Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
RUGĂCIUNI. Icoane. MoaşteNr. vizualizari: 93

Icoana Pantanassa (15 octombrie) - rugaciuni pentru izbavirea de cancer

Tags: ;

 

Sfânta Icoană făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu „Pantanassa” a fost adusă la Mănăstirea Vatoped de către fericitul Gheronda Iosif Vatopedinul de la Nea Skiti.

Această Icoană este cunoscută pentru multele minuni săvârșite, mai ales pentru vindecarea persoanelor care suferă de cancer.

 
Acatistul pentru vindecarea de cancer, către icoana Maicii Domnului „Pantanassa”

Condacul 1 

Noi, credincioşii robii tăi, stând cu mustrare de inimă înaintea icoanei tale celei noi arătate, te cântăm cu laude, o, Împărăteasă a Toate! Trimite de sus vindecarea ta peste robii tăi care acum aleargă la tine, ca să putem să-ţi cântăm cu bucurie: Bucură-te, o, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Icosul 1

Arhanghelul a venit din Cer, ca să-i spună Împărătesei a toate: Bucură-te! Văzându-Te pe Tine, Doamne, luând trup omenesc, cu dumnezeiască vestire a strigat către ea lucruri ca acestea:
Bucură-te, începătoarea mântuirii noastre
Bucură-te, împlinirea iertărilor noastre de către Creator
Bucură-te, că prin tine Dumnezeu a devenit Trup
Bucura-te, că în tine Cel Nevăzut Se arată
Bucură-te, ceea ce ai primit mila păcii
Bucură-te, că în tine s-a ţesut haina de carne a Cuvântului
Bucură-te, slava ridicată dincolo de înţelegerea minţii
Bucură-te, mană cerească prin care inimile sunt chemate la viaţă
Bucură-te, stea strălucită de har
Bucură-te, izvor care izvorăşti Apa cea Vie
Bucură-te, Maică a lui Dumnezeu, binecuvântată între femei
Bucură-te, Fecioară neîntinată, care ai născut pe Mântuitorul lumii
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 2

Cuvântul cel Nenăscut încape într-un prunc, prin tine, Fecioară, aducând tămăduire tuturor celor care cinstesc Naşterea din tine, cea nefurată de nuntă, cântând: Aliluia!

Icosul 2

Căutând să cunoască ceea ce este necunoscut, a strigat Fecioara către îngerul cel vestitor: „Arată-mi cum eu, Fecioară fără pată, pot fi maică a Celui Preaînalt?”. Iar Gavriil cu frică i-a răspuns, strigând unele ca acestea:
Bucură-te, cea aleasă de Sfatul Cel Preaînalt
Bucură-te, cea repede auzitoare a celor ce se roagă ţie
Bucură-te, comoara de pace a lui Hristos
Bucură-te, nădejdea şi puterea poporului tău
Bucură-te, minunată nimicitoare a blestemului cancerului
Bucură-te, vindecătoarea neputinţelor
Bucură-te, apărătoarea lumii
Bucură-te, izbăvitoare de griji
Bucură-te, alinătoarea plânsului şi a lacrimilor
Bucură-te, care deschizi porţile mântuirii tuturor
Bucură-te, sceptru şi putere a celor ce locuiesc în Sfântul Munte
Bucură-te, toiagul călugărilor şi al laicilor
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 3

Puterea celui Preaînalt te-a umbrit, Fecioară, şi Cel Neatins S-a făcut trup, arătându-te pe tine poiană dulce a celor ce voiesc să culeagă mântuirea atunci când cântă: Aliluia!

Icosul 3

Icoana ta „Împărăteasă a toate” a fost slăvită, o, Maică a lui Dumnezeu, atunci când vindecările au prins a curge din chipul tău. Tu dai vindecare celor care cântă înaintea ei cu credinţă, înmulţind cântările astfel:
Bucură-te, Maică a Luminii Nestinse
Bucură-te, biruinţa celor care rabdă până la sfârşit
Bucură-te, doctor adevărat al celor ce bolesc şi sunt în necaz
Bucură-te, zid apărător al văduvelor şi orfanilor
Bucură-te, deschizătoare a uşilor Raiului
Bucură-te, apărătoare a celor ce trudesc şi duc sarcini grele
Bucură-te, mijlocitoare pentru mântuirea credincioşilor
Bucură-te, ceea ce te rogi pentru neamul creştinesc
Bucură-te, scară cerească prin care ne ridicăm de pe pământ la Cer
Bucură-te, apă vie care speli păcatele noastre de moarte
Bucură-te, mieluşeaua care păzeşti inimile celor neprihăniţi
Bucură-te, văl apărător care adăposteşti copiii Bisericii
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 4

Vrând să dea viaţă lumii, Stăpânul tuturor S-a sălăşluit în pântecele tău, fără să ştii de bărbat, arătându-te pe tine Maică a credincioşilor, învăţându-i să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Slăvite lucruri ne-au înconjurat de la tine, o, Cetate a lui Dumnezeu, prin vindecările pe care le reverşi, şi primind izvoare răcoritoare de vindecare, îţi strigăm cu mulţumire unele ca acestea, o, Împărăteasă a toate:
Bucură-te, iarbă vindecătoare care uşurezi suferinţa
Bucură-te, răcoreală care potoleşti fierbinţeala bolii
Bucură-te, flacără care arzi blestemul cancerului
Bucură-te, cea care ridici din patul durerii pe cei pe care doctorii nu-i mai pot ridica
Bucură-te, cea care îţi arăţi faţa ta cea preacurată celor aleşi ai tăi
Bucură-te, cea care ne scoţi din cătuşele păcatelor
Bucură-te, căci prin tine ne-a fost dată scoaterea din moarte
Bucură-te, că prin tine mulţime de credincioşi au fost mântuiţi
Bucură-te, înălţime curată, neatinsă de gândul omenesc
Bucură-te, adâncime trăită de lume
Bucură-te, cea care ai fost profeţită de Patriarhii Vechiului Testament
Bucură-te, călăuzitoarea ierarhilor care se roagă ţie
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 5

Te-ai arătat a fi, o, Fecioară, templul cel preacurat al Mântuitorului. De aceea, cădem înaintea ta, Preacurată, şi cerem să ne faci şi pe noi fii ai lui Dumnezeu, ca să strigăm către tine: Aliluia!

Icosul 5

Cetele îngerilor, văzând în mâinile tale pe Cel Ce a făcut cu mâna pe om, şi cunoscându-te a fi Doamnă şi Stăpână, deşi singură te-ai numit „Roaba Domnului”, Preacurată, cu grabă slujesc ţie, una binecuvântată, cu cântări ca acestea:
Bucură-te, cea pe care Dumnezeu te-a pus mai presus decât oştile cereşti
Bucură-te, cea care umpli lumea cu vindecări minunate
Bucură-te, cea care auzi slava şi laudele Cerurilor
Bucură-te, cea care primeşti mulţumirile pământului
Bucură-te, cea care arzi sămânţa putreziciunii din inimile noastre
Bucură-te, zeloasă biruitoare a vicleniilor diavolului
Bucură-te, ceea ce umpli valea acestei vieţi cu lacrimi de bucurie
Bucură-te, ceea ce prefaci grijile în dulceaţă cerească
Bucură-te, miros de bună mireasmă, primit de Dumnezeu
Bucură-te, nemăsurată bucurie a păcătoşilor care se pocăiesc
Bucură-te, armura adevărului împotriva ispitelor
Bucură-te, scut de apărare împotriva duşmăniei şi a distrugerii
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 6

Binevestitorii Cuvântului lui Dumnezeu, Apostoli ai Mântuitorului, minunat au fost aduşi de faţă, Fecioară, când ai fost ridicată de la pământ la Cer, ca să-I poată cânta cu o inimă şi cu o gură lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

Har minunat s-a arătat din icoana ta, Împărăteasă a toate, când tânărul cel întunecat de învăţături satanice a căzut ţeapăn la pământ înaintea ei şi, slobozit din legăturile întunericului, cu frică şi cu bucurie a strigat către tine acestea:
Bucură-te, îndreptătoarea vieţii păcătoase
Bucură-te, mângâierea celor chinuiţi
Bucură-te, alungătoarea hoardelor de demoni din Biserică
Bucură-te, risipitoarea norilor întunecaţi ai păcatului
Bucură-te, distrugătoarea capcanelor celor nevăzute
Bucură-te, atotputernica biruitoare a vrăjilor sataniceşti
Bucură-te, far care luminezi calea celor rătăciţi
Bucură-te, nor care aperi pe cei nevinovaţi de rele
Bucură-te, munte care ne hrăneşti pe noi cu mană cerească
Bucură-te, vale a acestei vieţi, care ne saturi cu umilinţa lui Hristos
Bucură-te, piatră scumpă a Împărăţiei Cerurilor
Bucură-te, rază a luminii celei veşnice
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 7

Voind să Te dai pe Tine Însuţi hrană celor credincioşi, Te-ai întrupat din Sfânta Fecioară, ca primind Preacuratul Tău Trup şi Sfântul Tău Sânge, să Te cunoaştem pe Tine, Dumnezeul cel Adevărat. De aceea, minunându-ne de această neatinsă înţelepciune, strigăm către tine: Aliluia!

Icosul 7

Făcătorul a toate ne-a mai descoperit o taină, când împreună cu Apostolii Săi a mâncat Cina cea de Taină. Iar noi, care ne rugăm Împărătesei a toate să ne facă părtaşi Sfintelor Daruri, îi aducem cântări ca acestea:
Bucură-te, dătătoare a Pâinii Cereşti
Bucură-te, purtătoarea vieţii celei veşnice
Bucură-te, potir din care ne împărtăşim cu Hristos
Bucură-te, ceea ce te uneşti suflet şi trup cu Hristos
Bucură-te, linguriţă de aur, plină cu Tainele Cereşti
Bucură-te, chivot nepreţuit în care se află Sfintele Daruri
Bucură-te, cea care ne arăţi Sfânta Împărtăşanie
Bucură-te, masă binecuvântată, care ne dai hrana cea sfântă
Bucură-te, cea care îi aşezi de-a dreapta ta pe cei care se împărtăşesc cu cinste
Bucură-te, cea care scoţi din iad pe apărătorii Sfintei Liturghii
Bucură-te, călăuzitoarea celor morţi spre fântâna nemuririi
Bucură-te, tare adăpost de pace pentru copiii tăi
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 8

Privind la minunata Naştere a lui Hristos şi părăsind grijile cele lumeşti, să ne înălţăm inimile, căci pentru aceasta S-a întrupat Cel Preaînalt, ca să ne tragă la Sine pe cei ce-I cântăm: Aliluia!

Icosul 8

Fiind dintotdeauna în sânul Tatălui, Cuvântul cel Necuprins S-a făcut Trup pe pământ. Dumnezeu Cel Mare a slăvit-o pe Fecioara şi a căutat spre smerenia Maicii Sale, care aude de la noi cuvinte ca acestea:
Bucură-te, chivot al necuprinsului Dumnezeu
Bucură-te, cea care arăţi lumii pe Creatorul Cel mai presus de lume
Bucură-te, cutremurătoare a puterii morţii
Bucură-te, vindecătoarea rănii lui Adam
Bucură-te, leac vindecător al rănilor sufleteşti
Bucură-te, untdelemn sfânt care ungi rănile trupeşti
Bucură-te, uşurătoarea durerilor celor care nasc
Bucură-te, cea care biruieşti iadul
Bucură-te, cea care toceşti boldul morţii
Bucură-te, nădejdea învierii de obşte
Bucură-te, cea care aduci adevărată mântuire ortodocşilor
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 9

Toată firea cea îngerească şi cea omenească s-a uimit de slăvita şi neînţeleasa Ta întrupare, Cuvântule al lui Dumnezeu. Luând aminte cu minunare la această taină a smereniei, cu frică şi cutremur, noi cei mulţumitori strigăm către Tine: Aliluia!

Icosul 9

Răniţi fiind cu multe boli, am primit vindecări peste măsură de la icoana ta, o, Împărăteasă a toate şi, prin credinţă, îmbogăţindu-ne cu har, cu glas mare strigăm către tine:
Bucură-te, statornică păstrătoare a sănătății pruncilor
Bucură-te, aducătoare de sănătate celor bolnavi
Bucură-te, vindecătoarea copiilor bolnavi
Bucură-te, mama tinerilor în suferinţă
Bucură-te, cea care ridici pe cei ce zac pe patul bolii
Bucură-te, întărirea celor stăpâniţi de frica morţii
Bucură-te, cea care iei seama la plânsul bărbaţilor
Bucură-te, cea care asculţi suspinul nostru
Bucură-te, cea care îneci durerea pământească în bucuria cerească
Bucură-te, răbdare cerească în faţa furtunilor devastatoare
Bucură-te, cea care aduci bucurie celor ce plâng
Bucură-te, ceea ce aduci îmblânzirea relelor, pe aripile rugăciunii
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 10

Vrând să mântuiască firea omenească stricată prin păcat, Creatorul tuturor a pogorât peste tine ca roua peste lâna lui Ghedeon, şi te-a făcut rug aprins. Dumnezeu fiind, El S-a făcut Om, pentru care pururea Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 10

Zid apărător eşti fecioarelor, Preacurată, şi celor care se luptă pentru curăţire. Dumnezeu S-a sălăşluit întru tine, curăţind întreaga fire cugetătoare, eliberând-o de toată întinăciunea, pentru care îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, cea care vorbeşti cu cei care caută tăcerea
Bucură-te, coroană a celor care îşi păstrează neatinsă fecioria
Bucură-te, început şi sfârşit al desăvârşirii duhovniceşti
Bucură-te, tezaur al revelaţiei divine
Bucură-te, cunoscătoare a sfatului Sfintei Treimi
Bucură-te, izvor al mântuirii bărbaţilor virtuoşi
Bucură-te, înălţime neatinsă de minţile trufaşe
Bucură-te, adăpost deschis pentru inimile umile
Bucură-te, Preacurată, mai imaculată decât Cerurile
Bucură-te, ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi serafimii
Bucură-te, cea plină de veselie, căreia Arhanghelul ţi-a spus: „Bucură-te!”
Bucură-te, cea mângâiată, care ai atins cu mâna pe Hristos Cel Înviat
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 11

Străduindu-ne cu mintea să aducem o cântare Mântuitorului, noi şi eu nevrednicul, Stăpână şi Doamnă, rămânem robii tăi; căci cine poate fi vrednic să aducă imnuri lui Dumnezeu, al Cărui nume este ca mirul curat; de aceea Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 11

Ca o mare lumină – Răsăritul Cel de Sus – Fiul tău şi Dumnezeu a strălucit peste noi, cei ce locuim întru întuneric. Ci vino şi la noi, Fecioară! Tu eşti lumânare într-un sfeşnic, un copil purtător de lumină al Bisericii, care ne îndemni să-ţi aducem cântări ca acestea:
Bucură-te, zori ai Soarelui cunoaşterii
Bucură-te, lăcaş al firii dumnezeieşti
Bucură-te, lumina din care se ţese haina sfinţilor
Bucură-te, torţă care înlături întunericul demonilor
Bucură-te, luminarea minţilor nepricepute
Bucură-te, lumină pentru inimile păcătoase
Bucură-te, mâna cea dreaptă, care ne scoţi pe noi din marea deşertăciunilor
Bucură-te, rază de lumină, care călăuzeşti spre Împărăţie sufletele celor mântuiţi
Bucură-te, fulger care-i faci să tresară pe cei nepocăiţi
Bucură-te, luminătoarea conştiinţelor nepocăite
Bucură-te, îmblânzirea Judecăţii lui Dumnezeu
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 12

Vrând să ne dea Harul Său, Dătătorul Vechiului Testament ne-a dăruit Testamentul cel Nou. Şi primind astfel Harul – nu prin lucrarea legii, ci prin credinţa cea adevărată – şi aflând astfel mântuirea, Îi cântăm Lui: Aliluia!

Icosul 12

Înălţăm imnuri Naşterii sfinte, aşa cum Israel preamărea cu chimvale tabernacolul legii vechi care era doar umbra ta, Maică şi Fecioară, adevăratul Tabernacol pe care noi, acum, te slăvim cu bărbăţie, ca să auzi de la toţi spuneri ca acestea:
Bucură-te, cântec cântat de înălţimi
Bucură-te, psalm răsunând jos
Bucură-te, vrednică roabă a Unuia Dumnezeu
Bucură-te, cea plăcută Sfintei Treimi pentru smerenia ta
Bucură-te, cea care porţi în tine pe Cel Care a făcut veacurile
Bucură-te, tron al Celui Care ţine universul în mâinile Sale
Bucură-te, taină neînţeleasă a vârstelor şi a timpurilor
Bucură-te, nădejde tare a popoarelor şi a neamurilor
Bucură-te, adevărată bucurie a preoţilor cucernici
Bucură-te, repede auzitoare a rugăciunilor din biserici şi din chilii
Bucură-te, vas al milei, ales de Dumnezeu
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 13

O, Maică, Împărăteasă a toate, care ai purtat pe Cuvântul Cel mai Sfânt decât toţi sfinţii, primeşte această cântare a noastră, vindecă-ne de bolile de moarte şi scoate-ne din judecata ce va să vie, pe noi cei ce-ţi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia! (acest Condac se repetă de trei ori)

Apoi se citesc Icosul 1 și Condacul 1:

Icosul 1

Arhanghelul a venit din Cer, ca să-i spună Împărătesei a toate: Bucură-te! Văzându-Te pe Tine, Doamne, luând trup omenesc, cu dumnezeiască vestire a strigat către ea lucruri ca acestea:
Bucură-te, începătoarea mântuirii noastre
Bucură-te, împlinirea iertărilor noastre de către Creator
Bucură-te, că prin tine Dumnezeu a devenit Trup
Bucura-te, că în tine Cel Nevăzut Se arată
Bucură-te, ceea ce ai primit mila păcii
Bucură-te, că în tine s-a ţesut haina de carne a Cuvântului
Bucură-te, slava ridicată dincolo de înţelegerea minţii
Bucură-te, mană cerească prin care inimile sunt chemate la viaţă
Bucură-te, stea strălucită de har
Bucură-te, izvor care izvorăşti Apa cea Vie
Bucură-te, Maică a lui Dumnezeu, binecuvântată între femei
Bucură-te, Fecioară neîntinată, care ai născut pe Mântuitorul lumii
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 1

Noi, credincioşii robii tăi, stând cu mustrare de inimă înaintea icoanei tale celei noi arătate, te cântăm cu laude, o, Împărăteasă a Toate! Trimite de sus vindecarea ta peste robii tăi care acum aleargă la tine, ca să putem să-ţi cântăm cu bucurie: Bucură-te, o, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Rugăciunea întâi către Maica Domnului

Atotbună Stăpână, Sfântă Maică a lui Dumnezeu, Pantanassa, Împărăteasă a toate, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul sufletului meu. Ci, ca ceea ce eşti milostivă, Maica Dumnezeului Celui Milostiv, spune numai un cuvânt şi se va tămădui sufletul meu, şi trupul meu slăbit se va întări. Căci tu ai tărie putincioasă, şi cuvântul tău este plin de putere, o, Împărăteasă a toate. Adu-mi biruinţa, roagă-te pentru mine, ca să măresc numele tău cel minunat totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a doua

O, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, Împărăteasă a toate, auzi suspinurile noastre cele pline de durere, înaintea icoanei tale celei făcătoare de minuni. Întoarce-ţi privirea spre copiii tăi bolnavi de boli netămăduite, care cad cu credinţă înaintea sfintei tale icoane. Şi precum pasărea îşi acoperă cuibul de pui cu aripile, aşa acoperă-ne şi tu, Fecioară, cu omoforul tău cel vindecător. În acest loc, în care nădejdea se subţiază, mila ta să fie nădejde neîndoielnică. Aici, unde grijile amare ne copleşesc, dă-ne răbdare şi odihnă; unde chinul şi deznădejdea se cuibăresc în suflet, fă să răsară lumina necreată a lui Dumnezeu. Mângâie-i pe cei fricoşi, întăreşte-i pe cei slabi, varsă blândeţe şi lumină peste inimile amărâte. Vindecă poporul tău cel bolnav, atotmilostivă Stăpână, binecuvântează minţile şi inimile doctorilor, ca să fie instrumentele Atotputernicului Doctor Iisus Hristos, Mântuitorul. Ne rugăm înaintea icoanei tale, ca puterea ta să trăiască în noi, Stăpână şi Doamnă. Întinde mâinile tale pline de vindecări, bucuria celor întristaţi, mângâierea celor îndureraţi, ca degrab primind ajutorul tău cel minunat, să lăudăm Treimea cea de viaţă Făcătoare şi nedespărţită, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli

Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!

Rugăciune de mulțumire către Maica Domnului

Preasfântă Fecioară,  Preacurată Maică Născătoare de Dumnezeu, Îţi mulţumesc că ne eşti şi nouă Mamă Bună, Iubitoare şi Grabnic Ajutătoare! Îţi mulţumesc pentru toate icoanele Tale făcătoare de minuni şi pentru tot Harul care se revarsă prin ele! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru toate mijlocirile Tale, pentru sănătate, pentru ajutor, pentru grija Ta de Mamă Iubitoare faţă de noi toţi! Îţi mulţumesc că nu ne laşi pradă celui rău, ci ne aperi şi ne acoperi sub Sfânt Acoperământul Tău! Iartă-mă Măicuţă pentru multele mele păcate şi Te rog ajută-mă să mă pocăiesc pentru toate greşelile mele din această viaţă! Îţi mulţumesc că Te rogi pentru noi şi că duci rugăciunile noastre la Bunul Dumnezeu, ca să ne ajute să trecem din viaţa aceasta la viaţa veşnică! Îţi mulţumesc Măicuţă că Te rogi pentru întoarcerea la credinţă a celor din familia mea, dar şi a celor care-L caută pe Dumnezeu şi încă nu L-au găsit! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru grija Ta de Mamă, pentru iubirea Ta sfântă şi pentru tot ajutorul Tău! Şi eu Te iubesc, Te preamăresc şi Îţi mulţumesc pentru toate! Amin!

Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu

Doamne, Iisuse Hristoase, Dum­ne­zeul nostru, Dumnezeule a toată milosti­vi­rea și îndurarea, Care ai ne­­măsurată milă, nespusă și neajunsă iubire de oa­meni, căzând acum către a Ta slavă cu frică și cu cutremur aduc Ție mul­țu­mire pentru binefa­cerile de care m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul robul Tău.

Te slă­vesc, Te laud și Te cânt ca pe un Domn, Stăpân și Făcător de bine. Și iarăși căzând înaintea Ta, Îți mulțu­mesc și cu smerenie mă rog nemăsu­ratei și negrăitei Tale milostiviri ca și de acum înainte să-mi dăruiești faceri de bine, ca să sporesc în dragostea de Tine și de aproapele meu. Izbăvește-mă de tot răul și necazul. Dăruiește-mi liniște. Și mă învrednicește ca în toate zilele vieții mele totdeauna mulțu­mire să-Ți aduc și să grăiesc și să cânt cele preabune Ta­tălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune de pocăinţă către Maica Domnului

Stăpână prea milostivă şi bună, primeşte rugăciunea mea cea ticăloasă ce se aduce ţie din gură netrebnică, deşi toate le ştii, şi mai ales neputinţa mea. Că eu prin tine scap la bunătatea Fiului tău şi prin tine, Doamna mea, m-am abătut din calea ce ducea spre moarte. Şi ştiind faptele şi toate mişcările mele, cele din zi şi din noapte, cele cu lucrul şi cuvântul, cele întru ştiinţă şi întru neştiinţă, îndreptează-mă, că eu pe tine te am mijlocitoare către Hristos, Dumnezeul nostru.

Miluieşte-mă şi mă ajută, îndemnându-mă la tot lucrul bun, după voia Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Tu ştii, Stăpână preabună, că din braţele maicii mele spre tine am alergat, ţie am fost dăruit, deşi rău m-am ocârmuit, dar nu am ştiut altă scăpare, părtinitoare, sprijinire şi mijlocitoare către Dumnezeu fără numai pe tine. Şi acum, Stăpâna mea, mărturisindu-mi toate faptele mele cele necuvioase, te rog să mi le ştergi şi să mă miluieşti. Ştii, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, că sunt ca o oaie rătăcită şi ca un străin smerit, care nu are unde să îşi plece capul, fără numai la tine, Maica lui Hristos, Dumnezeul meu. Tu eşti, Stăpână, ajutorarea mea, tu curăţia mea, tu acoperământul meu, tu chezăşuitoarea mea către Dumnezeu, tu tatăl meu, tu maica mea, tu povăţuitoarea mea şi întru tine îmi pun toată nădejdea mea. Tu cunoşti sărăcia mea şi ştii că nu am pe nimeni, fără numai pe tine şi pe Hristos, Cel ce s-a născut din tine. Să nu te îngreţoşezi de mine, nici să mă lepezi de la faţa ta, Preacurată, ca să nu biruiască mulţimea răutăţilor mele bunătatea ta, că al tău este noianul milostivirii, ca ceea ce eşti Maica lui Dumnezeu cel milostiv. Numai de voieşti şi eu m-am mântuit. Nimeni nu se împotriveşte ţie, că eşti Maică a lui Iisus Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce a făcut toate.

Ştiu că multe sunt păcatele mele şi nu sunt vrednic a privi la înălţimea cerului din pricina fărădelegilor mele, dar dacă tu vei binevoi cine se va împotrivi? Ajută-mi, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, mie, celui fără de îndrăzneală şi să nu mi se socotească îndrăzneala întru păcat, ci iartă-mă degrabă şi dă-mi umilinţă. Dă-mi izvor de lacrimi, suspinare şi zdrobire de inimă, ca să plâng păcatele mele, că eu sunt cel ce am nelegiuit înaintea Fiului Tău şi Dumnezeu mai mult decât toată firea. Şi ştiu, Stăpâna mea, că sunt fără de răspuns, nevrednic de toată iubirea ta de oameni, ci vrednic de toată osânda. De aceasta, prin tine, scap la mila Fiului tău, a Stăpânului şi Făcătorului meu cel bun. Deci ocârmuieşte-mă şi mă învaţă, Născătoare de Dumnezeu. Şi cerând în dar mila ta cea bogată, miluieşte-mă precum voieşti şi nu mă lepăda de la faţa ta, nici nu mă depărta de acoperământul tău, nu mă înstrăina de milostivirea ta. Miluieşte-mă pe mine, cel ce spre tine am toată nădejdea şi arată-ţi întru mine puterea ta, Născătoare de Dumnezeu. Că de mă vei mântui pe mine, păcătosul, mare va fi mila ta, mare milostivirea ta, mare nepomenirea ta de rău, mare îndelungă răbdarea ta. Iar de vei milui pe cel vrednic, nu va fi lucru minunat.

De aceea ajută-mi, milostiveşte-te spre mine şi-mi întinde mâna ta mie, leneşului, trândavului, nemulţumitorului, împietritului, neumilitului, judecătorului strâmb, gânditorului de rău, desfrânatului, hulitorului, ocărâtorului, clevetitorului, celui plin de toată fapta rea, de cuvinte viclene şi gânduri urâte, celui străin şi gol de toată fapta cea bună şi vrednic de toată osânda şi pedeapsa. Cu adevărat, Stăpâna mea Preasfântă, Născătoare de Dumnezeu, milostiveşte-te spre mine, lipsitul şi ticălosul, şi fă cu mine milele tale bogate. Ca, fiind mântuit, să laud pe Cel ce S-a întrupat din tine, Hristos Dumnezeul nostru, şi pe tine te măresc, mântuirea mea, sprijinirea mea, mângâierea mea şi păzitoarea mea din toate zilele vieţii mele. Ajută-mi mie, Stăpâna mea ce sfântă, ajută-mi şi iarăşi strig, ajută-mi. Şi mă învredniceşte ca să fac voia Fiului tău şi Dumnezeului meu în toate zilele vieţii mele, să mă tem de El şi să-I slujesc cum se cuvine. Şi aşa, săvârşindu-mă, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, să fiu povăţuit de sfinţii îngeri la locaşurile cele dumnezeieşti şi luminoase prin mijlocirea ta cea bineprimită, unde să-I slăvesc în veci pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, treimea cea preasfântă. Amin.

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la vreme de necaz şi de întristare

Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său. Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările. Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură. Luminează-mă cu lumina Fiului tău. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea. Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea. Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău. Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare, nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică. O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea!

Preasfântă Maică a lui Hristos, Preacurată, Preabinecuvântată Maică a lui Dumnezeu, vezi cum satana mă izbeşte precum valurile mării lovesc corăbiile! El mă urmăreşte ziua şi mă tulbură noaptea. Nu am pace – sufletul meu se pleacă, duhul meu se cutremură. Grăbeşte, Preaslăvită Maică şi mă ajută! Roagă-L pe dulcele Domn Iisus Hristos să aibă milă de mine şi să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârşit. O, Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, bunătatea ta cea plină de iubire este nesfârşită şi este cel mai mare vrăjmaş al puterilor iadului. Chiar atunci când cel mai mare păcătos cade în străfundurile iadului, împins de forțe diabolice, dacă acesta strigă către tine, tu eşti gata să-l eliberezi din legăturile iadului. Slobozeşte-mă şi pe mine! Priveşte cum satana vrea să mă facă să mă împiedic şi să-mi zdrobească credinţa, dar eu îmi pun toată nădejdea în Domnul. Slavă ţie, ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii! Amin.

Rugăciune către Maica Domnului pentru potolirea întristărilor

O, Maică Prealăudată, Cerească Împarateasă şi Stăpână, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, Ceea Ce ai născut pe Cuvântul mai Sfânt decât toţi Sfinţii! Primind prinosul nostru de acum, potoleşte întristările noastre şi ne izbăveşte de toate necazurile, nevoile, tristeţele şi ne scapă de osânda cea veşnică şi chinul care va să fie, şi ne învredniceşte a ne sălăşlui în veşnicile corturi ale Raiului pe noi, robii tăi care strigăm: Aliluia!

Paraclisul Icoanei Maicii Domnului Pantanassa

Preotul face începutul obişnuit:  Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Iar de nu este preot, se zice aşa:  Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne pe noi.

Strana:  Amin.

Şi se citeşte numaidecât

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea întru adevărul Tău, auzi-mă întru dreptatea Ta. Şi să nu intri la judecată cu robul Tău, că nu se va îndrepta înaintea Ta tot cel viu. Că a prigonit vrăjmaşul sufletul meu, smerit-a la pământ viaţa mea, aşezatu-m-a întru cele întunecate, ca pe morţii cei din veac; şi s-a mâhnit întru mine duhul meu, întru mine s-a tulburat inima mea. Adusu-mi-am aminte de zilele cele din început; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ fără de apă Ţie. Degrab auzi-mă, Doamne; slăbit-a duhul meu; să nu întorci faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în groapă. Auzită fă mie dimineaţa mila Ta, că spre Tine am nădăjduit. Arată mie, Doamne, calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scoate-mă de la vrăjmaşii mei, Doamne; la Tine am scăpat. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun mă va povăţui la pământul cel drept. Pentru numele Tău, Doamne, mă vei via; întru dreptatea Ta scoate-vei din necaz sufletul meu; şi întru mila Ta stârpi-vei pe vrăjmaşii mei şi vei pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Apoi cântăm

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă; bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului.

Stih 1:  Mărturisiţi-vă Domnului că este bun, că în veac este mila Lui.

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă; bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului.

Stih 2:  Toate neamurile m-au înconjurat, şi în numele Domnului i-am înfrânt pe ei.

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă; bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului.

Stih 3:  De la Domnul s-a făcut aceasta, şi este minunată întru ochii noştri.

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă; bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului.

şi Troparul Paraclisului mic

Glasul al 4-lea

(Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce).

La Născătoarea Ziditorului lumii să alergăm toţi credincioşii strigându-i:  o, Maica Împăratului, Stăpână, degrab scapă-ne, cu mila ta, de nevoi şi de boală şi toată primejdia şi de chin şi durere, neîncetat solind la Fiul tău, Împărăteasă, iertare greşalelor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Troparul Icoanei

Glas 4

(Degrab ne întâmpină).

Pe cei ce cu dragoste icoana ta o cinstesc, cerând cu evlavie dumnezeiescul ei har, auzi-i de-a pururea; toată împresurarea risipeşte-le grabnic, turma ta o păzeşte de primejdia toată, a-toate-Împărăteasă·şi Maică a Domnului.

Şi acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Bogorodişna Paraclisului mic.

Nu vom tăcea, de-Dumnezeu-Născătoare, de a grăi noi stăpâniile tale; că pentru noi de n-ai fi stat solind la Hristos, cine ne-ar fi izbăvit dintr-atâtea primejdii?; sau cine ne-ar fi păzit nerobiţi pân-acuma?; nu vom lipsi, dar, de a te ruga, că mântui pururi, Stăpână, pe robii tăi.

apoi Psalmul 50

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu curăţeşte-mă. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie Unuia am greşit şi vicleşug înaintea Ta am făcut, ca să Te îndreptăţeşti întru cuvintele Tale şi să biruieşti când vei judeca Tu. Că, iată, în fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că, iată, adevărul ai iubit, cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi, spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie, bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce faţa Ta de către păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-L lua de la mine. Dă mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor întăreşte-mă. Învăţa-voi pe cei fără-de-lege căile Tale şi cei necinstitori la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă din sângiuri, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, aş fi dat; arderi de tot nu vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu – duhul zdrobit; inimă zdrobită şi smerită Dumnezeu nu va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta Sionului şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, ridicare şi arderi de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

Canonul

Cântarea I

Glasul al 8-lea. (Apa trecând-o)

Stih:  Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

De multe ispite împresuraţi, nădejdea în tine, Născătoare-de-Dumnezeu, punându-ne, tu ne izbăveşte, Împărăteasă-a-toate, cu harul tău.

Stih: Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Momelile patimilor drăceşti dinspre toată partea turma ta o înconjură; tu, dar, şi acum o izbăveşte, Împărăteasă-a-toate, cu harul tău.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Maica Împăratului tuturor, celor ce aleargă la fierbinte solirea ta dă-le sănătate tuturora, Împărăteasă-a-toate, cu harul tău.

Şi acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Neîntârziat celor ce bolesc sufletul şi trupul vindecării dumnezeieşti le învredniceşte, ca o bună, Împărăteasă-a-toate, cu harul tău.

Cântarea a III-a

(Cel ce bolta cerească)

Stih: Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Păzitoarea cea una a tuturor credincioşilor, cu a ta purtare de grijă din toate relele grabnic ridică-ne, Împărăteasă-a-toate, că poţi câte le voieşti, Maica Stăpânului.

Stih: Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Rugăciunea primeşte-o robilor tăi pururea şi din tot necazul şi boala scapă-i cu harul tău, că solitoare te-avem, Împărăteasă-a-toate, la Unul-Născut al tău, Maica Stăpânului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe Atotmilostivul născându-L, Maică a Domnului, uşă şi fântână a milei te-a dat zidirilor; pentru aceasta şi-acum pe robii tăi miluieşte-i, cuptorul ispitelor grabnic stingându-le.

Şi acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Acereştilor daruri vistierie ştiindu-te, o, Împărăteasă-a-toate, pe tine te rugăm: toate smintelile ce ne cuprind, Preacurată, şi-acum conteneşte-le, cu mijlocirea ta.

şi aceste două tropare

Necazul, Prealăudată, şi boala şi neputinţa alungă-le tuturor ce vin la icoana ta A-toate-Împărăteasă numită.

Îndură-te, de-Dumnezeu-Născătoare Prealăudată, şi chinul meu cel trupesc degrab conteneşte-mi-l şi vindecă-mi sufleteasca durere.

Şi preotul îi pomeneşte pe cei pentru care se săvârşeşte slujba Paraclisului:  Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta… După ce se sfârşesc ecteniile, cântăm:

 

Sedealna

Glas 2

Ne-ntâmpini mereu cu acoperământul tău şi grabnic ne scapi din boală şi din patimă, pe cei ce strigăm:  Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne, tămăduire iute trimiţând,

Stăpână, scăparea cea preagrabnică.

 

Cântarea a IV-a

(Auzit-am, Doamne).

Stih: Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Pe cei care chemându-te cer, Împărăteasă, milostivirea ta îi auzi, ceea ce L-ai născut pe Miluitorul muritorilor.

Stih: Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Năvălirea vrăjmaşilor, o, Împărăteasă, şi uneltirea lor risipeşte şi dă linişte celor ce râvnesc acoperirea ta.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vindecare preagrabnică dai, Împărăteasă, celor ce suferă; pentru care cu osârdie îţi cântăm cântare de laudă.

Şi acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Chezăşie nădejdilor şi zid mântuirii agonisindu-te, Născătoarea Celui milostiv, ne tămăduim de toată patima.

 

Cântarea a V-a

(Luminează-ne pe noi)

Stih: Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Norii m-au cuprins, ai ispitelor, Stăpâna mea, dă-mi ajutorul tău, Curată, degrab, aducătoarea Mântuirii muritorilor.

Stih: Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Scapă-i şi acum din primejdie pe robii tăi, Împărăteasă, Maica lui Dumnezeu, dând mântuire tuturora ce te laudă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stinge-ne degrab focul patimii cu apele solirii tale, Maică, la Fiul tău, că Apa vie ai izvorât-o din pântece.

Şi acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Vindecă şi-acum toată boala credincioşilor, purtând de grijă, Maică, robilor tăi, şi sănătate dă-le iute cu solirea ta.

 

Cântarea a VI-a

(Rugăciunea voi vărsa către Domnul).

Stih: Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

De moarte şi de necaz izbăveşte-i pe cei care ţi se roagă, Fecioară, şi năvălirea vrăjmaşilor, iarăşi, îndepărteaz-o degrab de la turma ta, Împărăteasa tuturor, că putere ai, Maica Stăpânului.

Stih: Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Scăpare nedezminţită te cunosc şi liman de mântuire, Fecioară, norii ispitelor iute gonindu-i şi dezlegare făcând datoriilor, a celor deznădăjduiţi minunată nădejde, Stăpâna mea.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Durerea şi răutatea m-au ajuns; nu e trupului meu vindecare; ci ceea ce pe Izvorul vieţii, pe Ziditorul, purtat-ai în pântece, din boală izbăveşte-mă şi îmi dă sănătate, Stăpâna mea.

Şi acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Pricină a mântuirii de rele te avem, Împărăteasă-a-toate, la tine, dar, alergăm cu credinţă şi dezlegare luăm cu solirea ta; pentru aceasta şi acum stricăciunea şi răul goneşte-ne.

şi aceste două tropare

Necazul, Prealăudată, şi boala şi neputinţa alungă-le tuturor ce vin la icoana ta A-toate-Împărăteasă numită.

Născut-ai netâlcuit pe Cuvântul, Fecioară Maică, pe Carele prin cuvânt în pântece L-ai luat, lucrând mântuire la toată lumea.

Şi preotul rosteşte ecteniile, apoi cântăm:

 

Condacul

Glas 2

(Păzitoarea creştinilor nebiruită)

Păzitoarea celor ce cu râvnă te laudă Solitoarea cea nedezminţită la Fiul tău, nu îi trece pe păcătoşii care te cinstesc, ci sileşte, Maică, la Hristos şi milostiv ni-L fă degrab, că strigăm cu osârdie: Roagă-te, Preacurată, şi-ajută-ne ca o bună, ceea ce pururi izbăveşti din primejdie pe robii tăi.

Şi numaidecât Prochimenul. Glas 4

Pomeni-voi numele tău întru tot neamul şi neamul (de două ori).

Stih: Ascultă fiică şi vezi, şi pleacă urechea ta, şi uită poporul tău şi casa părintelui tău, şi va pofti împăratul frumuseţea ta.

Pomeni-voi numele tău întru tot neamul şi neamul.

Preotul:

Şi pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm.

Strana:

Doamne miluieşte (de trei ori).

Preotul:

Înţelepciune, drepţi, să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace tuturor.

Strana:

Şi duhului tău.

Preotul:

Din Sfânta Evanghelie de la Luca citire. Să luăm aminte!

Strana:

Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie.

Şi citeşte preotul Evanghelia (Luca I, 39-49,56).

În zilele acelea, sculându-se Maria, s-a dus în grabă la munte, într-o cetate a lui Iuda; şi a intrat în casa lui Zaharia şi a îmbrăţişat pe Elisabeta. Şi cum a auzit Elisabeta glasul Mariei, a săltat pruncul în pântecele ei; şi s-a umplut Elisabeta de Duh Sfânt şi a strigat cu glas mare şi a zis:  Binecuvântată eşti tu între femei şi  binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? Că iată, cum veni glasul tău în urechile mele, a săltat pruncul de bucurie în pântecele meu. Şi fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul. Şi a zis Maria:  Măreşte sufletul meu pe Domnul şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu. Că a căutat spre smerenia roabei Sale; că iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie măriri Cel puternic, şi sfânt numele Lui. Şi a rămas Maria împreună cu ea ca la trei luni; apoi s-a înapoiat la casa ei.

Strana:

Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie.

Şi îndată:

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Părinte, Cuvântule, Duhule, Treime în Unime, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Şi acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Pentru mijlocirile Născătoarei-de-Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Stihul:  Milostive, miluieşte-mă Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea.

Şi podobnica aceasta

Glas 6. (Cu totul nădejdile)

Dăruieşte-ne degrab milele tale bogate, Maica Ziditorului, din toată primejdia ridicându-ne, c-ai unit Domnului firea omenească şi din moarte o ai slobozit; vezi-ne, dar, şi-acum şi tămăduieşte pe robii tăi, iertare datoriilor de la Fiul tău mijlocindu-ne, să-ţi cântăm totdeauna: Bucură-te, Maica lui Hristos, mângâierea celor ce plâng, cu tine este Domnul.

Preotul:

Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta, cercetează lumea Ta cu milă şi cu îndurări, înalţă fruntea drept-slăvitorilor creştini şi trimite peste noi milele Tale cele bogate, pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei-de-Dumnezeu şi pururea-Fecioarei Maria, cu puterea cinstitei şi de-viaţă-făcătoarei Cruci, cu ocrotirile cinstitelor, cereştilor netrupeşti Puteri, cu rugăciunile cinstitului, slăvitului proroc, înainte-mergătorului şi botezătorului Ioan, cu ale sfinţilor, slăviţilor şi întru-tot-lăudaţilor apostoli, cu ale celor între sfinţi Părinţilor noştri, mari dascăli a-toată-lumea şi ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de-Dumnezeu-Cuvântătorul şi Ioan Gură-de-Aur, Athanasie, Chiril şi Ioan cel Milostiv, Patriarhii Alexandriei, Nicolae al Mirelor Likiei, Spiridon al Trimithundei, de-minuni-făcătorul, ale sfinţilor, slăviţilor marilor-mucenici Gheorghe de-biruinţă-purtătorul, Dimitrie de-mir-izvorâtorul, Theodor Tiron şi Theodor Stratilat, ale sfinţiţilor-mucenici Haralambie şi Eleftherie, ale sfinţilor, slăviţilor şi bine-biruitorilor mucenici, ale cuvioşilor şi de-Dumnezeu-purtătorilor Părinţilor noştri, ale sfinţilor şi drepţilor dumnezeieşti-părinţi Ioachim şi Ana, ale Sfântului (numele) a cărui pomenire o săvârşim astăzi şi ale tuturor sfinţilor, rugămu-Te, mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi păcătoşii, care ne rugăm Ţie, şi ne miluieşte pe noi.

Strana:

Doamne miluieşte (de 12 ori).

Preotul:  Cu mila şi cu îndurările şi cu iubirea-de-oameni ale Unuia-Născut Fiului Tău, cu Care eşti binecuvântat împreună cu Preasfântul şi de-viaţă-dătătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Strana: Amin.

Cântarea a VII-a

(Feciorii lui Israil)

Stih: Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Străluceşti ca un soare în icoana ta, Maică a Ziditorului, şi mântui în primejdii pe robii tăi, Stăpână, cu purtarea de grij-a ta, că pe Hristos L-ai născut, Mântuitorul lumii.

Stih: Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Născătoare curată·de Dumnezeu socotindu-te mântuire luăm, scăpând, Împărăteasă, din toată neputinţa, şi strigăm Ziditorului: bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Bogăţie şi strajă şi scăpare, Stăpână, avem icoana ta, cinstindu-o cu râvnă, că râuri de minune izvorăşte de-a pururea, şi lăudăm pe Hristos, pe Cel născut din tine.

Şi acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Îngrijeşti sufleteşte şi trupeşte, Stăpână, de moştenirea ta şi dai tămăduire cu dragoste de maică cuprinzându-L pe Fiul tău şi cu putere solind celor ce vin la tine.

Cântarea a VIII-a

(Pe Împăratul Ceresc)

Stih: Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Pentru solirea Împărătesei-a-toate, nu mă trece, Hristoase, cu vederea, pururi să Te laud, a-toate-Împărate.

Stih: Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Tămăduire celora care te roagă dăruieşti, de-Dumnezeu-Născătoare, care şi îţi cântă Naşterea negrăită.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dumnezeiescul Mir, Cel născut dintru tine, din cinstita ta icoană, Stăpână, mirul minunii pururi îl izvorăşte.

Şi acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Norii ispitei, Împărăteasă-a-toate, şi-a vrăjmaşilor nebună mânie alungă şi scapă-i pe cei care te cântă.

Stih: Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-L şi preaînălţându-L întru toţi vecii.

Pe Împăratul Ceresc, pe Care Îl laudă Oştile Îngereşti, lăudaţi-L şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Cântarea a IX-a

Întâi Irmosul, fără stih

Fecioară Preacurată, cei mântuiţi prin tine de-Dumnezeu-Născătoare te mărturisim, cu netrupeştile Cete pe tine mărindu-te.

Apoi troparele

(Cu adevărat de-Dumnezeu-Născătoare)

Stih: Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Pricină nesmintită a mântuirii noastre cei muritori, Preacurată, pe tine te ştim, de-Dumnezeu-Născătoare, Maica Stăpânului.

Stih: Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Nu trece cu vederea lacrimile mele, ceea ce suliţa morţii, Stăpână, ai frânt, de-Dumnezeu-Dăruită, cu zămislirea ta.

Stih: Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Atoată bucuria – bucură-te – vasul, că bucuriei Plinirea O ai născut, şi din necazuri, Stăpână, ridică-i pe robii tăi.

Stih: Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Pe cei care aleargă la tine, Preacurată, îi mântuieşte şi apără-i pururea, că pe Hristos-Mântuirea purtat-ai în pântece.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu raza feţei tale, ca odinioară, de pâcla patimilor izbăveşte-mă, că te vestesc născătoare·a Razei Părintelui.

Şi acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

De rele şi durere şi toată neputinţa tămăduieşte-i pe cei cere suferă, care şi cer, Preacurată, acoperirea ta.

Şi îndată:

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare-de-Dumnezeu, cea pururea-fericită şi preanevinovată, şi Maica Dumnezeului nostru.

Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără-de-asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare-de-Dumnezeu, te mărim.

Megalinariile

Cerurile toate le covârşeşti şi toată zidirea, Născătoare-de-Dumnezeu, că luând în tinefocul Dumnezeirii te-ai arătat, Fecioară, car purtător-de-foc.

Maică Împăratului cerului fiindu-I, Fecioară, covârşeşti cu adevărat făpturile toateşi te cinstim cu toţii, A-toate-mpărătesă pe tine ştiindu-te.

Vezi-mi neputinţa, Stăpâna mea, vezi-mi şi necazul, Născătoare-de-Dumnezeu, vezi-mi, Preacurată, a inimii durere şi şterge-mi, ca o bună, fărădelegile.

Gândurilor tot întunericul, Maică a Luminii, luminează-mi cu harul tău, până să m-apuce cumplitul ceas al morţii, şi stării ceĭ dea dreapta învredniceşte-mă.

apoi a Botezătorului

Al Domnului slavei Botezător, sfeşnice curate al Luminii Celei cereşti, sfeşnicul aprinde-mi, pe cel al minţii mele, cel stins cu trândăvia, şi luminează-mă.

şi, cea din urmă

Cu toate oştirile Îngereşti, cu Botezătorul, cu Apostolii cei slăviţi, si cu tot Soborul Sfinţilor, Stăpână, Fiului tău te roagă toţi să ne mântuim.

Apoi

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără-de-moarte, miluieşte-ne pe noi (de trei ori).

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre; Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte (de trei ori).

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer, şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean.

Preotul: Că a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Troparul Icoanei

Glas 4

(Degrab ne întâmpină)

Pe cei ce cu dragoste icoana ta o cinstesc, cerând cu evlavie dumnezeiescul ei har, auzi-i de-a pururea; toată împresurarea risipeşte-le grabnic, turma ta o păzeşte de primejdia toată, a-toate-Împărăteasă·şi Maică a Domnului.

Preotul rosteşte:  Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila ta, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte şi celelalte ectenii, iar strana răspunde la fiecare:  Doamne miluieşte (întreit). Apoi se face otpustul mic.

Preotul:

Slavă Ţie, Dumnezeule, nădejdea noastră, slavă Ţie.

Strana:

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Doamne miluieşte (de trei ori). Părinte, binecuvântează.

Preotul:

Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei şi Preanevinovatei Maicii Sale, ale sfinţilor, slăviţilor şi întru-tot-lăudaţilor Apostoli, ale sfinţilor, slăviţilor şi bunilor-biruitori Mucenici, ale sfinţilor şi drepţilor dumnezeieşti-părinţi Ioachim şi Ana, ale Sfântului (numele) a cărui pomenire o săvârşim astăzi şi ale tuturor Sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi, ca un bun şi de-oameni-iubitor.

Şi închinându-ne icoanei Născătoarei-de-Dumnezeu, cântăm

Troparul Icoanei

Glas 4

(Degrab ne întâmpină)

Pe cei ce cu dragoste icoana ta o cinstesc, cerând cu evlavie dumnezeiescul ei har, auzi-i de-a pururea; toată împresurarea risipeşte-le grabnic, turma ta o păzeşte de primejdia toată, a-toate-Împărăteasă şi Maică a Domnului.

Apoi Prosomia aceasta

Celor ce cad la icoana ta, o, Împărăteasă-a-toate, Maică a Domnului, cerându-ţi solirile la Împăratul Hristos, potoleşte-le patima, goneşte-le boala, durerile trupului grabnic stingându-le, pururi să-ţi aducem cântare, Maica Dumnezeului nostru, lauda cea mare a Creştinilor.

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia şi necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o înalţ, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.

şi troparul acesta pe glasul întâi

Pentru rugăciunile tuturorSfinţilor Tăi, Doamne, şi ale Născătoarei-de-Dumnezeu, pacea Ta dă-ne-o nouă şi ne miluieşte pe noi, ca un singur Îndurat.

Preotul încheie, zicând:

Pentru rugăciunile sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi.

Strana: Amin 

15-10-2024


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu