Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Viaţa duhovnicească. MilosteniaNr. vizualizari: 4769

Sfântul Nectarie de Eghina - minuni și învățături duhovnicești

Tags: viața duhovnicească; post; rugăciune; monahism; minuni;
Sfântul Nectarie de Eghina - minuni și învățături duhovnicești

Căutați pacea cu toată lumea și sfințenia fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu. Iartă tuturor totul, iar ție nimic. Spune lui Dumnezeu: Doamne, pe nimeni nu am osândit, nici Tu nu mă osândi.

Dăruiește-i lui Dumnezeu inima și El îți va dărui cerul. Muncește ca și cum nu ai muri niciodată, dar îngrijește-te de suflet ca și cum ai muri mâine.

Ascultă de Dumnezeu și împlinește-i poruncile ca și Dumnezeu să îți asculte rugăciunile și să-ți împlinească cererile. Omule, viața ta este în Cer, începe să o trăiești de aici de pe pământ. Mergând pe calea Bisericii, mergem fericiți pe calea lui Dumnezeu, spre Ceruri.

Sfântul Nectarie al Pentapolei, numit și Sfântul Nectarie Taumaturgul, făcătorul de minuni și vindecătorul de boli, este un dar al lui Dumnezeu oferit lumii nefericite și sărmane a veacului al XX-lea. Este un mare Părinte al Bisericii, în a cărui persoană sunt unite sfințenia vieții, harul facerii de minuni și învățătura ortodoxă. Viața sa a fost o călătorie sfântă de șaptezeci și patru de ani, plină de roadele Sfantului Duh. A postit, a privegheat, s-a rugat. Și-a supus voia sa voii Domnului și a devenit om al lui Dumnezeu, "pătimind și învățând cele dumnezeiești". A liturghisit ca un Înger, s-a rugat neîncetat până s-a ridicat de pe pământ la Cer. L-a iubit cu înflăcărare pe Dumnezeu Cel în Treime și pe Preasfânta Născatoare de Dumnezeu. A fost un teolog insuflat de Dumnezeu și un scriitor neobosit. A predicat, a spovedit, a povățuit, s-a jertfit pentru aproapele. Milosteniile și minunile sale sunt nenumărate. Prezența sa aduce liniște și pace în inimile tuturor. Este cu adevărat mare, pentru că a căștigat cu smerenia cele înalte. A fost arhiereu al Celui Preaînalt, însă nu s-a dat înapoi nici de la a lucra în grădină, a face curățenie, a repara încălțăminte și a ajuta la lucrările de construcție până la bătrânețe. A fost clevetit mult, dar a răbdat fără să cârtească, s-a rugat, a iertat și a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate. A fost un următor credincios al blândului și smeritului Iisus, pentru care Biserica l-a canonizat în anul 1961. (Sursa:www.sfantulnectarie.ro)

Redăm în continuare, câteva fragmente din învățăturile și studiile Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul despre rugăciune, despre post și despre viața monahală, pe care vi le punem la suflet spre îmbogățirea vieții duhovnicești la început de Post al Crăciunului. Acestea sunt urmate de istorisirea minunii descoperirii sfintelor sale moaște, întregi, bine mirositoare, izvorâtoare de mir și făcătoare de minuni.

Despre rugăciune

Rugăciunea este convorbire cu Dumnezeu. Adevărata rugăciune este neabătută și netulburată de fantezie, săvârșindu-se cu stăruință, cu un suflet îndurerat, cu un cuget încordat; rugăciunea nu se limitează la simple cuvinte, ci mai degrabă este îndreptată spre lucruri bune. Întotdeauna smerenia este vehiculul rugăciunii, așa cum rugăciunea este semn al smereniei. Căci, cunoscându-ne neputința proprie, chemăm în ajutor puterea lui Dumnezeu. Fecioarelor, înaintea ochilor voștri să-L aveți numai pe Hristos și pe Tatăl Lui, fiind luminate întru rugăciuni de către Duhul! Dacă, atunci când te rogi, nu vorbești cu Dumnezeu, cum vei fi auzit de El? Rugăciunea ne unește și ne face apropiați lui Dumnezeu, fiindcă este o convorbire îndumnezeită și o unire cuvântătoare cu Cel care este cel mi frumos și cel mai de preț dintre toate.

Rugăciunea este ajutorul vieții noastre, vorbire cu Dumnezeu, uitare a celor pământești, înălțare la cer; prin rugăciune ne mutăm la Dumnezeu. Dacă vom ține seama că ne aflăm în fața lui Dumnezeu, ne vom ruga, rămânând în nemișcare.

Rugăciunea este soarele ochilor cugetători ai sufletului; așa cum soarele este lumină pentru trup, la fel este rugăciunea pentru suflet: rugăciunea cu râvnă este lumină nestinsă și nepieritoare pentru suflet și cuget. Dumnezeiasca rugăciune este o armură cu adevărat cerească și numai ea singură e în stare să-i apere în chip sigur pe cei care s-au predat în mâinile Domnului. Rugăciunea este leacul obișnuit, care ne păzește de patimi. Rugăciunea este dătătoare de viață, floare purtătoare de nădeje și de sănătate neîndoielnică. Rugăciunea este o armă strașnică, o chezășie de preț, un tezaur preascump, liman sigur, loc neprimejdios. Rugăciunea este un medicament mântuitor, care înlătură păcatul și vindecă de greșeli. Rugăciunea este o armă puternică, o comoară desăvârșită, bogăție necheltuită, liman neînvălurat, temelie a liniștii, rădăcină a nesfârșite bunătăți și mamă mai puternică chiar decât o împărăție.

Rugăciunea nu este numai hrană pentru cei păcătoși și, cu atât mai mult, nu este ceva nepotrivit pentru cei drepți; ci fiecăruia în parte îi revarsă cele folositoare; celor drepți le dă încredințarea dreptății, iar celor păcătoși lepădarea de păcate, făcându-i drepți împotriva păcatului. Este strigătul către Dumnezeu al celor drepți, care își arată tăria glasului în "ascunzișul inimii", putând să ajungă chiar până la urechile lui Dumnezeu; căci cel ce cere lucruri mari și se roagă pentru cele cerești, strigă cu putere și face auzită rugăciunea sa către Domnul. Dumnezeu cunoaște în chip desăvârșit cugetele tuturor; și ceea ce se află în noi și vocea îi dă glas, aceea și mintea noastră grăiește lui Dumnezeu, ajungând la cunoștința sa înainte ca mintea să dea naștere gândului; este așadar, cu putință a înălța rugăciunea către Dumnezeu și fără glas, numai prin reunirea într-un glas lăuntric a tot ce e duhovnicesc în noi, fără să ne lăsăm tulburați de nimic din afară.

Aceasta este, desigur, rugăciunea, atunci când strigătele unui suflet îndurerat se înalță înăuntru, arătându-se nu prin durerea din glas, ci prin râvna de a se ruga a cugetului; așa se ruga și Moise; de aceea, fără a rosti el însuși ceva, Dumnezeu îi spune: "Ce strigi către Mine?" Căci oamenii nu aud decât ceea ce se rostește, însă Dumnezeu aude, înainte de aceasta, glasul dinlăuntrul lor. Așadar, este cu putință a te face auzit chiar și atunci când nu strigi; și să te rogi curat și cu multă râvnă, chiar și atunci când ieși în oraș, și atunci când ești în compania prietenilor, și, orice ai face, să-L chemi cu glas mare pe Dumnezeu – mă refer la glasul cel interior -, și să nu arăți aceasta nimănui dintre cei care se află de față. Să ne facem rugăciunile nu prin poziția pe care o ia trupul, nici prin sunetul care poate fi emis de voce, ci prin râvna cugetului: nu cu zgomot și strigăt și spre a fi vazuți de oameni, astfel încât să-i respingem și pe cei apropiați nouă, ci cu toată blândețea și înfrângerea cugetului și cu ajutorul lacrimilor celor dinlăuntru.

Despre post

Sfinții părinți ai Bisericii afirmă că postul este întru totul duhovnicesc. Abstinența de la mâncărurile de toate felurile și grase nu are decât un singur scop: întărirea sufletului pentru a rezista în războiul dus de trup (împotriva poftelor și a patimilor), spre a se arăta biruitor și a primi de la Dumnezeu, Dătătorul Legii, cununa neveștejită a biruinței.

Sfântul Vasile cel Mare definește postul ca înstrăinare de rele, spunând: "Binele postului nu izvorăște de pe urma înfrânării de la mâncăruri numai; pentru că adevăratul post înseamnă alungarea și înfierarea relelor; dezleagă orice legătură ai cu nedreptatea; renunță la a-ți întrista aproapele; iartă-i datoriile (pe care le are față de tine); nu posti numai în împrejurări grele și când te afli în dușmănie cu aproapele; nu mănânci carne, dar îți mănânci de viu fratele; te abții de la vin, dar nu și de la injurii; te aștepți să te împărtășești, dar îți petreci timpul prin tribunale"; și iarăși: "Postul înseamnă înfrânarea limbii, stăpânirea mâniei, îndepărtarea de pofte, calomnie, minciună, jurăminte strâmbe, întru acestea, așadar, este postirea cea bună."

Isidor Pelusiotul remarcă: "Postul de la mâncăruri nu aduce niciun folos celor care nu postesc cu toate simțurile: pentru că nevoitorul se înfrânează de la toate."

Iar Sfântul Chiril al Alexandriei constată: "Adevăratul mod de a posti înseamnă putința de a săvârși lucruri cu adevărat mari, care nu se află în faptul de a nu-ți hrăni mintea cu plăceri desfrânate... " Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur spune despre post: "Postul este o harismă dumnezeiască, este hrana îngerilor, prietenul fecioarelor, sporul în cele ale casei; postul este apărătorul celor ce se pocăiesc, însoțitorul rugăciunii, începutul bogăției, mângâierea celor săraci, ajutorul celor în necazuri; postul alungă somnul și aduce cântarea de imnuri, postul este apa care ne răcorește, pregătindu-ne să bem din izvorul nemuririi."

Sfântul Grigorie de Nyssa afirmă despre post acestea: "Postul este pacea de obște atât a sufletului cât și a trupului, viața lipsită de tulburare, vițuirea în statornicie, viața bine-plăcută lui Dumnezeu și care întristează vrăjmașul."

Și Sfântul Vasile cel Mare mărturisește: "Postul păzește pruncii, aduce cumpătare tânărului, îl face vrednic de respect pe cel aflat la vârsta senectuții. Pentru că bătrânețile împodobite de post sunt mult mai vrednice de cinste. Pentru femei este cea mai potrivită podoabă, pentru cei în floarea vârstei este frâu, este pavăza celor nuntiți și păzitoarea fecioriei." Și iarăși: "Postul este asemănarea cu îngerii, el este cel care ne sălășluiește în același cort cu drepții și cumpătarea de care viața are trebuință."

Iar Sfântul Chiril al Alexandriei spune: "Postul este urmarea viețuirii îngerești, izvor al cumpătării, începutul înfrânării, nimicirea iubirii de plăceri."

Sfântul Ioan Gură de Aur zice despre post următoarele: "Postul, dacă n-o are alături pe sora lui, milostenia, nu urcă la cer; pentru că nu alcătuiește împreună cu ea doar o pereche, ci un întreg atelaj."

Severian remarcă: "Postul are două aripi, rugăciunea și milostenia, fără de care nu este cu putință să se pună în mișcare."

Sfântul Vasile cel Mare afirmă despre puterea postului: "Postul naște profeți, îi întărește mai mult pe cei puternici, îi înțepețește pe legiuitori, este pavăza cea bună a sufletului, însoțitorul cel sigur al lui, armă a celor ce vor să fie desăvârșiți, exersare a atleților; postirea învinge ispitele, pregătește calea evlaviei, pășind alături de trezvie, obârșie a cumpătării; în războaie săvârșește fapte de bărbăție, iar în vremurile de pace aduce liniștire. Postul trimite rugăciunea la ceruri, fiind asemenea unei aripi pe calea spe înălțimi; postul este maica sănătății, dascăl al tinerilor, podoabă a vârstnicilor, bunul însoțitor al celor aflați în călătorii, tovarășul sigur al celor ce locuiesc împreună."

Simeon Matrafastul spune: "Postul este un mare bun: nimicește (vindecând) rănile păcătoșilor; înmoaie și domolește aprinderile patimilor trupești; este țarina cea bună care dă rodul veseliei și prietenul plin de îndrăzneală împotriva vrăjmașilor."

Sfântul Ioan Gură de Aur, povățuind despre post, spune: "Să iubim postul, pentru că este maica cumpătării și izvorul a toată iubirea de înțelepciune." În cel de-al doilea cuvânt despre post, Sfântul Ioan Gurpă de Aur afirmă: "Iubite, să nu respingi postul -  maica virtuților, rădăcina celor bune, izvorul cumpătării, paznicul evlaviei, însoțitorul sfinților, împreună-locuitorul îngerilor, dușmanul diavolului, prietenul Duhului; prin mijlocirea postirii, plăcerile fug de noi, demonii se retrag, mânia slăbește, pofta este mortificată, virtuțile prind viață și strălucesc în noi; prin post patimile se domolesc și tulburarea plăcerillor se astâmpără, iar mintea plutește întru seninătate, străbătând cu bine furtunile iernii răutății și conducându-și corabia la limanul virtuții cu ajutorul ei. Ce este postul, dacă nu încununarea nevoințelor, înfăptuitorul răsplăților și cale de mântuire? Postul ne mută de la sclavie la libertate, ne întoarce din robie în patrie; postul vindecă rănile sufletului; înnoiește sufletul stricat de păcate, dă sufletului vigoare, îmbărbătează cugetul, zămislește frica de Dumnezeu, supune patimile, aduce cugetelor liniștire. În zilele de post plăcerile se sting și virtuțile înfloresc, frumusețea cumpătării se arată preacurată și trupul urmează sufletul, ajungând duhovnicesc și mai presus de fire. Bucura-te de post și nu te înstrista, așa cum fățarnicii își smolesc fețele spre a fi văzuți de oameni, pierzându-și răsplata pentru postire. Pentru că acesta este cuvântul Mântuitorului: "Atunci când postești, unge-ți capul tău, spală-ți fața întru faceri de bine, stălucește în virtuți, ca să-Mi arăți numai Mie, Cel care văd cele ascunse, că postești". Și iarăși: Postul pune demonii pe fugă și nimicește tirania diavolului, mai ales că are însoțitoare rugăciunea; postul și rugăciunea l-au înălțat la cer pe Ilie, iar pe niniviteni i-a izbăvit de moarte; postul l-a păzit nevătămat pe Daniel de fața leilor; postul l-a învrednicit pe Moise de slava cea mai presus de vedere, iar pe Elisei l-a arătat ca mai mare între profeți."

Despre viețuirea monahală

Viețuirea monahală înseamnă autodăruire și supunere față de Legea dumnezeiască, sărăcie de bunăvoie, înfrânare, îndurarea răului și nevoință, alături de rugăciune nîncetată, spre împlinirea a toată virtutea, și îndelungă răbdare, în vederea desăvârșirii. Dumnezeiescul Ioan Scărarul definește monahul în felul următor: "Monahul esre strădania neîncetată a firii și păzirea neîntreruptă a tuturor simțurilor; este trup cast, gură curată și minte luminată." Sfântul Isaac zice: "Monahul este cel aflat în afara lumii, pururea rugânduse lui Dumnezeu să aibă parte de bunurile viitoare; avuția monahului este rugăciunea săvârșită cu străpungerea inimii și bucuria născută din credință, care strălucește în cămările cugetului." Iar Sfântul Efrem observă: "Pentru a fi mpnah nu e suficient a intra în cinul monahal și a purta veșmintele monahale; ci înseamnă dorință cerească și viețuire dumnezeiască; prin acestea viața se arată a fi cu adevărat înaltă." Și Sfântul Maxim spune: "Monahul este cel care s-a îndepărtat cu mintea de lucrurile materiale, și prin înfrânare, iubire, psalmi și rugăciune se afierosește lui Dumnezeu." (Sursa: Cunoaște-te pe tine însuți sau Despre virtute/ Sf. Nectarie din Eghina/ ed. Sophia 2012)

Minunea descoperirii sfintelor moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie

"La scurtă vreme de la adormirea lui, negrăită bună mireasmă s-a răspândit din cinstitul lui trup neînsuflețit, umplând încăperea unde se afla, spre mirarea tuturor celor ce se găseau în spital, vădindu-se și așa sfințenia Cuviosului Părinte. Din încăperea aceea l-au mutat apoi în biserica spitalului, iar de acolo cu automobilul la Pireu, în biserica Sfintei Treimi, unde mulți au venit să-i dea sărutarea de pe urmă și, cu uimire, au văzut mir binemirositor izvorându-i de pe față, datorită căruia părul și barba îi erau cu totul ude. De acolo l-au dus în aceeași zi în Eghina, unde credincioșii l-au întâmpinat << cu plâns și cu tânguire >> și cu multă evlavie, trăgând clopotele tuturor bisericilor de pe insulă. Și purtându-i-se sicriul pe mâini din port până la mănăstire, și trupul răspândind tot drumul cereasca mireasmă, iar Sfântul părând că doarme, umbrind asupra lui Harul Mângăietorului, au ajuns, în sfârșit, la mănăstirea lui, unde l-au întâmpinat monahiile, plângându-l. Și cântandu-se slujba înmormântării, l-au îngropat în curtea dinafară a mănăstirii, lângă pinul de acolo.

Dupa trecerea a cinci luni, au vrut să facă Sfântului cavou de marmură, astfel că trebuia ca mormântul să fie deschis și trupul să fie mutat pentru puțină vreme. Deschizând deci mormântul, au gasit sfântul lui trup nevătămat și întreg dimpreună cu toate odăjdiile arhierești, răspândind negrăită bună mireasmă; iar dumnezeiescul Părinte părea că doarme, nicio stricăciune neîntâmplându-i-se, ci având toate semnele sfințeniei. Atunci l-au dus și l-au așezat chiar în chilia lui, unde a rămas doua zile întregi, până au sfârșit lucrul la mormântul de marmură, când monahiile, îmbrăcându-i trupul cu veșminte noi, l-au pus iarăși în mormânt.

Trupul Sfântului Nectarie a rămas mai bine de douăzeci de ani nevătămat și nestricat, răspândind mireasma sfințeniei, care se făcea simțită spre marea mirare a credincioșilor.Trupul său a fost văzut în mormânt de o mulțime de creștini, minunându-se foarte, văzându-l pe Sfântul - mort de atăția ani - ca și când ar dormi. Și arhierei, și preoți, și oameni de știință, și oameni simpli au văzut minunea aceasta mai-presus-de-fire a nestricăciunii și slavei sfintelor moaște și s-au minunat și au mărturisit cu tărie sfințenia Cuviosului Părinte și marea lui îndrăznire către Dumnezeu. Dar mai apoi trupul s-a dezlegat și s-a risipit, după judecăți de Dumnezeu știute, așa cum s-au dezlegat mulțime de astfel de trupuri ale sfinților, precum cel al Sfântului Gheorghie, al Sfântului Nicolae, al Sfântului Dimitrie izvorâtorul-de-mir, al Sfântului Apostol Andrei; însă minunile săvârșite de osemintele Sfântului Nectarie sunt fără număr, iar buna lor mireasmă, îmbelșugată și preadulce.

Pe 2 septembrie 1963 s-a făcut mutarea cinstitelor și de-mir-izvorâtoarelor lui moaște, de către mitropolitul Hydrei, Spetsei și Eghinei. De față stând oameni de vază ai Bisericii și ai țării, cu evlavie a fost deschis mormântul din care a iesit negrăită bună mireasmă << mai presus de toate miresmele >>, iar sfintele lui oseminte, de culoarea cerii curate, adunate << de mâini cuvioase >>, au fost puse astfel: sfântul cap într-un chivot aurit, în chipul mitrei arhierești, făcut din ofrandele aduse de credincioși și dintr-alte daruri, iar celelalte sfinte oseminte într-un chivot de argint, așezat în paraclisul Sfantului. Sfintele lui moaște răspândesc neîncetat negrăită mireasmă cerească, mărturisind harul pe care Sfântul l-a luat de la Domnul pentru curăția vieții lui. Așadar, minunatul Părintele nostru Nectarie nu este doar făcător-de-minuni, ci și izvorâtor-de-mir, << ca o bunămireasmă a lui Hristos >>." (Sursa: www.sfantulnectarie.ro)

 

11-11-2014
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu
Dora - 02-11-2016:

Rugati-va cu incredere! Ajutorul Sfantului Nectarie nu va intarzia sa apara. Cititi Acatistul Sfantului Nectarie 40 de zile. Puteti citi si alte acatisite care va vor alina suferintele si va vor ajuta in situatii dificile. ~~
http://rugaciunisiacatistenoi.blogspot.de/
Doamne ajuta!

Filaj irina camelia - 12-01-2019:

In ce zi a saptamani se tine postul sfantului Nectar?? Va rog sa ma ajutati multumesc anticipat

Redac?ia - 13-01-2019:

ÎnTraditia bisericească nu există o zi de post specială, dedicată Sf. Nectarie. Ziele de post rânduite expres de Biserică sunt miercuri și vineri, când postim în amintirea Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos.Orice altă rânduială cu privire la viața noastră duhovnicească (mai ales canonul de rugăciune și rânduiala postirii) trebuie să aibă binecuvântarea duhovnicului. Cu părintele se poate discuta motivația și oportunitatea acestei nevoințe.

În altă ordine de idei, trebuie să știți că binecuvântarea duhovnicului nu este un „aviz”. Ea este „scut” împotriva ispitelor, întărire în lupta cu ele, prilej de smerire și ne garantează faptul că suntem pe drumul cel bun și nu am pornit pe calea mânturii „după capul nostru”.

Post cu folos duhovnicesc!



CARTI/produse despre:
Viața Duhovnicească, Post, Rugăciune, Monahism, Minuni,