Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 3958

Știri interne - martie 2014 (RO)

Tags: ;

Iulian Capsali: Candidatura a fost depusă – buletin informativ

“Dragi prieteni, Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu ajutorul dumneavoastră, al voluntarilor, al creștinilor care ați pus suflet și ați fost alături de noi cu fapta și cu rugăciunea, am reușit să strângem 123.332 de semnături necesare susținerii candidaturii lui Iulian Capsali la alegerile europarlamentare din 25 mai 2014. Astfel, astăzi, miercuri, 26 martie, Iulian Capsali, însoțit de o parte din echipa care l-a susținut în perioada strângerii de semnături, și-a depus candidatura pentru alegerile europarlamentare din 25 mai la Biroul Electoral Central, unde au fost depuse dosarele cu semnături și restul actelor necesare. Candidatura lui Iulian Capsali la alegerile europarlamentare vine în contextul în care, în luna ianuarie, aproximativ 25 de asociații și fundații l-au mandatat pe acesta să reprezinte și să promoveze interesele familiei românești în Parlamentul European și, în același timp, în spațiul public românesc.

Dorim promovarea, respectarea și protejarea familiei naturale, dreptul părinților de a-și educa și crește copiii potrivit propriilor tradiții și credințe, precum și asigurarea unui climat economic, social, cultural, educațional și legislativ care să protejeze familia. De asemenea, Iulian Capsali a fost delegat să contribuie la promovarea unor legi care să asigure copiilor români posibilitatea de a trăi într-o țară suverană, cu un mediu natural curat, unde educația, sănătatea și viața, drepturi fundamentale ale cetățenilor, să fie respectate. Organizațiile care îl susțin și toți cei care i-au fost alături în această lună dificilă vă transmit mulțumirile lui Iulian Capsali pentru toate eforturile pe care le-ați depus pentru strângerea tuturor semnăturilor necesare și, în același timp, vă roagă să îl pomeniți în rugăciunile dumneavoastră. Întrucât va urma o perioadă foarte încărcată, în care Iulian Capsali va trebui să îi informeze pe cei interesați cu privire la aspectele și însemnătatea candidaturii sale, vă rugăm să transmiteți mesajul nostru tuturor celor care sunt dispuși să sprijine acest demers. Așa să ne ajute Dumnezeu!”

Marşuri pentru viaţă în aproximativ 40 de oraşe din România

În aproape 40 de oraşe din întreaga ţară au fost organizate, în zilele de 22 şi 23 martie, marşuri pentru viaţă, informează Ziarul Lumina. Tema promovată în acest an a fost „Adopţia, o alegere nobilă". În Bucureşti, numeroşi părinţi, însoţiţi de către copii, preoţi, oameni de cultură şi foarte mulţi tineri au participat sâmbătă la această acţiune de conştientizare şi responsabilizare a societăţii faţă de darul vieţii primit de la Dumnezeu. „Modul tacit în care se degradează demnitatea umană - vezi experimentele pe embrioni ca şi cum ar fi o materie care nu contează, deşi ei sunt o viaţă - transformă societatea noastră într-una de tip orwellian, într-o societate în care viaţa umană nu va mai conta sau într-una în care vor exista instituţii ce vor decide cine să trăiască şi cine nu, iar viaţa umană nu va mai fi sacră şi inviolabilă. De aceea, încercăm să atragem atenţia că trebuie făcut ceva şi în socialul românesc", a explicat Gabriela Alexandru.

„Avem nevoie de o cultură a adopţiei"

Marşul pentru viaţă a fost susţinut şi de către Patriarhia Română, întrucât este o chemare la apărarea familiei creştine tradiţionale şi a darului vieţii umane în poporul român aflat azi într-un declin demografic îngrijorător, iar avortul a devenit o plagă pentru societatea românească.

În societatea românească, adopţia se luptă nu numai cu legislaţia, care te face pur si simplu să renunţi la orice demers, cât şi cu mentalitatea. „Nu avem o mentalitate care să încurajeze adopţia şi de aici apar alte situaţii. Copiii adoptaţi nu sunt înţeleşi în mediul lor sau la şcoală de către colegi. Părinţii, dacă adoptă un copil şi au probleme cu el, ceilalţi îi privesc ciudat şi îi spun: «Ai adoptat un copil, de ce te mai plângi?». Avem nevoie de o cultură a adopţiei şi sper că acest marş, la care au fost foarte mulţi oameni receptivi şi implicaţi, să reprezinte un început. Acest eveniment face parte din «Săptămâna pentru viaţă», care se desfăşoară până miercuri, 26 martie, iar prin toate activităţile pro-viaţă, precum întâlniri, concursuri, mese rotunde, conferinţe, proiecţii de filme, dezbateri, ne propunem abordarea temei adopţiei din mai multe perspective, precum sociologică, psihologică şi teologică, pentru a sublinia perspectivele şi punctele de vedere diferite ale oamenilor din domenii variate asupra adopţiei", a explicat Alexandra Nadane, preşedintele Asociaţiei „Studenţi pentru viaţă". -www.basilica.ro

Evenimente importante la Biserica „Sfântul Gheorghe“ – Nou, unde se află mormântul Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu

Anul 2014 este dedicat Sfinţilor Martiri Brâncoveni, întrucât se împlinesc 300 de ani de la martirizarea şi trecerea acestora în rândul mucenicilor lui Hristos. În acest context, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat hotărârea ca acest an să fie declarat, pe lângă „Anul omagial euharistic“, şi „An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“. Programul manifestărilor religioase consacrate omagierii Sfinţilor Brâncoveni din anul 2014 cuprinde evenimente importante, care sunt legate de ctitoria Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu, Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou din Bucureşti.

Primul popas duhovnicesc însemnat va avea loc în data de 21 mai 2014 când se va desfăşura o procesiune solemnă cu moaştele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu. Al doilea moment important îl reprezintă ziua de 16 august 2014, când se va săvârşi slujba de resfinţire a Bisericii „Sfântul Gheorghe“-Nou, în prezenţa Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a unui ales sobor de preoţi şi diaconi, precum şi a unei mulţimi de credincioşi. Cele două popasuri duhovniceşti sunt evenimente de o importanţă deosebită în istoria multiseculară a Bisericii „Sfântul Gheorghe“-Nou din Bucureşti, aflate sub strălucirea sfântă a împlinirii celor 300 de ani de la martirizarea Sfinţilor Brâncoveni (1714-2014).  Preluare din articolul Pr. dr. Emil Nedelea Cărămizaru

Cimitirele trebuie să reprezinte comunitatea locală, nu interese economice sau de grup

Patriarhia Română a solicitat, în repetate rânduri, modificarea Proiectului de Lege privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare (PL-x nr. 592/2009), atât în forma sa iniţială, cât şi după ce a fost trimis spre reexaminare celor două camere ale Parlamentului de către Preşedintele României. În acest sens, Patriarhia Română a propus o serie de amendamente cu privire la proiectul legislativ amintit, menite să asigure stabilitatea şi sustenabilitatea activităţii cimitirelor înfiinţate de entităţi care nu reprezintă comunitatea locală, ci interese economice sau de grup (societăţi comerciale, asociaţii).

Întrucât, în data de 13 martie 2014, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a înaintat plenuluiCamerei Deputaţilor raportul asupra proiectului legislativ menţionat fără a ţine cont de observaţiile Patriarhiei Române,  precizăm că înfiinţarea şi administrarea cimitirelor de către întreprinzătorii privaţi în formă actuală a proiectului legislativ are următoarele consecinţe:1. Tulburarea păcii confesionale în perimetrul cimitirelor deţinute de operatori economici, fundaţii şi asociaţii; 2. Instabilitatea cimitirelor deţinute de operatori economici, fundaţii şi asociaţii;

Existenţa şi stabilitatea pe termen lung a administraţiilor publice locale şi a cultelor este o certitudine. Administraţiile publice locale şi cultele religioase sunt structuri stabile, responsabile, reprezentative pentru comunităţile locale, care nu se autodizolvă şi nici nu intră în faliment… În concluzie, Patriarhia Română solicită ca aceste două probleme să fie soluționate în textul proiectului legislativ menționat. - Biroul de Presă al Patriarhiei Române

O candelă ce pâlpâie româneşte în judeţele Covasna şi Harghita

Despre situaţia din judeţele din centrul ţării noastre, Covasna şi Harghita, s-a scris şi s-a vorbit destul de mult în ultimii ani, în contextul afirmării aşa zisului Ţinut Secuiesc. Dar, dincolo de orice discuţie politică, dincolo de manifestaţiile violente şi acţiunile pro maghiare ale unui partid străin de ţara noastră, ale formaţiunii ungare de extremă dreaptă – Jobbik, se trece cu vederea un alt aspect. Nu numai fraţii maghiari suferă, ci şi românii – asupra cărora se aplică, de cel puţin un secol, un program de asimilare culturală şi religioasă. De curând, am cunoscut un preot care slujeşte şi locuieşte într-un sat de lângă Miercurea Ciuc. Acolo nu mai fusese preot ortodox român de 40 de ani, deşi existau câteva sute de familii româneşti: „La venirea mea aici, am fost anunţat de la Episcopie că sunt peste o sută de familii de români dar, la instalare, au participat doar zece oameni. Am fost la primărie să cer o listă cu familiile ortodoxe şi am rămas uimit. Erau numai 15 familii. Atunci am mers la bătrânii satului, să-mi desluşească adevărul. Mulţi dintre ei au fost trecuţi în acte cu nume ungureşti. Din familia Bucur ce predomina în sat, toţi au devenit Gabor. Într-o acţiune ce a durat 50, 60 de ani! În aceste condiţii, timp de cinci ani am ţinut predica în limba maghiară, ca să-i pot aduce pe români acasă. Astăzi, am biserica plină de români pe care, din păcate, tot Gabor îi cheamă”, mărturiseşte părintele.

Statistic, s-a observat că în localităţile în care s-au păstrat bisericile ortodoxe şi au fost preoţi neîntrerupt, în decursul timpului, acolo s-au păstrat şi credinţa şi graiul românesc. Acolo unde, din cauza vitregiilor vremurilor, preoţii au fost alungaţi, românii nu îşi mai cunosc nici limba, nici tradiţiile. Însă, în ciuda statisticilor sumbre din cele două judeţe, sunt sate întregi în care românii au biserici şi şcoli pline şi în care, cu mândrie, se poartă costumul popular românesc. De la an la an, românii îşi descoperă credinţa şi limba, renunţând la numele cu care au fost forţaţi să se identifice. În acest context, candela românească din Covasna şi Harghita nu se stinge. Din contra, ea devine, de la an la an, mai vie. - Nicolae Pintilie

Comunicat de presă - Şedinţa Sinodului Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei

În ziua de 20 martie 2014, la reședința mitropolitană din Iași, s-a întrunit, în şedinţă de lucru, Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan… Membrii sinodului mitropolitan au luat în discuție și situaţia referitoare la activitatea unei grupări schismatice, care funcţionează în localitatea Secuieni, jud. Neamţ, pe teritoriul canonic al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Sinodul mitropolitan face următoarele precizări: 

1.      Aşa-zişii clerici, autointitulatul ierarh şi preoţi, care alcătuiesc această grupare aflată în afara Bisericii Ortodoxe, au fost sancţionaţi de către organismele abilitate ale eparhiilor de care au aparţinut din cauza încălcării sfintelor canoane: practici neortodoxe oculte, imoralitate, recăsătorire (unii dintre aceştia aflându-se, în prezent, la cea de-a treia căsătorie). Chiar dacă li s-a retras dreptul de slujire a celor sfinte în urma depunerii din treaptă sau a caterisirii, aceşti foşti preoţi puteau rămâne, ca laici, în Biserică, unde, prin pocăinţă şi îndreptare, ar fi lucrat la mântuirea proprie. Au ales însă, ca formă de protest şi nesupunere faţă de rânduielile bisericeşti, înfiinţarea unei aşa-zise biserici.

2.      Ierarhii şi organismele eparhiale ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, având datoria de a împlini şi respecta hotărârile sfintelor canoane, nu puteau îngădui în Biserică astfel de situaţii. Cazurile respective au fost tratate cu atenţie, cu răbdare, cu îngăduinţă, apelându-se, de multe ori, la pogorământul bisericesc, așteptându-se îndreptarea lor, lucru ce nu s-a întâmplat. În cele din urmă, constatând neîndreptarea şi lipsa de pocăinţă a acestor foști preoţi, s-a aplicat sancţionarea lor, conform sfintelor canoane.

3.      Aducem la cunoştinţă preoţilor şi credincioşilor că această grupare anarhică nu este recunoscută şi nu se află în comuniune cu nicio Biserică Ortodoxă canonică. Îndemnăm creştinii ortodocşi să fie vigilenți și să nu se lase înșelați de către acești foști preoți, să nu-i urmeze şi să nu frecventeze așa-zisele slujbe ale acestora. Toate actele liturgice, slujbele religioase săvârşite de către aceşti foşti preoţi, care au fost caterisiți sau depuși din treaptă, nu sunt valide. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor)

O perspectivă teologică asupra adopţiei

Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din Bucureşti şi Asociaţia Studenţi pentru Viaţă au organizat conferinţa Biologie şi persoană – o perspectivă teologică asupra adopţiei. Au fost invitaţi Pr. Prof. Gheorghe Holbea şi Pr. Nicolae Tănase, informează TRINITAS TV. „Noi spunem foarte clar: pentru noi important este omul, importantă este viaţa, important este creşterea omului din puiul de om. Importantă este cultivarea vocaţiei ori această vocaţie nu se poate cultiva decât în atmosfera familiei care poate fi o familie obişnuită, dar în cazul copiilor abandonaţi sau care nu au părinţi această adopţie se referă la creşterea într-o atmosferă familială pentru că instituţiile nu pot să suplinească atmosfera de familie. Şi este ceea ce noi promovăm şi cred eu că studenţii teologi trebuie să înţeleagă această vocaţie pe care o avem noi studenţi teologii şi anume, această creştere a omului şi această vocaţie specială pe care omul o are într-o societate. Pentru că noi nu vorbim de o societate în care care omul doar produce şi consumă, ci vorbim despre o societate care înseamnă kinonia aşa cum este la origine în limba greacă şi aşa cum ne-au învăţat Biserica şi Sfinţii Părinţi, adică o comuniune de persoane în duhul dragostei, iar acest duh al dragostei e clar: se cultivă în familie“, a explicat Pr. Prof. Dr. Gheorghe Holbea, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.

„Adopţia distruge un păcat ce se numeşte egoismul. Şi atunci egoismul va fi lovit puternic pentru că de fapt împarţi pâine nu cu doi copii, ci cu trei, nu cu opt, ci cu nouă. Aspectele de resurse materiale sunt aspecte false. După cum observaţi cei bogaţi nu nasc mulţi copii, tot cei săraci nasc mulţi copii. Adică, cei care au credinţă şi pot trece dincolo de comoditate. Şi atunci încă un copil este încă o lovitură dată comodităţii Şi încă o demonstraţie practică a credinţei noastre. Că toţi ne batem cu mâna în piept că avem dreapta credinţă, că suntem creştinaţi de două mii de ani, că Sfântul Andrei ne-a creştinat şi nu numai, şi Sfântul Filip şi Sfântul Pavel, şi totuşi la aspectul practic uneori facem rabat“, a evidenţiat Pr. Nicolae Tănase de la Asociaţia Pro Vita, Valea Plopului. Întâlnirea a făcutparte din Săptămâna pentru Viaţă (19-26 martie). - sursa 

Asociaţia „Studenţi pentru viaţă” a lansat al doilea număr al Revistei „Pentru Viaţă”, dedicată adopţiei fiind distribuită gratuit. Publicaţia se bazează aproape exclusiv pe contribuţia voluntarilor. Pot fi citite mărturii ale unor copii adoptaţi şi ale unor părinţi care au adoptat, dar şi informaţii despre legislaţia românească şi cea străină în domeniu. În paginile revistei se găsesc adresele unor centre de consiliere pentru criza de sarcină, dar şi sfaturi pentru adolescentele însărcinate. Pentru a demonstra că un copil adoptat nu este condamnat la insucces, Asociaţia „Studenţi pentru viaţă” aduce aici câteva exemple de personalităţi contemporane şi nu numai, care au fost adoptate, printre acestea numărându-se Nelson Mandela, fost preşedinte sudafrican, şi Steve Jobs, unul dintre cele mai influente personaje din industria calculatoarelor şi cea a divertismentului. Articolele publicate în Revista „Pentru viaţă” pot fi citite şi pe site-ul stiripentruviata.ro.

Emisiune filatelică dedicată Sfintelor Paşti

Romfilatelia marchează şi anul acesta sărbătoarea Învierii Domnului printr-o emisiune de mărci poştale specială, informează TRINITAS TV. Alcătuită dintr-un timbru cu valoarea nominală de 1 leu şi un întreg poştal, emisiunea este completată de plicul prima zi, albumul filatelic, timbrul de argint aurit şi carnetul filatelic. Timbrul de argint aurit este un produs filatelic exclusiv, concept Romfilatelia, realizat într-un tiraj limitat de 400 exemplare. Emisiunea ilustrează pe timbru scena Învierii de la Mănăstirea Hurezi. Emisiunea de mărci poştale „Sfintele Paşti 2014" şi produsele filatelice speciale pot fi cumpărate de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară. Produsele filatelice speciale ale emisiunii pot deveni cadouri unice pentru cei dragi.

 

01-03-2014


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu