Cea mai veche rugăciune cunoscută dedicată Maicii Domnului este Ὑπο την σην ευσπλαγχνίαν (Sub milostivirea ta), imn aparținând Sfintei Liturghii din veacul al III-lea, fiind scris în limba greacă în jurul anului 250 d. H.
În anul 1917, Biblioteca John Rylands din Manchester a cumpărat mai multe bucăți de papirus egiptean, printre care și una de 18 pe 9,4 centimetri, conținând textul în limba greacă al acestei rugăciuni. Mai apoi, în 1938, profesorul C. H. Roberts a publicat acest fragment, iar colegul și colaboratorul său, E. Lobel, a considerat că textul nu poate fi mai vechi de secolul al III-lea d. H., fiind probabil scris între anii 250 și 300. Acest imn a fost folosit în cultul liturgic cu multe secole înainte de a fi utilizat fragmentul din Scriptură, extins: „Bucură-te, Ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău” (cf. Luca 1, 28).
Textul papirusului:
ΠΟ
ΕΥCΠΑ
ΚΑΤΑΦΕ
ΘΕΟΤΟΚΕΤ
ΙΚΕCΙΑCΜΗΠΑ
ΕΙΔΗCΕΜΠΕΡΙCTAC
AΛΛΕΚΚΙΝΔΥΝΟΥ
ΡΥCΑΙΗΜΑC
MONH
HEΥΛΟΓ
Text reconstituit:
Ὑπὸ τὴν σὴν εὐσπλαγχνίαν καταφεύγομεν Θεοτὸκε, τὰς ἡμῶν ἱκεσίας μὴ παρίδῃς ἐν περιστάσει ἀλλ᾽ ἐκ κινδύνου λύτρωσαι ἡμᾶς, μόνη ἁγνὴ, μόνη εὐλογημένη.
Traducere în limba română:
Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu, rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în nevoie, [ci] din primejdie ne izbăvește pe noi, una curată, una binecuvântată!
Este interesant faptul că, două secole înainte de erezia nestoriană, Maica Domnului este numită Θεοτόκε, adică Născătoare de Dumnezeu. Deja în veacul al IV-lea, termenul era foarte popular în regiunea Alexandriei, fiind menționat de Sfântul Alexandru al Alexandriei, Sfântul Athanasie cel Mare, Sfântul Serapion de Thmuis și de Didim cel Orb, dar și în Arabia (Titus de Bostra), în Palestina (Eusebiu de Cezareea, Sfântul Chiril al Ierusalimului), în Cappadocia (Sfântul Vasilie cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz, Severian de Gabala). Dar și cu un veac înainte, termenul Θεοτόκος este întâlnit lucrările aparținând autorilor școlii din Alexandria.
După mărturia istoricului bisericesc Socrate (Hist. Eccl. VII, 32 – PG 67, 812 B), Origen a folosit termenul Θεοτόκος în comentariul său la Epistola către Romani. Acest comentariu s-a pierdut, din păcate. În jurul anului 250 d. H., Dionisie al Alexandriei, discipolul lui Origen, a folosit, de asemenea, termenul Θεοτὸκος într-o epistolă a sa către Pavel de Samosata. Este foarte interesant faptul că termenul nu era un concept teologic, ci era viu și popular, fiind folosit în slujbe.
Acest imn este familiar creștinilor ortodocși, fiind cântat adeseori la sfârșitul Vecerniei în vremea Postului Paștilor. De asemnea, acest imn are un rol proeminent în liturghiile bisericilor orientale și messa romano-catolică. Îl puteteți asculta aici: Sub milostivirea ta (Sursa: Chilia Buna Vestire)
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ocupă un loc aparte în cultul Bisericii noastre Ortodoxe, datorită faptului că ea este cea care L-a născut după trup pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru. Încă din primele veacuri, creștinii au cinstit-o pe Maica lui Dumnezeu, conștienți fiind de marea ei mijlocire înaintea Mântuitorului, numind-o fie Mireasă, Pururea Fecioară sau Scară către Cer, fie Apărătoare în primejdii sau Doamna Îngerilor. Ulterior, ținând cont de aceste aspecte, Sfinții Părinți au hotărât să îi dedice Maicii Domnului patru sfinte mari sărbători, după cum urmează: Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (8 septembrie), Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august).
Însă, dincolo de toate acestea, probabil cel mai important element prin care recunoaștem până în zilele noastre rolul special al Maicii lui Dumnezeu în cadrul istoriei mântuirii noastre este reprezentarea sa iconografică, reprezentare care ocupă locul imediat următor după cel al Mântuitorului, în ordinea importanței dogmatice și teologice. Pentru că mulți dintre dumneavoastră ne-ați întrebat, de-a lungul vremii, care este cea dintâi Icoană a Maicii Domnului, cine a pictat-o și dacă astăzi se mai păstrează metoda zugrăvirii originale în rândul pictorilor, am ales să dedicăm un editorial acestui subiect, în încercarea de a da un răspuns clar, sintetic, dar și edificator în egală măsură.
Așadar, înainte de toate trebuie să știm că cinstirea Maicii Domnului a luat naștere odată cu creștinismul. După Înălțarea la Cer a Domnului și începutul propovăduirii Sfinților Apostoli, din pricina persecuțiilor, creștinii primelor veacuri se adunau pe furiş la slujbele săvârșite în catacombe. Săpate în piatră, departe de agitația lumii, peșterile acestea erau atât locuri de săvârșire a cultului și a rugăciunii, cât și spațiu în care aceștia îi îngropau pe martiri și pe toți ceilalți membri ai comunității care treceau la cele veșnice. Mulți dintre ei nici nu știau să citească și, de aceea, majoritatea istorisirilor biblice legate de activitatea Mântuitorului le erau înfățișate în mod vizual, prin intermediul picturilor și al desenelor, o metodă destul de inovativă, dar de mare ajutor în vestirea Evangheliei.
Între toate aceste inscripții primare se numără și cea mai veche reprezentare cunoscută până în prezent – a Maicii Domnului cu Pruncul. Aceasta a fost descoperită în catacomba Sfintei Priscila din Roma, socotită ca aparţinând secolului al II-lea. Lângă Maica Domnului este reprezentat un profet al Vechiului Testament, care ține în mâna stângă un sul pe care a fost înscrisă prorocia legată de Nașterea Mântuitorului, iar cu mâna dreaptă arată spre steaua pictată deasupra capului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Un alt lucru pe care trebuie să îl avem în vedere atunci când ne referim la cele mai vechi Icoane ale Maicii Domnului este acela că, prima reprezentare iconografică în sens propriu – adică așa cum știm noi că arată o Icoană – îi aparține Sfântului Evanghelist Luca, care după Pogorârea Sfântului Duh, în urma unor revelaţii, a pictat trei tipuri de Icoane ale Maicii Domnului. Afirmația aceasta, potrivit căreia Sfântul Luca este considerat „pictorul Maicii lui Dumnezeu” prin excelență, este fundamentată pe o mărturie a lui Theodor Studitul (sec. al VI-lea), un strălucit imnograf și teolog ortodox, care spune că împărăteasa bizantină Eudoxia ar fi trimis Pulheriei, o Sfântă Împărăteasă și o mare apărătoare a credinței, un portret al Maicii Domnului, Theotokos, pictat de Sfântul Luca. Tradiția aceasta este susținută, până astăzi, de textele liturgice care îl menționează în legătură cu acest aspect: „Zugrăvind Preacinstitul tău chip, dumnezeiescul Luca, scriitorul cel insuflat de Dumnezeu al Evangheliei lui Hristos, a înfățișat pe Ziditorul a toate pe brațele tale”.
Astfel, cele trei Icoane reprezentate de Sfântul Evanghelist Luca sunt: Maica Domnului Odighitria sau „Îndrumătoarea”, în care este reprezentată cu pruncul în brațe, arătând spre El, ca o călăuză spre Dumnezeu și spre mântuire; Maica Domnului Eleusa – „Mângâietoarea”, în care Maica Domnului Îl ține pe Fiul ei, care are fața îndreptată spre ea și o mână în jurul gâtului ei sau al umărului și, nu în ultimul rând, Maica Domnului Oranta – „Rugătoarea”, reprezentare în care Maica Domnului apare cu mâinile desfăcute, fără Pruncul Iisus, în rugăciune pentru mântuirea întregului neam omenesc. Din păcate, cele trei Icoane originale ale Maicii Domnului nu s-au păstrat până în zilele noastre, însă ele au constituit adevărate repere pentru întreaga artă iconografică bizantină de mai târziu.
În ceea ce privește transmiterea, în cadrul „breslei pictorilor” – dacă o putem numi așa – a trăsăturilor fizice ale Maicii Domnului, trebuie să știm că acestea au fost transmise, din vechi timpuri, atât prin intermediul Icoanelor și al reprezentărilor din cadrul Bisericii, cât și prin mărturii scrise, care descriau elementele-cheie ale pictării Maicii lui Dumnezeu. Cea mai cunoscută descriere e acest fel îi aparţine călugărului și istoricului bizantin Nichifor Calist (secolul al XIV-lea), fiind preluată mai apoi şi de către ieromonahul Dionisie din Furna, autorul volumului „Erminia picturii bizantine” – cartea de căpătâi a oricărui pictor: „Preasfânta de Dumnezeu Născătoare a fost cu statura mijlocie, deşi unii zic a fi fost de trei coţi. Faţa o avea nici rotundă, nici ascuţită, dar întrucâtva prelungă; chipul îi era de culoarea grâului, cu părul ascuns gălbui; cu ochii vioi şi curaţi având în ei vederi (pupile) gălbui tocmai de culoarea olivelor (măslinelor), cu sprâncenele încovoiate, lungi şi puţin negre; nasul ceva cam lung, cu nările mijlocii, iar buzele trandafirii; cu mâinile lungăreţe şi cu degetele asemenea”.
În loc de concluzie, un cuvânt scurt dar mai mult decât grăitor al Părintelui Teofil Părăian, care avea mare evlavie la Maica Domnului și le spunea tuturor celor care îi ascultau îndemnurile: „Să o mărim pe Maica Domnului și să nu uităm! Ceea ce poate Dumnezeu cu puterea, poate Maica Domnului cu rugăciunea. Se poate cumva să ne părăsească Maica Domnului? Nu se poate! Pentru că este mamă, pentru că are inimă de mamă”. Urmând acest îndemn, bine ar fi să avem o Icoană a Maicii Domnului în casele noastre. La ceas de seară, stând în genunchi în fața ei, să o rugăm să ne mângâie și să ne asculte așa cum doar o Mamă poate mângâia și asculta rugămințile, necazurile, neputințele, lipsurile și toate dorurile tuturor celor care cad înaintea Icoanei ei în glas și duh de rugăciune. - Sursa: http://blog.bizanticons.ro
Atunci Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și-a deschis gura nestricăcioasă și preacurată și le-a spus: „Voia Fiului și Dumnezeului meu să fie cu mine, El este Dumnezeul meu, și Îl slăvesc și Îl înalț pe Dumnezeul părinților mei. El este Fiul meu născut din mine după trup, dar Tatăl Său e Dumnezeu, Ziditorul Maicii Sale.
De aceea doresc să mă duc la El, Cel ce dăruie tuturor ființă și viață. Și când mă voi duce la El, nu voi înceta să mă rog și să mijlocesc pentru voi și pentru toți creștinii și pentru lumea întreagă, ca Cel ce o judecă în milostivirea Sa să se milostivească de toți credincioșii și să-i întărească și să-i ducă pe calea vieții și să-i întoarcă pe necredincioși și să facă din toți o singură turmă a Bunului Păstor Care Și-a dat sufletul Său pentru oile Sale și le cunoaște, și ai Săi Îl cunosc”.
Pe când binecuvântata Maică a lui Hristos vorbea așa și-i binecuvânta, de îndată s-a auzit glasul unui tunet puternic și un nor cu adiere pașnică. Și iată că din norul strălucitor au căzut ca niște picături de rouă înmiresmată Sfinții Ucenici și Apostoli ai lui Hristos, care fuseseră adunați de la marginile pământului în fața casei Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu.
Evanghelistul și Teologul Ioan i-a primit și i-a salutat în liniște și i-a adus la Sfânta și fericita Fecioară. Nu erau numai cei 12, ci și mulți alții din numeroșii lor Ucenici aleși și făcuți vrednici de cinstea apostoliei, cum ne spune marele Dionisie Areopagitul în Scrisoarea sa către Timotei, că el însuși Dionisie și Timotei și Ierotei și alți prieteni au venit acolo împreună cu Apostolii la moartea Împărătesei. Au intrat înaintea ei și au salutat-o cu frică și cu respect…
Maica i-a salutat pe Petru și pe Pavel și pe toți ceilalți și le-a spus: „Bucurați-vă, copii, tovarăși și Ucenici ai Fiului și Dumnezeului meu. Fericiți sunteți voi care ați fost socotiți vrednici să fiți Ucenicii milostivului și slăvitului Domn și Învățător și El v-a încredințat slujirea atâtor taine și v-a ales pentru a avea părtășie la prigoanele și Patima Sa, ca să vă învredniciți să fiți uniți cu slava și Împărăția Lui, după cum v-a făgăduit și v-a poruncit Însuși Domnul slavei!”. - Cuviosul Maxim Mărturisitorul, Sursa: http://www.atitudini.com
După cum spune și Fericitul Ieronim, numele Maicii Domnului a fost de mai înainte ales, prehotărât, potrivit preștiinței și sfatului lui Dumnezeu.
Numele MARIA, derivat de la numele ebraic AIA (Prescurtare a lui IEOA, derivat din ebraicul IHWH=IEHOVA, redat de Septuaginta prin Kyrios=Domnul), care arată „Domnul”, se tâlcuiește: „DOAMNĂ”, pentru că domnește și stăpânește peste toate creaturile cerești și pământești ca Mamă a lui Dumnezeu și prin aceasta are perfecțiunea puterii, fiindcă temelia domniei e puterea și unde este domnie și stăpânire, acolo trebuie să fie în chip necesar și putere.
În al doilea rând MARIA se tâlcuiește „luminare (photismos), potrivit lui Grigorie al Neocezareii, pentru că și înțelepciunea (sophia) derivă de la lumină mântuitoare (soon phos) și este, potrivit lui Solomon, „strălucirea reflectată a unei lumini veșnice”(Sol. 7:26), de aceea numele Mariei cuprinde în el perfecțiunea înțelepciunii.
În al treilea rând Maria se tâlcuiește „Mare”(pelagos), potrivit dumnezeiescului Ambrozie, care spune: „ Maria, în ebraică, se tâlcuiește mare”, dar și în latină „Maria” înseamnă „mări”. Iar marea și oceanul sunt un simbol al bunătății și Harului lui Dumnezeu, căci așa cum marea și oceanul cuprind în sine o mulțime de ape și primesc toate râurile, în același fel și Născătoarea de Dumnezeu cuprinde în ea o mulțime de haruri și a primit toate râurile darurilor pe care le au în parte toate creaturile gândite și simțite, Îngeri și oameni împreună.
A luat de la Tatăl puterea ca o fiică a Lui, ca să săvârșească ca mamă pe pământ ceea ce săvârșește Dumnezeu ca tată în cer.
A luat de la Fiul înțelepciunea, ca Mamă a Lui, ca să știe să împace cerul și pământul și pe Dumnezeu cu omul.
A luat de la Duhul Sfânt bunătatea și Harul ca Mireasă a Lui, ca să dea tuturor creaturilor, cerești și pământești, darurile și harurile ei duhovnicești.
Cele cinci litere însemnă după unii acestea:
M – „albina”(melissa)
A – „strălucire” (auge)
R – „toiag” (rabdon)
I – „iris/curcubeu” (iris)
A – „viță” (ampelos)
Iar după alții arată aceasta:
M – Miriam, sora lui Moise, care a fost o preînchipuire a Născătoarei de Dumnezeu prin feciorie, cum spune Grigorie al Nyssei.
A – pe Ana, mama lui Samuel
R – pe preafrumoasa Rahela
I – pe preaviteaza Iudita
A – pe preaînțeleapta Abigaia
Extras din Maica Domnului și Intrările ei în Templu în tâlcuiri mistagogice — cuvinte și poeme – Sfântul Nicodim Aghioritul, Editura Deisis via http://www.atitudini.com
După ce, din nou, Sfântul Arhanghel Gavriil i-a vestit Maicii Domnului, de data aceasta, mutarea sa la Ceruri, Maica Domnului s-a dus să se roage și să își pregătească sfințit sufletul său în grădina Ghetsimani.
Despre petrecea în grădina Ghetsimani, Cuviosul Maxim Mărturisitorul, luminat de Harul lui Dumnezeu, ne relatează:
Atunci Preabinecuvântata și slăvita Născătoare de Dumnezeu Maria s-a ridicat și, plină de bucurie, s-a dus în Muntele Măslinilor ca să aducă Domnului în liniște și în lucrarea harului mulțumirea și cererile ei pentru sine și pentru întreaga lume. Urcându-se în munte, și-a înălțat mâinile și și-a închinat rugăciunile și mulțumirile lui Hristos, Fiul Său.
Atunci s-a întâmplat minune mare, pe care au știut-o cei ce s-au învrednicit de o astfel de cunoștință, și acest lucru a ajuns prin ei până la noi. În timp ce se ruga, toți pomii ce se aflau acolo s-au închinat până la pământ cinstind-o (cf. Is 55:12). Când și-a sfârșit rugăciunea și mulțumirea, plină de Domnul, s-a întors în Sion și de îndată Domnul l-a trimis pe Ioan Evanghelistul și Teologul pe un nor, căci Sfânta Fecioară dorea să-l vadă, întrucât Domnul îi dăduse porunca înfierii.
Cea binecuvântată între femei l-a văzut și s-a bucurat încă și mai mult și a poruncit rugăciunea. Și Sfânta Împărăteasă s-a rugat, iar după rugăciune l-a înștiințat pe Ioan și pe celelalte fecioare ce se aflau acolo, prin vestea primită de la înger, cu privire la mutarea ei, și le-a arătat ramura de palmier pe care i-o dăduse Îngerul. A poruncit să se gătească casa, să se aprindă candelele și cățuia cu tămâie, căci ea și-a împodobit casa ca pe o cămară de nuntă ca să-L primească pe Mirele cel nemuritor, Fiul ei mult milostiv, pentru că Îl aștepta cu o nădejde neclintită. Toți se tânguiau și plângeau de despărțirea sa de ei.
Or, sora lor, Împărăteasa și Maica Domnului, îi mângâia pe unul câte unul și pe toți împreună, le-a dat o salutare mișcătoare și le-a spus: „Bucurați-vă, copii binecuvântați, și nu faceți din mutarea mea pricină de doliu, ci umpleți-vă de bucurie și mai mare, căci aceasta vine pentru bucuria veșnică, și Harul și mila Domnului să fie cu voi pururea”.
Apoi a privit la Ioan Evanghelistul și i-a spus să dea cele două veșminte ale ei celor două văduve care o slujeau.
După aceasta a rânduit și a poruncit cum anume să fie îmbălsămat și unde să fie păstrat trupul ei preasfânt și preacurat.
Și așa el a așezat-o pe slăvita Maică a lui Hristos în sicriul ei, culcușul care până atunci, noapte de noapte, fusese scăldat de lacrimile ochilor ei pentru dragostea Fiului său Hristos și fusese luminat de rugăciunile și cererile ei. - Cuviosul Maxim Mărturisitorul, Sursa: http://atitudini.com
În perioada de post dedicată pregătirii pentru Adormirea Maicii Domnului, să nu uităm să-i aducem cât mai des laudă, mulțumire sau chiar cererile noastre cele mai arzătoare.
Alături de cea mai simplă și mai repetată rugă – „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi!” – punem la dispoziția omului grăbit alte 7 rugăciuni scurte către Fecioara Maria.
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii Tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, nenuntită!
Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu, rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în nevoie, [ci] din primejdie ne izbăvește pe noi, una curată, una binecuvântată!
Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te! Ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre.
Stăpână, stăpână primește rugăciunile nevrednicilor robilor tăi și ne izbăvește pe noi dintru toată nevoia și necazul. Toată nădejdea noastră spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu, păzește-ne sub sfânt acoperământul tău.
Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, prietena săracilor, bucuria celor mâhniți, acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul; ajută-mă ca pe un neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin. Necazul meu îl știi; deci, dezleagă-l precum voieşti, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă mângâietoare bună, ci numai pe tine, o, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în vecii vecilor. Amin.
Niciodată nu vom tăcea, de Dumnezeu Născătoare, a vesti puterile tale, noi nevrednicii, că de nu ai fi stătut înainte rugându-te pentru noi, cine ne-ar fi mântuit dintru atâtea primejdii, sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? De la Tine, Stăpână, nu ne vom depărta, că pe robii tăi pururea îi mântuieşti din toate nevoile.
Sursa: http://basilica.ro.
Citeste si: | |