Postul este departarea de orice lucru rau, nu doar grija la ce mancam
1. Să iubim tare postul. Fiindcă mare pază este postul și rugăciunea și milostenia. Acestea îl izbăvesc pe om din moarte. Așa cum prin mâncare și neascultare Adam a fost aruncat din Rai, tot astfel iarăși prin post și prin ascultare poate cineva intra în Rai. Prin această virtute împodobește trupul tău, o, fecioară, și vei plăcea Cerescului Mire! Căci femeile care sunt legate de lume își împodobesc trupurile lor cu miruri și miresme și parfumuri și cu veșminte scumpe, ca să placă oamenilor, dar lui Dumnezeu nu pot să placă. Dar Hristos nimic dintre acestea nu cere de la tine, decât numai inimă curată și trup neprihănit, mortificat prin post. Dar dacă vin unii și îți zic ție „nu posti des, altminteri te vei îmbolnăvi”, să nu crezi lor, nici să asculți de ei. Căci vrăjmașul îi sfătuiește pe ei. Adu-ți aminte de ceea ce este scris, când cei trei tineri și Daniel au fost robiți de Nabucodonosor, regele Babilonului, și alți tineri cu ei, și le-a rânduit lor regele să mănânce de la masa lui și să bea din vinul lui. Dar Daniel și cei trei tineri nu au voit să se pângărească de la masa regelui, ci îi zic eunucului care îngrijea de ei: Dă-ne nouă din semințele pământului și vom mânca. Și le zice lor eunucul: Mă tem numai de rege care v-a rânduit mâncărurile și băuturile, ca nu cumva să se arate fețele voastre trase înaintea regelui mai mult decât ale tuturor tinerilor care mănâncă de la masa regelui și să mă osândească. Dar i-au spus lui: Încearcă pe robii tăi ca la zece zile și dă-ne nouă semințe. Și le-a dat lor să mănânce semințe și să bea apă și i-a adus pe ei înaintea regelui și s-au arătat chipurile lor alese mai mult decât ale tinerilor care mâncau masa regelui.
2. Vezi ce face postul? Și bolile le vindecă, și scurgerile trupești le usucă, și pe demoni îi scoate afară, și gândurile rele le alungă, și mintea o face mai luminată, și inima curată, și trupul sfințit, și îl înfățișează pe om înaintea Tronului lui Dumnezeu. Și ca să nu socotești că acestea sunt spuse așa la întâmplare, ai mărturie în Evanghelii de la Mântuitorul care mărturisește. L-au întrebat pe El Ucenicii Lui, zicând: „Doamne, arată-ne nouă în ce chip fug demonii”. Și a zis Domnul: „Acest neam nu iese afară decât cu rugăciune și cu post”. Oricine este tulburat de duh necurat, dacă va înțelege și se va folosi de leacul acesta, mă refer la post, îndată duhul cel necurat, strâmtorat fiind, se retrage, temându-se de post. Căci foarte mult se desfată demonii de chefuri și de beții și de odihna trupului. Mare putere este postul și mari fapte se împlinesc prin el. Cum, oare, și oamenii săvârșesc minuni mari și semne se petrec prin ei și tămăduiri celor bolnavi le dăruiește Dumnezeu prin aceștia, dacă nu, de bună seamă, prin nevoință și smerenie și prin petrecerea cea bună? Căci postul este viața Îngerilor și cel ce se folosește de post are cin îngeresc. Și să nu socotești, iubite, că postul este atât de simplu. Căci nu cel ce postește numai de mâncări acela împlinește fapta postului. Ci post se socotește depărtarea de orice lucru rău. Căci dacă postești și nu îți ții gura ca să nu spună cuvânt rău sau să verse fiere, sau minciună, sau jurământ strâmb, sau clevetire împotriva aproapelui, dacă unele ca acestea ies din gura ta, a celui ce postești, nimic nu folosești. Ba încă și toată osteneala ta s-a pierdut. Așadar tu, roaba lui Hristos și toți câți vor să se mântuiască, dacă postești, curățește-te pe tine de toată iubirea de arginți. Fiindcă cel ce iubește argintul nu poate să-L iubească pe Dumnezeu. Căci rădăcina tuturor relelor este iubirea de argint (I Timotei 6, 10). - Sursa: Sfântul Atanasie cel Mare, Despre feciorie, EPE, 11, traducere de Laura Enache via http://doxologia.ro.
Încă din antichitatea păgână, postul a fost practicat din motive spirituale, ca o formă de renunțare temporară la hrană. Această practică era legată, pe de o parte, de credința că oamenii se puteau proteja de influența demonilor, iar pe de altă parte, de dorința de apropiere de divinitate sau de dobândire a unor puteri supranaturale. Astfel, în lumea greco-romană, postul nu avea un caracter ascetic propriu-zis, ci funcționa mai degrabă ca un mijloc prin care oamenii încercau să atragă bunăvoința spiritelor și a zeilor.
|
În Vechiul Testament
Alimentația vegetală, caracteristică postului, este prezentată în Vechiul Testament ca fiind hrana firească rânduită omului de Creator („iată, vă dau toată iarba ce face sămânță de pe toată fața pământului și tot pomul care are rod cu sămânță în el. Acestea vor fi hrana voastră” - Facerea 1, 29), în timp ce consumul de carne este îngăduit abia după potop (Facerea 9, 3). Prima formă a postului poate fi identificată în porunca pe care Dumnezeu a dat-o primilor oameni, aceea de a se abține de a mânca din pomul cunoștinței binelui și răului. Căderea protopărinților a însemnat o ruptură a postului, motiv pentru care postul este interpretat drept cale de reîntoarcere la starea paradisiacă și de restaurare a firii umane. Postul din perioada veterotestamentară este atestat de-a lungul întregii istorii a poporului evreu. În cadrul cultului iudaic existau posturi rânduite oficial, la care se adăuga postul ținut în perioadele de criză (secetă, invazii ale popoarelor păgâne etc.) ca mijloc de pocăință și de împăcare a omului cu Dumnezeu. Cel mai elocvent exemplu îl reprezintă postul lui Moise, care înainte de a primi cele zece porunci a postit pe Muntele Sinai, timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți, fără a mânca sau a bea (Ieșirea 34, 28). În mod similar, postul a fost practicat și de alți profeți, ca Ilie și David (I Regi 19, 8; Deut. 9, 9; 16, 3). În vremea Mântuitorului, dintre iudei, cei mai cunoscuți erau fariseii, care se remarcau prin posturile frecvente, ținute de două ori pe săptămână - joia și lunea - în amintirea urcării și coborârii lui Moise de pe Muntele Sinai. Cu toate acestea, postul lor era doar de fațadă și nu din convingere sinceră. |
|
În Noul Testament
În perioada de început a Creștinismului avem mai multe mărturii referitoare la practicarea postului. Ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul obișnuiau să postească frecvent (Marcu 2, 18) și se arătau surprinși că ucenicii lui Iisus nu respectau deloc această practică. Hristos le-a explicat că nu este potrivit să postească cât timp Mirele este cu ei, dar va veni vremea când și ei vor posti. Cuvintele lui Hristos de la Matei15, 11 (și Marcu 7, 15): „Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om” - sunt invocate în mod greșit împotriva postului, deoarece postul spiritual și postul material se condiționează reciproc; nu există post duhovnicesc fără post trupesc, după cum nici postul trupesc nu are sens fără cel duhovnicesc. Știm că Hristos a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți în pustiul Iudeei (Matei 4, 2; Luca 4, 2), arătând prin aceasta că postul nu este doar o rânduială sau un obicei, ci o slujire adevărată adusă lui Dumnezeu. Însoțit de rugăciune, postul devine armă împotriva diavolului (Marcu 9, 29). De altfel, atât în Faptele Apostolilor (13, 2; 14, 23), cât și în epistolele pauline (1 Cor. 7, 5; 8, 8; 2 Cor. 6, 5; 11, 27) se poate observa că postul era o practică obișnuită în comunitățile creștine. |
|
Postul săptămânal
Postul de miercuri (în amintirea trădării și judecării lui Hristos de către sinedriu) și vineri (pomenirea răstignirii și a morții Sale pe cruce) este menționat pentru prima dată în cap. 8 al Didahiei sau Învățătura celor 12 apostoli. Din Constituțiile Apostolice aflăm că, la început, exista doar postul din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, iar acest post a fost extins mai târziu la patruzeci de zile, devenind cunoscut în secolul al IV-lea sub numele de Postul Sfintelor Paști sau Marele Post. Posturile erau, de obicei, marcate prin refuzul oricărui fel de hrană de la răsărit până la apus, deși mai târziu s-a permis un consum limitat de alimente pe parcursul zilei. Unele posturi constau în consumarea de legume fără ulei, iar în alte situații se practica „abstinența”, care presupunea evitarea cărnii și a vinului. În plus, părintele duhovnicesc era cel care stabilea măsura postului, astfel încât credinciosul să nu cadă în extreme, adaptând rigorile ascetice la capacitatea fiecăruia. Dincolo de aceste aspecte practice, postul are și un caracter eshatologic. Motivația sublimă a postului creștin este dorul după Mirele Hristos și așteptarea revenirii Sale, fiind astfel nu doar o înfrânare a trupului, ci și o pregătire duhovnicească și o anticipare a Împărăției (Matei 9, 14-15; Marcu 2, 18-20; Luca 5, 33-35). Această dimensiune eshatologică este reluată de Hristos prin cuvintele: „Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vină peste voi fără de veste” (Luca 21, 34), subliniind legătura între post și privegherea duhovnicească. Așadar, putem susține cu certitudine că Biserica primară a adoptat practica postului în special din tradiția apostolică. Scopul postului este de a pregăti credinciosul pentru întâlnirea cu Dumnezeu, însă nu în sensul unei purificări magice care să-l ridice pe om până la divinitate. Postul este un semn al libertății, al voinței și al pocăinței. Prin post, omul are posibilitatea de a se transforma, demonstrând că dependența sa de hrană și de aspectele materiale nu este una absolută. Postul autentic este o expresie a convertirii interioare și trebuie practicat în taină (Matei 6, 16-18), nicidecum în mod ostentativ. De aceea, Dumnezeu va recompensa nu postul în sine, ci mai degrabă atitudinea interioară a postitorului. |
Bibliografie generală
1. Bria Ion, Dicționar de teologie ortodoxă A-Z, Ed. IBMBOR, București, 21994.
2. McGuckin John Anthony, Dicționar de teologie patristică, Ed. Doxologia, Iași, 2012.
3. Vlad Vasile, Cosma Ioan, Mihoc Ioan, „Post”, în Ștefan Buchiu, Ioan Tulcan (coord.), Dicționar de teologie ortodoxă, Ed. Basilica, București, 2019.
Un articol de: Cristinel Rusu - Ziarul Lumina
| Citeste si: | |
Adaugati un comentariu:
Postul Mare, Postirea, Viata Duhovniceasca,
