Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
ACTUALITATEA religioasăNr. vizualizari: 75

STIRI EXTERNE - Decembrie 2025

Tags: ;
 
CIPRU: Reprezentanții Bisericilor Ortodoxe și Catolice din UE s-au întâlnit cu înalții oficiali ciprioți la Nicosia

O delegație comună a Comitetului Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă UE (CROCEU) și a Comisiei Episcopatelor din Uniunea Europeană (COMECE) a avut luni, la Nicosia, o serie de întrevederi oficiale cu autoritățile civile și ecleziale ale Ciprului, în contextul pregătirii Președinției cipriote a Consiliului UE. Din delegația CROCEU condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Athenagoras, Mitropolitul grec al Belgiei și Exarh al Țărilor de Jos și Luxemburgului (Patriarhia Ecumenică), a făcut parte și părintele Sorin Șelaru, directorul Reprezentanței Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituțiile Europene. Pe parcursul vizitei, membrii delegației au avut întrevederi cu Preafericitul Părinte Gheorghe, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Autocefale a Ciprului, cu Excelența Sa Nikos Christodoulides, președintele Republicii Cipru, cu Marilena Raouna, ministru adjunct pentru Afaceri Europene, și cu Marios Panayides, director general în Ministerul Educației, Sportului și Tineretului. Potrivit unui comunicat remis Basilica.ro, reprezentanții celor două organisme bisericești au subliniat angajamentul constant al Bisericilor în sprijinirea proiectului european prin dialog și contribuții concrete la binele comun.

Cu acest prilej, delegația a oferit autorităților cipriote un document de lucru care cuprinde principalele preocupări și propuneri ale Bisericii Ortodoxe și Bisericii Romano-Catolice cu privire la temele ce ar urma să figureze pe agenda Președinției Consiliului UE în prima jumătate a anului 2026: migrația, pacea și securitatea, relațiile cu regiunile vecine, strategia pentru reziliența resurselor de apă și extinderea Uniunii Europene. Textul, fundamentat pe învățătura social-creștină și pe experiența pastoral-socială a Bisericilor, subliniază dimensiunea etică a provocărilor cu care se confruntă astăzi Europa. CROCEU și COMECE au salutat faptul că Cipru urmează să preia Președinția Consiliului UE la data de 1 ianuarie 2026, evidențiind atât moștenirea creștină a insulei, cât și poziția ei strategică la răscrucea dintre Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Delegația și-a exprimat aprecierea pentru dialogul deschis cu autoritățile cipriote și disponibilitatea de a sprijini, inclusiv prin contribuții la inițiative tematice și prin colaborarea la evenimentele ce vor fi organizate în cele șase luni de mandat.

GRECIA: Toate Mitropoliile din Grecia sunt îndemnate să cinstească noii cuvioși români athoniți

Sfântul Sinod al Bisericii Greciei îndeamnă toate mitropoliile din cuprinsul țării la cinstirea celor patru sfinți părinți aghioriți de origine română, canonizați anul acesta de Patriarhia Ecumenică. Potrivit documentului emis luni la Atena, Patriarhia Constantinopolului a canonizat sfinții „în deplină concordanță cu practica și rânduiala în vigoare a Sfintei noastre Biserici”, în urma emiterii Actului Patriarhal și Sinodal. Sfinții athoniți de origine română care au fost trecuți și în Sinaxarul Bisericii Greciei sunt: Sf. Cuv. Dionisie Vatopedinul de la Colciu (11 mai), Sf. Cuv. Petroniu de la Prodromu (24 februarie), Sf. Cuv. Nifon Prodromitul (13 iulie), întemeietorul Schitului Românesc Prodromu, și Sf. Cuv. Nectarie Protopsaltul (18 noiembrie), tot din obștea Schitului Prodromu. În înștiințarea semnată de Episcopul Ioan de Skiathos, secretarul general al Sfântului Sinod al Bisericii Greciei, ierarhii sunt îndemnați ca această hotărâre canonică să fie adusă la cunoștința clerului și credincioșilor, iar noii sfinți să fie cinstiți „prin sfinte slujbe și prăznuiri anuale”. Documentul subliniază importanța liturgică și duhovnicească a acestei recunoașteri, arătând că părinții aghioriți români sunt chemați să fie slăviți „cu imne de laudă, având pururea mijlocirea lor înaintea lui Dumnezeu”. Înscrierea celor patru părinți români în Sinaxarul Bisericii Greciei confirmă contribuția importantă a monahismului românesc la viața duhovnicească a Sfântului Munte Athos.

IORDANIA: Un deceniu de dialog pentru pace în Balcani

Lideri religioși creștini și musulmani din Balcani și Orientul Mijlociu s-au reunit marți în Regatul Hașemit al Iordaniei, cu prilejul marcării a zece ani de la lansarea Procesului Aqaba, o inițiativă internațională dedicată promovării dialogului interreligios și a coexistenței pașnice. Conferința internațională „Procesul Aqaba – dialogul balcanic interreligios” a avut loc în apropierea locului Botezului Domnului. Evenimentul a fost organizat de Majestatea Sa Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, împreună cu Excelența Sa Edi Rama, Prim-ministrul Republicii Albania. Reuniunea s-a desfășurat sub genericul „Punți între oameni: promovarea înțelegerii pentru o coexistență pașnică” și a reunit numeroși lideri religioși de prim rang.

Din partea Bisericilor Ortodoxe au participat Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului, Patriarhul Ioan al X-lea al Antiohiei, Patriarhul Porfirie al Serbiei, Arhiepiscopul Ioan al Tiranei, Durresului și al Întregii Albanii, precum și reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe din România, Bulgaria și din Macedonia de Nord. Au participat, de asemenea, și Eminența Sa Pierbattista Pizzaballa, Patriarhul Latin al Ierusalimului, precum și importanți lideri musulmani din Balcani și Orientul Mijlociu, potrivit presei din Albania. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal. În mesajul transmis în cadrul conferinței, Înaltpreasfinția Sa a subliniat necesitatea imperativă a promovării păcii și a libertății religioase ca fundament al securității și al coexistenței într-o societate marcată de pluralism cultural și confesional. Totodată, a evidențiat responsabilitatea comună a liderilor religioși de a mărturisi valoarea sacră a vieții și de a contribui activ la construirea unei culturi a dialogului și a bunei colaborări. Participanții au discutat modalități concrete de încurajare a dialogului interreligios, de prevenire a extremismului și de consolidare a respectului reciproc între comunități, subliniind că unitatea în spiritul responsabilității și al solidarității reprezintă cheia unui viitor mai sigur pentru popoarele din Balcani, Orientul Mijlociu și restul Europei. În cadrul programului, delegațiile au vizitat situl arheologic al Botezului Domnului de pe râul Iordan și alte obiective religioase din zonă. Inițiat în urmă cu zece ani de Regele Abdullah al II-lea, Procesul Aqaba este o platformă internațională de promovare a păcii interetnice și interreligioase. Potrivit Casei Regale a Iordaniei, inițiativa își propune să îmbunătățească coordonarea, cooperarea și schimbul de expertiză între diverse părți regionale și internaționale în combaterea extremismului.

Ziua Internațională a Drepturilor Omului 2025 - importanța lor în viața cotidiană

Ziua Internațională Drepturilor Omului este marcată în întreaga lume în data de 10 decembrie. Tema anului 2025 este „Drepturile omului, esențialele noastre cotidiene”, prin care Organizația Națiunilor Unite (ONU) invită la redescoperirea importanței drepturilor fundamentale în viața de zi cu zi. Această zi amintește adoptarea, în 1948, de către Adunarea Generală a ONU, a Declarației Universale a Drepturilor Omului – unul dintre cele mai importante angajamente globale pentru demnitatea și libertatea fiecărei persoane. Documentul, tradus în 577 de limbi, rămâne un reper moral și juridic pentru statele lumii și un fundament al legislațiilor moderne privind protecția drepturilor fundamentale. Este documentul ONU tradus în cele mai multe limbi din lume. Tema de anul acesta își propune să reamintească faptul că drepturile omului nu sunt concepte abstracte, ci realități trăite zilnic: de la libertatea de exprimare și accesul la informație, până la siguranța personală, sănătate, educație și oportunități egale. Organizația Națiunilor Unite subliniază că, într-un context global marcat de tensiuni, insecuritate și polarizare, drepturile omului rămân „terenul comun care ne unește”. ONU reamintește că Ziua Drepturilor Omului este un îndemn la acțiune și responsabilitate colectivă: protecția demnității umane nu este doar rolul instituțiilor, ci și al fiecărui cetățean. Într-o lume aflată în continuă transformare, drepturile fundamentale rămân temelia pe care pot fi construite pacea, justiția și dezvoltarea durabilă. 

Episcopii catolici își exprimă îngrijorarea față de hotărârea CJUE cu privire la căsătoriile între persoane de același sex

Episcopii catolici din Uniunea Europeană avertizează că hotărârea Curții de Justiție a UE (CJUE) privind recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex depășește limitele competențelor europene și riscă să afecteze autonomia statelor membre în definirea instituției căsătoriei. Prezidiul Comisiei Conferințelor Episcopale din Uniunea Europeană (COMECE) s-a reunit în data de 3 decembrie pentru a analiza hotărârea pronunțată de CJUE în cauza Wojewoda Mazowiecki, C-713/23. Episcopii subliniază în comunicatul emis marți că această decizie ridică probleme serioase în ceea ce privește respectarea competențelor naționale, în special în domeniul dreptului familiei. COMECE precizează că observațiile sale sunt „înrădăcinate în viziunea antropologică a Bisericii, întemeiată pe legea naturală, privind căsătoria ca o uniune între un bărbat și o femeie”. Hotărârea obligă statele membre să recunoască, în anumite situații, căsătoriile între persoane de același sex încheiate legal într-un alt stat membru.

COMECE atrage atenția că această interpretare minimalizează prevederile articolului 9 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE, care stipulează că exercitarea dreptului la căsătorie este garantată în conformitate cu legislațiile naționale.„Căsătoria este definită ca o uniune între un bărbat și o femeie în sistemele juridice ale mai multor state membre UE, în unele cazuri chiar prin dispoziții constituționale”, se afirmă în comunicat. Deși Curtea afirmă că nu interferează cu definiția căsătoriei în dreptul intern al statelor, episcopii observă că decizia condiționează practic această competență de respectarea unei interpretări largi a libertății de circulație în UE, ceea ce poate conduce la presiuni pentru modificarea legislațiilor naționale. COMECE consideră că se creează „o convergență de efecte juridice” în materie matrimonială, în ciuda faptului că Uniunea nu are mandatul de a armoniza dreptul familiei. Episcopii semnalează, de asemenea, riscul ca această jurisprudență să deschidă calea unor evoluții similare în alte domenii sensibile, precum reglementarea maternității surogat. Totodată, comunicatul evidențiază diminuarea rolului acordat de Curte protejării identității naționale a statelor membre, noțiune consacrată în articolul 4(2) al Tratatului privind Uniunea Europeană. COMECE avertizează că astfel de decizii pot alimenta sentimente anti-europene în rândul populației și pot fi instrumentalizate în contexte politice tensionate, înrăutățind climatul actual privind percepția Uniunii Europene în mai multe state.

sursa știri: basilica.ro

 

Linkuri la știri:

Patriarhul Ecumenic despre dialogul iudeo-creștin ortodox - Basilica

Președintele României la Londra: Biserica este foarte importantă în viața românilor din Marea Britanie - Basilica

 

22-12-2025


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu