Cookies de analiza a traficului  Accept | (oricand puteti renunta la acceptul dat) Detalii

(oricand puteti renunta la acceptul dat)

Porunca Iubirii
Sfânta ScripturăNr. vizualizari: 311

Argumentele scripturistice ale Invierii lui Hristos

Tags: ;
 
Pastorala Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Praznicul Învierii Domnului – 2023
 

Hristos a înviat!

  1. Realitatea istorică și eshatologică a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos este dovedită în primul rând de Sfintele Evanghelii, dar și de celelalte cărți ale Sfintei Scripturi, precum și de scrierile Sfinților Părinți.
  2. Biserica nu ar fi putut lua ființă și nici nu ar fi rezistat până astăzi, dacă nu s-ar fi întemeiat pe acest adevăr al Învierii lui Hristos.
  3. Deși critica raționalistă, în special cea din secolul al XIX-lea, a pus la îndoială istoricitatea și inspirația textului sfânt, cele relatate de Sfintele Evanghelii sunt de o veridicitate probată și confirmată de mulțimea martorilor aflați încă în viață în momentul în care au fost scrise.
  4. Mărturia Sfintei Scripturi cu privire la Înviere începe cu anunțul profetic făcut de prorocii Vechiului Testament.
  5. Profețiile mesianice abundă în Cartea Psalmilor, care capătă rezonanță în Noul Testament (a se vedea psalmii 2, 15, 21, 44, 68, 71, 110 ), dar și în cărțile prorocilor; capitolul 53 din cartea prorocului Isaia anticipează cu 700 de ani Pătimirile Mântuitorului, Pătimiri care nu se încheie în suferință, ci se glorifică prin Înviere: „Își va lungi viața”, spune Dumnezeu, prin gura prorocului Isaia (53, 10) – expresie care afirmă sensul unei vieți eterne.
  6. În Noul Testament, cartea Faptele Sfinților Apostoli prezintă un buchet de cuvântări ținute de Sfântul Apostol Petru, după Învierea lui Hristos, în care este evidentă preocuparea apostolului de a asigura Învierii lui Hristos mărturia unei realități de netăgăduit.
  7. De altfel, predica apostolilor, în complexitatea ei, este un mesaj pascal care începe chiar din ziua Cincizecimii. Sfântul Apostol Petru, în predica sa din ziua Pogorârii Duhului Sfânt, pornește tocmai de la psalmii lui David pentru a le vorbi ascultătorilor, înaintea sinedriului, despre Învierea lui Hristos (Faptele Sfinților Apostoli 2, 22-35; 3, 14; 4, 10). La fel va face și Sfântul Arhidiacon Ștefan, numai că el va adăuga și alte relatări vechi-testamentare; diaconul Filip lămurește scripturile famenului din Etiopia (Faptele Sfinților Apostoli 8, 35, 37); iar mai târziu, Sfântul Apostol Pavel arată că predica Evangheliei nu poate avea în centrul ei decât Învierea lui Hristos, despre care El Însuși, în repetate rânduri, le-a vorbit apostolilor (a se vedea: Matei 17, 22-23; Marcu 8, 31; 9, 31; 10, 33-34; Luca 9, 22).
  8. Interesant este faptul că, pentru a se convinge că Iisus este Mesia, cărturarii și fariseii Îi cer „semn”, iar El le arată „semnul lui Iona”, întărind: „Precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile și trei nopți, așa va fi și Fiul Omului în inima pământului trei zile și trei nopți” (Matei 12, 39-40; 16, 4; Luca 11, 29).
  9. După incidentul de la Templu, când negustorii și zarafii au fost scoși în afara lui, iudeii I-au cerut „semn”, pentru a-i convinge de autoritatea care Îl îndreptățește să facă ceea ce făcea; Iisus le-a răspuns tot cu referire la Învierea Sa care Îi va confirma dumnezeirea: „Dărâmați templul acesta și în trei zile îl voi ridica […]. Iar El vorbea despre templul trupului Său. Deci, când S-a sculat din morți, ucenicii Lui și-au adus aminte că aceasta o spusese și au crezut Scripturii și cuvântului pe care îl spusese Iisus” (Ioan 2, 19, 21-22).
  10. De altfel, acest adevăr a fost tăinuit și în unele parabole. De exemplu, Parabola bobului de grâu este o referire la Învierea Sa: „Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă” (Ioan 12, 24). În același sens vorbește și Sfântul Apostol Pavel, pentru a dovedi realitatea Învierii lui Hristos, respectiv a învierii noastre (1 Corinteni 15, 35-38).

 

Iubiți credincioși și credincioase,

  1. Aceste semne profetice se pare că au avut un ecou mai puternic în sufletele adversarilor declarați ai lui Iisus decât în sufletele apostolilor. De aici și insistența lor pe lângă Pilat: „Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în viață: După trei zile Mă voi scula” (Matei 27, 63).
  2. Și, cu toate măsurile de precauție luate de adversarii declarați ai lui Iisus, așa cum citim în Scripturi (mormântul sigilat, gărzile de strajă la mormânt etc.), profeția nu a putut fi înăbușită. A treia zi după îngropare, în prima zi a săptămânii, Duminică, „când se lumina de ziuă”, s-a făcut cutremur mare și, pe fondul acestui cutremur, îngerul Domnului a coborât din cer ca un fulger și a răsturnat piatra de pe mormânt. Și de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau mormântul și s-au făcut ca morți (Matei 28, 1-4).
  3. Primele martore ale acestui adevăr au fost femeile mironosițe, care, dis-de-dimineață, venind să ungă trupul lui Iisus cu miresme, potrivit tradiției iudeilor, au aflat mormântul gol; atunci îngerul Domnului, care stătea pe piatra mormântului îmbrăcat în veșminte strălucitoare, le-a zis: „Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeți și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru că va merge în Galileea mai înainte de voi; acolo Îl veți vedea, după cum v-a spus” (Marcu 16, 5-7).
  4. Petru și Ioan, înștiințați de cele întâmplate, au alergat în grabă la mormânt, pe care l-au aflat gol, cu giulgiurile și mahrama puse deoparte. Abia acum, după ce au văzut, s-au luminat și au crezut profeția „că Iisus trebuia să învieze din morți” (Ioan 20, 9).
  5. Minunea Învierii Domnului este adeverită și prin arătările Sale, în intervalul celor patruzeci de zile de după Înviere, după cum subliniază Sfântul Apostol Pavel, inițial cel mai mare contestatar al Învierii Domnului, convertit însă ulterior în cel mai mare apărător: „Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce și eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; și că a fost îngropat și că a înviat a treia zi, după Scripturi; și că S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece; în urmă s-a arătat deodată la peste cinci sute de frați, dintre care cei mai mulți trăiesc până astăzi, iar unii au și adormit” – este vorba de anul 56, când a fost scrisă epistola, n.n. –, „după aceea S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor”
    (1 Corinteni 15, 3-7).

 

Iubiți credincioși și credincioase,

  1. Sfintele Evanghelii mărturisesc unanim că mai întâi Hristos S-a arătat, chiar în dimineața Învierii, Mariei Magdalena (Marcu 16, 9), când a aflat-o plângând la mormânt, pe care a trimis-o să spună ucenicilor cuvintele: „Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru” (Ioan 20, 17). În aceeași împrejurare, Iisus S-a arătat și femeilor mironosițe care veniseră la mormânt pentru a unge trupul Său cu mir, atunci când le-a întâmpinat, zicându-le: „Bucurați-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui și I S-au închinat” (Matei 28, 9).
  2. Tot în ziua Învierii, spre seară, Iisus S-a arătat mai întâi lui Luca și lui Cleopa, care se aflau în drum spre Emaus; aceștia nu numai că se temeau, întocmai celorlalți ucenici, dar s-au arătat și neîncrezători în cele vestite lor de femeile mironosițe: „Dar și niște femei de ale noastre ne-au spăimântat: ducându-se dis-de-dimineață la mormânt și negăsind trupul Lui, au venit, zicând că au găsit arătare de îngeri, care le-au spus că El este viu” (Luca 24, 22-23).
  3. Fără îndoială că această necredință, vădită în gestul lor de a se desolidariza de ceilalți ucenici, care stăteau închiși de frica iudeilor, a fost rânduită de iconomia dumnezeiască; îndoiala lor a fost îngăduită ca să prilejuiască adâncirea Scripturilor, făcută de Însuși Mântuitorul: „Și El a zis către ei: O, nepricepuților și zăbavnici cu inima, ca să credeți toate câte au spus prorocii! Nu trebuia oare ca Hristos să pătimească acestea și să intre în slava Sa?” (Luca 24, 25-26). Astfel, Mântuitorul Însuși, tâlcuindu-le profețiile mesianice, „începând de la Moise și de la toți prorocii” (Luca 24, 27), care tocmai se împlineau, și descoperindu-li-Se, prin binecuvântarea și „frângerea pâinii” (Luca 24, 35), i-a încredințat de adevărul Învierii Sale.
  4. În seara aceleiași zile, când apostolii – fără Toma – stăteau închiși într-o casă, de frica iudeilor, Iisus a intrat la ei prin ușile încuiate, binecuvântându-i prin cuvintele: „Pace vouă!”. Și, pentru că ei – din cauza fricii – „credeau că văd duh”, Iisus le-a zis: „Vedeți mâinile Mele și picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiți-Mă și vedeți, că duhul nu are carne și oase, precum Mă vedeți pe Mine că am” (Luca 24, 37-39).
  5. Atunci a mâncat înaintea lor pește fript și miere dintr-un fagure; totodată, le-a deschis mintea să înțeleagă Scripturile și i-a trimis să propovăduiască pocăința tuturor neamurilor, dându-le puterea iertării păcatelor; mai mult, i-a numit martori ai Pătimirilor și ai Învierii Sale și le-a făgăduit trimiterea Duhului Sfânt (Luca 24, 41-49; Ioan 20, 19-23).
  6. La opt zile după Înviere, Iisus S-a arătat iarăși ucenicilor Săi; de data aceasta a fost prezent și Toma, care se îndoise, dar care – invitat să-I pipăie mâinile și coasta – a exclamat plin de credință: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” (Ioan 20, 28). Erau cuvintele ieșite din gura unui evreu care, pentru prima dată în Noul Testament, Îl numește pe Iisus: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”, fiind acum încredințat de realitatea Învierii, despre care va mărturisi și Sfântul Ioan Evanghelistul: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieții” (1 Ioan 1, 1). Sunt cuvintele celor care au văzut slava lui Dumnezeu!
  7. Iisus S-a arătat pentru a treia oară unui grup de apostoli adunați laolaltă (Ioan 21, 1-14). Șapte dintre ei (Petru, Natanael, Toma, Iacov, Ioan și alți doi care nu sunt numiți) fuseseră noaptea la pescuit pe lacul Galileei, dar n-au prins nimic. În zorii zilei, Iisus Se arată pe țărm. Și, la fel ca pe drumul Emausului, nu Se lasă recunoscut de la început. Însă, voind să le mai dea un semn de încredințare privind Învierea Sa, spre a le deștepta și a le întări credința, i-a îndemnat să arunce mreaja din nou în apă; iar mreaja s-a umplut de mulțimea peștilor. Atunci, fiind pește din prisos și pâine, Iisus a luat pâinea și a dat-o lor, ceea ce lasă să se înțeleagă că arătarea lui Iisus se situează o dată mai mult în cadrul unei „Cine euharistice”.
  8. Cina care are loc pe țărmul Tiberiadei – în cadrul căreia Iisus Se comportă ca un stăpân al casei, Care, prin puterea Sa dumnezeiască, pregătise deja, în chip minunat, hrana, constând din pește pregătit pe grătar și pâine, peștele nefiind din cel prins de apostoli, din care „a luat și le-a dat lor” (Ioan 21, 13) – este urmată de un dialog între Mântuitorul și Petru, în urma căruia Petru este iertat și reintegrat în rândul apostolilor, după ce mai înainte se lepădase de trei ori, fapt relatat doar de Sfântul Evanghelist Ioan (Ioan 21, 15-18).
  9. Sfântul Evanghelist Matei mărturisește despre o nouă arătare celor unsprezece ucenici, care a avut loc în Galileea, „la muntele unde le poruncise lor”, atunci când i-a trimis să învețe și să boteze în numele Preasfintei Treimi, îndemnându-i, totodată, să păzească toate câte le-a poruncit El (Matei 28, 16-20; Marcu 16, 15-18). Porunca pe care au primit-o de la Iisus – după ce li S-a împărtășit Sfântul Duh în cadrul primei Sale arătări, când a lipsit Toma: „Și, zicând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt!” (Ioan 20, 22) – a început să fie pusă în aplicare după Pogorârea Duhului Sfânt asupra lor (Faptele Sfinților Apostoli 2, 1-41). Și, astfel, vestea cea bună a Învierii Domnului s-a răspândit în toată lumea.
  10. Sfântul Apostol Pavel, în prima sa Epistolă către Corinteni, notează că, în cele din urmă, Iisus „S-a arătat deodată la peste cinci sute de frați, dintre care cei mai mulți trăiesc până astăzi, iar unii au și adormit” (1 Corinteni 15, 6). Această mărturie putea fi invocată și peste douăzeci de ani, când apostolul Pavel scria epistola și când Cezareea lui Filip purta numele de Tiberiada.
  11. Tot în această epistolă, apostolul Pavel amintește faptul că Mântuitorul înviat S-a arătat și lui Iacov, apoi tuturor apostolilor (1 Corinteni 15, 7), iar în cele din urmă i S-a arătat și lui, pe drumul Damascului; de altfel, și Sfântul Evanghelist Luca relatează acest episod minunat: „Pe când călătorea el – Pavel, n.n. – și se apropia de Damasc, o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată […]. Iar el a zis: Cine ești, Doamne? Și Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu îl prigonești” (Faptele Sfinților Apostoli 9, 3-5).

 

Iubiți credincioși și credincioase,

  1. Toate aceste arătări au avut loc până în ziua în care Hristos S-a înălțat la cer, făcându-Se, din acel moment, nevăzut de către oameni, cu ochii fizici. La patruzeci de zile după Înviere (Faptele Sfinților Apostoli 1, 3), Iisus avea să Se arate pentru ultima oară ucenicilor Săi, conducându-i spre Betania și binecuvântându-i, în timp ce Se înălța la cer (Marcu16, 19; Luca 24, 51; Faptele Sfinților Apostoli 1, 9). Însă această înălțare la cer nu a presupus retragerea Sa definitivă din viața Bisericii și a credincioșilor, ci, dimpotrivă, paradoxal, rămânerea Sa, potrivit promisiunii: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20).
  2. Cele patruzeci de zile în care Mântuitorul a arătat că este viu cu trupul cu care a pătimit și a fost îngropat reprezintă un timp de control, de verificare și de convingere. Odată convinși că Hristos a înviat, întăriți fiind și prin Duhul Sfânt, pentru a-I fi martori în lume, ucenicii nu au mai putut să tacă sau să nege cele întâmplate. Ei au vestit Învierea Domnului cu mult zel și cu un spirit de sacrificiu unic în istoria omenirii (Faptele Sfinților Apostoli 3, 12-15; 4, 9-12).
  3. Persecutorilor iudei, care le porunceau disperați „să nu mai grăiască, nici să mai învețe în numele lui Iisus”, apostolii le-au răspuns cu demnitate: „Judecați dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu. Căci noi nu putem să nu vorbim cele ce am văzut și am auzit” (Faptele Sfinților Apostoli 4, 18-20), confirmând astfel vederea slavei lui Dumnezeu Care i-a încredințat – precum și pe Pavel – că Iisus, pe Care-L propovăduiau, „este Fiul lui Dumnezeu” (Faptele Sfinților Apostoli 9, 20).

 

Iubiți credincioși și credincioase,

  1. Sfintele Pătimiri ale Mântuitorului, Moartea, Învierea și Înălțarea Lui la cer, care au fost și sunt realități, nu simboluri, au fost, sunt și vor fi hotărâtoare pentru definirea noastră în Împărăția cerurilor.
  2. Hristos cu adevărat a murit pe Cruce și cu adevărat a înviat a treia zi, deschizându-ne, prin Sfintele Sale Pătimiri, ușa Împărăției lui Dumnezeu. Și așa cum Hristos a înviat, și noi, prin moartea Lui, vom învia din morți la Judecata de Apoi. El, Hristos, adevăratul Dumnezeu, Care cu moartea Lui a biruit moartea noastră, nu a sfărâmat numai atunci pecețile iadului, silindu-l să-și verse morții, ci, prin jertfa Lui, singura care putea să ne răscumpere, a asigurat învierea noastră (1 Corinteni 15, 20-23).
  3. Or, pentru a înțelege cu mintea noastră taina Morții și a Învierii lui Hristos, cea mai mare minune săvârșită de El, avem nevoie de credință; de foarte multă credință.
  4. Închei mesajul meu prin a-L ruga pe Hristos Domnul, Cel Care, prin Cruce, pecetea mântuirii noastre, ne-a deschis ușa Împărăției cerurilor, să coboare strălucirea luminii Învierii în sufletele și în casele dumneavoastră. Vă doresc timp binecuvântat pentru mântuire, în pace și în liniște sufletească!

 

Hristos a înviat!

Al vostru, pentru tot binele rugător,

† Calinic

Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

20-04-2023


Adaugati un comentariu:
Nume
Email
(nu va fi afisat)
Comentariu
Comentariile in afara subiectului si cele necuviincioase vor fi sterse
Antispam:
Scrieti, va rog, prenumele lui Eminescu