnezeu, nevoitorule preatare, împreună cu Sfânta Muceniță Iustina și Sfântul Mucenic Teoctist, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru cei ce pururea te cinstesc și cu cântări măresc sfântă pomenirea ta, și cu rugăciunile tale îmblânzește pe Stăpânul Hristos, pentru toți mijlocind iertare de greșeli și izbăvire de toate cursele și ispitirile diavolești, ca mântuindu-ne, să-l cântăm împreună cu tine, în vecii nesfârșiți, cântarea îngerească: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se citesc iarăși Icosul 1 și Condacul 1:

Icos 1:

Minunată s-a arătat viața ta, Sfinte, că din pruncie slujirii idolești ai fost închinat, dar cunoscând Domnul râvna ta după cunoașterea cea adevărată, ți-a descoperit ție, printr-o fecioară curată, pe Hristos-Singur-Adevărul, de care taină și pronie dumnezeiască minunându-ne, cu credință cântăm ție:

Bucură-te, cel ce ai înfrânt slujirea idolească
Bucură-te, că ai vădit înșelăciunea diavolească
Bucură-te, că la cunoștința adevărului ai râvnit
Bucură-te, cel ce și în păgânească cunoștință te-ai arătat iscusit
Bucură-te, cel ce diavolești meșteșuguri și vrăjitorii ai cunoscut
Bucură-te, că pe toate acestea mai apoi de ocară le-ai făcut
Bucură-te, că poți să ne scapi de ispita diavolească
Bucură-te, că ne izbăvești de rătăcirile eretice
Bucură-te, că ne arăți calea spre adevăr
Bucură-te, că rugăciunile tale de tot răul ne scapă
Bucură-te, ajutorul celor înviforați
Bucură-te, că lumina ta tuturor o împarți
Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!Rugăciune către Sfântul Mucenic Ciprian, Episcopul Cartaginei

Condac 1:

Cela ce mai înainte ai fost învățător răutății și te-ai arătat Arhiereu prin cinstita fecioară Justina, și ca un păstor înțelept, din spinii înșelăciunii ai înflorit ca o floare prea frumoasă, și pe noi credincioșii, ne-ai umplut cu miresmele tămăduirilor și de razele minunilor tale, întărește-ne ca să-ți cântăm ție: Bucură-te, Sfințite Mucenice Cipriane, pururea slăvite!

 

Rugăciunea Sfântului Mucenic Ciprian, pentru izbăvirea de vrăji, blesteme și toată lucrarea diavolească

care se citește de către preot

Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule și Chivernisitorule a toate, Sfânt și slăvit ești; împăratul împăraților și Domnul domnilor, slavă Tie. Tu Cel ce locuiești în lumina cea nepătrunsă și neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului și nevrednicului robului Tău, depărtează demonii și stinge viclenia lor de la robii Tăi; revarsă ploaie la bună vreme peste tot pământul și fă-l să-și dea roadele lui; copacii și viile să-si dea deplin rodul lor; femeile să fie dezlegate și eliberate de nerodirea pântecelui; acestea și toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă și toată zidirea de toate legăturile diavolești. Și dezleagă pe robul Tău (numele) împreună cu toate ale casei lui de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor și ale puterilor potrivnice. Împiedică Tu, Doamne Dumnezeul părinților noștri toată lucrarea satanei, Tu Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji și de toate lucrările satanicești și de toate legăturile lui, și distruge toată lucrarea vicleană prin pomenirea Prea Sfântului Tău nume.

Așa, Doamne, Stăpâne a toate, auzi-mă pe mine nevrednicul slujitorul Tău și dezleagă pe robul Tău (numele) de toate legăturile satanei și dacă este legat în cer, sau pe pământ, sau cu piele de animale necuvântătoare, sau cu fier, sau cu piatră, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu al păsărilor sau cu al peștilor, sau prin necurăție, sau în alt chip s-au abătut asupra lui, sau dacă din altă parte au venit, din mare, din fântâni, din morminte, sau din orice alt loc, sau dacă a venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasăre, sau prin șerpi (vii sau morți), sau prin pământul morților, sau dacă a venit prin străpungere de ace, dezleagă-le pentru totdeauna, în ceasul acesta, Doamne, cu puterea Ta cea mare.

Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoști și știi toate, dezleagă, sfărâmă și distruge, acum, lucrările magiei, iar pe robul Tău (numele) păzește-l cu toți ai casei lui de toate uneltirile diavolești. Zdrobește cu însemnarea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci toate puterile potrivnicilor. Pustiește, distruge și depărtează pentru totdeauna toate lucrările magiei, vrăjitoriei și fermecătoriei de la robul Tău (numele). Așa, Doamne, auzi-mă pe mine păcătosul slujitorul Tău și pe robul Tău cu toți ai casei lui, și dezleagă-i de demonul de amiază, de toată boala și de tot blestemul, de toată mânia, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lăcomia, neputința, prostia, neînțelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia, și de toate rătăcirile și greșalele, știute și neștiute, pentru sfânt numele Tău, că binecuvântat ești în veci. Amin




BISERICA si lumea
Familia. Copiii. Educaţia. Vocaţia
Educația pentru sănătate - fizică sau mai ales morală? - Pr. Ioan C. Tesu
 

De puțin timp, societatea românească, în clasele și categoriile ei cele mai ­variate, de la lideri politici și formatori de opinie, la profesori, medici, psihologi, psihoterapeuți ai ­familiei și, nu în ultimul rând, slujitori ai Bisericii, a fost divizată de mereu „noua”, dar în același timp și „vechea” dezbatere privind educația ­sexuală. De la formele ei explicite, vizând predarea acesteia de la vârste ­fragede, la formule ­ameliorate, de genul „educație pentru viață” sau „educație pentru ­sănătate”, abordarea acestei teme s-a făcut în moduri variate, mai mult sau mai puțin obiective.

Biserica a fost și va rămâne dintotdeauna și pentru totdeauna un adevărat bastion de apărare a valorilor familiei, în ceea ce aceasta are mai înalt moral. Deloc întâmplător și bazată pe Revelația dumnezeiască și pe învățătura sa bimilenară, credința ortodoxă dezvoltă cea mai frumoasă învăță­tură referitoare la rolul și valoarea bărbatului și a femeii, unul în viața celuilalt, la relațiile de armonie, care trebuie să existe între soți, pe de o parte, și între părinți și copii, pe de altă parte. Astfel, pentru spiritualitatea ortodoxă, familia constituie, cu adevărat, o „mică biserică”, un colți­șor de rai, într-o lume tot mai frământată, un paradis în miniatură, anticipând fericirea cea veșnică, din Împărăția lui Dumnezeu. 

Nu sexualitate trebuie să învățăm, ci să înțelegem ce înseamnă iubirea adevărată

În atotștiința Sa, Dumnezeu, Cel ce pe toate le-a creat din iubire infinită și spre fericire veșnică, știe că viața aceasta nu este o călătorie calmă către tărâmul fericit al mântuirii, ci și o luptă nevăzută de dobândire, păstrare și cultivare a virtuților creștine, forme ale binelui moral și ale frumosului spiritual, împotriva urâțeniei și hidoșeniei pe care păcatul le îmbracă în variatele lui forme. Iar cele mai ­înalte astfel de valori privesc familia. Pentru soțul creștin, soția sau aleasa inimii sale reprezintă cea mai frumoasă binecuvântare, pe care Dumnezeu i-o oferă, pentru ca aceasta să îi fie sprijin și ajutor, să îi împodobească viața cu trăsăturile ei fizice, dar mai ales spirituale: frumusețea, sensibilitatea, delicatețea, gingășia, bunătatea, tandrețea, trăsături ce trebuie să caracterizeze viața unei soții evlavioase și devotate. În mod similar, pentru o soție credincioasă, soțul ei reprezintă cel mai înalt dar pe care Dumnezeu i-l oferă acesteia, pentru ca și el să îi înnobileze existența cu fermitatea caracterului, energia, discernământul, puterea și tăria morală - note morale specifice caracterului acestuia. Sau, cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, soția trebuie să fie „medicament de bucurie sau de veselie” pentru soțul ei, inima familiei, al cărei creier este bărbatul. Scopul însoțirii bărbatului cu femeia nu îl constituie doar armonia conjugală, temperarea dorințelor trupești, ci întrecerea celor doi soți în fapte de dragoste și prețuire, de ajutor și respect mutual, capabile să îi conducă spre mântuire. Într-un astfel de cămin, adevărată „biserică domestică”, prezența copiilor constituie, precum spune același Sfânt Ioan Gură de Aur, cea mai mare mângâiere oferită oamenilor, după pierderea nemuririi, ca speranță la redobândirea acesteia și, totodată, „toiag” bătrâ­neților părinților lor. În baza unei învățături atât de înalte și în calitatea ei de mamă spirituală a neamului, Biserica se simte responsabilă să încerce să corecteze deviațiile morale, chiar și numai în fază de proiect sau simplă idee ori părere, după cum, în cazul părinților trupești sau biologici, dojana sau mustrarea copiilor nu este semn de pedeapsă și indiferență, ci de dragoste responsabilă și grijă morală față de devenirea lor spirituală. Partida celor care apără cu orice preț ­introducerea educației sexuale în programa de studiu a elevilor supralicitează argumente potrivit cărora România ar fi țara cu cele mai tinere mame. Acestea, din lipsa unor cunoștințe despre chiar propria sexualitate, ar fi debutat timpuriu și promiscuu în viața sexuală și ar fi adus pe lume copii. Copii cu copii. 

Educația sexuală și ­rezultatele ei în Occident

O privire atentă, însă, asupra istoriei recente europene ne ajută să observăm faptul că țările scandinave au trecut prin aceste frământări în anii ‘60 ai secolului trecut, iar rezultatul a fost introducerea unei astfel de discipline, spre studiu, în școală. Scopul urmărit a fost informarea elevilor cu privire la viața sexuală și debutul în aceasta, căile de a evita sarcinile nedorite și partenerii multipli sau abuzivi, comportamentele bizare și deviante. Iar rezultatul, rezimțit nu după mult timp, l-a constituit înmul­țirea cazurilor de viol și abuz, micșorarea vârstei începerii vieții sexuale, un număr sporit al sarcinilor nedorite și al avorturilor, permisivitate exagerată în pri­vința practicilor sau comportamentelor sexuale. Dându-și seama de greșeala făcută, au încercat, apoi, și continuă, după o jumătate de secol, să o amelioreze. S-ar părea că civilizația americană contemporană este mult mai înțeleaptă, ea investind milioane de dolari pentru derularea unor programe de informare și cultivare a castității și înfrânării, până la căsătorie, cu ferma convingere că un tineret sănătos ­înseamnă un neam puternic. ­Întrebarea este: de ce nu ne inspirăm și noi din experiența celor care au trecut prin aceste frământări ideologizante și de ce nu putem da dovadă de discernământ, într-o problemă atât de sensibilă a vieții umane - intimitatea, nu promovând ideologii partinice, ci cultivând idealuri morale înalte? Astfel, calea optimă este responsabilitatea, și nu libertinajul și laxismul moral, efortul de păstrare a valorilor familiei și nicidecum bulversarea tinerilor, uneori de la vârste la care nu sunt deplin formați fizic și spiritual, cu teorii aparent științifice, dar provocatoare și periculoase pentru sufletul lor, nedeplin exersat. Relativizarea valorilor creştine şi tradiţionale ale familiei, așa cum arată analiștii problemelor cu care aceasta se confruntă, în contemporaneitate, are efecte dramatice asupra existenţei unui neam, în istorie. Atunci când familiile sunt puternice, poporul respectiv este unit şi puternic. Atunci când familia este lovită, iar temeliile ei sunt zdruncinate de imoralitate şi laxism moral, se îndreaptă spre decadenţă şi dispariţie. Astfel, „antropologul britanic John D. Urwin a făcut un studiu aprofundat asupra a 80 de civilizaţii care au apărut şi au dispărut de-a lungul a 4.000 de ani. Dr. Urwin a descoperit că există un punct comun tuturor. De fiecare dată, s-a început cu un set de valori morale conservatoare, punându-se accent asupra familiei. După un timp, acest principiu a devenit tot mai liberal, valorile morale au dispărut şi familia a avut de suferit. În toate cazurile, pe măsură ce familia s-a deteriorat, acea civilizaţie a început să se destrame; în toate aceste 80 de cazuri, prăbuşirea unui popor a avut o strânsă legătură cu destrămarea familiei. În majoritatea cazurilor, civilizaţia a dispărut după o generaţie în raport cu dispariţia familiei”1. Mai mult decât oricând, în vremuri precum sunt cele pe care le trăim, în care se constată, de mai bune de o jumătate de veac, o scădere alarmantă a numărului nașterii, în sânul unei popor îmbătrânit, făcând și el parte dintr-o continent aflat într-o reală „iarnă demografică” și în care mare parte din puținii săi tineri iau calea străinătății, lăsând în urmă familii, părinți și chiar copii singuri, izolați și neajutorați, atenția ar trebui îndreptată spre alcătuirea și promovarea unor programe și politici coerente și consecvente, care să vizeze păstrarea factorului uman în țară, întemeierea de familii și ajutorarea lor, îndemnul la o viață morală înaltă în sânul acestora, manifestată inclusiv prin naș­terea de mulți copii, care să fie mângâiere părinților și familiilor lor, sprijin și viitor al neamului în care s-au născut.

 

Notă

Zig Zilgar, Secretul căsniciei fericiteIdila poate dura o viaţă, Ediţia a II-a, traducere din engleză de ­Irina-Margareta Nistor, Curtea ­Veche, Bucureşti, 2017, p. 20.

Sursa: Ziarul Lumina



Biserica. Neamul. Politica. Lumea
Despre stat, suveranitate si Biserica Ortodoxa. Legea suveranitatii nationale (1) - Lector univ. dr. Marius Andreescu

Elementele, caracterele, funcțiile și atributele statului

Introducere

Există raporturi de intercondiționare între societate, stat și drept, în sensul că societatea este mediul în care statul și dreptul se manifestă, conferindu‑i acesteia organizarea și ordinea necesară pentru ca o simplă colectivitate să devină o formă de organizare socială. Prin urmare, societatea și statul apar și evoluează împreună, orice modalitate concretă de organizare a unei societăți neputând fi decât una statală. Expresia „societate organizată statal” exprimă corespondența dintre stat și societate.

În această accepțiune largă, statul concretizează societatea, conferindu‑i o organizare ca sumă a trei elemente: teritoriul, populația și suveranitatea sau puterea. Societatea organizată devine în acest fel stat (țară), care la rândul său se individualizează prin caracterele și atributele consacrate de constituția fiecărei țări.

Statul este, în esența sa, exprimat instituțional ca forma supremă de autoritate politică care creează ordinea socială. Altfel spus, statul este puterea de stat care la rândul ei este întotdeauna politică, adică orientată și exercitată spre realizarea unui scop general, care într‑o societate democratică nu poate fi decât interesul public. În orice societate democratică, statul este puterea organizată a poporului. Puterea, ca element constitutiv, exprimă ea însăși întreaga ființă a statului, la fel cum și celelalte două elemente constitutive, teritoriul și populația, poartă în sine realitatea societății organizată statal.

Referitor la relația dintre stat și putere și rolul statului ca factor de organizare socială, statul poate fi conceput prin propria sa structură și ordine. Este ceea ce în literatura de specialitate se consideră a fi accepțiunea restrânsă (juridică) a statului. Din această perspectivă statul apare ca formă organizată, instituționalizată a puterii politice, aceasta din urmă având ca titular poporul într‑o societate democratică.

Hans Kelsen, principalul autor al teoriei normativiste a dreptului, sublinia că statul poate fi considerat o ordine juridică de constrângere, o putere de comandă și are o voință proprie, distinctă de cea a indivizilor și situată deasupra lor. Astfel, se explică deosebirea în statut juridic dintre guvernanți și guvernați.

Există o relație de intercondiționare între stat și drept. Cele două realități de suprastructuri sociale au apărut deodată și din aceleași cauze. Statul creează dreptul, iar dreptul delimitează configurația și limitează acțiunile statului. Acest din urmă aspect legitimează principiul supremației dreptului în raport cu statul, specific conceptului de stat de drept care stă la baza constituționalismului contemporan. Există o situație paradoxală, în sensul că, deși statul este unicul creator al dreptului (nu pot exista norme juridice care să nu fie, după caz, create, recunoscute sau consacrate de stat), totuși sistemul de drept își impune autoritatea sa existențială statului creator, astfel încât într‑o organizare și funcționare instituțională a statului, însăși legitimitatea acestuia ca putere de comandă și organizare socială a puterii este conferită de drept, în mod deosebit de normele constituționale, care în esență reglementează raporturi sociale fundamentale privind instaurarea, exercitarea și menținerea puterii.

Statul și dreptul au un caracter istoric, materializat în tipurile de stat: sclavagist, feudal, socialist și capitalist. Structura și funcțiile statului au evoluat, dar esența sa a rămas aceeași: o putere de comandă și un instrument de organizare a societății umane prin intermediul dreptului.

În acest studiu prezentăm succint aspectele cele mai importante de natură constituțională ale statului, considerând că o astfel de analiză este utilă pentru a înțelege rolul statului și a instituțiilor sale în societatea contemporană, precum și raporturile cu Biserica Ortodoxă Română. Relația dintre cetățean și stat a analizăm având ca premiză concepția lui Toma din Aquino, „Individul este pentru stat, statul pentru persoană, iar persoana pentru Dumnezeu”.

În partea a II-a a acestui studiu analizăm recenta inițiativă legislativă populară intitulată „Legea suveranității naționale”.

1. Elemente definitorii ale statului

Statul este cea mai importantă dintre instituțiile politice ale unei societăți. Statul este o necesitate și reprezintă puterea superioară a societății. În același timp este scopul imanent societății, oamenii având îndatoriri și drepturi în raport cu acesta.

Statul are un caracter istoric, forma sa depinzând de transformările sociale și juridice care s-au produs de-a lungul timpului. În plan istoric se constată că statul se prezintă ca un instrument de organizare și conducere socială prin care grupurile sociale și-au promovat interesele și care constituie un cadru instituțional pentru întreaga societate.

Termenul de stat provine din cuvântul status din limba latină, care inițial însemna stare a unui lucru, iar în sens juridic, situație a unei persoane care face parte dintr-o comunitate cu care are în comun un set de valori și care îi conferă anumite drepturi și obligații.

Definițiile moderne de stat pornesc toate de la ideea că ființele umane se asociază sub forma statului în vederea satisfacerii unui scop comun care poate fi libertatea tuturor membrilor grupului, sau binele (justiția sau morala), sau coexistența pașnică a membrilor grupului, sau obținerea puterii. În general, statul este considerat ca o formă de organizare socială realizată prin puterea de stat.

Statul este strâns legat de drept. Statul și dreptul au apărut deodată și din aceleași cauze. Statul creează dreptul, iar dreptul delimitează configurația și limitează acțiunile statului.

În literatura de specialitate există două modalități de a concepe și, implicit, a defini statul:

1. concepția sociologică în care statul se identifică cu „țara” ca sumă a trei elemente: teritoriul, populația și suveranitatea.

2. concepția juridică: forma organizată instituționalizată a puterii publice a poporului. În această accepție, așa cum sublinia Hans Kelsen, statul poate fi considerat o ordine juridică de constrângere, o putere de comandă, și cu o voință proprie distinctă de cea a indivizilor și deasupra lor. Structura și funcțiile statului au evoluat, dar esența sa a rămas aceeași: o putere de comandă, sau un instrument de organizare a societății umane prin intermediul dreptului.

Concepția juridică asupra statului ridică problema raportului dintre stat și puterea de stat. Într-o expunere generală se poate spune că statul este o formă de organizare a puterii. În societățile democratice, puterea de stat este forma de organizare statală a puterii poporului. Această organizare se realizează prin mai multe categorii de autorități, de organe de stat, cu funcții și trăsături clar definite și caracterizate prin autonomie organizatorică și funcțională precum și prin echilibru reciproc și colaborare.

O astfel de organizare statală a puterii este caracterizarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat. Această stare este specifică sistemelor de guvernământ democratice unde funcția fundamentală a statului este de a exprima și realiza ca voință general obligatorie (voința de stat) voința poporului. Dacă însă organizarea și funcționarea organelor statului se caracterizează prin centralism și concentrare, suntem în prezența unicității modului de realizare a puterii specifică sistemelor de guvernământ totalitare.

În lumina acestor considerente și prin valorificarea definițiilor din literatura de specialitate putem identifica următoarele elemente definitorii ale statului, ce se constituie totodată și în trăsături ale acestuia:

- statul, ca instituție publică este organizarea statală a puterii poporului;

- are un caracter istoric. Statul a apărut pe o anumită treaptă de evoluție a umanității, dezvoltarea și formele sale fiind condiționate și determinate de numeroși factori economici, politici, culturali, istorici și nu în ultimul rând caracterele regimului politic prin care se realizează guvernarea;

- existența statului este reliefată în cele trei elemente componente: teritoriul, populația și suveranitatea;

- statul este un sistem de norme juridice, o ordine juridică, o comunitate constituită prin drept. În calitatea sa de comunitate juridică, statul are și o capacitate juridică, el fiind persoană juridică. Statul este, prin urmare, o ordine juridică relativ centralizată, limitată în domeniul său de validitate temporală și spațială, supus în mod imediat dreptului internațional, și eficient în ansamblu și în general;

- statul este subiect de drept. Dreptul constituțional își limitează domeniul de analiză la conceptul de stat la această ultimă accepțiune. Cu toate acestea, diversele curente de gândire au condus la formularea unor definiții sensibil diferite pentru conceptul de stat. Astfel, școala de gândire jus naturalistă se fundamentează pe conceptul de libertate, iar teoriile contractualiste, inclusiv cele pozitiviste accentuează capacitatea de conducere și competențele normative ale statului;

- punctul comun al acestor teorii este caracterizarea statului prin capacitatea sa juridică, adică prin acea aptitudine de a fi subiect de drept în diferite raporturi juridice. În primul rând, statul ca entitate și putere organizată a poporului este subiect în raporturile de drept constituțional. Prin urmare, dreptul constituțional analizează statul ca o entitate juridică distinctă, stabilă și permanentă, diferită de persoanele fizice care exercită puterea în limitele competențelor prestabilite;

- statul ca putere politică organizată are un sistem instituțional propriu, respectiv autorități și instituții statale prin care la nivel social puterea statală se exercită în forma funcțiilor statului. Astfel, într-o societate democratică în care organizarea puterii statale se realizează în conformitate cu principiul separației și echilibrului puterilor în stat, trei sunt funcțiile statului, cărora le corespund tot atâtea categorii de autorități statale autonome, care au competențe proprii, bine precizate constituțional și care se află în raport de echilibru, colaborare și control reciproc. Funcția (puterea) legislativă este realizată de Parlament, funcția (puterea) executivă de autoritățile administrative centrale și locale, iar funcția (puterea) judecătorească de către instanțele judecătorești.

În baza acestor elemente definitorii, statul este considerat ca persoană juridică de drept public în sensul de centru organizat de interese legitime și juridice protejate. Totodată, statul ca instituție este definit de simpla sumă a elementelor sale componente cu caracter economic, social, cultural sau instituțional.

Teoria modernă constituțională a statului subliniază că în orice societate democratică contemporană, organizarea statală a societății este subsumată condițiilor impuse de conceptul de stat de drept, care, în esență, exprimă supremația legii, implicit a Legii fundamentale față de tot ceea formează organizarea, funcționarea și atribuțiile statului.

2. Funcțiile statului

Există mai multe criterii în raport de care în doctrină se clasifică și se analizează funcțiile statului. După criteriul modului de realizare a puterii statale în cadrul societății organizate în stat, sau în raporturile statului cu entități similare, funcțiile se împart în interne și externe.

Printre funcțiile interne menționăm: realizarea armonioasă a echilibrului dinamic al societății și în raporturile multiple ale indivizilor; realizarea dreptului și politicii sociale; gestionarea economiei naționale; realizarea educației și promovarea valorilor culturale și morale; funcția de constrângere în scopul interesului general social și a garanta supremația legii. Dintre funcțiile externe menționăm: protecția statului și societății față de orice amenințare externă, protecția propriilor cetățeni față de orice agresiune externă, colaborarea cu alte state etc.

Utilizând criteriul conținutului sau valorii activității statale în vederea unui anumit scop, se disting: funcții economice, constând în măsurile pe care statul le ia în domeniul financiar, comercial etc.; funcții culturale manifestate prin rolul activ al statului în domeniul educației naționale, al cercetării științifice, a promovării valorilor de orice fel; funcții sociale manifestate, în principal, prin măsurile statale de protecție și asistență socială; și funcția represivă constând în menținerea ordinii publice și sancționarea prin intermediul justiției a încălcării legii.

Cea mai utilizată clasificare a funcțiilor statului are ca bază și criteriu principalul element constitutiv al acestuia, puterea de stat, și precizează principalele atribuții pe care acesta le înfăptuiește. Folosind acest criteriu pot fi identificate trei funcții: legislativă, executivă și jurisdicțională. De precizat că noțiunea de funcție în sensul mai sus precizat nu se identifică în totalitate cu organizarea statală a puterii care rezultă din aplicarea principiului echilibrului și separației puterilor în stat, deoarece sunt avute în vedere activitățile și nu puterile care se circumscriu strict unei anumite categorii de organe statale. Prin urmare, o funcție a statului constând dintr-un ansamblu de activități determinate în esența lor de caracteristicile unei anumite puteri pot fi exercitate de mai multe autorități ale statului ce pot și coopera.

Astfel, funcția legislativă constă în activități statale prin care se stabilesc în formă legislativă (în sensul larg al termenului și nu numai cu referire la lege ca act juridic al Parlamentului) reguli de conduită, exprimate în norme de drept pentru întreaga societate. Funcția legislativă care are un caracter originar, de ea depinzând celelalte două funcții statale, se realizează de către Parlament, Guvern și celelalte autorități administrative cărora li se conferă competența de a emite acte normative.

Funcția executivă dă expresie necesității punerii în aplicare a normelor juridice prin desfășurarea unei activități de organizare a executări și executarea în concret a legilor. Ea se concretizează la nivel juridic în special prin acte administrative care trebuie să fie conforme cu legile.

Funcția jurisdicțională exprimă acea activitate a statului prin care se soluționează conflictele apărute între cetățeni, dar și între organele statului în legătură cu un aspect al vieții sau activității lor în cadrul statului. În plan juridic, această funcție se exprimă și prin hotărâri care pot avea autoritate de lucru judecat și prin care se soluționează conflictele de orice natură ar fi ele. Hotărârile judecătorești nu sunt singurele acte juridice specifice funcției jurisdicționale a statului.

Prin urmare, funcția jurisdicțională are o sferă mai largă decât activitățile prin care se realizează puterea judecătorească. Astfel, această funcție a statului include puterea judecătorească înfăptuită prin instanțele judecătorești, autoritatea judecătorească realizată cu deosebire de Ministerul Public, jurisdicțiile administrative înfăptuite de organele administrative cu atribuții jurisdicționale, dar și justiția constituțională realizată de instanțele și autoritățile de stat care au competență în această materie, în cazul României de către Curtea Constituțională.

3. Elementele statului

Unul dintre elementele definitorii ale statului din perspectiva unei abordări sociologice și politice a conceptului de stat îl formează elementele acestuia, și anume: teritoriul, populația și suveranitatea. Spre deosebire de științele politice și de sociologie, dreptul constituțional analizează conceptul de putere nu la nivelul ansamblului societății și nici sub toate formele sale de manifestare, ci numai puterea care se exercită în forma juridică a statului. Prin urmare, ceea ce interesează știința dreptului constituțional este condiționarea conținutului și exercitarea puterii de stat exprimată și prin suveranitate de către populație și teritoriu. În cele ce urmează prezentăm câteva considerente despre elementele statului:

a. Populația

Datorită caracterului social al puterii, orice formă de autoritate statală instituționalizată presupune cu necesitate precizarea ansamblului de persoane cu privire la care se manifestă. Termenul de populație are o semnificație sociologică, este destul de vag din punct de vedere juridic și nu se confundă nici cu poporul și nici cu națiunea.

Din perspectiva teorie normativiste, poporul reprezintă suma tuturor indivizilor care există la un moment dat pe teritoriul unui stat, iar populația desemnează comunitatea de indivizi care există încă dinaintea statului și se caracterizează prin aceea că între indivizii care o alcătuiesc există unele legături bazate fie pe o origine comună sau un trecut, o cultură și o limbă comună, fie pur și simplu pe înțelegerea comun acceptată de a conviețui împreună în mod pașnic.

Conceptul de națiune desemnează o entitate distinctă de indivizii care o compun, iar din punct de vedere juridic ea constituie o persoană juridică aparte. Națiunea reprezintă tocmai rezultatul acestui destin comun bazat pe elemente de coeziune și solidaritate specifice, respectiv: origine sau trecut comun, limbă sau cultură comună, obiceiuri, idei, sentimente egal împărtășite și care reunesc în cadrul unei comunități în mod identic, nu doar indivizii prezenți astăzi, ci și generațiile anterioare și cele viitoare.

Reținând aceste distincții din perspectiva dreptului constituțional, noțiunea de populație este analizată sub forma categoriilor de cetățeni străini și apatrizi, adică a persoanelor fizice care au o legătură cu puterea instituționalizată în acel stat, legătură sancționată la nivel juridic și în baza căreia, persoanele fizice care formează populația unui stat beneficiază de un statut juridic.

Poporul, în sens restrâns ca și concept constituțional, este o parte componentă a populației unui stat și se referă la totalitatea persoanelor care sunt cetățenii acelui stat. Acesta este și sensul conferit de dispozițiile art. 2 alin. (1) din Constituție potrivit cărora, suveranitatea (puterea) aparține poporului român. Titulari ai puterii unui stat nu pot fi cetățenii străini și apatrizii deoarece între aceștia și statul respectiv nu există legături politice și juridice permanente și care să aibă conținutul economic, valoric și politic al raporturilor de cetățenie.

Totuși noțiunile de populație, națiune și popor sunt utilizate destul de imprecis în dispozițiile constituționale românești. Amintim în acest sens dispozițiile art. 2
alin. (1) care consacră conceptul de „suveranitate națională” ce aparține încă poporului român. Art. 3 alin. (4) are în vedere conceptul de „populație”, arătând că pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populații străine. Art. 4 cu denumirea marginală „Unitatea poporului și egalitatea între cetățeni” se utilizează conceptele de popor și națiune în sensul mai sus precizat. Dispozițiile art. 6 care consacră „Dreptul la identitate” are în vedere conceptul de națiune, însă în accepțiunea de minoritate națională ca parte componentă a poporului român.

Cu toate că art. 16 prin care se consacră principiul egalității în drepturi se referă în alin. (1) numai la cetățeni (egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări), apreciem că intențiile legiuitorului constituant au fost acelea de a avea în vedere întreaga populație (cetățenii străini și apatrizi) existentă la un moment dat sub jurisdicția statului român.

b. Teritoriul

Teritoriul reprezintă elementul material care permite situarea în spațiu a statului și delimitarea acestuia față de alte state. Totodată, teritoriul reprezintă cadrul geografic în interiorul căruia se exercită puterea instituțională a statului.

În doctrină, teritoriul este considerat element constitutiv al statului și indispensabil acestuia. Este considerat ca fiind una din bazele organizării puterii. Un popor nu se poate constitui în stat până când nu a dobândit un teritoriu, indiferent de gradul de instituționalizare al puterii exercitate în cadrul său. În știința dreptului constituțional, teritoriul reprezintă delimitarea acelei porțiuni de pământ asupra căreia o anumită putere de stat își poate exercita atributele cu excluderea oricărei alte forme de putere statală. Delimitarea se realizează juridic prin reglementarea frontierelor statului.

În noțiunea de teritoriu sunt incluse: solul cuprins între frontierele statului, subsolul și coloana de aer corespunzătoare solului, teritoriul misiunilor diplomatice care activează în alte state, luciul apelor interioare, precum și marea teritorială, așa cum este delimitată prin tratate internaționale. Spațiul aerian include coloana de aer situată deasupra solului delimitat prin frontiere și se întinde în mod convențional până la limita inferioară a spațiului cosmic.

Între teritoriu și populație există o legătură juridică realizată prin intermediul puterii de stat. Astfel, unitățile administrativ-teritoriale, precum și teritoriul întregului stat pot fi subiecte ale raporturilor de drept constituțional, însă împreună cu populația existentă și organizată pe teritoriu.

Teritoriul formează obiect de studiu pentru dreptul constituțional sub două aspecte: organizarea administrativă a teritoriului și structura de stat.

În literatura de specialitate, organizarea administrativă a teritoriului este definită ca delimitarea teritoriului în unități administrative realizată cu scopul îndeplinirii pe teren a sarcinilor statului sau mai bine zis pentru realizarea unitară a puterii de stat. Organizarea administrativă a teritoriului nu este în contradicție cu indivizibilitatea teritoriului consacrată ca și caracter constituțional al statului și nici cu unitatea puterii statale. Realizarea unitară a puterii nu poate fi înfăptuită numai de organele centrale, de aceea teritoriul este organizat în unități administrative cu scopul realizării eficiente a gestionării intereselor colectivităților, astfel delimitate și a aproprierii deciziei statale de beneficiarii acesteia. În acest sens au fost consacrate atât în dreptul intern cât și în dreptul Uniunii Europene, principiile: autonomiei administrative, descentralizării și subsidiarității. Actuala organizare administrativă a țării este realizată în conformitate cu dispozițiile art. 3 din Constituție și a Legii nr. 2/1968.

Principalele reglementări constituționale aplicabile teritoriului sunt:

- dispozițiile art. 1 alin. (1) consacră caracterul de stat indivizibil al României. Indivizibilitatea are în vedere atât puterea, cât și teritoriul statului.

- art. 3 cu denumirea marginală „Teritoriul” consacră principiile constituționale aplicabile teritoriului. Acesta este declarat în alin. (1) ca fiind inalienabil, prin urmare, nicio porțiune a teritoriului nu poate fi înstrăinată. Frontierele țării sunt stabilite prin lege organică, dar și în conformitate cu celelalte norme general admise ale dreptului internațional. Teritoriul este organizat sub aspect administrativ în comune, orașe și județe. Unele orașe sunt declarate municipii, iar comuna poate fi alcătuită din unul sau mai multe sate. Dată fiind supremația Legii fundamentale și principiul conformității întregului drept cu normele constituționale, legiuitorul derivat (Parlamentul) nu poate înființa prin lege alte categorii de unități administrative, decât cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 3 alin. (3) din Constituție. Ultimul aliniat al acestui articol interzice strămutarea sau colonizarea populațiilor străine pe teritoriul României.

- dispozițiile art. 120 alin. (1) consacră principiile de organizare și funcționare a administrației publice în unitățile administrativ-teritoriale: descentralizarea, autonomia locală și desconcentrarea serviciilor publice. Aceste principii stau la baza și justifică în același timp organizarea administrativă a teritoriului.

c. Suveranitatea

Din punctul de vedere terminologic, dar cu implicații și conținut diferit din punct de vedere conceptual, în doctrină se utilizează noțiunile de suveranitate populară, suveranitate națională și suveranitate de stat.

Suveranitatea poporului reprezintă dreptul poporului de a decide asupra sorții sale, de a stabili linia politică a statului și alcătuirea organelor lui și de a controla activitatea acestora. În mod ideal, în societatea în care puterea de stat aparține în mod real întregului popor, suveranitatea poporului se identifică cu suveranitatea de stat.

Suveranitatea națională se fundamentează pe ideea sociologică de națiune considerată ca persoană juridică ce dispune de o voință proprie, distinctă de cea a persoanelor care o compun temporar la timpul prezent, voință care se exprimă prin reprezentanții națiunii desemnați prin proceduri electorale.

Suveranitatea de stat este una din trăsăturile generale ale puterii și a statului și implicit unul din elementele constitutive ale statului. În această accepțiune, suveranitatea este dreptul statului de a decide liber în tot ceea ce înseamnă politică internă și politică externă.

 

Suveranitatea ca trăsătură și element constitutiv al statului are ca trăsături:

1. Supremația, în sensul că puterea organizată statal este superioară oricărei alte forme de autoritate internă și voința guvernanților se realizează ca voință obligatorie pentru întreaga societate;

2. Independența față de orice putere statală sau autoritate exterioară statului.

 

Definirea conținutului suveranității prin supremație și independență nu înseamnă divizarea suveranității în părți distincte, fapt ce ar fi contrar față de caracterul unic și indivizibil al suveranității și implicit al puterii de stat.

Independența ca trăsătură a suveranității de stat nu are consecința acceptării unei comportări arbitrare a statului în planul relațiilor internaționale sau ignorarea principiilor dreptului internațional public. De aceea, independența trebuie înțeleasă și interpretată în strânsă corelație cu principiile egalității, coexistenței și cooperării statelor.

4. Structura de stat

Teritoriul ca element constitutiv al statului formează obiect de studiu pentru știința dreptului constituțional atât în privința organizării administrative a teritoriului cât și sub aspectul structurii de stat. În literatura de specialitate, structura de stat este definită ca fiind „organizarea de ansamblu a puterii în raport cu teritoriul, ea indicând dacă un stat este constituit din unul sau mai multe state membre” (I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice, vol. II, ed. 14, Ed. C.H. Beck, București, 2013, p. 65).

Formele structurii de stat sunt:

1. Asociațiile de state, care, la rândul lor pot fi: confederația de state, uniunea personală și uniunea reală;

2. Statul unitar;

3. Statul federal.

Asociațiile de state sunt forme ale structurii de stat cu caracter istoric, în prezent nefiind întâlnite.

Confederația de state este o asociere de state independente, constituită pe baza unor considerente comune, economice, financiare, politice, militare sau de securitate. Statele membre ale confederației își păstrează autonomia și, în mare parte, suveranitatea, însă prin tratatul de constituire se instituie un organ comun, ales de statele membre și în care acestea sunt reprezentate. Acest organ cu activitate colegială și care nu este similar parlamentelor hotărăște asupra problemelor comune ale confederației. Hotărârile pot obliga statele membre numai dacă acestea aprobă (ratifică) ulterior hotărârile. Exemple de confederații: confederația elvețiană (1815-1848), confederația statelor americane (1778-1789), confederația germană (1815-1866).

Uniunea personală este o asociație de state care au în comun doar șeful statului. Regulile constituționale sunt comune numai în ceea ce privește instituția șefului de stat. De precizat că șeful de stat nu devine conducătorul uniunii, ci își exercită atribuțiile separat în raport cu fiecare stat membru al uniunii. O astfel de structură statală este consecința legilor de succesiune la tron, sau al alegerii unui șef de stat comun. Exemple cu caracter istoric: Hanovra și Anglia (1714-1837), Olanda și Luxemburg (1815-1890), Belgia și Congo (1885-1908).

Uniunea reală este o asociație de state care au în comun, pe lângă șeful statului, și alte autorități, de regulă în domeniul: afacerilor externe, armatei, justiției, finanțelor și chiar un guvern comun. O astfel de structură de stat are personalitate juridică internațională pentru a încheia tratate în numele statelor membre. Exemple cu caracter istoric: Suedia și Norvegia (1815-1905), Austria și Ungaria (1867-1918) și Principatele Unite Române (7 august 1958-24 ianuarie 1962).

Statul unitar se caracterizează prin existența unei singure formațiuni statale unice a unui singur rând de autorități centrale de stat (o singură autoritate legiuitoare, un singur guvern și o singură autoritate judecătorească supremă). Totodată, în cadrul statului unitar există o singură cetățenie și o singură organizare administrativ-teritorială. Realitatea politică și statală contemporană prezintă mai multe variante ale acestei forme de structură de stat, aspect care în doctrină se reflectă în clasificările propuse. Astfel, folosindu-se criteriul organizării administrativ-teritoriale, în doctrină au fost identificate trei categorii de state unitare. Statul simplu este caracterizat prin unitate politică și unitate administrativă. Statul complex se caracterizează prin descentralizare și desconcentrare care îl aproprie de statul federal. Uniunea încorporată este un stat unitar care are o diversitate de legislații fără să existe mai mulți legiuitori. Un singur organ legislativ stabilește norme juridice, care nu sunt în mod egal aplicate la nivel teritorial. Exemplu este Anglia, stat creat prin încorporarea succesivă a Ţării Galilor, Scoției și Irlandei, teritorii pentru care Parlamentul emite legi speciale.

Folosind drept criteriu procedeul de emitere a normelor juridice și aplicarea acestora, în doctrină au fost identificate ca forme concrete ale statului unitar: Statul centralizat – în care toate normele juridice sunt emise de autoritățile naționale, norme diferențiate ca forță juridică după o structură piramidală. Statul descentralizat – este acela în care sunt transferate unele atribuții ale guvernului sau ale agenților săi către colectivitățile locale, care sunt organizate și funcționează autonom, nefiind subordonate guvernului. Colectivitățile locale beneficiază de „puteri delegată”, fără a se constitui în state. Statul desconcentrat – presupune ca normele juridice locale să fie emise prin delegație de către autorități numite de organele centrale, acestea făcând parte dintr-o ierarhie și care sunt supuse controlului ierarhic superior. Aceste autorități nu pot emite norme juridice. România poate fi considerat un stat unitar simplu și centralizat.

Statul federal – este format din două sau mai multe state membre, din unirea cărora apare un nou stat federativ – ca subiect unitar de drept. El se caracterizează prin existența a două sisteme de organe centrale de stat și anume organele federației (Parlament, Guvern, o instanță judecătorească supremă) și organele statelor membre constituite după aceeași structură. Fiecare dintre statele membre ale federației are propria lege fundamentală și un sistem legislativ propriu, care sunt însă conforme cu Constituția statului federativ și sistemul legislativ aplicabil întregului stat. Prin urmare, statele membre își mențin o anumită independență, iar în doctrină se vorbește chiar și de o formă de suveranitate a statelor membre ale federației.

Totodată, Parlamentul federal are o structură bicamerală – una dintre camere reprezintă statele membre.

De asemenea, o altă caracteristică a statului federal este existența a două cetățenii, una a statului membru și o alta a statului federal. Excepție de la această regulă formează India, stat federativ în care există o singură cetățenie.

Între subiectele federației (statele membre) se instituie raporturi de drept constituțional și nu raporturi de drept internațional public. Federația formează o uniune și un subiect de drept constituțional, spre deosebire de asociațiile de state care sunt uniuni de drept internațional public, iar raporturile dintre state sunt de aceeași natură.

5. Forma de guvernământ

În literatura de specialitate, forma de guvernământ este definită ca modalitate de constituire și funcționare a organelor supreme ale statului, în principal a șefului statului. Ea este raportată la atribuțiile șefului de stat și la raporturile sale cu guvernul și puterea legislativă.

Cele mai des întâlnite în istorie, dar și în perioada contemporană, forme de guvernământ sunt monarhia și republica

 

a. Monarhia

Monarhia, ca formă de guvernământ se caracterizează prin aceea că șeful statului este un monarh (rege, împărat, prinț etc.) desemnat ereditar sau după alte procedee. Monarhia este cunoscută din cele mai vechi timpuri și a fost cea mai răspândită formă de guvernământ. Dintre tipurile constituționale de monarhie menționăm:

- monarhia absolută, se caracterizează prin puterea discreționară în stat a monarhului;

- monarhia constituțională, se caracterizează prin limitarea puterilor monarhului prin Constituție. Cu toate aceste limitări, monarhul are atribuții de guvernare importante;

- monarhia parlamentară contemporană este o formă a monarhiei constituționale în care monarhul are atribuții de guvernare reduse, mai mult cu rol reprezentativ pentru stat, dar păstrează dreptul de a dizolva Parlamentul sau de a numi demnitari ai statului.

 

b. Republica

Republica e o formă de guvernământ care se caracterizează prin aceea că șeful statului (președintele republicii) este ales fie direct prin vot universal, fie de către Parlament, sau alt for electoral. În republică, guvernarea se realizează prin reprezentanți aleși și organe reprezentative desemnate după proceduri electorale. În doctrină sunt identificate și analizate următoarele tipuri ale acestei forme de guvernământ:

- republica parlamentară – se caracterizează prin alegerea șefului de stat de către Parlament, în fața căruia acesta răspunde. Atribuțiile de guvernare ale președintelui sunt reduse, dar în unele state poate dizolva parlamentul.

- republica prezidențială – se caracterizează prin alegerea președintelui prin vot universal, direct sau indirect. Atribuțiile șefului de stat sunt deosebit de puternice, acesta fiind șeful executivului și conducătorul politicii interne și externe a statului. Caracterul democratic al statului este garantat prin constituirea, organizarea și funcționarea autorităților statale, conform aplicării stricte (rigidă) a principiului separației puterilor în stat și prin rolul de moderator și garant al echilibrului statal pe care îl are justiția. Exemplu tipic îl formează S.U.A.

- republica semiprezidențială – este o formă de guvernământ creată după cel de-al Doilea Război Mondial în unele state europene, în care șeful statului (președintele) este ales prin vot universal direct și are atribuții importante de guvernare (promulgă legile, poate dizolva Parlamentul, este comandantul suprem al armatei, numește în funcție demnitari, conduce politica externă și activitățile specifice siguranței statului, poate participa și conduce ședințe de Guvern). Conducerea puterii executive este partajată între președinte și primul ministru.

În mod constant în dreptul constituțional, forma de guvernământ este definită ca fiind modul în care sunt constituite și funcționează organele supreme într-un stat. Ea este raportată, în principiu, la trăsăturile definitorii ale șefului de stat și la raporturile sale cu puterea legiuitoare.

Noțiunea de „formă de guvernământ” are în mod evident o semnificație juridică și ca atare formează obiectul de studiu a dreptului public, în mod deosebit a dreptului constituțional. Semnificațiile noțiunii nu pot fi reduse la cele juridice. Formele de realizare a guvernării, modul de concretizare a acestora la nivelul fiecărui stat au numeroase semnificații în plan istoric, social, politic și economic, prin urmare, formează obiectul de studiu a unui ansamblu de științe umaniste, relevându-se astfel caracterul interdisciplinar al acestei noțiuni.

Desigur, problematica formelor de guvernământ nu trebuie înțeleasă din perspectivă pur teoretică, deoarece guvernarea unui stat, rolul instituțional și politic al șefului de stat are implicații practice deosebite în planul vieții obișnuite a cetățeanului și determină caracterele sistemului politic și constituțional ale unui stat, în special din punct de vedere al dihotomiei: stat totalitar sau stat democratic.

Realizând o sinteză a formelor de guvernământ vom reține că cele mai utilizate nu numai în istorie, dar și în perioada contemporană sunt monarhia și republica.

Monarhia, ca formă de guvernământ se caracterizează prin aceea că șeful statului este un monarh, (rege, domn, împărat etc.), absolut sau nu, ereditar sau desemnat după proceduri specifice în funcție de tradițiile regimului constituțional. Monahia este cunoscută din cele mai vechi timpuri și a fost cea mai răspândită formă de guvernământ. În raport cu aspectele istorice, dar și cu realitățile contemporane, în evoluția monarhiei mai importante sunt formele de: monarhie absolută și monarhie limitată (constituțională).

Monarhia absolută, ca cea mai veche formă de monarhie, se caracterizează prin puterea discreționară a șefului de stat. Această formă specifică până la Revoluția franceză din 1789 a existat totuși până aproape de timpurile noastre. De menționat că la începutul secolului al XX-lea existau încă în Europa două imperii absolute și anume Imperiul rus și Imperiul otoman.

Monarhia limitată (constituțională), așa cum arată chiar denumirea se caracterizează prin limitarea puterilor monarhului prin legea fundamentală a statului (constituția). O modalitate particulară a acestei forme de guvernământ o constituie astăzi „monarhia parlamentară constituțională” întâlnită în Anglia, Belgia, Spania, Olanda și Ţările Scandinave. Existența unei astfel de forme de guvernământ se justifică prin tradițiile și istoria acestor țări, dar și prin eficiența în plan constituțional, politic, social și economic a existenței unui monarh care nu exercită guvernarea propriu-zisă, are rol de a reprezenta statul, de a garanta aplicarea legii fundamentale și de a media raporturile dintre puterile statului, dintre stat și societate. Totuși, în exercitarea acestui rol constituțional, monarhul păstrează unele prerogative, precum dreptul de a dizolva parlamentul, dreptul de a numi în funcții superioare și, uneori, dreptul de a refuza semnarea unor legi.

Republica este acea formă de guvernământ în care, așa cum se spune, cetățenii se guvernează singuri, desemnându-și sau alegând un șef de stat, denumit, de regulă, președinte. În republică, guvernarea se înfăptuiește prin reprezentanți aleși după proceduri electorale. Şeful de stat – președintele de republică – este ales fie direct prin vot universal, fie de către parlament.

Variantele contemporane ale republicii sunt: republica parlamentară, republica prezidențială și republica semiprezidențială.

În cazul republicii parlamentare șeful de stat este ales de către parlament, în fața căruia de altfel și răspunde. Datorită acestui fapt, poziția legală a șefului de stat este inferioară parlamentului (Italia, Austria, Germania, Finlanda). Important este de subliniat faptul că în cadrul acestei forme de organizare a guvernării președintele de republică are atribuții restrânse de guvernare, rolul său constituțional fiind acela de a garanta supremația legii fundamentale și a media între puterile statului, respectiv între stat și societate. O astfel de formă de guvernământ este întâlnită în majoritatea statelor europene.

Republica prezidențială și semiprezidențială se caracterizează prin alegerea șefului de stat de către cetățeni, fie direct prin vot universal, egal, secret și liber exprimat, fie indirect, prin intermediul colegiilor electorale, așa cum se procedează în S.U.A., de exemplu. Atribuțiile constituționale ale președintelui de republică în acest caz sunt mult amplificate, șeful statului exercitând acte de guvernare, având un rol important în conducerea politicii interne și externe a statului. Președintele republicii este șef al executivului, singur, ca în situația S.U.A., fie împreună cu primul ministru. Republica semiprezidențială este o variantă cunoscută în Europa după cel de-al doilea război mondial, exemplul tipic fiind Franța. Caracteristica principală a acestei forme particulare de guvernare o reprezintă dualitatea la conducerea executivului de către președintele republicii și primul ministru. În Europa două state sunt considerate că au în prezent o astfel de formă de organizare a guvernământului: Franța și România. În cazul Franței, republica semi-prezidențială are determinări și condiționări de natură istorică și politică, tipice pentru acest stat după al doilea război mondial. Pentru România, republica semi-prezidențială este o soluție pur constituțională, postdecembristă a cărei determinări sociale sau istorice sunt mai puțin evidente.

 

Este util să prezentăm în linii generale principalele repere ale istoriei formelor de guvernământ a României. Evoluția formei de guvernământ în România a exprimat întreaga istorie a poporului român de la formarea statului unitar român (1859), până în prezent. În acest sens vom aminti că potrivit Statutului lui Cuza (1864) puterile publice erau încredințate: „Domnului, unei Adunări Ponderatice și Adunării Elective”, „domnia” caracterizând deci instituția de șef de stat.

Constituția din anul 1866, Sub – secțiunea I „Despre domn”, reglementează monarhia ca formă de guvernământ stabilind ereditatea în linie descendentă directă, legitimitatea cu excluderea copiilor nelegitimi, primogenitura, masculinitatea, cu înlăturarea urmașilor de sex feminin. După proclamarea Regatului (1881) domnul „ia pentru sine și moștenitorii săi, titlul de Rege al României”. Monarhia este menținută și de Constituțiile din 1923 și din 1938.

Forma monarhică a fost înlocuită cu forma republicană de guvernământ prin Legea nr. 363 din 30 decembrie 1947. Republica a fost consacrată prin Constituțiile din anii 1948, 1952 și 1965.

După revoluția din decembrie 1989, prin Decretul-lege nr. 2 s-a reafirmat forma de guvernământ republicată, iar potrivit legislației s-a instituit funcția de Președinte al României. Constituția actuală a României prin art. 1 stabilește că forma de guvernământ a statului român este republica. Președintele României este ales prin vot universal, direct și liber exprimat, nu este subordonat Parlamentului și este șef al executivului alături de primul ministru.

Aceste succinte considerații în plan juridic sunt necesare pentru a permite o scurtă analiză din punct de vedere istoric, dar și prin implicațiile sociale și politice pe care le comportă, a formelor de guvernământ: monarhia constituțională și republica în România, alegând ca repere istorice în mod deosebit Constituțiile din 1866 și 1923, Legea nr. 363 din 30 decembrie 1947, precum și actele cu valoare constituțională, inclusiv legile fundamentale care după această dată au consfințit ca formă de guvernământ, republica.

O astfel de analiză pe criterii nu numai juridice, dar și istorice, sociale și politice permite o mai bună explicare și fundamentare a principalelor caracteristici ale formei de guvernământ actuale a României, precum și pentru a justifica succinte considerații în legătură cu rolul ce ar trebui să fie încredințat șefului de stat într-o societate democratică contemporană bazată pe separația și echilibrul puterilor în stat, pe consacrarea și garantarea drepturilor omului, așa cum se dorește a fi în România.

 

Trebuie subliniat și faptul că nu există o corespondență biunivocă între conceptele de „formă de guvernământ”, și, pe de altă parte, „regim politic”. Istoria demonstrează că au existat și pot exista regimuri politice democratice sau totalitare în toate formele de guvernământ. De precizat că un regim politic totalitar este specific pentru monarhia absolută și aproape neîntâlnit în cazul monarhiei constituționale. În cazul republicii există o tendință a republicilor prezidențiale de a evolua spre regimuri politice totalitare așa cum se și întâmplă astăzi în multe dintre țările Americii Latine. Esențial pentru tipul de regim politic existent într-un stat este rolul și atribuțiile șefului de stat indiferent dacă acesta este monarh sau președinte. În cazul regimurilor politice totalitare sau absolutiste șeful de stat deține puterea discreționară, iar principiile constituționale, în măsura în care acestea există, sunt fie pur formale sau nerespectate.

În evoluția sa, statul român a cunoscut mai multe forme de guvernământ. Potrivit Statului lui Cuza (1864), forma de guvernământ a statului era monarhia constituțională, puterile publice fiind încredințate Domnului și Adunării naționale reprezentative (cu o structură bicamerală). De asemenea, Constituțiile din 1866, 1923 și 1938 instituie monarhia constituțională ca formă de guvernământ stabilind ereditatea în linie descendentă directă cu înlăturarea urmașilor de sex feminin, ca modalitate de succesiune la tron.

După proclamarea regatului în 1881, domnul ia pentru sine și moștenitorii săi titlul de „Rege al României”.

Forma republicană de guvernământ a fost instituită prin Legea nr. 363 din 30 decembrie 1947. Ulterior republica a fost consacrată prin Constituțiile din anii 1948, 1952 și 1965.

Actuala Constituție, în art. 1 alin. (2), consacră republica ca formă de guvernământ. De menționat că art. 152 care precizează limitele revizuirii legii fundamentale, interzice expres schimbarea formei de guvernământ.

Având în vedere atribuțiile Președintelui, raporturile acestuia cu Guvernul și Parlamentul, actuala formă de guvernământ a României poate fi caracterizată ca fiind republică semiprezidențială.

6. Caracterele statului român

Noțiunea de caractere ale statului desemnează o trăsătură definitorie a statului care îi conferă acestuia o individualitate proprie și care îl deosebește de un alt stat. Caracterele statului au o dublă semnificație:

1. Valorică-istorică. Caracterele se formează pe parcursul evoluției sale și sunt exprimate de trăsăturile generale ale societății în care statul ființează, respectiv particularitățile etnice, de tradiții culturale și spirituale, dimensiunile comunității de limbă și spiritualitate ale societății, gradul de omogenitate socială sau, după caz, diversitatea etnică lingvistică și culturală, și nu în ultimul rând tradițiile istorice privind organizarea statală, aspirațiile spre independență, suveranitate și unitate.

2. Semnificația politico-juridică. Caracterele statului sunt exprimate în norme constituționale cu valoare de principiu. Reglementările constituționale privind caracterele statului au valoare normativă, chiar dacă se referă și consacră valori esențiale ale societății organizate statal, deoarece au forță juridică, impun reguli de conduită ce caracterizează puterea statală și chiar organizarea societății în stat.

Nu există similitudine între noțiunile de caractere ale statului și aceea de elemente ale statului. Elementele constitutive ale statului sunt identice pentru toate statele, ele reprezentând factori fără de care puterea de stat nu poate să existe. Populația, teritoriul și puterea politică reprezintă elementele constitutive ale statului, identice pentru orice stat, definitorii pentru acesta. Caracterele statului sunt formele de exprimare și de realizare a valorilor sociale și statale fundamentale care determină conținutul elementelor constitutive ale statului, le conferă acestora substanță, le individualizează, au un caracter concret, și în consecință pot diferi de la un stat la altul. Caracterele statului nu sunt determinate de voința politică a guvernanților. Consfințind anumite caractere ale statului, Constituția este o operă creativă, ea nu doar constată anumite valori perene ale unei anumite colectivități organizate statal.

În literatura de specialitate se face distincție între caracterele și atributele statului. Conceptul de caracter al statului se referă în special la configurarea trăsăturilor intrinseci ale acestuia, pe când atributele depind de regimul politic existent la un moment dat în statul respectiv. Acestea exprimă și sunt determinate de voința legiuitorului constituant. Exemple de atribute ale statului: stat democratic, stat de drept, stat pluralist, stat social etc. Caracterele statului, fiind determinate de valorile fundamentale, esențiale ale societății și organizării sale, au un grad de stabilitate accentuat, sunt permanente, spre deosebire de unele dintre atribute, care evoluează sub aspectul conținutului și al exprimării normative de voința legiuitorului constituant, care la rândul ei exprimă caracteristicile de bază ale regimului politic existent la un moment dat într-un stat. Datorită gradului de stabilitate accentuat, a permanenței pe parcursul evoluției unui stat și unei societăți, caracterele statului, spre deosebire de atribute, se regăsesc formulate în mai multe constituții ale aceluiași stat, în măsura în care sunt compatibile cu ordinea politică și juridică recunoscută.

Caracterele statului sunt esențiale pentru a stabili voința statală și a particulariza poziția statului ca subiect de drept constituțional și ca subiect de drept internațional politic în raporturile sale cu alte state pentru participarea acestuia la viața politică și economică internațională. Caracterele și atributele statului român sunt consfințite în art. 1 alin. (1) din Constituția României din 1991, multe dintre acestea fiind exprimate normativ și în unele din constituțiile anterioare, deoarece reprezintă valori esențiale, permanente ale organizării statale a poporului român. În Constituția României statul român este caracterizat ca fiind un stat național, unitar indivizibil, suveran și independent.

§1. Stat național

Acest caracter se confundă uneori de către doctrinari cu unul dintre cele trei elemente constitutive ale statului, respectiv cu populația. Nu se poate considera că populația, ca element constitutiv al statului, ce face parte din bazele organizării puterii, este sinonimă cu conceptul constituțional de caracter național al statului. Populația constituie unul dintre elementele caracteristice oricărui stat în funcție de care se organizează și se exercită puterea statală. Caracterul de național este o realitate socială, un mod esențial specific de structurare a populației unui stat prin care aceasta se individualizează față de populația altui stat. Acest caracter este și o trăsătură valorică a populației, determinată istoric și prin valori precum comunitatea de limbă și spirituală a acesteia.

Pentru statul român, caracterul național este permanent, definind populația prin comunitatea spirituală și materială. Această categorie statală se regăsește și în conceptul de națiune, care la rândul său cuprinde cetățenii, excluzând străinii și apatrizii.

Formarea statului român ca stat național și unitar este rezultatul unui proces istoric îndelungat marcat de diferite momente istorice: unirea de la 1859 și respectiv 1918 (sunt cele mai relevante în plan istoric, dar și politic și constituțional). Afirmarea caracterului național nu înseamnă exclusivism național sau șovinism. Statul român ocrotește prin tradiție, în mod egal pe toți cetățenii săi fără nicio discriminare.

§2. Caracterul unitar

Caracterul unitar al statului român semnifică particularitatea acestuia de a fi organizat ca o singură unitate sau ca o unică formațiune statală, în cadrul căruia s-a instituit o singura ordine juridică, bazată pe o unică Constituție și există ca un unic sistem de organisme prin care se exercită cele trei puteri.

Populația țării are aceeași cetățenie indiferent de naționalitatea pe care fiecare individ și-o declară în mod liber.

Caracterul unitar al statului român este strâns legat de caracterul național. Națiunea română are evident un caracter unitar, chiar dacă pe teritoriul statului coexistă și minorități naționale. Din punct de vedere statal și constituțional minoritățile naționale nu au caracterele unei națiuni care să confere statului român caracterul de stat multinațional și, în consecință, neunitar. Națiunea nu trebuie confundată cu naționalitatea sau cu cetățenia care exprimă apartenența juridică a unei persoane fizice la un anumit stat. Ea nu trebuie confundată nici cu poporul care desemnează masa indivizilor, indiferent de naționalitate constituită ca suport demografic al statului.

Statul român este unic subiect de drept constituțional, dar în același timp și de drept internațional public.

Caracterul unitar nu împiedică organizarea teritoriului în unități administrativ-teritoriale, conduse potrivit principiilor autonomiei locale, descentralizării și desconcentrării administrative.

§3. Stat indivizibil

Caracterul indivizibil decurge din caracterul unitar și indică faptul că statul nu poate fi împărțit în mai multe unități statale și transformat astfel în stat federal. Indivizibilitatea statului nu se confundă cu indivizibilitatea teritorială, care înseamnă că acesta nu poate fi împărțit în părți componente, beneficiind fiecare de un regim de autonomie, sau să fie desprinse din teritoriul statului și cedate altor state.

Faptul că teritoriul este divizat și organizat sub aspect administrativ nu aduce atingere indivizibilității statului. Caracterul indivizibil al statului a fost exprimat încă din Constituția din 1866 și în sensul dreptului constituțional privește toate cele trei elemente constitutive ale statului, respectiv teritoriul, populația și suveranitatea, deoarece nici unul nu poate fi împărțit și pus sub autoritatea altor state.

§4. Stat suveran și independent

Acest caracter exprimă supremația puterii de stat pe plan intern și neatârnarea acestuia față de altă putere pe plan extern. Supremația și independența sunt componente ale conceptului de suveranitate și sunt inseparabile.

În interiorul statului puterea se exercită de autoritățile publice expres învestite de Constituție și care pot fi grupate în cele trei categorii clasice: autoritatea legislativă – Parlamentul; autoritățile executive – Președintele, Guvernul, instituțiile administrative centrale și locale; Avocatul Poporului; parchetele și instanțele judecătorești prin care se înfăptuiește autoritatea și respectiv puterea judecătorească. Există și autorități statale care nu se încadrează formal în una dintre cele trei categorii de autorități, având o dublă natură, juridică și politică, așa cum este Curtea Constituțională.

Aceste autorități acționează în limitele prevăzute de Constituția României și legile speciale. În consecință, supremația puterii de stat nu se exercită în mod absolut și în afara controlului înfăptuit de organisme specializate sau chiar de opinia publică.

În interiorul statului, supremația puterii se raportează la celelalte puteri sociale, respectiv ale partidelor, sindicatelor, organizațiilor neguvernamentale etc.

România, ca stat suveran, este un subiect de drept internațional, și în această calitate îi incumbă drepturi și obligații prevăzute în tratatele internaționale. Potrivit Constituției României, tratatele internaționale fac parte din dreptul intern, dacă sunt ratificate de Parlament, și sunt totodată izvoare formale ale dreptului constituțional.

Art. 2 alin. (1) din Constituția României stipulează că suveranitatea națională aparține poporului român care o exercită prin organele sale reprezentative și prin referendum.

Principiul puterii suverane a poporului nu se suprapune peste caracterul suveran al statului român. Acest caracter se întemeiază pe principiul puterii suverane a poporului. Trebuie menționat și faptul că suveranitatea națională aparține poporului și nu națiunii.

Din punct de vedere constituțional, poporul poate fi privit într-o dublă accepțiune:

1. totalitatea cetățenilor indiferent care ar fi naționalitatea pe care o declară;

2. poporul este reprezentat de totalitatea cetățenilor cu drept de vot.

Art. 2 alin. (1) din Constituția României face trimitere la prima accepțiune. Constituantul român a asociat termenul de „suveranitate națională” cu cel de „popor” și a avut în vedere puterea a cărui deținător suveran este poporul, și pe care acesta nu o poate exercita direct, ci doar prin delegațiune, respectiv referendum sau reprezentare.

În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (2) din Constituție, niciun grup și nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu. Din simbioza acestor texte constituționale și caracteristici, rezultă următoarele trăsături ale caracterului statului român suveran și independent:

a) deși suveranitatea este națională, titularul acesteia nu este națiunea, ci poporul. În consecință în exercitarea mandatului lor, parlamentarii nu se află în serviciul națiunii, ci al poporului;

b) suveranitatea este inalienabilă, deoarece ceea ce se transmite organelor reprezentative este doar exercițiul acesteia. Suveranitatea este totodată și indivizibilă deoarece nu poate fi fragmentată și distribuită nici unui grup și nici unei persoane. Suveranitatea nu poate fi împropriată pentru a fi exercitată în nume propriu;

c) poporul își exercită suveranitatea nu numai prin Parlament, ci prin toate organele sale reprezentative. Mandatul parlamentarilor este reprezentativ și în consecință nu pot fi revocați de către cei care i-au ales;

d) exercitarea suveranității prin organele reprezentative nu este incompatibilă cu practicile democrației directe. Sensul modern al democrației directe este evident deosebit de cel tradițional. Procedura referendumului nu înseamnă participarea nemijlocită a întregului popor la exercitarea puterii statale, ci numai a unui segment al său, respectiv al corpului electoral. De aceea, reprezentarea și referendumul realizează o democrație semidirectă sau semireprezentativă, esența acesteia fiind procedeul delegațiunii.

§5. Forma de guvernământ

Problematica formei de guvernământ nu face parte din caracterele statului român, dar este determinată în esența sa de către acestea și contribuie în același timp la exprimarea lor constituțională. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Constituția României, forma de guvernământ a statului român este republica.

Opțiunea pentru o forma de guvernământ este de natură politică, dar se bazează și pe un raționament juridic de natură constituțională. Din analiza textelor constituționale, cu referire în special la art. 77 și 79 din Constituția României din 1923 și la Legea nr. 363/1947, rezultă o imposibilitate obiectivă, de drept, a schimbării în prezent și viitorul imediat apropriat a formei de guvernământ în România.

Forma republicană de guvernământ se poate înfățișa diferit de la o țară la alta, respectiv: regim parlamentar, regim prezidențial, regim semiprezidențial, regim prezidențial real etc. Pentru considerentele pe care le vom expune la timpul potrivit, considerăm forma de guvernământ a României ca fiind caracterizată printr-un regim politic semiprezidențial.

§6. Teritoriul și organizarea administrativă a României

Teritoriul interesează dreptul constituțional sub două aspecte, și anume: ca structură de stat și în al doilea rând ca organizare administrativă a teritoriului. În ambele accepțiuni se pune problema raporturilor dintre stat și teritoriu. Dreptul constituțional prezintă mai multe teorii care încearcă să explice acest raport.

Una dintre teorii, susținută de Jean Dabin și Laband consideră că raporturile dintre stat și teritoriu nu pot fi caracterizate ca imperium, adică un drept de comandă, deoarece suveranitatea care este autoritate, nu poate să se exercite decât asupra persoanelor, iar nu asupra lucrurilor. Drepturile asupra lucrurilor sunt un dominium, iar nu un imperium. În consecință, dreptul statului asupra teritoriului are ca obiect un lucru, astfel încât el trebuie caracterizat ca un dominium, respectiv ca un drept real. Chiar autorii acestei teorii consideră că dreptul statului asupra teritoriului nu trebuie echivalat cu un drept real constituit după modelul dreptului civil, ci constituie un drept real de drept public. Aceasta este în esență teoria teritoriului obiect.

Jellinek și Gerber sunt partizanii teoriei teritoriului, subiect cu largi rezonanțe în teoria statului și în doctrina de drept constituțional. Teritoriul nu este ceva exterior statului, un obiect asupra căruia acesta exercită anumite drepturi reale, ci trebuie considerat ca unul dintre elementele care alcătuiesc personalitatea juridică a statului și în consecință un element constitutiv al statului, indisolubil legat de puterea publică.

Teoria teritoriului limită, susținută de Leon Duguit, afirmă că teritoriul statului nu este nici obiectul unui drept real și nicio parte componentă a personalității acestuia, ci un cadru în limitele căruia statul își exercită puterea de comandă asupra voințelor individuale.

O concepție apropiată este teoria competenței ale cărei premize sunt teoria normativistă a lui Hans Kelsen și care neagă legătura dintre suveranitate și teritoriu, acceptând că în anumite situații statul își exercită atribuții și în afara teritoriului, respectiv anumite competențe, fără a putea să-și extindă suveranitatea.

Niciuna dintre aceste teorii nu este în măsură să dea o explicație științifică a raportului dintre stat și teritoriu. Orice încercare teoretică asupra raportului stat-teritoriu trebuie să accepte ideea că puterea statului asupra teritoriului este o manifestare a dreptului pe care poporul, așezat pe acest teritoriu, îl are asupra lui, adică o expresie a suveranității poporului respectiv. De asemenea, trebuie avute în vedere realitățile sociale care demonstrează că de-a lungul istoriei teritoriul a avut un rol hotărâtor în dezvoltarea popoarelor și a statelor și că suveranitatea națională nu a coincis totdeauna cu suveranitatea teritorială.

Statutul juridic al teritoriului unui stat are importanță fundamentală chiar pentru existența statului. Lipsa teritoriului echivalează cu inexistența de facto a statului, iar imprecizia în stabilirea statutului juridic al teritoriului afectează personalitatea statului ca și procesul de guvernare propriu-zis.

Art. 3 alin. (1) din Constituția României statornicește principiul potrivit căruia teritoriul României este inalienabil, deci nu este posibilă înstrăinarea în orice mod a unei porțiuni din teritoriu, și în al doilea rând niciun stat nu poate exercita atribute de putere asupra teritoriului statului în cauză.

În conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (2) din Constituția României, frontierele țarii sunt stabilite prin lege organică, dar în conformitate cu principiile și acordurile internaționale admise de dreptul internațional public și bineînțeles recunoscute de România.

Ultimul alineat al art. 3 din Constituția României prevede că pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populații străine. Această prevedere are caracter de tradiție și este întâlnită și în Constituțiile din 1866, 1923 și 1938. Textul constituțional se referă la colectivități care întrunesc caracterele unei naționalități sau minorități naționale. Interdicția de strămutare nu se referă la persoanele străine care solicită statului român aprobarea pentru stabilirea definitivă pe teritoriul țării.

Art. 3 alin. (3) din Constituția României stabilește că teritoriul este organizat sub aspect administrativ în: comune, orașe și județe, ceea ce corespunde conceptului constituțional de organizare administrativă a teritoriului.

În literatura de specialitate au fost exprimate două opinii pentru definirea noțiunii:

1. Organizarea administrativă a teritoriului este definită ca delimitarea populației și teritoriului în unități administrative, în vederea înfăptuirii conducerii de stat în mod unitar, pe întreaga țară, potrivit cu funcțiile și sarcinile statului.

2. Organizarea administrativă a teritoriului este definită ca delimitarea teritoriului în unități administrative, făcută în scopul realizării unitare a puterii de stat.

Acest al doilea punct de vedere este întemeiat, deoarece teritoriul este una dintre bazele organizării puterii în stat, iar definiția trebuie să exprime relația dintre teritoriu și organizarea puterii de stat. Populația este factorul mobil, pe când delimitările teritoriului sunt fixe.

O altă problemă se referă la departajarea noțiunilor de structură de stat și organizare administrativă a teritoriului. Cele două noțiuni sunt strâns legate între ele. Deosebirea principală între structura de stat și organizarea administrativă a teritoriului, constă în faptul că prima se referă la organizarea puterii la nivelul statului întreg, în timp ce organizarea administrativă a teritoriului are în vedere crearea pe teritoriul statului a unui număr de unități în care să funcționeze organe ale autorităților statale de aceeași natură ca cele care își desfășoară activitatea pe întreg teritoriul, dar cu competențe diferite, cu scopul unei maxime eficiențe a conduceri de stat pe plan local. În esență, putem defini organizarea administrativă a teritoriului ca reprezentând delimitarea teritoriului unui stat în unități administrativ-teritoriale, în scopul realizării unitare și eficiente a puterii.

În România, prima lege de organizare administrativă a teritoriului a fost elaborată de Al.I. Cuza la 1864. Prin Legea din 1929 teritoriul a fost organizat în județe, plăși, comune și orașe. În anul 1938 se creează o unitate mai mare decât județul, respectiv, ținutul. Ulterior, Legea nr. 5/1950 a stabilit că sunt unități administrativ teritoriale: regiunile, raioanele, orașele și comunele.

Actuala organizare administrativă a teritoriului este reglementată de art. 3 alin. (3) din Constituție și de Legea nr. 2/1968, care se referă la: județe, orașe, acestea pot fi și municipii, inclusiv municipiul București și comune, care sunt alcătuite din sate, fără însă ca satul să fie o unitate administrativ-teritorială distinctă.

7. Atributele statului român

Prin noțiunea de atribute ale statului se înțelege dimensiunile lui definitorii astfel cum rezultă din dispozițiile constituționale, ca expresie a voinței politice și determinate de regimul politic și în același timp valori de principiu ale ordinii constituționale.

Statul de drept, pluralismul, democrația, societatea civilă, sunt incontestabil valori universale ale gândirii și practicii politice contemporane și se regăsesc exprimate normativ și în Constituția României, dar și în documentele internaționale.

Atributele statului configurează calitatea acestuia de subiect de drept constituțional și definesc puterea, dar și raporturile complexe dintre stat și cetățeni și celelalte subiecte de drept constituțional. Atributele statului român reglementate normativ în dispozițiile art. 1 alin. (3) din Constituția României: 1. stat de drept; 2. stat social; 3. stat pluralist; 4. stat democratic.

§1. Stat de drept

Este unul dintre cele mai discutate concepte ale dreptului constituțional și este indiscutabil legat de trecerea de la dreptul statului la statul dreptului. În literatura de specialitate s-au afirmat uneori opinii contradictorii, potrivit cărora statul de drept corespunde unei necesități antropologice sau că este un mit, un postulat și o axiomă, iar pe de altă parte, statul de drept, este un pleonasm, un nonsens juridic.

Conceptul statului de drept reprezintă o realitate constituțională a cărui fundament se regăsește în mecanismele exercitării puterii statale, în raporturile dintre putere și libertatea fiecărui individ al societății și în aplicarea principiului legalității la întreaga activitate statală, dar și la comportamentul fiecărui membru al societății.

Statul de drept s-a format și s-a răspândit în raport cu trei mari modele:

1. Modelul englez „rule of law” se caracterizează prin limitarea puterii monarhului, iar pe de altă parte, prin conservarea puterii parlamentului, ceea ce în planul dreptului constituțional înseamnă:

a) restrângerea prerogativelor monarhului și recunoașterea lor unei puteri constituite prin normele dreptului pozitiv;
b) necesitatea fondării actelor executivului direct sau indirect pe autoritatea Parlamentului;
c) obligația tuturor subiectelor de drept să se supună legii jurisdicției.

2. Concepția germană pune accentul pe necesitatea de a asigura legalitatea în administrație și controlul jurisdicțional al acesteia.

3. Concepția franceză consideră statul de drept ca un stat legal, care proclamă și apără principiul legalității.

În sintagma, stat de drept, sunt implicate două aspecte ale juridicului, aparent contradictorii, dar totuși complementare: normativitatea și ideologia. În planul normativității, statul de drept apare ca un principiu structural al Constituției alături de alte atribute esențiale ale statului, materializând valori fundamentale pe care se bazează existența societății și a statului. Din punct de vedere normativ, exigențele statului de drept se manifestă într-un dublu sens:

- sensul formal – cerința ca statul, organele sale să respecte legile, să se subordoneze strict regulilor juridice care au ca obiect modul de alcătuire a organelor statului, atribuțiile și funcțiile ce le revin.

- sensul material – cerința ca organele statului, exercitându-și atribuțiile, să respecte garanțiile juridice privind exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor,

În planul ideologiei, statul de drept conferă un sistem logic de idei, prin care oamenii își reprezintă societatea, statul, în toate manifestările sale și prin care se conferă legitimitate statului.

Sintagma „stat de drept” nu este un simplu concept logic, ci exprimă o necesitate fundamentală de ordin constituțional potrivit căreia:

a) dreptului îi este indispensabil statul pentru a-i crea normele și pentru a asigura finalitatea și eficacitatea normelor juridice.
b) statului îi este indispensabil dreptul pentru a exprima puterea, prin instituirea unui comportament general și obligatoriu.

În esență, statul de drept exprimă o condiție cu privire la putere, o mișcare de raționalizare a acesteia, dar și o nouă concepție cu privire la drept, la rolul și funcțiile acestuia.

Profesorul Tudor Drăganu, în lucrarea sa „Introducere în teoria și practica statului de drept”, propune o interesantă și cuprinzătoare definiție acestui concept de drept constituțional: „Statul de drept este considerat acel stat care organizat pe baza principiului separațiilor puterilor statului, în aplicarea căruia justiția dobândește o reală independență și urmând prin legislația sa promovarea drepturilor și libertăților inerente naturii umane, asigură respectarea strictă a reglementărilor sale de către ansamblul organelor lui, în întreaga lor activitate”.

Definiția redă principalele elemente ale statului de drept – separația puterilor, ca realitate a activității statale, aplicarea principiului legalității în activitatea tuturor organelor statului, respectarea și garantarea drepturilor fundamentale ale omului.

Tot din această definiție rezultă trăsăturile de bază ale statului de drept, respectiv:

a) libertățile persoanei umane reclamă garanții ale securității și dreptății prin primatul dreptului și în special al Constituției.
b) moderarea executării puterii reclamă organizarea și adaptarea funcțiilor organelor eratice și un sistem normativ ierarhizat.

§2. Condițiile statului de drept

În documentul final al Reuniunii de la Copenhaga din 1990 s-a precizat că statul de drept nu înseamnă pur și simplu o legalitate formală, iar în Carta de la Paris din 1990 statul de drept este prefigurat nu doar în raport cu drepturile omului, ci și cu democrația, ca unic sistem de guvernământ.

Din coroborarea principiilor înscrise în documentele internaționale, precum și în raport cu doctrina de drept constituțional, considerăm ca fiind condiții sau caractere ale statului de drept, următoarele:

1. acreditarea unei noi concepții cu privire la stat, îndeosebi sub următoarele aspecte: natura voluntară sau consensuală a statului, delimitarea statului de societatea civilă, responsabilitatea statului și a autorităților ce îl alcătuiesc și moderarea constrângerii ca mijloc de intervenție a statului în societate prin forme adecvate și rezonabile;

2. valorificarea rațiunilor și mecanismelor principiului separațiilor puterilor în stat;

3. instaurarea și aprofundarea unei autentice și reale democrații;

4. instituționalizarea și garantarea drepturilor și libertăților omului și cetățeanului;

5. instaurarea unei ordini juridice coerente și ierarhizată și al unui domeniu al legii.

Funcționalitatea și coerența sistematică a statului de drept trebuie asigurată prin câteva sisteme de reglare, respectiv:
a) controlul politic care se realizează de către Parlament, ca una dintre funcțiile lui esențiale, prin mijloace instituționale variate;
b) controlul administrativ care se înfăptuiește în sistemul organelor administrației publice, fie la inițiativa acestora fie la inițiativa cetățenilor;
c) controlul jurisdicțional asupra legalității actelor administrative, încredințat fie instanțelor de drept comun fie instanțelor specializate;
d) controlul constituționalității legilor;
e) controlul respectării drepturilor și libertăților fundamentale prin intermediul organelor autorității și paterii judecătorești;
f) procedura de conciliere și control, care se realizează prin instituția „ombudsmanului” sau Avocatul Poporului;
g) accesul liber la justiție și organizarea activității de judecată în mai multe grade de jurisdicție.

În ceea ce privește consacrarea statului de drept în Constituția României, trebuie menționat că acest lucru se realizează prin numeroase dispoziții care dau consistență acestui concept de drept constituțional, respectiv art. 16 alin. (2), care prevede că nimeni nu este mai presus de lege; art. 15 alin. (2) care proclamă principiul neretroactivității legii.

Prevederile se referă la drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor, la mecanismul separațiilor puterilor, la pluralism, la organizarea și funcționarea autorităților statului, la accesul liber la justiție și organizarea controlului parlamentar, administrativ și jurisdicțional.

Statul de drept nu reprezintă un stat a cărui esența este epuizată prin reglementările constituționale și prin alte acte normative, la un moment dat. Statul de drept nu este exclusiv o instituție a dreptului constituțional, ci trebuie să devină o realitate, regăsită la nivelul conduitei fiecărui subiect de drept, fie el organ al statului sau simplu cetățean. Aceasta înseamnă și presupune un proces evolutiv complex la care să participe toate structurile societății și în același timp un proces de perfecționare în plan ideologic și moral cu scopul perfecționării activității organelor statului și instaurarea efectivă a principiului legalității, formarea unui comportament civic în spiritul respectării legii și a valorilor fundamentale ale democratismului.

Constituția României stabilește, în conținutul său normativ, și principalele garanții ale statului de drept:

a) regimul constituțional, adică stabilirea în Constituție a principiilor fundamentale de organizare și activitate a celor trei puteri. Stabilirea regimului juridic aplicat revizuirii Constituției;

b) legitimitatea populară directă sau indirectă a organelor statului și autorităților publice;

c) asigurarea supremației Constituției printr-un control politic sau jurisdicțional, ca și asigurarea supremației legii, față de celelalte acte normative;

d) exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale să nu poată fi restrânsă decât temporar, numai în situații expres determinate, proporțional cu împrejurarea care justifică restrângerea și fără a se suprima însuși dreptul sau libertatea fundamentală;

e) independența și imparțialitatea justiției. Astfel, art. 21 alin. (2) din Constituția României stipulează că nicio lege nu poate îngrădi accesul liber la justiție a unei persoane, pentru apărarea drepturilor, a libertăților și intereselor legitime.

§3. Stat social

Statul român, precizează art. 1 alin. (3) din Constituția României, este un stat social, ceea ce semnifică implicarea statului în domeniul social și economic.

În concepția tradițională, esența democrației o reprezintă libertatea și implicit limitarea intervenției statului în viața societății. Cu toate acestea, libertatea economică și socială reprezintă simple deziderate, fără un suport material, fără elaborarea unei strategii globale de dezvoltare și de urmărire a programului elaborat.

De aceea, conceptul constituțional de stat social nu contrazice, ci susține democrația prin prisma realizării interesului general care trebuie evaluat ca scop fundamental al serviciilor publice, respectiv: asigurarea unui nivel de trai decent pentru toți locuitorii, asigurarea sănătății populației, dezvoltarea sistemului de instrucție și educare, a culturii, protecția mediului etc.

Doctrina constituțională și politologia au subliniat faptul că nu este de preferat nici intervenția masivă a statului în economie și în viața socială, fapt care duce la etatizarea societății, dar nici o poziție pasivă a statului față de problematica și realizarea interesului general social.

Esența problemei constă nu în repudierea rolului statului sau în amplificarea acestui rol, ci în stabilirea gradului de intervenție etatică, precum și a formelor concrete de intervenție adecvate fiecărei etape de dezvoltare a societății.

În conformitate cu dispozițiile constituționale, statul român trebuie să asigure:
a) libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, valorificarea tuturor factorilor productivi;
b) exploatarea resurselor naturale în concordanță cu interesul național;
c) refacerea și ocrotirea mediului înconjurător și menținerea echilibrului ecologic;
d) crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții;
e) protejarea intereselor naționale în activitatea economica și financiară, valutară;
f) stimularea cercetării științifice.

§4. Stat pluralist

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Constituția României, pluralismul în societatea românească este o garanție a democrației constituționale. În sens comun, prin pluralism se înțelege o multitudine de factori echivalenți, care nu pot fi reduși la unitate. Totodată, pluralismul gnoseologic sau pragmatismul afirmă că adevărul este numai ceea ce îi este util individului, iar persoana umană este categoria supremă, în consecință, se admite că puterea este un rău inevitabil și de aceea trebuie promovate măsuri pentru protecția persoanei în fața puterii statale, respectiv garantarea constituțională a drepturilor și libertăților fundamentale și instituționalizarea unor structuri de limitare a puterii.

De asemenea, pluralismul trebuie înțeles în strânsă legătură cu conceptul democrației. Prin această corelație, democrația este relativizată deoarece ea pune pe picior de egalitate, sub aspect valoric, opiniile majoritare, cât și cele contrare sau minoritare. În acest sens, se afirmă că pluralismul este opusul totalitarismului, dacă se îndeplinesc două condiții:

a) opiniile, conceptele, atitudinile să fie licite, să nu contravină democrației constituționale;
b) să se respecte regula majorității în adoptarea deciziilor.

Exemplu: potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (2) din Constituția României, partidele sau organizațiile, care prin scopurile, ori prin activitatea lor militează împotriva pluralismului politic, a principiului statului de drept, ori a suveranității, a integrității, sau a independenței României sunt neconstituționale.

Principiul pluralismului este opus unicității exercitării puterii exprimată în consacrarea rolului conducător în societate a partidului. De aceea, într-o societate compozită și concurențială, pluralismul instituțional este logic și necesar.

Din cele afirmate mai sus rezultă că noțiunea de pluralism privește multiple aspecte ale existenței sociale, respectiv, pluralismul politic, pluralismul instituțional, pluralismul funcțional al organelor statului, pluralismul ideologic și nu în cele din urmă pluralismul social, ca bază pentru toate celelalte forme de manifestare a pluralismului. În nicio împrejurare acest principiu constituțional nu este opus unității statului român, indivizibilității statale și teritoriale, principiului naționalismului. Pluralismul se regăsește în toate aceste caractere ale statului, fără a le nega, ci, dimpotrivă, le conferă adevărata existență și funcționalitate democratică.

Pluralismul instituțional se reflectă în următoarele categorii de instituții reglementate de Constituția României:
a) populare – sufragiul universal și referendumul, organizarea sindicală și grupurile neguvernamentale;
b) politice – partidele și formațiunile politice;
c) deliberative – Parlamentul;
d) executive – Guvernul și structura administrației publice;
e) jurisdicționale – instanțele de judecată de drept comun și speciale.
§5. Stat democratic

Democrația reprezintă o forma de perfecțiune morală și dimensionează atât organizarea cât și funcționarea puterii pentru a o umaniza, cât și modul de viață al cetățenilor pentru al modera. Cea mai succintă, dar și valoroasă definiție constituțională a democrației este redată de art. 2 din Constituția Franței, care proclama guvernarea poporului prin popor și pentru popor.

Democrația este un concept și un fenomen integrator, cumulând valori morale, politice, și juridice ale societății, într-un context social istoric determinat și care, în esență, exprimă cerința ca exercitarea puterii să se realizeze numai în raport cu interesul social al deținătorului puterii, respectiv, poporul.

Principalele dimensiuni constituționale ale democrației sunt:
a) exercitarea suveranității de către popor;
b) asigurarea participării poporului la rezolvarea treburilor publice, prin: sufragiu universal, inițiativă legislativă, referendum, precum și existența unui organ legiuitor, autentic și reprezentativ;
c) partajarea prerogativelor autorităților publice, colaborarea și controlul reciproc;
d) descentralizarea administrativă;
e) pluralismul social, instituțional, politic și ideologic;
f) aplicarea principiului majorității în activitatea deliberativă a organelor colegiale;
g) consacrarea și garantarea constituțională a drepturilor și libertăților fundamentale.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Constituția României, statul român este și democratic. Acest principiu este exprimat și concretizat și de alte dispoziții constituționale, respectiv:
- art. 2 alin. (1) suveranitatea națională aparține poporului;
- art. 61 alin. (1) parlamentul este organul reprezentativ al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării;
- art. 90, poporul își exprimă prin referendum voința sa cu privire la problemele de interes național;
- art. 74 alin. (1) și art. 150 se referă la inițiativa populară cu privire la propunerea unui proiect de lege și la revizuirea Constituției;
- art. 8 alin. (1) proclamă principiul pluralismului ca o condiție și o garanție a democrației constituționale;
- drepturile și libertățile fundamentale sunt consacrate și garantate în titlul al doilea al Constituției României.

 

8. Aspecte ale jurisprudenței Curții Constituționale privind caracterele și atributele statului (art. 1 din Constituție)

a. Art. 1 alin. (1): „România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil”

Curtea Constituțională a arătat că există o deplină concordanță între caracterul unitar al statului, iar pe de altă parte principiul descentralizării administrative. În acest sens, în jurisprudența sa, a statuat că: „Nu poate exista nicio antinomie între art. 1 alin. (1) din Constituție, referitor la caracterul unitar al statului și art. 120 din Constituție, privind principiul descentralizării, din contră, ele se completează, obiectivul celui din urmă fiind o mai bună administrare și gestionare a resurselor locale” (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014 publicată în M.Of. nr. 123 din 19 februarie 2014).

Instanța constituțională a stabilit că este contrar normelor Legii fundamentale, respectiv art. 1 alin. (1), care consacră caracterul de stat unitar pentru România, existența unor organe decizionale și executive create pe criterii etnice, pentru unele comunități de cetățeni români, care au statutul de „minorități naționale”. Dacă s-ar accepta existența unor astfel de autorități, ale căror statut și relații cu organele de decizie și executive ale statului nu sunt definite, s-ar realiza o autonomie colectivă și politică pe criterii etnice: „Crearea unor organe proprii de decizie și executive ale unor comunități de cetățeni români, circumstanțiate prin statutul de „minorități naționale”, adică pe criterii etnice, este de natură să determine confuzie, acreditând ideea unei autonomii de decizie și execuție a acestora, incompatibile cu conceptul de stat unitar” (Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în M.Of. nr. 246 din 7 aprilie 2014).

Curtea Constituțională a statuat că simbolurile proprii ale minorităților naționale nu pot fi considerate „simboluri naționale”, deoarece s-ar aduce atingere caracterelor de stat unitar și național, consacrate de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Constituție: „Acceptarea ideii că și simbolurile proprii ale minorităților naționale ar constitui „simboluri naționale” aduce atingere caracterului național al statului român, încălcând astfel limitele revizuirii prevăzute de dispozițiile art. 152 alin. (1) din Constituției” (Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în M.Of. nr. 246 din 7 aprilie 2014).

 

b. Art. 1 alin. (3) teza I: „România este stat de drept”

Curtea Constituțională identifică trăsătura fundamentală a statului de drept, respectiv supremația Constituției, și obligativitatea respectării legii. A se vedea în acest sens: Decizia nr. 232 din 5 iulie 2001, publicată în M.Of. nr. 727 din 15 noiembrie 2001, și Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în M.Of. nr. 90 din 3 februarie 2011.

Totodată, s-a afirmat în jurisprudența instanței constituționale că statul de drept, asigurând supremația Constituției, realizează și „corelarea tuturor legilor și tuturor actelor normative cu acesta” (Decizia nr. 22 din 27 ianuarie 2004, publicată în M.Of. nr. 233 din 17 martie 2004).

Cerințele statului de drept privesc scopurile majore ale activității statale, respectiv supremația legii, ceea ce implică subordonarea statului față de drept. În acest sens, dreptul asigură mijloacele prin care pot fi cenzurate opțiunile sau deciziile politice și să realizeze eliminarea eventualelor tendințe abuzive și discreționare ale structurilor statului. Totodată, statul de drept asigură supremația Constituției, existența regimului de separație a puterilor publice și consacră garanții, inclusiv de natură jurisdicțională, care să asigure respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor, în primul rând prin limitarea autorității statului, fapt ce reprezintă încadrarea activității autorităților publice în limitele legii.

Jurisprudența Curții Constituționale exprimă astfel cerințele principale ale statului de drept în raport cu scopurile activității statale. Se realizează astfel prin jurisprudență o sinteză deosebit de elocventă a doctrinei privind noțiunea și trăsăturile statului de drept. Este semnificativă în acest sens Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în M.Of. nr. 79 din 30 ianuarie 2015, prin care Curtea Constituțională conferă o explicație pertinentă caracterului de stat de drept, consacrat de art. 1 alin. (3) teza I din Constituție: „Exigențele statului de drept privesc scopurile majore ale activității sale, prefigurate în ceea ce îndeobște este numit ca fiind domnia legii, sintagmă ce implică subordonarea statului față de drept, asigurarea acelor mijloace care să permită dreptului să cenzureze opțiunile politice și, în acest cadru, să pondereze eventualele tendințe abuzive, discreționare, ale structurilor etatice. Statul de drept asigură supremația Constituției, corelarea legilor și a tuturor actelor normative cu acesta, existența regimului de separație a puterilor publice care trebuie să acționeze în limitele legii, și anume în limitele unei legi ce exprimă voința generală. Statul de drept consacră o serie de garanții, inclusiv jurisdicționale, care să asigure respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor prin autolimitarea statului, respectiv încadrarea autorităților publice în coordonatele dreptului”. A se vedea în același sens și Decizia nr. 70 din 18 aprilie 2000, publicată în M.Of. nr. 334 din 19 iulie 2000.

Principiul stabilității și securității raporturilor juridice nu este consacrat în mod expres de Constituția României, dar, la fel ca și alte principii constituționale, este implicat de dispozițiile normative constituționale, respectiv art. 1 alin. (3), care consacră caracterul de stat de drept. În acest fel, instanța noastră constituțională acceptă deducerea, pe cale de interpretare, a unor principii de drept implicate de normele exprese ale Legii fundamentale. În acest sens, prin Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în M.Of. nr. 347 din 6 mai 2008, Curtea Constituțională a statuat că: „Principiul stabilității și securității raporturilor juridice, deși nu este în mod expres consacrat de Constituția României, acest principiu se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3), potrivit cărora România este stat de drept, democratic și social, cât și din preambulul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa”. A se vedea în același sens și Decizia nr. 685 din 25 noiembrie 2014, publicată în M.Of. nr. 68 din 27 ianuarie 2015.

Mai mult, instanța noastră constituțională a considerat că principiul securității raporturilor juridice civile constituie o dimensiune fundamentală a statului de drept (a se vedea Decizia nr. 570 din 29 mai 2012, publicată în M.Of. nr.404 din 18 iunie 2012; Decizia nr. 615 din 12 iunie 2012, publicată în M.Of. nr. 454 din 6 iulie 2012).

Curtea Constituțională se pronunță în mod constant pentru claritatea și predictibilitatea legii, acestea fiind cerințe ale statului de drept. Astfel, „existența unor soluții legislative contradictorii și anularea unor dispoziții legale prin intermediul altor prevederi cuprinse în același act normativ conduc la încălcarea principiului securității raporturilor juridice, ca urmare a lipsei de claritate și predictibilitate a normei, principii ce constituie o dimensiune fundamentală a statului de drept, astfel cum acesta este consacrat în mod expres prin dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală (Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în M.Of. nr. 116 din 15 februarie 2012).

Referitor la statul de drept, Curtea Constituțională a arătat că dreptatea și democrația socială sunt valori supreme. În acest context, autoritățile militarizate, în speță Jandarmeria Română, exercită, în condițiile legii, atribuții specifice cu privire la apărarea ordinii și liniștii publice, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a proprietății publice și private, la prevenirea și descoperirea infracțiunilor și a altor încălcări ale legilor în vigoare, precum și la protecția instituțiilor fundamentale ale statului și combaterea actelor de terorism. În consecință, a statuat instanța constituțională: „Prin posibilitatea unor autorități militarizate de a constata contravențiile săvârșite de civili, nu este afectat în niciun fel art. 1 alin. (3) din Constituție, referitor la statul român, ca stat de drept, democratic și social” (Decizia nr. 1330 din 4 decembrie 2008, publicată în M.Of. nr. 873 din 23 decembrie 2008).

Demnitatea omului, alături de libertățile și drepturile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic, reprezintă valori supreme ale statului de drept (art. 1 alin. (3)).

În lumina acestor reglementări constituționale s-a statuat în jurisprudența Curții Constituționale că statului îi este interzis să adopte soluții legislative care pot fi interpretate ca fiind lipsite de respect față de convingerile religioase sau filosofice ale părinților, motiv pentru care organizarea activității școlare trebuie să realizeze un just echilibru între procesul de educare și de predare a religiei, iar pe de altă parte cu respectarea drepturilor părinților, de a asigura educația în conformitate cu propriile convingeri religioase. Activitățile și comportamentele specifice unei anumite atitudini de credință ori convingeri filosofice, religioase sau non-religioase, nu trebuie să fie supuse unor sancțiuni pe care statul le prevede pentru un asemenea comportament, indiferent de motivațiile de credință ale persoanei în cauză. „Ca parte a sistemului constituțional de valori, libertății de conștiință religioase îi este atribuit imperativul toleranței, în special cu demnitatea umană, garantată de art. 1 alin (3 ) din Legea fundamentală, ce domină ca valoare supremă întregul sistem de valori” (Decizia nr. 669 din 12 noiembrie 2014, publicată în M.Of. nr. 59 din 23 ianuarie 2015).

Este interesant de subliniat și faptul că instanța noastră constituțională consideră demnitatea umană ca fiind valoarea supremă a întregului sistem de valori consacrate constituțional, valoarea care se regăsește în conținutul tuturor drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Totodată, este un aspect important ce impune tutore autorităților statului ca în întreaga lor activitate să aibă în vedere în primul rând respectarea demnității omului.

De remarcat că în jurisprudența sa, Curtea Constituțională identifică și componentele de conținut ale demnității umane, ca valoare morală, dar în același timp constituțională, specifică statului de drept: „Demnitatea umană, sub aspect constituțional, presupune două dimensiuni inerente, respectiv relațiile dintre oameni, ceea ce vizează dreptul și obligația oamenilor de a le fi respectate și, în mod corelativ, de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale semenilor lor, precum și relația omului cu mediul înconjurător, inclusiv cu lumea animală” (Decizia nr.1 din 11 ianuarie 2012, publicată în M.Of. nr. 53 din 23 ianuarie 2012. A se vedea și decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în M.Of. nr. 246 din 7 februarie 2014).

 

c. Art. 1 alin. (4): „Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale”

Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile normative în temeiul cărora Parlamentul, Administrația prezidențială, Secretariatul General al Guvernului și CSAT devin agenți constatatori ai săvârșirii de contravenții și dispun aplicarea de sancțiuni contravenționale, încalcă principiul separației puterilor în stat, precum și principiul legalității. „Astfel, în virtutea legii criticate (legea privind securitatea cibernetică a României – n.n.), autoritatea legiuitoare, administrația prezidențială, guvernul sau CSAT, autorități de rang constituțional, ale căror atribuții sunt expres prevăzute în Legea fundamentală, se subrogă în atribuții, care, potrivit O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, revin în competența autorităților administrației publice centrale sau locale” (Decizia nr.17 din 21 ianuarie 2015, publicată în M.Of. nr. 79 din 30 ianuarie 2015).

De asemenea, s-a statuat că normele legale potrivit cărora o autoritate, alta decât o instanță de judecată, poate să cenzureze o hotărâre judecătorească definitivă, are drept consecință transformarea acelei autorități în putere judecătorească, similar instanțelor judecătorești, ceea ce încalcă, evident, principiul separației puterilor în stat. „Legitimarea unui astfel de act ar avea ca efect acceptarea ideii că, în România, există persoane/instituții/autorități cărora nu le sunt opozabile hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele prevăzute de Constituție și de lege, deci care sunt mai presus de lege” (Decizia nr. 686 din 25 noiembrie 2014, publicată în M.Of. nr. 68 din 27 ianuarie 2015).

Curtea Constituțională a statuat ferm că prin nicio lege nu se poate stabili ori înlătura, prin extindere sau restrângere, o competență a unei autorități, dacă o asemenea acțiune este contrară dispozițiilor ori principiilor Constituției. O asemenea constatare este o consecință firească a principiului supremației Constituției. În acest sens, s-a arătat în jurisprudența instanței noastre constituționale că: „Nicio autoritate a administrației publice nu poate controla, anula ori modifica o hotărâre a unei instanțe judecătorești sau o măsură dispusă de instanță ori de un judecător în legătură cu activitatea de judecată” (Decizia nr. 127 din 27 martie 2003, publicată în M.Of. nr. 275 din 18 aprilie 2003). A se accepta o asemenea soluție legislativă s-ar aduce atingere evidentă principiului constituțional al separației și echilibrului în stat. În conformitate cu exigențele principiului separației și echilibrului puterilor în stat se exclude orice posibilitate a legiuitorului ca printr-un act normativ „să modifice sau să desființeze o hotărâre judecătorească” (Decizia nr.333 din 3 decembrie 2002, publicată în M.Of. nr. 95 din 17 februarie 2003).

Curtea Constituțională a arătat că principiul separației și echilibrului puterilor în stat presupune și existența unui control reciproc între puterile statului, sub aspectul exercitării în conformitate cu legea a atribuțiilor lor specifice. „Aceasta fiind un mecanism specific statului de drept și democratic, pentru evitarea abuzurilor din partea uneia sau alteia dintre puterile statului” (Decizia nr. 1109 din 8 septembrie 2011, publicată în M.Of. nr. 773 din 2 noiembrie 2011).

În același sens, instanța noastră constituțională a arătat în jurisprudența sa că în temeiul principiului constituțional al separației puterilor în stat, care implică echilibrul între autoritățile statului și controlul reciproc al acestora, actele puterii executive pot fi cenzurate pe calea contenciosului administrativ, ceea ce implică, printre altele, posibilitatea instanței de judecată de a suspenda executarea actului pretins nelegal, chiar dacă autoritatea administrativă emitentă are încă posibilitatea legală de a dispune, după caz, revocarea sau anularea acestuia. Curtea Constituțională stabilește că activitatea instanțelor judecătorești, respectiv controlul de contencios administrativ, nu este o încălcare a principiului separației puterilor în stat, deoarece controlul reciproc între autoritățile statului și, implicit, controlul exercitat de către instanțele judecătorești este o componentă importantă a principiului mai sus amintit, care are și finalitatea realizării unui echilibru între puterile statului. Controlul judecătoresc nu reprezintă o ingerință în activitatea altor puteri ale statului, ci, dimpotrivă, o garanție a respectării supremației legii și a evitării manifestării discreționare a puterii statale. „Această măsură (suspendarea executării unui act administrativ de către o instanță de judecată – n.n.) reprezintă o garanție pentru respectarea drepturilor și libertăților cetățenești precum și a valorilor constituționale” (Decizia nr.594 din 20 mai 2008, publicată în M.Of. nr. 455 din 18 iunie 2008).

Principiul separației și echilibrului puterilor în stat trebuie să fie respectat inclusiv în ceea ce privește activitatea și exercitarea atribuțiilor Curții Constituționale. În acest sens, s-a statuat că „planificarea bugetului statului și concretizarea politicilor și măsurilor financiare și bugetare ale statului în plan legislativ sunt aspecte ce nu privesc controlul de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, în caz contrar realizându-se o ingerință a acestei instanțe în atributele puterilor legislativă și executivă ale statului, ceea ce ar contraveni principiului separației și echilibrului puterilor în stat, consfințit de art. 1 alin. (4) din Constituție” (Decizia nr.214 din 14 aprilie 2005, publicată în M.Of. nr. 428 din 20 mai 2005).

Instanța de judecată, învestită cu soluționarea unei cauze, realizează și un control al textelor de lege invocate ca temei de drept, fapt ce corespunde atribuțiilor constituționale ale acesteia. Interpretarea este o formă indispensabilă de aplicare a legii, care se realizează în mod necesar în procesul soluționării cauzelor. Activitatea de interpretare a legii realizată de instanțele judecătorești, ca element esențial al înfăptuirii justiției, nu poate fi considerată ca o activitate de legiferare, evident instanțele judecătorești, prin operațiunea de interpretare a actelor normative, nu pot modifica sau abroga legea pentru a se respecta în acest fel principiul separației puterilor în stat. Curtea Constituțională a arătat că: „(…) prin interpretarea și aplicarea de către instanță a textelor de lege nu se realizează un „transfer” de competență din sfera puterii legislative și sfera puterii executive și judecătorești” (Decizia nr.241 din 10 mai 2005, publicată în M.Of. nr. 497 din 13 iunie 2005).

Totodată, s-a stabilit că sunt neconstituționale dispozițiile prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât o astfel de reglementare normativă încalcă principiul separației puterilor în stat (Decizia nr.1325 din 4 decembrie 2008, publicată în M.Of. nr. 872 din 23 septembrie 2008).

Depășirea limitelor delegării legislative în baza căreia, în temeiul art. 115 din Constituție, Guvernul poate să adopte ordonanțe reprezintă o ingerință nepermisă în competența legislativă a Parlamentului și, totodată, o încălcare a principiului separației puterilor în stat (Decizia nr.544 din 28 iunie 2006, publicată în M.Of. nr. 568 din 30 iulie 2006).

Curtea Constituțională a stabilit că aprobarea de către o autoritate executivă a statutului Corpului Executorilor Bancari nu încalcă principiul separației puterilor în stat. „Executarea titlurilor executorii nu reprezintă un act de înfăptuire a justiției în sensul prevăzut de art. 126 alin. (1) din Constituție; nici executorii bancari și nici executorii judecătorești nu fac parte din puterea judecătorească, astfel că nu există contrarietate cu dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituție, care consacră principiul separației și echilibrului puterilor (Decizia nr.662 din 8 decembrie 2005, publicată în M.Of. nr. 100 din 2 februarie 2006).

Instanța noastră constituțională a stabilit în mod constant în jurisprudența sa că Ministerul Public este o parte componentă a autorității judecătorești, și nu a puterii executive sau a Administrației Publice. Este important de subliniat și faptul că în jurisprudență se realizează distincția, menționată de altfel și în doctrină, între autoritatea judecătorească și puterea judecătorească, acesta din urmă putând fi realizată exclusiv de către instanțele judecătorești. Curtea Constituțională a arătat că „(…) participarea procurorului la judecarea cauzelor în fața instanțelor de judecată nu este de natură să aducă atingere principiului separației puterilor în stat” (Decizia nr. 681 din 15 decembrie 2005, publicată în M.Of. nr.33 din 13 ianuarie 2006).

Verificarea plății taxelor judiciare de timbru nu reprezintă un act propriu-zis de înfăptuire a justiției. Totuși, a arătat Curtea Constituțională, taxele judiciare de timbru sunt strâns legale de actul de justiție, privind chestiuni prejudiciare, care au influențează soluționarea concretă a cauzelor. „Prin urmare, darea în competența organelor Ministerului Finanțelor Publice a soluționării contestațiilor împotriva modului de stabilire de către instanța judecătorească a taxei judiciare de timbru este contrară principiului separației puterilor în stat” (Decizia nr. 197 din 29 aprilie 2004, publicată în M.Of. 591 din 9 iunie 2004).

 

d. Art. 1 alin. (5): „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”

În mod constant, Curtea Constituțională a afirmat că „principiul legalității este unul de rang constituțional”. În consecință, încălcarea legii are drept consecință imediată și nesocotirea art. 1 alin. (5) din Constituție, care consacră caracterul obligatoriu al acesteia. Curtea a precizat că respectarea legii reprezintă o veritabilă obligație constituțională care revine tutore subiectelor de drept, iar nerespectarea acestor obligații afectează principiul statului de drept (Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2010, publicată în M.Of. nr. 684 din 3 octombrie 2012).

Instanța constituțională a arătat care sunt calitățile pe care legea trebuie să le îndeplinească: „O dispoziție legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile și accesibile, a căror aplicare să nu permită arbitrarul sau abuzul. De asemenea, norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar, uniform, să stabilească cerințe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi”. În acest context, norma legală, respectiv art. 26 alin. 3 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, care lasă la latitudinea ministrului de resort stabilirea unor elemente esențiale ale raportului de serviciu ale polițistului și, implicit, ale statutului acestuia relativizează în mod nepermis reglementarea normativă. Curtea a constatat în acest caz că sunt încălcate dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, în componența sa referitoare la „previzibilitatea și accesibilitatea legii”, întrucât personalul vizat, care se poate raporta, în aceste condiții, doar la prevederile lacunare ale legii, nu este în măsură să își adapteze conduita în mod corespunzător și nici să aibă reprezentarea precisă a derulării procedurii de evaluare” (Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în M.Of. nr. 506 din 8 decembrie 2015).

Cu toate că respectarea legii este o obligație constituțională, aceasta nu este necondiționată. Curtea Constituțională a arătat că „nu se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă și previzibilă, întrucât acesta nu își poate adapta conduita în funcție de ipoteza normativă a legii. De aceea, legiuitorul trebuie să manifeste o deosebită atenție atunci când adoptă un act normativ” (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în M.Of. nr. 129 din 19 februarie 2014).

Reținem din jurisprudența instanței noastre constituționale că răspunderea juridică, implicit aplicarea unor sancțiuni unui subiect de drept pentru nerespectarea legii, există numai în condițiile în care actul normativ pretins a fi încălcat respectă cerințele de calitate precizate în mod constant atât în doctrină, în jurisprudența instanței noastre constituționale, cât și instanțelor internaționale.

În acest sens, s-a arătat că formularea cu o precizie suficientă a legii permite persoanelor cărora li se aplică să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot rezulta din actul normativ în cauză, ceea ce este esențial pentru adaptarea conduitei lor la exigențele normei juridice (a se vedea în acest sens Decizia nr.903 din 6 iulie 2010, publicată în M.Of. nr. 584 din 17 august 2010; Decizia nr.1 din 11 ianuarie 2012, publicată în M.Of. nr. 53 din 23 ianuarie 2012; Decizia nr.447 din 29 octombrie 2013, publicată în M.Of. nr. 674 din 1 noiembrie 2013).

Exigențele de calitate specifice legii impun în materie penală definiții precise a infracțiunilor reglementate. „Lipsa unei definiții clare a infracțiunii de trafic de stupefiante este de natură a genera interpretări diferite de către instanțele de judecată cu ocazia aplicării dispozițiilor art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală, în contextul dispunerii măsurii arestării preventive. În același timp, măsura arestării preventive, prevăzută de art. 223- 240 Cod procedură penală, (…) trebuie să se realizeze într-un cadru normativ clar, precis și previzibil atât pentru persoana supusă acestei măsuri, cât și pentru organele de urmărire penală și pentru instanțele de judecată, în caz contrar s-ar ajunge la posibilitatea limitării într-un mod aleatoriu - subiectiv - a unuia dintre drepturile fundamentele esențiale într-un stat de drept: libertatea individuală. Curtea Constituțională subliniază că cerințele privind calitatea, precizia și previzibilitatea legii în acest context normativ influențează în mod direct și nemijlocit dreptul persoanei la un proces echitabil, care reprezintă totodată o garanție a libertății individuale. „Așadar, standardul constituțional de protecție a libertății individuale impune ca limitarea acestuia să se realizeze într-un cadru normativ care, pe de o parte, să stabilească expres cazurile de limitare a acestei valori constituționale, iar, pe de altă parte, să prevadă într-un mod clar, precis și previzibil aceste cazuri” (Decizia nr. 553 din 16 iulie 2015, publicată în M.Of. nr. 707 din 21 septembrie 2015).

Curtea Constituțională a manifestat o preocupare constantă pentru respectarea cerințelor de calitate a legii, acestea fiind de altfel cerințe care determină constituționalitatea actului normativ. Instanța constituțională a arătat că termenul „defectuos” nu este definit în Codul penal și nici nu este precizat elementul în legătură cu care defectuozitatea este analizată, ceea ce determină lipsa de claritate și previzibilitate a acestuia. „Această lipsă de claritate, precizie și previzibilitate a sintagmei „îndeplinește în mod defectuos” din cadrul dispozițiilor criticate creează premiza aplicării acesteia ca rezultat al unor interpretări sau aprecieri arbitrare (…) persoana care are calitatea de funcționar, în sensul legii penale, trebuie să poată determina în mod echivoc care este comportamentul ce poate avea semnificație penală. Sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul dispozițiilor art. 246 din Codul penal din 1969 și ale art. 297 alin. 1 din Codul penal nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuției de serviciu se realizează prin încălcarea legii. Aceasta este singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor penale criticate cu dispozițiile constituționale referitoare la claritatea și previzibilitatea legii” (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în M.Of. nr. 517 din 8 iulie 2016).

Bibliografie

 



Stiinţă. Medicină. Cultură. Artă
Terapia cu prietenie

 

 

 

Efectele izolării sociale asupra sănătății

Prietenia și interacțiunile sociale autentice reprezintă o condiție sine qua non pentru calitatea vieții și sănătății noastre. Cu cât ești mai strâns integrat într-un grup de prieteni, cu atât este mai puțin probabil să te îmbolnăvești. Cu cât este mai mare capitalul tău social, cu atât mai repede te recuperezi după o boală și vei trăi mai mult. Studii științifice recente confirmă că, într-adevăr, lipsa cercului de prieteni și mai ales izolarea socială afectează sistemul imunitar și sistemul cardiovascular, perturbând organismul pe trei niveluri – fiziologic, psihologic și comportamental – și crescând factorii tradiționali de risc, inclusiv riscul de boli cardiovasculare.

Într-o sinteză sistematică a studiilor despre efectele prieteniei și legăturilor sociale asupra sănătății, intitulat „Anatomia prieteniei”[1], Robin Dunbar, Profesor la Departamentul de Psihologie Experimentală al Universității din Oxford, face o afirmație surprinzătoare: „Prietenia este cel mai important factor care ne influențează fericirea, starea mentală de bine, sănătatea fizică și chiar riscul de mortalitate”. De altfel, nu este nevoie de studii științifice pentru a înțelege cât este de importantă prietenia autentică în viața noastră. O putem constata fiecare. Prietenii ne oferă sprijin moral și emoțional, protecție împotriva amenințărilor externe și stresului social, fără a mai menționa ajutorul practic și economic atunci când suntem la ananghie. Ceea ce conștientizăm însă mai puțin este efectul benefic al prieteniei asupra stării noastre generale de sănătate.

Și aceasta se explică prin faptul că omul este o ființă socială, iar interacțiunea socială este esențială pentru starea lui de bine, psihică și fizică. Condițiile de viață ale civilizației moderne îi reduc însă interacțiunile nemijlocite cu aproapele și îl împing către o adâncire a alienării și însingurării, fenomen exacerbat în ultimul an de restricțiile impuse de pandemia de COVID-19. Umanitatea nu a mai experimentat până acum izolarea socială la o scară atât de largă[2]. Această întrerupere a interacțiunilor dintre oameni poate declanșa răspunsuri psihologice și neuroendocrine care ar putea duce la creșterea incidenței unor boli, la morbiditate și mortalitate crescute[3]. Pe de altă parte, persoanele cu relații sociale puternice au o rată de supraviețuire cu 50% mai mare decât persoanele izolate[4]. Criza pandemică ne obligă să evaluăm corect măsurile restrictive luate în ultimul an, dar și, mai general, prețul izolării sociale pe care îl plătim pentru comoditățile societății tehnologice.  

Care sunt acele interacțiuni sociale și prietenii cu adevărat benefice pentru starea noastră generală de bine? Același Prof. Rubin Dunbar definește prietenul ca fiind persoana cu care ne împărtășim viața altfel decât într-o interacțiune întâmplătoare cu un străin. În prietenie investim timp pentru a menține relația și ne simțim legați sufletește unii de alții. Astfel, prietenia joacă un rol esențial pentru echilibrul nostru emoțional, în comparație cu relațiile fără implicație emoțională, strict formale, întâmplătoare, profesionale sau de afaceri. Interesant este că Prof. Dunbar îi include în categoria „prieteni” pe Dumnezeu, sfinții sau chiar personaje din cărțile pe care le citim.

O adevărată relație de prietenie se definește prin familiaritate emoțională, este de durată, presupune atenția acordată celuilalt și o dorință constantă de a-i fi în preajmă. O altă trăsătură esențială a prieteniei este încrederea, care este suportul oricărui act de prietenie, de la felul în care interacționăm unul cu altul („Am încredere că nu mă vei lovi sub centură”), la dorința de a ajuta și a fi ajutat („Am încredere că mă pot baza pe tine”), la discreție („Am încredere că nu-mi vei trăda secretele”) și până la afaceri, de pildă („Am încredere că nu-mi vei vinde produse sub standard”). Pe de altă parte, un stil de atașament oportunist și neloial nu va crea niciodată relații de prietenie autentice, deci nici nu va conduce la efectele neurobiologice benefice menționate.

Prietenia și sistemul imunitar

Concret, interacțiunile cu cei dragi ne cresc nivelurile de endorfină în diverse moduri: prin strângerea mâinii, îmbrățișări, râsete, cântat și, în general, prin faptul că ne simțim bine unii cu alții, chiar fericiți. De altfel, endorfinele sunt cunoscute și ca „hormonii fericirii” și joacă un rol esențial în funcționarea optimă a sistemului nostru imunitar[5], reduc intensitatea durerii și anxietatea, au rol benefic în procesul de învățare și în adaptarea la lumină și întuneric.

Pe de altă parte, cercetările[6] arată că persoanele care nu au prieteni și suferă de singurătate prezintă un răspuns slab al sistemului imunitar, față de cele înconjurate de cei dragi. Alți cercetători[7], analizând datele proiectului „Framingham Heart Study”, au relevat faptul că persoanele cu mai puține contacte sociale au concentrații crescute de fibrinogen seric față de cele care se bucură de multe contacte sociale. Fibrinogenul joacă un rol important în coagularea sângelui atunci când un vas de sânge este lezat, facilitând vindecarea rănilor și regenerarea țesuturilor, ceea ce înseamnă că o concentrație mare de fibrinogen în sânge indică o stare de sănătate precară.

Sarkar, D.K. și colab.[8] au constatat că legăturile sociale stimulează eliberarea celulelor Natural Killer, a căror funcție principală este distrugerea bacteriilor și virusurilor dăunătoare. De asemenea, oamenii mai integrați social au biomarkeri mai bine adaptați pentru funcția fiziologică, fapt indicat de tensiunea arterială sistolică mai mică, indicele de masă corporală mai scăzut și nivelurile mai reduse de proteină C-reactivă, acesta din urmă fiind un alt răspuns molecular la inflamație[9].

În ce privește îmbolnăvirea de cancer, un număr tot mai mare de studii au investigat asocierea dintre tulburările emoționale și progresia acestuia[10]. Izolarea socială poate influența progresia cancerului prin modificarea expresiei genelor[11], a angiogenezei tumorale[12], a comportamentului[13], a neuroendocrinelor[14]și a răspunsurilor imune[15]. În modelele preclinice de cancer de sân[16]și de ficat[17], izolarea socială accelerează creșterea tumorii. Procesul este determinat de stresul psihologic care declanșează secreția de noradrenalină (norepinefrina), care stimulează celulele tumorale să producă enzime proteolitice (MMP-2 și MMP-9) ce descompun țesutul din jurul celulelor tumorale și le permit acestora să se miște mai ușor, conducând în final la metastază.

Prietenia și sistemul cardiovascular

Interacțiunea socială se află într-o relație de „doză-răspuns” cu sănătatea cardiovasculară la adulții tineri. Cu cât este mai mare numărul de ocazii în care participanții s-au simțit iubiți, dezvoltând legături emoționale sănătoase și consistente (în copilărie, în adolescență sau la vârsta adultă), cu atât mai mic va fi numărul riscurilor cardiovasculare (indicele de masă corporală, presiunea arterială sistolică, nivelurile de colesterol HDL, concentrația glicată a hemoglobinei, consumul maxim de oxigen). De asemenea, într-un eșantion de adulți de vârstă mijlocie, prietenia a fost asociată cu o tensiune arterială echilibrată, în timp ce persistența singurătății accelerează rata creșterii presiunii sanguine, pe o perioadă de urmărire de patru ani.

O meta-analiză realizată de Holt-Lunstad, J. și colab.[18]evaluează 148 de studii epidemiologice (pe un total de aproximativ 300.000 de persoane), pentru a identifica factorii comuni care influențează mortalitatea. În cazul decesului cauzat de boli cardiovasculare, factorii cu cel mai mare impact au fost 1) frecvența sprijinului social din partea celorlalți, și 2) integrarea socială. În schimb, acei factori care, de regulă, ne preocupă cel mai mult (obezitatea, dieta, consumul de alcool, exercițiile fizice, tratamentele medicamentoase prescrise și poluarea), nici ei de neglijat, au avut un impact mult mai mic asupra ratelor de supraviețuire. În plus, analizând șaptezeci de studii privind longevitatea la vârstnici, cu monitorizarea a 3,5 milioane de persoane pe o perioadă medie de 7 ani[19], autorii au constatat că izolarea socială și sentimentul de singurătate au crescut rata mortalității cu aproximativ 30%.

Prietenia și sănătatea mentală

Lipsa unor relații de prietenie autentică și sentimentul singurătății au fost asociate cu tulburări de personalitate și psihoze, sinucidere, performanță cognitivă scăzută și declin cognitiv, risc crescut de Alzheimer și creșterea simptomelor depresive. Legătura cauzală dintre singurătate și depresie pare a fi reciprocă, dar analizele mai recente au arătat că singurătatea este un predictor al creșterii simptomelor depresive pe intervale de un an. Nu numai că intensifică simptomele depresive, ci mărește și stresul perceput, teama de evaluare negativă, anxietatea și furia, diminuând în același timp optimismul și stima de sine. O consecință deosebit de gravă a sentimentului de izolare socială este declinul cognitiv și demența, singurătatea fiind considerată un precursor al declinului cognitiv.

Izolarea socială poate avea efecte omniprezente asupra conectivității creierului. Dacă izolarea socială apare în copilărie sau tinerețe (o stare care ar da naștere la sentimente de singurătate la om), funcția neuronală și plasticitatea sunt modificate[20]. Astfel, episoadele de izolare socială pot modifica iremediabil funcția cortexului prefrontal (parte a creierului esențială în gestionarea relațiilor sociale), precum și mielinizarea axonului său (stabilirea tecilor grase în jurul neuronilor care le permit să transmită semnale mai rapid și mai eficient).

Prietenia și longevitatea

Așa cum reiese din cele de mai sus, izolarea socială este un predictor semnificativ al morbidității și mortalității. Semnificativă în acest sens este o analiză longitudinală pe 6.500 de bărbați și femei în vârstă de cincizeci de ani[21], a cărei concluzie a fost că izolarea socială crește riscul decesului în următorul deceniu cu aproximativ 25%. În plus, efectele singurătății acumulate de-a lungul timpului par să accelereze și procesul de îmbătrânire fiziologică[22].

Efectele acumulării singurătății sunt evidente și într-un studiu al mortalității derulat în cadrul proiectului „Health and Retirement Study” (Studiul despre Sănătate și Pensionare) al Universității din Michigan. Astfel, pe o perioadă de urmărire de 4 ani, mortalitatea provocată de tot felul de cauze a fost anticipată de sentimentul de singurătate, probabilitatea fiind mai mare în cazul singurătății cronice decât în cel al singurătății situaționale. Sugisawa și colab.[23]au constatat un efect semnificativ al singurătății asupra mortalității pe o perioadă de 3 ani, iar acest efect a fost explicat fie prin efecte neurobiologice directe, care au condus la boli cronice, fie indirect, printr-un comportament neglijent în întreținerea generală a sănătății.

Efecte contrare se pot constata însă în comunitățile care au o adevărată cultură a prieteniei, încrederii și compasiunii. Relevante în acest sens sunt descrierile societăților din așa-numitele „zone albastre” ale longevității (insula Sardinia din Italia, insula Ikaria din Grecia, insulele Okinawa din Japonia, orașul Loma Linda din California și Peninsula Nicoya din Costa Rica) unde vârste de o sută și mai bine de ani nu sunt ceva neobișnuit. Ce au în comun toate aceste „zone albastre”? Un mod de viață simplificat, cel mai adesea departe de multiplele facilități ale societății de consum, o dietă sănătoasă, bazată pe alimente produse local, de cele mai multe ori în propria gospodărie, munci fizice desfășurate în mod firesc pentru nevoile zilnice și, cel mai important, o puternică integrare socială, dublată de o rutină religioasă consecventă[24]. Aici vecinii se vizitează zilnic, își sar în ajutor unii altora, au încredere unii în alții la scara mai largă a societății, în așa măsură încât nu mai iau măsuri împotriva hoților (Ikaria), le place să-și împărtășească noutățile zilnic la o cafea sau la un pahar de vin bun.

Foamea și setea socială

Astfel, comuniunea și comunicarea cu cel de lângă noi, împărtășirea dragostei și compasiunii sunt nevoi vitale ale omului, atât pentru cel ce primește, cât și pentru cel ce dăruiește. Studii de ultimă oră pun în evidență faptul că există mecanisme neurobiologice destinate menținerii omului în interacțiune socială, așa cum există mecanisme care ne asigură consumul necesar de alimente și lichide, repausul și somnul, esențiale pentru supraviețuirea noastră. Gillian A. Matthews, o cercetătoare de la Departamentul de Științe Cognitive și ale Creierului al Universității din Massachusetts, afirmă că interacțiunea socială nu are loc doar pentru a ne simți bine și a ne distra, ci este o nevoie fundamentală, pe care creierul nostru este programat să o satisfacă. „Fără un nivel complet de interacțiune socială, se reduce rata de supraviețuire la multe specii”, susține ea, făcând trimitere la studii experimentale pe albine, furnici, șoareci și șobolani[25]. Cu atât mai mult lucrul acesta este valabil pentru om.

Un alt cercetător în Neuroștiințe de la același departament din Massachusetts, Livia Tomova, specializată pe interdependența dintre relațiile sociale și starea generală de sănătate, a realizat un studiu experimental[26], împreună cu o echipă de colaboratori, în care a constatat că organismul reacționează la nevoia de interacțiune socială, așa cum reacționează la foame și sete. Studiul demonstrează astfel că omul nu este conceput să fie privat pe termen lung de aceste nevoi vitale. 

Revenind la constatările Profesorului Dunbar, într-adevăr, prietenia autentică și o viață de familie sănătoasă reprezintă „cel mai important factor benefic care ne influențează sănătatea și starea de bine”. Cu toate acestea, susține el, nu este ușor să creezi și să menții astfel de relații autentice. „Prietenia este costisitoare, atât pe plan cognitiv, cât și ca timp care trebuie investit”, însă merită din plin, pentru că ne poate feri de o mulțime de probleme de sănătate și chiar de moartea înainte de vreme. Astfel, dovezile științifice apărute în diverse discipline demonstrează ceea ce intuiam deja cu toții: că singurătatea poate fi o puternică amenințare pentru supraviețuire și longevitate, în timp ce prietenia, compasiunea și dragostea pot fi tămăduitoare și chiar salvatoare.

Ana Gheorghiu pentru Imuno-medica.ro

Trimiterile bibliografice sunt disponiobile la site-ul sursă.

 


Sufletul curat si creierul sănătos, întotdeauna, vor căuta să fie de ajutor, nu să dăuneze - Claudiu Dumitrache

 

Consultând memoria timpurilor cunoscute, unii vom înțelege că muzica, acum, se îndepătrează de originea ei, aceasta devenind ceva de nerecunoscut pentru cei care cunosc fenomenul în esență. Muzica a apărut din suferință, bucurie, din dor, dragoste și nevoia de sacru, din dorința omului de a se (re)conecta cu divinitatea, deschizând această poartă și reușind să dobândească certitudine sau mărturie pentru continuarea existenței sufletului după moartea trupului. Muzica se practica, în cea mai mare parte, pentru venerarea zeităților, pentru mulțumiri și rugăciuni, lucru care se întâmplă și în zilele noastre. Pentru prima dată, muzica ar fi fost practicată de preistorici, aceștia dezvoltând ritualuri funerare și incantații de comunicare. Mai târziu apar instrumentele și forma artistică muzicală cu scop de „trecere”, sărbătoare și petrecere (divertisment). În Vedele indienilor, a căror datare nu se cunoaște, căci mulți cercetători consideră că ar fi cele mai vechi scrieri și cunoașteri ale omului antic, poate cu multe mii de ani înaintea erei noastre, muzicienii sunt prezentați ca aparținând sacralității. Din aceste scripturi ale hinduismului, dar și din culturile bizantine, ebraice, egiptene și grecești timpurii, înțelegem că fenomenul muzical originar s-a produs în mod ritualic, acesta fiind nelipsit din viața spirituală a oamenilor din acele vremuri. 

Noi vorbim despre faptul că, astăzi, acest divertisment ritualic s-a îndepărtat atât de mult de originea fenomenului muzical, de frecvențele și vibrațiile care activează conștiința superioară, încât consumatorii, care de cele mai multe ori sunt copii, devin un soi de zombie, fără a mai lăsa prea mult loc de speranță întru înălțarea spiritului prin arta sacră a vibrațiilor și a frecvențelor artistice. Muzica modernă – desacralizată sau malefică, după cum o numește Cezar Geantă în lucrarea Estetica muzicii sacre din 2008, contribuie la decăderea omului, având o particularitate deosebită în rândul adolescenților. Să înțelegem că nu doar muzica contribuie la perturbarea lucidității oamenilor, la ademenirea lor într-o ideologie a fericirii inconștiente, fără valori și credință, la dorința de supremație și la război, ci toate formele de artă, rolul decisiv, acum, avându-l filmul, care se referă și la clipul muzical. Copiii și adolescenții sunt ținta acestei propagande, căci ei sunt viitorul de mâine, marile companii de divertisment, deținute de globaliști, profitând de faptul că majoritatea nu este educată și poate ceda foarte ușor în ispita duhurilor rele, care sunt invocate în muzică, filme, reclame, emisiuni tv, imagini, arhitectură, chiar și în desene animate. Se produce o setare globală, la nivel psihic, prin care tinerii slabi să se familiarizeze cu urgiile, anarhiile, războaiele, conflictele, epidemiile, roboții, călătoriile în spațiu și digitalizarea avansată, pentru a nu mai exista șoc atunci când acestea se vor întâmpla în viața reală și pentru a putea fi ținuți sub control absolut cândva, privați de libertate, pe care, oricum, o vor afla doar din poveștile părinților și nu o vor recunoaște. Se mai promovează o ideologie a individualității, a războiului, ca o condiție a supraviețuirii: Cei puternici să-i nimicească pe cei slabi.

Mulți tineri fără valori și educație au început să dobândească poziții înalte, cum ar fi acelea de polițiști sau jandarmi. Aici întâlnim un număr imens de consumatori ai muzicii demonice, tineri care se dovedesc a nu fi apți pentru a face judecată dreaptă, care sunt cuprinși de duhurile rele ale mândriei și supremației, făcând abuz în serviciu. Dar, cu siguranță, sufletul curat și creierul sănătos, întotdeauna, vor căuta să fie de ajutor, nu să dăuneze.

Frecvențele și vibrațiile muzicii bune au contribuit, din timpuri străvechi, la evoluția speciei umane, din punct de vedere spiritual, moral și emoțional. Muzica a deschis Conștiința conștiinței pentru milioane de oameni, a oferit catharsis, îndumnezeire, refugiu, putere și sens vieții. După cum spune Beethoven, muzica este o revelație mai înaltă decât toată înțelepciunea și filosofia

Toate artele muzicale sacre, create de om prin harul divin, sunt acum îndepărtate prin superficialitatea, banalitatea și mediocritatea noilor curente, dorite a fi „muzicale”, și care nu sunt interesate de originea fenomenului. Aceste „curente” sunt guvernate, de cele mai multe ori, de către prinții iadului. Războiul spiritual dintre armatele lui Dumnezeu și cele ale lui Satan nu se poartă cu arme naturale, ci este purtat adesea cu instrumente muzicale (Norman Holmes).

Cei mai mulți artiști și consumatori de muzică demonică sunt căzuți în akedie (în limba greacă clasică, „a-kedia” înseamnă „neglijenţă, nepăsare” sau „negrijanie”, după terminologia Părintelui Rafail Noica) și nu dau semne de revenire pe calea desăvârșirii, ceea ce este crunt și ar întarzia evoluția pentru toată specia umană, căci influențându-ne reciproc, toți formăm un întreg. Până vom ajunge toţi la unitatea credinței şi a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu (Efeseni 4-4:13). Și, nu, akedia nu este același lucru cu spleen-ul lui Bacovia. Acesta este duhul sau demonul trândăviei (lumești și spirituale) și reprezintă trăsături mult mai complexe, infinite, dintre care mai enumerăm:  aversiune, lehamite, ură, apatie, lâncezeală, indolență, pasivism, indiferență, toropeală, somnolență, apăsare a trupului şi a sufletului (uneori negând sufletul), depresie, instabilitatea psihică și fizică, psihastenie, obsesie, fobii etc. Sf. Isaac Sirul spune că ea face sufletul să încerce iadul. Sf. Ioan Scărarul afirmă: akedia este cea mai apăsătoare, cea mai copleșitoare dintre toate patimile, cea mai gravă dintre cele opt. Este o confirmare a experienței Sfinților Părinți, care spun că dacă n-ai de lucru îţi dă diavolul: gânduri peste gânduri, obsesii, iluzii, proiecte imaginare etc; surse permanente de tulburare lăuntrică. 

Mulți „artiști” se proclamă promotori de motivație, spiritualitate, etică și credință, însă, poate, nu își dau seama că ceea ce oferă ei, din punct de vedere creativ sau artistic, ademenind publicul slab, dovedește contrariul a ceea ce ei susțin superficial. Acest păcat se numește kenodoxie (slavă deșartă, vanitate). Plăcerea noilor generații o constituie batjocura (după cum crede și preotul și psihologul Rafael Vintilă), în modul voluntar sau involuntar. Din această perspectivă, ne putem da seama că muzica autentică ar putea dispărea ușor-ușor din sfera practică din afara Bisericii și ar putea rămâne doar scrisă sau conservată pe CD-uri, internet și vinilinuri, casete etc., dacă nu se întâmplă o conștientizare în masă în următoarele două decenii. Aceeași problemă și amenințare se constituie și la adresa limbii române - diminuarea practicării acesteia.

Unii interpreți cu voci frumoase și talent, care aleg căile tartariene și hadesiene de manifestare și exploatare, ar trebui să cunoască următorul verset: căruia i s-a dat mult, mult i se va cere; și mai mult va fi bătută sluga aceea care a știut voia, decât cea care n-a știut (Luca 12; 48).

Mulți „artiști” sunt recunoscuți de „marile topuri” ale revistelor sau radio-urilor, însă Valoarea nu mai poate fi validată astfel. Acolo se validează, acum, de cele mai multe ori, celebritatea, atenția și „aprecierea” unui interpret sau a unei compoziții din partea publicului fără gust artistic, adică al majorității. Am mai spus că acest gust este condiționat de educație, pornind de la unele afirmații kantiene. Acum adaug că este vorba și de Credință.

Se vede că e greșit să credem că pășim într-o eră a Frumosului cu aceste curente odioase, neortodoxe, care nu fac decât să stârnească dorința de supremație, de bani și bogății acumulate pe căi nelăudabile, ideile de ură, xenofobie etc. Aceste curente, probabil, apar pentru că unii (mulți) sunt frustrați, fără o gândire clară, fără înțelegeri, poate și fără educație, fiind automat excluși din grupurile de care au fost interesați inițial, de care vor să aparțină sau, uneori, de către cele elitiste. Unii au trecut printr-o copilărie grea, renunțând la a se integra în societate o perioadă, acum fiind și ei „motivați”, la rândul lor, de alte personaje care reușesc să se impună, abracadabrant, cu nimic, cu o credință superficială.

Vor să aparțină de un grup, colectiv, societate, un curent sau o mișcare, fiind validați, aplaudați și oferindu-li-se un fel de dreptate fără discernământ. Dar comunitatea aceasta crește, unii nu prea știu să ceară ajutor, să meargă la biserică, mulți fiind ortodocși doar pe foaie, rătăcind credința și devenind adepți ai unor ideologii și confesiuni New Age, care produc mari amăgiri și depresii pentru cei care nu dețin cheia de boltă a cunoașterii și credinței. Multe dintre aceste religii și terapii New Age, provenite din tradiții păgâne (comunități de dezvoltare personală, de cele mai multe ori cu scop de afacere), oferă tehnici prin care efectele negative se alungă pentru o perioadă, însă cauza rămâne, căci e de nivel spiritual, efectele revin. Acolo nu se implică nicio energie necreată, ci doar se reprogramează resursele lumești pentru o regenerare temporară. Practic, de cele mai mult ori, e mâna vrăjmașului, care înșală și depărtează omul de adevăr. Păzește comoara ce ţi s-a încredințat, depărtându-te de vorbirile deșarte şi lumești şi de împotrivirile științei mincinoase, pe care unii, mărturisind-o, au rătăcit de la credință (I Timotei 6:20).

Plecând de la o idee formulată de academicianul Ioan-Aurel Pop, este o greșeală imensă să li se propună copiilor și adolescenților să se aventureze în modernitate fără a cunoaște valorile și tradițiile. Unii se întorc la origini, esențe și valori, bătându-se cu pumnii în cap și aducându-și aminte cu regret de faptul că nu și-au ascultat bunicii, profesorii sau părinții, crezând că vor găsi Monstrul din Loch Ness și se vor poza cu el. Vrei să afli dacă un teritoriu este guvernat bine și dacă poporul său are o morală sănătoasă? Ascultă-i muzică. – Confucius

Constantin Ionescu prezintă, în lucrarea monumentală „Istoria psihologiei muzicale” (editura Muzicală, 1982), faptul că muzicalitatea și artele nu se pot aprofunda fără o pregătire spirituală și psihologică de bază. Sf. Ioan Gură de Aur ne transmite și mărturisește : nimic nu purifică sufletul, nu-i dă aripi, nu-l smulge din cele pământești, nu-l eliberează din legăturile trupești, nu-i inspiră înțelepciune divină, nu-l face să disprețuiască cele de jos, precum muzica şi accentele măsurate ale unui cântec dumnezeiesc.

E necesar acum să dezvoltăm abilitatea de a putea face diferența dintre artistul autentic, care lucrează în slujba Lui, și artistul demonic, care invocă duhurile rele și corupe subconștientul omului slab, încercând să-și creeze propriul colectiv și propria ideologie, asemenea lui Lucifer. Cunoaștem că marele lider al muzicii, care conducea corul îngeresc de laudă, a fost îngerul Lucifer, care a păcătuit din prea multă mândrie, preamărindu-se singur, întorcându-se împotriva lui Dumnezeu. Noi trebuie să ne ferim de muzica lui și să ne rugăm pentru eliberarea celor care sunt prinși în acestă patimă. Suntem în această lume, a Binelui și răului, pentru a ne (re)dobândi locul lângă Tatăl (împlinind voința adevărată), dar nu pentru noi, individual. Crezând că suntem aici pentru noi și plăcerile lumești, locul nostru va fi lângă cel rău. La urma urmei, noi n-am venit să ne aranjăm în această lume. - Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul.

(fragmente din Claudiu Dumitrache - SolilocViu, Costeștii din Vale, 2021)




Evenimente. Apeluri. Petitii
PROMOTII (reduceri de pana la 35%)
 
 
PROMOȚII

 

Reduceri până la 35% în perioada 01 Noiembrie 2021 - 15 Noiembrie 2021
(în limita stocurilor disponibile)
 
Comenzi > 150 lei: transport gratuit (in Romania)
Comenzi > 300 lei: reducere 15% la cărți                 
 
Reduceri indiferent de valoarea comenzii:

Abonează-te la Promoții (prin abonare la revista Porunca Iubirii)

OFERTA SPECIALA de Data Nașterii:

Reducere 18% la cărți, indiferent de valoarea comenzii
 
Dacă indepliniți condițiile:
 - aveți data nașterii înregistrată în Contul meu și
 - ați făcut comanda în una din cele 7 zile de dinaintea datei nașterii.
veți putea citi în proforma primită că beneficiați de această reducere.
***
Reduceri se aplica doar comenzilor online. 
Discounturile persoanelor juridice sunt cele din contract

 

 




CĂRŢI NOI / Produse noi. PROMOTII
Eseuri antiromantice - Irving Babbitt (CARTE)
 

Prezentare Eseuri antiromantice:

„Dacă ai stat pe lângă Babbitt, acesta va rămâne pentru totdeauna o influență puternică; ideile sale vor fi în permanență un criteriu și un test. Nu îmi pot imagina o persoană care să reacționeze împotriva lui Babbitt. Chiar dacă ideile sau convingerile pe care le are cineva par să contrazică cele mai importante idei ale lui Babbitt, acea persoană își dă singură seama că însuși Babbitt este în cea mai mare măsură cauza acelor idei. Cât de mult îi datorăm unii dintre noi ar trebui să fie mai vizibil pentru urmași decât pentru contemporani”

T.S. Eliot

„În Irving Babbitt conservatorismul american și-a atins maturitatea.”

Russell Kirk

CUPRINS

Un maestru uitat, de Ninel Ganea
Ce cred eu: Rousseau si religia
Becentenarul Diderot
George Sand si Flaubert
Umanist si specialist
Racine si miscarea antiromantica
Doua tipuri de umanitaristi:
Bacon si Rousseau
Scherer
Despre originalitate
Antici si moderni
Literatura si diploma de doctor
Detalii despre carte / COMANDA


Izvorul Iubirii - Kyriacos Markides (CARTE)
 

Prezentare Izvorul Iubirii:

Izvorul Iubirii povesteste cu admiratie, respect, bucurie si pe alocuri cu umor, intr-un limbaj apropiat de inima omului contemporan, despre Hristos ca Arhetip divin descoperit lumii, a carui imagine este menita sa ne ajute sa ne vindecam de instrainarea de Spirit adusa de modernitate, prin crearea unui pod atat ideatic, cat si practic, intre minte si spirit. Parintele Maximos, episcop, calugar charismatic si indrumator duhovnicesc, vocea principala din cartile lui Markides, vorbeste despre Ecclesia ca „spital duhovnicesc” avand misiunea de a ajuta oamenii sa-si depaseasca boala existentiala. Adesea punand in oglinda abordarea psihologica si cea religioasa, dialogurile din carte parcurg discutii in care parintele Maximos explica ce inseamna askesis sau exercitiile spirituale (postul, rugaciunea sistematica si fara incetare, studiul scripturilor si al vietilor sfintilor etc.) pentru restaurarea intregii umanitati si a sanatatii spirituale; explica necesitatea metanoiei sau a pocaintei, transformarea fundamentala a modului in care simtim si gandim, schimbarea radicala a viziunii despre lume; explica pe intelesul publicului larg ce sunt roadele Duhului [agape (dragostea), chara (bucurie), eirene (pace), makrothymia (indelunga rabdarea), chrestotis (bunatate), agathosyne (facerea de bine), pistis (credinta), praotes (blandetea) si engratea (infranarea)] si cum practica

Rugaciunii Inimii ne poate dezvalui darurile Duhului.

In Izvorul Iubirii, aceasta Cale Intreita a crestinismului rasaritean isi dezvaluie metoda iar stradania duhovniceasca devine un drum limpede, accesibil oricarui traitor ce cauta sa faca pasi inapoi spre propria natura luminoasa, in profunzimea fiintei, acolo unde bucuria prezentei lui Dumnezeu indulceste durerea omeneasca.

CUPRINS

Elogiu pentru Izvorul Iubirii
Elogiu pentru Muntele Tacerii
Elogiu pentru alte lucrari ale lui Kyriacos Markides
Nota autorului
Reamintiri
Athos in America
Simpozion
Roadele duhului
Adevarata pace
Peisaje incetosate
Dincolo de moarte
Pelerinaj
Ospitalitatea monahala
Tainele Sinaiului
Izvorul Iubirii
Bucuria unui pustnic
Detalii despre carte / COMANDA


Sfintii Parinti despre purtarea crestina - *** (CARTE)
 

Prezentare Sfintii Parinti despre purtarea crestina:

CUPRINS

Oameni, societate
Judecata si osandirea
Reprosuri si sfaturi
Conflictele
Faptele bune

Mântuitorul Iisus Hristos a lăsat ca dreptar ­tuturor oamenilor, în Evanghelia Sa, o Lege veșnică: „Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v‑am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 13, 34). „Precum Eu v‑am iubit pe voi” sunt cuvinte care arată măsura dragostei celei mântuitoare, pline de jertfelnicie. Oare ce înseamnă pentru viața creștinilor de astăzi această poruncă? Și, de asemenea, cum poate fi pusă ea în practică de către omul contemporan?
Cartea de față cuprinde răspunsuri ale Sfin­ți­lor Părinți și ale mai multor înduhovniciți sta­reți contemporani în ceea ce privește purtarea noastră față de aproapele: de ce‑i iubim pe oameni, cum arată adevărata dragoste și cum să o deprindem, să avem sau nu părtășie cu oameni „răi”, cum să îi iubim cu adevărat pe semenii noștri, cum să ne purtăm cu cei ce Îl hulesc pe Dumnezeu.
Florilegiul tematic cuprins între filele acestei cărți se arată, astfel, a fi o adevărată vistierie duhovnicească, de unde vom putea scoate mulţime de poveţe, ce ne vor netezi calea spre mântuire.

Detalii despre carte / COMANDA



Cum sa fii stapan pe viata ta - Dmitry Semenik (CARTE)
 

Prezentare Cum sa fii stapan pe viata ta:

Ai simțit vreodată că viața ta este un vârtej - sau, dimpotrivă, o mlaștină - în care munca, familia, relațiile cu ceilalți, chiar și vremea dedicată odihnei te împing tot timpul în direcții nedorite, că întorsăturile pe care le ia nu sunt sub controlul tău și că ceea ce ți se întâmplă te face mereu să ajungi în situații pe care ți-ai fi dorit să le eviți?

Această carte - nu voluminoasă, însă cuprinzătoare - poate fi tocmai lucrul de care ai nevoie. Te va ajuta să înțelegi lipsa de perspectivă a abordărilor greșite și să vezi ieșirile din situațiile "fără ieșire". A deveni însă stăpânul propriei vieți solicită o muncă permanentă. dacă nu ne asumăm acest efort, nu vom fi stăpâni pe nimic: pentru a obține rezultate, te invit să o citești fără grabă și să aplici cu seriozitate toate exercițiile pe care le propune.

CUPRINS

Legea destinului
Instrumentele destinului
Evitarea situatiilor nedorite
Atragerea evenimentelor dorite
Alte cateva aspecte importante
Situatiile fara iesire
Ultimele recomandari
Detalii despre carte / COMANDA


Pavel, prietenul celor pacatosi - Florence Morse Kingsley (CARTE)
 

Prezentare Pavel, prietenul celor pacatosi:

Pentru a înțelege pe deplin viața și toate încercările marelui Apostol, trebuie să cercetăm, măcar în parte, desfrâul fără de leac al celor sus-puși și să privim pentru o clipă la hăul groaznic în care voiau, la acea vreme, religiile decadente să azvârle omenirea. De aceea, am căutat să descriu cât mai bine lumea aceasta fără de Hristos, pentru a vedea cu toții cum arăta lumea „la plinirea vremii,” dar și cum a primit tămăduirea prin leacul cel dumnezeiesc. (...)

Privind omul lui Dumnezeu în toată complexitatea personalității sale, vom citi fără îndoială Epistolele cu alți ochi, văzând cum din acestea se scurge îmbelșugat șuvoiul de dragoste al unei inimi nespus de iubitoare ce bate deopotrivă dumnezeiește pentru toată omenirea, și citindu-le astfel, se va trezi în noi dorul de a ne putea număra printre toți sfinții și frații credincioși cărora le scrie el.

Florence Morse Kingsley

Detalii despre carte / COMANDA



Pacea launtrica sa aiba intaietate - Arhim. Epifanie Theodoropulos (CARTE)
 

Prezentare Pacea launtrica sa aiba intaietate:

CUPRINS

Insemnare
Credinciosul in societatea moderna
Despre bogatie
Despre milostenie
Juraminte si blesteme
Crestinii si tribunalul
Kazantzakis
Crestinism si ellinism. Sinteze ellino-crestine
Limba greceasca si textele de cult
Sistemele sociale si crestinismul
Puterea lumeasca si biserica
Pedeapsa cu moartea si crima
Razboi, pace, incercari

„Săgețile rânduite ale celui puternic sunt cuvintele bine țintite; ele mișcă inimile ascultătorilor, aruncate fiind să rănească inimile cele simțitoare. Cuvintele celor înțelepți sunt ca țepușele.”
Așa este și cuvântul Părintelui Epifanie – cuvânt trezvitor, cuvânt ziditor, aghiografic și de pateric, cuvânt de înțelepciune și plin de har. Fără avânturi retorice și tonalități impresionante. Cuvânt ce s-a vrut simplu și neafectat, ca să fie înțeles și de cei mai de jos dintre frați, pentru care Hristos a murit și a înviat. Cartea de față dorește să dăruiască acest cuvânt poporului lui Dumnezeu.
Arhimandritul Spiridon

Domnul este revoluționar, însă nu în sensul în care vor unii să ni-L înfățișeze. El nu a dorit să îndrepte sistemele sociale sau politice, ci să schimbe inima oamenilor. O astfel de revoluție a intenționat să facă. Oricâte sisteme s-ar schimba, dacă inima omului nu se schimbă, răul va găsi căi prin care să lucreze. Când oamenii se nasc din nou în Hristos, atunci vor găsi ei înșiși sistemele sociale mai drepte care se cer. Se poate vorbi cu adevărat de sisteme mai bune sau mai drepte, nu tăgăduiesc acest lucru; esența lucrurilor este însă ca inima omului să ajungă să se schimbe. (...)
Viața noastră a ajuns prea neliniștită ca să ne bucurăm de ea. Toți oamenii de astăzi muncesc ca niște robi pentru bunurile vieții, însă nu mai găsesc putere să se bucure de ele. Am făcut din viața noastră o luptă sisifică sau, mai bine zis, un chin sisific pentru niște nimicuri.
Arhim. Epifanie Theodoropulos

Prima ediție a acestei cărți a apărut cu titlul „Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”, Editura Predania, București, 2010.

Detalii despre carte / COMANDA



Cuvantari de foc - Sfantul Luca al Crimeei (CARTE)
 

Prezentare Cuvantari de foc:

Cine primește viață de la Duhul, cine ajunge în împărtășire adâncă, strânsă cu Domnul Iisus Hristos, cine trăiește în Hristos, acela este mai presus de legile firii. El va cunoaște în inima sa că are strânsă împărtășire cu Hristos. Cum va cunosște aceasta?

Va cunoaște aceasta după faptul că inima lui se umple de bucurie, de bucurie pe care n-o cunosc oamenii ce nu trăiesc cu Duhul; va cunoaște aceasta după faptul că sfânta dragoste se aprinde și și se întețește în el, că împlinește poruncile lui Hristos.
Să ne asemănăm măcar puțin înțelepților magi care au venit să se închine dintr-o țară foarte îndepărtată, călăuziți de o stea minunată.
Ce-I vom aduce lui Hristos? Credință, credință fierbinte, înflăcărată, în El; dragoste care se cuvine singurului Dumnezeu adevărat - și această dragoste, această evlavie înaintea lui Dumnezeu să ne împingă să venim cât mai des acolo unde auzim propovăduirea despre Domnul Iisus Hristos, unde auzim propriile Lui cuvinte sfinte, unde El Însuși e de față între noi, pentru că El a zis: "Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt Eu, în mijlocul lor." Amin.

Sfântul Luca al Crimeei

Detalii despre carte / COMANDA



Intalniri cu IPS Bartolomeu Anania - *** (CARTE)
 

Prezentare Intalniri cu IPS Bartolomeu Anania:

Jurnalul doamnei Nicoleta Pălimaru dedicat Înaltpreasfințiului Bartolomeu Aninia fixează într-o gravură sui-generis personalitatea înaltului prelat în perioada fertilă (1992-1998) activității sale liturgice și în exercițiul diortosirii Cărții Sfinte. ... Urzeala, în realitate, a rememorării este alcătuită din mai multe componente, cea mai importantă fiind enumerarea suitei de predici audiate/citite din care viitoarea doctorandă formulează idei și, mai ales, extrage citate, unele apropiate de apoftegmă într-o emoținantă convivialitate ideatică. ... Dedicat părintelui Anania, care m-a învățat să-mi fac singururătatea lucrătoare, jurnalul perioadei 1992-1998 se încheie cu această emoționantă mărturisire de ucenic perpetuu: S-a încheiat capitolul cel mai palpitant al vieții mele, studenția, vegheată de dialogurile, rugăciunea și sfaturile Părintelui meu, Anania.

Mircea Muthu

Detalii despre carte / COMANDA



Lucratorii viei - Dumitru Belenes (CARTE)
 

Prezentare Lucratorii viei:

 

Nu cred că în limba română există - sau va exista - vreun tratat de preoție mai frumos și mai lucid decât acesta al lui Dumitru Beleneș, intitulat mai mult decât sugestiv, Lucrătorii Viei. Un laic vorbind peste ani despre una din cele mai luminoase icoane de preot, Ioan Gafton Ioan Mirea, în roman, devenit Episcopul Iosif Gafton al Argeșului.
Generații întregi de studenți ai mei au făcut și încă mai fac din Lucrătorii Viei punct de reper în devenirea lor preoțească. Un laic scriind și descriind viața unui preot.

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

CUPRINS

Cel mi luminos tratat despre preotie (Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula)
In memoriam
Din pragul misiunii
O recomandare pe drum si o primire in sat
Primul pas in serviciul ceresc
O conversatie
Faclierii satului
Bolsevicul
Discutii intre soti
Ancheta
Procesul
Accidentul
Pastor si pastoriti
Congresul
Doua mere
Paula
Doi vizitatori
Binecuvantarea Patriarhului
Al vostru este
Comunistii
Detalii despre carte / COMANDA


Lui Dumnezeu, in versuri - Razvan Codrescu (CARTE)
 

Prezentare Lui Dumnezeu, in versuri:

 

I-am avut în vedere în acest florilegiu pe stihuitorii din aria Ortodoxiei noastre, de la Petru Cercel (secolul XVI) până la Daniel Turcea (secolul XX). Nu sunt antologați poeți încă în viață, cu o singură excepție: nonagenarul Demostene Andronescu, unul dintre poeții cei mai reprezentativi ai temnițelor comuniste. În universul concentraționar, poezia a fost o formă de rezistență, la rând cu rugăciunea. Se regăsesc aici mulți dintre autorii de versuri trecuți prin închisorile politice (iar unii chiar morți în detenție): V. Voiculescu, Vasile Militaru, Nichifor Crainic, Daniil Sandu Tudor, Alexandru Mironescu, Paul Sterian, Radu Gyr, Ilie Imbrescu, Arsenie Boca, Teodosia Zorica Lațcu, Andrei Ciurunga, Sergiu Grossu, Bartolomeu Valeriu Anania, Constantin Oprișan, Valeriu Gafencu, Virgil Maxim, Eugen Măgirescu, Demostene Andronescu, Sergiu Mandinescu.
Întâlnire mărturisitoare între filocalie și calofilie, poezia religioasă a României ortodoxe, cu zestrea ei de aproape cinci veacuri, își așteaptă atât cititorii, cât și exegeții, ca un temei al renașterii noastre în duh și ca un rămășag mereu înnoit cu "frumusețea care va salva lumea".

Răzvan Codrescu

Detalii despre carte / COMANDA



Cea dintai conditie a mantuirii: Nasterea din nou - Traian Dorz (CARTE)
 

Prezentare Cea dintai conditie a mantuirii: Nasterea din nou:

 

Nașterea din nou trebuie să repetăm de mii de ori și tot nu va fi prea mult este o transformare totală, ca o a doua naștere a sufletului, după prima naștere a trupului nostru. Este clipa fericită și cerească a legământului nostru cutremurător și unic, pus de bunăvoie și din tot sufletul ca o predare totală și definitivă... Clipa când spui cu gura ta, cu condeiul tău, cu lacrimile tale, cu toată ființa ta: Al Domnului sunt! (Is 44,5).
Atunci, Cuvântul lui Dumnezeu, care este Apa, îi curăță omului mintea și-i dă o cunoaștere nouă. Iar Duhul lui Dumnezeu, Care este Puterea, îi curăță omului inima, dându-i o simțire nouă.
Aceasta este taina pocăinței, taina transformării, taina și minunea transfigurării de pe Taborul fiecăruia dintre cei care au suit până acolo.
Acesta este și numai acesta poate fi omul cel nou, care apoi umblă numai după lucrurile Duhului, pentru că el a devenit un om duhovnicesc. Și nu mai umblă după lucrurile firii pământești, pentru că el a rupt-o pentru totdeauna cu firea pământească.

Detalii despre carte / COMANDA



Darurile desertului - Kyriacos Markides (CARTE)
 

Prezentare Darurile desertului:

 

CUPRINS

1. Calatoria la Sedona
2. Darul desertului
3. Pelerinajul egeean
4. Manie fara pacat
5. Un altfel de spital
6. Schimbarile sufletului
7. Etapele spirituale
8. Convertitii
9. Viclenia
10. Puterea rugaciunii
11. Credinta sfintilor
12. Moartea si experientele la limita mortii
13. Sa ne amintim de Dumnezeu
14. Synaxis
15. Patimile primare
16. Calea spre metanoia
17. Reflectii

Cartea Darurile Desertului este cu adevarat purtatoarea unei tipsii pline cu povesti despre darurile duhovnicesti din care parintii de la Muntele Athos se impartasesc zi de zi, ca efect si reverberatie a faptului ca si-au deschis vietile si inimile catre lucrarea plina de har a Rugaciunii lui Iisus. Cu aceasta carte, Markides reuseste sa coboare invataturile atonite din manastirile de la Sfantul Munte pana in casele noastre. Traditiile rasaritene stravechi de purtare si inchinare in acord cu valorile ortodoxe se aseaza, prin invataturile pline de dragoste de oameni ale parintelui Maximos, in proximitatea vietii laice, aici, in orasele in care, uneori, doar o speranta subtila si intuitia tacuta ne mai tin panzele orientate catre un sens profund al vietii. Dincolo de raspunsurile posibile oferite de biologie, neurostiinta, psihologie si dezvoltare tehnologica, socio-culturala senzatia omului modern este ca... mai e ceva.

Calea Intreita a duhovnicilor crestini, asa cum este prezentata de parintele Maximos acestui pelerin din lumea occidentala, poate aduce omului modern clarificare si o semnificatie pentru existenta umana: intelegerea evolutiva a sinelui in relatia cu Dumnezeu ‒ care nu este o miscare oarba, mecanica si automata spre dumnezeire. Sinele trebuie mai intai sa se arate in constiinta si apoi sa doreasca intens sa ajunga la o forma cat mai profunda de intregire. Indeplinirea unui asemenea scop ‒ eliberarea din stransoarea patimilor primare ‒ necesita efort si sacrificiu.

 

„Intreita Cale a purificarii, iluminarii si cunoasterii lui Dumnezeu (Catharis, Fotisis, Theosis) ar putea fi un model arhetipal al destinului uman. Daca lumea contemporana ar recunoaste acest proces, s-ar ajunge la intelegerea celor mai indepartate domenii ale naturii umane si poate la cea mai profunda structura a realitatii insesi. Notiunea ca fiintele umane sunt create dupa chipul lui Dumnezeu si faptul ca au potentialul si capacitatea de a se uni cu Dumnezeu este o tema de afirmare a vietii care ofera o harta a orientarii existentiale pentru a-i ajuta pe oameni sa navigheze prin viata. Mesajul interior care vine din Orientul crestin este ca, in ciuda tragediilor si a necazurilor inevitabile care intervin pe drum, la capatul calatoriei sufletului este unirea fericita cu Dumnezeu. In acelasi timp, sfintii ne amintesc permanent ca, pentru a atinge dumnezeirea si pentru a reveni la destinatia noastra suprema, trebuie sa ne angajam intr-o lupta spirituala curajoasa si sistematica pentru a ne depasi patimile egoiste. Nu exista scurtaturi pentru a ajunge acolo.”

„Rugaciunea si gandul, in general, nu sunt niste abstractiuni, ci energii concrete care pot avea implicatii spirituale si practice asupra persoanei care se roaga si asupra altora pentru care se roaga. Pe baza experientei lor personale, Sfintii Parinti au stiut asta de demult. Sunt maestri si cercetatori prin excelenta nu numai ai rugaciunii, dar si ai legilor care guverneaza domeniile suprasensibile, spirituale. Mostenirea lor, sub forma Caii Intreite, este in realitate un dar pentru omenire, un dar pe care l-au adus la viata in locuri precum deserturile din Egipt sau la Muntele Athos. Aceste «daruri ale desertului » au ramas latente in civilizatia noastra secularizata, a carei supravietuire poate depinde de cat de repede vom incorpora aceste daruri in realitatea noastra cotidiana.”

Kyriacos C. Markides, Darurile Desertului

Detalii despre carte / COMANDA



Talantul credintei - Marina Dumitrescu (CARTE)
 

Prezentare Talantul credintei:

 

În viața realizatorului de radio există o probă la care e util să se supună: transformarea cuvântului vorbit în cuvânt scris. Transcrierea unei înregistrări devine un indicator de valoare și sens. Ca o hârtie de turnesol. Ceea ce rezistă transpunerii e bun câștigat, ceea ce nu intră cu bine în forma scrisă practic se anulează, sugerând graba de a fi lansat cândva în eter un mesaj încropit. Orice jurnalist cultural își dorește, cred, să facă față unui asemenea test de calitate, chiar dacă registrul oral presupune ajustarea la cel grafic. Trecerea izbutită de la audiție la lectură stârnește recunoștința moderatorului față de interlocutorii săi - autori de facto ai unei creații media. Grija tuturor se îndreaptă, însă, către publicul prin care actul comunicării își atinge rostul. Între vorbire și scriere, între actualitate și document, înregistrarea radiofonică trăiește sau, iată, renaște grație celor aplecați spre reflecție.

Marina Dumitrescu

CUPRINS

Dialogul ca temelie
Preot Prof. Constantin Coman: Particular si universal in crestinism
Preot Prof. Constantin Coman: Post si postire
Preot lect. dr. Dumitru Pintea: Comunicare si comuniune
Preot lect. dr. Dumitru Pintea: Sfintenia ieri, azi, maine
Preot lect. dr. Dumitru Pintea: Cincizecimea
Preot lect. dr. Dumitru Pintea: Asceza ca libertate?
Preot Prof. Emanoiul Babus: Crestinism si islam
Preot Nicolae Dima: Provocarile tanarului preot
Preot Nicolae Dima: Credinta "in izolare"
Detalii despre carte / COMANDA


Vacanta cu zmeu - Veronica Iani (CARTE)
 

Prezentare Vacanta cu zmeu:

 

Pentru unii copii, o vacanță perfectă este o vacanță petrecută într-un mic sat de munte în care ai la dispoziție un căluț, pe care îl poți călări oricând? Ana, Irina și Maria, împreună cu părinții lor, pleacă într-o astfel de vacanță. Însă, lucrurile se complică atunci când în peisaj apare un zmeu, care locuia, se pare, chiar în castelul părăsit din mijlocul satului. Nu era un zmeu obișnuit, din cei care fură prințese. Acesta fura cai.

Vacanță cu zmeu face parte din colecția Povești aproape adevărate din simplul motiv că este o poveste aproape adevărată. Cele trei surori sunt cât se poate de reale. La fel și părinții lor și multe alte lucruri din carte. Rămâne să descoperiți ce ar putea să fie invenție.

Detalii despre carte / COMANDA



Taborice - Theodor Codreanu (CARTE)
 

Prezentare Taborice:

 

Theodor Codreanu face parte din pleiada de intelectuali români autentici, cu o gândire profund rafinată, prin acumulări continue și prin experiența de viață, în privința structurii creștine a culturii românești și a marilor nume care o definesc.

Cu foarte multă abilitate, dublată de o fină ironie, Theodor Codreanu răspunde, prin acest volum de eseuri, unei așteptări din zona intelectualității ancorate în avlorile autentice ale neamului nostru, și chiar ale Europei creștine, într-o vreme - dar nimic nu e nou sub soare - în care, pentru ca cineva să se evidențieze, contestă și deconstruiește fără rest tot ceea ce a trecut proba istoriei.

Totodată, Taboricele sunt ca o piatră de poticnire pentru cei care se vor regăsi descoperiți în goliciunea dorinței lor de a se socoti drept repere totale în materie de gândire a prezentului și a viitorului culturii românești.

Ignatie, Episcopul Hușilor

Detalii despre carte / COMANDA



O altfel de lume - Ana Nuta (CARTE)
 

Prezentare O altfel de lume:

 

Ana Nuţă, autoarea acestei cărţi, este o copilă de 17 ani,din Craiova, care vizitează mânăstirea noastră în fiecare an. Într-o vacanţă a stat într-o mânăstire de maici, iar trăirile pe care le-a avut acolo le-a aşternut în paginile unui jurnal.

Lăsând la o parte viaţa noastră, să ne lăsăm conduşi de elanul tineresc al Anei Nuţă prin universul Sfinţilor, readus în viaţa cotidiană de cei de astăzi. Este util un asemenea periplu pentru că, urmărind frământările ei, vom înţelege mai bine ascunzişurile propriei noastre firi. În universul său interior fiecare Îl caută pe Dumnezeu, conştient sau inconştient. Pe cât de mult avem nevoie să ne întâlnim cu Dumnezeu, pe atât de greu ne este să ne smerim.

Cine altcineva ne-ar putea explica mai uşor o asemenea învăţătură decât un copil?

Arhimandrit Ioan Larion Neagoe,
Mânăstirea Sihăstria Rarău

Detalii despre carte / COMANDA



Sfanta Parascheva de la Iasi - Dragostea mea e nemuritoare - *** (CARTE)
 

Prezentare Sfanta Parascheva de la Iasi - Dragostea mea e nemuritoare:

 

În curgerea celor nouă veacuri de când Dumnezeu a rânduit să fie descoperite moaştele Sfintei Parascheva, acestea s-au dovedit a fi un neîncetat izvor de binecuvântare şi însănătoşire trupească şi sufletească pentru toţi cei care în rugăciune au chemat-o pe Cuvioasa să le fie mijlocitoare. Pe drept cuvânt, se poate spune că minunile Sfintei sunt nenumărate precum nisipul mării. Însuşi chipul în care Domnul păzeşte sfintele moaşte ale Cuvioasei, este unul minunat, căci iată, de mai bine de nouă sute de ani ele au rămas nestricăcioase şi binemirositoare.

Te-ai înveșmântat cu smerenia dumnezeiască, iar inima ta iubitoare de Hristos s-a făcut cuprindere a suspinului Duhului Sfânt, Preacuvioasă Maică Parascheva. De aceea, plecându-ne cu umilință înaintea sfintelor tale moaște, te rugăm să vindeci orbirea sufletelor noastre mândre și să ne arăți adâncul de smerenie care îți dă putere să dăruiești tuturor milostivire și neîncetată mijlocire către Dumnezeu.

Detalii despre carte / COMANDA



Sfantul Dimitrie Basarabov - Sunt vesnic prietenul vostru - *** (CARTE)

 

Prezentare Sfantul Dimitrie Basarabov - Sunt vesnic prietenul vostru:

 

Avându-L pe Dumnezeu de faţă, toate ale omului se limpezesc şi toată sârguinţa lăuntrică este de a nu ascunde nimic de Domnul. Roada acestei trude este bucuria paşnică, blândeţea, delicateţea faţă de întreaga făptură şi lumina cea veşnică. Pe această cale a simplităţii şi-a săvârşit călătoria pământească şi Preacuviosul nostru Părinte, Dimitrie cel din Basarabov. Chipul său lăuntric este cu totul strălucitor, pentru că întru el vedem lucrătoare gingăşia dragostei lui Dumnezeu. Ce vede Sfântul Dimitrie întru sufletele noastre? Tot ceea ce tăinuim de privirea dumnezeiască. Cerându-i rugăciunile şi mijlocirile, Cuviosul străpunge cu lumină bezna dintru noi. Astfel, el dăruieşte odihnire sufletelor noastre, iar mângâierile sale săvârşesc fapte uimitoare.

Ajută-ne, Cuvioase Dimitrie, să pricepem dragostea dumnezeiască a Domnului Hristos, Singurul Care ne iubește într-atât, încât să-Și dea viața pentru noi. El este Singurul Care prețuiește fiecare clipă, fiecare dor, fiecare suspin și cel mai mărunt lucru pe care îl săvârșim în viețuirea noastră, pentru că dragostea Lui este atotcuprinzătoare și ne îmbrățișează deplin încă de la zămislire, dăruindu-ni-Se fiecăruia în adâncurile nețărmurite ale smereniei Sale dumnezeiești.

Detalii despre carte / COMANDA



Parintele si pictorul bisericesc Arsenie Boca (1910 - 1989) - monografie - Florin Dutu (CARTE)
 

Prezentare Parintele si pictorul bisericesc Arsenie Boca (1910 - 1989) - monografie:

 

„Datorită caracterului științific și obiectiv al lucrării prezente, aceasta poate constitui un reper fundamental în demersurile Sfântului Sinod, anunțate în urma ședinței de lucru din luna februarie 2021, cu privire la procedura de canonizare a unor mărturisitori și mari duhovnici misionari români din timpul comunismului, în anul 2025, cu prilejul împlinirii a 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române (1885) și a 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române (1925).”

Pr. Prof. Univ. Dr. Mihail-Simion SĂSĂUJAN
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”
Universitatea din București

„Teza are un profund caracter științific care nu urmărește o expunere panegirică a vieții și activității Părintelui Arsenie, ci a scoate la iveală adevărul spre o evaluare corectă a acestei personalități bisericești care este propusă să fie încununată cu nimbul sfințeniei […] Din cele expuse reiese clar că avem în față o teză valoroasă, o lucrare științifică de mare consistență, de mare relevanță și noutate.”

Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae CHIFĂR
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna”
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

„Stilul lucrării este unul îngrijit, cursiv și narativ, respectând metoda de cercetare istorică. Limbajul este adecvat temei abordate, nelipsind accentele critice, dar și viziunea personală asupra temei cercetate. Tema este una extrem de actuală, având în vedere faptul că există deja la Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române un dosar de canonizare a Părintelui Arsenie Boca.”

Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin PĂTULEANU
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”
Universitatea din București

„Apariția unei asemenea lucrări, cu caracter monografic, poate constitui un instrument util în procesul de canonizare «aflat pe rol» [...] Contribuția personală a autorului constă, în primul rând, în cercetarea unor arhive necercetate până acum pe acest subiect și identificarea unor documente inedite despre familia, formarea și lucrarea Părintelui Arsenie Boca. În al doilea rând, ca urmare a noilor informații descoperite, autorul elucidează anumite aspecte, false sau incomplete, din viața și activitatea sa.”

Pr. Prof. Univ. Dr. Ion VICOVAN
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Detalii despre carte / COMANDA



Codul bunelor maniere pentru copii - *** (CARTE)
 

Prezentare Codul bunelor maniere pentru copii:

Detalii despre carte / COMANDA



Despre Sfanta Cruce - Sfantul Nectarie de Eghina (CARTE)
 

Prezentare Despre Sfanta Cruce:

Nu doar cuvântul și taina Crucii sunt dumnezeiești, ci și semnul ei e cu totul sfânt și închinat. Crucea – pecete sfântă și mântuitoare, sfințitoare și săvârșitoare a bunătăților, mai presus de fire și de cuvânt, dăruite neamului omenesc; nimicitoare a stricăciunii și a morții, dătătoare a vieții pururea‑fiitoare și a binecuvântării; lemnul mântuitor, sceptrul împărătesc și dumnezeiesc, biruința asupra vrăjmașilor văzuți și nevăzuți. Crucea ne este pavăza, arma și semnul biruinței asupra diavolului; desăvârșirea celor sporiți, mântuirea trupului și a sufletului, izgonitoarea tuturor răutăţilor, răsadul Învierii, pomul vieţii celei veşnice.

Detalii despre carte / COMANDA



Cum am dobandit dragoste si bucurie de la Dumnezeu - Staretul Gheorghe din Zadonsk (CARTE)

Prezentare Cum am dobandit dragoste si bucurie de la Dumnezeu:

Bucuria păcătoşeniei este iubirea păcatului, iar bucuria deşertăciunii este iubirea lucrurilor vremelnice. Arunc-o, aşadar, cât mai departe de la tine, căci ea e răul, şi vei putea atunci să înţelegi ce este binele. Varsă din tine amărăciunea şi vei putea să te umpli de desfătare; Duhul Sfânt este bucurie şi dragoste. Alungă de la tine duhul diavolului şi al lumii acesteia, şi vei primi Duhul lui Dumnezeu. Duhul diavolului aduce bucuria păcătoşeniei, iar duhul lumii acesteia – bucuria deşertăciunii. Acestea sunt bucurii rele, căci una are vină, iar cealaltă are prilej pentru vină. Însă Duhul Dumnezeiesc va veni atunci când vor fi izgonite duhurile rele, şi va intra înlăuntru bucuria inimii, şi va zidi bucuria cea bună, pe care o alungă afară iubirea lumii acesteia şi iubirea păcatului. Iubirea lumii te ademeneşte şi te înşală, iar iubirea păcatului te pângăreşte şi te aduce la moarte. Dragostea lui Dumnezeu îţi luminează mintea, îţi curăţeşte conştiinţa, îţi veseleşte sufletul şi îţi arată calea spre Dumnezeu.

Pentru că acela care seamănă în trupul său, cu plăcerea lumească se hrăneşte şi stricăciune seceră. Iar cel care seamănă în duhul său cu rugăciune, cu post şi cu priveghere, de la duh va secera viaţa veşnică.

Starețul Gheorghe din Zadonsk

Cartea de faţă reprezintă ediţia a doua a volumului "Jurnalul unui zăvorât" de Starețul Gheorghe din Zadonsk, apărut pentru prima dată la Editura Sophia în 2013.

Detalii despre carte / COMANDA



Selafiila – o viata de rugaciune neintrerupta - Pr. Alexandru Torik (CARTE)
 

Prezentare Selafiila – o viata de rugaciune neintrerupta:

Parafrazându‑l pe Sfântul Ignatie Briancianinov, putem spune că Romanul Selafiila este „o ofrandă monahismului contemporan”, un dar de iubire adus de părintele Torik călugărilor și călugărițelor de azi. Prin istorisirea vieții schimonahiei Selafiila – la baza căreia se află biografia schimonahiei Sepfora, una dintre excepționalele îndrumătoare duhovnicești ale Rusiei secolului al XX‑lea –, autorul prezintă panorama vieții unei femei simple credincioase, trăitoare în secolul al XX‑lea – cel atât de bogat în evenimente și suferințe, de la Revoluție la Perestroika –, viață care a însumat foamete, sărăcie, desființarea gospodăriilor țărănești, pierderea celor apropiați, lagărele.

Cartea conține multe învățături ale unor nevoitori mai mult sau mai puțin cunoscuți din secolul al XX‑lea, deosebit de valoroase, prin claritatea și simplitatea expunerii, pentru începătorii în viața monahală.
Înălțimea darurilor dumnezeiești, greutatea nevoințelor și durerilor pe care le poartă eroina principală arată, cum nu se poate mai clar, „cât de strâmtă e poarta și cât de îngustă calea” de a ajunge la „cele ce ochiul n‑a văzut şi urechea n‑a auzit, şi la inima omului nu s‑au suit” (I Cor. 2, 9), pe care le‑a pregătit Dumnezeu celor ce Îl iubesc.

Detalii despre carte / COMANDA



 

     Daca v-ați abonat dar nu primiți revista, cauzele pot fi: 1. când v-ați abonat ați scris greșit adresa dv de email;  2. aveti casuta de email plină; 3. adresa noastră e tratată ca spam sau e blocată de furnizorii dv de servicii IT (de aceea e recomandat să nu folositi o adresă email de la serviciu).
     În toate aceste cazuri sunteți șterși din lista abonatilor și va trebui să vă abonați din nou aici: https://poruncaiubirii.agaton.ro/newsletter.
Pentru ca revista să nu ajungă in SPAM, ci în Inbox, treceți adresa revistapi@agaton.ro în lista de contacte.

Descarca oferta 
Editurii Agaton

Descarca oferta de CARTI/Produse (.xls)
icoane, tamâie, cruciulite, calendare etc.

Produse naturiste Măn. NERA (.pdf)

Va invitam sa scrieti articole, stiri si anunturi
in
 revista Porunca iubirii


"Fericit cel ce citeşte…
căci vremea este aproape" (Apoc. 1, 3)
  

Revista Porunca Iubirii 
apare lunar din 1998 cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului

Editor: Asociatia ORTOPRAXIA (Ed. Agaton)
0740054256; revistapi@agaton.ro
Fondatori: ing. Ioan Cişmileanu, ing. George Căbaş, ing. Alexandru Stănese

Consilier editorial: Preot Adrian Roman
Redactori: Pr. Adrian Roman; Cristina Roman; Ioan Cismileanu; Natalia Corlean

----------------------
ISSN 2344 - 0619        ISSN-L 1453 - 7567