Cookies de analiza a traficului sunt inactive, dar pot fi activate prin click pe Accept | Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Viaţa duhovnicească. MilosteniaNr. vizualizari: 5698

Cel blând, de va fi ocărât, se bucură, iar de va fi necăjit, mulţumeşte

Tags: blândețe; viața duhovnicească; smerenie;
Cel blând, de va fi ocărât, se bucură, iar de va fi necăjit, mulţumeşte

Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. (Matei 11; 29,30) Încă de mici ni se spune că trebuie să devenim oameni puternici, că numai cei tari reușesc în viață și în societate. Băieților li se spune din copilărie să fie bărbați și că bărbații nu plâng. Pe de altă parte, nici fetele nu mai sunt educate într-un spirit ludic, ci mai degrabă într-unul concurențial. Trebuie să fii cea mai frumoasă, cel mai bine îmbrăcată, cea mai talentată, să ai studii și meserie de top tot pentru a reuși. Încetul cu încetul chipul omului puternic, fie bărbat sau femeie, înseamnă ascunderea emoțiilor în spatele unei imagini cosmopolite impecabile nu numai la birou, dar din păcate chiar și în familie. “Podoaba voastră să nu fie cea din afară, ci aceea ascunsă în adâncul inimii omului, în incoruptibilitatea blândeții și liniștii duhului său” – Sf. Apostol Pavel, Efes (4, 1-2)

Exteriorizarea este considerată dovadă de slăbiciune și dă bine doar atunci când are loc pe canapeaua unui psihoterapeut. Ne place în schimb, să dăm dovadă de fermitate, să avem un cuvânt de spus, să ne expunem încruntarea justițiară, lăudându-ne totodată cu spiritul nostru tolerant de oameni deschiși la minte. Să facem totuși diferența între rigorismul moral/justițiar și rigoarea morală care nu are nimic de-a face cu slăbiciunea, lipsa de fermitate, toleranța vinovată sau nepăsarea. Să apărăm și promovăm o trăsătură de caracter tot mai rară, dar pe atât de prețioasă prin frumusețea și gingășia ei: Blândețea. “De fapt, blândețea este înclinarea, firească la unii, dobândita la alții, de a evita violența. Atât cât este posibil și legitim. Dar nu ajunge atât: e nevoie de o undă de căldură, de un anume fel de a privi și de a zâmbi, de cunoașterea acelui limbaj care este doar al blândeții, acela care îți permite și să dojenești cu blândețe. Omul blând este deci tolerant cu tot ceea ce nu poate fi obiect de intoleranță decât pentru oamenii închiși în sinele lor, exclusiviști și autoritari. Pentru omul blând chiar unele mici scăderi sau manii sau obsesii mai mult sau mai puțin copilărești, unele deprinderi pot deștepta nu violența reprobativă și represivă, ci o indulgență și o înțelegere asociate cu duioșie și cu umor, cu sentimentul slăbiciunilor noastre, ale tuturor, privite cu blândețe de ochii divini.” (Petru Creția - Luminile și umbrele sufletului)

A nu se confunda blândețea cu mila. Mila are în ea ceva pasiv, e un sentiment care dacă nu este însoțit de acțiune rămâne fără ecou. Blândețea, în schimb, este un mod de a fi și un mod de a nu fi. A fi delicat, tandru, molcom și non-violent, având pe buze zâmbet și vorbe bune. A nu fi răutăcios cu inocenții, a nu fi grosolan cu cei neputincioși și bolnavi, a nu fi aspru cu cei speriați, a nu fi brutal cu cel căzut, a nu fi răzbunător. Omul blând este liantul unui colectiv, al familiei, veriga salvatoare prin simplul fapt că aduce pacea. Este omul compromisului inteligent și generos care poate face minuni spre restabilirea armoniei. Blândețea ar trebui să fie chipul și definiția mamei creștine. Simion Mehedinți considera că formarea unui ideal moral depinde de mame. Tocmai acest ideal moral este "unitatea de măsură a valorii de cultură şi a culturii cuiva". Dați-mi o generație de mame bune creștine și voi schimba lumea, spunea cu nădejde Sf. Ioan Gură de Aur. Din păcate, din cauza presiunilor sociale (obligativitatea unui serviciu; taxe; impozite; credite etc.), mamele devin și la propriu și la figurat, mame surogat. Lungile ore petrecute la serviciu și absența implicită din cămin nu mai permit mamelor contemporane să rămână în amintire prin chipul blândeții și al răbdării.

Pentru a îmbunătăți această stare de fapt este nevoie  de un examen de conștiință, de un dram de îngăduință și de iertare, de multă delicatețe și de putere de a alege din toate împrejurările și din oameni partea cea bună, care întotdeauna există. Blândețea nu este ipocrizie, mieroșenie falsă, fățărnicie:  “Vă sfătuiesc… să vă purtați… cu toata smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare; orice amărăciune, orice iuțeală, orice mânie, orice fel de clevetire și de răutate să piară din mijlocul vostru; fiți buni unii cu alții și miloși… îngăduiți-vă unii pe alții cu dragoste… să nu apună soarele peste mânia voastră” –Sf. Ap. Pavel, Epistola către Efeseni, cap.4.

Sfinții Părinți subliniază legătura dintre blândețe ca trăsătură pozitivă distinctivă a persoanei și lucrarea în om a Duhului Sfânt. Gheronda Iosif Vatopedinul din Muntele Athos ne spune:  “Izvorul şi rădăcina blândeții este smerenia. Este şi aceasta o însuşire dumnezeiască, de vreme ce Domnul nostru „Cel smerit cu inima” este în acelaşi timp şi blând... Nu este blândeţea lui Dumnezeu, împreună cu nemişcarea cea de mare cuviinţă a smereniei Sale, cea care continuă părinteasca ocrotire şi pronie, cu toate că noi încălcăm poruncile Lui, Îl provocăm şi Îl mâniem peste măsură? Firea şi locul blândeţii este fundamentul persoanei. Pe bună dreptate se spune că Dumnezeu „învăţa-va pe cei blânzi căile Sale” (Psalmi 24, 10) şi „fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul” Matei 5, 5)… Aceste făgăduinţe dumnezeieşti, daruri şi binecuvântări, le-a gătit Dumnezeu „de la facerea lumii”. Noi le-am jertfit pe acestea legii prostiei noastre, preferând autonomia şi neascultarea poruncii. Cunoaştem că Dumnezeu este iubire şi „cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el” (I Ioan 4, 16). Cum însă va rămâne cineva „în iubire”, dacă îi lipseşte blândeţea şi stăpânesc în el cele împotriva ei, care sunt mânia, ura şi răutatea cea aducătoare de întunecime? Atunci când lipseşte blândeţea dintr-o persoană, stăpâneşte tulburarea, incertitudinea şi tot haosul cuprinzătoarei pervertiri.” (Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, traducere din limba greacă şi note de Nicuşor Deciu, Editura Doxologia, Iaşi, 2012)

Sfântul Nicolae Cabasila ne amintește scena patimilor și răstignirii lui Hristos din perspectiva îndurării cu iubire, blândețe și nesfârșită răbdare a suferinței și morții de către Viața însăși: “Îi legaseră şi mâinile cu care dezlegase pe vameşi, păcătoşi şi bolnavi de legăturile atâtor boli şi îi slobozise de tirania duhurilor necurate. Pe sluga care L-a lovit cu palma nu a omorât-o cum s-ar fi crezut, ci, cu deosebită blândeţe şi bunătate, i-a cerut doar socoteală şi pe cât a putut a schimbat părerea tuturor asupra Sa. Osândit la moarte de judecătorii cei fără de lege, Domnul ascultă în linişte sentinţa, iar în cele din urmă, după ce această sentinţă s-a dus la îndeplinire, fiind bătut în cuie. El e atât de departe de a-Şi retrage dragostea faţă de ucigaşii Săi, încât, dimpotrivă, roagă pe Tatăl Său să nu le mai ia în seamă acest păcat săvârşit faţă de Fiul Său cel Unul-Născut. Şi nu numai că nu i-a uitat, ci încă le-a luat şi apărarea cu un glas plin de toată  dragostea şi fierbinţeala: "Părinte, iartă-le lor, ca nu ştiu ce fac" (Lc. 23, 34),întocmai ca un tată iubitor care se milostiveşte de fiii care din pricina vârstei au săvârşit nebunii şi îndeamnă pe dascăl să privească cu bunăvoință aceste greșeli ale lor.” (Sfântul Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, 2009 p. 197)

Pe acestea avându-le în minte și din dorința de a sădi în noi duhul bun și mântuitor al blândeții, Sf. Efrem Sirul ne îndeamnă: “Deci, vedeţi, fraţilor, să nu cadă cineva din această fericire şi din nemăsurata bucurie şi veselie! Sârguiţi-vă, dar, sârguiţi-vă, vă rog! Câştigaţi blândeţe, că cel blând cu tot lucrul cel bun este împodobit. Cel blând, de va fi ocărât, se bucură; de va fi necăjit, mulţumeşte. Pe cei ce se mânie, cu dragoste îi îmblânzeşte; când este mustrat rămâne neclătinat, în ceartă se alină, când i se porunceşte se bucură, de mândrie nu se îndulceşte, în smeriri se bucură, în isprăvi nu se înalţă, nu se trufeşte, cu toţi are linişte. La toată ascultarea este supus, spre tot lucrul este gata, în toate sporeşte, de toţi este lăudat, de vicleşug străin şi de făţărnicie departe. Unul ca acesta de vicleşug nu este robit, iar zavistiei nu se supune, de ocări fuge, vorbire de rău nu primeşte. Pe cei necinstiţi îi urăşte şi de clevetitori se depărtează. O, fericită bogăţie este blândeţea, că de toţi se slăveşte!” (Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte și învățături vol. 1, Editura Bunavestire, Bacău, 1997)

Sf. Nectarie de Eghina: Blândeţea este liniştea sufletului bun, care-L iubeşte pe Dumnezeu şi pe aproapele său. Blândeţea este o bogăţie nepreţuită, un har ceresc, scara care-l urcă pe om la cer. Blândeţea este urmată de smerenie, de neţinerea de minte a răului şi de răbdare. Cel blând este milosârd şi binevoitor faţă de toţi, iar faţă de cei care-i greşesc se comportă cu îndurare. Cel blând nu insultă, nu mustră, nu huleşte, ci cu iubire, îi îndreaptă pe cei care alunecă în greşeală. Cel blând nu poartă vrajbă, nu se ceartă, ci vorbeşte calm cu toţi. Celui blând, îi place să povăţuiască şi nu ţine minte răul, învăţându-i cu blândeţe pe cei care i se împotrivesc şi îl instruieşte cu duhul blândeţii pe cel care a căzut. Domnul va veghea asupra celui blând şi smerit: ,,Îndrepta-va pe cei blânzi la judeca, învăţa-va pe cei blânzi căile Sale” (Ps. 24, 10). ,,Iar cei blânzi vor moşteni pământul, şi se vor desfăta de mulţimea păcii” (Ps. 36, 11). Cel blând îl îngăduie pe fratele său în iubire, cu toată smerenia, blândeţea şi îndelunga-răbdare, având inima plină de îndurări, blândeţe şi bunătate. Fericit cel ce a dobândit virtutea blândeţii, pentru că poartă întru sine Chipul lui Hristos, al Cărui adevărat ucenic s-a făcut. ( Cunoaşte-te pe tine însuţi sau despre virtute, Sfântul Nectarie din Eghina)

Sf. Grigorie Teologul: Să biruim prin blândeţe pe cei care ne-au ofensat; să-i câştigăm prin evlavia noastră! Să lăsăm să-i pedepsească cugetul lor şi nu mânia noastră.

Sf. Marcu Ascetul: Cel blând pentru Dumnezeu este mai înţelept decât înţelepţii şi cel smerit cu inima e mai puternic decât cei puternici, căci poartă jugul lui Hristos.

Sf. Ioan Scărarul: Blândeţea este aşezarea nemişcată a sufletului, care rămâne acelaşi la cinste şi la necinste. Dumnezeu odihnește în inimile celor blânzi, iar sufletul tulburat este scaun pentru diavoli. Blândețea este stânca de care se sparg toate valurile grele ale vieții. Prin ea se întărește răbdarea, ușa înțelepciunii duhovnicești.

Sf. Ioan Gură de Aur: Răutatea se înmoaie și se potolește cu blândețea, iar nu cu altă răutate. Blândețea vine dintr-un suflet mărinimos și dintr-o cugetare sănătoasă. Prin bunăvoință și blândețe veți câștiga inimile oamenilor, mult mai mult decât tot felul de cunoștințe, de lumini și de științe. (http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/cuvinte-alese-despre-blandete)

Rugăciune pentru primirea darului blândeții și al smereniei întru slujirea aproapelui a sfântului Ioan de Kronstadt

O, blândule și smeritule cu inima Făcător, Dătător de viață, Răscumpărător, Hrănitor și Păzitor al nostru, Doamne Iisuse! Învață-ne pe noi dragostea, blândețea și smerenia prin Duhul Tău Cel Sfânt și ne întărește pe noi întru aceste virtuți bineplăcute Ție. Însă să nu se trufească inima noastră din pricina darurilor Tale bogate și să nu ne închipuim că noi hrănim, îndestulăm sau ținem pe cineva. Tu - Hrănitorul cel de obște al tuturor - îi hrănești, îi îndestulezi și îi păzești pe ei. Toți își dobândesc bunăstarea și se odihnesc sub aripile bunătății Tale, ale mărinimiei Tale și-ale iubirii Tale de oameni - și nu sub ale noastre, căci noi înșine avem nevoie să ne ascundem sub umbra aripilor Tale în fiece clipă a vieții noastre. Ochii noștri sunt îndreptați către Tine, Dumnezeul nostru, precum sunt ochii slugilor la mâinile stăpânului, sau ochii slujnicei spre mâna stăpânei sale, până când ne vei umple de darurile mărinimiei Tale. Amin.

a consemnat Cristina Roman

04-03-2014
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu