Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Viaţa duhovnicească. MilosteniaNr. vizualizari: 53

Bolile protoparintilor Adam si Eva

Pr. Adrian Agachi
Tags: pacat; raiul; boli;
 
Căderea lui Adam a condus imediat la apariția bolilor și a morții. În Rai, înainte de ispita șarpelui și gustarea din pomul cunoștinței binelui și răului, nu au existat nici suspinele bolilor, nici realitatea cruntă a morții. Iar ceea ce Adam și Eva urmau să trăiască în universul pe care ei îl întunecaseră prin păcat nu putea fi prevăzut de nici unul dintre ei, putea fi doar întrezărit din cuvintele amare rostite de Dumnezeu Însuși.

Este frumoasă exprimarea vechilor basme româ­nești în care ni se vorbeș­te despre Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana, imagini nepieritoare ale protopă­rinților Adam și Eva. Și ni se mai spune despre „tinerețea fără bătrâ­nețe” și „viața fără de moarte” promise, de regulă, lui Făt-Frumos, care trebuie să se ferească de un singur lucru, să respecte o unică poruncă: să nu treacă de o graniță, să nu deschidă o ușă veșnic ferecată...

Dar, asemenea lui Adam, nici Făt-Frumos nu se poate abține - ceea ce este interzis pare mai vrednic de dorit decât tot ceea ce rămâne permis. Iar după ușa ferecată se arată moartea, după granița încălcată vin boala și întristările, iar Făt-Frumos se transformă într-un bătrân asemenea multora, pe fața și trupul căruia se incrustează pecetea neiertătoare a timpului, care, asemenea unei rugini necruțătoare, șterge imaginea imaculată a veșni­ciei și apropie umbra întunecată a morții. La fel s-a întâmplat și cu Adam și Eva. Dumnezeu i-a spus lui Adam pe când era încă singur, iar Eva nu fusese creată: „Din toți pomii din rai poți să mănânci, iar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreșit!” (Facerea 2, 16-17).

Un avertisment ignorat

Avertizarea a fost clară de la bun început. Moartea pândea în spatele pomului cunoașterii. Veșnicia încălzea pomul vieții. Dar dacă, din al doilea pom, nici Adam, nici Eva nu au apucat să guste, din primul au îndrăznit să o facă. Iar consecin­țele s-au văzut imediat. Însă, dacă ar fi avut răbdare și ar fi păzit porunca, atât Adam, cât și Eva ar fi avut parte și de viață veșnică, și de înțelepciune fără sfârșit, așa cum spune Sfântul Efrem Sirul: „Dumnezeu nu voia să-i dea cununa fără osteneală: două cununi a așezat pentru Adam ca răsplată pentru luptă, doi Pomi urmau să încununeze biruința sa. Dacă ar fi biruit și numai pentru o clipă, ar fi mâncat dintr-unul și ar fi fost viu, ar fi mâncat din celălalt și ar fi dobândit cunoștință; ar fi avut o viață nevătămată și o înțelepciune neclintită” (Sf. Efrem Sirianul, Imnele Raiului 12, 17, trad. de diac. Ioan I. Ică jr., Sibiu, Ed. Deisis, 2010, p. 106).

Însă șarpele (diavolul) a promis ceea ce nu putea să ofere și a înșelat cu ușurință cuplul primordial spunându-i Evei: „Nu, nu veți muri! Dar Dumnezeu știe că în ziua în care veți mânca din el vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul” (Facerea 3, 4-5). Din momentul în care Eva a gustat și l-a convins și pe Adam să guste au apărut în firea lor ceea ce noi astăzi numim afecte: foamea, setea, simțirea frigului și a căldurii. S-au grăbit să se îmbrace, cu frunzele de smochin, dar nu realizau încă adâncimea pierderii lor, drumul fără întoarcere pe care apucaseră să meargă și pe care urmau să-l străbată și urmașii lor, până la venirea Mântuitorului.

Dureri, necazuri, boli, suferințe

Cea dintâi care primește mustrarea este Eva, iar cuvintele amare ale lui Dumnezeu răsună încă în mințile și inimile noastre, ale celor de azi, și vor răsuna și în timpul generațiilor viitoare. „Voi înmulți mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naște copii; atrasă vei fi către bărbatul tău și el te va stăpâni” (Facerea 3, 16). Această înmulțire a necazurilor cuprinde tot spectrul bolilor, suferințelor, durerilor emoționale care lovesc, în primul rând, în natura delicată, sensibilă a femeii. De asemenea, nașterea unui nou copil s-a dovedit și încă se dovedește drept o încercare grea. În trecut, sarcina putea să pună capăt vieții multor femei din cauza infecțiilor sau a poziționării greșite a copilului. În prezent, încă există sarcini „toxice” sau cu complicații care presupun repaus total sau tratamente intense pentru a putea fi duse la bun sfârșit. În aceste condiții, cuvântul lui Dumnezeu s-a împlinit întru totul.

Cât despre Adam, el este lovit prin dificultățile muncii și perspectiva apropiată a morții. „Pentru că ai ascultat vorba femeii tale și ai mâncat din pomul din care ți-am poruncit: «Să nu mănânci», blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrănești din el în toate zilele vieții tale! Spini și pălămidă îți va rodi el și te vei hrăni cu iarba câmpului! În sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care ești luat; căci pământ ești și în pământ te vei întoarce” (Facerea 3, 17-19). Munca devine, pentru Adam, concentrarea noilor sale suferințe. Va trebui să depună efort, să lupte, tot mai slăbit, mai bolnav, mai neputincios, cu un pământ care nu-i va mai înfățișa cu ușurință roadele sale, ci îl va pune la grea încercare, îl va osteni până la capăt când, odată sfârșit, îi va îmbrățișa trupul pentru a-l descompune în țărâna din care a fost creat. De asemenea, lui Adam, și nu Evei, i se descoperă realitatea înfiorătoare a morții, precedată de boli, necazuri și multe suferințe. Adam este cel dintâi care privește în față moartea implacabilă, care-l va răpune la vârsta biblică de 930 de ani, fiind depășit doar de Matusalem, cel care urma să trăiască 969 de ani la doar câteva generații distanță de protopărintele întregii omeniri.

Însă tot în cuvintele lui Dumnezeu se găsește și o mângâiere: vestirea venirii Mântuitorului Iisus Hristos, care se ascunde în spatele mustrării șarpelui (satanei): „Duș­mănie voi pune între tine și între fe­meie, între sămânța ta și sămân­ța ei; aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul” (Facerea 3, 15). Și tot în cuvintele Sfântului Efrem Sirul găsim dezlegarea și mângâierea suferințelor și nepu­tin­țelor moștenite de la Adam și Eva până în prezent: „Scris este despre Adam: «În ziua în care vei mânca, vei muri» (Facerea 2, 17), dar el n-a murit în ziua în care a mân­cat; a fost dezbrăcat numai de slava sa, ca zălog al morții, a fost izgonit din rai și chinuit de gândul morții. Dar noi mâncăm viața care este în Hristos; Trupul Său înlo­cuiește roadele pomului, iar altarul Său grădina Edenului; Sângele Său nevinovat ne curăță de blestem, și așteptăm viața viitoare întru nădejdea învierii (Romani 8, 23-25); umblăm deja într-o viață nouă (Romani 6, 4), căci trupul lui Hristos și altarul Său sunt zălog pentru noi” (Sf. Efrem Sirianul, Imnele Păresimilor, Azimelor, Răstignirii și Învierii, trad. de diac. Ioan I. Ică jr., Sibiu, Ed. Deisis, 2010, pp. 100-101).

 

Ziarul Lumina

03-02-2024
Citeste si:De acelasi autor:


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu