Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 2740

Știri interne - octombrie 2014 (RO)

Tags: ;

Cei mai sănătoși copii în viitor vor fi cei nevaccinați

Dr. Buchwald: “motivul pentru care vaccinurile sunt promovate cu așa o intensitate este acela de a-i împiedica pe oameni să realizeze faptul că acestea nu îi protejează, și că în eventualitatea unei epidemii cei vaccinați sunt supuși unor riscuri la fel de mari de contaminare ca și cei nevaccinați. Adevărul poate fi ascuns dacă numărul celor nevaccinați rămâne necunoscut, astfel încat o comparație dintre vaccinați și nevaccinați să fie, practic, imposibilă. Acesta este și motivul real pentru presiunea neobosită de a vaccina cât mai mulți copii posibil.” Părintii cu mai multă educație sunt mai predispuși să renunțe la vaccinare, ceea ce contrazice prejudecățile multor profesioniști din domeniul medical care sunt de părere că părinții nu-și vaccineaza copii pentru că nu sunt educați, sunt săraci, sau prost informați. Într-un studiu șocant recent publicat, cercetători virologi de la Centrul Medical din Erasmus – Olanda au demonstrat că un vaccin obișnuit de gripă pentru copii de fapt dăuneaza unui aspect esențial din sistemul lor imunitar în lupta cu gripa. Acest studiu a fost condus de cercetători pro-vaccinare, care și-au dedicat întreaga carieră încercării de a dezvolta vaccinuri mai bune. “Am observat copiii nevaccinați că sunt mai sănătoși, mai puternici și mai viguroși decât cei vaccinați. Alergiile, astmul, afecțiuni ale comportamentului, probleme cu atenția și paloare erau în mod clar mai comune la tinerii pacienți vaccinați. Date statistice și argumente suplimentare puteți citi la sursă.

A trecut la Domnul părintele Victorin Oanele, stareţul Mănăstirii Sihăstria

În dimineaţa  zilei de 24 octombrie a trecut la Domnul părintele Victorin Oanele, stareţul Mănăstirii Sihăstria din judeţul Neamţ, înmormântarea fiind programată duminică, 26 octombrie, după slujba Sfintei Liturghii oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Părintele Victorin Oanele s-a născut pe 1 februarie 1931, în satul Poiana, comuna Vrâncioaia (judeţul Vrancea). A intrat în monahism pe 3 mai 1952, iar din 13 noiembrie 1972 a fost stareţ al Mănăstirii Sihăstria. Şi-a început slujirea în această funcţie de mare responsabilitate în vremuri grele pentru monahism, beneficiind de sprijinul şi prezenţa marilor duhovnici, precum părintele Cleopa Ilie sau părintele Paisie Olaru. Părintele Victorin s-a ocupat, în calitate de stareţ, cu multă râvnă de latura edilitar-administrativă, lăsând în urma sa una dintre cele mai numeroase şi venerabile obşti de călugări din Patriarhia Română. Dumnezeu să-l ducă în cereştile Sale locaşuri, la binemeritata odihnă. Veşnica pomenire! (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor)

Parastas la cinci ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Teofil Părăian

Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, în colaborare cu A.S.C.O.R., filialele Timişoara şi Braşov, a organizat în perioada 25 -26 octombrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, un program de evocare a personalităţii Părintelui Teofil Părăian, cu prilejul comemorării a cinci ani de la trecerea sa la cele veşnice. Au participat peste 150 de tineri din toată țara. Momentele comemorative au fost susținute de către PS Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopie Germaniei, Austriei și Luxemburgului,  Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, Pr. Iustin Miron – starețul Mănăstirii Oașa, Pr. Sabin Vodă, redactor Radio Reîntregirea, Pr. Ionuț Gânscă și Filialele ASCOR Timișoara și Brașov. Moderatorul discuției a fost Pr. Prof. Univ. Dr. Ovidiu Moceanu. În cadrul acestui program a avut loc lansarea publică a proiectului restaurării casei părinteşti de la Topârcea, jud. Sibiu.

Manifestări în cinstea domnitorilor Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir

Sub genericul „Creştini în Europa“, Guvernul României, în parteneriat cu Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova, va desfăşura în perioada 26 octombrie - 15 noiembrie o suită de evenimente dedicate vrednicilor domnitori români Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir. Programul acţiunilor culturale include lansarea filmului documentar „Dimitrie Cantemir“, primul din serialul 100 de români celebri născuţi în Republica Moldova, realizat de studioul Flacăra Film, Chişinău. Vizionarea documentarului va fi urmată de un recital susţinut de Grigore Leşe - „De dragoste, de război, de moarte, de unul singur…“. Documentarul va fi prezentat şi la Bălţi, în data de 3 noiembrie, şi va fi urmat de spectacolul „Plânsul Pământului“ susţinut de Gheorghe Turda şi Valy Boghean&Band. Filmul documentar „Dimitrie Cantemir“ va fi lansat şi la Cernăuţi, pe 7 noiembrie, după lansare având loc recitalul „Nu uita că eşti român“, susţinut de Nicolae Furdui Iancu şi Ansamblul Ştefan Vodă, conducător artistic Tudor Ungureanu. „Spectacolul Lumina din LUMINĂ va încheia această suită de manifestări în data de 29 noiembrie, la Sala Palatului din Bucureşti, în ajunul sărbătorii Sfântului Andrei, Apostolul care ne-a încreştinat Neamul, a Zilei Românilor de Pretutindeni şi Sărbătorii Naţionale a României. În acest spectacol vor participa cei mai buni artişti de pe ambele maluri ale Prutului“, informează, într-o scrisoare deschisă, ambasadorul Iuliana Gorea Costin, Înalt Reprezentant al Guvernului României pentru Republica Moldova. (Ziarul Lumina)

ÎPS Mitropoliți Andrei și Nifon, decorați de Casa Regală cu distincţia „Nihil Sine Deo“

Înaltpreasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului și Înaltpreasfinţitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, au fost decorați joi, 23 octombrie, de Casa Regală a României, cu distincţia „Nihil Sine Deo“. Decoraţia a fost înmânată ierarhului de către Principesa moştenitoare Margareta, în numele Majestăţii Sale Regele Mihai I, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat în Holul de onoare al Castelului Peleş din Sinaia. Decoraţia regală „Nihil Sine Deo“ este o distincţie ce se acordă prin decizia Șefului Familiei Regale a României. Ea a fost instituită la 30 decembrie 2009 şi poate fi acordată personalităţilor marcante din domeniul social, ştiinţific, educaţional, cultural, spiritual, economic, politic şi militar. Sunt decorate în special persoanele cu o performanţă de înalt nivel, care au dat dovadă de generozitate şi spirit de răspundere şi au folosit puterea exemplului personal pentru a îmbogăţi prezentul românesc. (Sursa: Andreea Pâgleşan – Ziarul Lumina)

Campania „Dăruieşte viaţă! Vino să donezi sânge!“

La Ploieşti, judeţul Prahova, s-a desfăşurat, în perioada 23-24 octombrie, o acţiune de voluntariat în cadrul campaniei „Dăruieşte viaţă! Vino să donezi sânge!“, organizată la nivelul Patriarhiei Române, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, sub coordonarea părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului din Bucureşti. Peste 100 de elevi de la Colegiul Tehnic „Toma N. Socolescu“ din Ploieşti, însoţiţi de cadre didactice, au donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină din reşedinţa judeţului Prahova. Câţiva voluntari au pregătit gustări, dulciuri, suc şi apă plată, pe care le-au servit în aceste zile elevilor donatori de la colegiul din Ploieşti.  Săptămâna aceasta, campania de donare de sânge derulată de Patriarhia Română s-a desfăşurat şi la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ din Bucureşti, unde peste 700 de persoane au donat sânge pentru Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului Bucureşti. La campanie participă şi donatori voluntari din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Campania de  donare de sânge continuă în Bucureşti, Ploieşti, Câmpina, Breaza, Boldeşti, Piteşti, Slatina, Cluj, Oradea, Iaşi, Sibiu, Drăgăşani, Fălticeni, Constanţa, Sinaia, Ochiuri, Gheorghieni, Braşov, Alba Iulia, Câmpulung, Boboc, Târgu Ocna, precum şi în alte oraşe, prin implicarea credincioşilor voluntari de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului şi ai altor parohii din ţară. „Aceste campanii pe care Patriarhia Română le demarează cu mai multe instituţii-partener din ţară arată că este nevoie de o mai mare implicare la nivel de organizare şi conştientizare în rândul populaţiei că este nevoie de sânge pentru sistemul medical public românesc. Statisticile spun că în România nevoia de sânge este acoperită în proporţie de 60%, însemnând o medie de donatori de până la 2% din numărul populaţiei în condiţiile în care în ţările europene aceasta este în jur de 10%“, ne-a spus Constantin Jiga, voluntar în cadrul proiectului „Dăruieşte viaţă! Vino să donezi sânge!“. Cei care vor să doneze sânge sunt rugaţi să trimită un email la voluntariparaclis@gmail.com. Vor primi un ghid al donatorului şi un formular de înscriere. (Ziarul Lumina)

Studiu: Bărbații din societatea de tip occidental se feminizează

Epidemia de obezitate în rândul bărbaţilor şi scăderea concentraţiei de spermatozoizi în lichidul seminal ar putea fi favorizate de estrogen - un hormon feminin, sau substanţe cu acelaşi efect ca acesta. Bărbaţii din societăţile de tip occidental se „feminizează” din cauza expunerii la substanţe ce imită efectele estrogenului, afectând astfel sistemul endocrin al bărbaţilor, spun specialiştii. Coroborând datele legate de rata obezităţii cu cele privind PIB din mai multe ţări, cercetătorii de la University of Adelaide au observat că, în ţările bogate, rata obezităţii în randul bărbaţilor e apropiată de cea întâlnită la femei (în unele ţări chiar mai mare), în vreme ce în ţările în curs de dezvoltare obezitatea este mult mai rar întâlnită la bărbaţi decât la femei, potrivit descoperă.ro. Rezultatele studiului au fost publicate în jurnalul PLOS ONE. În studiu se insistă pe faptul că deşi alimentaţia nesănătoasă este cu siguranţă un factor important, e vorba totuşi de ceva mai mult decât aportul de calorii. E posibil să fie vorba despre substanţe cu efect asemănător estrogenului, ce inhibă funcţia tiroidei şi astfel determină creşterea în greutate. Produsele din soia conţin aşa-numiţi xenestrogeni (compuşi ce imită efectele estrogenului), iar o altă sursă cunoscută este policlorura de vinil, sau PVC, un material plastic foarte mult utilizat în ţările dezvoltate (inclusiv pentru fabricarea ţevilor de apă). Aceste substanţe ar afecta sistemul endocrin al bărbaţilor, ducând la feminizarea lor în ceea ce privește unele aspecte ale fiziologiei. Rezultatele studiului au fost publicate în jurnalul PLOS ONE. (Sursa)


 

05-10-2014


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu