Un atac virulent la adresa Bisericii Ortodoxe Romane

Părintele Profesor Mihail-Simion Săsăujan, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București, critică opiniile exprimate de Gabriel Liiceanu, Directorul Editurii Humanitas, la lansarea cărții „Biserica de stat sau Biserica în stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române (1918-2023)” de Oliver Jens Schmitt.

El combate câteva dintre afirmațiile false și tendențioase făcute de Gabriel Liiceanu, cum ar fi:

• Falsa echivalare a valorilor ortodoxe cu imperialismul rus

„Induce ideea total eronată potrivit căreia păstrarea și promovarea valorilor tradiționale și religioase ar însemna, de fapt, susținerea și promovarea valorilor imperialismului rusesc”, avertizează Părintele Mihail Săsăujan.

„Avem de-a face cu o temă profund falsă, care este utilizată în ultima lună pe numeroase pagini de Facebook, în mod exclusiv geopolitic, în contextul internațional al războiului din apropierea țării noastre, temă care vine la pachet cu critica vehementă a «ereziei etno-filetiste», fără depunerea unui minim efort de a înțelege evoluția Bisericilor Ortodoxe de-a lungul istoriei și organizarea lor pe criterii naționale autocefale în secolul al 19-lea.

„Afirmația că Biserica Ortodoxă Română, în virtutea promovării valorilor tradiționaliste, îi ține departe pe credincioșii români ortodocși de proiectul statului de drept, de valorile democrației occidentale, de ceea ce se numește o abordare cons­tructivă în raport cu destinul nostru european este absolut falsă și nocivă”, transmite părintele profesor.

Argument factual: „Valorile tradiționale și religioase ale Bisericii Ortodoxe Române s-au dovedit încă o dată concretizate în anii 2022-2023, la nivelul tuturor parohiilor ortodoxe române și al centrelor eparhiale locale și centrale bisericești, prin sprijinul necondi­ționat oferit refugiaților ucraineni din cauza vitregiei războiului, tot ortodocși și ei.”

Argument ideatic: „Valorile creștine ortodoxe cultivate în specificitatea culturii noastre românești n-au intrat nicicând în conflict cu valorile culturale europene. Religia creștină ortodoxă, cu toate componentele ei biblice, doctrinare, spirituale, morale, istorice, pedagogice, culturale etc., împreună cu limba și cultura românească, constituie pilonii de bază ai identității noastre naționale românești și europene.”

• Minciuna că nu există o istorie a Bisericii Ortodoxe Române pentru sec. XX

Argument factual: „Directorul Editurii Humanitas și autorul cărții menționate sunt invitați să caute în bibliotecile eparhiale și de stat contribuțiile istoricilor bisericești și laici care au scris pe tot parcursul secolului al 20-lea, și după anul 1989, cărți și studii esen­țiale cu privire la istoria contemporană a Bisericii Ortodoxe Române, inclusiv pe tema relației Stat-Biserică.”

Argument ideatic: „Cercetările viitoare vor aduce informații suplimentare despre rolul complex al Bisericii Ortodoxe Române în relație cu societatea românească, dar această temă de cercetare nu poate fi redusă nicidecum la concluziile părtinitoare ale directorului Editurii Humanitas, potrivit cărora ne aflăm în fața unei Biserici «cu o istorie teribil de discutabilă, deloc încântătoare și onorabilă»”.

• Minciuna că predarea Religiei în școli ar fi impusă cu forța, prin intermediul statului

„Cum să judeci «după mintea ta» statul român pentru introducerea religiei ortodoxe ca disciplină de studiu în școlile de stat din România și să nu spui nimic critic despre statul austriac, de unde provine onorabilul tău invitat, și unde religiile catolică și protestantă sunt, de asemenea, discipline de studiu în cadrul învățământului de stat?” se întreabă retoric părintele profesor.

Părintele profesor Mihail-Simion Săsăujan promite o analiză mai detaliată a cărții lansate săptămâna trecută de Editura Humanitas. Între timp, avertizează că volumul este lipsit de documentare arhivistică, nu aduce informații noi și preia selectiv informații deja publicate „pe care le rostogolește ideologic și părtinitor”.

De exemplu, autorul, profesor la Universitatea din Viena, nu menționează în bibliografia sa lucrările despre Biserica Ortodoxă Română ale profesorul emerit Ernst Christoph Suttner, care a predat la aceeași universitate.

Vasile Bănescu despre ideologizarea istoriei Bisericii: Adevărul este o Persoană vie care iubește

„Adevărul nu este o «minciună albă» atribuită recent și inept lui Iisus, ci o Persoană vie care iubește, eliberează, iartă, mântuiește”, scrie pe Facebook Vasile Bănescu.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române se referă la recenta lansare a unei istorii a Bisericii Ortodoxe Române reconstituită din fragmente și privită prin ochii unei ideologii.

Text integral:

„Biserica de stat sau Biserica în stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române, 1918-2023”
Autor – Oliver Schmitt (istoric austriac)

Titlul cărții e transparent și spune totul. Nu doar tot ce ar vrea autorul, ci inclusiv ceea ce nu vrea: volumul e un rechizitoriu sumar construit de un „procuror” al cărui scop aprioric, exclusiv și impur este condamnarea, nu elucidarea.

Din acest motiv cartea nu poate prezenta o istorie obiectivă a BOR în perioada menționată, ci doar un colaj de informații decupate din anumite documente, acuzații și judecăți morale care, în prezența obiectivității, s-ar fi oprit onest la persoane real vinovate de compromisuri, analizându-le situația în context, și nu s-ar fi extins prin nedreaptă, absurdă generalizare la nivelul unei întregi instituții compuse din oameni cu scăderi, merite, culpe și responsabilități profund diferite. Oameni, nu îngeri.

Istoria unei Biserici dintr-o țară în care nu ai trăit, ca și o istorie a totalitarismului despre care doar ai auzit și citit, nu poate fi descifrată, înțeleasă și scrisă obiectiv doar în urma lecturării unor fragmente subiectiv alese din lunga și întortocheata frază a realei istorii pe care vrei să o descrii și să o publici cu orice preț și scop perfid.

Generalizarea rămâne mereu un „păcat” strigător la cerul logicii, o siluire a acesteia, iar inculparea in corpore prin generalizare a unei instituții fundamentale a unui popor este doar o ieftină și dezonorantă manipulare.

Cu adevărat onest intelectual și moral ar fi sunat un titlu care să indice istoria critică a unei perioade în care unele (!) persoane au făcut compromisuri imposibil de scuzat, nu un titlu ticluit ideologic care include denigrator o întreagă instituție din care fac parte în mod covârșitor, ca pretutindeni, oameni obișnuiți și cuminți ce au trăit și trăiesc mereu departe de complicitatea cu politicul totalitar sau doar cinic și vulgar.

Oare tot colaboratori ai regimurilor de sinistră amintire au fost și miile de clerici ortodocși arestați, mutilați și decimați în închisori?

Tot colaboratori au fost 99% dintre slujitorii Bisericii care erau defăimați public ca retrograzi, suspecți sau ostili „orânduirii socialiste”?

Oare supraviețuitorii închisorilor comuniste, clerici sau nu, au invocat altceva decât credința în Dumnezeu care i-a sprijinit la granița dintre viață și moarte când erau torturați de ideologii criminali, ai căror urmași scuipă azi, în varianta totalitarismului soft, pe istoria unei întregi Biserici în absența căreia nu putem vorbi despre cultura și spiritualitatea românească?

Există oare în istoria recentă a umanității popoare și instituții întregi care s-au ridicat ca unul împotriva totalitarismelor moderne și au luptat până la dispariție?

În încleștarea cu orice formă de demonism politic criminal idealul este oare extincția totală?

Cu ce drept omenesc poți reproșa cuiva, oricui, absența curajului de a fi (fost) martir, tu situându-te la antipodul oricărei forme de martiraj?

Frica omenească, desigur, nu trebuie confundată cu zelotismul colaborării cinice cu diavolul, ceea ce nimeni cu simțul realității nu face.

Neliniștitoarea, primejdioasa apropiere de Putere a Bisericii (context în care apare riscul real al instrumentalizării și manipulării acesteia) a debutat încă din secolul IV, după Constantin cel Mare, și este perfect valabilă în TOATE confesiunile creștine din cauza caracterului inevitabil instituțional al acestora.

Oare cu ce autoritate morală lapidează exclusiv Biserica Ortodoxă Română cineva vizibil aliniat ideologic sau cineva declarat anticlerical și cu fobie la noțiunea de Biserică?

Răspunsurile care contează vor crește de la sine, întrucât adevărul nu poate fi permanent trucat și nici definitiv îngropat.

Dumnezeu chiar există, Hristos este Fiul Său și El a întemeiat Biserica Sa ca spațiu al îndreptării și vindecării noastre morale, nu ca utopică oază a purității absolute și colective.

Dumnezeu nu ne ispitește. Nici măcar cu puritatea. Nu El face asta, ci diavolul ideologiei din ce în ce mai intens prezent în istorie.

Adevărul nu este o minciună albă atribuită recent și inept lui Iisus, ci o Persoană vie care iubește, eliberează, iartă, mântuiește.

Abia când înțelegi asta poți ieși din ridicolul judecării creștinismului și Bisericii exclusiv cu instrumentar filozofic, ideologic sau contabil editorial.