Biserica Ortodoxă Română, Biserica Neamului - Dr. Eduard Traian Popescu (CARTE)

Recent, la editura „Sfântul Ierarh Nicolae” din Brăila, avea să vadă lumina tiparului o carte intitulată Biserica Ortodoxă Română, Biserica Neamului[1], un adevărat compendiu, ce tratează un subiect „interdisciplinar”[2], situat „la intersecţia datelor biblico-patristice cu cele dogmatice, a moralei cu misiologia, a filosofiei cu apologetica, a dreptului canonic şi a eclesiologiei cu fundamentele statului de drept modern, a antropologiei creştine cu dilemele bioetice, a ethos-ului evanghelic cu economia”[3], căci prin această lucrare, de-a lungul celor 524 de pagini, pe baza documentaţiei făcute, din punct de vedere istoric, canonic şi social-filantropic, se oferă celui interesat o imagine clară a ceea ce reprezintă Biserica Ortodoxă Română pentru istoria naţională, vibraţia spirituală şi viaţa religioasă a Neamului.

Cartea nu are pretenţia că un subiect atât de bogat în conţinut a fost epuizat, ci vrea să fie doar o altă semincioară de teologie, care să se aşeze cu vrednicie în panoplia strădaniilor cărturăreşti ale celor ce au dăruit lumii cu litere de aur adevărate tezaure de cercetare ştiinţifică, dar şi de îndreptare, căci, prin conţinutul ei, se doreşte a se oferi lumina cea adevărată celui rătăcit, ce zace încremenit în bezna păcatului, şi să-i ofere, prin cunoaştere, viaţa, ca rod al adevărului ceresc, pe care-l primeşte şi de care se bucură şi care devine, pentru omul robit de patimi, uşa către Tatăl şi calea care, fără bifurcări rătăcitoare, duce la Tatăl[4].

Într-acelaşi buchet al aleselor gânduri, aducerea la lumina tiparului a prezentei lucrări reprezintă obolul meu de adâncă recunoştinţă faţă de Prea Cucernicia Sa, Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Găină, care, în iunie 2001, în referatul întocmit în calitatea Sa de coordonator al tezei mele de licenţă în Drept canonic, avea să considere că „lucrarea este judicios structurată şi temeinic documentată, cu expunere cursivă şi clară, dovedind maturitate în elaborare şi elucidare (…) şi constituie un punct de referinţă în Dreptul canonic prin conţinutul ei. (…), ea poate fi integral publicată”.

De aceea, consider că abordarea temei, aşa cum este prezentată în carte, este una originală, căci are la bază tratarea subiectului dat din perspectiva cercetării interdisciplinare, potrivit căreia Biserica Ortodoxă Română, ca trup al lui Hristos, „plin de har şi de adevăr” (In. 1, 14), având „origine apostolică”[5] şi fiind „în comuniune şi unitate dogmatică, liturgică şi canonică cu Biserica Ortodoxă universală”[6], reprezintă „comunitatea creştinilor ortodocşi, clerici, monahi şi mireni, constituiţi canonic în parohii şi mânăstiri din eparhiile Patriarhiei Române aflate în interiorul şi în afara graniţelor României, care mărturisesc pe Dumnezeu în Prea Sfânta Treime, Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt, pe temeiul Sfintei Scripturi şi al Sfintei Tradiţii şi participă la viaţa Bisericii prin aceleaşi Sfinte Taine, slujbe liturgice şi rânduieli canonice”[7].

Dar Biserica Ortodoxă Română nu este numai o comunitate de creştini, ci este mult mai mult, unirea ipostatică a Bisericii cu Neamul fiind una firească, născută din împreunarea etnogenezei poporului român cu derularea procesului de organizare şi funcţionare a Biserici Ortodoxe Românei, de aceea nu se poate decupla viaţa Bisericii strămoşeşti de cea a Neamului românesc, mărturiile literar-istorice, lingvistice şi arheologice, atestând cerescul adevăr că Biserica Ortodoxă Română este Maica spirituală a Neamului românesc, căci, încă din primele clipe ale vieţuirii sale ca popor, Biserica i-a fost alături ocrotindu-l, învăţându-l, grijindu-l, ştiut fiind că adevăratul creştin „nu voieşte să scape numai de sărac, el nu voieşte să-i potolească numai foamea sau nevoia pentru moment, el nu grijeşte numai de trebuinţele momentane ale trupului, dându-i cele necesare pentru viaţă, ci creştinul participă sincer şi personal cu pauperul şi voieşte să-i potolească şi durerea sufletească. Creştinismul îl ridică pe om moralmente şi îl face apt pentru altă viaţă, îl face independent materialmente şi moralmente. Dărnicia materială şi influenţa morală trebuie să conlucreze, pentru ca să se înlăture nevoia celui sărac”[8].

Un rol deosebit de important pentru istoria vieţii religioase a românilor îl are inclusiv construirea măreţului sanctuar, Ansamblul Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului, care, ca simbol al dăinuirii istorice a Neamului, şi ca  păstrător atât al credinţei sale strămoşeşti, cât şi al propriei sale demnităţi, aşează, în inima celui ce doreşte a-i pătrunde mediul „plin de har şi de adevăr” (In. 1, 14), „cuvântul vizualizat”[9] şi-l transformă în „reflecţie teologică”[10] sau în „cuvânt teologic zidit”[11], prin împărtăşirea harului Domnului nostru Iisus Hristos şi a dragostei lui Dumnezeu-Tatăl şi a Duhului Sfânt (II Cor. 13, 13).

De asemenea, Biserica şi-a desfăşurat întreaga sa lucrare, nu ca o entitate venită de aiurea, răstălmăcind istoria, ci ea, în derularea procesului său de organizare şi funcţionare, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, avea să se formeze canonic, potrivit principiilor canonice cu fond dogmatic-juridic şi numai cu fond juridic, specifice Bisericii Ortodoxe universale, de aceea, privită sub aspectul tezaurului spiritual cu care Mântuitorul a înzestrat-o, Biserica Ortodoxă Română relevă permanent aceeaşi strălucire lăsată de Iisus Hristos pentru îndeplinirea operei sale mântuitoare, înregistrând în decursul timpului epoci de o variată activitate; unele în care s-a realizat o dezvoltare deosebit de rodnică, prin trăirea unei vieţi religios-morale şi printr-o contribuţie la viaţa socială, altele în care se constată un regres în îndeplinirea sarcinilor legate de organizarea sa[12].

Aici, un rol foarte important în buna desfăşurare a vieţii bisericeşti îl au organismele bisericeşti de reprezentare, care, constituite canonic, dimpreună cu celelalte organisme constituite sub oblăduirea Bisericii, asociaţii, fundaţii, epitropii, reprezintă braţele lucrătoare ale Bisericii, căci, prin lucrarea lor, după porunca Mântuitorului, ele caută să plinească şi să reactualizeze „legătura profundă dintre libertate şi sfinţenie”[13].

De aceea, Biserica Ortodoxă Română continuu a acordat o atenţie deosebită împletirii cuvântului de la amvon cu lucrarea social-filantropică, dezvoltând o impresionantă lucrare de asistenţă socială, ca efect al sinergiei Stat-Biserică, mai ales în anii din urmă, reuşind să depăşească limitele impuse de specificul sectorului nonprofit.

Iar toate acestea se datorează slujirii „cu timp şi fără de timp” (II Tim. 4, 2), desfăşurată de slujitorii Bisericii, în special de Chiriarhul fiecărei Eparhii, sub binecuvântarea căruia avea să se organizeze o impresionantă lucrare social-filantropică, prin înfiinţarea de aşezăminte şi implementarea de proiecte, ce vizează ample acţiuni de asistenţă socială, educativă şi medicală, ceea ce atestă „rolul important al Bisericii Ortodoxe Române (…) în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti”[14] şi îndreptăţeşte Biserica Ortodoxă Română a fi numită şi recunoscută drept Biserica Naţională sau „Biserica Neamului românesc”[15].

Cartea are următorul cuprins:

Prefaţă

Abrevieri

Introducere

1. Importanţa şi stadiul cercetării

2. Metodologia şi scopul lucrării

Partea întâi. Apariţia şi dezvoltarea istorică a Bisericii Ortodoxe, în ţinuturile româneşti, din primele veacuri creştine până azi

Capitolul I. Dacia pre-romană – Romania protochristiana

Capitolul al II-lea. Pătrunderea şi răspândirea creştinismului în Romania christiana

1. Mărturii literar-istorice

2. Martiri creştini

3. Mărturii lingvistice

4. Mărturii arheologice

Capitolul al III-lea. Tomisul – prima Episcopie românească, maica străvechilor noastre Mitropolii

1. Istoric

2. Mărturii arheologice

3. Martiri creştini

4. Chipuri de ierarhi

Capitolul al IV-lea. Istoria vieţii religioase a românilor, de la Tomis până azi

1. Istoria vieţii religioase a românilor, de la prima organizare bisericească a Episcopiei Tomisului până la organizarea străvechilor noastre Mitropolii

2. Străvechile Mitropolii Ortodoxe româneşti

3. Patriarhia

Notă extinsă. Catedrala Neamului

Partea a doua. Organizarea şi funcţionarea canonică a Bisericii Ortodoxe Române

Capitolul I. Canonicitatea Bisericii Ortodoxe Române

Capitolul al II-lea. Principiile canonicităţii Bisericii Ortodoxe Române

Capitolul al III-lea. Organismele bisericeşti

Capitolul al IV-lea. Membrii Bisericii

1. Clericii

2. Mirenii

Notă extinsă. Asociaţiile şi fundaţiile bisericeşti

Partea a treia. Biserica Ortodoxă Română în slujba Neamului

Capitolul I. Lucrarea social-filantropică a Bisericii. Scurtă introducere

1. Definiri. Concepte. Acţiuni

2. Chipuri de clerici

3. Cadrul legislativ

Capitolul al II-lea. Lucrarea social-filantropică a Bisericii, de-a lungul vremii

1. Apărarea demnităţii naţionale

2. Promovarea culturii naţionale

3. Asistenţa socială

Capitolul al III-lea. Lucrarea social-filantropică a Bisericii, în postmodernitate

1. Factorii definitorii ai postmodernităţii

2. Sinergia Stat-Biserică, din perspectiva lucrării social-filantropice

a) Definirea şi specificul sectorului nonprofit

b) Teorii ale apariţiei organizaţiilor nonguvernamentale

c) Limitele sectorului nonprofit

d) Tendinţe sau perspective viitoare

3. Organizarea social-filantropică, la nivelul Patriarhiei Române

4. Organizarea social-filantropică, la nivelul Centrelor Eparhiale

Concluzii

Bibliografie selectivă