UCRAINA: Moaștele Sfintei Teodora, la schimb cu rămășițele unor eroi naționali
Declarația comună emisă în urma ședinței comune a guvernelor Ucrainei și României, derulată miercuri la Kiev arată că moaștele Sfintei Teodora de la Sihla ar putea ajunge în posesia românilor. În declarație se stipulează că cei doi premieri au remarcat „importanța lucrărilor legate de organizarea căutării moaștelor Sfintei Teodora în Ucraina și a mormintelor hatmanilor Pylyp Orlyk și Ivan Mazepa din România”. Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla (7 august) a trăit pe vremea domnitorului Vasile Lupu. După trecerea la Domnul, trupul i-a rămas în peștera unde își petrecuse mare parte din sihăstrie, dar în timpul ocupației rusești a Principatelor Române a fost dusă la ansamblul mănăstiresc Lavra Pecerska din Kiev. Pentru obținerea acestor cinstite moaște au mai fost făcute demersuri și în anul 1992, la canonizarea Cuvioasei Teodora, însă fără succes.
O biserică și un cimitir din perioada Împăraților Paleologi (1259 – 1453) au fost descoperite recent în Tesalonic în preajma intrării centrale a orașului, informează Orthodoxia News Agency. Arheologii Aikaterini Kousoulas, Anastasia Linda și Charilaos Guidis au anunțat descoperirea în cadrul unei conferințe desfășurate în orașul Komotini din Grecia. Arheologii au descoperit zidul estic al bisericii, un cimitir cu aproximativ 60 de morminte și mai multe monezi care au ajutat la identificare perioadei istorice. Pe bolta lăcașului de cult a fost identificată o frescă în care este reprezentată „Frângerea Pâinii”. Au fost descoperite mai multe fragmente dintr-o frescă în care a fost pictată Maica Domnului Platytera (Împărăteasa Cerurilor). De asemenea, a fost descoperită și Sfânta Masă. Cimitirul descoperit este de unul dintre cele mai mari identificate în cadrul Acropolei. Arheologii au stabilit pe baza dovezilor găsite că biserica a fost construită la începutul secolului al 13-lea.
GRECIA: La Atena a avut loc conferinţa internaţională dedicată centenarului Revistei Theologhia
La Atena a avut loc în perioada 11-14 octombrie o conferință științifică internațională, desfăşurată cu ocazia împlinii a o sută de ani de la înființarea, respectiv, apariția primului număr al Revistei ştiinţifice greceşti „Theologhia”. Evenimentul este organizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei. Tema centrală a lucrărilor conferinţei a fost „Teologia ortodoxă pe drumul către realitatea imaterială a modernității târzii”. Tema face referire la schimbările aduse de progresul tehnologiei și inteligenței artificiale în viața de zi cu zi, dar și în viața socială, politică și culturală. Evenimentul a fost deschis de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu la Catedrala Mitropolitană din Atena, în prezenţa a peste 500 de persoane. A urmat alocuţiunea preşedintelui Greciei, după care Arhiepiscopul Ieronim al Atenei s-a adresat celor prezenţi şi a vorbit despre importanţa evenimentului. Arhiepiscopul Ieronim a subliniat în cuvântul său că „Teologia este indisolubil legată de cult”. La manifestări participă conducători şi reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe, preşedintele şi prim-ministrul Greciei, personalităţi, ierarhi greci şi alţi invitaţi din Grecia şi străinătate. Biserica Ortodoxă Românăa fost reprezentată la eveniment de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, precum şi de Părintele Gheorghe Holbea, Conferenţiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti. Revista științifică „Theologhia” a fost publicată în mod continuu din 1923, cu grija şi binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei, ajungând deja la un secol de prezență în spaţiul teologic. Publicaţia reprezintă un patrimoniu valoros pentru cercetarea teologică la nivel internațional, precum și o mărturie istorică pentru teologia ortodoxă greacă.
BULGARIA: Veșmintele Sfintei Parascheva au fost primite la Veliko Târnovo
O raclă cu veșmintele Sfintei Parascheva a ajuns cu prilejul sărbătorii Sfintei Parascheva în Catedrala „Nașterea Maicii Domnului” din Veliko Târnovo, oraș în care moaștele cuvioasei au stat vreme de 155 de ani. Înaltpreasfințitul Părinte Grigorie, Mitropolit de Veliko Târnovo, a întâmpinat cu onoruri naționale delegația românească venită de la Brașov. „A trecut ceva timp de când am construit o biserică închinată Sfintei Cuvioase Parascheva, iar acum prin binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, am primit ca dar un veșmânt al sfintei ce va rămâne permanent în catedrala noastră”, a spus IPS Grigorie. „Mulțumim Preafericirii Sale pentru darul de mare preț și suntem recunoscători Bisericii Ortodoxe Române pentru ca păstrează sfintele moaște și că ne întâmpină cu bucurie când venim în pelerinaj”, a subliniat ierarhul.
Ceremonia a început prin schimbarea drapelelor celor două națiuni, română și bulgară și a continuat cu slujba de Te Deum. „Acest eveniment este așteptat de locuitorii din Veliko Târnovo de ani de zile. Sfânta Parascheva este cinstită ca ocrotitoare și binefăcătoare a cetății, nu doar de locuitorii orașului, ci de întregul popor bulgar”, a spus Daniel Panov, primarul orașului Veliko Târnovo. Veșmintele au plecat din Brașov spre Bulgaria cu o delegație a Federației Transportatorilor și Serviciilor Publice din România. Manifestările au avut binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Preafericitului Părinte Neofit, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare, precum și ale Mitropoliților Teofan al Moldovei și Bucovinei, Naum de Ruse, Laurentiu al Ardealului și Grigorie de Veliko Târnovo.
SPANIA: Prima vizită oficială a unui Patriarh Ecumenic
Organizația Tineretul Ortodox Român din cele două Americi (Romanian Orthodox Youth of the Americas – ROYA) a desfășurat în Canada, în perioada 6 – 9 octombrie, congresul său anual. Întrunirea a avut loc în apropierea Mănăstirii Înălțarea Sf. Cruci și Sf. Efrem cel nou din Mono, Ontario, la Centrul Bisericii Copte The Valley of the Mother of God Christian Retreat Center, se precizează pe site-ul Mitropoliei celor două Americi. La întâlnire au participat peste 60 de tineri din Statele Unite și Canada. IPS Nicolae și PS Ioan Casian au luat parte la acest eveniment. Mitropolitul Nicolae al celor două Americi a vorbit în predică despre faptul că „Hristos ne-a arătat un drum: intrăm pe ușa bisericii la botez, devenim creștini, și tot avansăm către Altar ca să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Mântuitorului, spre iertarea păcatelor și viața de veci. Deci noi nu căutăm teoretic veșnicia, veșnicia se oferă aici prin cuvântul Evangheliei, prin întâlnirea cu Hristos, în Biserică și mai ales prin hrănirea cu Trupul și Sângele Lui noi gustăm deja veșnicia”. „Voi trebuie să ieșiți din Biserică după Sfânta Liturghie cu înțelegerea și cu trăirea că îl duceți pe Hristos în lume, duceți veșnicia în lume. Noi îl oferim pe Hristos oamenilor prin cuvântul nostru, prin purtarea noastră, prin îndrăzneala de a mărturisii că suntem creștini”, a subliniat ierarhul.
ELVEȚIA: Mănăstire care înființează o școală românească pentru copii și adulți
Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Elveția a înființat de curând în apropierea sa Școala românească „Sfântul Grigorie Dascălul”. Clădirea viitoarei școli românești a fost cumpărată cu sprijinul Departamentului de Stat pentru Românii de Pretutindeni și urmează a fi renovată. Scopul școlii este de a contribui la păstrarea și afirmarea identității spirituale și culturale a românilor în diaspora. Întregul proiect urmărește dotarea și modernizarea spațiilor utile pentru a putea fi implementate diverse programe educative. A fost semnat deja un contract cu biroul de arhitectură care va realiza planurile de amenajare și transformare a clădirii. În cei zece ani de existență, mănăstirea din Elveția a derulat diverse manifestări cu caracter de promovare a patrimoniului românesc, activități de spiritualitate, educative, culturale, sociale și caritabile. O primă activitate din cadrul Școlii „Sfântul Grigorie Dascălul” va fi organizarea unor cursuri de muzică psaltică pentru copiii şi adolescenţi.
Linkuri la știri
20-10-2023