Anul 2026 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul comemorativ al femeilor cu viață sfântă (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame). În acest context, Icoana Soborului Sfintelor Femei Românce a devenit și icoana Anului comemorativ al femeilor cu viață sfântă (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame) în Patriarhia Română.
Aceasta cuprinde reprezentarea a patru cete de femei românce cu viață sfântă: mucenițe, monahii, femei simple din popor și doamne sau principese.
PS Paisie Sinaitul atrage atenția asupra persecuției creștinilor contemporani
In cuvântul de învățătură rostit la sărbătoarea Sf. Mare Mucenic Gheorghe la Paraclisul Catedralei patriarhale, PS Paisie Sinaitul a subliniat că perioada prigoanei împotriva mărturisitorilor, a martirilor, în care se încadrează și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, a trecut de mult, însă s-a tot repetat de-a lungul timpului. „Deși metodele diferă radical, ambele forme de ostilitate converg spre același scop final: eliminarea creștinismului din spațiul public și privat. Însă, dacă în lumea a treia dușmanul credinței este vizibil și brutal, în Europa acesta se ascunde sub masca unei toleranțe selective, transformând libertatea religioasă într-o victimă a corectitudinii politice.” Ierarhul a spus că „statisticile anului 2025 arată că mii de oameni sunt uciși anual pentru simplul fapt că dețin o Biblie. Este o formă de violență arhaică, frontală, care vizează exterminarea fizică a comunităților creștine. În aceste regiuni, linia dintre persecutor și victimă este clară, iar suferința este incontestabilă”. Preasfinția Sa a subliniat că la polul opus se află Europa, unde bisericile nu sunt neapărat dărâmate de buldozerele statului, „ci sunt incendiate de extremiști sau transformate în săli de spectacole prin indiferență legislativă”. Atitudinea indiferentă față de astfel de manifestări a fost denumită sugestiv de unii, drept „persecuție politicoasă”. Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a atenționat că „fățărnicia actualului model de toleranță europeană este evidentă în modul în care sunt gestionate drepturile diferitelor grupuri sociale”. „Astăzi, Europa pare să fi transformat toleranța dintr-o valoare universală într-un instrument de inginerie socială care funcționează cu prioritate pentru minoritățile sexuale și ideologiile progresiste. În timp ce orice critică la adresa agendei noilor ideologii este imediat sancționată ca discurs instigator la ură și pedepsită cu o rigoare cvasi-inchizitorială, blasfemia împotriva simbolurilor creștine este adesea protejată sub umbrela libertății de exprimare”. Episcopul vicar patriarhal a spus că dubla măsură creează un climat în care anumite minorități beneficiază de o protecție legală și mediatică absolută, în timp ce majoritatea sau minoritatea creștină devine o țintă legitimă. În partea finală a predicii, Preasfinția Sa a îndemnat la rugăciune și la intensificarea solidarității și a mărturisirii creștine.