Sfinții de lângă noi - Ciprian Voicilă (CARTE)

    Ce dar minunat ne oferă Ciprian Voicilă! Darul unei cărţi simple şi frumoase ca peretele de răsărit din casa unui creştin. O carte binecuvântată la umbra icoanei unor cuvioşi: părinţii Justin Pârvu, Proclu, Nicanor sau maica Paisia. O carte plină de gânduri şi emoţii mistice, stârnite de amintirea unor fapte şi întâmplări fără egal: mirul izvorât din fotografia părintelui Justin, piciorul care începe să-i crească unui copil şchiop, zidul de aer ridicat în calea securiştilor. Întâmplări grele, puternice, dumnezeieşti, pe lângă care trecem adesea indiferenţi, apatici şi fără nicio reacţie sau tresărire de conştiinţă – dovadă că trăim, cum spune şi unul din capitolele cărţii, într-o lume greşită, o lume pe dos. O lume pe care nu o putem lăsa aşa copiilor noştri, ci, urgent şi cu un ultim efort, se impune să o schimbăm. E un efort uriaş. Un efort titanic şi nemilos, ce trebuie să înceapă mai întâi cu noi înşine.
Acesta este, de fapt, îndemnul cărţii. Să ieşim din inerţia molcomă şi consumistă în care trăim. Să restabilim ordinea firească a lumii, detronând lucrurile şi avuţia, pentru a pune gândul mântuirii şi trăirea lui Hristos, emoţia şi frumosul, bunătatea şi milostenia în chiar centrul vieţii noastre de oameni lesne muritori în însăşi nemurirea noastră. (Sorin Preda)

     Citind cartea Sfinţii de lângă noi, cred că pot afirma cu toată tăria că este o carte pentru toţi. O recomand deci tuturor tinerilor debusolaţi, căci vor găsi calea, o recomand tuturor părinţilor pierduţi în „neînțeleasa lume a copiilor”, căci vor găsi cu siguranţă calea, o recomand tuturor plictisiţilor şi  abuzaţilor de strâmbătatea vieţii, căci vor găsi calea, chiar şi filozofilor şi politicienilor care sunt cel mai greu de îndrumat, o recomand şi lor, căci sigur vor găsi răspuns şi cale de ieşire către singura şi adevărata viaţă - viaţa în Hristos. (Maica Ecaterina Fermo)

        În caleidoscopul său, Ciprian Voicilă a adunat întâmplări personale legate de câteva dintre cele mai luminoase figuri ale ortodoxiei româneşti. Iată un episod inedit despre părintele Justin Pârvu: "Prin anii 2007-2008, Ionuţ a ajuns pentru prima dată la mănăstirea Petru Vodă. A ţinut neapărat să intre în chilia părintelui şi să vorbească cu sfinţia sa. La mănăstirea Petru Vodă a regăsit două fete, pe care le cunoştea din vedere. Acestea erau însoţite de prietenii lor, doi arabi. Ionuţ le-a propus să intre împreună la părinte, să primească un cuvânt de folos. (...) Când au pătruns în chilia părintelui, nu mică le-a fost mirarea când sfinţia sa le-a zis, fiecăruia, pe nume. Dar ce miraţi au fost – aproape înfricoşaţi – cei doi tineri arabi când părintele le-a rostit numele: Naşpan şi Sale. Părintele le-a ţinut tuturor un cuvânt de folos, îndemnându-i, printre altele, să citească Paraclisul Maicii Domnului. În acest timp, una dintre fete a început să plângă. Înainte de a ieşi pe uşă, fata a ţinut să îi mulţumească părintelui şi l-a asigurat că o să îi urmeze întru totul sfatul. Ce se întâmplase? Misterul a fost elucidat mai târziu, când, reîntâlnindu-se cu fata respectivă, Ionuţ a aflat că la acea întâlnire impresionantă, în timp ce toţi ceilalţi ascultau cuvintele de folos, doar ea auzea cu totul şi cu totul altceva: părintele o sfătuia să nu avorteze copilul pe care îl purta în pântece – era copilul unuia dintre cei doi arabi. Fata a urmat sfatul sfinţiei sale şi a născut, mai târziu, copilul".

     Sau o întâmplare, despre Părintele Justinian Chira, bătrânul Arhiepiscop al Maramureşului şi Sătmarului, cel care l-a adăpostit şi l-a ocrotit pe Nicolae Steinhardt. "Înainte de a ne porni pe drumul de întoarcere, ne-am ridicat de pe scaune, ca să facem o fotografie împreună. Lângă Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian a nimerit un prieten de-al meu. Nu ştiu cum arhiereul l-a atins, involuntar, în dreptul plexului solar, şi atunci s-a întors spre acesta şi i-a spus: - Tu ai fost un mare păcătos! Prietenul meu se întorsese de curând la Iisus Hristos venind din lumea drogurilor şi a desfrânării”. (Stelian Gomboș)