Sfanta Lumina de la Ierusalim

Minunea continuă cu Sfânta Lumină de la Sfântul Mormânt Despre Sfânta Lumină.

Este ceva autentic? O aprind cu brichetele? Fiți atenți la asta. Din păcate, noi nu vedem ceea ce se întâmplă sub nasul nostru, înaintea ochilor noștri. De ce? Pentru că ne-am deprins să vedem lucrurile așa cum ne place nouă.

Și din păcate, așa a fost mereu. Încă din vremea lui Hristos. Luați aminte! Hristos a făcut o minune. A dăruit lumină unui orb! Au văzut asta fariseii, rabinii, învățătorii legii și s-au aruncat asupra orbului ca să „acopere” minunea, ca să se treacă sub tăcere minunea, ca să i se minimalizeze importanța. Și merg să-i întrebe pe părinții lui: „E fiul vostru?” Nu cumva e cineva care-i seamănă și vede? În vreme ce fiul vostru e orb din naștere. Părinții s-au speriat de frica de a fi respinși din societate, de a nu putea face cumpărături, de a fi lipsiți de toate serviciile publice. Însă cum să spună că nu e fiul lor orbul care acum vede? Și în loc să spună: „Da, e fiul nostru”, au spus: „E matur, întrebați-l voi.” Vrând-nevrând, au întrebat orbul care acum vedea: „E cu neputință ca acest om [Hristos], să fie om bun. E păcătos. E așa și pe dincolo! Încetează să mai vorbești despre Hristos!” Și orbul spune: „Dacă e păcătos, nu știu, eu una știu, că am fost orb și acum văd!” De ce nu o vedeau fariseii? Îl cunoșteau, era matur. De cel puțin 20 de ani îl vedeau că era orb. Copilaș orb, a crescut orb fiind, s-a maturizat în aceeași situație.

De ce nu puteau vedea minunea? Din același motiv pentru care nu pot vedea „evlavioșii” de astăzi minunea luminii care se aprinde singură. Precum aceia care atunci au pus sub semnul întrebării minunile lui Hristos. Acest lucru îl făceau cei din rândul preotilor. Și acum există preoți care ies și dau interviuri jurnaliștilor, [cum că] Patriarhul aprinde cu bricheta lumânările, și toate acestea sunt basme. Ce îi împiedică să vadă adevărul din moment ce trăiesc acolo? Ceea ce i-a împiedicat pe farisei să vadă atunci minunile. Ceea ce ne împiedică și pe noi astăzi să vedem minunile sfinților contemporani. Și știm doar să-i criticăm, și nu știm ce vorbim în defavoarea lor.

Ce brichetă? Ce lucruri fără sens! Pe lângă faptul că noi avem mărturia, l-am cunoscut pe acel om, singurul care a reușit așa ceva, un grec din Pont – ei sunt luptători -, cu mari peripeții, cu mari osteneli, cu mari supărari. A traversat toată Asia – din Pont pentru a merge la Ierusalim -, ca să se călugărească, părintele Mitrofan, și a scris o cărticică, nu a scris-o el, a povestit-o și altcineva a transcris-o. O cărticică micuță cu titlul „Am văzut Sfânta Lumină”.

Ce a facut el? Nu vă puteți imagina prin ce uneltiri a reușit să rămână închis în Sfântul Mormânt. Cu ce uneltiri a reușit să-și convingă Starețul că a părăsit Ierusalimul și nu va fi acolo când Patriarhul iese să spună „Veniți de primiți lumină”, căci reușise să se strecoare, rămânând ascuns în spatele unui șir de candele care sunt în interiorul Mormântului Sfânt, într-o mică adâncitură. Cu riscul de a cădea în capul Patriarhului, pentru că era mistuit de curiozitate, a fost acolo ani de zile și mereu s-a întrebat… Ce este acea lumânare pe care o pune Patriarhul în Evanghelie? Are oare vreun material inflamabil și aprinde lumânările, batjocorindu-ne astfel?

A stat înăuntru toată noaptea, îl vede pe Patriarh intrând, încerca să nu miște candelele pentru că ar fi fost vai de el, îl vede pe Patriarh ținând lumânările deasupra Sfântului Mormânt și descrie o scenă copleșitoare. Cum a început o lumină albastră să se învârtă în aer… El încerca să nu cadă de acolo. Descrie cum această Lumină a aprins lumânările Patriarhului, Patriarhul începe să plângă și a ieșit cântând: „Veniți de primiți lumină din lumina cea neînserată.” După mai mulți ani, un negru a reușit să se ascundă acolo, dar l-au descoperit și l-au bătut măr.

Poate că cineva s-ar îndoi, însă cum să nu crezi când vezi că Patriarhul e înăuntru așteptând ca Lumina Sfântă să-i aprindă lumânările, și Lumina Sfântă iese afară – mi-a povestit-o un prieten care a trăit [minunea]. Am văzut, spune el, o lumină albastră care ne-a aprins lumânările, a aprins lumânările oamenilor, nu pe ale Patriarhului. Cum se poate să se fi aprins un mănunchi de 33 de lumânări pe o parte și un alt mănunchi de 33 de lumânări pe partea cealaltă? El ținea două mănunchiuri. Cu ce brichetă s-au aprins toate acestea? Era o mulțime de oameni… Cu ce brichetă ar fi putut să aprindă toate acele lumânări?

Patriarhul, dinăuntru, cine știe de ce, poate nu se simțea bine, poate nu se spovedise, nu știm, dar lumânările lui nu s-au aprins. Iar după ce Focul a aprins lumânările oamenilor, a intrat apoi și a aprins și lumânările Patriarhului. Iar Patriarhul iese: „Veniți de primiți lumină!” Ce lumină? O primiseră cu toții deja.

De ce nu văd aceasta toți cei ce locuiesc acolo? Și învinuiesc Biserica, jurnaliștii și prezentatorii TV! Din același motiv pentru care nici fariseii nu au văzut lumina [vederea] pe care Hristos a dat-o. Inimile noastre se împietresc datorită egoismului și mândriei noastre.

M-au găzduit în Atena două persoane, oameni de știință. Au reușit să se afle de Paști înăuntrul Sfântului Mormânt, în acea curte mare. Aceasta are o platformă ridicată, cam de înălțimea acestei mese, în fotografii, am observat-o. Și are bare. Este o porțiune lungă și îngustă, ei se aflau acolo sus și puteau să vadă toată lumea. „Și în fața noastră erau o mulțime de arabi,” povesteau ei, și ei așteptau să iasă Patriarhul și să primească Lumina Sfântă. Și pe când așteptau să audă „Veniți de primiți lumină” de la Patriarh, ceva s-a întâmplat… … și oamenii au fost șocați. Au luat foc și s-au aprins lumânările unui arab. Acesta s-a speriat atât de mult, căci nu se aștepta să i se aprindă lumânările, încât a început să tremure și să strige de frică. Celorlalți le era teamă că îi vor cădea lumânările din mâini. Și dintr-odată a început și el să sărbătorească, a ieșit afară să dea și prietenilor săi arabi Lumina Sfântă. Până să spună Patriarhul „Veniți de primiți lumină” jumătate din cei din biserică și toți arabii din afară deja primiseră Lumina. Despre ce brichete să fie vorba? Și totuși, se vobește despre brichete… …chiar și în rândul ce poartă sutană.

Eu locuiesc la o Chilie. O dată am găzduit un director de bancă. Acesta era dintr-o familie din Atena ce vizita adeseori Sfântul Munte și scrisese și o frumoasă broșură. Vă pot spune chiar și cine sunt… „Pe acel director de bancă, familia noastră l-a luat cu noi, părinte, la Ierusalim, în speranța că își va veni în fire și va deschide ochii.” „Nu vrea să accepte nimic. E un ateu înrăit! Cu totul necredincios!” Ei, l-au dus la Ierusalim de Paști. A acceptat să meargă zicând că pentru el va fi ca o excursie, va vedea lucruri frumoase. Așa că s-a dus.

Au intrat, se apropia momentul pogorârii Luminii Sfinte când… – chiar el mi-a povestit – „Mi-am spus în sinea mea, lui Dumnezeu: Dacă exiști, nu îmi pasă de lumânările Patriarhului, dacă toate acestea sunt adevărate. Și îmi opresc privirea pe o candelă dintre miile de candele de aici…” – nu știu dacă ați fost vreodată acolo, Sfântul Mormânt este un spațiu imens cu candele nenumărate. A spus că și-a oprit privirea pe o candelă. „Doar dacă aprinzi această candelă voi recunoaște că Tu exiști și că toate acestea sunt adevărate” a spus el. Patriarhul iese: „Veniți de primiți lumină din Lumina cea neînserată.” El povestește: „Mă uitam la el cu un ochi, dar nu îmi luam privirea de pe candelă. Și o scânteie zboară de pe lumânările Patriarhului, traversează acea distanță uriașă, trece peste toate celelalte candele și o aprinde pe cea la care se uita directorul de bancă. Dar, văzând aceasta, mândria ne războiește, nu suntem binevoitori…

„Nu!”, spuse el. Dacă este adevărat, atunci să aprinzi și candela aceea de dincolo.” Și își întoarce privirea sprea miile de candele din direcția opusă și își fixează din nou atenția asupra unei singure candele. Și scânteia pornește de la candela ce o aprinsese, traversează toată acea distanță și aprinde candela pe care el o fixase cu privirea. Și i-am spus: „Bucură-te că nu sunt eu Dumnezeu! Ți-aș fi dat cu candela în cap. În loc de lumină ai fi văzut toate constelațiile și galaxiile.”

Așa suntem noi. Și ceea ce vedea nu putem crede pentru că logica le va scoate afară. Nu este logic. Nu este logic ca Dumnezeu să se întrupeze, să moară și să învieze sau ca noi să ne împărtășim cu El și să devenim trupul Lui prin Botez și Sfânta Împărtășanie. Nu este logic. Dar este adevărat și o știm deoarece prin trăire cunoaștem. Dacă nu trăim aceste realități, nu vom ajunge să le cunoaștem. Dacă el nu ar fi spus: „Vreau această candelă. Nu, o vreau pe cealaltă”, nu mi-ar fi spus plângând și tremurând – și mi-a spus-o în trapeză, unde eram, în mănăstire.

Deci când preotul spune: „Iată, Mirele vine”, când spune: „Cămara Ta, Mântuitorule, o văd…”, să zicem și noi: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește pre noi.” Și această înfricoșătoare frază din Evanghelie: „Cred, Doamne. Ajută necredinței mele!” „Ajută-mă în necredința mea.” Căci până și credința poate fi clătinată. Da, diavolul îndoielii încearcă să clatine credința creștinilor. Până acum, diavolul și demonii lui atacau creștinii. Acum, pentru prima dată, atacă credința creștinilor. Nu vă îndepărtați de credința ortodoxă.

Și dacă cineva te întreabă; „Ce credință este aceasta?” Să nu fii înduplecat să răspunzi. Nu ai nevoie de argumente. Toți cei ce „teologhisesc” se fac de râs. Ce vei face atunci? Ce vei spune? Kolokotronis [conducător al Revoluției de la 1821] a fost întrebat: „Care este credința ta?” Ceea ce mărturisește Biserica mea.” „Care este credința ta?” Te vor întreba ei. „Credința lui Paisie, a lui Efrem din Katounakia, a Sfântului Porfirie, a lui Efrem din Arizona, a Sfântului Nectarie.”

Nu începeți cu argumente. Credința noastră este credința ortodoxă ce a fost păstrată vie cu râuri de sânge, până astăzi. Lăsați-i să spună fiecare ce vrea. Lăsați-i să vă acuze că sunteți „talibani”, că sunteți înapoiați, sau prea progresivi, sau ecumeniști, sau trădători. Cuvintele lor să vă intre pe o ureche și să vă iasă pe cealaltă. Veți spune: „Hristos a murit pentru mine. Este rândul meu să mor pentru El.”

Și veți vedea că, de acum înainte, veți învăța că nu există moarte. Deoarece Hristos a înviat. De acum înainte veți învăța că acești sfinți care au murit, pentru că ni se arată și ne vorbesc și fac minuni, pentru că ni se arată și ne vorbesc, pur și simplu nu putem să o spunem doar cu cuvântul, trebuie să o trăiți voi înșivă. Nu așteptați să aflați de la mine sau de la altcineva că sfinții sunt vii și că noi vorbim cu cei morți. O veți trăi personal și mintea poate nu o va înțelege, dar tu veți ști că este adevărat, ați trăit-o la nivel personal. Iar cunoașterea este putere.

Paști cu bucurie! Înviere bună! Și să ne mai întâlnim cu bine!

Pr. Nikon Athonitul

chilieathonita.ro