Victimele actelor de violență bazate pe religie sau convingeri sunt comemorate anual, la nivel internațional, în data de 22 august, printr-o zi instituită de Organizația Națiunilor Unite. Marcarea acestei sărbători reprezintă un prilej de solidaritate cu persoanele afectate de persecuții și discriminare religioasă, precum și de reafirmare a necesității protejării dreptului fiecărei persoane de a-și manifesta liber credința sau convingerile. Data de 22 august a fost stabilită de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluția A/RES/73/296, adoptată în 2019 pentru Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Actelor de Violență Bazate pe Religie sau Convingere. Documentul condamnă actele de violență îndreptate împotriva persoanelor pe criterii religioase sau de convingere și subliniază necesitatea acordării de sprijin victimelor și familiilor acestora. Libertatea religiei sau a convingerilor, libertatea de opinie și de exprimare, dreptul la întrunire pașnică și libertatea de asociere sunt drepturi interdependente, consacrate în articolele 18, 19 și 20 ale Declarației Universale a Drepturilor Omului. Potrivit ONU, respectarea acestor libertăți contribuie la combaterea intoleranței și a discriminării motivate de apartenența religioasă. În același timp, dialogul interreligios, interconfesional și intercultural poate contribui la diminuarea urii și a instigării la violență. Rezoluția prin care a fost instituită această zi condamnă ferm atacurile împotriva persoanelor și comunităților religioase, precum și asupra locuințelor, proprietăților, școlilor, centrelor culturale și lăcașurilor de cult. Statele membre ale ONU au reafirmat, totodată, condamnarea tuturor formelor de terorism și a extremismului violent care favorizează terorismul, indiferent de locul în care acestea sunt comise sau de motivația celor care le săvârșesc. Documentul subliniază că terorismul și extremismul violent nu trebuie asociate cu vreo religie, naționalitate, civilizație sau comunitate etnică. Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Actelor de Violență Bazate pe Religie sau Convingere este marcată imediat după Ziua Internațională de Comemorare și Omagiu adus Victimelor Terorismului, celebrată în 21 august. Prin această succesiune, Organizația Națiunilor Unite atrage atenția asupra necesității protejării persoanelor împotriva violenței și discriminării și asupra responsabilității statelor de a apăra drepturile omului, inclusiv pe cele ale minorităților religioase. În România, Parlamentul a instituit, în 2020, Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor, marcată anual în ziua de 16 august.
Europa comemorează victimele regimurilor totalitare și autoritare în data de 23 august
Europa comemorează anual, în data de 23 august, victimele regimurilor totalitare și autoritare, data fiind stabilită de Parlamentul European în 2009. Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Nazismului și Comunismului este legată de semnarea, în ziua de 23 august 1939, a Pactului Ribbentrop-Molotov, prin care Germania nazistă și Uniunea Sovietică și-au împărțit sferele de influență în Europa de Est. Pactul de neagresiune dintre cele două regimuri a fost semnat la Moscova de miniștrii de externe Viaceslav Molotov și Joachim von Ribbentrop, în prezența lui Stalin. Acordul, însoțit de protocoale secrete, a precedat declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial și împărțirea unor teritorii din Europa Răsăriteană între cele două puteri. La 1 septembrie 1939, Germania a atacat Polonia, iar 16 zile mai târziu Uniunea Sovietică a invadat teritoriul polonez dinspre est. Cele două operațiuni militare au dus la împărțirea și anexarea teritoriului polonez. Consecințele înțelegerii sovieto-germane s-au extins asupra statelor baltice, iar în anul următor România avea să primească ultimatumul sovietic privind retragerea administrației și armatei din Basarabia și nordul Bucovinei. Parlamentul European a instituit în 2009 ziua de 23 august ca moment de comemorare a victimelor nazismului și comunismului. Rezoluția adoptată în ziua de 2 aprilie a aceluiași an a extins însă perspectiva asupra tuturor regimurilor totalitare și autoritare și a subliniat necesitatea păstrării memoriei trecutului. Documentul european leagă memoria victimelor de construirea unei Europe întemeiate pe pace și reconciliere. În România, Parlamentul a stabilit, în 2011, ca 23 august să fie Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului. Prin aceeași lege, 21 decembrie a fost instituit ca Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România. Instituirea zilei europene a fost precedată de eforturi pentru recunoașterea crimelor regimurilor totalitare comuniste. În 1989, aproximativ 2,2 milioane de oameni au format un lanț uman între Tallinn, Riga și Vilnius, marcând 50 de ani de la Pactul Ribbentrop-Molotov și protestând împotriva dominației sovietice. Comemorarea din ziua de 23 august reprezintă un prilej de aducere-aminte a victimelor totalitarismului și de reafirmare a importanței adevărului istoric, a memoriei și a păcii pe continentul european.
BULGARIA: Patriarhul Ecumenic Bartolomeu va vizita Bulgaria de sărbătoarea Sfântului Ioan de la Rila
Anunțul a fost făcut în timpul slujbei Paraclisului Maicii Domnului, oficiată în Biserica „Sfântul Ioan de Rila” a comunității bulgare din Istanbul (Constantinopol). Vizita va avea loc la invitația Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare și va cuprinde participarea Patriarhului Ecumenic la manifestările festive organizate la Mănăstirea Rila, precum și la Sofia. Acestea vor marca împlinirea a 1.150 de ani de la nașterea și a 1.080 de ani de la mutarea la Domnul a ocrotitorului poporului bulgar. „Dorim, așadar, ca prezența noastră de astăzi, aici, să constituie vestirea premergătoare a celor ce urmează să aibă loc în octombrie în Bulgaria, ca o dovadă în plus a dragostei Sfintei lui Hristos Biserici față de acest cuvios, care, deși a trăit în nevoință și smerită retragere pe muntele Rila, a devenit izvor de sfințire nu numai pentru poporul bulgar, ci pentru întreaga Ortodoxie”, a spus Sanctitatea Sa. Patriarhul Bartolomeu I a evidențiat legătura dintre Constantinopol și Biserica Bulgariei, subliniind rolul pe care l-a avut Patriarhia Ecumenică în transmiterea credinței creștine către poporul bulgar: „Este o legătură de sânge și de Duh, o relație de îndelungată înrudire istorică și spirituală”. Patriarhul Ecumenic a evidențiat locul comunității bulgare din Turcia în cadrul Arhiepiscopiei Constantinopolului, arătând că apartenența canonică la această jurisdicție nu înseamnă pierderea identității proprii. „Biserica-Mamă, potrivit responsabilității sale canonice, păstrează cu dragoste limba, tradițiile liturgice și obiceiurile culturale ale fiecărui popor pe care îl păstorește și îl ocrotește în sânul său”. „Prin diversitatea limbilor și a tradițiilor se evidențiază unitatea în Hristos, care depășește orice deosebire națională”, a mai spus Patriarhul Bartolomeu I. Totodată, Sanctitatea Sa a amintit despre bunele relații cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Bulgare, amintind de vizita acestuia, împreună cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în insula Imbros, în 11 iunie, cu prilejul zilei sale onomastice. La slujbă au participat Excelența Sa Vasil Valchev, Consulul General al Bulgariei la Constantinopol, Slavi Binev, președintele Federației Bulgare de Taekwondo și vicepreședinte al Comitetului Olimpic Bulgar, pelerini veniți din Bulgaria și membri ai comunității bulgare din Constantinopol.
BULGARIA: Mântuitorul Hristos apare într-o reprezentare rară
Un sigiliu personal din plumb al împărătesei bizantine Irina Comnena Doukaina Laskarina a fost descoperit recent la Perperikon, în sudul Bulgariei. Piesa, datată în secolul al 13-lea, o înfățișează pe suverană pe una dintre fețe, iar pe cealaltă îl prezintă pe Mântuitorul Hristos în rara reprezentare iconografică „Lytrotes” – „Răscumpărătorul”. Descoperirea a fost anunțată de prof. Nikolay Ovcharov, directorul cercetărilor arheologice, iar inscripția de pe piesă a fost identificată de specialistul în sigilografie Dimitar Stoimenov. Potrivit cercetătorilor, sigiliul este cu atât mai important cu cât reprezintă singurul exemplar cunoscut al Irinei. Celelalte exemplare cunoscute se află în colecții precum cele ale Ermitajului din Sankt Petersburg și Dumbarton Oaks din Washington. Pe una dintre fețele sigiliului, Irina este reprezentată în picioare, pe un podium oval, purtând coroana imperială și veșmântul ceremonial și ținând un sceptru. Inscripția o identifică drept „Irina Komnena, prea evlavioasa Augusta”. Cealaltă parte a piesei prezintă o imagine rar întâlnită în sigilografia bizantină. Hristos este reprezentat frontal, în picioare, cu aureolă cruciformă, binecuvântând cu o mână și ținând Evanghelia în cealaltă. Tipul iconografic este cunoscut sub numele de Lytrotes – „Răscumpărătorul”. Piesa este păstrată într-o stare foarte bună, iar combinația dintre reprezentarea imperială a Irinei și imaginea lui Hristos oferă indicii importante despre natura documentului pe care l-a autentificat. Scrisoarea propriu-zisă nu s-a păstrat, însă obiectul folosit pentru sigilarea ei a rămas în pământ aproape opt secole. Irina Laskarina a fost soția împăratului Ioan al III-lea Vatatzes, conducătorul Imperiului de Niceea, și mama viitorului împărat Theodor al II-lea Laskaris. Prin legăturile sale de familie, se afla în centrul uneia dintre cele mai importante dinastii bizantine din perioada de după cucerirea Constantinopolului de către cruciați, în 1204. Prof. Nikolay Ovcharov îl citează pe cronicarul bizantin George Akropolites, potrivit căruia împărăteasa „avea un caracter curajos și se purta cu toți cu măreție imperială”. Totodată, suverana este descrisă drept „o femeie înțeleaptă, pricepută în guvernare și care demonstra o adevărată măreție imperială”. Rolul ei politic a devenit deosebit de important în anii 1230, când Imperiul de Niceea și Țaratul Bulgar încercau să ajungă la o înțelegere într-un context dominat de rivalități între marile puteri ale Balcanilor. Descoperirea oferă însă o perspectivă aparte, deoarece documentează prezența indirectă a unei femei care ocupa un loc important în conducerea Imperiului de Niceea. Scrisoarea pe care aceasta a trimis-o s-a pierdut, însă sigiliul a rămas.
ISRAEL: Sinodul Patriarhiei Ierusalimului pregătiri pentru celebrarea a 2.000 de ani de la Botezul Domnului
Sfântul Sinod al Patriarhiei Ierusalimului a discutat despre pregătirea evenimentelor dedicate împlinirii, în 2030, a 2.000 de ani de la Botezul Domnului. Ierarhii, reuniți sub președinția Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, au analizat joi planurile pentru a marca, printr-o serie de manifestări organizate la râul Iordan, importanța istorică și duhovnicească a momentului. Preafericirea Sa a subliniat importanța inaugurării Universității Ortodoxe Internaționale de la Locul Botezului Domnului. Potrivit Patriarhiei Ierusalimului, instituția este gândită ca un spațiu de dialog și întâlnire între Biserici, popoare și culturi, prin intermediul educației teologice și al cercetării academice. Totodată, Patriarhul Ierusalimului a evidențiat rolul statului iordanian în proiect, precum și necesitatea susținerii dezvoltării sale academice, teologice și culturale. Universitatea urmează să contribuie la afirmarea identității spirituale a Iordaniei ca țară a Botezului Domnului și a conviețuirii dintre comunități. Sfântul Sinod și-a exprimat recunoștința față de Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei și față de autoritățile statului pentru sprijinul acordat pregătirilor legate de comemorarea din 2030 și pentru grija față de Locurile Sfinte. În cadrul ședinței, ierarhii au examinat și situația administrativă, eclezială și pastorală a Patriarhiei Ierusalimului, cu accent asupra dificultăților întâmpinate de parohiile aflate în jurisdicția sa.
TURCIA: Patriarhul Ecumenic s-a rugat în Biserica Vlaherne la 1.400 de ani de la prima intonare a Imnului AcatistPatriarhul Ecumenic Bartolomeu I s-a rugat vinerea trecută în Biserica Vlaherne din Istanbul (Constantinopol) la împlinirea a 1.400 de ani de la prima intonare a Imnului Acatist al Maicii Domnului. Potrivit tradiției, cântarea închinată Maicii Domnului a fost intonată pentru prima dată în Biserica Vlaherne din Constantinopol, în 626, după ce armata bizantină a respins un asediu al cetății. Pentru a marca aniversarea a 1.400 de ani de la cântarea Imnului Acatist, Patriarhia Ecumenică a hotărât organizarea unei serii de manifestări religioase și culturale în decursul anului 2026. Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a evidențiat legătura evenimentului istoric cu încercările prin care trece omenirea în zilele noastre, subliniind necesitatea rugăciunii pentru pace. „Așa cum strămoșii noștri, acum 1.400 de ani, au înfruntat primejdia nu în deznădejde, ci în rugăciune și priveghere, tot astfel și noi astăzi, în mijlocul diferitelor încercări, al războaielor, al dezbinărilor și al nesiguranței, suntem chemați să stăm în picioare — nu șezând în nepăsare, ci priveghind în credință, nădejde și dragoste”, a spus Patriarhul Ecumenic. Sanctitatea Sa i-a încurajat pe credincioși să își asume crucea și poverile zilnice: „Nu trebuie să ne predăm letargiei și somnului, asemenea ucenicilor lui Hristos în grădina Ghetsimani”.
sursa știri: basilica.ro
Linkuri la știri:
Iordania pregătește celebrarea a 2.000 de ani de la Botezul Domnului -
basilica
Patriarhul Ieursalimului l-a cinstit pe Sf. Ioan Iacob de la Neamț la Mănăstirea Hozeva -
basilica