Cu câtă patimă și trudă
Se-ntrec mai toți s-ajungă-n față,
Ca mulți să vadă și s-audă
O nouă formă și-o povață !
Oglinda lor e-n virtualitate,
Se zbat pentru mai marele nimic;
Se folosesc și ei de realitate,
Doar să se-nalțe înc-un pic.
Și golul se mărește-n fiecare,
Cu cât mai mult l-ar umple...
Nevoia inimilor, lăsată-n amânare,
Adoarme’n zgomote, prin tâmple.
Poveștile se-nalță pe-un tron de adevăr,
Și adevărul e ascuns cu jenă.
Noi, cei care nu-ntoarcem capul după umăr,
Ne batem cu minciuna în arenă
Dar bătălia e cu cel nepovestit,
Care înșală lumea simplă ori citită :
Că Dumnezeu și totul e un mit
Și vrea spre nihilism s-avem calea sucită .