Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 1312

Știri externe - iunie 2015 (EXT)

Tags: ;

VATICAN: Papa Francisc a sugerat să se stabilească o dată comună pentru sărbătoarea Paștelui

Papa Francisc a declarat că a propus deja stabilirea aceleiași date a Paștelui, Patriarhului de Constantinopol, Bartolomeu, și Patriarhului Kirill al Moscovei. "Biserica Romano-Catolică este dispusă să stabilească o dată fixă ​​pentru Paște, astfel încât să poată fi celebrat în aceeași zi de către toți creștinii, catolici, protestanți sau ortodocși" - a declarat Papa Francisc, citat de ziarul Corriere della Sera. Catolicii folosesc calendarul Gregorian pentru a calcula data Paștelui, în timp ce Biserica Ortodoxă folosește calendarul Iulian, așa încât, de regulă, ele sărbătoresc în zile diferite. În 30% din cazuri, data Paștelui coincide la catolici și ortodocși.

GRECIA: Practica Yoga nu are ce căuta în viața creștinilor

"Practica Yoga nu are ce căuta în viața creștinilor", anunță Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei, ca răspuns la Ziua Internațională Yoga, care a fost stabilita de Organizația Națiunilor Unite în 2014. Sfântul Sinod susține că, din moment ce Yoga reprezintă un aspect fundamental al Hinduismului, ea nu poate fi practicată de creștini, deoarece este contrara Credinței Creștine. Și, din această cauză, ea nu poate fi considerată doar o "formă de exercițiu". Anunțul oficial afirmă, în continuare, că Biserica Ortodoxă a Greciei respectă libertatea credințelor religioase, dar avertizeaza ca trebuie să se evite dezvoltarea unui "climat al sincretismului religios".

VATICAN: Biserica Catolică susține un protest non-confesional împotriva teoriei "de gen" în școală

Biserica Catolică susține un protest non-confesional împotriva teoriei "de gen" în școală (teoria genului - omul are libertatea de-a renunța la sexul biologic, pentru a-și alege un sex sau gen în societate). Acest marș neconfesional apolitic este o formă de protesta împotriva predării teoriei de gen în școlile din Italia. Marșul este programat pentru 20 iunie la Roma, anunță ediția italiană a Radio Vatican. Sfântul Scaun sprijină această inițiativă. "Copiii nu pot fi tratați ca niște pâlnii", a declarat Episcopul Paglia, "încât să înghită tot felul de ideologii, cum ar fi cea de gen, care nu au niciun sens". Biserica trebuie să "apere" copiii împotriva "colonizarii ideologice", a spus și Papa Francisc, în aceste zile Președintele Consiliului Pontifical pentru Familie a declarat, la rândul său: "Nu numai că trebuie să apăram, ci trebuie sa promovam în primul rând o cultură a vieții, o cultură a iubirii, o cultură a convietuirii".

ITALIA: Un milion de oameni au manifestat la Roma contra legalizării căsătoriilor gay

Un milion de oameni au manifestat la Roma, contra încercării de legalizare a căsătoriilor gay şi a ideologiei genului. Manifestaţii ample au avut loc ieri, în capitala Italiei, împotriva încercării de legalizare a parteneriatelor civile pentru homosexuali şi a ideologiei genului, "cea mai teribilă - prin mutaţiile directe asupra psihicului uman - inginerie socială din istoria lumii", după cum comentează Iulian Capsali pe contul său de facebook. "Practic, familia va face implozie, iar copiii, învăţaţi de mici că sexul este "o alegere liberă", vor fi crescuţi ca un plancton decerebrat, într-o anormalitate satanică pe care nici Orwell nu a putut-o imagina.

Evident, NU o sa vedeţi nimic în presa aservită neoliberalismului globalist, nici agenţiile de ştiri nu o vor da decât ca ştire de subsol, dacă o vor da. Politicienii (inclusiv "ortodocşi") vor fi ca peştii, muţi. Dictatura mondială se inserează subtil, cu sprijinul trădătorilor, a turpizilor, a cozilor de topor". Biserica Ortodoxă Română şi-a exprimat temerea că noua Constituţie va permite legalizarea căsătoriilor gay, dorind "definirea, în legea fundamentală, a familiei întemeiate pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe drepturile şi îndatoririle părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”. (sursa: activenews.ro)

SUEDIA: Copii de grădiniță, scoși pe stradă la parada gay din Goteburg

Dezincriminată de codurile penale şi scoasă de pe lista bolilor psihice, lucruri care s-au întâmplat în urmă cu doar 10-15 ani în toată Europa, homosexualitatea este intens promovată ca fiind un lucru normal. Cei mai aprigi luptători ai drepturilor LGTB se găsesc în ţările nordice, mai exact în Danemarca, Norvegia şi Suedia. Aici, propaganda capătă dimensiuni care ating limita suportabilităţii. Homosexualii din aceste ţări folosesc copiii ca mijloc de promovare a acestor practici.

Recent, locuitorii din Goteborg (Suedia) au fost martorii unei parade LGTB la care au participat inclusiv copii. Aceştia au fost filmaţi şi fotografiaţi ţinând în mână simboluri cunoscute ca fiind ale mişcării LGTB. Ţinând veseli steagurile în culorile curcubeului, copii de doar 3-5 ani s-au plimbat pe străzile frumosului oraş nordic cântând "Pe cine avem voie să iubim? Pe oricine vrem! Este mai mult decât evident că un copil de grădiniţă nu are cum să înţeleagă ce este dragostea, cu atât mai mult ce este homosexualitatea. Îngrozitor este că autorităţile au permis acest lucru, ba chiar încurajează aceste practici prin educatori. Evenimente de acest gen au avut loc iniţial prin anul 2009 în Oslo (Norvegia), ţară care fost printre primele din lume care a permis căsătoriile între homosexuali. (sursa: activenews.ro)  

CIPRU: Circulara Arhiepiscopiei Ciprului pe tema legalizării parteneriatelor civile

Arhiepiscopia Ciprului a emis o circulară pe tema legiferării parteneriatelor civile ce se pot extinde și asupra cuplurilor de același sex. În document se reiterează sacralitatea căsătoriei (Efeseni 5, 32) și, de asemenea, condamnarea fără echivoc ahomosexualitatii (I Cor. 6, 9-10). Arhiepiscopia respinge și argumentul conform căruia proiectul de lege e destinat celor care nu aparțin Bisericii, având drept scop reglementarea unor probleme sociale reale, considerând că furnizarea cadrului legal pentru cuplurile de acelasi sex este o perversiune. Legile, se arată în circulară, nu ar trebui să fie create doar pentru rezolvarea unor chestiuni sociale sau pentru a satisface diverse dorințe ale oamenilor ci, mai mult decât orice, ar trebui să aiba și un rol educativ. 

În plus, având în vedere starea precară în care se află societatea cipriotă, care se luptă pentru supraviețuire națională și fizică, Arhiepiscopia Ciprului consideră că introducerea unor astfel de instrumente străine de tradiție duce la distrugerea familiei și disoluția societății. Începând cu 18 iunie, legislativul cipriot discută asupra legii parteneriatelor civile prin care se reglementează atât coabitarea cuplurilor heterosexuale, cât și a cuplurilor homosexuale. Reprezentanții Bisericii au criticat dur proiectul, afirmând că este o inițiativă care vine din exteriorul țării. Mai mult decât atât, parlamentarii ciprioți au afirmat că vor avea în vedere amendarea legii adopției pentru a permite adopția de copii și cuplurilor homosexuale. (sursa: cuvantulortodox.ro)

CONSTANTINOPOL: Mesaj al Patriarhului ecumenic Bartolmeu adrest liderilor mondiali

"Pe parcursul ultimelor două decenii, Patriarhia Ecumenică și Biserica Ortodoxă din întreaga lume au atras atenția lumii asupra stării de deteriorare a oceanelor noastre. Acum, mai mult ca niciodată, este important să se recunoască nevoia de respectare și de protejare a acestor resurse de neprețuit ale planetei noastre, care reprezinta sursa unica de sustenabilitate și biodiversitate, dar și leagănul religiei și culturii", avertizează Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, într-un mesaj lansat cu ocazia Zilei Mondiale a Oceanelor.

În mesajul său, Patriarhul continuă: "dependența lumii de combustibilii fosili conduce la indiferența societății față de îngrijirea creației. În același fel, emisiile de gaze cu efect de seră sunt în creștere mai mult ca niciodată, distrugand astfel ireversibil atmosfera pământului și creand dimensiuni negative ireversibile și manifestări negative ale schimbărilor climatice. În plus, peste jumătate din dioxidul de carbon eliberat în atmosferă se dizolvă în oceane, crescând acidifierea acestora. Iar acidifierea distruge ecosistemele marine, prin uciderea coralilor si altor creaturi marine (...) Modul în care murdărim oceanele se reflectă clar în modul în care exploatăm resursele acestora, care la rândul său este direct legat de modul în care ne tratăm semenii, în special pe cei mai marginalizați și mai puțin norocoși".

ANTIOHIA: Ruperea legăturii caninice cu Patriarhia Ierusalimului

Conform agenției de știri Romfea, Sinodul Patriarhiei Antiohiei a decis să întrerupă (din nou) comuniunea cu Patriarhia Ierusalimului. Motivul îl constituie Episcopia Qatarului, înființată de Patriarhia Ierusalimului pe teritoriul canonic revendicat de Patriarhia Antiohiei. Decizia Sinodului a fost intens comentată, având în vedere problemele grave cu care se confruntă creștinii ortodocși în Orientul Apropiat, și poate întârzia sau complica pregătirile care se fac pentru Sinodul Panortodox.

VATICAN: Patriarhul Ortodox Sirian al Antiohiei și al Întregului Răsărit, întâlnire cu Papa Francisc

La mijlocul lunii iunie, Mor Ignatie Afraim II, Patriarhul Ortodox Sirian al Antiohiei și al Întregului Răsărit, s-a aflat la Roma, pentru a se întâlni cu Papa Francisc. Afraim II a fost ales Patriarh în 2014. Arhiepiscopul Bisericii Ortodoxe Siriene din Alep, Mar Gregorius Yohanna Ibrahim, împreună cu episcopul Paul Yazigi, din Biserica Grec-Ortodoxă din Alep, au fost răpiți în urmă cu doi ani, la periferiile Alep. Biserica Ortodoxă Siriană a suferit în urma tragediei Sayfo, atunci când o jumătate de milion de sirieni au fost uciși, la sfârșitul Primului Război Mondial; simultan cu violențele împotriva armenilor. Biserica Ortodoxă Siriană, între Bisericile Ortodoxe Răsăritene, este foarte apropiată de Biserica Catolică. Declarația comună semnată de Papa Ioan Paul al II-lea și Patriarhul Mar Zakka I Iwas la Roma (23 iunie 1984), a recunoscut că cele două părți pretind aceeași credință în Hristos și au atribuit divergențele lor diversității culturale. 

Sursa știri: lonews.ro

24-06-2015


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu