Mănăstirea Sfântului Efrem din Nea Makri a fost salvată de foc, acesta ajungând până la zidul mănăstirii, a anunțat, pe Facebook, Doxologia, după ce și pompierii români au ajutat la lupta cu incendiile de vegetație din regiunea greacă Attica, în apropierea cunoscutei mănăstiri. Atât Mănăstirea Nea Makri, cât și Mănăstirea Penteli au fost evacuate preventiv, scrie Orthodoxia News Agency. Pe fondul temperaturilor ridicate, lipsei precipitațiilor, umidității reduse și vitezei vântului, incendiile s-au dezvoltat cu repeziciune, afectând suprafețe considerabile. Focarele, care se întind pe mai mulți kilometri pătrați, s-au apropiat de zonele rezidențiale, iar, în unele situații, incendiile au cuprins și locuințe. Misiunile pompierilor români au constat în protejarea și stingerea locuințelor, precum și în limitarea incendiilor de vegetație. Aceștia au acționat neîntrerupt, pe toată durată a nopții de duminică spre luni cu 3 mașini de stingere incendii de pădure, 1 mașină de stingere de mare capacitate (10.000 l apă), precum și 1 cisternă de 30.000 l. În perioada 1 august – 15 septembrie 2024, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, participă, pentru al patrulea an consecutiv, cu modulul național specializat de stins incendii de pădure, în vederea consolidării rezilienței autorităților elene în gestionarea acestui tip de risc.
Părintele Serafim Rose, un californian cu o minte strălucită, a descoperit Ortodoxia la maturitate, după aprofundarea gândirii orientale. După ce a făcut această descoperire, s-a devotat cu totul acestei căi, devenind monah și lucrând neobosit pentru promovarea adevărului Ortodoxiei în lumea contemporană. Numele său de mirean era Eugene. S-a născut în 13 august 1934 la San Diego, California. Tatăl lui era educat în credința romano-catolică, dar a trecut la protestantism datorită soției. Dotat cu un intelect remarcabil, el a căutat adevărul în filosofia apuseană, apoi în gândirea orientală, pentru care a învățat limba chineză, atât cea veche, cât și cea modernă, obținând, în 1961, titlul de master în Limbi orientale. Cu toate acestea, nu simțea o împlinire reală în plan sufletesc. „De-a lungul cercetărilor mele de ani de zile, m-am mulțumit să mă aflu deasupra tuturor tradițiilor, dar fiind oarecum credincios acelora”, scria el. „Totuși, când am intrat într-o Biserică Ortodoxă pentru prima oară (o biserică rusească din San Francisco), s-a întâmplat ceva cu mine ce nu mi se mai întâmplase în nici un templu budist sau în vreun alt templu oriental. Ceva în inima mea mi-a spus că eram acasă, că toată căutarea mea luase sfârșit.” Eugene a primit Botezul ortodox în 1962, în Catedrala Rusă din San Francisco, unde a devenit curând ucenicul Sf. Ioan Maximovici, Arhiepiscop de San Francisco, și și-a dedicat viața mărturisirii și propovăduirii Adevărul Ortodoxiei către contemporanii săi din America.
Împreună cu un tânăr rus, Gleb Podmoșenski, a întemeiat o obște misionară, închinată celui dintâi sfânt ortodox din America, Sfântul Gherman din Alaska. În 1969, frăția s-a instalat la Platina, în California, continuând munca de tipărire și publicare de scrieri despre credință. În 1970, a fost tuns în monahism, iar în 1977 a fost hirotonit diacon, apoi ieromonah. Din pustiul californian, Părintele Serafim Rose a scris numeroase cărți și reviste care prezentau tezaurul înțelepciunii ortodoxe pe înțelesul lumii contemporane. A scris mai ales despre duhurile și curentele de gândire care fac ravagii în Occident, de la darwinism la New Age. S-a mutat la cele veșnice în 2 septembrie 1982, la doar 48 de ani. Era atât de strălucitor în sicriu, încât copiii nu se puteau desprinde de el, mărturisesc cei care l-au cunoscut. Scrierile Părintelui Seraphim Rose sunt traduse în multe limbi și au fost publicate și în România.
Mănăstirea Hozeva l-a cinstit sâmbătă, 17 august, pe Sf. Ioan Iacob de la Neamț, ocrotitorul sfântului așezământ, printr-o Priveghere de toată noaptea oficiată de Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului. Din sobor au mai făcut parte Mitropolitul Isihie de Capitolia și Arhimandriții Vartolomeu și Hristodul de la Biserica Sfântului Mormânt al Domnului din Ierusalim. „Dumnezeul Cel Preamărit în sfatul sfinților ne-a adunat la Sfânta Mănăstire Hozeva, de pe Valea Pârâului Cherit, în apropiere de Iordan, unde și Profetul Ilie, omul lui Dumnezeu, a stat ascuns, ca să cinstim sfânta pomenire a Părintelui nostru întru Sfinți Ioan cel Nou Hozevitul din România”, a spus Patriarhul Teofil în cuvântul de învățătură. „După cum se știe, Lavra Hozeva a devenit școală a mântuirii și scară a virtuților în Hristos, care conduce spre Împărăția Cerurilor. Aceasta se datorează faptului că aici s-au evidențiat, între numeroșii sfinți martiri și cuvioși, marii asceți și învățători în Hristos Gheorghe și Ioan de la Hozeva – cel din urmă devenit episcop al Cezareei Capadociei (sec. V d. Hr. – n.red.).” „Moaștele neatinse de stricăciune și frumos mirositoare ale Părintelui Ioan (Iacob) cel sfințit sunt o mărturie incontestabilă că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă (Romans 5,5)”, a continuat Preafericirea Sa. „Pomenirea de astăzi a Sfântului Ioan Iacob în sfântul așezământ de la Hozeva ne strălucește vesela lumină a păcii lui Hristos. Și spun asta, deoarece, conform Sf. Ap. Pavel, Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii (1 Cor. 14,33)”.
Să ne rugăm acestui luminător al Mănăstirii Hozeva și al districtului Iordanului, stea călăuzitoare a Bisericii, precum și Preabinecuvântatei Născătoare de Dumnezeu, să fie ocrotitori neclintiți ai mântuirii sufletelor și trupurilor noastre, astfel ca pacea lui Dumnezeu, care covârșește orice minte, să păzească inimile voastre și cugetele voastre, întru Hristos Iisus (Filipeni 4,7)”, a încheiat Patriarhul Teofil al III-lea. Sf. Ioan Iacob de la Neamț s-a nevoit 24 de ani în Țara Sfântă, atât pe Valea Iordanului, cât și în Pustiul Iudeii, la Hozeva. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinților în 1992, cu numele de Sfântul Ioan Iacob de la Neamț.
SUA: Numărul convertirilor la Ortodoxie a crescut. Studiu.
Numărul convertirilor la Ortodoxie a crescut în SUA, în anii 2022-2023, potrivit unui studiu publicat luna aceasta. Cele mai multe persoane au vârste cuprinse între 30-39 de ani și sunt necăsătorite. Majoritatea vin din la Ortodoxie din Protestantism, arată cercetarea. Studiul a fost realizat de Institutul de Studii Ortodoxe de la Colegiul „Sfântul Constantin” – Houston, în 20 de parohii ortodoxe din 15 state. Cifrele arată că numărul de convertiri a fluctuat foarte puțin în perioada 2013-2019, a fost o scădere notabilă în 2020, pe fondul pandemiei, urmată de o creștere evidentă în 2022-2023. Numărul mediu de convertiri din 2013 până în 2021 s-a situat în jurul valorii de 89 de persoane. În perioada 2022-2023, numărul mediu de convertiri pe an în eșantion a crescut la 155. Studiul a fost realizat în 2023, având doar date parțiale pentru acest an. Reprezentanților de parohii li s-au solicitat statistici începând cu anul 2013.
Convertiri în Europa. Migrația forței de muncă și libera circulație au favorizat creșterea numărului de ortodocși în zone ale Europei unde numărul lor era infim. Deutsche Welle arată că sunt aproximativ 4 milioane de ortodocși în Germania, față de doar 1,5 milioane în urmă cu zece ani. Tot mai multe Botezuri de adulți au loc în Peninsula Scandinavă, conform informațiilor oferite de Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord. În Anglia, în ultimii patru ani și jumătate, peste 260 de persoane s-au convertit la Ortodoxie, în programul „Descoperă Ortodoxia” al Arhiepiscopiei de Thyateira și Marea Britanie.
Întrunirea Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania, Austria și Luxemburg (ATORG) va avea loc în perioada 11 – 13 octombrie 2024, la Viena. ATORG îi invită pe participanți să descopere cum pot fi îndepărtate singurătatea și egoismul, atât din perspectiva valorilor și învățăturilor biblice, cât și din cea a învățăturilor practice ale Ortodoxiei. Întâlnirea va avea ca teme de dezbatere: „Suferinţa de singurătate. Rolul tânărului de azi în a o îndepărta. O perspectivă biblică”, susținută de Părintele Profesor Stelian Tofană și „Despre dragostea în Hristos şi despre egoism”, susținută de Monahul Pimen Vlad, se arată pe site-ul ATORG. Părintele Stelian Tofană este slujitor la Catedrala Ortodoxă din Cluj-Napoca, profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Babeș-Bolyai” și director adjunct al Centrului de Studii biblice din cadrul aceleiași universități. Este, de asemenea, membru în organizații și societăți profesionale – Studiorum Novi Testamenti Societas (SNTS), Uniunea Bibliștilor din România (UBR) – și autor a mai multor cărți, printre care amintim: „Introducere în Studiul Noului Testament”, în trei volume și „Iisus Hristos, Arhiereu veșnic, după Epistola către Evrei”. Monahul Pimen Vlad, starețul Schitului Lacu din Muntele Athos și al Chiliei „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” de la același Schit este cunoscut pentru vloggurile sale cu privire la explicarea credinței ortodoxe, disponibile pe pagina O chilie athonită, cât și în social media. Totodată, este autorul mai multor cărți de învățătură creștin ortodoxă: „Învățături de la Muntele Athos”, „Bucuria de a dărui” sau „Iertarea”. Întâlnirea va fi găzduită de Biserica „Pogorârea Sfântului Duh și Sfântul Ștefan cel Mare”, sub coordonarea preotului paroh Emanuel Nuțu. Programul poate fi consultat pe site-ul ATORG, iar cei interesați pot completa formularul de înscriere până în data de 30 septembrie 2024.
sursă știri: basilica
Linkuri la știri:
O nouă biserică românească a ajuns în Italia: Structura va fi gata la finalul lunii - Basilica
Preotul Răzvan Ionescu din Paris: Acasă sunt aici, unde mă vrea Dumnezeu - Basilica