Cookies de navigare nu pot fi dezactivate, iar cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
CĂRŢI NOI / Produse noiNr. vizualizari: 2620

Zile albe, zile negre. Memorii - Nichifor Crainic (CARTE)

Tags: ;
Zile albe, zile negre. Memorii - Nichifor Crainic (CARTE)

„Sentimentul care mă stăpânește în această clipă sărbătorească e recunoștința caldă față de Domniile-Voastre care, alegându-mă membru al Academiei Române, mi-ați poleit numele cu suprema distincție la care poate să ajungă în țara noastră un mânuitor de cuvinte... Cazul meu e acesta din urmă. Copil desfăcut nici eu nu știu cum din cea mai anonimă umilință rurală, intrând în altă lume, unde nu puteam să am nici rude și nici ocrotitori, umbră de gând nu m-a ispitit vreodată că voi ajunge umăr la umăr cu savanții, cu erudiții și cu plăsmuitorii de vrăji olimpice ai României.
Socotindu-mi viața trăită, am certitudinea că mâna nevăzută a Celui de Sus ne poartă de la marginea de jos la marginea cealaltă a existenței, de la umilință la faimă și de la faimă la umilință, ca să se încredințeze în ce măsură îi semănăm sau nu, - fiindcă ne-a zidit după chipul său pentru bucuria de a-i fi asemenea”.
(Acad. Nichifor Crainic, în discursul de recepție de la Academia Română, Elogiul lui Octavian Goga, rostit în 22 mai 1940 în ședință solemnă)

„M-am ridicat dintr-o sărăcie lucie, însufleţit de tatăl meu fără carte, care m-a voit «om mare» ca şi învăţătorul genial pe care l-am avut în sat. Ceea ce am luat din casa părintească pentru formaţia ulterioară este emoţia de copil când bunica după tată mă trimitea pe lunca Neajlovului să culeg ghiocei şi Floarea Paştelui, mergând dus de mâna ei, să le depunem pe masa sfântă în Vinerea Mare şi să ne dăm amândoi «pe sub Domnul Hristos». Apoi, în aceeaşi noapte a marii dureri mergeam cu mama la morminte, şi auzeam jelania sfâşietoare evocând sufletele morţilor în cimitirul înstelat de lumânări. Trăiam emoţii covârşitoare. De la tata mi-a rămas prima educaţie literară, când mă lua pe genunchi, spunându-mi baladele haiduceşti ale Munteniei în luptă cu turcii.
Dacă aş fi rămas în sat, sigur aş fi fost poet popular. Încă din şcoala primară versificam.
Cum m-am ridicat apoi? Numai prin puterile mele proprii şi printr-o încredere spontană în ajutorul Celui de Sus, căci altul n-am avut.” (Nichifor Crainic)

Academicianul IOAN NICHIFOR CRAINIC (n. 22 dec. 1889, Bulbucata, Vlaşca, azi jud. Giurgiu; d. 20-21 aug. 1972, Mogoşoaia, Bucureşti-Ilfov) – poet, profesor de teologie mistică, publicist tangențial politic, ziarist (1916-1918 „Neamul Românesc”; 1918-1920 „Dacia” ; 1924-1926 „Cuvântul”; 1926-1928 „Rampa”; 1928-1929 „Curentul”; 1932-1933 a condus ziarul „Calendarul”; 1936-1938 „Sfarmă-Piatră”; 1938 „Porunca Vremii”); animator cultural (1926-1944 a condus Revista literară şi artistică „Gândirea”, unde a grupat scriitori de seamă ai ţării), scriitor creştin ortodox militant, om politic. Distincţii: academician (membru titular din 21 mai 1940); Doctor Honoris Causa al Universităţii din Viena (5 nov.1940); Premiul Naţional de Poezie (1928). Studii: 5 clase primare în comuna natală; 1904-1912 Seminarul Central din Bucureşti; 1912-1916 Facultatea de Teologie din Bucureşti; 1920-1922 Filosofia la Universitatea din Viena (neterminată). Activităţi: 1912-1916 Funcţionar la Casa Corpului Didactic; 1916-1918 Soldat sanitar în Primul Război Mondial; 1923-1926 Director al secţiei culturale la Fundaţia Principele Carol; 1926-1932 Profesor la Facultatea de Teologie din Chişinău; 1932-1944 Profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti; 1940 Preşedinte al Radiodifuziunii Române; 1942-1944 Preşedinte al Societăţii Cinematografice „Filmul românesc”; Demnităţi politice: 1926-1927 Secretar General al Ministerului Cultelor şi Artelor; 1929 Deputat independent de Vlaşca; 1940 Ministru al Propagandei în Guvernul Gigurtu; 1941 Ministru al Propagandei în guvernul Ion Antonescu. Cărţi de poezie: 1906 - a publicat versuri încă din clasa a III-a de seminar în diverse reviste literare; 1916 „Şesuri natale”; 1920 „Darurile Pământului”; 1921 „Privelişti fugare”; 1925 „Cântecele patriei”; 1932 „Ţara de peste veac”; postum, 1990 „Şoim peste prăpastie”, versuri create în temniţele Aiudului, unde a fost închis 15 ani de către „apostolii urii” ai comunismului: „Duminica dimineaţa, nu terciul era aşteptat, ci predica lui Nichifor Crainic, spusă în şoaptă să nu audă gardianul... Poeziile lor au suplinit antibioticele, vitaminele, poeziile lor ne-au ţinut de foame” (Nicolae Enescu, Memoria lacrimei)

Manuscrisul acestor memorii – o capodopera a genului memorialistic-, scrise în anii 1945-1946, când Nichifor Crainic a fost sub mască-pribeag în țara sa (se ascundea de autoritățile prosovietice la Mănăstirea Sâmbăta de Sus – protejat de starețul Arsenie Boca - și prin satele ardelene), a fost salvat și păstrat cu grijă de către Părintele Arsenie Boca (1910-1989), într-o perioadă (1947-1962) când puteai fi trimis în temniță sau la Canalul Dunăre-Marea Neagră dacă dețineai scrieri de-ale lui Nichifor Crainic. De exemplu, ginerele lui Crainic, Alexandru Cojan, a fost trimis în temniță (1951) pentru deţinere de publicaţii interzise, adică pentru manuscrisele și cărțile lui Crainic. Chiar și după 1964, Securitatea le deschidea dosare de urmărire informativă celor care vorbeau pozitiv despre Nichifor Crainic. Așa i s-a întâmplat arhimandritului Paulin Lecca, fost student de-al lui Crainic, căruia i s-a deschis dosar de urmărire de către Securitate, în 1971, doar pentru că într-o discuție l-a elogiat pe fostul său profesor de teologie mistică, Nichifor Crainic.

 Detalii despre carte / COMANDA

21-05-2015


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu