Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
CĂRŢI NOI / Produse noiNr. vizualizari: 2307

ÎPS Ierotheos Vlachos: știu un om în Hristos

Tags: ;
ÎPS Ierotheos Vlachos: știu un om în Hristos

Înaltpreasfințitul Ierotheos Vlachos s-a născut În Ioannina, Grecia,  în 1945. A preferat viața monahală carierei academice, care îi era foarte la îndemână. În 1972 a fost hirotonit preot, iar din 1995 a devenit Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie. Întrebarea fundamentală care l-a preocupat încă de timpuriu pe Mitropolitul Iierotheos Vlachos a fost: cum poate omul dobândi îndumnezeirea și dacă acest lucru mai este posibil în lumea de astăzi? Și pentru că nu s-a mulțumit niciodată cu teorii raționale, nici cu jumătăți de măsură, Mitropolitul Ierotheos a căutat încă de pe băncile facultății un răspuns, nu din cărți ci din viață, un răspuns pe care să-l vadă întruchipat într-un om din zilele noastre. Când l-a aflat avea să exclame: știu un om în Hristos.

La 1 iunie, la Librăria Sophia din București a avut loc lansarea volumului “Ştiu un om întru Hristos: Părintele Sofronie, isihastul şi teologul”, de ÎPS Ierotheos, Mitropolitul Nafpaktosului în prezența ierarhului grec. Ana Stanciu face o prezentare a cărții pentru pemptousia.ro: Dacă în anii din urmă, setea pentru o viaţă duhovnicească autentică se mărginea, la mare parte dintre creştini, la citirea marilor cărţi ale literaturii patristice, vedem în ziua de azi o preocupare din ce în ce mai sporită pentru punerea în practică a celor citite, cu deosebire a Tradiţiei isihaste, reînviată în zilele noastre de câţiva Stareţi aghioriţi, bine-cunoscuţi şi prea-iubiţi de publicul românesc, dintre care îi amintim doar pe Gheron Iosif Isihastul şi Stareţul Sofronie de la Essex, precum şi ucenicii lor. 

Cu toate acestea, unul din primele lucruri pe care le aflăm când facem cunoştinţă cu învăţătura despre Rugăciunea minţii este acela că nu trebuie să începem să ne rugăm fără călăuzirea unui Părinte duhovnicesc încercat, care să fie purtător al acestei Tradiţii şi să ne îndrume cu mână sigură pe căile subţiri ale isihiei, ca nu cumva, fiindu-ne noi înşine „călăuze oarbe”, să cădem „în groapă” (Matei 15, 14). Unde să găsim un asemenea Părinte? Şi, dacă-l găsim, cum să facem să ne punem sufletul în mâinile lui fără şovăire, fără rest şi fără împiedicare? Care e, aşadar, primul pas pe care trebuie să-l facem ca să ne ridicăm de la o simplă, dar seacă, fără de rod lectură duhovnicească, la practica autentică a Rugăciunii minţii, cea prin care am fost învăţaţi că este cale neînşelată spre primirea Duhului Sfânt şi, deci, spre îndumnezeire?O mulţime de întrebări, şi tot atâtea temeri şi şovăiri, care însă nu-l vor împiedica pe cel cu adevărat aprins de focul dumnezeiesc să se oprească, ci dimpotrivă, îl vor face să strige cu şi mai multă tărie către Domnul, cerându-i, asemenea tânărului pe atunci Grigorie Palama, „să-i lumineze întunericul”. În întâmpinarea unor asemenea suflete însetate de Dumnezeu, care-L caută pe Domnul în viaţa lor, iar nu în cărţi, cu toată fiinţa lor, iar nu cu raţiunea, le vor ieşi Părinţii purtători ai Tradiţiei, ca să-i înveţe ce înseamnă cuvintele „Pacea Mea dau vouă” (Ioan 14, 27) şi „Orice veţi cere de la Tatăl întru Numele Meu, va da vouă” (Ioan 16, 23). 

Unul din aceşti părinţi, cu care Dumnezeu ne-a învrednicit a fi contemporani, este şi Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului. Ucenic al unora din cei mai mari stareţi ai zilelor noastre şi, prin urmare, purtător al multora din darurile acestora – dintre care îi numim pe Părintele Paisie Aghioritul, Efrem Katunakiotul, Ioannis Romanidis şi, nu în ultimul rând, cel pe care Mitropolitul l-a iubit cel mai mult, Stareţul Sofronie de la Essex – Înalt-Preasfinţitul Ierótheos a fost dăruit de Dumnezeu cu harul de a preda omului de astăzi o tradiţie veche de veacuri, în cuvinte simple, dar precise, limpezi şi pline de însuflețire. De câte ori am deschis oricare din cărţile sale, începând cu lucrarea sa de tinereţe, „O noapte în pustia Sfântului Munte”, şi până la ultimele apariţii, am simţit, citind, că ştiu ce trebuie să fac – şi mai mult, că trebuie să fac fără întârziere totul. De aceea, cu mare bucurie vă anunţăm că una din cărţile sale cele mai importante, la care Mitropolitul a muncit nu mai puţin de treizeci de ani, a fost reeditată de curând la Editura Sophia, în traducerea Părintelui Teofan (Munteanu): „Ştiu un om întru Hristos. Stareţul Sofronie, isihastul şi theologul”.

Am numit importantă această lucrare din mai multe puncte de vedere. Primul, deoarece cuprinde un portret inedit al Stareţului Sofronie de la Essex, care se desprinde întâi dintr-o analiză teologică amănunţită a operei sale, apoi din cuvintele pe care i le-a adresat ca sfaturi de-a lungul vremii, pe parcursul a mai bine de cincisprezece ani, cuvinte consemnate de Mitropolit, aşa cum mărturiseşte, sub forma în care s-a alcătuit Patericul, imediat după ce i-au fost adresate şi întipărite pe pământul inimii sale. Analiza teologică este îndreptată asupra a două aspecte ale operei Stareţului Sofronie: asemănarea cu Sfântul Simeon Noul Theolog la nivelul experienţelor duhovniceşti trăite şi mărturisite în ultima sa carte, „Vom vedea pe Dumnezeu precum este”, şi asemănarea cu Sfântul Grigorie Palama la nivelul dialogului cu teologia scolastică academică, aşa cum se desprinde din corespondenţa Stareţului cu David Balfour, cuprinsă în cartea „Nevoinţa cunoaşterii lui Dumnezeu”. 

Un al doilea portret, viu, „în mişcare” este descoperit în Partea a doua a cărţii, care cuprinde convorbirile dintre Stareţul Sofronie şi tânărul ucenic Ierótheos, însetat de „cuvintele vieţii veşnice” Ioan 6:68. Deşi Mitropolitul mărturiseşte, în cuvântul de introducere, că este vorba de sfaturi care i-au fost adresate personal, la propriile probleme sau la cele pe care le-a întâlnit la fiii săi duhovniceşti, şi nu ştie cât folos ar putea trage alţii din ele – prin problematica largă şi universală abordată, începând cu aspecte care ţin de păstorirea duhovnicească, trecând prin lupta cu patimile, Rugăciunea minţii, trăirea Liturghiei, şi ajungând până la sfaturi pentru mamele şi familiile creştine, suntem încredinţaţi că mulţi vor fi cititorii care vor afla cuvânt pentru sufletul lor şi însuflare pentru propria lor viaţă. 

La o a doua lectură, pentru cititorul atent se conturează nu doar portretul Stareţului, ci şi al ucenicului (cu toate că acesta din urmă nu spune aproape nimic, căci nici nu era nevoie, Stareţul Sofronie, prin harisma străvederii, dându-i răspuns la toate întrebările, încă dinainte de-a apuca să le mai formuleze). Tăcut, smerit, micşorându-se pe sine „ca Acela să crească” Ioan 3:30, chipul tânărului ieromonah Ierótheos, muncit de aspre frământări (cum ar fi: „Mai există astăzi Părinţi ai Bisericii cum au fost cei din vechime?” sau „A dispărut, oare, tradiţia isihastă?”), dar şi de simţirea tragică a propriei păcătoşenii, se desprinde printre rânduri, mai ales din răspunsurile pe care i le dă Stareţul, dar şi din abordarea teologică inedită din Partea întâi pe care i-o face Stareţului Sofronie. Cu toate acestea, îndrăznesc să spun că miza cărţii este mai mult decât atât. Anume, personajul principal nu este nici Stareţul Sofronie cel descris în carte, nici ucenicul care descrie. Ci însăşi relaţia dinamică a uceniciei pe lângă un mare stareţ, primirea, picătură cu picătură şi şuvoi cu şuvoi a Tradiţiei, predarea Predaniei de la Stareţul cel purtător către ucenicul cel neştiutor, naşterea într-un suflet muncit de gânduri şi de patimi a primelor scântei ale Rugăciunii minţii în inimă, la care suntem, cu uimire, martori, într-un act mişcător de dezvelire de sine a sufletului tânărului ieromonah.

Şi încă, prin însuşi faptul că este o carte scrisă la persoana I, avem privilegiul de-a co-participa la trăirile autorului, fiindu-i alături în această călătorie către Înviere, la braţ cu Stareţul Sofronie, pe drumeagul cel îngust şi mărginit de ierburi înalte din preajma Mănăstirii de la Essex… 

Cu ocazia lansării de carte, ÎPS Ierotheos Vlachos a rostit un cuvânt pentru cei prezenți, din care redăm parțial transcriptul ce urmează, cu precizarea că materialul integral poate fi citit la sursa: războiintrucuvânt.

Mitropolitul Hierotheos Vlachos: – Vă mulțumim că ne-ați chemat și de a avea acest prilej de a veni în România. Am venit de multe ori în România pentru diferite întâlniri, congrese și mă bucur tare mult că aveți aceste căutări și-L iubiți pe Dumnezeu și Tradiția Bisericii. Acest prilej este dat de colaboratorii noștri, care au tradus și tipărit cartea noastră “Știu un om în Hristos“, despre Părintele Sofronie. Despre Părintele Sofronie, care este lumină, în schimb va trebui să vorbim cumva în acest întuneric. Într-o asemenea stare de întuneric eram și eu când am început să caut și l-am găsit pe Părintele Sofronie. Am căutat pe cineva care să mă învețe NU ce este ortodoxia, ci cum pot să devin eu însumi ortodox. Acesta este un răspuns la întrebarea: cum l-am caudat și cum l-am găsit pe Starețul Sofronie?

Marea problemă care ne preocupa pe toți astăzi în Biserică este modul în care îl cunoaștem și-L dobândim pe Dumnezeu. Mulți vorbim despre ce este dragostea, dar foarte puțini ne preocupăm, în adevăr, cum să dobândim această dragoste. Vorbim toți despre ceea ce înseamnă sfinți și sfințenie, dar cum să devenim sfinți nu ne preocupă în adevăr. Știința nu vorbește despre ce, ci despre cum. Vorbim despre fapte științifice, dar pe noi ne interesează cum să dobândim această cunoaștere, efectiv… 

Acest lucru s-a întâmplat și în viața mea personală. Trăiam într-un mediu creștin, am avut părinți buni și sfinți, am avut Părinți buni duhovnicești, am citit la facultatea de teologie pe care am urmat-o scrierile Sfinților Părinți, ca student am citit în întregime scrierile Sfântului Grigorie Teologul și ale Sfântului Grigorie Palama. Adesea mergeam la Sfântul Munte Athos, pentru a-i întâlni pe stareții de acolo, marii asceți ai Bisericii. Am discutat în multe rânduri cu Părintele Paisie, la care mergeam adeseori, l-am cunoscut pe Bătrânul Iosif Isihastul, pe Efrem Katunakiotul, pe Parintele Efrem Filoteitul, care acum este în America și mulți alți Părinti ai Bisericii. Mi-aș fi dorit în schimb să întâlnesc un om care să cunoască foarte bine teologia, să cunoască ce este isihasmul, și să lucreze în lume ca Părinte duhovnic. Adică să îmbine teologia, cu partea pastorala si cu isihasmul. Citind cartea despre Sfântul Siluan, mi-am dat seama că scriitorul acestei cărți, adică Părintele Sofronie, îmbină aceste trei lucruri pe care mi le doream a fi întâlnite în persoana unui singur om. Și, în 1976 am mers să-l întâlnesc. Am rămas atunci alături de el aproximativ o lună și jumătate și, pentru 17 ani am mers aproape în fiecare an, vara, să-l întâlnesc la mănăstirea lui, la Essex.

Ce căutam? Căutam acest cum, felul cum putem ajunge la vederea lui Dumnezeu prin lucrare. Iată, Hristos Și-a ales 12 ucenici, trei ani de zile i-a avut alături de El, și i-a învățat. Vedeau minunile pe care Domnul le săvârșea. Pe trei dintre ei i-a luat pe muntele Tabor să vadă slava Lui. A înviat, S-a înălțat la Ceruri, și a trimis pe Duhul cel Preasfânt. Vedeți, nu de la început le-a dat pe Duhul Sfânt, ci i-a pregătit pentru această primire a Duhului Sfânt .Orice om are în felul acesta nevoie, de a găsi un sfânt, de a sta lângă el, pentru a fi învățat în tainele Împărăției lui Dumnezeu. La început e posibil să nu înțeleagă multe lucruri. Încet-încet i se vor deschide mintea și inima. Aceasta comuniune cu un om sfânt este o naștere din nou a omului. 

În Părintele Sofronie l-am găsit pe acest om care trăia în vremea noastră în duhul Sfinților Părinți… Când cineva citește cu atenție cartea, va descoperi un mic secret, ceva tainic. Dacă o sa citim superficial cartea o să vedem că am mers, l-am întâlnit pe Stareț și a început să vorbească despre viața duhovnicească. Nu este pana la capăt adevărat lucrul ăsta, pentru că mulți mergeau la Stareț și nu tuturor le vorbea atât de liber Părintele. Sfinții vorbesc în [funcție de] căutarea omului. În vremea în care l-am căutat pe Starețul Sofronie aveam un mare chin lăuntric. Pe vremea când l-am căutat deja devenisem preot și aveam o mare frământare lăuntrica. Vedeam pe preoți, slujitorii Bisericii certându-se între ei și spuneam: Doamne, ce se întâmplă? Asta este lucrarea pastorală? Așa se trăiește în Biserică? Pe de altă parte îmi vedeam și propria mea moarte lăuntrica. Spunând aceasta mă refer și la faptul că în trupul nostru avem aceste gene ale îmbătrânirii despre care vorbește biologia, care sunt genele morții. După căderea lui Adam, înlăuntrul nostru s-a petrecut o întreagă schimbare a firii. Am fost făcuți de Dumnezeu dintru început cu un avânt, o avântare lăuntrica, cu acest “zvâc”, de care spunea Părintele Rafail, către Dumnezeu. Toate puterile noastre trupești și sufletești trebuie să fie întoarse către Dumnezeu. Or, toata partea poftitoare a lui Adam si toate puterile sale sufletești și trupești s-au întors către fire, de la Dumnezeu către fire. S-a petrecut o întreagă schimbare în ființa omului. Prin aceasta s-a ajuns la moartea pe care fiecare dintre noi o poate vedea înlăuntrul său. Patimile lucrează împotriva firii înlăuntrul nostru. Dorința, în loc de a fi întoarsa către Dumnezeu este întoarsă către zidire. Cum se manifestă moartea înlăuntrul nostru? Tinerii merg la facultate pentru a studia, pentru a dobândi o anumită poziție, pentru a ajunge să aibă o pensie la urmă. Deci, înlăuntru se ascunde moartea. Vor să aibă bani pentru a preîntâmpina vremurile în care vor fi mâncați de boală, de bătrânețe. Se simt singuri și caută pe cineva care să le stea alături în această singurătate, și moarte până la urmă. Omul caută înlăuntrul său ceva desăvârșit, perfect, dar nu află. Lucrurile exterioare nu mă satisfăceau atunci când am devenit preot, căutam ceva mai adânc, mai substanțial, mai adevărat.

Știm că la Sfânta Liturghie avem ceea ce se vede și ceea ce nu se vede, la fel cum la ființa umană vedem pe dinafară ochii, vedem urechile, dar funcționarea lor pe dinăuntru nu o vedem. Inima ni se mișcă, lucrează zi și noapte înăuntrul nostru. Înăuntrul nostru sunt tot felul de substanțe care circulă într-o parte și-n alta ca să ne țină trupul în viață. Pe toate acestea noi nu le vedem. Respirăm continuu, fără să avem conștiința acestui fapt. Biserica lui Hristos este Trupul lui Hristos, pe de-o parte și are lucruri care se pot vedea, și alte lucrări lăuntrice pe care noi nu le vedem. Iar eu aveam această agonie [luptă, frământare] să merg mai adânc și să lupt împotriva acestei morți pe care o simțeam înlăuntrul meu. Cum voi descoperi viața lăuntrica? 

Și în felul acesta am ajuns să-l întâlnesc pe Starețul Sofronie. Și Starețul mi-a arătat ce este rugăciunea și cum s-o dobândesc. Și am început să mă rog. Voiam să vad în lucrare, în fapt, ce este aceasta rugăciune a minții. Orice probleme aveam i le împărtășeam Starețului. De multe ori nu mai era nevoie să i le spun eu, pentru că mi le spunea el, direct, fără să i le mai împărtășesc eu. Acesta este așadar secretul cărții, nu că m-am dus și l-am întâlnit pe Stareț, ci faptul că Starețul a răspuns căutărilor mele.

(…) Ce m-a impresionat în perioada comunismului, aici, în România, citindu-l pe Părintele Cleopa, de exemplu, văzând că acolo în munte, departe de oameni, acolo unde se așezase, mulți oameni mergeau și-l căutau pe Părintele Cleopa. Pe vremea aceea nu exista drum, dar după aceea, conducerea statului a trebuit și să amenajeze până și drumul după Revoluție, ca să poată oamenii să meargă să-l vadă pe Părintele Cleopa. Ce-i făcea pe oameni să plece din lume, să se ducă acolo în munți, să-l caute pe Părintele Cleopa? Era viața Părintelui și întreaga lui ființă iubitoare de Dumnezeu. Un om când trăiește o viață în Dumnezeu devine ca un pol magnetic, care atrage căutările oamenilor. E ca un adevărat magnet care atrage pe oameni către el. Socotesc că aceasta este ceea ce-i atrăgea pe oameni…

 

 

25-06-2014


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu