Iisus Hristos şi Duhul Sfânt, după scrierile Sfântului Ioan Teologul - Dr. Eduard Traian Popescu (CARTE)

 La Editura „Sfântul Ierarh Nicolae” din Brăila, recent avea să vadă lumina tiparului volumul Iisus Hristos şi Duhul Sfânt, după scrierile Sfântului Ioan Teologul, lucrare ce, întocmită sub laborioasa coordonare ştiinţifică a Prea Cucerniciei Sale, Preot Profesor Universitar Doctor Vasile Mihoc, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, într-o a doua ediţie, de-a lungul celor 257 de pagini, tratează despre cerescul adevăr, potrivit căruia Iisus Hristos Se află într-o perfectă intersubiectivitate cu Duhul, cu Care, ca Fiu, încă din veşnicie era în sânul Tatălui, fiind într-o desăvârşită comuniune intratrinitară, Fiul toate lucrând în Duhul, Care purcede din Tatăl şi Se odihneşte în Fiul.

Relaţia dintre Iisus Hristos şi Duhul Sfânt reprezintă adâncul teologiei lui Ioan, pentru că scripturile ioaneice, atunci când tratează despre Iisus Hristos şi Duhul Sfânt, de fapt, interpretează Cuvântul lui Dumnezeu (Teologia) în toată infinitatea Sa, născută din Treimea cea „Una”, iar aceasta o face plecând de la o distincţie clară între „pogorâre”, „rămânere”, „trimitere” şi „suflare”.

Noutatea lucrării constă în faptul că, pe lângă interpretarea ce am făcut-o terminologiei ioaneice, relaţia dintre Iisus Hristos şi Duhul Sfânt, expusă în cea de-a treia parte a tezei, am interpretat-o din perspectiva aspectului de intersubiectivitate, cât şi din perspectiva celui iconomic, termeni care se regăsesc în limbajul teologic contemporan, pentru mine, termenii de „intersubiectivitate” şi „iconomic” putând fi aplicaţi relaţiei dintre Iisus Hristos şi Duhul Sfânt, pentru că atât relaţia de intersubiectivitate, cât şi cea iconomică, aplicată Persoanelor Prea Sfintei Treimi, este icoană vie relaţiei Hristos-Duhul, relaţie care-şi plineşte sensul plin de har şi de adevăr în înfierea noastră, dobândită prin puterea trupului jertfit al lui Hristos, care este „adevărată mâncare” (In 6,55), prin care ne unim cu Fiul, „Care este în sânul Tatălui” (In 1,18), dimpreună cu Duhul, „Care de la Tatăl purcede” (In 15,26).

De aceea, această a doua ediţie, revizuită, vine cu o adăugire fundamentală, prin tratarea unui nou capitol intitulat Hristos, „pâinea”: ὁ ἄρτος (In. 6, 35, 41, 48, 51, 58), în care aveam să susţin că adâncul relaţiei Hristos-Duhul se plineşte, la Ioan, în teologia pâinii, căci, deşi aparent această teologie reţine numai aspecte de hristologie, în realitate se observă că teologia pâinii, la Ioan, conţine adânci aspecte de teologie hristo-pnevmatologică.

Teologia pâinii nu este o noutate în gândirea şi istoria scriitorilor biblici, căci ea se găseşte şi în Vechiul Testament, când Moise vorbeşte poporului evreu despre „pâinea (הַלָּֽחֶם׃) cu care v-am hrănit Eu în pustie, după ce v-am scos din ţara Egiptului"              (Ieşire 16, 32).

Cartea avea să fie apreciată de Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Mihoc, care avea să spună că „tema este, într-adevăr, extrem de importantă pentru teologia ortodoxă. Ea este însă reprezentată în teologia noastră într-o abordare din perspectiva teologiei dogmatice (mai ales în opera Părintelui profesor Dumitru Stăniloae). Nu există în teologia românească nici o lucrare despre relaţia dintre Hristos şi Duhul Sfânt în scrierile Sfântului Ioan Teologul. În general, aria de cercetare asupra scrierilor ioaneice şi, în special, asupra teologiei acestor scrieri este încă, în teologia românească, destul de modestă. Or, tema este de interes atât pentru studiile biblice şi pentru teologia ortodoxă, în general, cât şi în contextul demersului ecumenic actual, problema relaţiei dintre Hristos şi Duhul Sfânt fiind, într-adevăr, un subiect de discuţie la nivel ecumenic. De unde rezultă cu claritate necesitatea imperioasă a unei astfel de abordări, o necesitate căreia încearcă să-I răspundă prezenta lucrare. Ca şi meritul autorului de a încerca o contribuţie atât de necesară şi, totodată, atât de importantă în teologia noastră.(…) Mă bucur că lucrarea vede acum lumina tiparului. O recomand cu căldură tuturor celor doritori de a pătrunde mai adânc în tainele mântuitoare ale Sfintei Scripturi”.

La această remarcabilă referinţă se adaugă şi aprecierea Pr. Lect. Univ. Dr. Ion Bîrnea, care avea să reţină că „teza, întocmită de domnul Eduard Traian Popescu, pentru susţinerea doctoratului în teologie la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, elaborată, în primă etapă, sub coordonarea Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Mihoc şi trecută în condiţia cărţii, în a doua etapă, cea a editării, aşa cum era de aşteptat, îl atestă pe autor ca fiind un teolog ilustru, docil, un tâlcuitor profund al textului sacru, cu o impresionantă forţă de muncă şi o remarcabilă putere de meditaţie contemplativă deschisă spre mediul plin de har şi de adevăr al Treimii celei de-o fiinţă şi nedespărţite.

Autorul acordă pagini multe şi bine gândite relaţiei Hristos-Duhul, prin teza de faţă el putându-se aşeza pe bolta tinerilor teologi, care s-au adâncit în interpretarea textului Sfintei Scripturi, fiind primul teolog român, care tratează amplu problema relaţiei dintre Iisus Hristos şi Duhul Sfânt, aşa cum se desprinde din adâncul textului scrierilor ioaneice, ceea ce ne face a-l admira şi elogia.

Abordarea unui astfel de subiect, de o importanţă covârşitoare atât pentru teologia biblică românească, cât şi pentru teologie în general, ştiut fiind faptul că, la nivelul dialogului teologic ecumenic, tema relaţiei Hristos-Duhul este amplu dezbătută, nu este o noutate sau un aspect surprinzător al strădaniilor cărturăreşti teologice ale domnului Eduard Traian Popescu, căci el, încă din primele clipe ale pătrunderii pe porţile instituţiilor de formare teologică, s-a dovedit a fi un merituos teolog, oprindu-ne atenţia numai la faptul că a fost primul şi singurul student al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Craiova, care a primit aviz favorabil de publicare a tezei de licenţă, intitulată „Biserica Ortodoxă Română, Biserica Neamului”, elaborată sub magistrala coordonare a Pr. Conf. Univ. Dr. Dumitru Găină, fost vrednic Consilier Patriarhal.

Deci, prin teza de faţă, domnul Eduard Traian Popescu poate fi considerat promotorul interpretării ample a relaţiei Hristos-Duhul, aşa cum este oglindită de scrierile ioaneice, demers ce este unul salutar şi nu numai binevenit teologiei biblice româneşti, dar şi unul binecuvântat, căci, prin interpretarea aşternută de-a lungul acestor pagini, se oferă celui care doreşte a se apleca asupra acestor rânduri un odor cărturăresc necesar atât mediului academic teologic, cât şi fiecărui creştin în parte, pelerin în mediul sacru al Bisericii”.

Cartea are următorul cuprins:

Cuvânt înainte

Prefaţă: O lucrare teologică de referinţă, în contextul dialogului teologic ecumenic

Abrevieri

Introducere

1. Importanţa şi stadiul cercetării

2. Metodologia şi scopul lucrării

Partea întâi. Sfântul Ioan Teologul. Scrierile şi relaţia cu sinopticii

Capitolul I. Sfântul  Ioan Teologul

1. Viaţa

2. Controverse şi autenticitate

Capitolul al II-lea. Scrierile ioaneice

1. Evanghelia

2. Epistolele

3. Apocalipsa

Capitolul al III-lea. Ioan şi sinopticii

Partea a doua. Scurtă hristologie şi pnevmatologie ioaneică

Capitolul I. Hristos – Cuvântul

1. Cuvântul: λόγος

2. Cuvântul „era”: ἦν (In. 1,1)

3. Cuvântul, prin Care toate „s-au făcut”: ἐγένετο (In. 1,3)

4. Cuvântul făcut „trup”: σὰρξ (In. 1,14)

Capitolul al II-lea. Hristos – Numele Divin: ἐγώ εἰμι – אֶהְיֶ (In. 4,26; 6,35; 8,12,58; 10,9,11; 11,25; 13,13; 14,6; 15,1,5; 18,37)

1. Numele Divin, în istoria poporului evreu. Scurtă prezentare
2. Numele Divin, în Sfânta Scriptură. Scurtă prezentare
   1. Vechiul Testament
   2. Noul Testament. Scrierile ioaneice

Capitolul al III-lea. Hristos – întreita slujire

1. Învăţătorul/Proorocul: ὁ διδάσκαλος/ὁ προφήτης   (In. 1,21,25,38,49; 3,2,26; 4,19,31-32; 6,14,25; 7,40; 9,17; 11,3,8,28; 13,13; 19,6; 20, 16
   1. „Lumina”: τὸ φῶς (In. 1,4,5,8,9; 8,12; 12,35,36)
   2. „Viaţa”: ἡ ζωή (In. 1,4-5,9,26; 11,25; 14,6;               I In. 1,1)
   3. „Adevărul”: ἡ ἀλήθεια (In. 5,20; 14,6)
   4. „Calea”: ἡ ὁδὸς (In. 14,6)
   5. „Uşa”: ἡ θύρα (In. 10,9)
2. „Păstorul cel bun”: ὁ ποιμὴν ὁ καλός (In. 10,11)
3. „Regele/Împăratul lui Israel”: ὁ βασιλεὺς τοῦ Ἰσραήλ – מֶלֶךְ יִשְׂרָאֵל (In. 1,49; 12,13)

Capitolul al IV-lea. Fiul

1. „Fiul lui Dumnezeu”: ὁ υἱὸς τοῦ θεοῦ (In. 1,14,34,39; 3,16,17,18,35; 5,16-30,37-38,43-46; 8,36; 10,31-39; 11,27; 14,10; 15,22-24; 17,1; 19,7; 20,17,30-31)

2. „Fiul Omului”: ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου – בֶּן־אָדָם  (In. 1,51; 3,13,14,15; 5,27; 6,27,53-54,62; 8,28-29; 9,35; 12,23-34; 13,31-32)

Capitolul al V-lea. Duhul: τὸ πνεῦμα

1. „Duhul Sfânt”: τὸ πνεῦμα τὸ ἀγιον (In. 1, 33; 14,26; 20,22)

2. „Care de la Tatăl purcede”: ὃ παρὰ τοῦ πατρὸς ἐκπορεύεται. Filioque (In. 15,26)

Partea a treia. Iisus Hristos şi Duhul Sfânt

Capitolul I. Aspectul de intersubiectivitate al relaţiei Hristos – Duhul

1. Hristos – Cuvântul, „plin de har şi de adevăr”: πλήρης χάριτος καὶ ἀληθείας (In. 1,14)

2. „Pogorârea” şi „rămânerea” Duhului peste/întru Hristos (In. 1,32-33)

a) „Pogorârea” Duhului peste/întru Hristos

b) „Rămânerea” Duhului peste/întru Hristos

Capitolul al II-lea. Aspectul iconomic al relaţiei Hristos-Duhul

1. Hristos, „Cel ce botează cu Duh Sfânt”: ὁ βαπτίζων ἐν πνεύματι ἁγίῳ (In. 1,33)

2. Naşterea „din apă şi din Duh”: ἐξ ὕδατος καὶ πνεύματος (In. 3,5)

3. Hristos, „pâinea”: ὁ ἄρτος (In. 6, 35, 41, 48, 51, 58)

a) „Pâinea vieţii”: ὁ ἄρτος τῆς ζωῆς (In. 6, 35, 48, 51)

b) Pâinea, „care s-a pogorât din cer”: ὁ ἐκ τοῦ οὐρανοῦ καταβάς (In. 6, 41, 51, 58)

4. Cuvintele lui Hristos – „duh”: πνεῦμα şi viaţă”: ζωή      (In. 6,63)

5. „Râuri de apă vie” (ὕδατα ζῶντα - מָקֹור). Duhul ca dar eshatologic (In. 7,37-39)

6. Hristos „va da/va trimite” (δώσει/πέμψει) şi „a suflat” (παρέδωκε/ἐνεφύσησε) Duhul (In. 14,16,26; 15,26; 16,7; 19,28-30; 20,22; I In. 3,24)

a) Hristos „va da/va trimite” Duhul – δώσει/πέμψει          (In. 14,16,26; 15,26; 16,7; I In. 3,24)

b) Hristos „a suflat” Duhul – παρέδωκε/ἐνεφύσησε         (In. 19, 28-30; 20,22)

7. „Mângâietorul”/„alt Mângâietor”: ὁ παράκλητος/ἄλλος παράκλητος (In. 14,16,26; 15,26; 16,7)

8. „Duhul Adevărului”: τὸ πνεῦμα τῆς ἀληθείας (In. 14,17; 15,26; 16,13; I In. 4,6)

Concluzii

Bibliografie