Înainte de a intra în Sfântul Mormânt, Părintele Patriarh Teofil, alături de un sobor de ierarhi, preoți și credincioși din toată lumea, l-au înconjurat de trei ori, conform tradiției. După această procesiune, Patriarhul a dezbrăcat veşmintele arhiereşti, rămânând îmbrăcat doar cu un stihar alb. Apoi, a luat patru mănunchiuri a câte 33 de lumânări, care simbolizează numărul anilor pe care i-a trăit Hristos pe pământ. Părintele Patriarh Teofil a intrat în Mormânt, fiind însoțit de către un reprezentant al armenilor. Acesta din urmă are dreptul să stea în locul de dinaintea încăperii Sfântului Mormânt, de unde l-a putut urmări pe patriarh. Părintele Patriarh Teofil a citit o rugăciune specială, stând în genunchi și rugându-se pentru dăruirea Luminii – o adevărată binecuvântare pentru credincioși. În urma acestei rugăciuni, Lumina s-a pogorât şi s-a răspândit în Biserică, aprinzându-se totodată şi candela „neadormită” a Sfântului Mormânt. Conform Biroului de Presă al Patriarhiei Române, tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim în țara noastră, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă și în acest an.
GRECIA: A trecut la Domnul părintele Efrem, starețul Schitului „Sfântul Andrei” (Serai) – Athos
Părintele Efrem de la Serai s-a născut în aprilie 1956, în localitatea Ferres din regiunea Evros, în nordul Greciei. Numit în lume Gheorghios Ghilinis, a avut încă din copilărie dragoste pentru Dumnezeu, pentru Biserică și pentru monahism. A studiat în Tesalonic și din adolescență s-a legat duhovnicește de persoana părintelui Efrem Filotheitul – ucenic al Cuviosului Iosif Isihastul. La 21 de ani, după trecerea la Domnul a părintelui său după trup, Gheorghios Ghilinis a plecat în Sfântul Munte, la Mănăstirea Filotheu, luând binecuvântarea de a se închinovia aici. A fost tuns în monahism un an mai târziu, în 1978. În martie 1980 a fost hirotonit diacon. În 1983 a primit schima mare, iar mai apoi a fost hirotonit ieromonah. După plecarea părintelui său duhovnicesc, Efrem Filoteitul, în America, tânărul ieroschimonah Efrem a primit ascultarea de a-și asuma îndrumarea obștii. Astfel, a devenit stareț al Mănăstirea Filotheu din 1992 până în ianuarie 2001, când s-a retras în pustiu. În același an, însă, la rugămintea adresată de Mănăstirea Vatoped, a preluat conducerea administrativă și spirituală a Schitului Sfântul Andrei din Kareia - Serai. Înmormântarea starețului Efrem de la Sarai a avut loc în după-amiaza zilei de 31 martie, la Schitul Sfântul Andrei din Athos.
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a efectuat joi, 20 aprilie, o scurtă vizită în Siria, informează Orthodoxia.info. Cu acest prilej, Sanctitatea Sa s-a întâlnit cu Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient, împreună cu care a vizitat comunităţile ortodoxe din regiunea lovită de cutremur. Vizita Patriarhului Ecumenic în Siria a fost organizată de municipalitatea din Peran (Beyoğlu). În cadrul recepţiei oferite în Sala Tronului cu prilejul sărbătoririi hramului Catedralei Patriarhale din Fanar, Patriarhul Ecumenic a vorbit despre această vizită: „Ne amintim de toți cei care și-au pierdut viața și casele în recentele cutremure din Turcia și Siria. Săptămâna trecută am putut să vedem personal dezastrul din Patriarhia Antiohiei împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Ioan al X-lea al Antiohiei, care întreprindea o vizită pastorală în zona din jurul Scaunului său istoric. Încă de la începutul acestei crize, Biserica-mamă din Constantinopol a recunoscut importanța solidarității cu cei suferinzi și a organizat ajutoare umanitare. De aceea, vă rugăm să nu-i uitați din rugăciunile voastre pe cei aflați în suferință și să-i susțineți în orice mod posibil. Grija pentru frații noștri aflați în nevoie ar trebui să fie constantă și să continue cu mai multă perseverență, mai ales după ce luminile publicității încep să se stingă, deoarece nu mai fac rating în știri. În consecință, observăm că Biserica are un rol esențial în ameliorarea acestor situații sfâșietoare, colaborând cu credincioșii, cu guvernele și liderii locali și cu toți oamenii de bunăvoință. Ca urmași ai lui Hristos, suntem chemați să fim o lumină în lume, să oferim mângâiere celor suferinzi, asupriți și marginalizați”, se arată în cuvântul publicat pe fosfanariou.gr.
Preotul John Behr, profesor la Universitatea Aberdeen din Scoția, a primit vineri cea mai înaltă distincție a Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. „Crucea Nordului” i-a fost acordată de Episcopul Macarie în Paraclisul Episcopal din Bergen, Norvegia. Preasfințitul Părinte Macarie i-a conferit preotului această distincție în semn de apreciere față de întreaga sa experiență academică, pentru activitatea pastorală bogată și în special pentru „modul armonios în care a transmis în Occident tradiția terapeutică bimilenară a Ortodoxiei”. Ceremonia a avut loc, la finalul slujbei Vecerniei. Părintele Behr le-a vorbit celor prezenți despre modul în care Învierea lui Hristos transformă moartea în începutul unei noi vieți, care nu poate fi atinsă de moarte, viață care începe pentru orice creștin în clipa Botezului. Totodată, și-a exprimat bucuria de a vedea cum comunitatea românească din Bergen începe să prindă rădăcini în Norvegia dar și pentru împreuna slujire la altar cu preoți ortodocși de diferite naționalități, întru comuniunea credinței ortodoxe celei una. Preasfințitul Părinte Macarie i-a oferit oaspetului si o icoană pictată cu chipul Sfântului Cuvios Iosif Isihastul de la Muntele Athos, notează Episcopia Europei de Nord.
În Reykjavik, capitala Islandei, a avut loc prima slujbă în limba română de Înviere. Părintele Ioan Florin Florescu de la parohia românească Edinburgh (Scoția) a fost desemnat preot misionar al comunității românești din Islanda și a oficiat slujba cu participarea a aproximativ 250 de credincioși. Asociația „România Nordică Islanda” l-a susținut pe părintele Florin Florescu în demersul său și s-a ocupat de organizarea de la Reykjavik pentru slujba de Paști. Potrivit Ministerului de Externe, în Islanda trăiesc aproximativ 2.800 de cetăţeni români de emigraţie recentă.
JAPONIA: Târg de Sf. Gheorghe în Tokyo. Parohia românească deschide un magazin cu produse naturale
Biserica Ortodoxă Română din Tokyo este închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. Cu ocazia hramului, va fi organizat un târg cu produse tradiționale și va fi deschis magazinul „Mirodenia”. Târgul va fi deschis în ziua de 22 aprilie la biserica românească aflată în Kunitachi, oraș din zona de vest a metropolei Tokyo. „În cadrul târgului vom oferi spre vânzare și degustare mâncăruri românești proaspete, cum ar fi sarmale sau mititei, precum și dulciuri tradiționale precum cornulețe și cozonac. Nu va lipsi din peisaj vinul românesc, însoțit de alte băuturi tradiționale”, se arată pe site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe Române din Japonia. Tot în cadrul târgului din acest an va avea loc deschiderea oficială a magazinului „Mirodenia” al Bisericii Ortodoxe Române din Japonia. „Acesta magazin se dorește a fi specializat pe importarea produselor naturale și organice de la Mănăstirile ortodoxe din România și Grecia. Se vor putea achiziționa produse organice precum ceai românesc, miere, săpunuri și creme”. Parohia românească din Tokyo a fost înființată în 2008 și este păstorită în prezent de Pr. Daniel Corîu. În 2020, a fost sfințită biserica parohială și s-a obținut statutul de instituție juridică religioasă din partea guvernului nipon.
AUSTRIA: Va fi construită o nouă biserică pentru români
Mitropolitul Serafim al Germaniei a sfințit duminică piatra de temelie pentru viitoarea biserică din Gleisdorf, landul Steiermark, Austria. La slujbă au participat românii din împrejurimi, Franz Nöhrer, noul primar al localității St. Ruprecht an der Raab, dar și reprezentanți ai Bisericii Copte creștine din Graz, preotul Elkommos Yakaria Hanna și Amir Naquib Istfanous, responsabil cu relațiile interconfesionale. Parohia Gleisdorf cu hramurile „Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș și Sf. Ierarh Ruprecht de Salzburg” a fost înființată în ianuarie 2019, după ce a funcționat o perioadă ca filie a Parohiei Ortodoxe Române din orașul Graz. Preotul paroh, Cătălin Horvath, a reușit să achiziționeze un teren cu o suprafață de 2800 metri pătrați, cu ajutorul enoriașilor din parohie. Proiectul viitoarei biserici, concepută pentru a primi un număr de 300 de credincioși, include și un centru parohial pentru nevoile pastoral-misionare și sociale ale comunității. La finalul slujbei, toate persoanele prezente au fost invitate la o agapă pregătită de persoanele din parohie.
GERMANIA: Icoana Maicii Domnului de la Biserica Dintr-o zi a ajuns în Germania. Printre închinători, Ecaterina Dima
Icoana Maicii Domnului Mângâietoarea de la biserica bucureșteană „Sf. Nicolae Dintr-o Zi”, copie în mărime naturală a cunoscutei icoane athonite Paramithia, a ajuns săptămâna trecută la Lepzig și Dresda. Printre închinători a fost și Ecaterina Dima, fiica Părintelui Nicolae Dima de la Biserica Dintr-o zi, aflată la tratament la Dresda. Vineri seară, icoana a ajuns la Parohia Leipzig, unde a fost oficiată Taina Sf. Maslu, în prezența a numeroși credincioși de diverse naționalități: români, greci, georgieni, bulgari, ucraineni, germani și ruși s-au închinat Maicii Domnului. Sâmbătă dimineață, după Acatistul și Paraclisul Maicii Domnului Mângâietoarea, icoana a fost dusă la Parohia Dresda, unde Părintele Vasile Ioana a oficiat, împreună cu Părintele Paroh Sebastian Schipor și cu Părintele Rostislav Evenko, Taina Sfântului Maslu în trei limbi: română, slavonă și germană. Părintele Vasile Ioana le-a vorbit credincioșilor despre viața de familie și despre rugăciune și le-a dat sfaturi pentru a-și păstra identitatea spirituală în societatea actuală secularizată.Duminică, la Sfânta Liturghie din Parohia Dresda, s-au întâlnit în slujire toți clericii Bisericii „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi”, în frunte cu Părintele Vasile Ioana, bucuros că are iarăși prilejul de a sluji alături de Părintele Nicolae, tatăl Ecaterinei Dima. Originalul icoanei se află la Mănăstirea Vatoped din Sf. Munte Athos. Faptul că această copie în mărime naturală din patrimoniul Bisericii „Sf. Nicolae Dintr-o Zi” a ajuns la Dresda are o semnificație specială, legată de destinul Ecaterinei, fiica unui din preoții slujitori ai parohiei, Părintele Nicolae Dima.
Linkuri la știri:
Biserica ne este mamă - Basilica
Pastorale de Sfintele Paști ale ierarhilor ortodocși - Basilica