Cookies de navigare nu pot fi dezactivate, iar cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Viaţa duhovnicească. MilosteniaNr. vizualizari: 9485

Depresia nervoasă

Alexandru Nemoianu
Tags: depresia;

   Depresia nervoasă este o stare medicală foarte răspândită, tot mai răspândită, în societatea contemporană. Manifestările acestei stări sunt numeroase, mergând de la plictiseală şi lipsă de interes pentru cele înconjurătoare, până la retragerea într-o singurătate interioară pustiitoare şi respingerea a tot ce ne stă în preajmă. În ce priveşte cauzele acestei stari s-au avansat diferite păreri.

     Au fost mulţi cei care au spus că depresia nervoasă este „genetic” moştenită în anume familii; alţii au fost de părere că la mijloc se află cauze anatomice şi sociale: stres, agitaţie, persecuţie etc. Mai nou (şi încă mai vârtos în SUA) s-a spus că depresia nervoasă este consecinţa unui dezechilibru chimic şi că tratamentul ar consta în restabilirea echilibrului. (Dar, această explicaţie, nu a avansat nici un fel de părere despre cauzele dezechilibrului cu pricina. Este un exemplu foarte tipic de stabilire şi efort de ameliorare a simptomelor, nu a cauzei. O metodologie caracteristică mentalităţii americane!) Oricum în mare viteză s-au fabricat medicamente (mai cunoscut fiind „Prozac”-ul, ajuns la modă şi emblemă de statut social, cam cum erau fierăriile dentare pentru copii acum câţiva ani) şi un enorm număr de oameni au început să le folosească. Dar toate acestea nu reprezintă decât o mică parte şi doar faţada realităţii privind depresia nervoasă în Lumea Nouă.
     În una din emisiunile postului de televiziune ABC (mai exact în 11 aprilie 2000) s-a arătat că circa 80 de milioane de americani (deci o treime din populaţia ţării!) a folosit ori foloseşte Prozac ori o variantă a sa. Mai mult încă, a fost menţionat că sunt mulţi cei care „contemplă, încă, ideea de a folosi o asemenea medicaţie. În raportul cu pricina se arăta de asemenea că medi­camentul amintit a dat rezultate bune dar încă nu se ştie nimic despre ce efecte poate avea continuarea folosirii pe termen lung, ori per­manent, al Prozac-ului. În alte vorbe se admitea că medicamentul este un stimulent care ajută oameni păliţi de depresie nervoasă să funcţioneze social, dar asta nu înseamnă că el (medicamentul) îi şi vindecă. Direct şi indirect, raportul despre care vorbim admitea că cei loviţi de depresie sunt din toate stările şi din toate condiţiile şi că, în consecinţă, în momentul de faţă depresia nervoasă în SUA este un fenomen social endemic. În aceste împrejurări o adresare socio-psihologică a fenomenului nu poate fi decât utilă. Societatea americană (şi în mai mică măsură societăţile consumatoriste din toată lumea) caută să promoveze ideea „paradisului” pământesc care ar putea fi obţinut prin „noua ordine” mondială. În cursul ultimului deceniu al veacului al XX-lea am cam văzut ce înseamnă asta. În cel mai bun caz o colivie de aur care ţine captiv sufletul omenesc, condamnându-1 la singurătate cibernetică şi, în cel mai rău caz, agresiuni monstruoase şi genocid de felul celor practicate împotriva popoarelor irakian şi sârbesc. Omul modern este prins într-o cuşcă cibernetică şi nu poate decât să cadă în depresie (care nu este decât o altă exprimare pentru lipsa de nădejde) din lipsă de libertate spirituală. Iar acest gând şi concluzie ne obligă să aflăm un răspuns şi o ieşire. Pentru semnatarul acestor rânduri răspunsul şi ieşirea au fost date de Noua Martiră, „matuşca” Maria din Gatchina.
      Cam la 40 de kilometri de St. Petersburg se află orăşelul Gatchina cunoscut (mai ales înainte de Revoluţia bolşevică) pentru parcurile, clădirile de vacanţă şi grădinile sale. În acest orăşel a trăit până în 1930 o călugăriţă Maria. Prin 1914 ea a suferit de encefalită care a continuat în Parkinson într-o formă dramatică. Boala a ţintuit-o patului pe matuşca Maria ea fiind total paralizată, în imposibilitate de a se mişca (putea doar vorbi şi mişca buzele). În această condiţie a trăit ea până în 1930, îngrijită de fratele ei, când autorităţile bolşevice au arestat-o pentru „complot” împotriva siguranţei statului. Câteva luni mai târziu ea a murit, în urma chinurilor din vremea „anchetei” şi din lipsă de îngrijire. A fost îngropată în cimitirul Smolensk din St. Petersburg nu departe de capela unde se află moaştele Sfintei Xenia. La începutul anilor 90 ai veacului al XX-lea ea a fost recunoscută ca Noua Martiră şi calendarul ortodox a aşezat ziua de 26 ianuarie ca prăznuire a ei. Noua Martiră, matuşca Maria din Gatchina, a fost recunoscută ca ajutor şi sprijinire a acelor loviţi de depresie nervoasă, în mod constant cei care suferă de boala Parkinson (şi încă şi mai mult în forma extremă în care a suferit matuşca Maria) trec printr-un acut proces de preschimbare psihologică; ei devin extrem de iritabili, obositor de încăpăţânaţi în a repeta stereotipuri verbale şi incuisitive, exacerbat de egoişti şi egocentrici, senili. Cel mai adesea aceşti bolnavi sfârşesc în aziluri pentru lunatici. Dar matuşca Maria nu numai că nu a căzut în stările amintite mai sus dar a căpătat trăsături de caracter cu totul neîntâlnite în asemenea boală. Ea a devenit extrem de smerită, autentic umilă, fără pretenţii, senină, adâncită în rugăciune continuă şi acceptând fără murmur starea în care se afla. Mai mult încă ea a căpătat darul de a tămădui pe cei căzuţi în depresie nervoasă, adică în disperare, în lipsă de nădejde. Din 1917 matuşca Maria a reuşit să vindece, prin vorbele ei, mii de necăjiţi căzuţi în disperare. După ce o vedeau şi îi auzeau cuvintele cei fără nădejde plecau calmi, senini şi cu fermitate morală. Unul dintre vizitatori şi vindecaţi a lăsat o relatare care are o imensă importanţă pentru cele vorbite în acest articol şi pentru problema depresiei nervoase endemice a lumii contemporane.
     Acel vizitator i-a spus matuşcăi Maria că frecvent este lovit de depresie nervoasă şi nu ştie ce să facă. Iată răspunsul primit: „Depresia este o cruce sufletească. Ea este dată acelor penitenţi care nu ştiu cum să se pocăiască adică acelora care, după ce se pocăiesc, cad din nou în păcatul săvârşit. De aceea doar în două chipuri poate fi vindecată această grea suferinţă a sufletului. Fie că cel în cauză va învăţa să se pocăiască şi să arate roadele pocăinţei, fie să poarte crucea duhovnicească, care este depresia nervoasă, cu smerenie, umilinţă, răbdare şi recunoştinţă pentru Domnul ţinând în minte că purtarea crucii este socotită de Domnul ca roadă a pocăinţei. Iar apoi, ce mare mângâiere este să ştii că descurajarea este roadă neştiută a pocăinţei, un canon neştiut făcut în lipsa cunoaşterii roadelor ce sunt de trebuinţă. Din acest gând poţi ajunge la părerea de rău şi la zdrobirea inimii, iar prin această depresie, încet, încet, se topesc şi roadele pocăinţei, ce sunt cerute, şi încep să fie văzute”. Pustiul duhovnicesc în care mulţi au ales să trăiască, sau sunt siliţi să trăiască de „noua ordine” mondială, este cauza endemicei depresii nervoase şi în acest context exemplul şi învăţătura smeritei Nou Martire, matuşca Maria din Gatchina stau ca îndemn şi cale.
     Să nu uităm că „pocăinţa” înseamnă „întoarcere” (de la căile rele şi stricăcioase) şi că o asemenea „întoarcere” sufletească este de lipsă în lumea contemporană. Căci doar ea ne poate ajuta să vedem cauzele răului care ne bântuie şi tot ea ne poate da înţelepciunea şi curajul de a înfrunta şi birui acest rău. (articolul a apărut în periodicul Învierea din Timişoara)
03-01-2012
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu