Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 2878

Știri externe - octombrie 2014 (EXT)

Tags: ;

MUNTENEGRU: Parada gay – o paradă a morții

Într-un interviu acordat recent reporterilor "Vesti", Mitropolitul Anfilohie de Muntenegru a subliniat că poziția Bisericii privind paradele gay rămâne neschimbată. "Opinia Bisericii nu poate fi altfel. Iată ce înseamna o paradă de acest gen, dacă privim mai profund – o paradă a morții. În spatele acesteia, se aflaă un impuls sinucigaș". Modul în care aceste parade se manifestă și frecvența lor, ne indică faptul că ele reprezintă ceva serios, afirmă ÎPSAmfilohie. Potrivit Episcopului, nu este nimic întâmplător în faptul că paradele gay sunt organic combinate cu tendințele moderne de globalizare și de construire a unei noi ordini mondiale. Episcopul a subliniat că esența acestei mișcări, care a crescut pe temelia civilizației americane, nu este viața, ci moartea. "Pentru că, în această nouă ordine, omul a devenit măsura tuturor lucrurilor, și cel mai rău dintre toate este că, în numele drepturilor omului, așa cum s-a întâmplat cu legalizarea avortului, omul însuși este distrus. În cele din urmă, se va autodistruge. De aceea, eu spun că aceste parade sunt ale morții, în timp ce Biserica, în ființa sa, prin existență, rădăcinile și obiectivele sale, marșăluiește spre viață" – a spus Mitropolitul Amfilohie. De la începutul anilor 2000, ideea paradelor gay, cu o presiune fără precedent, a fost introdusă și în conștiința cetățenilor din Serbia și Muntenegru. (Sursa: lonews.ro)

EGIPT: Guvernul promovează turismul religios legat de prezența Sfintei Familii în Egipt

Guvernul egiptean, al lui Ibrahim Mahlab, a subliniat identitatea creștină din Egipt, într-o încercare de relansare a turismului religios în țară. Mesajul face referire la promovarea itinerariilor legate de prezența Sfintei Familii în Egipt. Este pentru prima dată când autoritățile egiptene promoveaza itinerarii legate de rădăcinile creștine din Egipt și, în special, de călătoria Sfintei familii în țară. Cu această ocazie, Patriarhul copt Tawadros al II-lea a rostit cuvinte de speranță pentru viitorul țării:  "Călătoria Sfintei Familii în Egipt reprezintă o binecuvântare pentru țară". Egiptul încearca să se prezinte lumii ca o țară pozitivă și pașnică, iar acest itinerar reprezintă un proiect foarte important, nu numai pentru țară, ci și pentru restul lumii". Pentru creștini – a adăugat el – "este normal să vorbeasca despre locurile în care Sfânta Familie a trăit, dar ceea ce este extraordinar, este că guvernul i-a invitat pe oameni să le descopere".  "Apelul de a descoperi itinerariul se adresează tuturor egiptenilor, nu doar celor creștini", a subliniat ministrul, care a investit foarte mult în proiect. "Datorită acestei inițiative, ne așteptăm să relansam economia zonelor care au fost în mod tradițional excluse din circuitele tradiționale și, de asemenea, avem speranța promovarii mai conștiente a turismului". (Sursa: lonews.ro)

VATICAN: Flexibilizarea atitudinii Bisericii Catolice față de homosexuali?

Raportul preliminar al Conciliului de la Vatican, care s-a reunit în luna octombrie, redactat de o comisie numită de papă, subliniază o apropiere pastorală faţă de homosexuali, spunând chiar, spre surprinderea multor catolici, că aceste relații oferă „sprijin prețios în viața partenerilor”. Nu s-a menționat în schimb nimic despre învățătura inclusă în catehismul catolic, conform căreia relațiile homosexuale sunt „intrinsec dezordonate”. Cardinalul Wilfrid Napier de Durban, Africa de Sud, a fost printre cei care și-au exprimat imediat spaima faţă de conținutul raportului, spunând că nu reflectă decât ceea ce au spus anumiți episcopi în conciliu şi că nu este „mesajul adevărat”. La încheierea discuțiilor pe tema familiei, papa a ținut un discurs în care i-a îndemnat pe episcopi să găsească o cale de mijloc între doctrină și realitate. Și, deși supoziția că Biserica Catolică este în prezent dezbinată reprezintă o exagerare, și papa a semnalat existența unor tendințe care au provocat momente de „tensiune” și „mâhnire”. Suveranul pontif i-a avertizat pe cardinali să nu cadă pradă ispitei de a fi inflexibili și a încerca să se închidă în cuvântul scris și în lege, fără să Îl lase pe Dumnezeu să îi surprindă. „Din timpul lui Iisus, aceasta este tentația zeloșilor, a scrupuloșilor, a intelectualilor și a tradiționaliștilor de azi”, a mai spus papa Francisc. La fel a vorbit și despre tendința distructivă de a trata simptomele fără a trata și cauzele, dintr-o milă și o bunătate care înșală. Aceasta este tendința celor care se numesc „progresiști” și „liberali”, a mai spus Francisc. Această tendință te face să cobori de pe Cruce, pentru a le face pe plac oamenilor, să te închini în fața unui spirit lumesc, în loc să îl purifici și să îl preschimbi după Dumnezeu, a mai adăugat el. (Sursa: semneletimpului.ro, foto: frontpress.ro)

SUA-UNGARIA: Statele Unite, dezamăgite de evoluțiile politice din Ungaria

"Evoluţiile sunt dezamăgitoare şi, în calitatea de aliaţi, suntem preocupaţi de viteza acestor evoluţii", a declarat Andre Goodfriend, însărcinatul cu afaceri al ambasadei Statelor Unite din Ungaria. "Statele Unite sunt îngrijorate de modificarea climatului politic, de slăbirea statului de drept, de atacurile împotriva societăţii civile şi de lipsa de transparenţă", a adăugat diplomatul american.Andre Goodfriend, ataşatul cu afaceri al ambasadei americane din Budapesta, a fost convocat săptămâna trecută la Ministerul ungar de Externe, pe fondul informaţiilor privind presupuse presiuni ale Statelor Unite în cazul unei investigaţii care vizează companii americane din Ungaria. Tensiunile bilaterale au izbucnit în contextul în care autorităţile ungare anchetează presupuse fraude fiscale comise de companii şi organizaţii americane. Potrivit publicaţiei Napi Gazdasag, în replică, Statele Unite au interzis, invocând suspiciuni de corupţie, accesul pe teritoriul american unor şefi ai agenţiilor de verificare din Ungaria, Guvernul de la Budapesta denunţând presiuni. Partidul Fidesz, aflat la putere în Ungaria, a anunţat că tentativele de exercitare de presiuni asupra autorităţilor ungare sunt inadmisibile. "Grupul parlamentar Fidesz se aşteaptă ca autorităţile ungare să continue în mod obiectiv verificările în toate cazurile, inclusiv în privinţa problemelor fiscale semnalate la organizaţii afiliate Statelor Unite", potrivit unui comunicat oficial. (Sursa: mediafax.ro, foto: psnews.ro) 

ANGLIA: 2% dintre clericii Bisericii Anglicane nu cred în Dumnezeul personal”.

Aproximativ 2% din preoţii, diaconii şi episcopii Bisericii Anglicane consideră că Dumnezeu este o construcţie a omului, dezvăluie un uluitor sondaj realizat de Institutul YouGov şi publicat marţi, relatează AFP, conform Mediafax. Studiul, efectuat asupra unui număr de peste 1.500 de membri ai clerului din Anglia, Ţara Galilor şi Scoţia, arată că doar 83% dintre cei chestionaţi cred că există un “Dumnezeu personal”. În total, 3% apreciază că există “o formă de forţă spirituală sau vitală”, iar 9% afirmă că “nimeni nu poate şti cum arată Dumnezeu”. De asemenea, 2% susţin că “nu sunt siguri că Dumnezeu este altceva decât o contrucţie a omului”. Totodată 2% nu sunt de acord cu niciuna dintre aceste afirmaţii, iar 1% preferă să nu răspundă.

Biserica Anglicană, o aripă a creştinismului, oferă clerului său o libertate destul de largă în interpretarea credinţei. Citat de cotidianul The Independent, reverendul David Paterson, un preot pensionar din Biserica Angliei, susţine că este perfect posibil să predici cuvântul lui Dumnezeu fără să crezi în el. “Odată ce ai acceptat că religia este o creaţie a omului, ea devine la fel ca arta şi literatura, şi anume un mijloc foarte preţios de a te cunoaşte pe tine-însuţi”, afimă el. (Sursa: antena3.ro)

Nota redacției: Din fericire, Biserica Ortodoxă este bine reprezentată în Marea Britanie, iar cuvântul părintelui Sofronie Saharov de la Mănăstirea Essex despre existența și cunoașterea Dumnezeului Personal este o binecuvântare. Îl puteți citi în articolul nostru din numărul curent al Revistei.

VATICAN: Papa Francis afirmă că Big Bangul și evoluționismul fac parte din planul lui Dumnezeu

Papa Francisc a mai făcut un exercițiu de populism iezuit, afirmând că Big Bangul și evoluția sunt adevărate, însă fac parte din planul lui Dumnezeu. Teoria Big Bangului presupune crearea Universului în urma unei ”explozii” originare ce ar fi avut loc acum 13,8 miliarde de ani. Practic, cosmosul actual ar fi rezultatul acelui moment originar, iar sistemele solare, galaxiile, dar și Pământul și apariția vieții ar fi rezultatul evoluției treptate. Teoria evoluționistă, emisă de Charles Darwin, presupune că apariția vieții și dezvoltarea speciilor s-a realizat spontan și treptat, totodată, ca urmare a legii selecției naturale. Teoria evoluției susține apariția omului ca proces evolutiv al primatelor, precum și a altor specii unele din altele. La o întâlnire de la Academia Papală pentru Știință din Vatican, el a spus că ”Big Bangul, pe care astăzi îl considerăm drept originea Universului, nu contrazice intervenția unui creator divin ci, mai degrabă, îl presupune”. Similar, Papa a susținut că dezvoltarea fiecărei ființe cu trăsăturile sale specifice de-a lungul timpului ”nu contrazice ideea creației, pentru că evoluția presupune creația ființelor care evoluează”. 

Nota redacției: Preluăm parțial comentariul fraților de la Cuvântul Ortodox, la care subscriem. "De fapt, Papa Francisc nu a făcut altceva decât să reia compromisul major pe care Vaticanul l-a făcut nu științei, cum se spune, ci TEORIILOR evoluționiste care domină astăzi câmpul științific și care s-au impus ca un exercițiu de putere, nu ca un act de cunoaștere. Momentul acestui compromis, un fel de Big Bang al apostaziei Vaticanului, este Conciliul Vatican II. Considerând că își păstrează și credincioșii, și își apropie și lumea cu care cochetează, Vaticanul a rezolvat dilema știință-religie spunând că teoriile dominante și ateiste sunt adevărate dacă le pune un Dumnezeu la coadă. Contradicția e evidentă, căci modelele științifice evoluționiste văd lumea ca fiind lipsită de vreun plan originar sau de vreo voință divină. Din nefericire, există destui și la noi, în spațiul ortodox, care produc panseuri diletante despre evoluționism, căutând să-i facă o grefă creaționistă. Rezultatul este o struțo-cămilă indigestă care nu e nici știință, nici teologie, ci o simplă și demnă de compătimit rătăcire, erezie."

SUA: Studiile asupra creierului contrazic ideologia de gen

Un important studiu american, realizat recent  de o echipă condusă de Ragini Verma, neurolog al Universităţii Pennsylvania din Philadelfia, confirmă diferenţele biologice existente între bărbaţi şi femei. Rezultatele cercetării efectuate asupra a 949 voluntari (428 bărbaţi şi 521 femei) cu vârste cuprinse între 8 şi 22 de ani au fost publicate în prestigioasa revista ştiinţifică Proceedings of National Academy of Science. Acestea demonstrează cum „conexiunile cerebrale la bărbaţi şi femei sunt distribuite diferit”, evidenţiind, prin intermediul unor tehnici avansate de neuroimaging, prezenţa la femei a unui număr major de conexiuni între emisfera dreaptă şi stângă (prima destinată mai ales gândirii intuitive, iar a doua, elaborărilor logice), în timp ce, din contră, la bărbaţi se observă prezenţa unei mai bune inter-conexiuni în cadrul aceloraşi emisfere.

Cu privire la acest lucru, Ragini Verma a declarat: „Am constatat cu uimire că rezultatele confirmă multe stereotipuri pe care credem că le avem în creier. Spre exemplu, bărbaţii sunt fără îndoială cei mai buni bucătari şi frizeri. În schimb, femeile sunt mai eficiente în acţiunile care necesită coordonarea ambelor emisfere: sunt mai intuitive, au memorie mai bună, sunt mai implicate emoţional când ascultă pe cineva”. Doar în cerebel, parte a sistemului nervos destinată în principal controlului motor, lucrurile par să meargă diferit: în această zonă, bărbaţii demonstrează o conexiune mai bună între o emisferă şi cealaltă. În acest sens, neurologul american explică: „Dacă, spre exemplu, aţi vrea să învăţaţi să schiaţi, cerebelul ar fi zona implicată cel mai mult”. Aceste studii ştiinţifice care pun în lumină rolul unic şi decisiv pe care îl are natura în proces biologic al fiecărui individ, constituie o dezminţire a tezelor ideologilor de gen, pentru care diferenţele sexuale au origini şi cauze pur socio-culturale. (Sursa: ProLifeNews, adus în românește de ȘtiripentruViață)

a consemnat Cristina Roman

09-10-2014


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu