Zeci de mii de pelerini au participat și anul acesta la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. Mitropolitul Teofan a subliniat că pelerinii pot fi înțeleși doar de cei care manifestă același dor de Dumnezeu ca ei. Sfânta Liturghie a fost oficiată la altarul exterior din proximitatea Catedralei Mitropolitane de un sobor de ierarhi condus de Înaltpreasfințitul Părinte Nichita, Arhiepiscop de Thyateira și de Marea Britanie. Întaltpreasfinția Sa a vorbit la predică despre importanța pelerinajului în viața creștinilor, oferind-o drept exemplu pe Sfânta Parascheva. La hramul de anul acesta au fost așezate spre închinare, alături de moaștele Sfintei Parascheva, și moaștele Sfântului Pantelimon de la Mănăstirea Sf. Pavel din Muntele Athos.
Pelerinaj cu cinstitul cap al Sfântului Gheorghe de la Cernica în Arhiepiscopia Sibiului
Arhiepiscopia Sibiului organizează în perioada 12‑21 octombrie 2024 un pelerinaj închinat sărbătorii Sfinților Mărturisitori Ardeleni (21 octombrie), prin care marchează 275 de ani de la momentul în care Cuviosul Gheorghe a plecat ca tânăr din localitatea natală pentru a‑și afierosi viața lui Dumnezeu. În cadrul pelerinajului va fi adusă racla în care se păstrează cinstitul cap al Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani, de la mănăstirea ilfoveană Cernica, Arhiepiscopia Bucureștilor, potrivit unui comunicat transmis de Biroul de presă al Arhiepiscopiei Sibiului. În zilele de 12 și 13 octombrie, racla va fi așezată în Catedrala „Sfânta Treime” din Sibiu; în zilele de 13‑15 octombrie, va fi adusă la biserica din Gura Râului din județul Sibiu, unde va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu, iar a doua zi Sfânta Liturghie. În ziua de 14 octombrie, după evenimentele dedicate hramului bisericii mici a parohiei va fi oficiată Taina Sfântului Maslu. În perioada 15‑17 octombrie, moaștele vor fi așezate spre închinare la Biserica „Sfânta Vestire” din Jina, urmând să fie săvârșită Taina Sfântului Maslu, iar a doua zi Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihai și Gavriil”. Itinerarul duhovnicesc va continua în perioada 17‑19 octombrie la biserica din Sibiel. În ultima zi, 21 octombrie, sfintele moaște vor ajunge la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (Brata) din Săliște.
A fost finalizat Codul etic al Federației Filantropia
Consiliul director al Federației Filantropia, împreună cu o parte dintre reprezentanții organizațiilor membre, au finalizat redactarea unui Cod etic al acestei organizații de tip federativ. Participanții au lucrat pe echipe, valorificând experiența fiecăruia. Membrii comisiei au adus corecturi și amendamente, asigurându-se ca acesta să fie aprobat în forma finală. Codul etic este compus din 15 capitole împărțite în 3 părți, fiecare realizată de câte 3 membri ai Adunării Generale. Textul va fi înaintat Părintelui Patriarh Daniel și prezentat în plenul Adunării Generale a Federației Filantropia, care va avea loc la Chișinău în perioada 11-13 noiembrie 2024. Pe lângă finalizarea Codului etic, au fost discutate și alte subiecte importante, printre care sursele de finanțare din fondurile norvegiene și agenda întâlnirii de la Chișinău. Federația Filantropia este unica organizație de tip federativ din Patriarhia Română și are în componență organizații filantropice eparhiale, inclusiv din eparhii aflate în diaspora.
Teologi și medici au discutat la Palatul Patriarhiei despre sensul suferinței și actul medical
Simpozionul internațional „Pastorația și îngrijirea bolnavilor – misiune și slujire a semenilor” este organizat de Sectorul teologic-educațional din cadrul Administrației Patriarhale, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte, în perioada 8-11 octombrie. Tematica se încadrează în cea a Anului omagial-comemorativ 2024 în Patriarhia Română, dedicat pastorației și îngrijirii bolnavilor și sfinților tămăduitori. Prima sesiune a zilei, cu tema „Forme ale pastorației și îngrijirii bolnavilor în Sfânta Scriptură”, a fost moderată de pr. prof. dr. David Pestroiu, prodecan al Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București. Pr. lect. dr. Cosmin Daniel Pricop, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, a susținut referatul „Dinamica vindecărilor Mântuitorului Iisus Hristos. O perspectivă exegetic‑narativă”. „Nici o vindecare nu are valoare în sine, ci are întotdeauna o funcționalitate teologică. Prin intermediul fiecărei vindecări se pronunță un anumit adevăr legat de Mântuitorul Iisus Hristos, de lucrarea Lui, de puterea Lui”, a spus Părintele Lector Cosmin Daniel Pricop. Prof. dr. Sebastian Moldovan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu a susținut a doua prelegere, cu titlul „Sensuri ale suferinței în viziunea Sfântului Maxim Mărturisitorul și actualitatea lor”. În textele sfântului, autorul prezentării a identificat trei sensuri providențiale ale suferinței individuale – penitențial, corectiv‑preventiv și exemplar – și a explicat că uneori suferința are și un sens comunitar – prin care oamenii sunt invitați să-și exerseze iubirea de semeni. Pr. conf. dr. Gheorghe Holbea, prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă din București, a prezentat referatul „Vindecarea duhovnicească a imaginației de închipuirile pătimașe în contextul tehnologiei digitale”. Conf. dr. Adrian Lemeni, directorul Școlii Doctorale a Facultății de Teologie Ortodoxă din București, a susținut prezentarea „Dragostea întru Hristos – temei al slujirii aproapelui încercat prin suferință”. În a doua parte a zilei, au mai avut loc două sesiuni cu tema „Rolul credinței în actul terapeutic”, moderate de pr. conf. dr. Gheorghe Holbea, respectiv de conf. dr. Adrian Lemeni. În această secțiune, prezentările au fost susținute de medici: prof. dr. Irinel Popescu, prof. dr. Miron Alexandru Bogdan, conf. dr. Radu Țincu, pr. Horia Nicolae Prioteasa, prof. dr. Camelia Diaconu, pr. Ștefan Mindea și dr. Lidia Anca Kajanto.
Documentarul „Martirul Unirii” realizat de Trinitas TV este disponibil online
Trinitas TV a anunțat într-un comunicat de presă, că documentarul „Martirul Unirii” despre Protoiereul Alexandru Baltaga este disponibil online. Filmul documentar „Martirul Unirii. Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia” este disponibil gratuit pentru public pe site-ul
martirulunirii.trinitas.tv. Televiziunea Patriarhiei Române a mai anunțat încheierea proiectului „Martirul Unirii”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României. Proiectul s-a desfășurat în perioada iunie – octombrie 2024, în parteneriat cu Mitropolia Basarabiei, Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova și TVR Moldova. Premiera filmului documentar a avut loc la Cinematograful Odeon din Chișinău, în data de 27 septembrie 2024, în prezența reprezentanților Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, a partenerilor proiectului și a peste 300 de participanți. De asemenea, filmul a fost difuzat în premieră simultan de către TVR Moldova și Trinitas TV, în data de 28 septembrie 2024.
Linkuri la știri:
Un tânăr convertit de la Islam la Ortodoxie este voluntar al Sfintei Parascheva -
Basilica