Activitatea noilor mișcări religioase în București, astăzi - analiză misiologică

Probleme contemporane. Activitatea noilor mișcări religioase în București, astăzi. Analiză misiologică

Societatea de consum se confruntă cu o profundă criză spirituală. Cauzele acesteia sunt multiple; ele însă se pot sintetiza sub forma unei tensiuni continue între hedonismul vieții postmoderniste, axată pe crearea și menținerea confortului trupesc, și ascetismul specific vieții spirituale, care accentuează valoarea sufletului, dar fără a desconsidera nici trupul. În acest context, misiunea noilor mișcări religioase este aceea de a-și adapta discursurile pentru a capta atenția omului contemporan exilat în propriul său indiferentism religios sau, mai grav, distrus iremediabil de nihilism și ateism.

O primă observație se impune aici: mișcările neoprotestante sunt afectate, ele însele, de secularizare. Acest lucru se vădește din neputința de a mai efectua campanii prozelitiste de amploare, de tipul evanghelizărilor pe stadioane din anii 1990, al Congreselor iehoviste sau al proiecțiilor de filme contrafăcute despre viața lui Iisus Hristos prin săli de spectacole și cămine culturale. Nici „ajutoarele” pretins umanitare acordate cu generozitate nu-și mai ating scopul scontat: primitorii nu devin, automat, adepți practicanți ai noilor religii. Cel mult, poate fi realizată o captare pentru moment a atenției, însă calea până la convertire este lungă. De mare folos sunt acum tehnologiile moderne de comunicare: presa, televiziunea și, mai ales, internetul, de care neoprotestanții se folosesc su asiduitate. Nu există material postat pe internet, care să facă referire la un eveniment tradițional ortodox (de exemplu, cinstirea sfințitelor moaște), fără să atragă o avalanșă de replici de sorginte neoprotestantă, pretins argumentate biblic. Evident, cultele în cauză dispun de propriile lor site-uri, de posturi TV (Speranța – Cultul adventist), posturi de radio (Vocea Speranței și Vocea Evangheliei) - sau închiriază timpi de emisie generoși la posturi TV cu largă priză la public, în special la acele categorii de telespectatori insuficient capabili să discearnă adevărul de minciună, lăsându-se pradă manipulării cu multă ușurință. Tot aceste culte beneficiază de un larg sprijin politic și financiar, reușind să trimită numeroși reprezentanți în Parlamentul României și atrăgând diverse persoane publice, din sfera mondenă sau mediul de afaceri, pentru pretinse proiecte umanitare, intens mediatizate.

Este celebru cazul unui politician și om de afaceri declarat ortodox și apropiat de Biserica noastră, care a sponsorizat tipărirea în românește a celei mai desfigurate ediții a Sfintei Scripturi, New World Translation, a Martorilor lui Iehova. Exacerbarea autarhică a sinelui –definitorie pentru antropologia postmodernă – a fost intens speculată de corifeii neoprotestanți. Campaniile lor promovează mai vechea luptă contra pedobaptismului, primind uneori sprijin nesperat din partea unor politicieni sau vedete, care-și declară aparteneța la ortodoxie, în chip secular, însă afirmă cu nonșalanță că nu-și vor boteza copiii, pentru a le oferi libertatea de a discerne.

O altă caracteristică a postmodernității ce s-a îngemănat perfect cu doctrinele neoprotestante este negarea Tradiției. Promovând producții gen Codul lui da Vinci sau Mormântul pierdut al lui Iisus Hristos, s-a intenționat, în mod evident, distrugerea creștinismului din temelii sau, altfel spus, rescrierea acestuia din manieră gnostică. Trecând peste fanteziile privind negarea Înălțării la cer sau „relația” dintre Iisus și Maria Magdalena, materialele amintite, care au atras audiențe record, se înscriu în nota denigratoare la adresa Istoriei Bisericești promovată de neoprotestanți: este blamată orice formă de creștinism instituțional centralizat, mai ales după revirimentul produs în epoca Sf. Constantin cel Mare, în favoarea structurilor fărâmițate, cu particularități locale, care pretind reluarea stării de organizare a creștinismului primar. Mai mult, sunt descrise cu lux de amănunte: ereziile, cruciadele, inchiziția etc. – cu scopul discreditării Bisericilor tradiționale.

În cazul Bisericii Ortodoxe Românești, sunt denunțate și amplificate în mod tendențios unele situații istorice delicate, precum perioada fanariotă sau cea recentă, din timpul dictaturii comuniste. Noțiunea de „sfârșit al lumii” a depășit preocupările grupărilor de sorginte advento-milenistă, creând o isterie generală în urma pretinsei „schimbări de paradigmă” (the Shift of the Ages), profețită de noii „specialiști” ai calendarului mayaș pentru anul 2012. Totuși, aceasta nu-i putea lăsa indiferenți pe „maeștrii” celebrelor calcule ale Parusiei. Chiar dacă nu se mai hazardează să propună o dată precisă, ei vorbesc necontenit despre iminența acesteia și analizează cu scupulozitate elementele definitorii pentru descrierea „timpurilor finale”. Frica de moarte și dorința de a-și prelungi cât mai mult viața pământească l-au determinat pe omul postmodern să apeleze la orice metode, în vederea obținerii și păstrării sănătății. În acest domeniu, activează mai multe categorii de mișcări religioase.

Dintre neoprotestanți, se remarcă adventiștii de ziua a șaptea, care au înființat Editura „Viață și Sănătate”, unde, pe lângă producțiile doctrinare, publică și lucrări cu pretinse justificări medicale, în care își strecoară concepțiile proprii privind mâncărurile curate și necurate. Au cumpărat standuri în mall-uri și prin locuri publice aglomerate (gări, autogări, stații de metrou), unde își vând produsele și oferă consultații gratuite, verificarea tensiunii arteriale etc.. Foarte activi sunt și reprezentanții unor mișcări de sorginte orientală, precum cea a lui Baghwan (Osho), Hare Krishna (ISKCON), Zen, Meditația Transcendentală, M.I.S.A și E.L.T.A, care propun o gamă largă de așa-zise „terapii complementare”: meditații, yoga, alimentație naturistă,remedii provenite din plante, minerale, argile etc. (magazinele Ayurveda), terapii prin sexualitate, urinoterapie.

O a treia categorie de noi mișcări religioase ce activează în domeniul sanitar o reprezintă cele sincretiste. Aici, trebuie să remarcăm pătrunderea și evoluția ca număr de membri în București a scientologiei, care s-a bucurat de imensa mediatizare conferită de numeroasele staruri holywoodiene care și-au declarat apartenența la această grupare. S-a tipărit în românește Dianetica lui Hubbard, găsindu-se destui naivi care să-și dorească ștergerea „engramelor” (impresiilor negative din trecut) cu ajutorul „științei sănătății mentale”.

În fine, cea de-a patra serie de mișcări ce-și promovează serviciile în domeniul sănătății o constituie cele ocultiste. Radiestezia, cu mai noua sa ramură – reiki – dimpreună cu toți astrologii, clarvăzătorii și bioenergeticienii, pretind refacerea câmpului energetic al persoanei umane, restabilirea aurei etc., folosindu-se adesea și de resursele oferite de tehnologiile moderne de comunicare: un teoretician al reiki, de pildă, își îndemna telespectatorii să atingă cu degetul un anumit punct de pe ecran, pe unde pretindea că transmite un flux de energie tămăduitoare.

O tactică extrem de periculoasă a proliferării unor noi mișcări religioase, mai ales în cosmopolitul București, o constituie disimularea. Profitând de naivitatea ortodocșilor, dar și de slaba lor catehizare, numeroși reprezentanți ai acestor grupări se pretind a fi dreptcredincioși, acționând ca atare, pentru atragerea de noi adepți. O așa-zisă „Catedrală a credinței” de pe Șos. Fundeni din capitală nu are nimic de-a face cu Ortodoxia, fiind finanțată de o ramură penticostală – Biserica Universală. Aici, însă, îl găsim lider pe autointitulatul „părinte” Octavio Bravu (Otavio Diequez Bravo), care săvârșește o mulțime de rânduieli cultice cu denumiri ortodoxe, dar cu ritualuri neoprotestante: „sfânta liturghie”, slujbă de vindecare (când se atinge „mantaua sfințită în Israel”), slujbă de dezlegare, slujbă pentru prosperitate, acatist etc. Face și „sfeștanii” în casele doritorilor (mulți dintre ei, creștini ortodocși, evident). Nu are nici reverendă, nici veșminte – dar, cum astăzi acestea sunt purtate din ce în ce mai rar chiar și de ortodocși, lucrul acesta trece neobservat: „catedrala” e plină. Mulți dintre cei care doresc împlinirea facilă și neîntârziată a unei dorințe se înghesuie aici. Se oferă sprijin chiar și pentru afaceri, spor la bani, câștigarea unei poziții sociale, spargerea farmecelor (prin trecerea printr-o „mare cruce sfințită”), refacerea familiei (prin „sfințirea” fotografiilor) etc.. Însă maxima sfidare o constituie pretenția acestui impostor, de a aduce, împreună cu 70 de autointitulați „apostoli”, „focul sfânt” de la Ierusalim – surogatul jalnic al Sfintei Lumini. În scurt timp, au mai deschis două locații în București, în Militari și Ferentari, precum și multe altele în țară. Își fac publicitate pe internet, dar au cumpărat și timpi de emisie la posturile TV patronate de Dan Diaconescu.

Martorii lui Iehova nu au renunțat la celebrele lor vizite la domiciliu. Între timp, rapoartele de teren strânse cu minuțiozitate i-au făcut să dețină cea mai exactă hartă confesională a Bucureștiului, cu referiri precise asupra tuturor membrilor familiilor, precum și asupra potențialului lor economic. Așa se face că nu-i vom vedea prea des prin ghetouri, prin scări de bloc sordide, ci în cartierele rezidențiale de lux și prin sediile firmelor renumite. Din ce în ce mai puțini sunt văzuți prin parcuri și locuri publice aglomerate. Crizele postmodernității nu i-au speriat deloc; dimpotrivă, se află în creștere numerică, întrucât își construiesc discursurile apocaliptice pornind de la sistemul de lucruri actual.

Chiar dacă îi percepem, încă, drept niște personaje exotice, mormonii nu trebuie deloc neglijați, în privința resurselor lor prozelitiste. Au o comunitate bine articulată în București, cu două tipuri de atracții, cărora destui români le cad pradă: cursurile gratuite de engleză-americană, realizate în mai multe locații din București, în baza unor manuale care includ selecții din Cartea lui Mormon, și mult-trâmbițatele „căsătorii celeste”, adică destinate traiului de familie și după moartea trupească a soților, respectiv pentru veșnicie – celebrate cu mult fast în templul de pe

Șoseaua Panduri din București. În maniera promovată de New Age, asistăm și în prezent la dezvoltarea unor curente religioase eretice, fără a vorbi de o instituționalizare a acestora, în forma clasică a unei organizări religioase. Promovând o antropologie complet eronată, în esență trihotomistă, după tiparele propuse de religiile orientale, curentele spiritualiste ale New Age au destui susținători și în România, fiind la originea noilor direcții de dezvoltare din psihologie, sociologie și pedagogie.

Spiritismul clasic a evoluat spre „clarviziune”, iar teozofia și antropozofia au decantat sistemul falimentar de educație waldorfian, cu consecințe dramatice asupra învățământului românesc la toate nivelurile, dar mai ales la școala primară, unde notarea cu calificative urmărește omogenizarea elevilor, depersonalizarea acestora și scoaterea lor din circuitul competițional al vieții, spre a deveni mase sigure de manevră în viitor.

Mult trâmbițatul ecumenism a ajuns, din păcate, în percepția multor semeni de-ai noștri, sinonim cu sincretismul. Așa se explică faptul că, în prezent, mulți refuză să afirme identitatea ortodoxă, prin mărturisire fără echivoc a unicității Bisericii dreptmăritoare, în favoarea admiterii tuturor religiilor drept căi bune de urmat în vederea atingerii desăvârșirii spirituale. O astfel de optică a generat, de pildă, scăderea dramatică a credinței în viața veșnică, judecată, rai și iad, parusie și înviere de obște, în favoarea doctrinei de import a reîncarnării. Totodată, se observă revirimentul mișcărilor religioase de factură sincretistă, precum cea intitulată Baha’i, cu sediu ultracentral în București, pe Bd. Magheru, la nr. 27. Secularismul contemporan a condus la erodarea imaginii corecte a vieții spirituale, bazată pe trăirea profundă a evlaviei, într-o stare de asceză și despătimire. Cu toate acestea, setea de spiritualitate a omului rămâne constantă. De acest lucru profită mișcările de proveniență orientală, dar și cele sincretice. Practica yoga și meditația orientală se mențin la cote înalte de interes, cu toate scandalurile legate de persoana controversată a liderului M.I.S.A.. Mediatizarea fenomenului beneficiază de resurse imense: presa, posturile radio și tv, internetul sunt pline de relatări despre conferințe și cursuri de yoga, precum și despre apartenența unor vedete la acest curent. Sub genericul blasfemiator: „Fericirea divină pentru fiecare”, ultimul pliant distribuit în București pentru promovarea yoga se axează pe descrierea unui concept aberant, totalmente nebiblic, însă foarte apreciat de omul postmodern: continența amoroasă. S-a deschis și primul templu (dojo) Zen din București: în zona Dristor, pe strada Complexului, la nr. 2 bis. Aici se strâng adepții meditației budismului japonez, care a beneficiat, de asemenea, de o imensă publicitate în perioada recentă, mai cu seamă prin volumul mare de cărți tipărite, în special operele maestrului Taisen Deshimaru, care a adus în Europa această mișcare.

Mai vechea Meditație transcendentală, care a atras multe personalități din lumea culturală românească în anii anteriori evenimentelor din decembrie 1989, continuă să ființeze, avându-și sediul în zona Colentina, str. Seneslau Voievod. Și Ananda Marga este prezentă în București, având sediul în str. Romanicerilor, nr. 2A. Mișcările mesianiste și guruiste au o priză mai redusă la public în București, datorită și neîncrederii tot mai evidente a populației în vocațiile unor lideri, chiar dacă se consideră carismatici. O oarecare simpatie câștigase Francisc Horvath, supranumit „Maitreya”, dar moartea sa i-a risipit adepții. Mai mult efect se pare că are Shri Mataji Nirmala Devi, autointitulată „mamă sfântă”, a cărei asociație continuă să ofere cursuri de sahaja yoga românilor, vorbind despre „realizarea sinelui” și publicând materiale privind implicațiile acestei forme de yoga în definirea spiritualității popoarelor.

În privința mișcărilor schismatice, pseudo-ortodoxe, cunoaștem o creștere spectaculoasă, la nivelul întregii țări, dar și a orașului București, a numărului stiliștilor, care beneficiază de fonduri obținute prin cerșetorie prin locuri publice (gări, piețe, hramuri de biserici etc.). Sunt în regres: așazisa mitropolie a vlahilor, condusă de Ioan Preoteasa – care și-a mutat focalizarea atenției asupra comunităților românești din nordul Italiei, ca și gruparea Noului Ierusalim de la Pucioasa, părăsită în prezent de mulți simpatizanți și ideologi cu priză la public (soții Zidaru, O. Lipan etc.). Bizara grupare a autointitulatului „Înalt Comunicator” – profesorul Dogaru din Tecuci, cu ierarhie feminină, „biblie” și „liturghie” ale Maicii Domnului, deși prezentă în București, n-a reușit să capteze atenția în sensul exprimării unor manifestări prozelitiste publice. Ies la rampă, uneori, foste aderente ale mișcării de la Vladimirești, tulburând slujbele din biserici cu manifestări ostile ierarhiei ortodoxe.

În fine, dintre sectele violente și sinucigașe semnalăm prezența în București a grupării sataniste, atent monitorizată de către S.R.I. și poliție. Nu putem vorbi în prezent de coagularea unei identități organizaționale a acesteia, ci doar de manifestările disparate ale unor debusolați, aflați sub influența drogurilor și alcoolului, suferind de afecțiuni psihice grave. Mai nou, au tradus în românește biblia satanistă, pe care o comercializează pe un site, împreună cu alte materiale asemănătoare.

Toate informațiile prezentate până acum dovedesc o activitate foarte susținută, în plan prozelitist, a noilor mișcări religioase în Bucureștiul de azi. De aceea, se cuvine să identificăm și câteva măsuri pastoralmisionare, utile atât pentru prevenția, cât și pentru contracararea manifestărilor eretice și schismatice:

1. Elaborarea unor planuri de catehizare care să cuprindă și chestiuni legate de problematica misionară actuală. Principala cauză a pierderii identității ortodoxe de către semenii noștri este insuficienta capacitate de a conștientiza apartenența la Biserica noastră ca organism viu.

2. Proiectele catehetice ecleziale trebuie să depășească vechile cadre ale exprimării rigide, ale discursului din amvon sau de pe solee. Preotul trebuie să interacționeze direct cu credincioșii, să poarte dialoguri vii cu aceștia, să ajungă la sufletele lor.

3. Este necesară folosirea din plin a resurselor de comunicare oferite de tehnologiile avansate: radio, tv, internet, presă. Trebuie canalizată atenția creștinilor spre programele catehetice ale B.O.R., dar și ale parohiei în cauză. Publicațiile Lumina trebuie să ajungă la credincioși.

4. Creștinii trebuie să fie în contact permanent cu biblioteca parohială, cu foaia religioasă a parohiei (acolo unde există), unde trebuie să fie semnalate măsurile specifice de combatere a prozelitismului în arealul respectiv.

5. Nu reprezentanții altor culte, ci preoții trebuie să fie primii care propun inițiative sociale, culturale sau misionare, la care să fie atrași sponsorii de pe raza parohiei. Trebuie identificată posibilitatea unor parteneriate cu instituții, firme și persoane interesate să sprijine aceste inițiative.

6. O atenție deosebită trebuie acordată Sfintelor Taine și ierurgii, la care participă adesea și creștinii secularizați, care pot fi sensibilizați prin săvârșirea ritualului într-o atmosferă de trăire religioasă autentică, dar și prin cuvântări care să le miște sufletele.

7. Biserica Ortodoxă nu trăiește în frica de Eshaton, ci într-o continuă pregătire pentru a întâmpina Parusia, începând cu misterul liturgic, în care întâlnirea cu Hristos euharistic anticipează venirea Sa pan-cosmică. De aceea, trebuie accentuată pregătirea specială și stimulată dorința creștinilor de a realiza această pregătire, în vederea unei împărtășiri cât mai dese, după rânduială.

8. Biserica oferă suficiente remedii pentru restabilirea sănătății sufletești și trupești: Maslul, Spovedania, posturile, rugăciunile, venerarea Sfințitelor Moaște și a Sfintelor Icoane, molitfele, sfeștaniile și multe alte ierurgii, de care Molitfelnicul este plin. Ele trebuie, însă, puse mai bine în valoare și, mai ales, disociate de anumite practici ce țin de sfera ocultismului sacerdotal. Frica de moarte trebuie dezamorsată prin cultivarea grijii creștine față de „sfârșitul creștinesc, fără durere, neînfruntat, în pace...”. În plus, oamenii trebuie conștientizați asupra pericolelor la care se expun, atunci când apelează la unele așa-zise „terapii complementare”, care nu sunt altceva decât escrocherii sau, mai grav, înșelătorii demonice.

9. Știută fiind predilecția unor ortodocși spre asimilarea unor false doctrine și practici, în manieră sincretistă, este imperios necesar ca preotul, în scaunul duhovniciei, să testeze și astfel de eventuale clivaje ale enoriașilor săi. Astfel, sunt perfect normale chestionări asupra eventualelor vizite la sediile altor culte sau dialogurilor purtate cu sectanții, precum și cele privind practicile yoga, meditațiile sau orice alte ocultisme.

10. Este anormal faptul ca reprezentanții altor culte să cunoască mai bine decât preoții configurația demografică a unui anumit teritoriu. De aceea, se impune îndeplinirea prevederii statutare a ținerii unei evidențe a credincioșilor arondați spre păstorire duhovnicească. De menționat este faptul că această îndatorire trebuie înțelesă și dusă la îndeplinire de către toți slujitorii, nu numai de către parohi, așa cum scrie în Satut, deoarece toți au câte un sector asupra căruia răspund.

11. Pastorația tinerilor este deosebit de importantă. Aceștia sunt, de cele mai multe ori, tentați să conteste paradigmele tradiționale, fiind cei mai receptivi față de diverse forme de înnoire religioasă. Falsele spiritualități, practicile yoga impregnate de erotism, meditațiile halucinante, ideile futuriste promovate de scientologi, mormoni sau bahai, nonconformismele de tot felul, mergând până la extremul satanism – îi atrag pe mulți tineri, cu largul concurs al grupului social (anturajul) sau sub impresia puternică a personalității vreunui idol postmodern (vedetă de film, muzică, sport etc.). Preoții sunt datori să ofere tinerilor posibilități de petrecere a timpului cu folos, în cadrul comunității parohiale: un așezământ de tip after-school sau un club de tineret, organizat ca direcție aparte a Comitetului parohial, cu programe diverse: pelerinaje, întruniri, activități recreative și sportive.

12. O prezență mai bună a preoților în câmpul pastoral-misionar este un deziderat al timpului prezent. Interacțiunea cu eterodocșii trebuie să fie pașnică, dar fermă. Nu trebuie admise sub nicio formă confruntările ostile: adepții noilor mișcări religioase au tendința de a se victimiza și de a specula în favoarea lor orice formă de pretinsă „asuprire” sau încălcare a libertății religioase. Există la ora actuală mai multe procese intentate preoților care au făcut exces de zel în această privință, iar unele s-au soldat cu condamnări penale. Pe de altă parte, nici preoții nu trebuie să rămână indiferenți față de actele de prozelitism. Există încă manifestări prozelitiste ilegale, cum sunt cele desfășurate în sediile unităților de învățământ, sau dedicarea unor spații imobile pentru desfășurarea activităților religioase, fără acordul autorităților. În ceea ce privește vizitele la domiciliu ale iehoviștilor, cea mai bună soluție este ca preotul (sau un delegat al acestuia, cu studii de teologie) să meargă în paralel sau în urma acestora, colectând de la credincioși literatura eretică distribuită.

Și, la final, este necesar să zăbovim asupra unei probleme de atitudine misionară. Constatăm, din păcate, adeseori, o diferență frapantă între ritualismul sec, impus de simpla prestare de servicii religioase – care caracterizează slujirea unor sacerdoți ortodocși - și atitudinea plină de bunăvoință arătată vizitatorilor de către oficianții cultelor eterodoxe. Este adevărat că, uneori, programul preotului este încărcat peste măsură. Asta nu-l absolvă, însă, de datoria de a-și arăta prietenia și disponibilitatea spre dialog, în orice împrejurare. Procedând astfel, va dovedi tact și diplomație, lucrând necontenit spre păstrarea și sporirea turmei celei încredințate, în fața tuturor atacurilor din partea „lupilor celor răpitori”, despre care ne avertizează Sfântul Apostol Pavel (Fapte 20,29).

Preot Lect. Dr. David PESTROIU, Bucureşti - Articol publicat în Revista Epifania nr. 19, Nov-Dec 2011-2012