Familia în contextul european actual
La Reprezentanţa Patriarhiei Române pe lângă Instituţiile Europene, a avut loc o întâlnire cu tema ,,Familia în societatea europeană de astăzi”. La eveniment au participat reprezentanți ai Patriarhiei Ecumenice, ai Patriarhiei Moscovei, ai Patriarhiei Române, ai Bisericii Greciei, precum și reprezentanți ai Bisericii Ciprului. La întâlnire a fost prezentă și doamna Maria Hildingsson, secretar general al Federației Europeane a Asociațiilor Catolice pentru Familie.
Din Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la deschiderea întrunirii spicuim: "(...) alegerea temei arată înainte de toate grija, responsabilitatea, prețuirea și mai ales sprijinul pe care Biserica le acordă familiei, care trebuie să facă față astăzi multiplelor provocări, dar și multiplelor crize din societatea europeană actuală. Pentru că, atât în România, cât și în întreaga Europă, familia creștină se confruntă cu criza economică(sărăcie, șomaj, nesiguranța zilei de mâine, emigrația ș.a.), cu criza morală (libertinajul, avortul, divorțul, abandonarea copiilor, violența domestică, delicvența juvenilă, traficul de ființe umane ș.a.), și cu criza spirituală(sectarismul, fanatismul, prozelitismul religios ș.a.). De asemenea, familia se găsește într-o situație fragilă și dificilă, deoarece modelul însuși al familiei tradiționale este considerat de unii ca fiind învechit sau perimat. Trăim într-un context dominat de o mentalitate individualistă și secularizantă, care nu căută sfințirea vieții prin rugăciune, nașterea de copii și creșterea lor în credința creștină.
Astăzi crește numărul celor care tratează căsătoria ca fiind un simplu contract sau parteneriat între două persoane de gen diferit sau de același gen. Însă parteneriatele sociale sau de conviețuire între persoane nu pot fi asimilate familiei tradiționale și orice atentat la identitatea tradițională a acesteia constituie o inovație artificială care nu poate purta numele realității naturale de care se îndepărtează. Prin urmare, diluarea valorilor familiale tradiționale sau înlăturarea diferențelor între această familie și alte tipuri de uniuni, în numele drepturilor omului și al egalității, subminează familia naturală ca temelie a societății umane. De aceea, familia tradițională are dreptul și datoria de a-și proteja propria identitate, demnitate și continuitate. Familia însăși este o valoare capitală pe care Europa trebuie să o apere și să o promoveze, ea fiind temelia existenței și continuității societății europene, sufletul ei și speranța ei. Ideea genială, de altfel, a părinților fondatori ai Europei unite, ca fiind o 'mare familie europeană' ne îndeamnă să afirmăm că fără familia naturală sau tradițională europeană nu poate fi promovată existența însăși a Uniunii Europene ca fiind o familie mare de cetățeni europeni din popoare diferite, bazată pe responsabilitate, respect reciproc, fidelitate și solidaritate, unitate și speranță.(...)" † DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (Sursa: basilica.ro)
În Raportul pe anul 2014, Departamentul de Stat al SUA atacă Biserica, martirii închisorilor și valorile tradiționale
Departamentul de Stat al SUA a dat publicității joi, 25 iunie, Raportul Internațional privind Respectarea Drepturilor Omului în România pentru anul 2014. În viziunea americană, printre problemele pe care le are România în ceea ce privește drepturile omului, se numără: răspândirea punctelor de vedere "antisemite, rasiste, xenofobe și naționaliste pe internet", discriminarea "sistematică" a romilor dar și "discriminarea homosexualilor, lesbienelor, bisexualilor si transsexualilor". În altă ordine de idei, Biserica Ortodoxă Română este instituția țintită cel mai mult de criticile departamentului de stat al SUA, în acest raport. BOR este acuzată că nu a retrocedat bisericile și proprietățile confiscate de comuniști către Biserica Greco-Catolică, "încalcând hotarâri judecatoresti în acest sens. De asemenea, guvernul nu a luat masuri pentru a retroceda bisericile greco-catolice confiscate de conducerea comunista dupa al Doilea Razboi Mondial".
BOR mai este acuzată că a cerut autorităților locale din Botoșani să îndepărteze niște umbrele în culorile steagului LGBT. De asemenea, Biserica Ortodoxă este acuzată pentru că un monah de la Mânăstirea Petru-Vodă ar fi făcut declarații antisemite. Documentul critică faptul că unele autorități locale au ridicat statui sau au denumit străzi după persoane din perioada interbelică. Referințele se referă la "strada Petre Țuțea" din Timișoara șistatuia lui Mircea Vulcănescu din București sau declararea lui Valeriu Gafencu drept cetățean de onoare al Târgu Ocnăi. Departamentul de stat al SUA critică România și pentru "lipsa de educație sexuală adecvată vârstei în rândul adolescenților" dar și pentru "numărul mare de asolescente însarcinate". În condițiile în care România se confruntă cu cea mai gravă criză a natalității din ultimii 70 de ani, SUA critică țara noastră pentru "lipsa alocarii de fonduri pentru programe de contracepție".
Este interesant de remarcat care sunt ONG-urile pe care le citează Departamentul de Stat al SUA: Apador-CH (organizație care a refuzat să se implice în cazurile abuzurilor asupra sătenilor de la Pungești; ONG pro homosexualitate), Accept( ONG pro homosexualitate), Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice( ONG fondat de Florin Buhuceanu, președintele Accept, pro homosexualitate), Active Watch (ONG-ul lui Mircea Toma) și Centrul pentru Resurse Juridice (ONG fondat de Fundația Soros în 1998). Raportul integral se găsește pe pagina de internet a Ambasadei SUA de la București. (sursa: activenew.ro)
Slujire arhiereasca la manastirea Bran
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul va fi trecut și în calendarul ortodox românesc cu prăznuire în 12 iulie
Atent la evlavia credincioșilor, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 4 iunie 2015, a hotărât înscrierea în calendarul liturgic românesc, începând cu anul 2016, a Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, cu ziua de pomenire la 12 iulie. Cunoscut și cinstit în toată lumea ortodoxă, Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul este un nume care, numai rostit fiind, aduce bucurie și mângâiere. Cel mai iubit athonit, Părintele Paisie Aghioritul a fost trecut oficial în rândul sfinților, prin demersul Patriarhiei Ecumenice, în ședința Sfântului Sinod din ziua de 13 ianuarie 2015. Demersul Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice nu a făcut decât să constate o stare de fapt pentru că, deja credincioșii din toată lumea îl cinsteau. Îl cinsteau pentru simplitatea sa. A fost, în același timp, harismatic, om al rugăciunii și dascăl al vieții contemporane – prin învățăturile sale adunate în numeroase cărți, care s-au răspândit în mai multe limbi de circulație internațională. Așa cum lumina nu poate fi ascunsă sub oboroc, ci trebuie pusă în sfeșnic, această lumină a Sfântului Paisie a luminat și plaiurile românești. Cunoscut prin intermediul cărților traduse și în limba română, dar mai ales prin mărturiile minunate ale ucenicilor și ale celor care s-au închinat la mormântul său, Sfântul are o mulțime de „ucenici” și în România. Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Şcoală internaţională de vară la Facultatea de Teologie din Sibiu
În perioada 29 iunie - 5 iulie, Sibiul redevine o capitală europeană, având acum în prim-plan viaţa academică din cetatea transilvană. În cadrul manifestărilor, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ găzduieşte o serie de evenimente academice organizate sub forma unei şcoli internaţionale de vară. Conform unui comunicat remis presei de facultatea sibiană, Şcoala de vară are tema „Teologia contemporană în context global şi ecumenic“ şi se bucură de prezenţa unor cadre didactice de la mai multe universităţi din străinătate şi din ţară. Îi amintim aici pe prof. dr. Bin You din Beijing, China, prof. dr. Pierre-Yves Brandt de la Universitatea din Lausanne, Elveţia, pr. prof. dr. Porphyrios George de la Universitatea din Balamand, Liban, pr. prof. Jean Boboc de la Institutul „Saint Serge“ din Paris, Franţa, pr. prof. univ. dr. Ştefan Iloaie de la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca şi pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa de la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi.
Şcoala internaţională de vară de la Facultatea de Teologie Ortodoxă este unul dintre cele nouă evenimente majore puse sub egida proiectului universitar menţionat. Mai amintim dintre manifestări: Masa rotundă „Sibiu - Capitală Culturală Europeană/ Capitală Universitară Europeană (2007-2015)“, care are loc astăzi, 29 iunie, de la orele 11.00, în Sala Senatului universitar; Masa Rotundă Interdisciplinară „Identităţile Naţionale în Noul Context Global“, ce va avea loc pe 2 iulie în Sala Senatului, Conferinţa Internaţională „Reconstruind Latinitatea: Abordări Interdisciplinare şi transdisciplinare“, desfăşurată în perioada 2-4 iulie în Aula Magna şi Concertul de Muzică Corală Românească din 4 iulie de la Sala „Thalia“. Amintim faptul că în cadrul conferinţei internaţionale „Reconstruind Latinitatea“: Abordări Interdisciplinare şi transdisciplinare, va avea loc pe 2 iulie, în aula Facultăţii de Teologie Ortodoxă, atelierul „Religie, antropologie, bioetică. Contribuţia latinităţii în context global“ la care vor participa specialişti în bioetică din ţară şi străinătate. (sursa: mitropolia-ardealului.ro)
Reuniunea plenară a Comisiei „Credinţă şi Constituţie” din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor – Caraiman, România
Lideri religioşi din întreaga lume participă zilele acestea la reuniunea plenară a Comisiei „Credinţă şi Constituţie” din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor. Întrunirea are loc la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce”, Caraiman din judeţul Prahova, după cum informează Radio TRINITAS. În cadrul întrunirii sunt discutate problemele legate de migraţie, cooperarea între Bisericile membre şi situaţia creştinilor din zonele de război. Biserica noastră este reprezentată de o delegaţie condusă de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal.
„Provocările din vremea noastră care afectează propovăduirea mesajului creştin sunt aceleaşi pentru toate confesiunile creştine şi anume, manifestarea secularismului, manifestarea ateismului şi materialismului de toate categoriile. Toate acestea sunt elemente comune care ne unesc pentru a găsi soluţii pentru combaterea lor. Trebuie să ştim că această comisie reprezintă de fapt cea mai importantă din cadrul Consiliului Ecumenic pentru că aici se dezbat teme teologice unde se încearcă să se identifice ceea ce ne desparte pe noi creştinii şi în această activitate de reflecţie şi gândire teologică s-ar putea găsi şi elemente comune”, a spus Înaltpreasfinţia Sa. (Sursa: basilica.ro)
24-06-2015