Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Predici. Cateheze. PastoraţieNr. vizualizari: 237

Indrumarile Sfantului Andrei Saguna privind pastoratia bolnavilor

Tags: bolnavi; pastoratie; duhovnic; filantropia;
 
În activitatea sa pastorală și misionară în Transilvania secolului al 19-lea, Sfântul Ierarh Andrei Șaguna și-a îndreptat atenția spre preoții din Ardeal și spre toate categoriile de credincioși ortodocși. În scrierile sale, dar și în activitatea sa de Mitropolit al românilor din Ardeal, a îndemnat la rugăciune pentru bolnavi și la ajutorarea lor.

Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, a rămas în istorie prin marile sale realizări pe plan bisericesc, politic, educațional și cultural. În cei 25 de ani de păstorire a sa în Transilvania, Sfântul Andrei Șaguna avea să schimbe radical soarta românilor ortodocși din reînființata Mitropolie a Ardealului. A rămas cunoscut în istorie pentru mari realizări în Transilvania și pentru proiectele sale care au dus la emanciparea poporului român de aici.

O implicare deosebită a avut Sfântul Ierarh Andrei Șaguna şi în pastorație și duhovnicie, arătând o grijă firească față de nevoile spirituale și materiale ale preoților și credincioșilor. Un om al rugăciunii, așa cum mărturisesc în scrieri contemporanii săi, un om smerit, dar conștient de vocația sa de păstor al românilor din Transilvania, Sfântul Andrei Șaguna a fost un ierarh cu o atenție permanentă față de cultul din bisericile ortodoxe ardelene, de păstrarea învățăturii ortodoxe și față de implicarea preoților în îndrumarea duhovnicească a credincioșilor. Pentru a fi alături de oameni și mai ales pentru a-i călăuzi spre cele sfinte, marele ierarh a redactat și publicat cărți de pastorală și de cult pentru preoții din Transilvania, mai ales că la acea vreme slujitorii sfintelor altare de aici nu aveau prea multe cărți de acest fel, așa cum aveau frații de peste munți.

„Duhovnicul fără întârziere să alerge la bolnav”

Atenția deosebită pe care o acorda Sfântul Andrei Șaguna pastorației bolnavilor este evidențiată în îndemnurile sale către preoți din mai multe scrieri. Ierarhul a fost conștient că pastorația bolnavilor cerea calități duhov­nicești aparte și o pregătire continuă a preoților din parohii. În „Manual de studiu pastoral”, apărut la Sibiu în anul 1872, „compus și editat” de Sfântul Ierarh Andrei Șaguna și tipărit la tipografia arhidiecezană, înființată tot de marele ierarh, preoții aveau să găsească îndrumările sale pentru pastorația bolnavilor. Încă de la primele rânduri, Sfântul Andrei Șaguna subliniază nevoia ca preoții să arate față de bolnavi nu doar o atenție deosebită, ci sentimente de compasiune și iubire: „Duhov­nicul are a se purta cu creștinul, care s-a îmbolnăvit spre moarte, cu cea mai mare iubire și compătimire către el și către casnicii lui. La asemenea întâmplări i se oferă Duhovnicului prilejul cel mai bun a se arăta omenos și prietenos, căci de-o parte pe bolnav trebuie să-l pregătească către o moarte creștinească, iar de altă parte a mângâia pe soția și copiii muribundului”.

Credincioșii sunt îndemnați de ierarh să anunțe preoții din timp că au în familiile lor bolnavi, pentru ca boala lor să nu le afecteze starea mintală și dialogul cu preotul să nu poată fi posibil: „Însă și casnicii bolnavului sunt datori a înștiința pe păstorul sufletesc despre bolnav de timpuriu, până când este la minte sănătos și Duhovnicul fără întârziere să alerge la bolnav și să se apropie de patul muribundului cu blândețe, îm­bărbătându-l cu nădejdea în Dumnezeu, care este îndurat și poate să dea și celui mai grav bolnav însănătoșire, dar totodată spunându-i că ora morții nimeni nu o știe, să-l pre­gătească pe el la mărturisire și la pocăința pentru păcate și către primirea sfintei cu­minecături pregătite în Joia Mare și păstrată pe masa mare a altarului și apoi să citească rugăciunile prescrise în Evchologhionu pentru bolnavi”.

Filantropie în pastorația bolnavilor

Preoții sunt îndemnați de Sfântul Ierarh Andrei Șaguna să viziteze bolnavii ori de câte ori este nevoie și să se roage pentru aceștia. De asemenea, în astfel de situații, preoții sunt îndemnați să nu aștepte plată de la familie, ci să arate milă și înțelegere față de necazurile păstoriților: „Și dacă n-a răposat în ziua următoare sau mai trăiește mai multe zile, Duhovnicul împlinește datoria sa dacă adeseori va cerceta pe bolnav la patul durerilor și dacă se va strădui să mângâie pe el. Așișderea Duhovnicul își împlinește datorința sa și-și câștigă inimile poporenilor săi dacă sub dure­rea bolii va îndrepta către soție, copii și alte rude ale bolnavului cuvinte de mângâiere, prin urmare Duhovnicul, la caz de moarte, trebuie să fie către familia duioasă a răposatului cu filantropie și cu răbdare în privința răsplătirii ostenelii sale; aceasta să o facă pentru folosul său, adică, ca știind poporenii lui că el este milos către cei duioși și sărmani, îl vor iubi și onora și nu-i vor rămâne nerecunoscători către servițiurile pe care el le face lor ca păstor sufletesc”.

Sfântul Maslu și rugăciunea

În altă lucrare de Teologie pastorală tipărită în 1857 la Sibiu, cu litere chirilice, intitulată „Teologia pastorală pentru preoți de lege ortodoxă răsăriteană”, Sfântul Ierarh Andrei Șaguna îi îndemna pe preoții care administrau Taina Sfântului Maslu celor bolnavi să le spună credincioșilor bolnavi că, prin credință puter­nică și rugăciune, această Sfântă Taină poate aduce vindecare.

„A învăța pe cel ce cere Taina aceasta, cum că ungerea cu sfântul untdelemn, când se primește cu credință și cu nădejde tare în ­Iisus Hristos, dă tămăduire neputinței și iertare păcatelor celor lucrate. (…) Drept aceea, bolnavului înaintea sfințirii untului de lemn să se caute pre sine cu adevărata pocăință, și mărturisindu-și păcatele, să primească dezlegarea. Lângă aceasta se cuvine și despre aceea a sfătui pe cel bolnav ca să-și predea viața sa în voia Domnului, și să socotească de cele viitoare, cum are a sta ­înaintea Judecătorului a toate, Dumnezeu; să nu sloboadă din ochii gândului pe Iisus Hristos, Mântuitorul nostru”.

Îndemnurile ierarhului sunt argumentate cu citate din Sfânta Scriptură și au un bogat conținut teologic și duhovnicesc. Nu întâm­plător ierarhul avea să așeze un adevărat tratat despre rugăciune, de zeci de pagini, chiar după capitolul dedicat Tainei Sfântului Maslu. Rugăciunea însoțește viața creștină în toate împrejurările sale, inclusiv în perioada de boală, „căci toți de comun și fiecare sunt datori a se ruga Domnului, precum pentru sine, așa și pentru alții”.

Ajutoare pentru „schilavi și neputincioși”

După cum sublinia părintele academician Mircea Păcurariu în lucrarea „O viață închinată Bisericii și neamului – Sfântul Ie­rarh Andrei Șaguna”, apărută la Editura Andreiana, Sibiu, 2012, starea materială a eparhiei conduse de Sfântul Andrei Șaguna nu i-a permis acestuia acțiuni filantropice de anvergura celor din eparhiile din Țara Românească sau Moldova. Cu toate acestea, ierarhul a găsit soluții pentru a veni în sprijinul preoților și credincioșilor săi, atunci când era mare nevoie. Mărturie stă un docu­ment de la 13 octombrie 1849, în care le cerea protopopilor și preoților o listă cu bolnavii, cu „cei care au rămas schilavi și neputincioși” în urma conflictelor din timpul Revoluției de la 1848. Cu aceste liste, autoritățile de stat de la acea vreme aveau să le ofere ajutor acestor bolnavi. Un an mai târziu, în grija sa deosebită față de victimele Revoluției de la 1848, Sfântul Ierarh Andrei Șaguna îi ruga pe protopopi să organizeze colecte în parohii pentru a ajuta orfanii și văduvele celor căzuți în lupte. 

 

Articol de Ștefan Mărculeț pentru Ziarul Lumina

06-03-2024
Citeste si:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu