Un sobor numeros de ierarhi și clerici a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Brâncoveanu din județul Brașov sâmbătă,16 august, în ziua de pomenire a Sfinților Martiri Brâncoveni. Liturghia de hram a fost urmată de proclamarea locală a canonizării Sf. Cuv. Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus.Sf. Cuv. Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus a fost proclamat sfânt la nivelul întregii Patriarhii Române în 4 februarie 2025, la Catedrala Patriarhală, împreună cu ceilalți 15 cuvioși și mărturisitori contemporani canonizați cu prilejul Centenarului Patriarhiei Române.
Proclamarea locală a canonizării Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa a avut loc în data de 7 august, la Mănăstirea Sihăstria. Doi dintre cei mai mari duhovnici ai secolului al XX-lea au fost cinstiți de peste 20.000 de pelerini din țară și din străinătate. Evenimentul a coincis cu prăznuirea Sfintei Teodora de la Sihla și a început cu Sf. Liturghie oficiată de douăzeci și patru de ierarhi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. „În perioada dictaturii comuniste, când multe mănăstiri erau închise, monahii și monahiile erau izgoniți din mănăstirile lor, credința era atacată în mod constant prin toate mijloacele propagandistice ale vremii, acești doi sfinți nu numai că au rămas neclintiți în credința lor, dar au reorganizat mănăstiri întregi, ce apoi au devenit la rândul lor fortărețe ale credinței și nevoinței monahale, au reîmprospătat tradiția de trăire monahală, atât printr-o trăire profundă și neînșelătoare, cât și prin cuvântul inspirat de Dumnezeu spus cu mult curaj, mai ales de Sfântul Cuvios Cleopa, dar și cu smerenie și simplitate de Sfântul Cuvios Paisie” - Arhim. Arsenie Popa, starețul Mănăstirii Sihăstria.
Zeci de mii de pelerini au fost prezenți, joi seară, la Slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată la Mănăstirea Nicula de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, alături de Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei. În cuvântul de învățătură, IPS Andrei a vorbit despre o parte dintre sfinții români canonizați în acest an, subliniind curajul și statornicia cu care și-au mărturisit credința, în fața prigoanei seculariste. Dintre aceștia, Mitropolitul Clujului i-a amintit pe Sfinții Paisie și Cleopa de la Sihăstria, precum și pe Sfântul Dometie de la Râmeț. Un loc aparte a fost acordat Sfântului Cuvios Mărturisitor Liviu Galaction Munteanu de la Cluj, fost rector al Academiei Teologice și vicar administrativ, arestat și martirizat la Aiud pentru inițiativa de a organiza o programă de catehizare a copiilor și tinerilor. „A murit pentru ora de religie”, a subliniat IPS Andrei. Ierarhul i-a îndemnat pe pelerini să fie un exemplu pentru ceilalți, astfel încât să-i atragă spre credință. „Să fim contagioși cu credința noastră, să-i influențăm și pe alții, să vină duminica la biserică. Dacă ne ținem de Biserică, nu ne pierdem, nu ne prăpădim”, a spus Mitropolitul Clujului.
Festivalul Internațional al Familiei, al Vieții și al Faptelor Bune „INIMO”, va avea loc la Iași, în perioada 30 – 31 august. Evenimentul caritabil, organizat de Asociația „Glasul Vieții”, este o ocazie de a schimba în bine viețile a peste 10.000 de copii proveniți din medii defavorizate. Accesul la eveniment se face pe bază de invitație, obținută printr-o donație, iar fondurile colectate vor fi folosite pentru a-i pregăti pe copii pentru noul an școlar, oferindu-le îmbrăcăminte, rechizite și produse de igienă personală. Evenimentul se va desfășura în Piața Palatului Culturii din Iași, unde vor fi organizate nu doar concerte și momente artistice, ci și ateliere dedicate copiilor beneficiari. Festivalul promite să fie un spațiu al bucuriei, implicării și generozității, reunind artiști, voluntari și susținători ai binelui din întreaga țară. Programul complet al celor două zile, precum și detalii despre artiștii și voluntarii implicați, pot fi consultate pe site-ul oficial al evenimentului, accesând următorul link.
Chipul Sfântului Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu din icoana care va fi amplasată în pronaosul Catedralei Naționale a fost realizat chiar de o strănepoată a sfântului, Andreea Daria Guran. „Gestul este, în același timp, un dar al generației de azi către cea de ieri și o mărturie că sfințenia nu se pierde în negura timpului, ci renaște în fiecare gest prin care o cinstim”, transmite pe Facebook echipa de comunicare de la Catedrala Națională. „Sfântul Ilie Lăcătușu, pentru mine, este ca un unchi și un sprijin nevăzut, iar în timpul realizării acestei icoane am simțit mereu ajutorul și binecuvântarea lui”, a declarat Andreea Daria Guran pentru Basilica.ro. „Fiecare pas, fiecare piesă de mozaic a fost așezată cu emoție, rugăciune și recunoștință pentru puterea pe care am primit-o de sus. De aceea, mi-aș dori să nu-mi fie atribuit mie meritul pentru lucrarea obținută”, a subliniat ea.
La Editura Basilica a Patriarhiei Române a apărut studiul „Construcția național-statală și Biserica Ortodoxă Română. De la autocefalie (1864-1885) la rangul de Patriarhie (1925)”. Acesta reprezintă teza de doctorat a Arhim. Joachim Bejenariu, consilier eparhial la Sectorul Economic-Financiar al Arhiepiscopiei Bucureștilor și directorul Serviciului Colportaj al eparhiei. Cartea face o incursiune în spațiul geografic și spiritual al commonwealth-ului ortodox, explicând conceptul de „simfonie bizantină” între puterea statală și Biserică, apoi prezintă contextul intern și internațional al autocefaliei și apoi al proclamării Patriarhiei Române. „Este poate socotit neobișnuit, chiar contrastant cu o veche tradiție, ca un teolog (călugăr) să susțină un doctorat în științe politice”, scrie autorul. „Pentru mine, faptul că în 2025 celebrăm două mari evenimente ale Bisericii Ortodoxe Române, 140 de ani de la dobândirea autocefaliei și 100 de ani de la asumarea rangului de Patriarhie de către Biserica strămoșească, a fost un stimulent decisiv pentru a face acest pas.” „Am constatat, cercetând arhivele naționale sau, prin comparație, parcurgând istoria altor Biserici naționale, cât de întortocheată și plină de obstacole a fost istoria Bisericii Ortodoxe Române, aflată practic în oglindă cu evoluția istorică a statalității românești”, mai scrie autorul în introducere. Una dintre concluziile autorului este că „simfonia bizantină”, principiul străvechi al relației stat-biserică în spațiul ortodox, are o aplicare specifică în cazul românesc și se regăsește în harta genetică a formării și evoluției României moderne până în prezent.
Mihai Viteazul, primul întregitor al Țărilor Române, a fost pomenit la Mănăstirea „Mihai Vodă” din Turda, județul Cluj, construită pe locul martiriului său. Slujbele au fost oficiate de Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului, în prezența reprezentanților Armatei Române marți, cu prilejul împlinirii a 424 de ani de la martiriul domnitorului. Din sobor au făcut parte: arhim. Samuel Cristea, Episcopul vicar ales al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, arhid. Claudiu Grama, consilier eparhial, pr. Alexandru Rus, protopop de Turda, arhim. Ilie Hanuschi, duhovnicul mănăstirii. La momentul rânduit din cadrul slujbei, Mitropolitul Andrei l-a hirotonit diacon pe teologul George-Liviu George, care urmează a fi hirotonit preot de caritate la Clinica de Obstetrică-Ginecologie „Dominic Stanca” a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca. A fost hirotesit duhovnic preotul Flaviu-Cristian Teglaș, parohul comunității liturgice din Cristeștii Ciceului, județul Bistrița=Năsăud. La finalul Liturghiei, pentru întreaga activitate administrativ-gospodărească și duhovnicească, în semn de prețuire și recunoștință, Mitropolitul Andrei i-a acordat stareței mănăstirii, stavrofora Andreea Zdrobău, Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici.
sursa știri: basilica.ro
Linkuri la știri:
Cu 108 ani în urmă, la Mărășești, cădea Ecaterina Teodoroiu, prima femeie ofițer combatant din Armata Română - Basilica
26-08-2025